ELABORAREA SI IMPLEMENTAREA

PLANULUI DE INGRIJIRE AL
PACIENTULUI

Conf. Univ. Dr. Floria Mariana

 CUPRINS
I. DATE GENERALE DE NURSING. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
II. EVALUAREA PACIENTULUI
III. ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE
IV. REALIZAREA PLANULUI
V. EVALUAREA CONTINUĂ A EFICACITĂŢII ÎNGRIJIRILOR
I. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
II. EVALUAREA PACIENTULUI
III. ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE
IV. REALIZAREA PLANULUI
V. EVALUAREA CONTINUĂ A EFICACITĂŢII ÎNGRIJIRILOR
 I. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
Procesul de ingrijire porneste de la nevoile pacientului. Cele 14 nevoi fundamentale sunt:

1. nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie;

2. nevoia de a se alimenta şi hidrata;
3. nevoia de a elimina;
4. nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură;
5. nevoia de a dormi şi a se odihni;
6. nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca;
7. nevoia de a- i menţine temperatura ș în limite fiziologice 36-37 ºC;
8. nevoia de a fi curat şi a-şi proteja tegumentele;
9. nevoia de a evita pericolele;
10. nevoia de a acţiona după credinţele şi valorile sale (a-şi practica religia);
11. nevoia de a comunica;
12. nevoia de a se realiza;
13. nevoia de a se recrea;
14. nevoia de a învăţa pentru a-şi păstra sănătatea.
 DIMENSIUNILE BIO-PSIHO-SOCIALE, CULTURALE ŞI SPIRITUALE

Fiecare dintre aceste nevoi comportă diferite dimensiuni ale fiinţei umane: biologică
(biofiziologică); psihologică; sociologică; culturală; spirituală.

Cele 14 nevoi fundamentale îmbracă forme variate dupa individ, starea sa de

sănătate, maturitate, obiceiuri personale şi culturale; ele constituie un tot unitar, nu
este bine să fie separate unele de altele.

Asistenta care vrea să personalizeze îngrijirile trebuie să ţină seama de diversele

dimensiuni implicate şi de interacţiunea dintre nevoi.
 INDEPEDENŢA ŞI DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE

INDEPEDENŢA: atingerea unui nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor fundamentale (echilibrul

biopsihosocial) prin acţiuni pe care le îndeplineşte individul fără ajutorul unei alte persoane.

DEPENDENŢA: incapacitatea persoanei de a adopta comportamente sau de a îndeplini el însuşi

acţiuni care să-i permită un nivel acceptabil în satisfacerea nevoilor fundamentale.

MANIFESTAREA DE DEPENDENŢĂ: apare când o nevoie fundamentală nu este satisfăcută din

cauza unei surse de dificultate.
 TIPURI DE DEPENDENŢĂ

 POTENŢIALĂ: determinata de o anumita predispoziţie a persoanei

 ACTUALĂ: problema prezentă, iar acţiunile asistentei pot fi corective
 DESCRESCÂNDĂ: dependenţa pacientului se reduce, este în descreştere fiind necesara susţinerea
acestui progres şi de a-l face să-şi regăsească acel nivel minim, optim, de autonomie.
 PERMANENTĂ: în ciuda îngrijirilor acordate, problema pacientului nu poate fi corectată,
dependenţa devenind permanentă sau cronică.
 PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
- este o metodă organizată şi sistematică care permite acordarea îngrijirilor
individualizate;
- este un mod de a gândi care permite o intervenţie conştientă, planificată a
îngrijirilor în scopul protejării şi promovării sănătăţii.
Este o metodă clinică planificată, pragmatică, care permite acordarea de îngrijiri
individualizate, în funcţie de reacţiile particulare ale fiecărui individ (comunitate) la
o modificare actuală sau potenţială a stării lui de sănătate.
Procesul de îngrijire (esenta activitatii de nursing) are 5 etape:
 culegerea de date (interviul)
 analiza şi interpretarea datelor (nursing)
 planificarea îngrijirilor (obiective)
 realizarea intervenţiilor (aplicarea lor)
 evaluarea.
 ETAPELE PROCESULUI DE INGRIJIRE
1. Culegerea de date (interviul) ne permite să adunarea datelor despre pacient, suferinţa si
obiceiurile sale;

2. Analiza şi interpretarea datelor ne permite evidenţierea problemelor specifice de dependenţă şi

surselor de dificultate care le-au generat (de elaborare a diagnosticului de nursing);

3. Planificarea îngrijirilor/obiective:
a) determinarea scopurilor/obiectivelor care trebuie urmate pentru a atinge ţelul sau
rezultatul aşteptat;
b) stabilirea mijloacelor pentru rezolvarea obiectivelor.

4. Aplicarea intervenţiilor (executarea lor): precizarea concretă a intervenţiilor;

5. Evaluarea rezultatelor: analiza rezultatului obţinut (intervenţiile au fost corect aplicate? au

apărut date sau probleme noi în evoluţia pacientului? daca da, trebuie imediat notate în foaia de
temperatură, efectuand o reajustare, readaptare a obiectivelor sau intervenţiilor (proces ciclic)
I. DATE GENERALE DE NURSING. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
II. EVALUAREA PACIENTULUI
III. ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE
IV. REALIZAREA PLANULUI
V. EVALUAREA CONTINUĂ A EFICACITĂŢII ÎNGRIJIRILOR
 EVALUAREA PACIENTULUI
 Este un proces continuu, dinamic si strict individualizat
 Reprezintă prima etapă a procesului de îngrijire
 Incepe odată cu prima întâlnire a asistentului medical cu bolnavul sau comunitatea
îngrijită
 Continuă pe toată durata procesului de îngrijire, deoarece starea de sănătate a celor
îngrijiţi se modifică continuu.
 DECIZIILE ASISTENTULUI MEDICAL

COMPLICATIE POTENTIALA
SESIZAREA MODIFICARILOR IN STAREA PACIENTULUI PE DURATA PROCESULUI DE INGRIJIRE
COMPLICATIE POTENTIALE/POSIBILE IN DIVERSE SITUATII CLINICE

EXEMPLU
Terapia anticoagulanta – sangerarea
Terapia antibiotic – alergia/socul anafilactic
Explorarile invazive
SOLUTIONAREA PROBLEMELOR MEDICALE DE CATRE ASISTENT
INTERVENTII PRESCRISE DE MEDIC
 CULEGEREA DATELOR - INTERVIUL
1. este o discuţie faţă în faţă cu pacientul pentru a culegere date de anamneza;
2. este o formă specială de comunicare verbală sau nonverbală care se desfăşoară
între asistent şi persoana care recurge la îngrijiri de sănătate.

