Farmacologie – an universitar 2011-2012

Doze suprafiziologice de glucocorticoizi – indicaţii,

efecte adverse, contraindicaţii
Glucocorticoizii sunt indicaţi în doze fiziologice în terapia de substituţie din afecţiuni
endocrine (de exemplu, boala Addison, insuficienţa hipofizară, sindrom adrenogenital).
Indicarea de doze mari, suprafiziologice, este instituită într-un număr mare de situaţii
clinice, datorită efectelor lor antiinflamatoare sau imunosupresoare. La instituirea
tratamentului trebuie să se ţină cont întotdeauna de riscurile şi beneficiile acestuia pentru
pacientul respectiv. Dacă este posibil, ar trebui utilizate medicamente din alte grupuri
terapeutice (de exemplu, antiinflmatoare nesteroidiene pentru tratamentul afecţiunilor
reumatismale). O singură doză suprafiziologică sau chiar un tratament cu durata de până la o
săptămână sunt considerate a avea un risc minim pentru pacient, în absenţa contraindicaţiilor.
Cu cât creşte durata terapiei, cu atât creşte riscul apariţiei de efecte adverse. Întreruperea
bruscă a administrării de glucocorticoizi determină insuficienţă corticosuprarenală, care poate
fi fatală, de aceea oprirea administrării trebuie să se realizeze gradat.
Administrarea glucocorticoizilor se realizează: p.o., spray, parenteral, soluţii topice,
unguent medicamentos.

Dozele mari, suprafiziologice de glucocorticoizi sunt indicate pentru:

1. efectul antiinflamator foarte puternic, dar şi imunosupresor, în afecţiuni
reumatismale (poliartrită reumatoidă, reumatism articular acut, polimiozită, lupus
eritematos, periarterită nodoasă, artrite temporale etc). Pentru tratamentul acestor
afecţiuni se asociază cu medicamente cu efect imunosupresor (Ciclofosfamidă,
Metotrexat etc). Pentru tratamentul inflamaţiilor osteoarticulare (artrite,
bursite, tenosinovite), glucocorticoizii se preferă în administrare topică sau locală;
2. efectul antialergic în cazul reacţiilor alergice severe: reacţii alergice la
medicamente, dermatite de contact, edem angioneurotic, rinite alergice, urticarie,
şoc anafilactic etc.
3. efectul antiinflamator foarte puternic, în boli oculare: uveite acute, conjunctivite
alergice, choroidite, nevrite optice. Administrarea se realizează topic, dar, adesea,
este necesară şi administrarea sistemică. Administrarea de glucocorticoizi topic,
post-operator, pentru a reduce inflamaţia, are, însă, ca efect, prelungirea perioadei
de vindecare.
4. efectul antiinflamator foarte puternic, în boli gastro-intestinale (boli inflamatorii
intestinale - colită ulceroasă, necroze hepatice subacute), în boli renale (sindrom
nefrotic), boli pulmonare (pneumonii de aspiraţie, astm bronşic, sindrom de
detresă respiratorie la nou-născut).
• Dozele mari, suprafiziologice de glucocorticoizi sunt terapia de elecţie pentru
bolile inflamatorii intestinale (colită ulceroasă) – forma moderată sau severă,
dar tratamentul cu glucocorticoizi nu trebuie continuat pentru perioade
îndelungate din cauza faptului că există un risc mare de apariţie a efectelor
adverse şi a faptului că nu se menţine remisiunea terapeutică.
• În astmul bronşic, efectele antiinflamatoare determinate de glucocorticoizi
includ: modularea producţiei de citokine şi chemokine, inhibarea sintezei de
eicosanoizi, inhibarea acumulării de bazofile, eozinofile şi alte limfocite
circulante, scăderea permebilităţii vasculare. Datorită acestor efecte,
glucocorticoizii reprezintă terapia cea mai eficientă în astmul bronşic, deşi nu
prezintă efecte bronhodilatatoare.

