1.

Concepte si notiuni fundamentale in efs: educatie fizica, educatie

fizica adaptata, educatie fizica incluziva, sport, sport adaptat,
capacitate motrica, aptitudini motrice, effort fizic, act motric,
actiune motrica, activitate motrica, motricitate, psihomotricitate,
performanta, competitie.

Educația fizică este o componentă a educației generale, integrale, alături de

ed. intelectuală, ed. morală, ed. estetică și ed. tehnico-profesională. Între toate
aceste componente există interdependență, ele formând un întreg, un sistem.
Educația fizică poate influența extraordinar de mult sfera intelectuală a
personalității umane, dar și celelalte sfere. Sensul principal al relației este de
la educație fizică către celelalte componente și nu invers.
Conceptul de educatie fizica reprezinta o abstractizare si o generalizare a
experientei acumulate in acest domeniu, incepand din cele mai vechi timpuri
pana in zilele noastre.
In viziunea lui Kretchmar, valorile create si promovate de educatie fizica sunt
reprezentate de:
-cunoastere: educatia fizica contribuie la transmiterea unor cunostinte depre
organismul uman, exercitiul fizic, igiena efortului, biomecanica miscarii,
regulamentele ramurilor sportive;
-fitness-ul: reprezinta un vector important al influentei educatiei fizice. Fiind
o conditie fundamentala a sanatatii, a dezvoltarii fortei musculare, rezistentei,
mobilitatii, coordonarii etc, el contribuie la ameliorarea calitatii vietii;
-deprinderile motrice: achizitionate intr-un nr cat mai mare, determina
cresterea posibilitatilor de miscare, de experimentare a unor senzatii motrice,
ceea ce favorizeaza exprimarea persoalitatii;
-satisfactii: educatia fizica genereaza satisfactii si bucurii, elibereaza
tensiunile si creeaza sentimentul libertatii individuale.

Def: Educația fizică este activitatea care valorifică sistematic ansamblul

formelor de practicare a exercițiilor fizice cu scopul măririi în principal a
potențialului biologic al omului în concordanță cu cerințele sociale.

Educatia fizica adaptata – pune in valoare calitatile, deprinderile,

atitudinile, valorile si comportamentele care abiliteaza subiectii deficienti sa
participe in calitate de membrii ai societatii in care traiesc.
Astfel, educatia fizica se constituie ca o necesitate pentru toti indivizii
societatii si in special pentru cei cu nevoi speciale.
Educatia fizica incluziva – este o abordare si un proces continuu de
dezvoltare a politicilor si practicilor educationale, orientate spre asigurarea
oportunitatilor si sanselor egale pentru persoanele excluse/marginalizate de a
beneficia de drepturile fundamentale ale omului la dezvoltare si educatie in
conditiile diversitatii umane.
Pe scurt, toti copiii trebui sa aiba sanse egale de a frecventa aceeasi scoala si
de a invata impreuna, indiferent de apartenenta lor culturala, sociala, etnica,
rasiala, religioasa si economica sau de abilitatile si capacitatile lor intelectuale
sau fizice.

Sportul – este un joc organizat, acompaniat de efort fizic, realizat printr-o

structura formala, organizat intr-un context de reguli formale si explicite de
comportament si proceduri si observat de spectatori.

Sportul adaptat – constituie o ramura a sportului care utilizeaza structuri

motrice, reguli specifice, conditii materiale si organizatorice modificate si
adecvate cerintelor proprii diferitelor tipuri de deficiente.

Capacitate motrica – reprezinta ansamblul posibilitatilor motrice naturale si

dobandite prin care se pot realizat eforturi variate ca structura si dozare. Ea
cuprinde: componentele stabile – aptitudini, calitati motrice, deprinderi,
structuri, cunostinte si experienta; si componentele de stare – motivatie, stari
emeotionale, care pot favoriza, reduce sau bloca exprimarea capacitatii
motrice.

Aptitudini motrice – pot fi definite drept caracteristici inascute ale

motricitatii individuale, al caror nivel se dezvolta pe parcursul vietii dupa o
dinamica dependenta de mai multi factori : fondul genetic al individului,
carcateristicile procesului de crestere si dezvoltare biologica, la diferite
categorii de varsta, cadrul georgrafic si social in care se dezvolta individul,
implicarea intr-un proces de formativ orgaizat si specializat de tip educatie
fizica sau activitate sportiva.