Conditii pentru efectuarea unui interviu:

Asistentul medical trebuie să ţină cont de factorii:

- alegerea momentului oportun pentru pacient;
- respectarea – orei de masă, a momentelor de repaus şi oboseală, a perioadei când
pacientul se simte rău;
- acordarea unei perioade suficientă de timp exprimării pacientului;
- crearea unui microclimat care să ţină seama de intimitatea la care are dreptul
pacientul şi confortul la care are dreptul acesta;
- abordarea unui comportament care să reflecte atitudine de acceptare; capacitate
de ascultare, de respect, de empatie.
PENTRU A FACILITA INTERVIUL ASISTENTUL TREBUIE SA AIBA
URMATOARELE ABILITĂŢI:

1. de a pune întrebări adecvate;

2. de a confirma, valida percepţiile sale cu pacientul în aşa fel încât să elimine
subiectivul observaţiilor sale;
3. de a readuce pacientul la întrebările necesare;
4. de a face o sinteză: („dumneavoastră nu puteţi manca din cauza greturilor?”);
5. de a aplica o ascultare activă prin repetarea ultimei fraze a pacientului, extragerea
şi reformularea conţinutului;
6. informaţiile obţinute de la pacient trebuie notate în foaia de observaţie cu
exactitate pentru ca esenţa să nu se piardă;
7. comunicarea non verbală: expresia feţei, gesturi, mimică.
 INREGISTRAREA DATELOR

Din punctul de vedere al eficienţei îngrijirilor, cele mai utile baze

de date sunt cele structurate şi ordonate în funcţie de problemele
prioritare de nursing ale pacientului.

Documentul astfel structurat este tipărit şi înglobat în dosarul

medical al pacientului, fiind şi arhivat computerizat în baza de
date a serviciului respectiv.
 Profilul pacientului
Este format din informatiile culese in timpul interviului. Are urmatoarele elemente de baza:
INREGISTRAREA DATELOR IN DOSARUL DE INGRIJIRE A PACIENTULUI
FISA - BAZA DE DATE

 Nr……

 Pacient: …………..

 Sex: …., vârstă: ………

 Soţ/aparţinător: …………

 Asigurare nr…….
 DATE GENERALE LA INTERNARE
Data internării: ……….Ora: ………
 Talie :……………..Greutate :…………….
 Temperatură :………….
 Puls :…………….
 TA braţ dr :…..mmHg; TA braţ stg :…mmHg
 Proteze şi alte dispozitive de asistare :……………
 Dieta obişnuită :……………….şi gradul de respectare al dietei :……………….
 Alergii :……………
 Semnătura pacientului:
 EVALUAREA PACIENTULUI

Antecedente heredo-colaterale semnificative :………………………..

 Antecedente personale: fiziologice:…………………patologice :……
 Factori de risc heredo-colaterali :……………….
 Factori de risc personali, stil de viaţă şi muncă, noxe :……………
 DATE GENERALE
Motivele internării sau problema de îngrijire :………………..
Durata bolii / problemei de îngrijire :…………………….
Spitalizări anterioare :…………………………..
Medicamente folosite :………………………..evoluţie :……………..
Afecţiuni coexistente :……………………
Observaţii asupra stării de sănătate actuale a pacientului (pe aparate şi sisteme)
 OBICEIURI
 Igienice:…
 Odihnă/somn:…
 Alimentaţie/dietă:…
 Statusul activităţii fizice:…
 Eliminare fecală:……
 Eliminare urinară:……

DEPRINDERI PENTRU MENTINEREA STARII DE SANATATE

 Controale periodice: ………..

 Program de activitate zilnică:………………
 Status mental şi emoţional:………………….
 Religie:………………...
 Dificultăţi de învăţare/educaţie:…………………..
 INCHEIEREA DOSARULUI DE INGRIJIRE

 Sursa informaţiilor:…………………
Semnătura asistentului:…………….
 2. ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR
Presupune examinarea critică şi responsabilă
a informaţiilor obţinute, pentru identificarea
şi ierarhizarea necesităţilor de îngrijire
prezente (actuale) sau potenţiale, posibile.

ANALIZA Asistenta urmează să le analizeze şi să le

dirijeze spre interventii individualizate;
 examinarea datelor acestea presupun identificarea nevoilor
 clasificarea datelor specifice ale pacientului.
 stabilirea problemelor de ingrijiri
INTERPRETAREA
 explicarea cauzelor de dependenţă
 stabilirea priorităţilor.
 acordarea ingrijirilor
 PROBLEME ALE ANALIZEI SI INTERPRETARII DATELOR
 caracterul schimbător al unui mare număr de date
 subiectivitatea persoanei care culege datele
 caracterul adesea urgent şi grav al situaţiei.

Rolul asistentului medical este să determine prin datele culese ce nevoie este nesatisfăcută, să
determine unde se află sursa de dificultate (care reprezintă obstacolul in satisfacerea nevoii).

Diversele cunoştinţe ale asistentei in nursing şi in ştiinţele conexe (anatomie, fiziologie, fiziopatologie,
psihologie, sociologie etc.) ii vor fi sprijin in procesul de analiză şi interpretare a datelor.
PROBLEME LA MANIFESTĂRILE DE INDEPENDENŢĂ ŞI DE DEPENDENŢĂ

Din coloana stângă se poate vedea că această persoană evoluează bine, in general. Dar starea sa actuală
arată (coloana dreaptă) un oarecare dezechilibru.
Această persoană are nevoie de suportul asistentului medical şi de informaţii privind convalescenţa
acasă.
Această nelinişte şi lipsa de informaţii pot constitui o problemă de dependenţă.
Pentru ca datele culese sa poata orienta asistentul medical spre interventii
individualizate este important ca ele sa fie analizate si interpretate.

