Ministerul Educației,Culturii și Cercetării din Republica

Moldova

Colegiul de Construcție din Hîncești

Studiul individual
Tema : Metode și tehnici decizionale
Disciplina : Managimentul firmei

Elaborat: Samocrainîi Vasile Verificat: Ovanesov Natalia

Anul IV Grupa EI-171
 Metode și tehnici decizionale
Decizia este definită drept actul de alegere a unei linii de ac ţiune prin care
se urmăreşte realizarea obiectivelor ţinându-se cont de resursele disponibile. A
decide înseamnă a alege dintr-o mulţime de variante posibile de acţiune, ţinând
cont de anumite criterii, pe acea care este considerată cea mai avantajoasă
pentru atingerea unor obiective. Decizia este punctul central al activităţii de
management, întrucât ea se regăseşte în toate funcţiile acestuia.

Sistemul decizional – ansamblul elementelor interdependente care

determină elaborarea şi fundamentarea deciziilor (sau ansamblul deciziilor
adoptate şi aplicate, structurate conform sistemului de obiective şi configuraţiei
ierarhiei manageriale).
Scopul principal al deciziei de management e optimizarea în dinamic ă a
corelaţiei dintre posibilităţile reale ale organizaţiei şi cererea de produse şi
servicii. Pentru ca o decizie să fie efectivă, ea trebuie să corespundă
următoarelor cerinţe:
1. Fundamentată ştiinţific.
2. Să fie adoptată de persoane care au dreptul legal, împuternicirea şi
autoritatea necesară.
3. Decizia să fie clară, concisă, logică şi să nu se contrazică cu ea însăşi şi
alte decizii luate anterior la problema dată.
4. Să fie adoptată la momentul oportun şi timpul util.
5. Să fie completă.
Elementele procesului decizional sunt:
A. Decidentul – individul sau mulţ imea de indivizi care urmează să aleagă
varianta cea mai avantajoasă din mulţimea posibilă.
B. Alternativele – mulţimea variantelor decizionale.

C. Criteriile de decizie – puncte de vedere ale decidentului în baza cărora se

stabilesc alternativele şi se selectează varianta optimă.

D. Stări ale naturii (mediul ambiant) – sunt situaţii concrete care fac ca
fiecărei alternative să-i corespundă o anumită consecinţă.
E. Obiectivele – consecinţele propuse care vor fi realizate. Mulţimea
consecinţelor – ansamblul rezultatelor potenţiale ce s -ar obţine potrivit
fiecărui criteriu şi fiecărei stări a condiţiilor prin aplicarea variantelor
decizionale.
Tipologia deciziilor:
1. După importanţă:
a. Decizii strategice – elaborate pentru perioade mari de timp, care
stabilesc direcţia de acţiune pentru ca
organizaţia să-şi realizeze obiectivele fundamentale. Acestea se adoptă
la cel mai înalt nivel ierarhic şi pot afecta întreaga organizaţie.
b. Decizii tactice (realizarea unei probleme reale în practică). Sunt
adoptate de nivelul mediu şi/sau superior de conducere, sunt integrate în
planurile pe termen mediu şi scurt.
c. Operative sau curente – înlăturarea sau corectarea unor abateri şi
perturbaţii, sunt foarte numeroase şi se adoptă preponderent la nivelul
inferior şi mediu de conducere.
2. După natura problemei avem:
a. Decizii economice.
b. Decizii tehnice.
c. Decizii sociale.
d. Decizii organizatorice.
3. După gradul de cunoaştere a procesului studiat:
a. În condiţii de certitudine. Când se manifestă o singură stare a naturii
pentru fiecare variantă alternativă a cărei probabilitate este egală cu unu.
b. În condiţii de risc. Când unei alternative îi corespund mai multe stări ale
naturii cunoscându-se probabilitatea de manifestare a lor.
c. În condiţii de incertitudine – unei alternative îi corespund mai multe
stări ale naturii dar nu se cunoaşte probabilitatea de manifestare a lor.
4. După numărul criteriilor:
a. Unicriteriale. Exemplu – alegerea unui utilaj dintr-o varietate în funcţie
de capacitatea tehnică a acestuia.

b. Multicriteriale. Selectarea unei variante investiţionale în funcţie de

volumul investiţiilor şi termenul de recuperare al acestora.
5. După nivelul de creativitate necesar la adoptare:
a. Decizii programate – când există deja un anumit contur de acţiune prin
procedee, norme, politici reglementate şi stabilite preventiv. Când apare
o problemă similară, decizia se adoptă în baza experienţei anterioare.
b. Decizii neprogramate – sunt decizii referitoare la problemele de domenii
importante ce nu se încadrează în anumite scheme. Aceste decizii nu
sunt limitate de anumite politici, norme ori reguli. Există numai
principii generale de orientare. De obicei, sunt adoptate în cazul unor
probleme neprevăzute. Se bazează pe creativitatea, iniţiativa şi
raţionamentul decidentului.
6. După scopul urmărit:
 a. Decizii de selectare a oportunităţilor – decizii adoptate de managerul
care doreşte să găsească căi de a obţine şi majora profitul la firmă. Mai
suntnumite şi decizii de cercetare şi sunt manifestarea gestiunii pro-
active.
b. Decizii de soluţionare – decizii adoptate ca răspuns la apariţia unor
anumite probleme. Numărul mare al acestor decizii indică că firma
are lacune în planificare şi nu sunt prevăzute toate consecinţele. Este
nevoie de perfecţionat procesul de adoptare a deciziilor ce vizează
activităţi pe perioade îndelungate. Sunt legate strâns de deciziile de
criză şi vorbim despre gestiunea reactivă
c. Decizii organizaţionale – sunt adoptate de manager în limitele
formale ale puterii şi autorităţii formale, au spiritul de
impersonalitate. Un criteriu determinant în procesul de adoptare este
maximizarea efectului pentru organizaţie. De obicei, acestea sunt
decizii programate şi adoptarea lor poate fi delegată subalternilor.
d. Decizii personale – adoptate de manager ca persoană particulară şi
vizează satisfacerea intereselor de ordin personal, interesul companiei
fiind lăsat în umbră.
7. După numărul persoanelor implicate în adoptare şi nivelul de
centralizare:
a) decizii individuale, b) decizii de grup, c) decizii centralizate,d) decizii
descentralizate.
Toate metodele şi tehnicile de adoptare a deciziilor putem să le divizăm în
două categorii mari:
• Metode calitative – brainstorming, delphi, metoda carnetului colectiv,
metoda Philips 66, metoda opiniei experţilor.
• Metode cantitative – acelea care operează cu instrumentarul matematic.
Astfel pentru fundamentarea deciziilor în condiţii de certitudine, când
există o singură stare a condiţiilor obiective pentru fiecare variantă alternativă
se va determina o singură consecinţă în cadrul fiecărui criteriu de decizie:
a. Când este un singur criteriu, se alege alternativa a cărei consecinţă are
utilitatea maximă.
b. La decizii multicriteriale se utilizează metoda Electre, metoda utilităţii
globale, tabelului decizional, simulării decizionale.
La deciziile în condiţii de risc: mai multe stări ale naturii, cunoscându-se
probabilitatea de manifestare a lor: metoda speranţei matematice, metoda
arborelui decizional, stimularea decizională.