Capitolul 1 - Educa Tie Si Contemporaneitate

1
EDUCATIE
SI CONTEMPORANEITATE
1.1 Educatia într-o societate a învatarii - consideratii

teoretice
În decursul istoriei moderne, toate tarile lumii au pus

accentul pe dezvoltarea economica. Lumea contemporana se
reîntoarce la adevaratul scop al economicului, OMUL, asigurarea
bunastarii si securitatii lui, atât la nivel individual cât si social.
Apare astfel, în planul ideilor, o noua paradigma conceptuala,
aceea a dezvoltarii umane care o însoteste si o motiveaza pe cea
economica. Evident, aceasta noua paradigma nu s-a manifestat
instantaneu, ci s-a conturat ca un proces lent, dificil si deliberat.
Prin urmare, în prezent, se impune un nou mod de
dezvoltare sau alternativa la aceasta, care integreaza dimensiunea
umana dintr-o alta perspectiva – aceea a complexitatii si
diversitatii. Abordarea noua, impusa de contextul economic,
social si politic al începutului de secol XXI, nu poate ignora
educatia, acest bun câstigat pentru individ si colectivitate si nu
poate eluda viitorul si impactul acestuia sub aspect economic,
tehnologic, social, politic, cultural asupra fiintei umane.
Din perspectiva temporala, rolul pe care- l poate juca

educatia în general, educatia economica, în particular, în procesul
dezvoltarii umane este mult mai nuantat, derivând dintr-un alt
grad de implicare si valorificare a capacitatilor creatoare ale
oamenilor, precum si din orientarea manifesta a acestora spre
cererea de bunastare pentru generatiile prezente si viitoare si spre
Educatia economica în România – prezent si perspectiva
o noua calitate a vietii, în care sa se reflecte cât mai bine si

trebuintele, dar si aspiratiile acestora.
Traim într-o lume intim dominata de schimbare, în care
bazele teoretice ale studierii comportamentului economic si social
în conditii de echilibru si stabilitate au devenit relativ
inconsistente. Se impune astfel o reconsiderare a premiselor
teoretico- metodologice de abordare – în stiintele educatiei si în
stiinta economica – a comportamentului uman în conditii de
dezechilibru, nonliniaritate si discontinuitate, cu accent pe
introducerea optimizarilor multicriteriale în procesele decizionale.
Dupa cum afirma A. Töffler, “traim un moment când se
dezintegreaza întreaga structura a puterii care a mentinut lumea
asamblata. Ia forma o structura de putere radical diferita, care
afecteaza toate nivelurile societatii omenesti: aceasta este
cunoasterea (informatia)”1 . Cunoastere, care a devenit
componenta “number one” a dezvoltarii umane, în general, a celei
economice, în special. Tarile dezvoltate ale lumii …” evolueaza
rapid pe coordonatele unor economii postindustriale care sunt
percepute si catalogate ca economii ale cunoasterii2 . Însusi
Winston Churcill a anticipat fericit noul mers al societatii,
considerând ca “imperiile viitorului vor fi imperii ale mintii”3 (ale
cunoasterii si învatarii).
Procesul trecerii spre economia cunoasterii a fost declansat
în S.U.A. la jumatatea celui de-al saselea deceniu al secolului XX
si a continuat, în mod fericit, în majoritatea tarilor dezvoltate
(Japonia, Canada, Germania, Marea Britanie, Franta etc). În aceste
tari, date fiind no ile conditii ale societatii bazate pe cunoastere si
învatare, se pune în discutie în mod curent “problema scopului
1
Toffler, Alvin – Powerschift / Puterea în miscare, Ed. ANTET, Bucuresti,
1995, pag.11
2
Suciu, M.C. – Investitia în educatie, Ed. Economica, Bucuresti, 2000, Pag.27
3
Töfler, Alvin – op.cit, p.11
Educatie si contemporaneitate
social si a responsabilitatilor educatiei, conturându-se deja o serie

de solicitari/cerinte-cheie ale educatiei”:4
• educatia în cadrul unei societati a învatarii va avea un
pronuntat scop social. Toate momentele procesului educativ
vor avea conotatie social-axiologica, interventia formativa
trebuind sa se întemeieze pe linii de forta valorica; scoala este
institutia investita de comunitate cu misiunea de a transmite un
anumit sistem de valori sociale, ierarhizate în numele unei
autonomii si responsabilitati actionale specifice;
• noul sistem de învatamânt trebuie sa fie unul deschis,
conceput pentru a asigura sanse egale de instruire tuturor
membrilor societatii date. Cei capabili si performanti trebuie
sa aiba acces liber la studii astfel încât sa li se permita
ascensiunea sociala indiferent de originea, veniturile si
pregatirea lor anterioara. Din perspectiva acestei cerinte, se va
intensifica si rolul consilierii si al pilotarii carierei;
• afirmarea educatiei permanente. Într-o societate a învatarii
apare necesitatea ca persoanele cu studii sa revina sistematic la
scoala; este îndeosebi, situatia celor cu o instructie scolara de
nivel superior. Continuarea pregatirii (formarea continua) va
deveni o “industrie” care este posibil sa înregistreze un
puternic avânt în viitor;
• educatia nu mai poate fi lasata numai pe seama institutiilor de
învatamânt. Va fi, în viitor, necesar ca fiecare firma,
angajatorii sa se preocupe mult mai mult de instruirea si
formarea propriilor angajati, apelând la propriile resurse
financiare;
• educatia va avea si raspunderea sociala de a împiedica
degenerarea “meritocratiei” în “plutocratie”. Titlul scolar
(diploma de studii) va facilita accesul la cele mai bune locuri
de munca si la cele mai promitatoare cariere profesionale
4
Peter Drucker – Inovatia si sistemul antreprenorial, Ed. Enciclopedica,
Bucuresti, 1993, p.102
numai daca este acordat pe criterii de competenta, capabilitate

si talent si nu pe criteriul bogatiei fiind, în acest caz, un simbol
al clasei sociale. Practic, aceasta ultima cerinta – cheie,
impune ca “produsul” educatiei sa fie o persoana instruita,
performanta, eficienta si cultivata, indiferent de conditia sa
sociala.
Realizarea acestor exigente ale societatii bazate pe
cunoastere si învatare, are drept scop crearea noului mod de viata
specific unei societati deschise. În context, cunostintele,
informatiile, aceste variabile – cheie ale economiei cunoasterii,
reprezinta o reala sursa de putere deoarece ele nu se epuizeaza, ci
se amplifica, multiplica si diversifica prin utilizare. Spre deosebire
de alte resurse, epuizabile pe masura ce se consuma, cunostintele
sunt extensibile la infinit (cel putin în principiu), devenind o
resursa practic inepuizabila pentru dezvoltarea economica, fapt nu
numai recunoscut dar si promovat cu consecventa de marile puteri
ale lumii care considera ca progresul poate fi asigurat prin
performanta, creativitate si imaginatie. Sporul în cunoastere
devine astfel o conditie sine-qua- non a progresului, acumularea si
stocarea cunostintelor realizându-se pe diferite filiere: experiente
profesionale, mijloacele mass- media dar, mai ales, instruirea si
educatia. Într-o economie a cunoasterii, omul trebuie sa învete atât
înainte de a patrunde pe piata muncii, parcurgând acele niveluri de
instruire specifice formarii profesionale, cât si de-a lungul întregii
vieti, pentru a dobândi competente superioare si pentru a se adapta
continuu la cerintele exprese ale dinamicii mondiale; “cunoasterea
– aceasta resursa economica deosebit de eficienta în productia de
bunuri si servicii si care este, în acelasi timp, si o marfa posibil de
comercializat sub forma de cunostinte, experienta, informatii de
piata – impune neconditionat învatarea permanenta si adaptarea
continua la problemele complexe, inter si transdisciplinare
specifice societatii post-capitaliste”5 .
5
Drucker, Peter – Societatea post-capitalista, Ed. Image, Buc., p.11
A prevedea cum va arata societatea viitorului este destul

de hazardant. Lucrul de care putem fi siguri este ca lumea care va
rezulta din prezenta rearanjare a valorilor, mentalitatilor,
structurilor economice si sociale, a sistemelor politice, a
conceptiilor asupra lumii, va fi diferita de ceea ce ne putem
imagina astazi. Este, o certitudine faptul ca resursa primara a
lumii de mâine vor fi cunostintele, iar oamenii viitorului vor fi –
dupa cum afirma P. Druker …” lucratori ai cunoasterii si
prestatori de servicii, instruiti si educati în consonanta cu criteriile
de performanta a societatii, capabili sa încorporeze în atitudinile si
conduita lor valorile, cerintele, angajamentele societatii si sa se
manifeste ca o “persoana educata” apta sa influenteze, prin
cunostintele si competentele sale, prezentul si sa modeleze
viitorul, fiind pregatita pentru a trai într-o lume globala (un
“cetatean al lumii” – în viziune, orizont, informatie)6 .
Într-o astfel de societate a viitorului, scoala devine atât
institutia tinerilor cât si a adultilor, fiind responsabila pentru
performante si rezultate. Încorporarea în sistemul educational a
noilor tehnologii ale învatarii si predarii constituie o cerinta
prealabila a succesului national si cultural si, în mod egal, a
cresterii si competitivitatii economice. Constatam, practic, ca
actiunea educationala tinde sa se instaleze în micro si
macrocosmos, în noi tehnologii care folosesc forte pâna nu de
mult aproape necunoscute omului. Aceste noi tehnologii (internet,
sisteme multimedia, manuale virtuale etc) au rolul de a transforma
educatia prin regândirea finalitatii si a functiilor învatamântului în
societate. Constatarile care se impun sunt multiple. Retinem mai
ales faptul ca civilizatia umana prin noile mijloace si tehnologii nu
poate fiinta decât gratie sporirii rolurilor elementelor sau
variabilelor personalitatii puse în lucru. În cadrul acestora, rolul
major tind sa- l ocupe cele intelectuale si cele privind creatia
originala. “Schimbarea imediata consta în intelectualizarea
6
Drucker, Peter, - Societatea post-capitalista, Ed.Image, Buc., 1999, pag.9-18
muncii, cu accent deosebit pe creativitate si un nou orizont în

libertatea deciziei”7 .
Prognozele pe termen mediu evidentiaza o serie de
prioritati în materie de instruire si educatie, ca si efect al
implementarii noilor tehnologii, sporind considerabil rolul
educatiei în rezolvarea marilor probleme ale umanitatii. În
context, se remarca si accentuarea prerogativelor educatiei
economice în materie de pregatire pentru munca, adaptare la
schimbare, însusire a “abc”- ului teoriei economice, formarea unui
mod economic de gândire si actiune etc. În esenta, aceste noi
prioritati/provocari educationale sunt: (dupa P. Drucker)8
1. Scoala de care avem nevoie în viitor va trebui sa furnizeze
o alfabetizare universala de cel mai înalt grad (mult peste
alfabetizarea functionala pe termen scurt). Alfabetizarea
universala presupune: întelegerea stiintelor de baza si a
dinamicii cunoasterii; familiarizarea cu limbile straine;
învatarea prin intermediul unui program pe computer
(educatorul având rolul de a îndruma, motiva, încuraja,
conduce actul învatarii, iar educatul devenind propriul sau
instructor); alfabetizarea universala mai cere, de
asemenea, ca educatul sa învete înca din scoala cum sa fie
eficient mai târziu, când va dobândi calitatea de angajat.
Într-o formulare succinta, alfabetizarea universala are
nevoie de o scoala care sa subordoneze totul dobândirii
unei reale formari initiale, astfel încât la momentul intrarii
pe piata muncii, educatul sa fie dezinhibat, sa aiba
încredere în sine, sa fie autonom si competent, având reale
sanse de a deveni, în timp, performant si chiar pasibil de a
face cariera. Practic, scolii i se solicita sa aiba drept scop
7
Okinawa Charter on Global Information Society, Okinawa, 23 July 2000
8
Drucker, Peter – Inovatia si sistemul antreprenorial, Editura Enciclopedica,
originar învatarea preponderent euristica, si mai putin