 Asistenta va identifica nevoile specifice pacientului, nu numai pe cele care

caracterizeaza fiinta umana, in general. De exemplu, nevoia de a fi curat
(general valabila) nu este acelasi lucru cu nevoia de a face zilnic dus (nevoie
personala, particulara). Pentru a fi independent, altcineva are nevoie sa-si
poata spala zilnic parul. Exista, de asemenea, nevoi personale in ceea ce
priveste dintii, barbieritul, unghiile, etc.
 Identificarea nevoilor particulare implica, pe cat posibil, cu participarea
pacientului.
 Datele culese pentru nevoi vor conduce spre una sau mai multe nevoi
particulare.
PROBLEMA DE INGRIJIRE: orice situaţie care ameninţă sau ar putea
ameninţa starea de sănătate a pacientului, implicând o intervenţie de
îngrijire din partea unui membru al echipei de îngrijire.
OBIECTIVE
 Stabilirea problemelor individuale de îngrijire în cazul pacientului
evaluat
 Ierarhizarea problemelor de îngrijire ale pacientului evaluat
 Analiza gradului de independenţă sau dependenţă ale acestuia în
satisfacerea necesităţilor sale
SCOP
 Formularea diagnosticului de îngrijire al pacientului si elaborarea
planului individualizat de nursing
 ANALIZA PROBLEMELOR DE INGRIJIRE
Prin prisma gradului de satisfacere şi realizare autonomă a
necesităţilor fundamentale ale pacientului evaluat.
Se notează separat, pe o listă (lista problemelor de îngrijire) problemele
identificate.
Se vor ierarhiza în funcţie de:
 priorităţile de îngrijire: iniţial necesităţile somatice, apoi cele psiho-
socio-culturale şi spirituale
 gradul de dependenţă observat în realizarea lor
Obiectiv final: sanatatea - starea de bine, fizic, psihic, social
 DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE
DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE reprezinta un enunţ simplificat şi clar
formulat care descrie modul individual de răspuns al persoanei sau grupului
evaluat faţă de o problemă de sănătate.
 Cuprinde problemele actuale (prezente, existente) sau potenţiale de sănătate
ale pacientului evaluat, care pot fi rezolvate specific prin intervenţii de
nursing.
 Pune in evidenta problemele actuale/prezente/existente/potenţiale/posibile

FORMULAREA DIAGNOSTICULUI DE INGRIJIRE presupune finalizarea

actului de evaluare a pacientului.
Se realizează prin: organizarea, analiza, sinteza şi rezumarea informaţiilor
obţinute asupra pacientului îngrijit.
 DEFINITII ALE DIAGNOSTICULUI DE INGRIJIRE
In prezent sunt formulate 90 diagnostice de îngrijire aprobate de Asociaţia Nord Americană
pentru Diagnosticul de Nursing (NANDA) şi alte 10 categorii diagnostice adiţionale.
1. Diagnosticul de ingrijire este o forma simpla si precisa care descrie raspunsul (reactia)
persoanei (sau a grupului) la o problema de sanatate. El constituie o judecata practica
bazata pe colectarea si analiza datelor si serveste de pivot la planificarea ingrijirilor.
Diagnosticul de ingrijire releva rolul autonom al asistentului medical (Louis Grondin,
Rita Lussier, Margot Phaneuf, Lise Riopelle. Planification de soins infirmiers).
2. Diagnosticul de îngrijire este un enunţ concis actual sau potenţial, al manifestărilor de
dependenţă ale persoanei, regrupate sau nu şi legate de o sursă de dificultate (Lise
Riopelle, Louis Grondin, Margot Phaneuf. Repertoire des Diagnostics Infirmiers).
 DEFINITII ALE DIAGNOSTICULUI DE INGRIJIRE

3. Diagnosticul de îngrijire - o problemă de sănătate reală sau potenţială pe care nursele,

prin baza pregătirii şi experienţei lor sunt capabile (calificate) să acorde îngrijire. (Gordon
- "Le diagnostic infirmier - Temoin du role propre de I'infirmiere", Amiec Cahier nr. 12,
pg. 41).

4. Un diagnostic de îngrijire este enunţul care descrie răspunsul uman (stare de sănătate sau
alterare actuală/potenţială a unui mod de interacţiune) al unui individ sau al unui grup, pe
care asistentele pot să le identifice legal şi pentru care ele pot prescrie intervenţii definitive
în vederea menţinerii sănătăţii sau reducerii, eliminării, prevenirii deteriorărilor
(înrăutăţirii). (L.J. Carpenito - "Le diagnostic infirmier - Temoin du role propre de
I'infirmiere", Amiec Cahier nr. 12, pg. 42).
 DEFINITII ALE DIAGNOSTICULUI DE INGRIJIRE
5. În 1990 este adoptată oficial definiţia diagnosticului de îngrijire (de nursing) de către
Adunarea Generală (ANADI):
"Enunţul unei judecăţi clinice asupra reacţiilor la problemele de sănătate prezente sau
potenţiale, la evenimentele de viaţă ale unei persoane, ale unei familii sau ale unei
colectivităţi". (.,Le diagnostic infirmier - Temoin du role propre de I'infirmiere", Amiec
Cahier nr. 12, pg. 14).

DIAGNOSTICELE DE ÎNGRIJIRE SERVESC CA BAZĂ PENTRU A ALEGE

INTERVENŢIILE DE ÎNGRIJIRE VIZÂND ATINGEREA REZULTATELOR
PENTRU CARE ASISTENTA ESTE RESPONSABILĂ.
Formularea diagnosticului de ingrijiri presupune:
1. Definirea problemei de îngrijire
2. Definirea manifestărilor caracteristice
3. Includerea factorilor de risc/factorilor cauzatori
Manifestari caracteristice unui diagnostic de ingrijire
 manifestări subiective (simptome)
 obiective (semne)
 unele majore (prezente în peste 80% cazuri)
 altele minore (prezente la 50-79% din pacienţi).
 DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE

 Presupune identificarea unei probleme de sănătate a persoanei sau colectivităţii

pe care asistentul medical este capabil să o identifice şi în rezolvarea căreia este
competent şi abilitat să intervină, printr-o acţiune autonomă.

 Pornind de la informaţiile culese, de la elaborarea manifestărilor de dependenţă

şi problemele pacientului, asistenta poate să stabilească un diagnostic de îngrijire

sau nursing.
 DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE

Componentele diagnosticului de ingrijire:

1. problema de dependenţă a persoanei (enunţul problemei pe care o are pacientul);
2. cauza problemei de dependenţă (enunţul cauzei, respectiv al problemei, a sursei de
dificultate);
3. semne şi simptome.
 PROBLEMA DE DEPENDENŢĂ A PERSOANEI
Prima parte a diagnosticului constă in enuntul problemei care exprimă o dificultate trăită de
persoană, un comportament sau o atitudine nefavorabilă sănătăţii sau satisfacerii nevoilor
sale.
Problema de dependenţă o putem defini ca o schimbare defavorabilă de ordin bio-psiho-
social, cultural sau spiritual in satisfacerea unei nevoi fundamentale care se manifestă prin
semne observabile.
Problemele de dependenţă se definesc in urma analizei şi interpretării datelor (a
manifestărilor de dependenţă).
Termenii care arată o schimbare in starea de sănătate şi frecvent folosiţi in formularea
problemei sunt: alterare, deteriorare, deficit, incapacitate, diminuare, dificultate, perturbare.
 PROBLEMA DE DEPENDENŢĂ A PERSOANEI
După culegerea datelor, asistenta poate să tragă o concluzie, explicând clar situaţia şi
definind problemele.
De exemplu:
- alterarea stării de conştientă
- atingerea integritătii pielii
- alterarea integritătii fizice
- alterarea mobilitătii fizice
- alterarea eliminării intestinale: constipatie, diaree
 CAUZA PROBLEMEI DE DEPENDENŢĂ

A doua parte a diagnosticului este constituită din enunţul cauzei (etiologia) problemei,
adică a sursei de dificultate.
Reamintim că sursa de dificultate poate fi definită ca o piedică (obstacol major) in
satisfacerea uneia sau mai multor nevoi fundamentale.

