Astfel, a fost elaborat de către Victor Vroom şi Philip Yettou un model

normativ de elaborare a deciziei, în care au conturat 5 stiluri (procedee) de

formulare a deciziei:
 autocratic (I): decidentul rezolvă problemele sau ia deciziile
folosind informaţiile de care dispune;
 autocratic (II): decidentul obţine informaţia de la subordonaţi; rolul
lor se reduce doar la a furniza informaţia, ştiind sau neştiind despre
ce problemă este vorba;
 consultativ (I): decidentul analizează problema cu anumiţi
subordonaţi în mod individual, reţine sugestiile şi propunerile lor,
fără a-i reuni însă în grup; decizia o ia liderul, iar aceasta poate
reflecta mai mult sau mai puţin opinia subordonaţilor;
 consultativ (II): decidentul studiază problema cu subordonaţii
constituiţi într-un grup şi reţine sugestiile şi propunerile lor; apoi, ca
şi în forma precedentă, ia singur deciziile;
 în grup: nivelul de implicare a subordonaţilor în elaborarea deciziei
este determinată de aplicarea unui set de reguli pe care cei doi autori
(liderul şi subordonaţii) le consideră esenţiale pentru a obţine o
decizie de calitate.
REGULILE CALITĂŢII
1. REGULA INFORMĂRII LIDERULUI - dacă este o decizie
importantă şi liderul nu are suficientă informaţie pentru a formula o
decizie de calitate, liderul nu va utiliza procedeul autocratic (I).

2. REGULA CONVERGENŢEI OBIECTIVELOR - dacă este o decizie

importantă şi subordonaţii nu pot să analizeze corespunzător
obiectivele organizaţiei militare, liderul nu va utiliza procedeul în
grup.
3. REGULA PROBLEMELOR NESTRUCTURATE - dacă este o
decizie importantă şi liderul nu deţine suficientă informaţie iar
problema este nestructurată (confuză), liderul va aplica procedeul
consultativ (II) sau luarea deciziei în grup.
REGULILE ACCEPTĂRII
1. REGULA ACCEPTĂRII - dacă acceptarea deciziei (de către
subordonaţi) ar putea ridica probleme, liderul nu va utiliza nici unul
din cele două procedee autoritare.
2. REGULA CONFLICTULUI - dacă subordonaţii manifestă reţineri
faţă de decizie, liderul va utiliza procedeul consultativ (II) sau în
grup.
 3. REGULA ONESTITĂŢII - dacă nu este o decizie majoră, dar sunt
probleme de acceptare, procedeul în grup va fi utilizat pentru a
spori probabilitatea acceptării.
4. REGULA PRIORITĂŢII - dacă problema acceptării este cea mai
importantă, iar subordonaţii înţeleg obiectivele organizaţiei, atunci
liderul va utiliza procedeul în grup.
Pentru aplicarea acestor reguli în vederea alegerii stilului (procedeului) de
elaborarea deciziei, liderul trebuie să se gândească la răspunsul pe care îl poate da
la următoarele întrebări:
 Există o cerinţă de calitate în formularea deciziei astfel ca o soluţie să fie
mai raţională decât alta?
Întrebarea se referă la importanţa găsirii unei soluţii de calitate, indiferent de
nevoile de a satisface anumite criterii de acceptare formulate de grupuri.
 Dispune liderul de suficientă informaţie pentru a lua o decizie de
calitate?
Dacă răspunsul este DA, înseamnă că liderul are acces la astfel de informaţii.
Dacă răspunsul este NU, înseamnă că el trebuie să ceară informaţii de la alte
persoane.
 Este problema structurată?
Termenul “structură” se referă la gradul în care o problemă este clară în
termeni de proceduri, progres şi comensurabilitate.
 Acceptarea deciziei este importantă pentru aplicarea deciziei?
Într-o altă variantă, mai complexă, procesul decizional trebuie să aibă în
vedere răspunsul la următoarele întrebări:
 Există o cerinţă de calitate în formularea deciziei, astfel ca o soluţie să
fie mai raţională decât alta?
 Dispunem de suficientă informaţie pentru o decizie de calitate?
 Problema este structurată?
 Acceptarea deciziei de către subordonaţi este o chestiune importantă sau
nu?
 Dacă liderul elaborează decizia de unul singur, există măcar o anumită
certitudine că ea va fi acceptată de subordonaţi?
 Subordonaţii pot să estimeze obiectivele organizaţiei pentru a fi cooptaţi
la soluţionarea problemei?
 Conflictul dintre subordonaţi (dacă există) s-ar putea reflecta în decizia
luată?