Efortul fizic – reprezinta rezultatul multiplelor solicitari (musculare,

cardiorespiratorii, psihice etc) la care este supus organismul uman in timpul
prestabilirii unor activitati de natura diferita.

Actul motric – este elementul de baza al oricarei miscari, efectuat in scopul

adaptarii imediate sau al construirii de actiuni motrice. De ex: o miscare de
„pompare” a mingii in sol, in cazul driblingului.
Actiunea motrica - reprezinta un sistem de acte motrice prin care se atinge
un scop imediat, unic sau integrat intr-o activitate motrica (mersul, alergarea,
contraatacul etc).
Activitatea motrica – reprezinta ansamblul de actiuni motrice. Articulate
sistemic, pe baza unor idei, reguli, forme organizatorice, avand drept
rezultanta atingerea unui scop.

Motricitatea – reuneste totalitatea actelor motrice efectuate pentru

intretinerea relatiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea
deprinderilor specifice activitatilor sportive. In sinteza, motricitatea reprezinta
totalitatea proceselor si mecanismelor prin care corpul uman sau segmentele
sale se deplaseaza, prin contractii musculare.

Psihomotricitatea – desemneaza ansamblul comportamentelor motrice,

considerate in functie de legatura lor cu psihicul. Psihomotricitatea este
rezultatul integrarii functiilor motrice si psihice, sub efectul maturizarii
sistemului nervos, ce vizeaza raportul subiectului cu propriul corp.

Performanta motrica – reprezinta rezultatul efectuarii unui anumit act

motric ce poate fi evaluat dupa anumite criterii, norme stabilite. Performanta
sportiva este rezultatul valoros, individual sau colectiv, obtinut intr-o
competitie sportiva si exprimata in cifre absolute, dupa sistemul locurilor
oficiale sau prn locul ocupat in clasament.

Competitia – reprezinta o activitate si o sinteza a diferitelor forme de

organizare specifice unei activitati, care scoate in evidenta, pe baza unor
reguli, rezultatele obtinute si ierarhizarea acestora. Competitia sportiva
reprezinta forma de organizare a intrecerii intre sportivii de diferite categorii,
ce are ca obiectiv principal compararea performantelor conform unor reguli
precise si a unor normative stabilite anterior.
 2. Functiile educatiei fizice si sportului; contributia educatiei fizice si
sportului la realizarea obiectivelor generale ale educatiei.

Functia este o corespondență între două clase de fenomene, un ansamblu

coordonat de operații efectuate în vederea atingerii unor obiective.

Funcția de optimizare a potențialului biologic

 reprezintă punctul de plecare al influențelor exercitate prin exerciții
fizice asupra organismului uman;
 omul este o ființă biologică, iar compenentele structural-funcționale
sunt influențe prin efs. Un bun potențial biologic condiționează și o
stare optimă de sănătate, intreținută prin practicarea permanentă a
exercițiilor fizice;
 o solicitare adecvată d.p.d.v. calitativ și cantitativ în efs, conduce la
modificări morfologice si functionale cum ar fi: tonifierea
musculaturii cardiace și respiratorii, creșterea volumului sistolic și
respirator, atitudine corporală corectă etc;
 prin urmare educația fizică și sportul trebuie să aibă o contribuție
mai mare la compensarea lipsei de activitate fizică a copilului și a
efectelor acesteia.

Funcția de perfecționare a capacității motrice

 motricitatea este elementul central pt temele vizând conținutul
instructiv al unei programe de educație fizică;
 contribuie la dezvoltarea motrica, influentand conduita subiectului,
in procesul de integrare a acestuia in mediu;
 deprinderile motrice sunt consolidate și rafinate până la punctul în
care subiectul operează cu ele cu usurință;
 forța musculară, rezistența coardiovasculară și cea musculară,
mobilitatea articulară și compoziția corporală sunt componente ale
capacitații de mișcare, condiționate de starea de sănătate;
 capacitatea motrică este de 2 feluri: generală (calități și deprinderi
motrice de bază specifice educației fizice) și specifice (calități și
deprinderi specifice ramurilor de sport);
  prin această funcție, educația fizică și sportul presupune învățarea
mișcărilor și învățarea prin mișcare si dezvolta intregul sistem
biologic, psihic si motric al omului.

