Determinarea parametrilor biochimici

specifici în tiroidita autoimună

Glanda tiroidă

Glanda tiroidă este o glandă endocrină situată la baza porțiunii anterioare a gâtului cu rol important
în reglarea metabolismului și a altor funcții esențiale ale organismului. Tiroida este alcătuită din doi
lobi laterali cu formă ovală.

Forma glandei tiroide este asemănătoare unui fluture ți are o greutate cuprinsă între 25 ți 30 grame
la adulți în timp ce la nou născuți aceasta cântărește în jur de 5-6grame. De asemenea glanada tiroidă
este mai mare la bărbați decăt la femei.

Glanada tiroidă este puternic vascularizată și are o culoare maro roșiatică. Lobii laterali ai glandei
tiroide conțin numeroși săculeți numiți foliculi, care stochează hormoni cunoscuți drept hormoni
tiroidieni.

Rolurile glandei tiroide:

 reglarea pulsului și a tensiunii arteriale

 reglarea proceselor metabolice
 sinteza proteinelor
 reglarea nivelului de colesterol
 susținerea bunei funcționări a sistemului nervos central și periferic
 susținerea regenerării celulare
 menținerea bunei funcționări a sistemului cardiovascular
 susținerea unei greutăți optime
 reglarea respirației
 menținerea tonusului muscular

Glanda tiroidă este responsabilă pentru producerea, stocarea și eliberarea de hormoni în fluxul
sanguin astfel încât aceștia să poată ajunge în cantități adecvate îmdeplinirii nevoilor metabolicw ale
celulelor.

Sinteza și secreția hormonală

Principalul produs hormonal secretat de glanda tiroidă este tetraiodotironina sau L-

tiroxina(T4). Al doilea hormon tiroidian triiodotironina (T3) este secretat în cantități mult mai mici

1
(cam 20% din cantitate de T4).Majoritatea T3 circulant este produs în tesuturile periferice prin
deiodinarea inelului extern al T4.

Sinteza hormonilor tiroidieni are loc în mai multe etape:

 captarea iodului din sânge prin mecanism activ stimulat de TSH

 oxidarea enzimatică a iodului cu formare de radicali liberi
 iodarea tirozinei și formarea MIT și DIT
 condensarea celor două combinații ale iodului cu formarea T4 și T3
 legarea hormonilor tiroidieni de tireoglobulină ca formă de depozit

Reglarea secreției tiroidiene se realizează prin intervenția sistemului hipotalamo-

hipofizar și a hormonilor tiroidieni circulanți. Hipofiza secretă hormonul tireotrop TSH care
intervine în toate etapele biosintezei hormonilor tiroidieni favorizând eliberarea T3 și T4 în
circulație.

Analize biologice. Valori normale , valori modificate

TSH(tireotropină)-determinarea sa reprezintă testul initial în diagnosticul afecțiunilor

tiroidiene. Chiar și mici modificări în concentația hormonilor tiroidieni vor determina modificări în
sens invers (mult mai pronunțate) ale concentațieide TSH. Prin urmare TSH reprezintă un parametru
foarte specific și sensibil pentru controlul funcției tirodiene dar și pentru detectarea și excluderea
unor afecțiuni ale axului hipotalamo-hipofizo-tiroidian.

Nivelul de TSH este crescut în hipotiroidismul primar (tiroidian) fiind cel mai sensibil test în
această afecțiune. Dacă există semne clare de hipotiroidism dar nivelul de TSH nu este crescut se
suspectează un hipotiroidism secundar în cadrul unui hipopituitarism. Valori scăzute se întâlnesc în
hipertiroidism.

Există o variație diurnă a nivelului TSH. Nivelul maxim este la ora 23.

Specimen recoltat – singe venos

Prelucrarea după recoltare – se separă serul după centifugare se lucrează serul proaspăt.

Metodă – imunochimică cu detecție prin electrochemiluminiscență

Valori normale:

 adult 0,27-4,2 microUI/ml

 11-20 ani 0,51-4,30 microUI/ml
 6-11 ani 0,6-4,8 microUI/ml

FT3-(triiodotironina )

Aproximativ 80% din triodotironina circulantă rezultă din conversia periferică a tiroxinei,
restul de 20% fiind produsă ca atare de glanda tiroidă. Numai 0,1-0,3% din T3 seric se găsește sub
formă liberă (freeT3) fiziologic active majoritatea fiind legată de proteinele plasmatice.