ameliorarea conditiei sociale, rasiale, etnice etc.
Spre exemplu, utilizând un program de învatare asistata de
computer, elevul va învata mult mai usor, dar mai ales va întelege
notiunile si conceptele de baza ale teoriei economice (elementele
modului de productie, cum actioneaza cererea si oferta într-o
economie de piata libera, cum se constituie un buget etc), având si
posibilitatea ca prin simulare sa realizeze si diverse aplicatii.
2. Scoala trebuie sa ofere educatilor de la toate nivelurile
motivatia de a învata si de a se acomoda cu disciplina
învatarii continue. Oamenii trebuie sa reînvete cum sa
învete si chiar sa se înarmeze cu o disciplina a învatarii.
Practic, educatul – indiferent de vârsta sa – trebuie învatat
cum sa studieze, cum sa persevereze, cum sa-si întretina
dorinta de a avansa în cunoastere pâna când se ajunge la
rezultatul scontat si la realizari notabile. Motivatia
învatarii se bazeaza îndeosebi pe capacitatile individuale
ale educatului, pe trebuintele de cunoastere ale acestuia.
Un comportament motivat nu poate fi judecat în afara
relatiei dintre posibilitate si realitate, dintre aptitudinile
scolarului si rezultatele din activitatea de învatare.
Între aceste dimensiuni este necesar sa se stabileasca o
relatie de adecvare, astfel încât prin raportare la finalitatea
demersului educativ, nivelul motivational optim sa se obiectiveze
într-o integrare reusita a educatilor în activitatea de învatare
eficienta si în obtinerea de performante.
Noile tehnologii ar putea avea o contributie deosebita,
eliberându-l pe educator de obligatia de a consuma majoritatea
timpului cu învatarea de rutina, învatarea corectiva si învatarea
repetativa. Acest lucru poate fi facut de computer mult mai repede
si mai bine, educatorului ramânându- i suficient timp pentru a
identifica caracteristicile individuale ale educatilor, pentru a se
concentra asupra lor si pentru a-i conduce pe scolari spre
obtinerea rezultatelor scontate. “Ramâne de vazut daca scoala si
educatorii vor fi dispusi sa se concentreze asupra capacitatilor

învatacelului si sa personalizeze actul didactic”9 . Pe parcursul
lucrarii de fata vom reveni asupra motivatiei, insistând pe rolul
economic al acesteia.
3. O alta prioritate generata de noile tehnologii solicita scolii
sa furnizeze informatiile si cunostintele atât ca substanta
cât si ca proces necesar pentru a obtine si rezultate
concrete. Pâna de curând, singurele institutii de
învatamânt preocupate de roadele cunostintelor erau
scolile vocationale (scoli de arte, de medicina, de drept, de
management, de inginerie). Acestea se concentreaza mai
mult asupra aplicatiilor, al practicii si abia apoi sau
concomitent asupra teoriei, procedând la o predare –
învatare în “sensul invers acelor de ceasornic”. Este,
practic, vorba de o învatare simultan deductiva si
inductiva, deosebit de benefica scolarului si cu un impact
pozitiv si pe termen lung asupra personalitatii acestuia.
4. În fine, se remarca în ultimul deceniu al secolului XX, ca
învatamântul (educatia) nu mai poate constitui un
monopol exclusiv al scolii. Într-o societate dezvoltata,
educatia patrunde sistematic în întreaga societate,
manifestându-si eficacitatea. Angajatorii de orice fel –
întreprinderi, agentii guvernamentale, organizatii non-
profit, firme etc – vor trebui sa devina si institutii de
învatare si educare. Într- un viitor suficient de apropiat,
scolile trebuie sa se înscrie într- un parteneriat real cu
angajatorii, devenind institutii deschise, accesibile în egala
masura atât persoanelor cu instruire superioara cât si
persoanelor care, din diverse motive, nu au avut acces la o
educatie corespunzatoare pe parcursul vietii active. Se
aplica din ce în ce mai mult o noua axioma: “cu cât o
9
Drucker, P – op. cit, pag.160-162
persoana este mai instruita, cu atât mai mult ea are nevoie

de o scolarizare suplimentara sau de o recuperare a unor
“pasi educationali” ratati la momentul oportun. Numai
astfel, îndeosebi adultii, nu vor mai fi depasiti de
evenimente”10 (sa nu uitam ca volumul cunostintelor se
dubleaza o data la 5 ani datorita exploziei informationale,
marii perisabilitati a cunostintelor si cresterii vitezei de
circulatie a informatiilor).
Pastrarea accesului deschis la instruire, indiferent de vârsta
sau de titlurile scolare dobândite anterior, reprezinta chiar o
necesitate economico-sociala. În fond, “viitori lucratori ai
cunoasterii si prestatorii de servicii trebuie sa aiba sansa de a trece
la munca bazata pe cunostinte, sa fie capabili în orice stadiu din
viata lor sa-si continue instruirea formala sau sa adopte o
modalitate nonformala pentru a se orienta sau reorienta
profesional, în functie de exigentele pietei muncii”11 .
Concluzionând, remarcam ca imperativele societatii
viitorului sunt suficient de bine conturate, exista si proiecte de
ameliorare si armonizare a sistemului educational cu dezideratele
acestui tip de societate, dar nu putem sti câte din proiectele
noastre educationale vor deveni realitate si câte programe vor da
gres. Cert este ca scoala va trebui sa devina responsabila, sa se
angajeze si sa dea rezultate. Ce anume se va preda si se va învata,
cum anume se va face educatia în viitor, cine se va folosi de
efectele pozitive ale învatamântului, care va fi pozitia scolii în
societate – toate acestea sunt întrebari la care nu putem da acum
raspunsuri categorice, cu putere de axioma, deoarece orice
incursiune teoretica în domeniul educatiei sta sub semnul
provizoratului si al unei minime incertitudini, educarea fiintei
umane fiind o activitate deosebit de delicata si complexa. Nu poti
10
Branden, Nathaniel – Cei sase stâlpi ai respectului de sine, Ed. Colosseum,
Buc., 1996, p.237
11
Drucker, P. – Realitatile lumii de mâine, Ed.Teora, Buc., 1999, p.177
fi sigur niciodata ca o emisiune ideatica sau strategica este

completa, ca nu se va altera sau ca nu va deveni anacronica în
raport cu dinamica proceselor paideutice. “Educatia este o
continua reconstructie a experientei care se adauga la întelesul
experientei precedente si care asigura evolutia celei care
urmeaza”12 . Demersul educational nu e un “galop de sanatate”, ci
o stare de tensiune perpetua, un set de relatii conflictuale între
deziderabil si posibil, între cunoscut si necunoscut, între vechi si
nou, între valoare si non-valoare, între stabil si efemer etc.
Contributia efectiva a României la crearea unei societati europene
a învatarii depinde în primul rând de constientizarea faptului ca
realmente se doreste si ca este necesara în spatiul mioritic
construirea unei asemenea societati, cu atât mai mult cu cât
relansarea economica si restabilirea ordinii sociale sunt prioritati
ale momentului.
1.2 Educatia economica si antreprenoriala în România

- concept, principii, tinte strategice, structuri
Ca fenomen social, educatia este o actiune umana specifica

care îsi schimba finalitatile, continuturile si functiile o data cu
schimbarile societatii însasi, pe care o influenteaza, la rândul ei.
Conceptia despre rosturile educatiei în societatea
contemporana se deosebeste radical de aceea din epocile
anterioare ale dezvoltarii omenirii, deoarece semnificatiile si
eficienta actului educativ sunt date de disponibilitatile educatiei de
adaptare si autoreglare fata de sfidarile tot mai numeroase ale
spatiului social. Dupa cum afirma si profesorul George Vaideanu,
“problematica lumii contemporane (PLC), caracterizata prin
universalitate, globalitate, complexitate si caracter prioritar
demonstreaza tot mai pregnant ca solutiile cele mai eficiente nu
12
Dewey, John – Democratie si educatie, E.D.P., Buc., 1972, p.70
pot fi gasite prin demersuri si angajari secventiale, parcelate, ci e

nevoie de o viziune holistica în studierea si decantarea celor mai
eficiente mijloace de rezolvare a marilor probleme cu care se
confrunta omenirea”13 . Identificarea marilor teme de meditatie
(degradarea mediului, explozia demografica, proliferarea
conflictelor dintre natiuni, decalajele economice si polarizarea
economica, amplificarea fenomenelor de saracie, excluderea
sociala, somajul, foamea dar, mai ales, evolutia rapida a
cunoasterii si tehnologiei) au condus la constituirea – în plan
educational – a unor raspunsuri specifice, prin potentarea “noilor
educatii” sau a unor noi tipuri de continuturi: educatia ecologica,
educatia pentru pace, educatia demografica, educatia economica si
casnica moderna, educatia nutritionala, educatia pentru participare
si democratie, educatia interculturala, educatia pentru comunicare
si mass- media etc. Este de asteptat ca aceasta lista sa se modifice
fie prin disparitia unor “educatii”, fie prin impunerea de noi
cerinte sau continuturi educative.
Spatiul educational românesc a asimilat prompt noile
educatii, îndeosebi pe cele care vizeaza educatia ecologica/relativa
(cel mai bine reprezentata în structurile de continut ale
învatamântului), educatia civica, educatia democratica si educatia
economica si antreprenoriala. Noile evolutii politice, economice si
sociale de dupa 1989 au fost marcate de procesul dificil al
tranzitiei de la un sistem totalitar bazat pe o economie centralist-
planificata, spre o societate bazata pe functionarea eficienta a
statului de drept, a economiei de piata, bazata pe proprietate si
competitia libera a producatorilor si a unei societati deschise,
caracterizata de respectarea libertatilor individuale si de cultivarea
dialogului social, de libertatea presei si o reala separare a puterilor
în stat.
13
Vaideanu, G. – Educatia la frontiera dintre milenii, Ed. Politica, Buc., 1988,
p.106
În contextul schimbarilor din spatiul econo mic si social, si