Funcția psiho-socială
 educația fizică și sportul contribuie la transformarea copilului în
adult și integrarea acestuia în societate, iar pe lângă dezvoltarea
capacitații motrice, efs influentează considerabil dezvoltarea
cognitiva și afectivă;
 activitatea care are loc in cadrul efs este de natura motrica iar prin
intermediul miscarii, inclusa intr-o activitate planificata si
organizata, se obtin rezultate bune in capacitatea subiectilor de a
analiza situatii, de a rezolva probleme, de a lua decizii si de a
actiona;
 se stimulează activitatea intelectuală, cea care este responsabilă de
dobândirea de către subiecți a cunostințelor despre deprinderi,
activități, mișcare și fitness;
 prin parcticarea ex fizice se dezvoltă sentimentul de apartenență la
grup, se oferă ocazia valorizării individului, dezvoltarea capacității
de apreciere și autoapreciere, elemente importante pt struncturare
imaginii de sine, acceptarea și promovarea unui comportament
moral.

Funcția culturală
 ca acte de cultură, efs reprezintă factorii educationali ce marchează
existența individului la un moment dat sau în mod continuu, pe
parcursul ontogenezei;
 funcția culturală marchează transformarea corpului-obiect, în
corpul-subiect, care simte, percepe, analizează și compară, într-o
experiență de mișcare ce interferează cu creația;
 prin efs, individul poate exprima cine este, ce simte și care este
viziunea lui asupra vieții, putându-se astfel identifica cu sinele și cu
ceilalți;
 valorile sportive ca fair-playul, autodepasirea se manifesta in
competitii, in cadrul unor raporturi de parteneriat sau de rivalitate;
  funcția culturală se exprimă prin momente de sublim ale marilor
spectacole sportive, cum ar fi festivitățile de deschidere a J.O cre
exprima o intensitate emotionala greu de egalat;
 efs reprezintă surse de inspirație pt creatorii de arte plastice,
literatură și muzică.
 Coubertin spunea ca “sportul produce frumusete pentru ca
angajeaza subiectul, care este o sculptura vie”.

Funcția economică
 Eficienta activitatii exercitiilor fizice poate fi apreciata prin prisma
efectelor pe care le au acestea la nivel biologic, psiho-social,
cultural, deci prin raportul dintre „investitia” realizata si efectul
obtinut;
 in domeniul efs sunt 3 tipuri de “clienți”: primari (care beneficiează
direct de efectele practicării ex fizice), secundari (părinți, sponsori,
administrații locale) și terțieri (societatea);
 efs are d.p.d.v. economic, un impact comun asupra societații dar și
numeroase influențe specifice;
 practicarea ex fizice contribuie la menținerea și întărirea sănătăți,
fapt pt care se repercutează favorabil asupra bugetului fiecărei
familii;
 sportul, mai ales cel de performanta și înaltă performanță reprezintă
o importantă zonă de investiții de aceea asupra lor se indreaptă
atenția econimiștilor din domeniul financiar-contabil, dar și a celor
din turism și comert;
 efectele economice ale sportului pot fi imediate sau tardive;
domeniul sportului poate oferi si locuri de munca; sportul este si un
anumit tip de productie de bunuri materiale – echipamente sportive,
materiale si instalatii, asistenta medicala etc;
 în concluzie, se poate aprecia că sportul este, în același timp,
consummator și producător de bunuri și servicii.

Obiectivele educației fizice și sportului

Def: ele anticipează rezultatul educației în termenii comportamentului,

prescriind cum va trebui să răspundă subiectul după parcurgerea unei anumite
secvențe sau etape de învățare.
Conținutul obiectivelor este de obicei măsurabil pt a oferi posibilitatea unui
control riguros al activității educaționale.
Obiectivele sunt cele care asigură activitatea optimă a întregului sistem
educațional și cel de ed fizică

A.După gradul de generalitate

Obiective generale – evidențiează esența ed fizice, dimensiunile comune ale

subsistemelor ei.
-menținerea unei stări optime de sănătate;
-favorizarea dezvoltării fizice armonioase;
-dezvoltarea calităților motrice generale (educarea calităților motrice de bază
și formarea unui sistem de deprinderi si priceperi motrice de bază, utilitar-
aplicative și specifice unor ramuri de sport);
-formarea capacității de practicare sistematică și independentă a exercițiilor
fizice;
-dezvoltarea armonioasă a personalității.

