RESURSĂ EDUCAŢIONALĂ DESCHISĂ

Denumire: METODE ŞI TEHNICI FOLOSITE ÎN CORECTAREA DISLEXO - DISGRAFIEI

Autor: Ion Grigorescu

Unitatea de învăţământ: CSEI Balş

Disciplina: Comunicare în limba română

Domeniul: Învăţământ special

Clasa: Învăţământ primar

Scopul materialului propus: documentare cadre

1
 Metode şi tehnici folosite în corectarea dislexo-disgrafiei

Între dezvoltarea limbajului şi stimularea celorlalte procese psihice (cognitive, afective,

volitive) există o strânsă interdependenţă, chiar şi o relaţie de feedback, manifestată prin
lărgirea experienţelor individuale şi socio-culturale.

Din perspectiva relaţiei limbaj-gândire, textul scris evidenţiază cu mai multă forţă
interdependenţa celor două procese psihice. Citirea este o activitate de descifrare a textului
grafic şi reprezintă un nivel inferior faţă de lectură, care necesită capacitaţi de înţelegere, de
aprofundare şi de interpretare. Scrisul nu se reduce la o transpunere grafică a vorbirii, ci este
un act complex, intelectualizat, care se elaborează mai anevoios.

Scrierea, ca forma simbolică a limbajului oral, necesită conjugarea factorilor lingvistici cu

forţele motrice. Dobândirea ei, mai târziu, în ontogeneză, necesită un anumit grad de
dezvoltare a motricităţii şi a psihomotricităţii, într-un raport direct proporţional. Astfel, se
poate vorbi despre realizarea motrice atunci când copilul a intrat pe deplin în posesia
mişcărilor corpului. Dezvoltarea psihomotrică presupune realizarea praxiilor şi dezvoltarea
mintală. Praxiile sunt şisteme de mişcare, coordonate mintal, în funcţie de un rezultat şi de o
intenţionalitate (J. Piajet). Achiziţia unor abilitaţi şi cunoştinţe in dezvoltarea praxiilor,
folosirea gesturilor coordonate, exerciţiile de orientare şi structurare spaţio-temporale
reprezintă tot atâtea condiţii necesare, alături de cele psiholingvistice, pentru realizarea
actului grafic. Educând motricitatea, i se oferă copilului gestul, mişcarea, echilibrul fizic şi
cel mintal, in perspectiva relaţiilor armonioase şi eficiente cu mediul natural şi social. Relaţia
cu mediul înconjurător, manipularea obiectelor de joc, relaţia cu alte persoane ii vor da
posibilitatea aprecierii EU-lui corporal, dar şi percepţia spaţiului in raport cu propriul corp.
Accesarea semnificaţiilor lingvistice, ca nivel natural şi superior in cadrul activităţilor de joc,
poate fi un bun predictor al capacităţilor potenţiale de achiziţie a codului scris.

Sindromul dislexic-disgrafic este o tulburare de integrare fonetică ce reprezintă insuficientă

capacitate de discriminare a sunetului în cuvântul auzit şi a semnelor grafice în cuvântul citit,
ceea ce duce pe de o parte la o ortografie greşită în dictare şi la o citire greşită a scrierii.

Diagnosticul de dislexie-disgrafie se pune după o evaluare complexă a copilului, relevând o

întârziere de cel puţin 2 ani faţă de descriptorii de performanţă corespunzători vârstei
cronologice.

2
Orice terapie începe cu o etapa de precitire şi pregrafie, în care se vor folosi metode cu
caracter general şi metode specifice.

Multe din aceste metode şi procedee se pot efectua sub formă de joc sau li se pot imprima un
caracter de distracţie şi relaxare pentru înlăturarea oboselii.