al eforturilor României de a se alatura cât mai repede spatiului
euro - atlantic, educatia economica si antreprenoriala (cuplata cu
educatia pentru schimbare si dezvoltare) dobândeste o importanta
deosebita, determinând o adevarata remaniere de optica si
comportament economic.
Mutatiile produse la nivelul palierelor mai sus-amintite au
facut ca însasi notiunea de munca sa se modifice radical,
identificarea, producerea si utilizarea informatiilor fiind o
componenta dominanta. Dintotdeauna, educatia a reprezentat
pregatire pentru viata, de fapt pentru un anumit stil de viata care,
în ceea ce priveste educatia propriu- zisa, nu a însemnat pentru
absolut toti indivizii umani si pregatire pentru munca, însa pentru
marea lor majoritate viata a însemnat, în fond, munca. Odata cu
epoca tertiara, munca, activitatea în general au fost asumate de,
practic, toti cetatenii, indiferent de statutul lor social, iar educatia,
endemizata, încurajata si generalizata a însemnat pregatirea fortei
de munca în toate ipostazele ei, pentru orice societate moderna
aceasta ramânând ratiunea însasi a educatiei contemporane. Asa
cum afirma si Roman Herzog (fost presedinte al RFG) în 1997, la
“Forumul educatiei” de la Berlin, …”educatia este cheia spre piata
muncii si înca cea mai buna profilaxie fata de somaj”14 .
Accentuarea caracterului complex al economicului,

reconsiderarea actului creativ al muncii, cresterea severitatii
conditiilor la care omul trebuie sa faca fata (viteza mare de lucru,
cerinte sporite privind calculul, aprecierea si previzionarea
executiei, reactii rapide si adecvate la diversi stimuli), conduc în
mod necesar la mutatii în sistemul de trebuinte, aptitudini si
sensibilitati. În primul rând, au sporit considerabil trebuintele de
nivel intelectual (cultura stiintifica si tehnica, educatie si instruire
14
UNESCO – Forumul educatiei, 1997, p.8
permanenta, nivel din ce în ce mai înalt de calificare, bi si

multispecializare etc.), precum si dezvoltarea aptitudinilor si
capacitatilor cognitive si actionale (inteligenta, flexibilitatea
gândirii, fluenta, senzitivitatea, originalitatea si creativitatea).
Datorita lor, omul avanseaza cerinte de un alt nivel în raport cu
munca si viata sa.
Pentru a face fata unor astfel de mutatii, fiecare individ
trebuie familiarizat cu imperativele noului mod economic de
gândire si actiune. Intervine educatia economica si antreprenoriala
care actioneaza la nivelul mentalitatilor si convingerilor omului,
pe care le compatibilizeaza – pe cât posibil – cu schimbarile
petrecute în istorie în munca desfasurata în diferitele ramuri de
activitate, schimbari care vizeaza: o noua organizare a productiei,
transmisia rapida a informatiei în raport cu cadenta muncii,
posibilitatea de a controla întregul proces de munca în orice
moment (monitorizare electronica), cresterea calitatii muncii,
cadenta si încarcatura mare a muncii, numar mult sporit de
informatii pe unitate de timp, reducerea erorilor, productivitate
mare (de 5-6 ori), competenta are rol central, cerinta permanenta
de învatare, sporirea functionalitatii locului de munca, întarirea
comunicarii si a relatiilor interumane etc. Concluzia: profesia
tinde sa devina un ansamblu dinamic de activitati, interactionând
cu celelalte compartimente ale vietii sociale.
1.2.2 Tinte strategice ale educatiei economice
În context, educatia economica, prin problematica

avansata, face o pledoarie pentru formarea viitorilor consumatori,
angajati si întreprinzatori în spiritul economiei de piata. În
educatia institutionalizata, tintele strategice acestui nou tip de
educatie vizeaza 15 :
♦ receptionarea si asimilarea notiunilor de baza ale
economiei concurentiale;
♦ întelegerea modului de functionare a economiei de piata;
♦ familiarizarea cu notiunile, conceptele, legitatile,
mecanismele si practicile asociate productiei, desfacerii si
consumului în contextul competitiei libere;
♦ constientizarea oportunitatilor de adoptare a deciziilor
corecte în calitate de angajati, manageri, investitori,
consumatori, proprietari si cetateni;
♦ folosirea eficienta a mecanismelor si institutiilor specifice
economiei de piata;
♦ formarea si sustinerea acelor deprinderi si abilitati legate
de mediul economic concurential;
♦ asigurarea experientei practice a tinerilor si adultilor în
domeniul afacerilor si în alegerea carierei;
♦ adaptarea continua la munca si sporirea disponibilitatii
pentru asumare de riscuri;
♦ promovarea si sustinerea spiritului de lucru în echipa;
♦ antrenarea oamenilor, corespunzator vârstei, în practici
economice de piata desfasurate cu ajutorul tehnologiei
informatice si a tehnologiilor moderne legate de circulatia
informatiei;
♦ întarirea motivatiei muncii si a celei economice;
♦ dezvoltarea spiritului de initiativa privata si disponibilitatii
de a dezvolta afaceri;
♦ consolidarea relatiei de parteneriat între afaceri si procesul
educational;
♦ conectarea la dezvoltarea economiei globale, contribuind
la / si beneficiind de progresul acesteia, atât individual, cât
si prin comunitatile carora apartin indivizii;
15
Buletinul informativ al M.E.N., nr.4/1999, p.61-62
♦ cresterea productivitatii individuale si a standardului de

viata;
♦ formarea conceptiei motivationale pentru viitorii initiatori
de afaceri;
♦ etc.
Remarcam faptul ca educatia economica si antreprenoriala
au ca finalitate generala cresterea productivitatii individuale si
ameliorarea standardului de viata, acordând un loc important
optiunii, adaptabilitatii si interactivitatii. Programele de educatie
economica se desfasoara preponderent în mediul scolar, fiind
cultivate la toate nivelurile sistemului de învatamânt în modalitati
specifice vârstei scolarilor si experientelor de învatare. Este o
dimensiune moderna a educatiei, prezenta în viata societala si a
scolii în forme explicite (discipline de învatamânt) sau implicite
(practicii scolare, programe nonformale, companii – persoane
etc.). Oamenii trebuie ajutati sa înteleaga rostul evenimentelor si
fenomenelor economice care au loc în tara si în lume, ce impact
au fortele pietei asupra dezvoltarii individuale si colective, de ce
este importanta cunoasterea “misterioasei” lumi a afacerilor, cât
de benefica este preocuparea pentru dezvoltarea – în fiecare din
noi – a spiritului de întreprinzator. Manifestarea spiritului
întreprinzator poate fi favorizata de o serie de factori, cum ar fi:
factori familiali; factori educationali; nevoia de autodepasire si
realizare personala; calitati manageriale; cultura economica si cea
generala; capacitati de comunicare; adaptabilitatea permanenta;
mediul; s.a.m.d. Parafrazându- l pe premierul britanic Tony Blair
“…educatia antreprenoriala îndeosebi reprezinta un pasaport sau o
“carte verde” pentru succes într-o economie de piata”.
În acelasi timp, în contextul implementarii diverselor
programe de educatie economica, este necesara luarea în calcul si
a riscurilor reale / potentiale la care se expune un întreprinzator,
precum si alte posibile “inconveniente”: marea cantitate de munca
ce trebuie depusa, ca o conditie a succesului; sporirea
responsabilitatilor fata de propria conditie, propriul statut, dar si
fata de familie, fata de posibilii actionari, fata de angajati etc.;

stresul generat de efortul depus si de puternica responsabilizare;
timpul dedicat dezvoltarii unei afaceri “monopolizeaza” cele 24
de ore zilnice, generând stari de încordare si de conflicte care pot
altera relatiile de nivel intra si interpersonal. Ca urmare, educatia
în domeniul economic si a spiritului întreprinzator apare sub
forma unui sistem cu variate componente ce solicita abordari
specifice, încercând sa se asigure celor care dispun de reale
aptitudini antreprenoriale cunostintele necesare, menite sa-i ajute
sa parcurga drumul spre succes.
Educatia economica si antreprenoriala, precum si educatia
casnica moderna sunt ipostaze educationale centrate pe individ,
atragând si cointeresând si colectivitatea umana în ansamblul sau
(familia, scoala, comunitatea locala, angajatorii, statul). Abordarea
acestei dimensiuni educatio nale este interdisciplinara, vizând
aspecte de natura economica, psihologica, sociologica,
pedagogica, etica, ca si consecinta a plasarii individului uman în
miezul tare a unui astfel de demers educational, iar efectele sale
sunt multiple. În capitolele urmatoare, vom aborda o serie de
aspecte punctuale care trateaza costurile educatiei de acest nivel,
cine este dispus sa finanteze si cine aloca efectiv fonduri pentru
derularea procesului educational, care sunt efectele economico-
sociale si culturale si gradul de atractivitate pentru formarea
initiala si continua în domeniul economic si antreprenorial
(investitional).
Având în vedere noul statut al României dat de începerea
negocierilor de aderare la Uniunea Europeana, dimensiunea
educatiei economice capata o importanta deosebita din cel putin
doua puncte de vedere:
ü cel al promovarii educatiei consumatorului si
producatorului, ca o conditie a competitivitatii pe piata
europeana;
ü alinierii la standardele europene privind calitatea fortei
de munca autohtone.
Introducerea unor elemente de educatie economica în

diferitele tipuri de scoli din tara noastra ar putea fi un bun început
pentru formarea unei culturi economice, în masura sa dezvolte si
sa sustina competentele, valorile si atitudinile legate de acest
subiect. Un argument important în sprijinul derularii de programe
educationale de factura economica, la toate nivelele sistemului de
învatamânt, consta si în posibilitatea de a- i determina pe actorii
implicati în procesul educational asupra importantei pe care o
poate avea educatia economica pentru viata cotidiana si pentru
evolutia profesionala ulterioara a tinerilor.
Relevanta unui program complex de educatie economica
este, consider, dubla:
ü pentru sistemul educational: introducerea unei
dimensiuni noi si actuale în curriculumul scolar, care
poate fi abordata în maniera integrala (cross –
curriculara) la nivelul curriculum- ului nucleu si ca
disciplina/tema optionala pe segmentul de curriculum
la decizia scolii;
ü pentru partenerii institutiilor educationale: avantajul
colaborarii cu absolventii diferitelor nivele de
scolaritate care deja cunosc problematica generala
proprie educatiei economice, dar si implicatiile
acesteia în diferite domenii de activitate.
Oportunitatea unui astfel de program rezulta si din criza de

identitate în care se afla societatea româneasca în ansamblul ei,
care pare a fi specializata în ce priveste indiferenta fata de
performanta si fata de “lucrul bine facut”. Iata de ce modulul care
trebuie activat este scoala, cea care poate declansa o reactie în lant
de sensibilizare fata de calitate, educatia economica
propunându-si parcurgerea urmatorului traseu:
constientizare cunostinte atitudini abilitati participare
Parcurgerea acestor etape îl ajuta pe individ sa înteleaga