Cauza poate fi legată de factorii de ordin fizic, psihologic, social şi spiritual sau o insuficientă cunoaştere.

Diagnosticul de ingrijire format din 3 părţi utilizează formula P.E.S.

1. Probleme de sănătate
2. Etiologia
3. Semne şi simptome
 CAUZA PROBLEMEI DE DEPENDENŢĂ

Exemplu:
P = alterarea eliminării intestinale: constipaţia
E = din cauza imobilităţii
S = manifestată prin scaune rare, dure, senzaţii de presiune la nivelul rectului, dureri
abdominale.
 DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE

Există 3 tipuri de diagnostic de îngrijire:

1. ACTUAL: manifestări prezente /observabile;

2. POTENŢIAL: când problemele pot să survină dacă nu se intervine;

3. POSIBIL: diagnosticul care descrie o problemă a cărui prezenţa nu este sigură; se adresează întregii

echipe de îngrijire. În loc de descrierea unui diagnostic eronat, este preferabil să se prezinte ca ceva

posibil, atrăgând în felul acesta atenţia personalului de îngrijire care urmează apoi să infirme sau să

confirme diagnosticul.
TIPURI DE DIAGNOSTIC DE ÎNGRIJIRE
DEOARECE DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE TREBUIE SĂ SE ORIENTEZE
SPRE ACŢIUNILE AUTONOME, ESTE ESENTIAL A SE IDENTIFICA O
CAUZĂ SAU ETIOLOGIA ASUPRA CĂREIA ASISTENTA POATE SA
ACTIONEZE.

ORIENTAREA DIAGNOSTICELOR SPRE INTERVENŢII AUTONOME ŞI/SAU

INTERVENŢII DE COLABORARE
Formularea diagnosticului de îngrijire se face pornind de la informaţiile culese,
analiza şi interpretarea lor de către asistentă şi exprimă problema persoanei,
cauza acestei probleme şi semnele prin care se manifestă şi care reies din datele
culese.
 DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE

Diagnosticul de ingrijire are un enunţ cât mai clar care cuprinde într-o terminologie
limpede formulată şi unanim acceptată starea actuală de sănătate a individului sau
comunităţii îngrijite şi factorii care contribuie la aceasta.

DIAGNOSTICELE ASTFEL FORMULATE ORIENTEAZĂ MUNCA ASISTENTEI

SPRE INTERVENŢII CU OBIECTIVUL BINE PRECIZAT.
 EXEMPLE DE DIAGNOSTICE DE INGRIJIRE
1. Problemă respiratorie potenţială din cauza imobilităţii manifestată prin ...
2. Dificultate in a se alimenta din cauza imobilităţii părţii drepte manifestată prin ...
3. Modificarea eliminării intestinale şi urinare (incontinenţă) din cauza pierderii
controlului sfincterian manifestată prin ...
4. Lezarea integrităţii pielii din cauza presiunii asupra sacrului, manifestată prin ...
5. Anxietate - legată de limitele sale (frica de a cădea).
6. Alterarea comunicării din cauza accidentului vascular cerebral manifestată prin
dificultate in articularea cuvintelor.
 CATEGORII DE DIAGNOSTICE DE INGRIJIRE
 Diagnosticul actual:
 judecata clinică aplicabilă stării prezente de sănătate a pacientului
 manifestările de dependenţă sunt prezente semne şi simptome majore/minore
caracteristice.
 Diagnosticul posibil: problemă de sănătate a cărei existenţă este suspectată clinic,
dar pentru a cărei susţinere ca diagnostic actual nu sunt încă întrunite criteriile
diagnostice şi pentru a cărei formulare este necesară obţinerea de date suplimentare,
care vor confirma sau infirma ipoteza clinică.
 Diagnosticul stării de bine: judecata clinică asupra unui individ, familii sau
comunităţi privind tranziţia de la un anumit nivel de sănătate la unul superior (de la o
formă de bine la alta).
 Diagnosticul de risc înalt pentru apariţia unei probleme de
îngrijire:presupune o judecată clinică asupra unui pacient sau a unei colectivităţi
susceptibile să dezvolte o anumită problemă de îngrijire cu o probabilitate mai mare
decât a altora în aceeaşi situaţie dată (factori de risc prezenţi).
Enuntul diagnosticului de ingrijire are unul, doua sau trei elemente.
PRIMUL ELEMENT este reprezentat de diagnosticul de îngrijire.

AL DOILEA ELEMENT este reprezentat de factorii cauzali (etiologici), introduşi

prin formula de legătură “determinat/cauzat de”.

AL TREILEA ELEMENT este reprezentat de manifestările clinice majore sau

minore, subiective sau obiective care susţin diagnosticul formulat, fiind introduse prin
elementul de legătură “manifestat prin”, urmat de enunţul acestor manifestări (fie în
termenii unor argumente clinice, fie sub forma direct exprimată de către pacient).
DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE FORMULAT CA UN ENUNT CU
UN SINGUR ELEMENT

Sunt diagnosticele de nursing care se referă la starea de bine.

 Formulare = enunţ cu un singur element, de tipul “potenţial
crescut pentru”.
 Ex.: “potenţial crescut pentru o mai bună educaţie”.
 DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE FORMULAT CA UN ENUNT CU
DOUA ELEMENTE
Enunţ cu două elemente se regăseşte în formularea diagnosticelor de risc
crescut şi a diagnosticelor posibile de nursing:
 prima parte a enunţului: diagnosticul de nursing pentru care pacientul prezintă
elemente de risc (risc crescut + diagnostic),
 elementul de conjuncţie “favorizat de/ cauzat de“
 a doua parte a enunţului: enumerarea factorilor de risc prezenţi
Exemple:
“Risc crescut pentru alterarea integrităţii cutanate favorizat de imobilizarea prelungită la
pat secundară fracturii de coapsă”
“Risc crescut pentru apariţia ulceraţiilor corneene favorizate de dispariţia ocluziei
palpebrale în cadrul comei neurologice”
 DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE FORMULAT CA UN ENUNT CU
DOUA ELEMENTE
Enunţ cu două elemente se regăseşte în formularea diagnosticelor de risc
crescut şi a diagnosticelor posibile de nursing:
 prima parte a enunţului: diagnosticul de nursing pentru care pacientul
prezintă elemente de risc (risc crescut + diagnostic),
 elementul de conjuncţie “favorizat de/ cauzat de“
 a doua parte a enunţului: enumerarea factorilor de risc prezenţi
DIAGNOSTICUL POSIBIL DE NURSING este un diagnostic de etapă, care
urmează a fi definitivat prin culegerea de date suplimentare.
Ulterior:
 fie un nou diagnostic actual de îngrijire,
 fie dispare de pe lista de probleme de îngrijire ale pacientului dacă nu obţinem
dovezi în acest sens,
 fie devine un diagnostic de risc crescut în condiţiile în care factorii de risc
potenţial se definesc cu precizie.