METODE CU CARACTER GENERAL

În primul rând mă voi referi la acele exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor şi a
mâinii. Aceste exerciţii au o importanţă deosebită pentru formarea mişcărilor fine ale
degetelor şi mâinilor, ceea ce contribuie la o mai buna ţinere a instrumentului de scris, la
evitarea oboselii şi la alunecarea facilă pe foaia de scris, iar ca efect, creşterea vitezei acţiunii
şi adoptarea unei scrieri „silenţioase”. Exerciţiile respective sunt îmbinate cu adoptarea
poziţiei corecte de scris şi de relaxare, nu numai a degetelor şi a mâinilor, dar şi a întregului
corp.

Exerciţiile de dezvoltare a musculaturii degetelor şi a mâinii se pot desfăşura in forme

variate, începând cu mişcări ritmice de întindere şi strângere a degetelor ori de întindere a
braţelor şi scuturare a degetelor.

O alta metodă se referă la educarea şi dezvoltarea auzului fonematic.

Auzul fonematic priveşte capacitatea de a identifica şi diferenţia sunetele limbii, de a distinge

intre sunet şi literă, intre sunet şi reprezentarea sa grafică. Folosirea cuvintelor paronime este
deosebit de eficace la toate vârstele. Acestea contribuie la diferenţierea sunetelor
asemănătoare, ca pronunţie şi poziţie a aparatului fono-articulator, in emiterea lor, ca şi
diferenţierea grafemelor ce au structuri optice apropiate. Este bine sa se aibă la îndemână un
set de cuvinte care sa fie recomandat ca exerciţii pentru copil. Astfel de exerciţii se pot
efectua după următorul sistem de diferenţiere a cuvintelor paronime: diferenţierea t-d (tuş-
duş; tata-data); diferenţierea f-v (vată-fată; vina-fina); diferenţierea j-s (jale-sale; joc-şoc);
diferenţierea s-z (sare-zare; sac-zac); diferenţierea p-b (para-bara; pere-bere); diferenţierea l-r
(lac-rac; rama-lama); diferenţierea g-c (gară-cară; coală-goal); diferenţierea s-ş (soc-şoc; las-
laş).

O altă metodă se referă la educarea şi dezvoltarea capacitaţii de orientare şi structurare

spaţiala. Prin prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de orientare, se pot evita o serie de
fenomene ce intervin în tulburările lexico-grafice, cum sunt: inversarea literelor şi a
grafemelor, dificultăţi de legare a grafemelor in scris, şi a literelor in citit, pentru formarea şi

3
perceperea cuvântului, scrisul şi cititul in oglindă, discontinuitatea in scris şi citit. Aşadar,
sunt indicate exerciţii care sa duca la conştientizarea raporturilor stânga-dreapta, înainte-
înapoi, deasupra-dedesubt, sus-jos şi de corectare a eventualelor agnozii spaţio-vizuale. Se
pot foloşi şi exerciţii de fixare a schemei corporale: recunoaşterea şi denumirea diferitelor
părţi ale corpului, plasarea diferitelor obiecte in spaţiu, in raport de propriul sau corp; să
înveţe să stabilească relaţii spaţiale corecte intre diferite obiecte. Trebuie folosite exerciţii de
formare a deprinderilor de reprezentare grafica a unor forme mai simple, la început, cu
ajutorul desenului şi al reproducerii figurilor geometrice, conştientizarea caracteristicilor
liniei drepte şi ale liniilor paralele, a uniformităţii literelor şi grafemelor din aceeaşi categorie,
a respectării distanţei egale dintre grafeme şi cuvintele în scris, a respectării constante a
inclinaţiei scrisului sau a verticalităţii acestuia. Alte elemente ce trebuie luate in considerare
sunt cele care privesc poziţia corectă şi constantă a corpului, a caietului de scris şi a cărţii de
citit.

DEZVOLTAREA ABILITATILOR DE SCRIS –CITIT.