sistemul economic actual, sa participe activ la dezvoltarea
personala si sociala, sa-si însuseasca comportamente specifice
celor doua roluri (consumator si producator) pe care, în viata de
fiecare zi, le adopta permanent, în functie de context. Asumarea
acestor doua roluri depinde, însa, în mod fundamental de felul în
care omul se raporteaza la ele: poate fi un consumator stângaci sau
nepretentios sau dimpotriva, unul care intuieste rolul
economicului în viata sa si îsi doreste lucruri “mai bune”. În
acelasi mod, individul poate fi un producator neglijent, superficial,
nemotivat ori unul care se raporteaza la un standard si doreste sa
produca în propriul beneficiu, ca si în folos general.
Existenta preocuparii, la nivelul elementelor de politica
educationala specifice acestei noi dimensiuni a educatiei, este data
inclusiv de structura de continut a educatiei economice.
În context contemporan, multe sisteme educationale
acorda o importanta deosebita educatiei economice.
Exemplificând pe modelul S.U.A., tara în care economia este
considerata disciplina scolara fundamentala, educatia economica
si antreprenoriala a fost inclusa în programul “Sa educam America
pentru anul 2000”, ceea ce echivaleaza cu recunoasterea valorii pe
care o are pregatirea economica pentru întelegerea lumii de azi,
pentru adoptarea deciziilor majore care influenteaza viitorul
oamenilor si pe al principalelor institutii socio – economice.
Reiteram ideea ca este esential ca tinerii sa deprinda a
gândi economic. Demersul de tip economic este specific si se
deosebeste în mod semnificativ de demersul realizat de discipline
din aceeasi arie curriculara. O analiza economica valida ne ajuta
sa percepem corect si sa întelegem si probleme din domenii
adiacente (educatie civica, istorie, politologie, etc.), oferindu-ne

posibilitatea sa cercetam cauzele diferitelor probleme istorice,
politice, de afaceri sau de relatii internationale.
Studiind economia, într- un mediu formal sau nonformal,
tinerii îsi dezvolta si o suma de deprinderi importante, cum ar fi:
v sa identifice dificultatile economice, alternative,
beneficii si costuri;
v sa analizeze contextul si cauzele diferitelor actiuni
economice;
v sa examineze consecintele modificarilor de situatie –
economice si/sau politice – în plan social si personal;
v sa argumenteze si sa compare beneficiile cu costurile
oricarui demers actional.
Având ca sursa “Standardele nationale orientative pentru

economie”, editate de Consiliul National pentru Educatie
Economica (NCEE), New York – U.S.A., continuturile economice
fundamentale si indispensabile pot fi sintetizate într-o lista de 20
de repere de continut (idei – forta care constituie substanta
educatiei economice), dintre care deosebit de importante sunt
urmatoarele:
1. Resursele de productie sunt limitate. Oamenii nu pot
avea toate bunurile si serviciile pe care le doresc; de
aceea, ei trebuie sa aleaga unele lucruri si sa renunte
la altele.
În viata cotidiana, oamenii fac frecvent alegeri,
identificând si comparând în mod sistematic alternativele,
încercând sa ia decizii în cunostinta de cauza si sa anticipeze
consecintele optiunilor lor sau ale altora.
Unii indivizi cred ca pot avea toate bunurile si serviciile pe
care si le doresc, pentru ca ei primesc în mod gratuit ceea ce au
nevoie, fie de la stat, fie de la familie. Aceasta convingere este
gresita deoarece resursele pot fi utilizate în modalitati alternative,
functie de libera optiune a decidentului. Comparând, în mod
explicit, valoarea oportunitatilor alternative sacrificate în diferite

situatii, atât cetatenii, cât si reprezentantii lor au posibilitatea de a
cântari, astfel încât sa poata lua cele mai bune decizii. Analizând,
putem gasi si raspunsul la întrebari ca: de ce este important sa
stim ca resursele sunt limitate?! ce câstiga si ce pierde cineva
atunci când ia anumite decizii?! De asemenea, analiza determina
cresterea responsabilitatii si implicarii.
2. O decizie poate fi eficienta daca a fost luata în urma

compararii costurilor suplimentare ale diferitelor
alternative cu beneficiile suplimentare posibile. Cele
mai multe alegeri pe care le facem presupun
compromisuri, putine decizii fiind de tipul “totul sau
nimic”
Practic, se solicita raspuns la întrebarea: cum se adopta o
decizie în mod eficient, utilizând resursele disponibile astfel încât
rezultatele obtinute sa fie cel putin satisfacatoare?!
Aplicând demersul pedagogic de tip economic, cei
interesati – si în primul rând scolarii de diferite vârste – vor
întelege ca este foarte greu sa pui în balanta la ce renunti si ce
alegi, dupa cum este la fel de dificil de precizat cum au fost
folosite resursele în trecut, cu ce costuri si ce beneficii au rezultat.
O astfel de analiza comparativa tine de modul de gândire
economic ce trebuie indus oamenilor înca din copilarie prin
raportare la posibilitatile lor de vârsta. De exemplu, pentru a-si
folosi timpul cât mai eficient, tinerii trebuie sa cântareasca
beneficiile si costurile pe care le pot avea petrecând o ora în plus
pentru a studia economia în loc sa se plimbe, sa asculte muzica
sau sa converseze cu prietenii. Poate ca nu vor sesiza imediat
avantajul unei astfel de optiuni, dar apelând la reflectie îsi vor da
seama de importanta si utilitatea initierii în tainele acestei materii,
seaca si umana în acelasi timp, care este economia. “Scopul ei
principal este de a- l ajuta pe om sa înteleaga lumea, de a lua cele
mai bune decizii în ceea ce priveste viata individuala si sociala, în

privinta afacerilor sau în cel al investitiilor de orice fel16 .
3. Pentru alocarea bunurilor si serviciilor se pot folosi

diferite metode. Fiecare individ si societate în
ansamblul ei trebuie sa aleaga între aceste metode.
Decriptând reperul ideatic, într-o economie de piata, libera
si dinamica, deciziile oamenilor privind alocarea resurselor sunt
orientate ferm de piata, care prin diferite metode determina ce si
cum sa se produca, cine va consuma ceea ce s-a produs, ce
rezultate sunt asteptate. Educatia economica este o modalitate
sigura de a întelege sistemul economiei de piata si, mai ales, de ce
este atât de raspândit! De asemenea, elevii antrenati în programe
de educatie economica vor fi capabili sa sesizeze si sa compare
caracteristicile economiei de piata cu cele ale celorlalte tipuri de
economii (economia naturala, economia planificata), identificând
inclusiv beneficiile si costurile diferitelor alternative de alocare a
resurselor apelând fie la metode relaxate (care activeaza
inventivitatea, imaginatia, creativitatea), fie utilizând forta,
autoritarismul, impunerea.
Practic, aceasta idee – forta solicita un raspuns pertinent la
întrebarea: cum se stabileste ce sa se produca si ce sa se consume?
4. Oamenii reactioneaza în modalitati predictibile atunci

când sunt motivati pozitiv sau negativ.
Ideea întareste rolul factorilor motivationali în diversele
manifestari comportamentale ale oamenilor. Contrar parerii larg
raspândite dupa care economia este o stiinta despre bani si cum se
pot câstiga acestia, ea este, de fapt, o stiinta care studiaza
motivatia oamenilor. Totodata, economia este un model de analiza
16
apud Fourçans, André - Explicându-i fiicei mele … economia, Ed.
EUROSONG&BOOK, Bucuresti, 1998, p.19
a comportamentului uman, dar este si arta de a obtine maximum

de la viata (cum spunea Bernard Show).
Motivatia presupune facilitarea aparitiei si dezvoltarii
resurselor unei persoane, care sa-i permita realizarea acordului
între trebuintele si valorile sale, pe de o parte, si interesul colectiv,
pe de alta parte. Motivatia da sens si sustine orice activitate
umana. Înseamna, totodata, depasirea obstacolelor ce stau în fata
creativitatii si ingeniozitatii, precum si formarea unui climat
favorizant realizarii obiectivelor personale si/sau colective.
Dar, a motiva nu înseamna a manipula oamenii pentru a
obtine de la ei cele dorite împotriva vointei lor. Nu înseamna nici
a pune în miscare o masina umana apasând pe butoane sau
suscitând un conformism de suprafata, pentru ca oamenii nu pot fi
motivati prin regulamente sau pedepse si nici prin angajamente
improvizate. Motivatia în munca depinde de individ si de
stimulente. De aceea, oferta si cererea existente pe piata, preturile,
profitul, salariile, deciziile pe care le adopta autoritatile sunt intim
legate de motivatia producatorilor, lucratorilor si consumatorilor.
Afirmatia “oamenii reactioneaza la stimulente” este luata serios în
calcul de economisti, care nu numai ca nu o contesta dar chiar îi
apreciaza valabilitatea “sine die”.
În mod frecvent, oamenii au motive bine determinate
pentru a influenta comportamentul altora. Întrebarea este ce
motive îi determina sa actioneze de o asemenea maniera, si, în
plus, ce- i determina sa produca sau sa cumpere anumite bunuri?
Pentru a întelege sau a prognoza comportamentul oamenilor sau al
organizatiilor, elevii trebuie sa înteleaga motivatia economica a
acestora (idee pe care o dezvoltam într-un paragraf special).
5. Schimbul are loc numai daca fiecare participant se

asteapta sa câstige din tranzactia respectiva.
Abordarea acestei teme îl va pune pe învatacel în situatia
de a utiliza informatiile dobândite pentru a negocia diverse
tranzactii si a determina eventualele câstiguri. Va avea si
capabilitatea necesara compararii beneficiilor si costurilor unor

tranzactii, de regula comerciale, daca va afla raspunsul la
întrebarea aparent simpla: de ce fac oamenii schimb?
Progresele educative de initiere în domeniul economiei
sunt destinate si întelegerii schimbului ca pe o activitate de tipul
câstig/câstigi, ambele parti implicate asteptându-se la un câstig de
dimensiuni variabile. Schimbul presupune cooperarea celor care
participa la tranzactii, negocierea putând fi distributiva (de tipul
“suma zero”), integrativa (de tipul “suma nonzero”) sau rationala.
6. Daca la nivel individual, regional sau national

intervine specializarea, atunci atât productia, cât si
consumul cresc.
Utilizând eficient o astfel de informatie, elevul îsi va
explica de ce poate câstiga atât el, cât si ceilalti daca îsi dezvolta
propriile aptitudini si capacitati. Întrebarea legitima este: de ce
este nevoie de specializare în activitatile umane?
Ideea este ca, fiecare producator se specializeaza într-un
anumit domeniu, în producerea unui anumit bun sau serviciu,
exploatându-si propriile resurse si disponibilitati; în egala masura,
el depinde de ceilalti pentru a cumpara cele necesare consumului.
În calitate de viitori producatori sau lucratori, elevii trebuie
sa înteleaga faptul ca vor câstiga mai mult continuându-si studiile
si specializându-se într-un anumit domeniu. Dar, tot de înteles este
si faptul ca pentru aceasta va fi nevoie sa sacrifice anumite
oportunitati. Întelegerea acestor lucruri îi va ajuta sa determine de
ce într-o economie în care oamenii s-au specializat si fac schimb
voluntar, nivelul productiei creste, fapt care permite si cresterea
nevoilor de consum.
7. Piata exista ca urmare a interactiunii cumparatorilor

cu vânzatorii. Aceasta interactiune determina nivelul
preturilor pe piata si, deci, accesul la bunuri si servicii.
Elevii antrenati în programe de educatie economica vor fi