Deoarece diagnosticul de ingrijire trebuie să se orienteze spre acţiunile autonome, este esential a se
identifica o cauză sau etiologia asupra căreia asistenta poate sa actioneze.
 DIAGNOSTICUL DE INGRIJIRE
 Descrie starea pacientului
 Se referă la modul particular de reacţie al pacientului/comunităţii faţă de o
anumită situaţie de sănătate
 Este în permanenţă susceptibil la schimbare în funcţie de răspunsul la
tratament şi îngrijirile elaborate şi aplicate
 În formulare apare etiologia problemei de sănătate
 Nu există terminologie fixă, unanim acceptată, ci numai recomandări pentru
formulare
 Este utilizat pentru stabilirea tipurilor de intervenţii de nursing necesare
 Determină tipul intervenţiilor de îngrijire acordate în mod autonom de către
asistentul medical şi permite identificarea problemelor conexe, de colaborare cu
medicul pentru realizarea actului complex, de echipă al îngrijirii medicale a
pacientului.
 DIAGNOSTICUL MEDICAL

 Descrie procesul patologic prezent la pacientul asistat medical

 Identifică boala în legătură cu patologia unor organe/sisteme pe baza criteriilor
medicale de diagnostic, fundamentate ştiinţific, având la bază caracterele
generale de manifestare a bolilor la specia umană
 De regulă diagnosticul medical nu se modifică, eventual la diagnosticul iniţial
adăugându-se alte diagnostice medicale, în cazul apariţiei unor complicaţii ale
bolii de bază sau noi îmbolnăviri asociate
 In formularea sa nu sunt de regulă incluşi factorii cauzali ai bolii
 Terminologie unitară, standardizată, unanim acceptată
 Este utilizat pentru stabilirea tratamentului medical al pacientului
 Determină tratamentul medical/chirurgical al pacientului
 Criterii care permit stabilirea unor priorităţi intre problemele de dependenţă
Pentru a stabili o ordine a prioritătilor intre diagnosticele de ingrijire, se va lua in vedere mai intâi in ce
măsură nevoia nesatisfăcută amenintă homeostazia pacientului sau securitatea sa şi gradul de
dependentă.

Asistenta trebuie să se ocupe mai intâi:

1. de o nevoie a cărei nesatisfacere pune in pericol starea de homeostazie a pacientului;
2. de o nevoie a cărei nesatisfacere antrenează o foarte mare cheltuială de energie;
3. de o insatisfacţie care poate să compromită serios securitatea pacientului;
4. de o nevoie a cărei nesatisfacere determină un grad important de dependenţă;
5. de o nesatisfacere la nivelul unei nevoi care repercutează asupra mai multor nevoi;
6. de o nevoie a cărei nesatisfacere vatămă (deranjează) confortul pacientului;
7. de o nevoie a cărei nesatisfacere se repercutează asupra demnităţii pacientului (lipsa de respect,
comunicare
sau informaţie insuficientă);
8. de o nevoie care este importantă in ochii pacientului (exemplu: pacient paralizat, afazie, să comunice
cu copiii).
 GRUPAREA DIAGNOSTICELOR

 Reprezinta îmbinarea pe o listă comună a diagnosticelor medicale, diagnosticelor de

îngrijire şi a problemelor medicale de colaborare.
 Are ca scop facilitarea evaluării şi realizării actului de îngrijire, oferind o
completare a diagnosticului medical şi nu o înlocuire a acestuia.
 Acest mod de abordare a problemelor pacientului (din punct de vedere medical, dar
şi al îngrijirilor acordate) este un model bifocal de practică clinică care are avantaje
pentru calitatea actului de asistenţă medicală.
INREGISTRAREA DIAGNOSTICELOR

Diagnosticele de îngrijire formulate, împreună cu complicaţiile potenţiale vor fi

înregistrate atât în planul de îngrijire al pacientului, cât şi pe lista de probleme de
îngrijire ale acestuia.
 ORIENTAREA DIAGNOSTICELOR SPRE INTERVENŢII AUTONOME ŞI/SAU INTERVENŢII DE
COLABORARE
DATE CULESE: DIAGNOSTIC DE INGRIJIRE
- amputaţie de gambă stângă; Alterarea imaginii corporale din cauza
- refuză să-şi privească bontul; amputaţiei gambei, manifestată prin ...
- işi ascunde bontul sub cuvertură;
- exprimă sentimente negative faţă de această operaţie;
- vorbeşte puţin.

DATE CULESE: DIAGNOSTIC DE INGRIJIRE

- stă toată ziua la televizor, nu-l interesează - sedentarism din cauza lipsei de motivaţie de
alte lucruri a face alte activităţi sau exerciţii
- se apropie puţin de alte persoane, spune că - sentiment de inutilitate din cauza lipsei de
se simte singur şi se plictiseşte, primeşte activitate sau
puţini vizitatori. - sentiment de singurătate din cauza izolării
sociale
 PROBLEMA CONEXA - DE COLABORARE

1. Asistenta are o relatie de colaborare cu medicul.

2. Nu toate problemele identificate de asistentă pot să constituie diagnosticul de
ingrijire cu rol propriu (independent).

3. Problemele identificate de catre asistenta se pot defini in doua tipuri de

probleme:
 diagnosticul de ingrijire (probleme cu rol propriu de ingrijire)
 probleme conexe (cu rol de colaborare sau cu rol dependent de ingrijire).

4. Problemele conexe pe care le identifica asistenta sau probleme reale sau

potentiale de sanatate (complicatii) care rezulta sau pot rezulta din situatii
patologice sau iatrogene.
 PROBLEMA CONEXA

Problema conexă este definită ca o problemă reală sau potenţială de sănătate

(complicatie) corespunzând unui răspuns fiziopatologic al organismului unui
traumatism, unei boli) pe care asistentele au intreaga responsabilitate să le
recunoască, să le semnaleze şi să le trateze in colaborare cu medicul.