Şef lucr. Dr. Cristina Mihaela Ghiciuc, Prof. Dr. Cătălina Elena Lupuşoru 1
 Farmacologie – an universitar 2011-2012

5. efectul antiinflamator şi imunosupresor foarte puternic, în afecţiuni

dermatologice: dermatite atopice, dermatoze, dermatite seboreice, pemfigus
vulgar, psoriazis, mycosis fungoides, eczeme etc;
6. efectul imunosupresor foarte puternic, în boli hematologice: purpură
trombocitopenică idiopatică, anemie hemolitică autoimună, leucemii, mielom
multiplu.
7. tratamentul unor infecţii: septicemie cu Gram negativi.
8. tratamentul hipercalcemiei, crizei acute de gută; tratamentul leziunilor
posttraumatice, al edemului cerebral; şocului cardiogen şi endotoxic.

În terapie se folosesc:

Glucocorticoizi naturali: Cortizon; Hidrocortizon.

Glucocorticoizi de sinteză:
• cu durată scurtă/medie de acţiune: Hidrocortizon (hemisuccinat sau
acetat), Prednison, Prednisolone, Metilprednisolone, Meprednison;
• cu durată intermediară de acţiune: Triamcinolon, Parametazon,
Fluprednisolon;
• cu durată lungă de acţiune: Betametazon, Dexametazon.

Efectele adverse determinate de administarea continuă de doze mari,

suprafiziologice de glucocorticoizi sunt:
 modificări caracteristice hipercorticismului: facies în "lună plină", hirsutism, acnee,
vergeturi, depunerea ţesutului adipos pe trunchi, dar nu pe membre;
 osteoporoză (deoarece glucocorticoizii cresc eliminarea renală şi scad resorbţia
intestinală de Ca2+);
 pierderea masei musculare (datorită catabolismului proteic intens);
 amenoree;
 hipertensiune, agravarea insuficienţei cardiace (din cauza retenţiei de apă şi Na+);
 dislipidemii;
 agravarea leziunilor cartilajului articular, degenerarea franjurilor sinoviali;
 hiperglicemie (determină apariţia diabetului steroidian);
 ulcere gastro-intestinale (deoarece inhibă sinteza de prostaglandine);
 creşterea susceptibilităţii la infecţii (din cauza imunosupresiei);
 manifestări psihotice;
 atrofia CSR;
 oprirea creşterii la copil.
La oprirea bruscă a administrării glucocorticoizilor se poate produce insuficienţă
renală acută deoarece o terapie îndelungată cu glucocorticoizi suprimă activitatea axului
hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian.

Contraindicaţii
 ulcer peptic;
 diabet zaharat;
 dislipidemie;
 osteoporoză;
 hipertensiune arterială cu/fără insuficienţă cardiacă;
 unele infecţii (leziuni corneene herpetice);
 glaucom;
 psihoze;
 copii la care nu s-au osificat cartilajele de creştere.

Şef lucr. Dr. Cristina Mihaela Ghiciuc, Prof. Dr. Cătălina Elena Lupuşoru 2
 Farmacologie – an universitar 2011-2012

Grupe de agenţi farmacologic activi

care influenţează metabolismul glucidic
Eliberarea de insulină este stimulată de:

Glucagon;

Aminoacizi (leucina, arginina);

Antagonişti beta2-adrenergici,

Sulfoniluree.
Eliberarea de insulină este inhibată de:

Somatostatin;

Diazoxid, Minoxidil;

Fenitoin şi alte hidantoine;

Vinblastină;

Colchicină;

Agonişti ai receptorilor alfa2 adrenergici presinaptici;

Agonişti ai receptorilor alfa1A adrenergici.

Grupe de substanţe active care determină scăderea glicemiei

1. Insulina determină următoarele efecte asupra metabolismului carbohidraţilor: la
nivelul celulelor hepatice: scade gliconeogeneza şi glicogenoliza, creşte glicoliza şi
glicogenogeneza; la nivelul ţesutului adipos: creşte captarea glucozei, creşte sinteza
glicerolului; la nivelul ţesutului muscular: creşte captarea glucozei, glicoliza,
glicogenogeneza.
Datorită acestor efecte, Insulina este indicată la pacienţi cu diabet zaharat de tip 1
(pacienţi insulino-dependenţi, a căror supravieţuire depinde de administrarea de insulină
exogenă), dar şi la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 la care nu se obţine răspuns la
antidiabetice orale din cauza influenţei stresului, infecţiilor, intervenţiilor chirurgicale,
sarcinii.
Efectele adverse asupra metabolismului glucidic sunt reprezentate de: hipoglicemii;
rezistenţa la insulină (anticorpi antiinsulinici de tip IgG); efect Somogyi (hiperglicemii
nocturne); fenomen Dawn (hiperglicemie matinală precoce).