-Citit-scrisul selectiv constă in indicarea cuvintelor şi propoziţiilor apreciate ca fiind critice

sau care au un anumit grad de dificultate, ce poate determina erori tipice şi pe care subiectul
trebuie sa le citească sau sa le scrie. Astfel, atenţia copilului este centrata pe o anumită
categorie de cuvinte, litere şi grafeme, învaţă sa le diferenţieze de altele şi să depună eforturi
pentru a le reproduce corect. Citit-scrisul selectiv este o metodă care trezeşte interesul
copilului şi-i stimulează motivaţia pentru desăvârşirea acţiunii.

Citirea simultană şi scrisul sub control. Subiectul citeşte in acelaşi timp cu profesorul, scrie
sub supravegherea nemijlocită a acestuia. Astfel, imită modelul, in citit şi fiecare greşeala
făcută este corectata pe loc, ceea ce întăreşte încrederea în posibilităţile sale de a citi şi a scrie
corect.

Citirea şi scrierea in pereche. Doi elevi sunt solicitaţi să citească şi sa scrie in acelaşi timp şi
să se corecteze reciproc, prin schimbarea alternativă a rolurilor. Se creează o stare de
competiţie intre cei doi, deoarece fiecare din ei, caută sa surprindă greşelile făcute de celălalt.
De regulă, şcolarul sesizează mai uşor greşelile celuilalt şi, odată corectate la acesta, devine
conştient de propriile sale dificultăţi.

- Citirea şi scrierea cu caracter ortoepic devine eficientă pentru dislexo-disgrafici, când

fiecare silaba, care se citeşte ori se scrie cu dificultăţi, este repetată de două ori. Subiectul

4
trebuie să fie atent şi pentru ca numărul greşelilor scade in raport de capacitatea de a intui,
dacă cuvântul următor conţine silabe sau grupuri de silabe la care va întâmpina greutăţi.

- Citirea pe roluri. Fiecare elev va îndeplini un anumit rol in cadrul unei povestiri şi va citi
numai acea parte care se referă la rolul cu care este investit. Pe lângă faptul că învaţă să fie
atent, se obişnuieşte cu situaţia de aşteptare. Această metoda facilitează introducerea
intonaţiei şi a ritmului in citire.

- Citirea şi scrierea pe sintagme. Se ştie ca dislexo-disgraficul are unele dificultăţi şi în

înţelegerea celor citite sau scrise. Aceasta se datorează şi faptului ca el are tendinţa de a se
concentra exagerat asupra formei in care citeşte şi a corectitudinii citirii, iar in scris, asupra
modului in care realizează fiecare grafem din cuvântul respectiv şi asupra reprezentării sale
cat mai estetice, in detrimentul sensului şi semnificaţiei textului parcurs. Din aceste motive,
dislexo-disgraficul trebuie învăţat sa sesizeze sensul celor citite sau scrise. Subiectul trebuie
învăţat să împartă textul de citit pe unităţi logice, iar dictările şi autodictările sa se efectueze
tot pe unităţi sintagmatice. O astfel de metodă, nu numai ca ajută la înţelegerea celor citite
sau scrise, dar contribuie la formarea deprinderilor lexico-grafice, prin facilitarea vitezei,
legarea mai buna a grafemelor in cuvânt, evitarea săririi rândurilor ori repetarea lor la citit,
evitarea suprapunerilor de rânduri, la scris, dezvoltarea capacităţii de discriminare dintre
fonem-grafem, fonem-litera, litera-grafem.

– Exerciţii de copiere, dictare şi compunere. Se ştie ca cele mai frecvente greşeli se fac la
compunere, deoarece şcolarul nu mai are modelul in faţa şi nici nu aude pronunţia corectă a
fonemului, pentru a face legătură cu grafemul corespunzător. In plus, eforturile de formulare
a ideilor şi transpunerea lor grafică, cu respectarea regulilor gramaticale, abat atenţia
copilului de la particularităţile scrierii.