Se impune deci ca asistentele sa identifice şi problemele de ingrijire care ţin cont

de funcţiile ce colaborare (diagnostic de ingrijire colaborativ).
 PROBLEMA CONEXA

Exemplu: in cazul iminenţei de infarct miocardic (cu dureri retrosternale, aritmii,

tahicardie etc.), cazuri in care intervenţiile asistentei sunt de colaborare dar permit in
acelaşi timp şi intervenţii autonome, vizând confortul bolnavului, diminuarea
anxietătii etc.
Exemple de diagnostic de ingrijire colaborativ (reunind problema şi cauza):
- Intoleranţă (imposibilitatea, nu suportă) la activităţi fizice din cauza condiţiei sale
cardiace.
- Modificarea stării de confort din cauza durerii retrosternale.
- Anxietatea legată de frica de moarte.
 PROBLEMA CONEXA
În formularea diagnosticului de ingrijire, cauzele (sursele de dificultate) care
constituie a doua componentă a diagnosticului, se leagă de prima componenta (de
problemă) prin următoarele cuvinte: legat de, din cauză.

În cazul imposibilitătii de a cunoaşte clar sursa de dificultate, asistenta va descrie

doar problema pacientului (sau specifică: sursa posibilă!!).

Se poate intâmpla ca uneori problema de dependentă să fie privită ca sursă de

dificultate sau invers.
Exemplu: "durerea" poate fi o problemă de dependentă, dar şi sursa de
dificultate (ex. in mişcare); la fel frica, stresul, doliul etc. care pot fi tratate ca
probleme de dependentă şi ca surse de dificultate.
Diagnosticele de îngrijire pot fi formulate reunind problema şi cauza sa (ex. 1)
Diagnosticele de îngrijire pot fi formulate reunind problema şi cauza sa (ex. 2)
Diagnosticele de îngrijire pot fi formulate reunind problema şi cauza sa (ex. 3)
ATENTIE!
1. Asistenta trebuie să faca diferenţa între manifestările de dependenţă şi
problemele de dependenţa.
2. Nu este obligatoriu să utilizeze toate (sau numai) diagnosticele din lista NANDA
sau alte clasificări adoptate.
3. Se poate formula propriul nostru diagnostic de îngrijire - problema identificată
la o persoană prin proprii noştri termeni. Importantă este identificarea corectă a
problemei pe care o prezintă persoana şi formularea care să ne conducă (orienteze)
spre intervenţiile ce le putem face (spre aplicarea practică a îngrijirilor).
I. DATE GENERALE DE NURSING. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
II. EVALUAREA PACIENTULUI
III. ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE
IV. REALIZAREA PLANULUI
V. EVALUAREA CONTINUĂ A EFICACITĂŢII ÎNGRIJIRILOR
 PLANIFICAREA ÎNGRIJIRILOR /OBIECTIVE
Este a IIIa etapa a procesului de ingrijire. După formularea diagnosticului de îngrijire (nursing),
asistentul va elabora un plan de acţiune care să influenţeze pozitiv starea fizică şi mentală a pacientului,
care să reducă problemele de dependenţă.

Planificarea îngrijirilor înseamnă stabilirea unui plan de intervenţie, prevederea etapelor, a mijloacelor
de desfăşurare si a precauţiilor care trebuie luate.

Planificarea îngrijirilor au două componente:

- obiectivele de îngrijire;
- intervenţiile.

Acest plan se întocmeşte, luând corect informaţiile culese în timpul interviului de la pacient, de la
familie, prieteni, cunoştinţe, de la toată echipa de îngrijire.
 1. OBIECTIVELE DE INGRIJIRE

1. Descrierea unui comportament pe care îl aşteptăm de la pacient.

2. Obtinerea unui rezultat pe care dorim să-l obţinem în urma intervenţiilor.
3. Pot fi pe termen scurt (zile), mediu (1 săptămână) si lung (săptămâni, luni).

Obiectivele de îngrijire vizează deci:

- atitudinea;
- comportamentul;
- actul pacientului însuşi sau a familiei, a grupului sau a colectivităţii.
 OBIECTIVELE DE INGRIJIRE

Caracteristicile unui obiectiv de îngrijire (sistemul SPIRO):

S – Specificitate: cine face acţiunea?
P - Performanţă (comportamentul), atitudinea: ce se face de către si pentru
pacient?
I – Implicare: cum, în ce fel face pacientul acţiunea?
R – Realism: în ce măsură se poate face acţiunea?
O – Observabil: când, în ce moment se face acţiunea?
OBIECTIVELE DE INGRIJIRE
OBIECTIVELE DE INGRIJIRE
OBIECTIVELE DE INGRIJIRE
 OBIECTIVELE DE INGRIJIRE
Uneori obiectivul nu poate fi formulat respectand regulile redactate, dar este important ca descrierea
obiectivului să fie clara şi precisă orientând intervenţia. Obiectivul este uneori formulat şi in termeni de intervenţii
executate de asistentă. Exemplu:

 Asigurarea confortului (pat comod etc.)

 Prevenirea complicaţiilor infecţioase (mobilizarea pacientului etc.)
 Ameliorarea microclimatului ...

Este preferabil ca obiectivele să fie formulate in termeni de comportament aşteptat de la pacient, mai curând
decât in termeni de intervenţii executate de asistentă (sau altă persoană).
Obiectivele este preferabil să aibă o formulare in termeni care să stabilească obiectivul ce poate fi realizat.
Pentru fiecare problemă pot fi formulate unul sau mai multe obiective.
Pentru a atinge un obiectiv indepărtat se fixează mai multe obiective scurte sau pe termen mediu.
 2. PLANUL DE INTERVENTIE
Planul de interventie permite asistentei să judece urgentele şi importanta
problemelor de dependentă, putând astfel să decidă prioritătile pe care trebuie să le
respecte in cursul unei zile de muncă.

Acest plan se întocmeşte ţinând cont de toate sursele de informaţie şi de

participarea tuturor colaboratorilor din echipa de îngrijire, în vederea clarificării
problemelor pe care le are persoana (pacientul) şi pentru o orientare comună a
acţiunilor ce urmează a fi întreprinse.

Un astfel de plan, care uşurează urmărirea îngrijirilor ce trebuie acordate de către

toţi membrii de echipă, din toate turele de lucru, constituie un instrument de
comunicare, de unificare şi de continuitate a ingrijirilor.
 PLANUL DE INTERVENTIE

Deoarece planul de îngrijire este stabilit pornind de la nevoile si capacităţile

pacientului, acesta are dreptul să participe la deciziile privind intervenţiile, are
dreptul să-şi spună opinia asupra îngrijirilor pe care le doreşte.

Obiectivul principal al îngrijirilor este de a aduce persoana la un grad optim de

independentă în satisfacerea nevoilor proprii.

Este esenţial, in măsura in care este posibil, să se colaboreze cu persoana îngrijită

în pregătirea planului de intervenţii şi în elaborarea priorităţii.

Asistenta trebuie să informeze persoana despre acţiunile pe care le intreprinde şi să-

i solicite acordul.
 PLANUL DE INTERVENTIE

În unele cazuri, planurile de intervenţie se pot face in intregime cu colaborarea

pacientului, dar nu intotdeauna este posibil acest lucru.