2. Pramlintide este analog al polipeptidului amiloid insular (IAPP), indicat în

urgenţe, ca alternativă, în diabetul zaharat rezistent la insulină.

3. Antidiabeticele orale: Sulfoniluree (Generaţia I: Tolbutamida, Clorpropamida,

Tolazamida, Acetohexamida; Generaţia a II-a: Gliburid, Glipizid, Gliclazid, Glibenclamid,
Glibormerid, Glisopexina, Gliquidona; Generaţia a III-a: Glimepirid)
Sulfonilureele acţioneză prin blocarea canalelor de K+ receptor dependente, ceea ce
determină, ca efecte farmacodinamice: stimularea eliberării de insulină şi somatostatin;
creşterea sensibilităţii receptorilor insulinici de pe celulele ţintă pentru insulină.
Sulfonilureele de generaţia I au efect hipoglicemiant redus la doză mare, cele de
generaţia a II-a şi a III-a au efect hipoglicemiant crescut la doză redusă.
Sulfonilureele sunt indicate în diabet zaharat tip 2 (tratament “tradiţional” de elecţie în
acest tip de diabet zaharat). Pe lângă efectul hipoglicemiant, sulfonilureele mai determină şi
alte efecte adverse: reacţii imunologice de tip I; teratogenitate; efecte de tip Disulfiram-like;
cele de generaţia I determină efect diuretic (cu excepţia Clorpropamidei); Clorpropamida

Şef lucr. Dr. Cristina Mihaela Ghiciuc 1

 Farmacologie – an universitar 2011-2012

determină hiponatremie, leucopenie tranzitorie, trombocitopenie, efect antidiuretic, icter,

roşeaţă când se asociază cu alcool; cele de generaţia a II-a: hepatotoxicitate, nefrotoxicitate.

4. Antidiabeticele orale: Meglitinide (Repaglinida)

Meglitinidele acţionează prin stimularea secreţiei de insulină printr-un mecanism
dependent de nivelul glucozei; blocarea canalelor de K+-ATP-dependente, producând
depolarizarea membranei, deschiderea canalelor de Ca2+ voltaj dependente cu creşterea
influxului de Ca2+ intracelular, urmată de eliberarea de Insulină; legare de receptorii celulelor
beta pancreatice pentru sulfoniluree (SUR1), dar la alt situs de legare. Efecte
farmacodinamice: secreţia de insulină indusă de Repaglinidă apare precoce după
administrarea medicamentului şi revine la nivelul bazal înainte de următoarea administrare.
Meglitinidele sunt indicate în diabet zaharat de tip 2 (necontrolat prin dietă şi
exerciţiu fizic), diabet zaharat de tip 2 la pacienţi la care s-a constatat eşec după tratament cu
alte antidiabetice orale. Pe lângă efectul hipoglicemiant, meglitinidele mai determină şi alte
efecte adverse: creştere ponderală; greaţă, diaree / constipaţie; artralgii; cefalee; creşterea
frecvenţei infecţiilor tractului respirator superior (sinuzite).

5. Antidiabeticele orale: Biguanide (Metformin, Fenformin, Buformin)

Acţionează prin scăderea nivelului glucozei din plasmă (nu este legat de prezenţa
funcţionalităţii celulelor beta pancreatice), determinând ca efecte farmacodinamice încetinirea
resorbţiei intestinale de glucoză; creşterea legării Insulinei la receptorii pentru insulină. Sunt
indicate în diabet zaharat tip 2 (tratament “tradiţional” de elecţie în acest tip de diabet
zaharat). Sunt contraindicate în alcoolism; condiţii de anoxie (afecţiuni cardio-vasculare şi
pulmonare cronice); insuficienţă renală, hepatică; vârstnici; sarcină. Biguanidele sunt
“euglicemiante” mai mult decât hipoglicemiante. Printre efectele adverse se pot menţiona:
acidoză lactică; scăderea absorbţiei vitaminei B12; anorexie, greaţă, vărsături, disconfort
abdominal, diaree. Biguanidele nu se asociază cu sulfonilureele de generaţia I.