Obiective specifice – reprezintă o particularizare a obiectivelor generale, la

nivelul subsistemelor ed fizice.
Obiective intermediare – acționează la nivelul ciclurilor de învățământ, al
anilor de studii.
Obiective operaționale – vizează comportamentele imediate, observabile în
timp scurt, care pot fi urmărite și măsurate, adică acțiunile pe care subiectul
trebuie să le realizeze în timul unei lecții, activități, al unei ședințe.
B.După sfera de influență și tipul de comportament vizat

Obiective de dezvoltare structural-funcțională a organismului

-armonia între indicii somatici și funcționali;
-armonia în interiorul fiecărei categorii de indici;
-menținerea unui tonus muscular optim;
-dezvoltarea lateralității și a armoniei laterale;
-formarea și menșinerea unei atitudini corporale corecte;
-prevenirea și corectarea deficiențelor posturale și fizice;
-combaterea excesului ponderal și a obezității.

Obiective în plan motric

-dezvoltarea fitness-lui;
-dezvoltarea fitness-ului motor;
-formarea unui sistem de deprenderi și priceperi motrice de bază, utilitar-
aplicative și specifică unor ramuri și probe sportive;
-îmbunătățirea capacității de efort, prin stimularea marilor funcții.
Obiective psihomotorii
-dezvoltarea schemei corporale;
-dezvoltarea coordonărilor senzori-motorii normale;
-dezvoltarea echilibrului static și dinamic;
-formarea coordonatelor de timp ale mișcării;
-dezvoltarea lateralității și a armoniei laterale;
-formarea reprezentărilor ideomotorii și a capacității de a opera cu ele;
-educarea capacității de relaxare generală și selectivă;
-dezvoltarea capacității de diferențiere kinestezică.

Obiective cognitive
-dezvoltarea capacității de a cunoște propri persoană, mediul ambiant, natural
și social;
-dezvoltarea capacității de a analiza și interpreta elementele de conținut,
relațiile care se stabilesc în procesul ed fizice;
-valorizarea efectelor pozitive ale ed fizice;
-dezvoltarea calităților atenției, memoriei, aspectelor intuitive ale gândirii,
creativității.

Obiective în plan motivațional și afectiv-volitiv

-formarea unor convingeri referitoare la rolul ex fizice în creșterea calității
vieții;
-echilibrarea și reglarea emoțională;
-educarea atitudinilor, a convingerilor, a sentimentelor morale;
-educarea emoțiilor estetice;
-educarea capacității de autoreglare la nivelul comportamentului global.
 3. Raportul educatiei fizice – sanatate in conceptie europeana.

Educatia fizica – educatia prin fizic – la baza acestei conceptii a stat ideea
ca educatia mintii se poate realiza si prin educatia corpului.
Obiectivele sale specifice erau:
- dezvoltarea organica (cresterea), neuromusculara (deprinderile),
dezvoltarea inteligentei si cea emotionala;
- contributia la o viata intensiva, completa, formarea deprinderilor pentru
activitatile de timp liber si activitatile recreative;

Conceptia europeana porneste de la ideea ca educatia fizica si sportiva este

arte integrala a educatiei in scolile de toate gradele, raspunzand la cele 4 nevoi
fundamentale ale copiilor:
- de solocitare fizica favorabila proceselor de crestere si dezvoltare;
- dobandirea de experienta motrica;
- de a fi apreciati, laudati si menajati;
- de a actiona in grup;

Obiectivele educatiei fizice in tarile europene sunt urmatoarele:

- dezvoltare unor obisnuinte de activitate fizica pentru sanatate;
- formarea obisnuintei de a efectua activitati fizice intreaga viata;
- formarea deprinderilor motrice, gimnice sportive, de expresie, artistice
si a calitatilor motrice;
- dezvoltarea armonioasa a componentelor personalitatii;
- favorozarea integrarii in grup si a comunicarii in cadrul aesteia;
- farmarea atitudinii de fair-play si a respectului fata de regulament.

Pentru realizarea acestor obiective, tarile membre ale C.E. acorda trei lectii pe
saptamana, fiecare fiind preocupata pentru crearea unor conditii materiale cat
mai bune pentru desfasurarea activitatilor.