2
 Concentrațiile serice de T3 ți FT3 depind în mod esențial de rata de conversie periferică T4-T3
scăzând în afecțiuni sistemice severe (neoplazii în stare avansată, ciroză hepatica decompensată,
insuficiență renală în stadiu avansat), ca urmare a administrării unor medicamente (corticosteroizi,
amiodaronă, propranolol), la persoanele vârstnice.

Determinarea FT3 se recomandă:

 identificarea pacienților cu hipertiroidism subclinic

 stabilirea prognosticului la pacienți cu boala Graves
 evaluarea severității unui hipotiroidism primar
 monitorizarea tratamentului cu levotiroxină

Metoda de dozare – imunochimică cu detecție prin electrochemiluminiscență (ECLIA)

FT4 (tiroxina)

Tiroxina este un hormon tiroidian cu efcte asupra metabolismului general dar reprezintă și o
componentă fiziologică a circuitului de reglare a glandei tiroide. Majoritatea tiroxinei circulante este
legată de proteine de transport (prealbumina și albumina). Restul hormonului circulă liber sub formă
de FT4, forma liberă biologic activă.

Determinarea FT4 se recomandă:

Determinarea FT4 este un element important în diagnosticul clinic de rutină. FT4 se

determină împreună cu TSH atunci când se suspectează afecţiuni tiroidiene. Determinarea FT4 este
de asemenea utilă în monitorizarea terapiei de supresie tiroidiană. Determinarea FT4 are avantajul
de a fi independentă de concentraţia şi proprietăţile de legare ale proteinelor care transportă
tiroxină, corelându-se astfel fidel cu statusul clinic al pacientului.

Femeile gravide au concentraţii mai scăzute de FT4, corelate cu vârsta gestaţională. Această
scădere continuă a nivelului FT4 se datorează probabil deficitului progresiv de iod

Metoda de dozare – imunochimică cu detecție prin electrochemiluminiscență (ECLIA)

Calcitonina

Calcitonina este un hormon polipeptidic, secretat de celulele parafoliculare din glanda

tiroida. Calcitonina este secretata ca raspuns direct la nivelurile crescute de calciu din sange, avand
un rol esential in mentinerea unui echilibru de calciu si fosfor la nivelul organismului, reducand
resorbtia osoasa, precum si secretia de suc gastric si pancreatic.

Calcitonina este un marker tumoral specific in diagnosticarea si monitorizarea carcinomului tiroidian

medular, de aceea determinarea nivelului de calcitonina nu reprezinta un test recomandat foarte
des.

3
Tiroidita autoimună (Tiroidita cronică Hashimoto)

Tiroidita autoimună reprezintă cea mai frecventă cauză de hipotiroidism.

Factori favorizanți

 sexul femeile sunt mult mai frecvent afectate față de barbați

 factori genetici riscul este mult mai mare la persoanele cu părinți sau frați cu boală
autoimuă tiroidiană
 coexistența altor boli autoimune lupus , diabet tip I etc
 expunerea la radiații externe crește riscul apariției tiroiditei autoimune.

Simtomatologia se instalează lent, în relație directă cu gradul de hipotiroidism și este legată

de gradul de distrugere a celulelor tiroidiene : creșterea sensibilității la frig, dureri și tensiune
musculară, tulburări de memorie și concentrare, constipație, creștere ponderală.

Diagnosticul afecțiunii se bazează pe evidențierea unui titru crescut al anticorpilor tiroidieni

anti peroxidază tiroidiană (ATPO) și antitireoglobulină(ATG) cu sau fără modificarea nivelului
hormonilor tiroidieni și al TSH.

Imagistica vine în completarea tabloului clinic și de laborator prin modificări ecografice difuze
sau nodulare ale structurii tiroidiene secundare procesului inflamator.

Prezența anticorpilor nu impune în absența simtomelor tratament substitutiv cu hormoni

tiroidieni . Pacienții sunt sfătuiți să monitorizeze anual funcția tiroidiană. Tratamentul se instituie
atunci când apare disfuncția tiroidiană care în primă fază se traduce biochimic prin creșterea valorilor
TSH. Noile recomandări internaționale nu impun tratament în această fază subclinică . La adulți
tratamentul se inițiază când afecțiunea ajunge în fază clinică.

De la această nouă abordare fac excepție femeile de vârstă fertilă care doresc să rămână
însărcinate. Acestea au indicație de tratament încă din forma subclinică și trebuie monitorizate foarte
atent, în special în primul trimestru de sarcină, cunoscut fiind faptul că dezvoltarea normală a
sistemului nervos embrionar este dependentă de hormonii tiroidieni materni.