capabili sa utilizeze aceste informatii pentru a identifica pietele pe
care au actionat în calitate de cumparatori sau de vânzatori,
descriind inclusiv modul în care actiunile tuturor cumparatorilor si
vânzatorilor influenteaza nivelul preturilor. De asemenea, ei vor fi
capabili chiar sa prevada evolutia preturilor atunci când pe piata
exista fie exces de cerere (deficit), fie exces de oferta (surplus).
Astfel, elevii vor întelege de ce atât de importanta piata, mediul
(locul) unde cumparatorii si producatorii interactioneaza.
8. Coroborat cu ideea precedenta, se pune o alta întrebare:

ce rol au preturile în economie? Cum se modifica ele?
Pentru cumparatori si pentru vânzatori preturile
reprezinta atât semnale ale pietei, cât si stimulente
economice. Atunci când oferta sau cererea se modifica,
automat se modifica si preturile, fapt care afecteaza
motivatia agentilor economici.
Întelegând rolul de semnale si de motivatii economice ale
preturilor, oamenii pot anticipa evolutia pietei si pot alege mai
bine în calitate de producatori si consumatori. De asemenea, ei pot
întelege consecintele si pot cântari costurile si beneficiile
controlarii unor preturi (de exemplu, salariul minim). Vor întelege
si cum statul poate impune preturi minimale sau maximale, masuri
care vor avea ca efect un exces de oferta sau de cerere pe piata.
9. Statul are de jucat un rol important într-o economie de

piata, daca beneficiile interventiei sale în economie
depasesc costurile acestora. Statul defineste si apara
dreptul de proprietate, vegheaza ca pe piata concurenta
sa fie loiala.
Oamenii trebuie sa înteleaga faptul ca sistemul de piata are
anumite limite, pe care statul le compenseaza. Întelegând rolul
sectorului public, cetatenii vor putea opta în cunostinta de cauza
între piata si oferta statului. În acelasi timp, este important sa se
înteleaga si sa se evalueze efectele programelor guvernamentale în

ceea ce priveste redistribuirea veniturilor.
10. Într-o economie de piata functioneaza institutii care

sprijina indivizii si grupurile în actiunile lor destinate
atingerii diferitelor scopuri. Bancile, corporatiile,
sistemul judiciar, sindicatele, organizatiile non-profit
sunt exemple de asemenea institutii importante cu
roluri economice si sociale bine definite.
Concluzia este ca economia de piata se bazeaza pe
existenta si functionarea unor institutii deosebit de importante,
deoarece intermediaza întâlnirea cumparatorilor si a vânzatorilor
pe piata (asa sunt bancile); multe institutii functioneaza pentru a
promova interesele specifice ale unor grupuri (sindicatele).
Întelegerea modului de functionare a institutiilor
economice si a scopurilor pe care acestea le servesc permite
utilizarea eficienta a acestora, evaluarea corecta a institutiilor noi
sau a modificarilor care intervin la nivelul celor deja existente.
11. Banii sunt etalonul utilizat pentru a masura si

compara bunurile si serviciile. Ei faciliteaza schimbul
si, totodata, pot fi împrumutati, economisiti sau
investiti.
Ideea sustine întrebarea fireasca: de ce avem nevoie de
bani?! Într-o economie, banii sunt importanti pentru ca mijlocesc
schimbul si determina reducerea costurilor implicate de derularea
tranzactiilor. Drept urmare, oamenii vor putea sa se specializeze
într- un anumit domeniu de activitate, banii mijlocindu-le accesul
la bunurile pe care nu le produc ei însisi, dar pe care trebuie sa le
consume; aceasta va conduce la cresterea productiei si consumului
la nivelul întregii economii.
Întelegând în ce consta adevarata putere a banilor si a
veniturilor, cursantii vor putea lua decizii mai bune în ceea ce
priveste cheltuie lile personale sau profesia pe care sa o aleaga.
12. Pentru majoritatea oamenilor, venitul obtinut este

determinat de valoarea pe piata a resurselor de
productie pe care le ofera. Câstigul unui lucrator
depinde, în primul rând, de valoarea pe piata a
productiei realizate, precum si de nivelul
productivitatii muncii.
Cursantii vor fi capabili sa utilizeze aceste informatii
pentru a evalua posibilitatile de câstig pe care le au, în functie de
optiunile lor scolare si profesionale. Într-o economie de piata
salariile se formeaza la fel ca oricare alte preturi, ca urmare a
interactiunii dintre cumparatori si vânzatori. Cumparatorii
serviciilor pe care le ofera forta de munca sunt patronii, care sunt
dispusi sa plateasca salarii mai mari celor care pot munci mai bine
si pot produce mai multe bunuri sau servicii într-un interval de
timp determinat. Cei care înteleg acest lucru vor aprecia valoarea
capacitatilor si competentelor pe care le pot dobândi la scoala, la
facultate sau printr-o forma oarecare de pregatire profesionala.
Indiferent de profesia pe care o practica în prezent sau de
domeniul de activitate în care munceste, individul trebuie sa stie
ca, prin continuarea studiilor si ridicarea nivelului de pregatire,
poate sa-si mentina sau sa-si mareasca câstigurile. Este sustinuta
si ideea necesitatii educatiei permanente.
13. Veniturile realizate, gradul de ocupare a fortei de

munca, nivelul preturilor într-o economie sunt
determinate de deciziile privind productia si
consumul, luate la nivelul familiilor, firmelor,
institutiilor publice si a altor institutii economice.
Ideea vine ca raspuns la întrebarea: ce consecinte au
deciziile economice individuale la nivel de economie nationala?!
Pentru oamenii obisnuiti, modificarile care intervin în cheltuielile,
productia si ve niturile realizate la nivel global reprezinta ceva
abstract, pentru ca nu pot face aproape nimic pentru a schimba
rezultatele obtinute la nivel macro-economic. Dar aceste rezultate
pot influenta decisiv viitorul tinerilor, bunastarea lor,

oportunitatile de angajare, câstigurile, precum si pretul pe care îl
vor plati pentru toate acestea.
De aceea, este important ca cursantii sa înteleaga
posibilele cauze ale acestor schimbari, cum pot crea ele probleme
(precum somajul sau inflatia) sau oportunitati (precum cresterea
numarului locurilor de munca). Întelegând fortele care actioneaza
la nivel macro-economic, cursantii vor putea anticipa si reactiona
inteligent în conditiile dezvoltarii economice.
Acestea au fost o parte din continuturile specifice oricarui
program de formare în domeniul economiei. În contextul
activitatilor scolare si extrascolare destinate educarii copiilor,
tinerilor si chiar adultilor în spiritul economiei de piata este
extrem de necesara adaptarea tematicii educationale si a
materialelor didactice la caracteristicile tipului de scoala si
nivelului de vârsta al populatiei vizate. Caracterul atractiv al
suportului logistic si legatura strânsa cu preocuparile subiectilor
vor constitui avantaje de natura sa determine acceptarea
programelor educationale de catre un numar important de elevi,
studenti, adulti, profesori si învatatori. În capitolele urmatoare
vom prezenta detaliat modalitatile de implementare a unor
programe de educatie economica si antreprenoriala în curricula
scolara. Sau în programul de educatie nonformala (extrascolara)
Deoarece scopul oricarui demers educational de asemenea
factura este formarea unei gândiri economice concordanta cu
timpurile noastre, cursantul, în paralel cu asimilarea continuturilor
specifice, îsi va forma si o serie de deprinderi de gândire
economica, fiind astfel capabil sa analizeze problemele cu care se
confrunta, sa mediteze si sa adopte decizii. În cele ce urmeaza,
prezentam cele mai importante principii care stau la baza
întelegerii modului economic de gâ ndire (adaptate dupa NCEE,
New York)
Principiile vizate constituie o suma de reguli/norme
generale care cunoscute si respectate pot reprezenta un punct de
pornire în educarea în spiritul economiei de piata. Aceste

principii, odata asumate, ne vor conduce la ideea ca gândirea
economica înseamna evaluare, decizie, argumentare.
Principiul 1: “Orice lucru are un cost” (alegerile pe care

le fac oamenii presupun anumite costuri)
Acest principiu exprima ideea fundamentala conform
careia “nimic nu este gratis”, orice actiune presupunând un pret,
timp, efort, renuntarea la ceva în favoarea a altceva atunci când
suntem în situatia de a face o alegere. Pentru ca omul are mai
multe nevoi decât resurse, orice alegere pe care o face presupune
un anumit cost, numit cost de oportunitate.
Într-o economie de piata, optiunile oamenilor sunt
importante. Exemplificând, consumatorii trebuie sa aleaga
bunurile si serviciile pe care le vor achizitiona; ei sunt constienti
de faptul ca aceste alegeri se fac în detrimentul altor bunuri sau
servicii, la care trebuie sa renunte. În acelasi timp, producatorii
trebuie sa decida ce bunuri sa produca si cum sa faca pentru a fi
eficienti; daca deciziile lor nu sunt corecte, nu-si vor putea pastra
afacerile si vor falimenta / nu se vor putea integra corespunzator
pe piata muncii / nu vor avea satisfactii etc.
Principiul 2: “Oamenii aleg având motive întemeiate”

Este cel mai important principiu de gândire economica,
potrivit caruia oamenii sunt în permanenta pusi în situatia de a
opta pentru ceva, încercând sa aleaga varianta avantajoasa (din
perspectiva costurilor si beneficiilor). Paul Heynes afirma ca
“…toate fenomenele sociale au ca punct de plecare alegerile pe
care indivizii le fac, în functie de beneficiile si costurile la care se
asteapta, deoarece toti oamenii au un comportament economic.17
17
Heynes, Paul – Modul economic de gândire, Ed. Didactica si Pedagogica,
Principiul 3: “Oamenii creeaza sisteme economice prin

care influenteaza optiunile si motivatia”
Optiunile individuale sunt influentate de regulile si
obiceiurile care functioneaza în economia unei tari. Legile si
contractele economice sunt exemple de reguli scrise, în timp ce
comportamentul afabil, curtenitor al producatorului fata de
beneficiar este o regula nescrisa sau un obicei. Aceste reguli si
obiceiuri influenteaza motivatia personala. Pe masura ce regulile
care guverneaza activitatea economica se schimba, se reconsidera
si restructureaza corespunzator si motivele care îi determina pe
oameni sa initieze activitati economice, sa opteze pentru ceva s.a.
Principiul 4:”Pretul oricarui bun sau serviciu este

influentat de ceea ce aleg oamenii”
Principiul reitereaza ideea ca bunurile si serviciile nu au
valoare intrinseca, aceasta fiind determinata de preferintele
cumparatorilor si ale vânzatorilor (oferta si cererea determina
valoarea, într-o economie de piata).
Principul 5: “Actiunile economice au efecte secundare”