Uneori nu este de dorit să se comunice pacientului toate obiectivele propuse, daca

există riscul de a-i produce acestuia nelinişte sau reacţii negative.
 Deoarece planul de îngrijire este stabilit pornind de la nevoile si
capacităţile pacientului, acesta are dreptul să participe la deciziile
privind intervenţiile, are dreptul să-şi spună opinia asupra îngrijirilor
pe care le doreşte.
 Obiectivul principal al îngrijirilor este de a aduce persoana la un grad
optim de independentă. în satisfacerea nevoilor proprii.
 Este deci esenţial - in măsura in care este posibil, să se colaboreze cu
persoana îngrijită în pregătirea planului de intervenţii şi în
elaborarea priorităţii:Asistenta trebuie să informeze persoana despre
acţiunile pe care le intreprinde şi să-i solicite acordul.
PLANUL DE INTERVENTIE permite asistentei să judece urgentele şi importanta
problemelor de dependentă, putând astfel să decidă prioritătile pe care trebuie să le
respecte in cursul unei zile de muncă.
 Acest plan se întocmeşte ţinând cont de toate sursele de informaţie şi de
participarea tuturor colaboratorilor din echipa de îngrijire, în vederea clarificării
problemelor pe care le are persoana (pacientul) şi pentru o orientare comună a
acţiunilor ce urmează a fi întreprinse.
 Un astfel de plan, care uşurează urmărirea îngrijirilor ce trebuie acordate de către
toţi membrii de echipă, din toate turele de lucru, constituie un instrument de
comunicare, de unificare şi de continuitate a ingrijirilor.
 PLANUL DE INTERVENTIE
 Alegerea intervenţiei permite asistentului medical să determine modul de a acţiona
pentru a corecta problema de dependenţă a pacientului.
 Acţiunile asistentului (de ex.: de suplinire sau de completare a ceea ce pacientul nu face
singur) au ca scop conservarea sau atingerea unui grad optim de independenţă a
persoanei asistate
 Asistentul care întocmeşte planul de îngrijire trebuie să se gândească la intervenţii care
răspund cu adevărat nevoilor specifice ale persoanei asistate.
 Intervenţiile trebuie să fie novatoare, personalizate, observabile, măsurabile
(evaluabile).
Pentru ca intervenţiile să fie evaluabile trebuie:
- să se indice la ce oră (2, 6 sau 10 h), in care moment al zilei (dimineaţa, după baie etc.);
- la ce interval (de trei ori pe zi, de patru ori pe zi etc.);
- sau ce continuitate, pe ce durată trebuie să se desfăşoare acţiunea sau să se supravegheze
continuu semnele (de ex. dispneea).
 PLANIFICAREA PLANUL DE INTERVENTIE

Planificarea presupune stabilirea prioritătilor de ingrijire in urma cărora se

stabilesc obiectivele.
Ierarhizarea nevoilor, după Maslow, furnizează o metodă de a stabili prioritătile:

 Prioritatea 1: nevoi fiziologice (respiraţie, circulaţie, nutriţie, hidratare,

eliminare, temperatură, confort fizic)
 Prioritatea 2: nevoi de securitate (pericole din mediul inconjurător, frica)
 Priorităfile 3-4-5: nevoia de a simţi dragostea, de a nu fi izolat (pierderea unei
fiinţe dragi, stima de sine, realizarea etc.)

Problemele care trebuie trecute in planul de ingrijire se aleg cu discernământ,

deoarece, teoretic, fiecare pacient ar putea avea 50-60 de diagnostice de ingrijire şi
atunci folosirea planului ar fi aproape imposibilă.
I. DATE GENERALE DE NURSING. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
II. EVALUAREA PACIENTULUI
III. ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE
IV. REALIZAREA PLANULUI
V. EVALUAREA CONTINUĂ A EFICACITĂŢII ÎNGRIJIRILOR
 APLICAREA ÎNGRIJIRILOR

Intervenţiile constituie momentul realizării conştiente şi voluntare a intervenţiilor planificate pentru

a se obţine rezultatele aşteptate.

Aplicarea în practică a acţiunilor are ca scop ajutarea pacientului pentru a-şi menţine sau a-şi
recăpăta independenţa sau un oarecare nivel de independenţă.

În aplicarea în practică a îngrijirilor sunt implicaţi:

 Pacientul: execută acţiunile planificate pentru el, in funcţie de resursele proprii (ex. exerciţii,
răspunde la diverşi stimuli ... )
 Asistentul: supervizează aceste acţiuni, incurajează, informează, işi manifestă empatia, ajută şi
efectuează toate ingrijirile necesare pacientului.
 Echipa de ingrijire: asigură completarea şi eficacitatea activităţii profesionale.
 Familia: in anumite circumstanţe este alături in acţiuni de ingrijire.
 APLICAREA ÎNGRIJIRILOR

Cele două etape ale demersului de ingrijire: planificarea ingrijirilor şi executarea

ingrijirilor sunt strâns legate, astfel:
- În rubrica planificare, decidem intervenţiile care trebuie să se execute in etapa
următoare: "ridicarea persoanei asistate de 3 ori in cursul zilei", in rubrica
executarea intervenţiilor: "ridic pacientul de trei ori in cursul zilei".
Această relaţie strânsă poate să fie sursă de confuzie intre cele două etape.
Pentru a se evita această confuzie - este posibil ca intervenţia (atât in ce priveşte
planificarea cât şi aplicarea) să fie consemnată o singură dată in planul de
ingrijire intr-o rubrică de "intervenţii".
APLICAREA ÎNGRIJIRILOR
APLICAREA ÎNGRIJIRILOR
 APLICAREA ÎNGRIJIRILOR

Relaţia asistent-pacient trebuie să urmărească stabilirea unei comunicaţii:

 funcţională - uşurarea schimburilor (dialogurilor) cotidiene

 pedagogică - învăţarea = transmiterea informaţiilor necesare prevenirii
(primare, secundare şi terţiare), reabilitării atât fizic, cât şi psihic a persoanei
asistate
 terapeutică - stabilirea între ingrijitor si pacient a unei relaţii de:
 acceptare reciprocă
 atitudine de: respect, căldură
 înţelegere empatică faţă de pacient.
 APLICAREA ÎNGRIJIRILOR

Realizarea intervenţiei reiese din evaluarea stării pacientului inainte,

in timpul şi după intervenţie.

Este insă foarte important ca intervenţia să fie formulată clar şi

precis, in consecinţă va trebui indicat:

 cui se adresează acţiunea (persoană, familie etc.)

 orarul (inainte de masă, la două ore, de 3 ori pe zi, la culcare sau
data)
 natura acţiunii cu un verb activ, observabilă, măsurabilă
 semnătura asistentului care planifică, execută ingrijirile
 SITUAŢII SAU REACŢII ÎN ASISTENTULUI IN TIMPUL ÎNGRIJIRILOR

1. ANXIETATEA este un sentiment de disconfort şi tensiune pe care îl are pacientul. Se poate manifesta sub
formă de:
- nelinişte
- frică
- durere
- uşoare modificări ale pulsului, respiraţiei şi ale TA
- stress care se manifestă psihic sau fizic.