Majoritatea pacienților primesc diagnosticul ca implacabil – boală cronică incurabilă dar în

condițiile administrării tratamentului și ale unei monitorizări adecvate boala nu afectează calitatea și
durara vieții.

ATPO (Anti-tiroidperoxidaza)

Peroxidaza tiroidiană (TPO) este prezentă în microsomii celulelor tiroidiene şi se exprimă la

suprafaţa apicală a acestora. Împreună cu tiroglobulina, această enzimă deţine un rol cheie în
iodarea L-tirosinei, proces esenţial pentru formarea hormonilor tiroidieni.

Concentraţii crescute de Anti-TPO apar în diferite tipuri de tiroidite autoimune. Nivele

crescute de anti-TPO se întâlnesc la peste 90% dintre pacienţii cu tiroidită cronică Hashimoto şi la
70% dintre pacienţii cu boala Graves. Nivelul acestor anticorpi nu poate fi corelat cu gravitatea
afecţiunii. Titrul iniţial crescut de anticorpi se poate negativa după o lungă perioadă de boală sau în
cursul remisiunii. Dacă după remisiune reapar anticorpii aceasta indică o probabilă recădere.

Metodă – imunochimică cu detecţie prin chemiluminiscenta pe baza de microparticule

(CMIA)

4
 Valori crescute de ATPO se pot înregistra și în următoarele afecțiuni: sindrom Sjögren, lupus
eritematos, artrita reumatoidă, anemie pernicioasă, mixedem, tiroidita granulomatoasă, carcinom
tiroidian. Anti-TPO poate fi pozitiv şi la 3% din indivizii care nu prezintă o afecţiune evidentă (în
special femei şi mai frecvent cu înaintarea în vârstă).

Valori de referinţă: 

< 3 luni: < 47 (UI/mL)

3 – 12 luni: < 32 (UI/mL)
1 – 6 ani: < 13 (UI/mL)
6 – 11 ani: < 18 (UI/mL)
11 – 20 ani: < 26 (UI/mL)
> 20 ani: < 34 (UI/mL)

ATG (Anti-tiroglobulină)

Sunt auto-anticorpi care ataca tiroglobulina, o proteina din care (dupa adaugarea iodului) se
sintetizeaza hormonii tiroidieni.

Au, in general, aceleasi caracteristici ca si ATPO, fiind markeri de boala autoimuna tiroidiana.

În unele cazuri de tiroidita cronica cresc mai rapid decat ATPO la inceputul bolii, putand fi un
indicator mai bun al acestei afectiuni in fazele incipiente.

De multe ori au tendinta sa se normalizeze in timp, de aceea la un pacient cu o tiroidita

cronica prezenta de mai multi ani, masurarea ATPO este mai sensibila;

Metodă – imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă (ECLIA)

Creșteri ale valorilor ATG pot apărea şi în alte afecţiuni autoimune, în special în anemia
pernicioasă. Aceşti autoanticorpi pot fi prezenţi, într-un procent redus, şi la indivizi sănătoşi, mai ales
la femeile vârstnice.

Valori de referinţă: 

< 3 luni: < 146 (UI/mL)

3 – 12 lun: < 130 (UI/mL)

1 – 6 ani: < 38 (UI/mL)

6 – 11 ani:  < 37 (UI/mL)
11 – 20 ani: < 64 (UI/mL)
> 20 ani: < 115 (UI/mL)

Semnificația anti-TPO ca marker predictiv timpuriu in boala tiroidiană

În continuare voi prezenta un studiu realizat de Thushani Siriwardhane și colaboratorii săi.

Chiar dacă majoritatea subiecților tiroidieni nu sunt diagnosticați din cauza simtomelor nespecifice,
screening-ul universal pentru boala tiroidiană nu este recomandat populației generale. Motivul
studiului este prezentarea apariției timpurii a anticorpului tiroidian anti TPO înainte de apariția
perturbării hormonului tiroidian.

5
 Studiul a fost realizat pe 4581 subiecți care au fost testați de mai multe ori pentru TSH, FT4,
antiTPO, antiTG fiind urmăriți pe odurată de 2 ani.

Autoanticorpii tiroidieni sunt verificați de rutină numai după ce se constată o anomalie la

hormonii tiroidieni în special TSH șiFT4. Dar apariția lor chiar înainte de markerul TSH care este
markerul principal nu a fost apreciată.