Valorile create si promovate de educatia fizica sunt reprezentate de:

- transmiterea unor cunostinte despre organismul uman, ex fizic, igiena
efortului, regulamentele ramurilor sportive;
- finess-ul reprezinta un vector important al influentei educatiei fizice, el
contribuind la ameliorarea calitatii vietii;
- deprinderile motrice determina crestrea posibilitatilor de miscar, ceea
ce favorizeaza exprimarea personalitatii;
- educatia fizica genereaza satisfactii si bucurii, elibereaza tensiuni si
creeaza sentimentul libertatii individuale.
 4. Exercitiul fizic – definitie, structura, criterii de clasificare,
taxonomia exercitiilor fizice.

Exercițiul fizic – reprezintă cel mai important instrument cu multiple funcții

și aplicații în programarea și realizarea procesului de instruire.
În sens etimologic, exercițiul presupune repetarea unei activități de mai multe
ori până la câștigarea ușurinței efectuari unei mișcări.
Cu alte cuvinte, considerăm că exercițiul fizic reprezintă o acțiune motrică cu
valoare instrumentală, conceput și programat în vederea realizării obiectivelor
proprii educației fizice și antrenamentului sportiv.

Forma reprezintă modul în care se succed mișcările, precum și relațiile dintre

acestea; ea redă aspectul exterior vizibil. Ea are o structură cinematică și o
structură dinamică.

Structură cinematică reunește aspecte de:

-repartizarea pe faze a mișcării;
-caracteristicile de viteză;
-reperele temporare ale mișcării;
-lungimile și traiectoriile mișcării.

Structură dinamică se referă la forțele externe și interne ale mișcării:

-relația dintre puseele de forță și frânare;
-coordonarea impulsurilor parțiale care permit însumarea forțelor.

Criterii de clasificare si taxonomia exercițiilor fizice

a.d.p.d.v. al structurii și formei

-exerciții analitice si globale – reproduc fragmentar sau în totalitate o anumită
structură tehnică, o situație tehnico-tactică sau o altă sarcină;
-exerciții simple și complexe – au o influență selectivă sau de ansambu asupra
unor calități etc;
-exerciții standardizate și variabile – presupune o învățare de tip algorithmic
sau creative;
-exerciții speciale – reproduc sarcini pe care le solicită competiția într-o
ramură de sport.

b.după gradul de codificare

-exerciții cu codificare internă – toți parametrii exercițiului sunt clar definiți;
-exerciții cu codificare externă – exersarea se realizează în condiții externe
definite;
-exerciții cu codificare mixtă – atât parametrii cât și condițiile externe sunt
bine precizate;
-exerciții fără codificare – se realizează unei orientări generale;
-exerciții cu codificare strictă – au caracter competitiv.

c.după natura efectelor

-exerciții pregătitoare – sunt generale pt toate probele, orientate care solicită
grupele musculare antrenate în efort specific și specifice care reproduc
integral conținutul și forma probei respective;
-exerciții specifice – transformă potențialul fizic, tehnic, tactic în capacitate de
performanță;
-exerciții de concurs – angajează stresul de competiție.

d.după calitățile motrice

-exerciții pt forță, viteză, rezistență, coordonare, suplețe etc.

e.după tipul de încărcătură adițională

-exerciții cu partener, cu haltere, cu mingi medicinale, saci cu nisip.

f.după tipul de pregătire

-exerciții pt pregătirea tehnică, tactică, fizică, artistică.

g.după sistemele biologice solicitate

-exerciții neruro-musculare, cardio-respiratorii, endocrino-metabolice.

h.după natura contracției musculare

-exerciții statice, dinamice și mixte.

i.după intensitatea efortului

-exercitii maximale, submaximale, medii.

j.după natura obiectivelor

-exerciții pt dezvoltarea calităților motrice;
-exerciții pt dezvoltarea fizică armonioasă;
-exerciții pt învățarea și perfecționarea deprinderilor motrice;
-exerciții pt dezvoltarea capacității de efort;

k.după funcțiile îndeplinite

-exerciții introductive;
-exerciții repetitive;
-exerciții asociative, aplicative, creative;
-exeriții de întrecere, recuperare, de expresie corporală;
l.după structura socială
-exerciții individuale, în grup, mixte sau demixate si dupa gradul de
constrangere: ex tipizate, semitipizate si libere.
5. Jocurile de miscare in educatie fizica si sport: definire,
caracteristici,tipologie

Jocul – este o activitate complexa, predominant motrica si emotionala,

desfasurata spontan dupa reguli prestabilite, in scop recreativ, sportiv si
totodata de adaptare la realitatea sociala.