Aceste efecte secundare au caracter imediat si
neintentionat, influentând comportamentul uman. Exemplu:
cresterea fiscalitatii aduce statului venituri mai mari, dar
determina si scaderea interesului membrilor societatii date pentru
munca, investitii, economii. Un guvernant destept tine cont de
ambele efecte (cel initial si cel ulterior), afirma Paul Heynes.
Principiul 6: “O finalitate semnificativa a educatiei

economice este sa formeze cetateni apti de analiza, sinteza si
evaluare, bazându-se pe propria judecata”.
Capacitatea de a analiza, sintetiza sau evalua, presupune o
serie de operatii si demersuri de gândire critica (formularea unor
întrebari, disocierea întregului în parti, reactualizarea unor
informatii, elaborarea unor ipoteze, exemplificarea unor idei,

rezolvari de probleme etc.).
Gândirea critica a cursantului implica atât cunostinte si
deprinderi, cât si capacitati actionale care vizeaza utilizarea
sistematica a acestora în analiza problemelor complexe,
rezolvarea de probleme, adoptarea de decizii, identificarea
costului real al acestora, întelegerea relatiilor cauzale etc. Lectiile
de economie se dovedesc utile în masura în care dezvolta gândirea
critica. Specificul economiei permite profesorilor sa desfasoare o
mare varietate de activitati: luarea unor decizii individuale si în
grup, analiza unor evenimente curente sau trecute, discutarea unor
masuri de politica economica, activarea inteligentelor multiple,
instruirea diferentiata a cursantilor, inclusiv pe criteriul vârstei.
Exemplu: un elev de vârsta mica (învatamânt general) deprinde
gândirea critica rezolvând probleme; un adolescent în prag de
maturitate (învatamânt secundar superior) poate analiza un
eveniment economic, reactivând achizitiile scolare legate de
subiect; ulterior, acelasi elev va sintetiza pentru a recupera
esentialul, va compara si evalua - în functie de obiectivele lectiei –
va putea prognoza, emitând inclusiv judecati de valoare.
Concluzia: gândirea economica este caracterizata drept o
gândire de nivel superior (gândire critica) care presupune:
1. cunoastere
2. întelegere
3. aplicare
4. analiza
5. sinteza
6. evaluare
(în concordanta cu taxonomia obiectivelor educationale realizata
de B.S. Bloom).
Setul de principii prezentat faciliteaza studiul economiei si
dobândirea unui comportament economic adecvat. Ele sunt
valabile pentru toti oamenii, indiferent de vârsta, religie, sistem
politic, gen sau traditii culturale.
1.3 Resorturile culturale ale educatiei economice

si antreprenoriale
Orice demers paideutic îsi are, prin forta lucrurilor, izvorul

si radacinile într-o conceptie despre om si societate. Totusi,
adesea, izvorul este subteran, conceptiile sunt subiacente iar
intentiile vagi. Acest esential abscons este fie rezultatul rutinei, al
aparentelor sau al indiferentei, fie al unei atitudini conservatoare
si egoiste. Omul, aceasta fiinta superioara capabila sa-si modeleze
comportamentul dupa comandamente sociale si culturale, nu
numai dupa instincte, nu poate fi obiectul unor planuri oculte sau
participant pasiv la actiuni educative conjuncturale, echivoce sau
nebuloase. El contacteaza si se interfereaza cu lumea valorilor
autentice (inclusiv culturale) care îl fortifica si- l directioneaza spre
autonomie spirituala. “Vehicolul” care transporta aceste orientari
valorice este, fara îndoiala, cultura înteleasa nu doar ca un
summum de cunostinte, ci ca o atitudine de cautare, ca sistem de
reprezentari superioare, ca o stare de tensiune si creatie
permanenta.
Este fundamental pentru oricine ca izvoarele educatiei sa
apara clar în proiectul paideutic avansat si în modelul de
personalitate pe care îl comporta. În conceptia pe care încercam sa
o dezvoltam, izvoarele educatiei în general, ale educatiei
economice si antreprenoriale în particular, sunt convingerile cu
privire la “ceea ce este” si la “ceea ce este de dorit”; primele sunt
convingeri esentiale, celelalte sunt valori.
Valorile si convingerile nu sunt izolate, nici strict specifice
unui grup. Ele sunt legate prin fire logice, prin relatii afective, prin
cauze istorice constituindu-se în ideologii, filosofii, culturi, etici,
religii, în raport cu care se elaboreaza scopurile educatiei.
Subordonarea nevoii de educatie fata de valori este unanim
recunoscuta de teoreticienii educatiei, care considera ca
…”situatiile normale, realizarea individului, finalitatile unui
sistem educational nu au sens decât în raport cu valorile, cu

cultura care supraordoneaza cerinta sau trebuinta”18 .
Prin urmare, valorile sunt cele care determina alegerea din
patrimoniul cultural a continuturilor educatiei destinate a exprima
un mod de gândire specific. Acest patrimoniu cultural – considerat
de specialisti un furnizor de ocazii educative – reprezinta
“…ansamblul operelor materiale, intelectuale, spirituale ale
oamenilor sau ale unei colectivitati istoriceste determinate, care
furnizeaza nenumarate oportunitati educationale si care sunt atât
de intim legate de educatie încât adesea se confunda cu acestea”19 .
În general, o anumita cultura avantajeaza un mod de
gândire considerat adecvat situatiei date (cum ar fi gândirea
logica, rationalismul empiric, simbolismul, gândirea intuitiva,
gândirea dialectica, gândirea dogmatica gândirea economica etc.)
sau combinatii ale acestora. Ideal ar fi ca în actul educational sa
fie utilizate o varietate de moduri de gândire, educatorul alternând
un mod de gândire traditional/natural (ex: gândirea intuitiva cu
rationalismul empiric, gândirea logica cu gândirea dialectica) cu
alte modalitati de a judeca (logice sau empirice), necesare însusirii
cunostintelor (acel “now how”) si stapânirii tehnologiei. O
educatie axata univoc pe o nevoie imediata de cunoastere sau pe
trebuinte strict materiale nu reuseste decât sa formeze omul numai
pentru “a face” si deloc pentru “a fi si a deveni”; … “ignorând
problemele culturale, o asemenea educatie nu va putea sa-si atinga
finalitatile, ajungând sa formeze oameni alienati, rupti din mediul
lor social si cultural”20 .
Întotdeauna, cunoasterea si, mai ales, orientarea în hatisul
realitatilor econo mice contemporane impun – cu deosebita
stringenta într-o societate a învatarii – asumarea si utilizarea
18
D’Hainaut, L – Programe de învatamânt si educatie permanenta, EDP,
19
D’Hainaut, L op.cit., p.90
20
D’Hainaut, L op.cit., p.121
selectiva a culturii economice, perceperea si întelegerea

conceptelor economice si asimilarea informatiilor cu caracter
economic. Astazi, mai mult ca oricând, realitatea ne demonstreaza
ca viata economica nu se desfasoara la întâmplare, ci are anumite
norme care o guverneaza (legi, reguli, principii etc), desfasurarea
fireasca si solutionarea problemelor ei complexe excluzând
hazardul, empirismul, improvizatia sau aproximatia; este intens
solicitata fructificarea culturii economice si extinderea acesteia pe
toate palierele vietii sociale. Spre exemplu, nu poate fi eludata
componenta culturala atunci când se analizeaza comportamentul
consumatorului si se stabilesc strategiile de marketing, deoarece
reactiile indivizilor fata de acelasi produs sau semnal al acestuia
pot sa difere functie de cultura si traditiile poporului caruia
apartin. Din fericire, cazurile în care întreprinderile si managerii
acestora au stiut sa integreze parametrii culturali în tehnicile
promotionale sunt numeroase. De pilda, firma Palmolive nu a
insistat niciodata în Italia în ofertele sale de produse cosmetice
bazate pe ulei de masline, stiut fiind ca în aceasta tara acest ulei
este rezervat exclusiv utilizarii culinare. Chiar si în interiorul
aceleasi natiuni, traditiile culturale difera de la o zona la alta,
influentând considerabil actul de consum. În sudul Frantei, spre
exemplu, gatitul se face cu grasimi vegetale (ulei), în timp ce în
nord sunt preferate grasimile animale (mai ales, untul). În
Muntenia, pestele este o preferinta culinara, în timp ce în
Transilvania acest aliment nu este deloc agreat. Normal ca si
ofertele de produse vor fi adecvate acestor traditii culturale! Sunt
doar câteva exemple modeste si inofensive.
Se poate constata din exemplele de mai sus ca notiunea de
cultura în materie de consum este extrem de dificil de definit, ea
fiind rezultatul numeroaselor niveluri de integrare a individului. În
centrul ei se afla, evident, valorile si normele ale caror consecinte
vizibile sunt comportamentele umane specifice (inclusiv
comportamentul economic). Alt aspect ce merita a fi retinut este
faptul ca fenomenul cultural exclude ideea de înnascut: valorile si
normele ce guverneaza comportamentele noastre sunt rezultatul

unei învatari pe parcursul mai multor generatii. Fiind înteleasa ca
rezultanta a eforturilor facute de societate pentru stapânirea
mediului natural si social, este important ca fiecare generatie sa
transmita ur matoarei ceea ce a construit precedenta, cu scopul de a
le pastra, întari si dezvolta. Exemplele mentionate au rolul de a
evidentia ponderea variabilelor culturale asupra consecintelor
actiunilor de marketing, cu atât mai mult cu cât fiecare produs
consumat poarta în el un mesaj cultural, iar atasamentul fata de
anumite valori culturale conditioneaza într-o masura semnificativa
si productia, dar si consumul. Ignorând aceste lucruri, simple în
aparenta, numeroase actiuni de piata pot fi destinate esecului.
Perceperea corecta de catre fiecare individ a orientarii ce
se doreste a fi imprimata economiei presupune, în fond, gasirea de
catre orice cetatean a unui raspuns clar la întrebari ca: spre ce ne
îndreptam? care sunt perspectivele imediate si mai îndepartate ale
României? ce sacrificii si ce avantaje presupune economia de
piata? când si cum vom depasi starea cvasigenerala de
dezorientare si neliniste indusa celor mai largi categorii ale
populatiei în ceea ce priveste traiul zilnic si viitorul? ne mai putem
controla propria viata? Si întrebarile ar putea continua…
Profesorul Ion N. Angelescu (rector al Academiei de Înalte
Studii Comerciale si Industriale între 1924 – 1929) sublinia ca, în
conditiile economiei moderne, cultura si educatia economica nu
mai sunt …”apanajul doar al specialistilor în domeniu, ci ele sunt
trebuincioase chiar si oamenilor activi în viata practica, celor care
se izbesc zilnic de fenomenele reale la care iau parte. …. Fara sa
fie nevoie sa faca studii stiintifice, oricine trebuie sa poata
controla afirmarile altora si sa stie astfel sa se orienteze în
chestiunile mari ale vietii economice”21 . Iar profesorul Ion
Raducanu (rector AISCI în anii 1931 – 1940), mentiona
21
Anuarul AISCI, anul XIV 1926-1927, Tipografia M.M. Antonescu – Soc.în
nume colectiv, 1927, p.17-18
necesitatea preluarii traditiilor culturale ale poporului român si