Copierea contribuie la realizarea deprinderilor motorii şi la obişnuirea cu forma grafemelor şi

cu diferenţele dintre ele. Pentru ca activitatea de copiere să aibă o eficienţă sporită, este
indicat să se dea spre copiere, texte bine organizate, care vor fi analizate gramatical şi
semantic in prealabil şi care se vor corecta imediat, insistându-se asupra greşelilor tipice.

Dictarea este mai dificilă pentru logopat decât copierea. Pentru ca ea sa-şi atingă scopul in
activitatea logopedică, trebuie alese texte scurte şi organizate in funcţie de posibilităţile
logopatului. Este indicat ca textul să nu conţină cuvinte necunoscute, iar acelea care sunt mai
dificile de explicat in prealabil.

5
– Corectarea confuziilor de grafeme şi de litere este o condiţie de bază in terapia tulburărilor
grafo-lexice. La majoritatea formelor dislexo-disgrafice se întâlnesc confuzii de grafeme şi
litere. Un astfel de tip de confuzii se poate produce, fie in plan auditiv, fie in cel vizual şi mai
frecvent in ambele planuri.

Exerciţiile pentru înlăturarea confuziilor dintre grafeme şi litere trebuie să se efectueze astfel
încât să se respecte principiul demersului de la simplu la complex. In acest caz, se vor foloşi
exerciţii care să urmărească formarea capacitaţii de discriminare, mai întâi a grafemelor şi
literelor separate, iar apoi in combinaţii de cuvinte monosilabice, bisilabice şi trisilabice. Este
necesar să se folosească ăi grupurile diftongilor şi triftongilor, pentru ca la acest nivel au loc
confuzii mai numeroase. Poziţia ocupata, in cuvinte, de grafemele şi literele afectate trebuie
sa varieze (la început, la mijloc, la sfârşit), pentru a-l obişnui pe subiect cu toate situaţiile
posibile.

Tot pentru o fixare mai bună a caracteristicilor grafemelor şi literelor, acestea pot fi exersate
intr-o ladă cu nisip sau pe sticlă. În acelaşi scop, utilizarea testului „citirii pe sticlă”, elaborat
de Hepp Raymond şi Marie Claude, permite o analiza mai amănunţită a înţelegerii structurii
poziţiei literelor şi a raporturilor dintre ele.

METODE PEDAGOGICE PARTICULARE

– Modificarea execuţiilor incorecte

Exista multe modalităţi de a modifica o execuţie incorecta. Am recurs la un sistem de

recompense periodice pentru elevii ce execută corect. Se pare ca o recompensă palpabilă este
foarte eficientă. Am constatat ca efectuarea unui tip de exerciţii pe parcursul fiecărei şedinţe
conduce la îmbunătăţirea vizibil a rezultatelor şi la reducerea execuţiilor incorecte.

– Metoda multisenzorială

A fost utilizată frecvent in cazul unui singur elev. Elevul copiază litera nou învăţată. Apoi
foloseşte o bucată de plastilina pentru a o modela. Când a terminat, o va indica cu degetul
arătător de la mâna cu care scrie, pronunţând numele literei cu voce tare. Apoi trasez cu
degetul conturul literei pe spatele copilului, intre omoplaţi. Repet fiecare literă de cinci, şase
ori, pană când copilul o va recunoaşte. Apoi copilul va scrie imediat litera pe caiet,
pronunţând-o cu voce tare.

Îmbunătăţirea vocabularului receptiv şi expresiv

6
Activităţile din această categorie se pot integra la învăţarea cititului sau a scrisului.
Vocabularul folosit trebuie sa fie cunoscut de către elevi. Elevul primeşte un cuvânt şi face o
asociaţie de idei, de exemplu: acru (oţet, lămâie). Elevul asculta un cuvânt şi caută un
sinonim, de exemplu: bun şi blând. Elevul ascultă două propoziţii şi va spune dacă acestea au
acelaşi înţeles (de exemplu: soţia i-a spus soţului; doamna i-a explicat domnului).