Jocurile sunt activitati de tip ludic, cu implicatii deosebite asupra dezvoltarii

personalitatii. Folosite foarte mult si in forme de organizare ale timpului liber,
ele sunt activitati totale, atractive, naturale si cu mari valente recretative si
compensatorii.

Caracteristici
- actiunea participantilor, care sa le permita o larga initiativa creatoare in
alegerea mijloacelor pentru atingerea scopului propus;
- pregatirea meterialelor pentru jocuri ca si reamenajarea lor, se recomanda sa
apartina elevilor;
- jocul trebuie sa corespunda particularitatilor somatice-functionale si psihice
ale elevilor. Daca jocul este prea simplu, interesul elevilor scade, ei
participand din obligatie, iar daca jocul este prea complicat, depasind
posibilitatea elevilor de al intelege, reactia elevilor va fi identica;
- jocurile se vor alege in functie de scopul instructiv-educativ urmarit;
- se va tine cont de conditiile materiale si climatice in desfasurarea jocului;
- formarea grupelor/echipelor se face in asa fel incat sa fie aproximativ egale
ca valoare, pentru a fi competitive;
- explicarea si demonstrarea jocului se cer a fi scurte, dar complete,
prezentand continutul jocului, scopul urmarit, calitatile solicitate, regulile de
desfasurare etc;
- dozarea se cere sa fie in concordanta cu veriga lectiei in care se folosesc si
cu obiectivele operetationale psihomotrice pe car ele indeplinesc.

Tipologie

a) dupa efectiv: jocuri individuale, colective, de masa – propriu-zise,

jocuri sportive;
b) dupa relatiile reciprocee: fara impartire pe echipe, cu trecere la cele
pe echipe, cu impartire pe echipe (joc sportiv);
c) dupa caracterul relatiilor dintre participanti: jocuri fara contact
direct cu adversarul, jocuri cu contact direct cu adversarul;
d) dupa materialul folosit: fara obiecte, cu obiecte;
e) pregatitoare pentru jocurile sporive: handbal, baschet, volei;
Criterii care definesc forma si conditiile de desfasurare a jocurilor:

a) criteriul sarcinii de rezolvat: formarea si perfectionarea deprinderilor

motrice de baza specifice ramurilor sportive de baza; dezvoltarea
sensibilitatilor motrice si a calitatilor motrice de baza;
b) criteriul organizatoric: individuale, colective, fara impartire, cu
impartire, cu contact, fara contact cu adversarul, fara obiecte, cu
obiecte, l aparate de gimnastica;
c) criteriul mediului ambiat: jocuri de vara: in aer liber; jocuri de iarna:
in sala si in aer liber.

Clasificarea pe baza criteriului sarcinilor pe care le rezolva:

a) jocuri pentru formarea si perfectionarea deprinderilor motrice de

baza si aplicative: jocuri pt alergare, pt sarituri, pt aruncare, pt
catarare, pt tarare, pt escaladare;
b) jocuri pentru formarea si perfectionarea deprinderilor motrice
specifice ramurilor sportive: handbal, volei, baschet, fotbal, pt
gimnastica la aparate, atletism;
c) jocuri pentru educarea sensibilitatilor motrice si dezvoltarea
calitatilor motrice de baza;
d) jocuri pentru educarea atentiei.

Jocurile vor fi alese in primul rand pe criteriul sarcinilor deoarece acesta le

determia continutul si forma corespunzatoare.
 6. Motricitatea la diferite varste; stadiile dezvoltarii motrice;
aspecte psihogenetice si psihodnamice ale dezvoltarii motrice

Def: reprezinta o insusire a fiintei umane inascuta si dobandita de a reactiona

cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi si interni sub forma unei
miscari.