fructificarea acestora într- un învatamânt economic superior, astfel
încât ... “sa se procure o serioasa întelegere pentru viata noastra
din trecut si din prezent, prin studii de cultura economica
româneasca; sa se dea cunostinte de ordin teoretic si practic,
tehnic, prin studii de teoria vietii economice si de stiinta
economica si sociala, ca si prin studii comerciale si
industriale”… 22 .
Opiniile mentionate constituie un prilej de meditare si o
sursa de inspiratie, desigur prin raportare la contextul actual, în
cadrul preocuparilor actuale pentru afirmarea educatiei economice
si antreprenoriale ca raspuns la cerintele actuale si de perspectiva
ale economiei nationale. Aceasta viziune privind legatura
indestructibila dintre cultura si educatie – în general, dintre cultura
economica româneasca si formarea initiala si continua a
specialistilor în domeniul economic, în particular, si-a gasit
corespondentul (concretizarea) în conceperea si desfasurarea
învatamântului economic, inclusiv de nivel superior. Eminentul
profesor si om politic Virgil Madgearu a insistat, de asemenea, pe
nevoia de educatie manageriala bazata pe cultura investitionala,
mentionând: “complexitatea afacerilor face cu neputinta practica
fara teorie”, formarea managerilor si a întreprinzatorilor fiind
necesar sa se bazeze pe o temeinica pregatire teoretico-aplicativa
care sa le asigure statutul de conducatori economici, nu
administrativi, si sa le permita “sa nu ramâna în fagasele vechi si
umblate, ci sa caute domenii noi si sa-si asume
responsabilitatea”23 . Cu privire la rolul parcursului economic, V.
Madgearu arata ca “acel care cunoaste numai prezentul si nu
întelege evolutia care a dus la împrejurarile din prezent, nu poate
sa vada viata care se petrece sub ochii sai decât cu miopie”24 .
22
Anuarul AISCI, anul XIV 1926-1927, Tipografia M.M. Antonescu – Soc.în
nume colectiv, 1927, p.17-18
23
Madgearu, V. – Curs de economie nationala, 1937
24
Madgearu, V. - Curs de economie politica, 1944
Practic, Virgil Madgearu, la fel ca si predecesorii sau

contemporanii sai, considera ca un sistem de educatie economica,
daca a fost conceput si organizat în conformitate cu traditiile de
cultura economica, poate sa contribuie la schimbarea sistemului
existent si la formarea unei noi culturi economice în România
(ceea ce astazi numim cultura organizationala eficienta). Mai mult
chiar, contextul cultural trebuie astfel dimensionat încât el însusi
sa induca influente educative directe si vizibile.
Printr-o cultura economica solida se poate actiona decisiv
asupra comportamentului economic al indivizilor. Experienta
arata ca factorul esential în reusita unei reforme sistemice este
mentalitatea agentului economic, comportamentul pe care îl
promoveaza în contextul noilor rela tii economice, politice si
sociale; remanierile de comportament pot sa constituie adevarati
factori de crestere, la fel de importanti ca cei exprimati în
potentialul de capital financiar sau de inovatie tehnica.
Nevoia de educatie economica si antreprenoriala, având ca
fundament cultura economica, este o realitate a zilelor noastre
deoarece înca se manifesta în societate o mentalitate egalitarista
care genereaza atitudini reprobabile de denigrare sau ridicularizare
a initiativei private, de blamare a celor care-si asuma riscul unei
afaceri, de ostilitate sau de suspiciune fata de cei care prin munca
si initiativa personala ies din tiparul uniformizator al bugetarilor,
de ostilitate fata de investitorii straini (xenofobism economic), de
pasivitate si expectativa si, nu în ultimul rând, de diluare a
responsabilitatii fata de actul economic. Toate aceste atitudini sunt
consecinta inclusiv a lipsei de educatie si de cultura economica.
Nu numai economia româneasca trebuie reformata si
pregatita pentru integrare europeana ci si cetateanul român, care
resimte nevoia sa fie astfel instruit si educat încât sa aiba sanse
reale de a deveni membru cu drepturi depline a viitoarei piete
comunitare a fortei de munca. Aceluiasi cetatean român îi este
necesara o schimbare de optica, un nou mod economic de gândire,

care trebuie format, aplicat si exersat. Se pare ca John Maynard
Keynes avea dreptate atunci când afirma ca teoria si cultura
economica se constituie în metode de gândire, fiind adevarate
“instrumente ale mintii” la care apeleaza pentru a depinde viata
asa cum “curge” ea!
1.4 Conditionarea psihologica a educatiei economice
si antreprenoriale; motivatia economica
Mediul economic nu se reduce la dimensiunea sa tehnica si
juridica, el fiind un spatiu în care oamenii colaboreaza sau se
înfrunta în functie de personalitatea lor, de asteptarile si
provocarile exprimate. Economia nu poate fi conceputa
independent de ansamblul relatiilor umane ce o sustin, perceperea
si întelegerea proceselor economice nefiind o activitate
eminamente tehnica; ea presupune concomitent si întelegerea
psihologiei umane, a capacitatilor omului de alegere strategica, a
reactiilor acestuia în functie de situatie. Previzionarea
comportamentului economic nu este doar o problema de statistica,
ci si una de factura existentiala. Omul nu este un animal cu
supliment de limbaj si nici un motor compus din piese si
mecanisme, ci dimpotriva, este o individualitate distincta cu
existenta previzionara, ce stie sa-si anticipeze viitorul. Potrivit
“teoriei anticiparii rationale” elaborata de Robert Lucas, deciziile
de a investi nu sunt luate de catre agentii economici ca o reactie la
starea prezenta a pietei, prin reflex de adaptare, ci se iau
anticipând evolutiile viitoare. Tentativa de a lua în considerare
aceste dimensiuni se adreseaza nu numai teoriei jocurilor sau
teoriei deciziei în conditii de incertitudine, ci si psihologiei,
îndeosebi psihologiei sociale.
Ca atare, psihologia poate participa efectiv la descifrarea
întrepatrunderilor sociale cu efecte asupra mediului economic. Un
dialog serios – posibil chiar un parteneriat – între economie si
psihologie este deziderat al timpurilor pe care le traim, cu atât mai

mult cu cât psihismul individual si social necesita o abordare
pluridisciplinara. Studierea interactiunilor sociale sau a
comportamentului individual în situatii economice concrete sau
virtuale necesita un tratament complex (economic, dar si
sociologic, pedagogic si chiar filosofic). Este evident faptul ca
psihologia individuala si sociala, precum si sociologia au un aport
semnificativ în tentativa de aprofundare a economicului. Nu
trebuie, asadar, sa fim surprinsi ca numeroase studii economice se
bazeaza pe aparatul conceptual al psihologiei (motivatie, structura
psihica, comportament, orizont psiholo gic s.a.), iar economisti de
prestigiu precum Gary S. Becker, François Perroux, Gunnar
Myrdal, Peter F. Drucker etc. s-au preocupat de “umanizarea”
stiintei economice.
Nu este de neglijat nici atitudinea mediilor de afaceri, a
economistilor practicieni care, depasiti de abstractiile
teoreticienilor, au simtit nevoia unei psihologii economice a
întreprinderii, a pietei, a previziunii si motivatiei, a initierii unei
afaceri profitabile, a conduitei consumatorului etc., solicitând, în
principal, sugestii cu privire la mecanismele comportamentului
economic.
Aceasta orientare a economiei spre psihologie are o
anumita complexitate. Pe de o parte, cercetarea stiintifica în
economie si psihologie se afla adeseori în situatia jenanta de a se
fi ignorat reciproc. Psihologii recunosc faptul ca arareori au
investit comportamentele economice. Pe de alta parte, economistii
admit – teoretic – faptul ca stiinta lor, care trebuie sa confrunte
factorul uman cu mediul economic în care acesta activeaza, s-a
ocupat aproape exclus iv de mediul economic (probabil pentru ca
factorul material din societate este mai accesibil si mai simplu de
etalonat decât sinuozitatea comportamentului uman.
Dezvoltarea stiintei economice si aparitia unor noi
exigente de genul cunoasterii nivelelor de rationalitate, a
dinamismului individual si social sau a complexitatii
comportamentului uman au facut ca demersul psihologic sa-si

gaseasca o larga aplicabilitate în economie. Asa a aparut, în
panteonul stiintei, psihologia economica, stiinta de granita care
studiaza conduita consumatorului si producatorului si a carei
adevarata istorie începe cu ultima parte a secolului XIX o data cu
lucrarile lui Karl Menger, Böhm Bawerck, Von Wiser
(întemeietorii Scolii marginaliste). Ei proclama faptul ca analiza
psihologica trebuie sa stea la baza oricarei teorii economice si ca
numai prin introspectie putem sa cunoastem trebuintele si
judecatile de valoare de care depinde întregul mecanism
economic. Ulterior, Max Weber, Vilfredo Paredo, T. Paerson si C.
Gini (sociologi si economisti) au încercat o fuzionare a psiho-
sociologiei cu economia, explicând originea si specificitatea
comportamentului economic si contribuind la precizarea
morfologiei grupurilor.
Cercetarile actuale au îmbogatit considerabil cunostintele
noastre despre subiectii economici (consumatori, întreprinzatori,
salariati, agricultori etc.). G. Katona, în lucrarea “Psihologia
comportamentului economic” constata ca demersurile economice
si psihologice trebuie integrate continuu în procesul de cercetare si
analiza astfel încât economistul sa înteleaga motivatiile si
atitudinile economice ce difera în functie de individ, de grup, de
tipuri de cultura.
O buna parte din viata, individul si-o deruleaza în cadrul
unei anumite colectivitati: familie, scoala, întreprindere, institutii
unde acesta desfasoara diverse activitati. Aici el investeste nu
numai timpul, competentele si priceperile sale, dimensiunea sa
culturala si profesionala, ci si persoana sa “privata”, respectiv
sperantele, atitudinile si motivatiile sale, nelinistile si angoasele
ce-l însotesc. Totodata, conflictele si dorintele constiente si
inconstiente ale omului sunt alimentate de colectivitatile din care
face parte (familiale, institutionale, economice), marcându-i
personalitatea. O profesiune corespunzatoare personalitatii noastre
amplifica dimensiunile vietii. Ea este satisfacatoare din punct de
vedere personal, în masura în care se potriveste felului în care ne

place sa facem lucrurile si reflecta cine suntem. Ne permite sa
utilizam capacitatile înnascute în modalitati firesti si nu ne obliga
sa facem ceea ce nu ni se potriveste (cel putin, nu frecvent).
Evident ca nu exista o “profesiune ideala”, la care sa aspire
toti, dar exista, sigur, o profesiune ideala la nivel individual,
concordanta – prin specificul ei – aspiratiilor, intereselor si
resurselor noastre. Pentru a dobândi satisfactia în profesiune este
necesar sa constatam care ne sunt preferintele, iar apoi sa gasim o
slujba în care ele sa poata exista. Depunând un efort constient de
descoperire a “adevaratului eu”, vom reusi sa învatam cum anume
sa ne concentram fortele si disponibilitatile naturale spre o
profesie anumita. Concluzionând, ca sa poti deveni un bun
specialist, cu preocupari multiple, receptivitate fata de schimbari,
un om cu initiativa, trebuie mai întâi sa te cunosti bine, sa fii
puternic motivat în munca ta si sa folosesti în propriul folos
factorii educationali prin care se transmit de la o generatie la alta
valorile culturii, experienta de productie si comportamentul social.
Psihologia muncii a “recuperat” termenul de motivatie
pentru a explica reusita economica. A avea un personal bine
motivat în munca este visul oricarui manager, îndeosebi în
concurenta acerba din zilele noastre când un personal motivat
reprezinta un potential de energie, de idei si de creativitate.
Motivatia presupune facilitarea aparitiei si dezvoltarii resurselor
unei persoane, care sa- i permita realizarea acordului între
trebuintele si valorile sale, pe de o parte, si interesul colectiv, pe
de alta. A motiva înseamna a stimula si a da sens unei activitati,
înseamna, totodata, a depasi obstacolele ce stau în fata evolutiei si
a ingeniozitatii individuale si colective. Motivatia sta la baza
alegerii unei anumite meserii, a unui anumit loc de munca pentru
ca are semnificatii multiple.
Este de la sine înteles ca managerii solicita la angajare
salariati motivati deoarece acestia se integreaza rapid si perfect,
sunt eficienti si competitivi. Ca atare, identificarea motivatiilor
individuale si posibilitatea integrarii lor într-un sistem coerent de