– Sistematizarea vocabularului

Pe o foaie se enumeră câteva categorii (jocuri, animale, flori). Elevul citeşte cuvinte ce fac
parte din aceste categorii şi le grupează. Elevul ascultă un grup de cuvinte, cum ar fi: fotbal,
păpuşă, farfurie, tenis şi indică pe cele care fac parte din categoria sporturi. Elevul ascultă un
grup de cuvinte, cum ar fi: câine, pisică, şoarece, măr şi alege pe cel care nu face parte din
aceeaşi categorie.

Conţinut şi formă

Pe o foaie se scriu in dezordine cuvintele unei propoziţii, iar elevul trebuie să o reconstituie.
La început am folosit cuvinte care nu pot fi aşezate decât într-un singur mod, ca de exemplu:
lapte bea pisica- pisica bea lapte, iar apoi propoziţii ce pot fi realizate in mai multe moduri:
joaca se pisica câinele cu- pisica se joacă cu câinele sau câinele se joacă cu pişica. Se scrie
sau se citeşte o frază, iar elevul trebuie sa aleagă din trei alte propoziţii pe cea cu acelaşi sens.

Capacitatea de a reţine informaţii

Înainte de a citi un scurt paragraf, i se va spune elevului că va trebui sa spună in final despre
ce este vorba. De exemplu, i se poate spune: „Ascultă bine aceasta poveste, va trebui sa-mi
spui care sunt personajele cu care s-a întâlnit Dorothy”.

METODE DE INTERVENŢIE

1. Metoda Stauffer

Aceasta metodă permite explorarea resurselor intelectuale, lingvistice şi culturale ale

elevului. Elevul dictează profesorului o povestire şi vede cum cuvintele sale se transformă in
cuvânt scris. Profesorul citeşte textul ca atare, fără modificări ortografice sau de punctuaţie.
Se reciteşte textul corect, subliniind cuvintele şi structurile pe care vrem să-l învăţăm.

2. Metoda Graves

7
După Graves, capacitatea intelectuala a elevilor este dată de experienţele concrete. Nu acelaşi
lucru se întâmplă cu cunoaşterea limbajului. Pentru aceasta va trebui sa ajutăm elevul să
descopere că scrisul este un mijloc de comunicare, înainte de a-l învăţa regulile ortografice.
Eliberat de grija de a face greşeli, copilul se „joacă” cu cuvintele, structurile şi ideile. In
acelaşi fel in care a învăţat sa vorbească, copilul va învăţa sa scrie din amuzament. După un
timp, va realiza valoarea textului scris şi va dori sa citească şi la alţii. Atunci va începe sa
vadă importanţa respectării regulilor ortografice şi va accepta mai uşor corectarea acestor
greşeli.

3. Metoda Cunningham

Elevii care nu au achiziţionat un vocabular suficient nu vor putea beneficia de metoda

anterioară. In acest caz, li se da o propoziţie care trebuie completată de aceştia. Ne putem
folosi de o temă, cum ar fi animale, prezentându-le 10-12 propoziţii care numesc şi descriu
diverse animale. A doua zi, după ce s-au recapitulat numele animalelor, se cere elevului să
scrie o mica povestire despre fiecare, începând cu „Mie îmi place…”. copilul completează
propoziţia, iar profesorul o scrie la tablă. La sfârşitul lecţiei, pe tablă sunt scrise mai multe
propoziţii, elevul putând învaţă astfel ortografierea corecta.

4. Metoda Lentin

Metoda Lentin se bazează pe cele doua metode precedente, vizând îmbunătăţirea limbajului
oral înainte de a-l aplica lecturii şi scrierii. Exploatarea situaţiilor concrete ale limbajului
permite elevului cunoaşterea mai buna a acestuia. Chiar daca elevul povesteşte ceva, vom
scrie in faţa sa ceea ce povesteşte. Foaia ii va fi data acestuia. In curând vom vedea ca elevul
va începe sa scrie singur textul, la început copiind ceea ce a scris profesorul, apoi texte
personale. Astfel, copilul se va învăţa cu sintaxa, vocabularul şi ortografia.