6. Antidiabeticele orale: Inhibitoare de alfa-glucozidază (Acarboza, Miglitol,

Vogliboza)
Prin inhibarea alfa-glucozidazei, este întârziată absorbţia carbohidraţilor (dextrine,
maltoză, sucroză, nu şi lactoză) din intestin ceea ce are ca rezultat reducerea creşterii
postprandiale a glicemiei şi creşterea efectului insulinei. Printre efectele adverse sunt
flatulenţă; meteorism abdominal; diaree. Nu se asociază cu biguanide, sulfoniluree, insulină.

7. Antidiabeticele orale: Tiazolidindione (Troglitazone, Pioglitazone, Englitazone,

Ciglitazone, Rosiglitazone)
Tiazolidindinele acţionează prin creşterea sensibilităţii receptorilor celulelor ţintă la
Insulină. Tiazolidindinele determină următoarele efecte farmacodinamice: potenţează
acţiunea insulinei; cresc captarea glucozei şi oxidarea glucozei în ţesutul muscular şi adipos;
reduc gluconeogeneza hepatică.
Tiazolidindinele sunt indicate în diabet zaharat tip 2; la pacienţi rezistenţi la terapia cu
insulină (frecvent întâlnită la pacienţi cu HTA, hiperlipidemie, ateroscleroză); profilactic,
pentru scăderea recurenţei diabetului zaharat la femeile cu risc înalt, cu istoric de diabet
gestaţional.
Tiazolidindinele determină următoarele efecte adverse: creştere ponderală; scăderea
hemoglobinei şi a hematocritului (dependent de doză); modificări ale testelor funcţionale
hepatice (hepatotoxicitate); dureri abdominale, greaţă, vărsături, anorexie, fatigabilitate sau
urini închise la culoare; creşteri ale CPK şi LDH sunt tranzitorii şi nu au semnificaţie
patologică; retenţie hidrică + hemodiluţie, edeme periferice; alte efecte adverse (2% faţă de

Şef lucr. Dr. Cristina Mihaela Ghiciuc 2

 Farmacologie – an universitar 2011-2012

placebo): infecţii respiratorii (11%), sinuzite, afecţiuni dentare, cefalee, fatigabilitate, ameţeli,
greaţă, flatulenţă, constipaţie / diaree, tulburări vizuale, artralgii, dureri în regiunea dorsală a
toracelui, mialgii, crampe musculare, hipoestezii şi parestezii.

7. Antidiabeticele orale: Inhibitori de aldozreductază: Tolrestat

Prin inhibarea aldozreductazei este inhibată transformarea glucozei în fructoză, şi în
continuare, deci, transformarea fructozei în sorbitol, ceea ce ameliorează efectele toxice ale
glicemiei şi creşte efectul insulinei. Inhibitorii de aldozreductază sunt indicaţi pentru
prevenirea sau reducerea nefropatiilor, retinopatiilor, neuropatiilor din diabetul zaharat.
Efecte adverse: greaţă, vărsături.

8. Progestativele influenţează termoreglarea, metabolismul glucidic, respiraţia,

antagonizează aldosteronul.

9. Contraceptivele hormonale determină următoarele efecte adverse pe metabolismul

glucidic: cresc rata de absorbţie a glucidelor la nivelul tractului gastro-intestinal;
progesteronul creşte nivelul bazal de insulină şi secreţia de insulină; preparatele cu
progestative mai puternice (de exemplu, Norgestrel) scad progresiv toleranţa la carbohidraţi
(reversibilă la întreruperea administrării).

10. Inhibitori de proteaze retrovirale: Nelfinavir determină modificarea testului de

toleranţă la glucide.

11. Blocante semiselective ale receptorilor β adrenergici (betablocante) fără

activitate simpatomimetică intrinsecă (ASI) determină ca efecte adverse mascarea efectului
hipoglicemiant al insulinei şi hipoglicemiantelor orale (reduc intensitatea palorii,
transpiraţiei, tahicardiei). Din cauza efectelor asupra metabolismuui glucidic, sunt
contraindicate în sarcină (determină încetinirea creşterii intrauterine, hipoglicemie neonatală
şi bradicardie), diabet zaharat.