gestiune a resurselor umane reprezinta o preocupare majora a
celor ce raspund de destinele unei întreprinderi sau institutii.
Desigur ca operatia este delicata, dificil de cuantificat deoarece
motivatiile se traduc prin proiecte diferite, potrivit experientei de
viata a fiecarui salariat. Pentru a fi corect apreciata, studiul,
motivatiei economice trebuie sa porneasca de la individ perceput
ca fiinta biopsihosociala si nu de la structurile organizationale.
Dimpotriva, daca ne propunem sa gestionam motivatiile, atunci
vom analiza atât practicile organizatiei, cât si asteptarile
individului deoarece acestia interactioneaza.
În mediul economic, motivatia are semnificatii deosebite,
deoarece întreprinderea reprezinta un sistem organizat care pune
în opera mijloace materiale si umane capabile sa realizeze o
activitate economica rentabila, aducatoare de profit. Evident ca
exista si suficiente cazuri când se instaleaza demotivarea ca si
consecinta a necorelarii trebuintelor, dorintelor si aspiratiilor cu
resursele / posibilitatile reale ale individului sau organizatiei;
angajamentele improvizate, precum si supramotivarea conduc la
efecte perverse nu numai pe plan psihologic si familial, ci si pe
plan organizational. Astfel, apare stresul profesional, conflictul
motivational, demotivarea blânda si/sau dura, frustrarea,
deprecierea muncii, asteptari nesatisfacute ale salariatilor, presiuni
ale managerului, toate alternând.
Concluzie partiala: motivatia, inclusiv economica,
declanseaza sau dinamizeaza comportamentul uman. Mai mult, ea
ne furnizeaza energia necesara pentru un anumit comportament si
chiar îl orienteaza astfel încât sa fie în armonie cu trebuintele
omului. Cu cât motivatia este mai mare, cu atât creste intensitatea
comportamentului si persistenta acestuia. Evident, cercetarile
asupra motivatiei economice sunt complexe datorita
perspectivelor diverse de abordare. Unii teoreticieni considera
motivatiile ca fiind înnascute, altii le considera dobândite sau
impuse de situatia imediata (este cazul motivatiilor culturale sau

profesionale).
Dincolo de divergentele de interpretare, se poate degaja o
baza de cunoastere suficient de coerenta. Prin intermediul
motivatiei economice se cauta explicatia legaturii între energia
interna a individului si orientarea sa spre un scop, ales preferential
dintr-o multitudine posibila. În 1970, Newcombs spunea ca un
individ este motivat atunci când se caracterizeaza concomitent
printr-o stare de mobilizare a energiei si prin directionarea
comportamentului spre un anumit scop, ales preferential. Nuttin,
într-o lucrare de referinta, spune despre motivatia economica ca
“…ea este în acelasi timp sursa de activitate si directie de
actiune”25 .
În suficienta masura, motivatiile economice depind de
experienta individului si de educatia acestuia. Ele evolueaza o
data cu maturizarea cognitiva a individului, depind de dezvoltarea
socioafectiva, de constructia valorica, de imaginea de sine, de
reprezentarile profesionale. În teoria organizatiilor si în gestiunea
resurselor umane, motivatia este pusa în relatie cu eficacitatea
operationala în munca a indivizilor, fiind adesea legata de o logica
instrumentala. Ca atare psihologia muncii este preocupata de
analiza competentelor si de reusita profesionala, care are drept
surse aptitudinile individuale si motivatia. Prin efectele sale,
motivatia economica dinamizeaza individul, îi faciliteaza
adaptarea, îi orienteaza conduita si da o anumita culoare activitatii
depuse. În practica este demonstrat faptul ca fenomenul de
antrenare a resurselor umane graviteaza în jurul fortei motivatiei.
Acesta este factorul psiho-social ce determina realizarea
performantei, sustinând procesul educational.
A motiva oamenii în munca lor nu înseamna doar a-i
rasplati material pentru efortul si reusita lor, ci, mai ales, de a
dezvolta pentru ei însisi utilitatea data de dimensiunea subiectiva a
25
Nuttin, J – Theorie de la motivation humaine, P.U.F., Paris, 1993, p.59
muncii. Pentru aceasta trebuie facute progrese în reprezentarile

mentale cu privire la munca, la necesitatea acesteia, la locul unde
se desfasoara si la produsele sale. Dimensiunea subiectiva a
educatiei si a muncii foloseste drept sursa motivationala efectul
recompenselor nepecuniare. Numeroase studii au atras atentia
asupra faptului ca multe categorii de indivizi pot fi motivati în
actiunile lor atât de bine si pe alte cai decât cele materiale 8de
exemplu, aprecierea reusitei, încurajarea initiativei, stabilirea unui
climat creativ prin atragerea în luarea deciziilor).
În lucrarea intitulata “Forma si continutul democratiei
industriale”, publicata în 1969, Emery si Thorsrud evidentiaza
sapte nevoi psihologice care-l determina pe om sa se educe si sa
se integreze în munca: nevoia de a-si angaja personalitatea într-o
activitate utila; nevoia de a învata prin munca; nevoia de a
cunoaste natura demersului si modul prin care îl poate realiza;
nevoia de a lua decizii si a avea initiativa; nevoia contactului
social pozitiv si de recunoastere a meritelor personale; nevoia de
a-si racorda existenta la cea a colectivitatii; nevoia sigurantei
viitorului. Astazi, la aceste nevoi se mai poate adauga si nevoia de
confort psiho intelectual (în sens de stabilitate intrapsihica),
precum si nevoia de a descoperi sensurile si scopul educatiei, în
general, al muncii, în special, pentru viata omului si binele
acestuia.
Prin urmare, educatia economica si antreprenoriala au
reale conotatii psihologice, motivatia fiind esentiala pentru orice
proiect pedagogic de natura personala, scolara sau sociala.
Formarea unui mod economic de gândire specific economiei
libere, de piata, bazata pe competenta si concurenta presupune
comportamente si abilitati adecvate. Disponibilitatea copilului,
tânarului sau adultului de a se antrena, corespunzator vârstei, în
practici economice de piata este conditionata în mare masura de
nivelul de dezvoltare psihologica si, mai ales, de gradul de
constientizare si motivare economica, idee dezvoltata în capitolele
urmatoare.

Capitolul 1 - Educa Tie Si Contemporaneitate

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 1 - Educa Tie Si Contemporaneitate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

1.1 Educatia într-o societate a învatarii - consideratii

În decursul istoriei moderne, toate tarile lumii au pus

Din perspectiva temporala, rolul pe care- l poate juca

o noua calitate a vietii, în care sa se reflecte cât mai bine si

social si a responsabilitatilor educatiei, conturându-se deja o serie

numai daca este acordat pe criterii de competenta, capabilitate

A prevedea cum va arata societatea viitorului este destul

muncii, cu accent deosebit pe creativitate si un nou orizont în

originar învatarea preponderent euristica, si mai putin

educatorii vor fi dispusi sa se concentreze asupra capacitatilor

persoana este mai instruita, cu atât mai mult ea are nevoie

fi sigur niciodata ca o emisiune ideatica sau strategica este

1.2 Educatia economica si antreprenoriala în România

Ca fenomen social, educatia este o actiune umana specifica

pot fi gasite prin demersuri si angajari secventiale, parcelate, ci e

În contextul schimbarilor din spatiul econo mic si social, si

Accentuarea caracterului complex al economicului,

permanenta, nivel din ce în ce mai înalt de calificare, bi si

1.2.2 Tinte strategice ale educatiei economice

În context, educatia economica, prin problematica

♦ cresterea productivitatii individuale si a standardului de

fata de familie, fata de posibilii actionari, fata de angajati etc.;

Introducerea unor elemente de educatie economica în

Oportunitatea unui astfel de program rezulta si din criza de

propunându-si parcurgerea urmatorului traseu:

constientizare cunostinte atitudini abilitati participare

Parcurgerea acestor etape îl ajuta pe individ sa înteleaga

adiacente (educatie civica, istorie, politologie, etc.), oferindu-ne

Având ca sursa “Standardele nationale orientative pentru

explicit, valoarea oportunitatilor alternative sacrificate în diferite

2. O decizie poate fi eficienta daca a fost luata în urma

mai bune decizii în ceea ce priveste viata individuala si sociala, în

3. Pentru alocarea bunurilor si serviciilor se pot folosi

4. Oamenii reactioneaza în modalitati predictibile atunci

a comportamentului uman, dar este si arta de a obtine maximum

5. Schimbul are loc numai daca fiecare participant se

capabilitatea necesara compararii beneficiilor si costurilor unor

6. Daca la nivel individual, regional sau national

7. Piata exista ca urmare a interactiunii cumparatorilor

Elevii antrenati în programe de educatie economica vor fi

8. Coroborat cu ideea precedenta, se pune o alta întrebare:

9. Statul are de jucat un rol important într-o economie de

înteleaga si sa se evalueze efectele programelor guvernamentale în

10. Într-o economie de piata functioneaza institutii care

11. Banii sunt etalonul utilizat pentru a masura si

12. Pentru majoritatea oamenilor, venitul obtinut este

13. Veniturile realizate, gradul de ocupare a fortei de

pot influenta decisiv viitorul tinerilor, bunastarea lor,

pornire în educarea în spiritul economiei de piata. Aceste

Principiul 1: “Orice lucru are un cost” (alegerile pe care

Principiul 2: “Oamenii aleg având motive întemeiate”

Principiul 3: “Oamenii creeaza sisteme economice prin

Principiul 4:”Pretul oricarui bun sau serviciu este

Principul 5: “Actiunile economice au efecte secundare”

Principiul 6: “O finalitate semnificativa a educatiei

informatii, elaborarea unor ipoteze, exemplificarea unor idei,

1.3 Resorturile culturale ale educatiei economice

Orice demers paideutic îsi are, prin forta lucrurilor, izvorul

sistem educational nu au sens decât în raport cu valorile, cu

selectiva a culturii economice, perceperea si întelegerea

normele ce guverneaza comportamentele noastre sunt rezultatul

necesitatea preluarii traditiilor culturale ale poporului român si

Practic, Virgil Madgearu, la fel ca si predecesorii sau