În graficul de mai jos este prezentat comparativ numărul de subiecți care au avut antiTPO
înainte de apariția hipotiroidismului subclinic/evident cu grupul de control ( subiecți cu antiTPO
paralel , urmând sau nicodată cu debutul hipotiroidismului subclinic/evident). Astfel subiecții 11/152
( 73% ) au avut antiTPO înainte de apariția hipotiroidismului subclinic/evident, 21/152 ( 13,8% ) au
avut antiTPO paralel cu apariția tiroidismului subclinic/evident , 1/152 ( 0,7% ) au avut antiTPO după
apariția hipotiroidismului subclinic/evident iar 19/152 ( 12,5% ) nu au avut antiTPO. Acelați grup a
fost evaluat pentru apariția antiTG. Incidența pozitivității antiTG observată mai devreme de debutul
hipotiroidismului subclini/evident nu a fost semnificativă.

În concluzie rezultatele studiului au arătat că autoanticorpii tiroidieni preced hipotiroidismul

subclinic/evident. Obiectivul a fost prezentarea avantajului adăugării de antiTPO ca teste de prim
nivel în combinație cu TSH și FT4. Prin urmare subiecții cu TSH normal și anticorpi crescuți nu ar fi
neglijați ci vor fi indrumați pentru urmăriri frecvente. Adăugarea unui test ar putea economisi
potențial cheltuielile cu boli pe termen lung, cum ar fi boala tiroidiană evidentă și morbiditățile

6
associate acesteia, disfuncțiile asociate în sănătatea reproducerii, în special la femeile aflate la vârsta
fertile și bolile cardiovasculare.

Caz clinic – studiu personal

În continuare voi prezenta un caz clinic ca parte practică a acestei lucrări.

Pacienta în vârstă de 9 ani se prezintă la medic pentru diagnosticarea unei diarei ce persista
de aproximativ o săptămână. Medicul cere analize complete de sânge. Astfel este descoperitâ o
valoare a TSH de 10,25 valorile normale înscriindu-se intre 0,67-4,16. Pacienta va fi evaluată ulterior
la Clinica de Pediatrie secția Endocrinologie. In urma analizelor de sânge și ecografie este pus
diagnosticul de tiroidită autoimună.

Este inițiat tratamentul cu Euthyrox 25micrograme.

În continuare am prezentat tabloul sanguin și valoarea antiTPO sugestivă în cazul tiroiditei

autoimune. Valoarea TSH s-a normalizat în urma tratamentului cu Euthyrox.

7
 Măsuri farmacologice- consilierea aparținătorul pacientei cu privire atât la medicament
(administrarea acestuia cu o jumătate de oră înainte de prima masa , posibilele interacțiuni cu alte
medicamente în acest caz spre ex săruri de calciu sau aluminiu care vor fi administrate la cel puțin 2
ore după acesta) cît și cu privire la măsurile nefarmacologice mese regulate le 3 ore distanță precum
și practicarea regulată a unui sport.

8
 Concluzii

Existența unor boli cu manifestări nu prea zgomotoase , cu simtome care pot fi trecute ușor
cu vederea dar care ne pot influența negativ viața precum Tiroidita Hashimoto sau bolile oncologice
pot fi depistate cu ajutorul analizelor de laborator. Informațiile obținute în urma analizelor sunt vitale
în stabilirea unui diagnostic corect și în monitorizarea corespunzătoare a evoluției unei boli.

Bibliografie:

Raluca Teodora Nae, Mario Codreanu – Hormonii tiroidieni - secreţie, transport, sinteză
(https://www.medichub.ro/reviste/practica-veterinara-ro/hormonii-tiroidieni-secretie-transport-sinteza-id-
442-cmsid-69 )

Thushani Siriwardhane și colaboratori – Significance of Anti-TPO as an Early Predictive Marker in Thyroid

Disease (https://www.hindawi.com/journals/ad/2019/1684074 )

RCP medicament Gemcitabină

Contents
Sangele...................................................................................................................................................1
Determinarea nivelului de hormoni tiroidieni și anticorpi specifici în tiroidita autoimună....................1
Sinteza și secreția hormonală.............................................................................................................1
Analize biologice. Valori normale , valori modificate.........................................................................2
Tiroidita autoimună (Tiroidita cronică Hashimoto)............................................................................2
Semnificația anti-TPO ca marker predictiv timpuriu in boala tiroidiană.............................................3
Caz clinic – studiu personal................................................................................................................4
Influența unor medicamente ( gemcitabină) asupra unor parametrii biologici (creatinina)..................7
Concluzii.................................................................................................................................................9
Bibliografie:............................................................................................................................................9