Modalitati privind pregatirea si integrarea preșcolarului pentru școală

Preşcolaritatea constituie perioada de vârstă de mare receptivitate la

stimularea educativă şi are o importanţă deosebită pentru procesul socializării
copilului.Procesul formării personalităţii copilului este îmbunătăţit semnificativ atunci
când cadrul didactic deţine cunoştinţe minime despre particularităţile psihologice
ale manifestărilor acestuia pe diferite etape de vârsta şi când natura solicitărilor
este bine adaptată capacităţilor lui de a asimila.
Orice activitate educaţională se întemeiază pe cunoaşterea psihologică a
copiilor. Calitatea procesului educativ depinde esenţial de calităţile psihologice ale
cadrului didacticPentru aceasta, educatoarea trebuie să fie în permanenţă atentă la la
transformările ce se produc in organismul copiilor, să le surprindă specificitatea ,
să faciliteze manifestările favorabile şi să împiedice manifestarea manifestărilor
nefavorabile.Nevoia de socializarea copilului apare după vârsta de doi ani iar după vârsta de
trei ani nevoia de a participa la activităţile de grup creşte. Începând cu vârsta de
şase ani sfera relaţiilor sociale ale copilului se lărgeşte din ce in ce mai mult, astfel
încât procesul integrării in clasa şcolară - ca grup organizat, cu reguli şi exigenţe
crescute devine absolut posibil. Procesul cunoaşterii psihologice este complex şi
dificil , însă nu este imposibil, dar nici uşor. De aceea educatorul preşcolarilor
trebuie să se concentreze către observarea şi consemnarea unor manifestări
obiective ale copiilor: particularităţi ale dezvoltării psiho-fizice, abilităţi concrete
de acţiune, performanţe lingvistice. Trebuie să pătrundă în aspectele subiective
ale experienţelor personale ale copiilor să răspundă la întrebări de genul :cum
priveşte el lumea? dar relaţia cu ceilalţi? ce crede, ce ştie ori ce simte el? Pentru
aceasta, educatoarea trebuie să fie observatorul extern, obiectiv, care pur şi simplu
consemnează date brute, dar pe de altă parte să fie un observator activ care
încearcă să înţeleagă experienţele copilului, succesele lui, eşecurile, să le
influenţeze uzând de propriile sale experienţe. Astfel educatoarea poate culege
date şi informaţii despre copil, date care să îi permită atragerea copilului în
activităţi şi proiecte pe care el le hotărăşte. O bună cunoaştere psihologică a
copiilor presupune recurgerea la instrumentele cu care operează, în mod obişnuit
ştiinţa.
Metodele de cunoaştere a copiilor preşcolari sunt importante atât pentru
educatoare cât şi pentru învăţătoare, la intrarea copiilor în clasa întâi.
Observarea este metoda prin care se înregistrează comportamentul copiilor în
mediul şcolar, spontan, întâmplător. Ea se poate realiza şi în activitatea dirijată.
Testele psihologice sunt metode elaborate care nu sunt accesibile cadrelor
didactice, în lipsa specialiştilor, de aceea în învăţământul primar şi preşcolar se
aplică probe psihologice. Probele pe care le-am aplicat se încadrează în cercetarea
acţional-experimentală, cercetare care îmi foloseşte la întocmirea fişei de
caracterizare psihopedagogică, necesară învăţătorului, la intrarea grupei de copii
în clasa întâi. Rezultatele cercetării au evidenţiat rezultate specifice unei grupe
normale de copii. Probele au fost discriminative pentru grupa de vârsta mai mică
(sub 6 ani) decât pentru grupa cu vârsta mai mare (peste 6 ani), pentru care probele
tind să fie uşoare. Copiii de peste 6 ani sunt mai competenţi în realizarea
sarcinilor,uşurinţa fiind datorată formarii şi maturizării structurilor cognitive , care
potenţează capacitatea operaţională a gândirii.
Probele de cunoaştere a nivelului de dezvoltare a personalităţii copiilor, sunt
un sprijin real în proiectarea demersului diferenţiat ce va urma.
Au avut rol diagnostic, constituie fundamentul ce conduce la adoptarea
strategiilor didactice adecvate - de tip activ-participativ, de simulare şi corelare a
relaţiilor interindividuale şi încurajarea învăţării experenţiale, la adaptarea
conţinuturilor la particularităţile învăţării fiecărui preşcolar şi ale grupei de copii,
au întărit importanţa grupei pregătitoare.
Deşi se insisă pe scăderea vârstei de şcolarizare la şase ani, ca părinte şi cadru
didactic, consider ca nu toţi copiii sunt pregătiţi să înfrunte cerinţele
învăţământului primar. La şase ani, nu toţi copii sunt capabili să îndeplinească
sarcinile şi aşa mult mai grele decât la grădiniţa, lucru care se poate observa din
probele aplicate în grădiniţă.