12. Analogi de sinteză ai somatostatinului: Octreotid determină ca efect advers:

modificarea tranzitorie a testelor de toleranţă la glucoză, hipoglicemie.

13. Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (Captopril, Enalapril, Ramipril,

Quinapril, Perindopril, Lisinopril, Benazepril; Fosinopril; Moexipril, Spirapril,
Trandolapril, Cilazapril, Alacepril, Altiopril, Fentiapril, Pivalopril, Zofenopril, Delapril,
Imidapril) determină creşterea sensibilităţii receptorilor pentru insulină, iar ca efect advers
hipoglicemie.

Grupe de substanţe active care determină creşterea glicemiei

1. Glucagon determină ca efecte biologice: hiperglicemie, creşterea
gluconeogenezei şi cetogenezei, de aceea are ca indicaţii: stări hipoglicemice severe;
intoxicaţii cu beta-blocante.

2. Catecolaminele determină următoarele efecte metabolice: în condiţii fiziologice,

catecolaminele produc hiperglicemie prin stimularea receptorilor ß2, ceea ce conduce la
stimularea glicogenolizei şi inhibarea sintezei glicogenului; stimularea receptorilor α1B sau ß2
conduce la stimularea gluconeogenezei şi reducerea prelevării glucozei în periferie;

Şef lucr. Dr. Cristina Mihaela Ghiciuc 3

 Farmacologie – an universitar 2011-2012

stimularea receptorilor α2 determină inhibarea secreţiei de insulină din celulele de tip ß ale
insulelor Langerhans.

3. Blocante de canale de calciu: Verapamil determină hiperglicemie ca efect advers;

Diazoxid determină hiperglicemie tranzitorie după prima doză, puternică după administrare
îndelungată. Efecte farmacodinamice: inhibă eliberarea de insulină.

4. Neurotensina determină hiperglicemie.

5. Grupul niacinei (Acidul nicotinic, Nicotinamida, Xantinol nicotinat, Acipimox)

determină ca efect advers creşterea glicemiei, de aceea, sunt contraindicate în diabetul
zaharat.

6. Diureticele de ansă determină ca efecte adverse hiperglicemie şi hiperuricemie

(cu excepţia Indacrinonei şi Ticrinafen) mai reduse decât tiazidele.

7. Diuretice cu structură tiazidică determină ca efecte farmacodinamice metabolice:

hiperglicemie, scăderea utilizării glucozei în periferie, hiperglicemie, glicozurie (la pacienţi
cu diabet zaharat), de aceea sunt contraindicate în diabet zaharat.

8. Inhibitori de anhidrază carbonică (Acetazolamida) determină hiperglicemie ca

efect advers.

9. Chinolonele de generaţia I şi a III-a determină test de toleranţă la glucoză fals

pozitiv, hiperglicemie, glicozurie. Gatifloxacin determină hiperglicemie la pacienţii diabetici
şi hipoglicemie la pacienţii diabetici care primesc agenţi hipoglicemianţi.

10. Tratamentul leishmaniozelor: Pentamidina determină hipoglicemie (uneori

nemanifestă clinic), dar, tardiv, pot apărea hiperglicemie, risc fetal datorită hipoglicemiei.

11. Tratamentul helmintiazelor: Tiabendazol (derivat de benzimidazol) determină

hiperglicemie.

Alte substanţe active care influenţează metabolismul glucidic

Stimulante ale receptorilor α2 presinaptici şi imidazolinici I1: Clonidina,
Apraclonidina, Brimonidina, Tizanidina, Dexmedetomidina determină tulburări metabolice:
prin stimularea receptorilor α2-presinaptici determină inhibă efectul glicogenolitic şi lipolitic
al catecolaminelor, cu inhibarea nivelurilor plasmatice ale trigliceridelor şi reducerea
nivelurilor de HDL-colesterol. Clonidina, prin acţiune de agonist parţial asupra receptorilor
α1 stimulează gluconeogeneza. Sunt contraindicate în diabet zaharat, dislipidemii.

Dextran 70 interferă cu dozarea glicemiei.

Şef lucr. Dr. Cristina Mihaela Ghiciuc 4