CATEVA JOCURI CARE POT FI FOLOSITE IN TERAPIA DISLEXO-DISGRAFIEI

SUNT:

MAŞINA DE SPUS POVEŞTI

Cereţi copilului să deschidă o carte la întâmplare şi să pună degetul pe un cuvânt oarecare

(veţi avea grijă sa alegeţi un substantiv sau un adjectiv). Repetând această operaţie de trei ori,
veţi obţine trei cuvinte fără mare legătura intre ele. Astfel, jocul constă in inventarea unei
povestioare in care fiecare cuvânt îşi găseşte, mai mult sau mai puţin locul.

8
ACEASTA ÎNCEPE CU………..

Spuneţi copilului o silabă, iar jocul consta în găsirea, de către fiecare, pe rând, a unui cuvânt
care să înceapă cu această silabă. Cuvântul trebuie găsit în cât mai scurt timp. Primul care nu
mai are idei, pierde.

Variantă: spuneţi copilului o silabă şi căutaţi cât mai multe cuvinte pe care le număraţi unul
cate unul, interzicând repetiţiile (se pot da beţişoare pentru fiecare cuvânt). Când nu mai are
idei, el este cel care propune o silabă. Dumneavoastră veţi găsi cât mai multe cuvinte.
Cuvintele pe care nu le cunoaşte, vor fi explicate.

JOCUL LUI KIM

Aşezaţi In faţa copilului câteva obiecte (jetoane), fără nici o legătură intre ele. Lăsaţi
copilului câteva secunde sa le privească cu atenţie, apoi, in timp ce este întors cu spatele, luaţi
un obiect sau schimbaţi locul lor. Copilul trebuie sa observe schimbarea, să o verbalizeze şi
să aşeze obiectele cum au fost la început. Jocul este cu atât mai dificil, cu cât sunt mai multe
obiecte in faţa lui şi/sau cu cât se produc mai multe schimbări.

POVESTE PE DOUA VOCI

Copilul propune punctul de plecare al unei poveşti (sau dvs.), spunând prima fraza. Dvs.
continuaţi cu a doua… şi tot aşa pană construiţi in doi o poveste. In funcţie de imaginaţia
copilului puteţi sau nu sa precizaţi destul de repede personajele şi întâmplările.

LITERA INTERZISĂ

Un joc puţin mai dificil, pentru dezvoltarea auzului şi a auzului fonematic. Alegeţi un sunet, o
vocală, care va fi considerat interzis. Fiecare trebuie să spună un cuvânt, oricare, cu condiţia
să nu conţină acel sunet interzis. Fiecare greşeală se consideră un punct pentru adversar.
Partida se joacă până la 3 puncte. Când copilul va fi familiarizat cu jocul, se va putea trece la
interzicerea unor consoane, care sunt mai dificil de reperat. Pentru ca jocul să fie mai dificil,
trebuie interzise sunete foarte frecvente. În limba română, sunetele utilizate mai des sunt: E, I,
A, C, T, R, U, N, L, O.

Jocul se poate desfăşura şi pe baza materialului scris.

BIBLIOGRAFIE

9
Bacus, A. – „Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani”, Ed. Teora, Bucureşti, 1998

Burlea, G. – „Tulburările limbajului scris-citit”, Ed. Polirom, Iaşi, 2007

Mititiuc, I – „Probleme psihopedagogice la copilul cu tulburări de limbaj”, Ed. Ankarom,

Iaşi, 1996

Preda, V. – „Elemente de psihopedagogie speciala”, Ed. Elikon, Cluj, 2008

10