2. STRESSUL PSIHOLOGIC apare la diferenţele dintre exigenţele la care individul trebuie să facă faţă şi
posibilitatea sau capacitatea de a realiza în practică. Se manifestă prin frică de eşec; anxietate; depresie.

Stressul fizic se manifestă prin insatisfacţia unor nevoi fiziologice cum ar fi:
- foamea;
- setea;
- frigul.

Indiferent de tipul de stress, el poate afecta tubul digestiv: diareea de stres; frica; foamea de stres.
 SITUAŢII SAU REACŢII ÎN TIMPUL ÎNGRIJIRILOR

3. FRICA se asociază cu anxietatea; nu trebuie minimalizat acest

sentiment; poate fi faţă de tratament, de intervenţii chirurgicale, de
moarte.

4. DUREREA este o senzaţie de diferite dimensiuni de la neplăcută

pană la exacerbarea durerii, fiind insoţită de reacţii psihologice cum
ar fi: anxietatea; depresia; furia.
Durerea poate fi: acută, cronică.
 SITUAŢII SAU REACŢII ÎN TIMPUL ÎNGRIJIRILOR

5. SINGURĂTATEA: boala şi bătraneţea, care sunt de obicei foarte

neplăcute şi neatractive, astfel incat persoanele varstnice, bolnavii
cronici şi persoanele din unitaţile psihiatrice trăiesc frecvent
experienţa singurătăţii şi a izolării.

6. IMOBILITATEA: diminuarea activităţilor normale, care poate

afecta perceperea imaginii şi stimei faţă de sine.
 SITUAŢII SAU REACŢII ÎN TIMPUL ÎNGRIJIRILOR

7. SENTIMENTUL DE NEPUTINŢĂ atunci când pacientul se vede condamnat şi

constată cu amărăciune inutilitatea îngrijirilor.

8. MODIFICAREA SCHEMEI CORPORALE prin slăbirea sau îngrăşarea

exagerată, îmbătrânirea, pentru unele persoane determină perturbări serioase în
viaţa şi personalitatea lor.
Amputaţiile ale mâinilor, ale sânului, ale organelor genitale, influenţează de
asemenea negativ schema corporală.
 SITUAŢII SAU REACŢII ÎN TIMPUL ÎNGRIJIRILOR

9. PIERDEREA UNEI FIINŢE DRAGI sau a unui rol, a unui anumit

statut care pot determina tulburări emoţionale-severe.

Doliul apare după decesul unei fiinţe dragi care determină modificări
severe, în personalitatea şi viaţa persoanei respective.
Empatia este cea mai potrivită calitate a asistentului medical.
 APLICAREA ÎNGRIJIRILOR
În vederea executării unor îngrijiri potrivite fiecărei pacient, asistentul medical
trebuie să ştie să aplice mai multe metode de acţiune care să uşureze suferinţele
persoanei bolnave şi să-i asigure un plus de confort şi o stare de bine.

Executarea îngrijirilor constituie un moment potrivit pentru asistentul care vrea să

înveţe, să informeze pacientul asupra problemelor sale de sănătate, asupra
tratamentului său, ori despre obiceiurile de viaţă mai puţin potrivite pentru
satisfacerea nevoilor fundamentale.
Învătarea persoanei asistate este un act de îngrijire esenţial şi necesar. Această
învăţare poate să fie specifică (ex.: a învăţa pacientul să-şi facă injecţie - în cazul
diabetului) sau poate să conţină sfaturi practice.

Înainte de a începe învăţarea, trebuie mai întâi să-i evaluăm cunoştinţele

pacientului şi dorinţa de a învăţa. Trebuie să încurajăm pacientul să pună
întrebări.
I. DATE GENERALE DE NURSING. PROCESUL DE ÎNGRIJIRE
II. EVALUAREA PACIENTULUI
III. ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE
IV. REALIZAREA PLANULUI
V. EVALUAREA CONTINUĂ A EFICACITĂŢII ÎNGRIJIRILOR
 EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR

Constă în aducerea unei aprecieri, o judecată asupra progresului făcut

de pacient în raport cu intervenţiile asistentei medicale.
Evaluarea este o condiţie absolută a calităţii îngrijirilor.
Se va efectua cu regularitate la diverse intervale în funcţie de natura
obiectivului.
 EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR
Se va evalua:

1. rezultatul obţinut sau reacţia pacientului la îngrijire.

2. satisfacţia pacientului.
Evaluarea se face pe tot parcursul îngrijirilor; când se observă că
undeva pe parcursul îngrijirilor s-au produs unele omisiuni, evaluarea
trebuie reluată (chiar de la culegerea de date) de la interviu – ceva s-a
omis pe parcurs.
Evaluarea necesita un proces de feedback a procesului de îngrijire.
Procesul de îngrijire este un proces ciclic şi permanent reînnoit.
 EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR
 Evaluarea se face pe tot timpul îngrijirii.
 Când se observă că semnele nu s-au diminuat (că obiectivul
pentru persoană nu a fost atins), că acţiunile de îngrijire nu au
avut impactul dorit, procesul de îngrijire se reia de la prima
etapă (reformularea diagnosticului, a obiectivelor, se modifică
intervenţiile).
 Evaluarea permite reajustarea obiectivelor şi deci modificarea
intervenţiilor.
 Ea prezintă o asemănare cu spirala educaţiei, căci ne permite
să evaluăm în permanenţă.
 EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR

 Evaluarea nu ar fi completă fără o evaluare a întregului proces

urmat.
 Această evaluare este necesară atunci când situaţia pare să
stagneze, când nu se văd rezultate.
 De asemenea, se impune o evaluare a procesului urmat când se
produc numeroase schimbări în starea persoanei asistate
(intervenţii, complicaţii, naştere etc.), pentru că va fi necesară
introducerea unor date noi.
 Evaluarea se face pornind de la un punct de referinţă care de fapt
este obiectivul de îngrijire.
 EVALUAREA ÎNGRIJIRILOR
 Analizând cu atenţie planul de ingrijiri standard, putem determina ce se
aplică la pacientul ingrijit de noi, astfel încât obiectivele acestuia să fie
extrem de specifice şi individualizate.
 Un plan de îngrijire extensiv ţine cont atât de prescripţiile medicale, cât
şi de intervenţiile autonome aleasistentului medical.
 Asistentul medical trebuie să verifice prescripţia medicului înainte de a-
şi planifica intervenţiile autonome.