1.Motricitatea la vârsta şcolară mică- perioada antepubertară (6-10/11

ani)
-masa musculară se dezvoltă relativ lent, tonusul muscular are valori mai
reduse ceea ce favorizează efectuarea unor mişcări cu amplitudine;
-forța musculară este realtiv redusă, iar menţinerea echilibrului necesită un
efort suplimentar;
-activităţile cognitive favorizează o dezvoltare intelectuală evidentă, ce
conferă copilului o mare receptivitate. Predominanţa exitaţiei corticale face ca
stimulii externi să producă reacţii motrice exagerate, insuficient coordonate,
explicabile şi printr-o slabă inhibiţie de diferenţiere.
-motricitatea în această etapă este foarte mare, capacitatea de învăţare
motrică-remarcabilă, dar posibilităţile de fixare a mişcărilor noi sunt reduse.
În consecinţă, doar repetarea sistematică integrează şi stabilizează structura
nouă, în repertoriul motric al copilului. -deprinderile motrice fundamentale se
supun unui proces de consolidare- perfectţionare.
-la începutul perioadei de 7 ani, are dificultăţi de plasare în spaţiu, în raport cu
traiectoria mingii. La 9-11 ani, deplasările la minge sunt mai sigure şi se
caracterizează prin menţinerea stabilităţii posturale verticale. Etapa pubertară
reprezintă un interval optim pentru învăţarea majorităţii deprinderilor motrice
specifice ramurilor de sport, precum şi pentru dezvoltarea calităţilor viteză,
rezistenţă, coordonare.
-pe lângă perfecţionarea deprinderilor motrice de bază, însuşite în etape
anterioare, iniţierea în practicarea unor ramuri şi probe sportive prin însuşirea
elementelor tehnico-tactice specifice acestora reprezintă unul dintre
obiectivele importante ale acestei etape.

Alergarea – are un aspect apropiat de cel optim; odata cu cresterea si

imbunatatirea repartitiei de forte, deplasarea centrului general de greutate
creste, ceea ce corespunde unei mari extensii a piciorului de impulsie. Piciorul
liber are o cursa mai ampla, cu ridicarea mai accentuata a genunchiului.

Prinderea mingii – bratele sunt semi flectate iar picioarele departate. La

inceputul perioadei copilul are dificultati de plasare in spatiu, in raport cu
traiectoria mingii. La 9-11 ani, deplasarile la minge sunt mai sigure si se
caracterizeaza prin mentinerea stabilitatii posturale.
Aruncarea mingii – cunoaste o faza pregatitoare, in care bratul opus
piciorului de aruncare avanseaza, iar bratul liber este ridicat pentru a echilibra
rotatia trunchiului.

2. Motricitatea în etapa pubertară (10 - 14 ani)

-aceasta etapa se caracterizeaza printr-un ritm accentuat al dezvoltării
somatice, dezechilibre între sferele morfologică şi vegetativă;
-musculatura scheletică se dezvoltă în special prin alungire iar forţa relativă
nu înregistrează creşteri evidente;
-accelerarea creşterii rezultă în special din dezvoltarea în lungime membrelor
faţă de trunchi;
-mobilitatea articulară înregistrează valori relativ scăzute;
-ameliorarea marilor funcţii ale organismului;
-in ciuda rezervelor functionale ale aparatului cardiovascular, aparatul
respirator marcheaza o crestere substantiala demonstrand ca rezistenţa aerobă
poate fi dezvoltată în această etapă.
-nu are o conduita motrica egala, ci una marcata de discontinuitati, in care
miscarile sunt insuficient ajuste, uneori apatice;
-integrarea in grupul social este o dominanta a vietii psihice, avand o mare
disponibilitate pentru angajarea in relatii scolare, profesionale,familiare;
-etapa pubertara reprezinta un interval optim pentru invatarea majoritatii
deprinderilor motrice specifice ramurilor de sport, precum si pentru
dezvoltarea calitatilor motrice: viteza, rezistenta indemanare;
-pe langa perfectionarea deprinderilor motrice de baza, insusite in etapele
anterioare, initierea in practicarea unor ramuri de sport si probe sportive prin
insusirea elementelor tehnico-tactice specifice acestora, reprezinta unul dintre
obiectivele importante ale acestei etape.

3.Motricitatea în etapa adolescenţei (14-18 ani)

Se împarte în 3 subetape:
-preadolescenţa (14-16 ani);
-adolescenţa propriu – zisă (16-18 ani);
- adolescenţa prelungită (18-25 ani).

-aceasta etapa este caracterizata de intense dezvoltare a personalitatii, toate

acestea in contextual iesirii de sub tutela familiei si a scolii;
-adolescentul isi modifica perceptia de sine, inclusiv schema corporala, ca
expre
sie a propriei identitati;
-in plan somatic, este caracterizata de reducerea cresterii in inaltime si de
cresteri ale perimetrelor si diametrelor segmentare;
-in plan functional, sistemul neuro-endocrin se maturizeaza, fapt semnificativ
in echilibrarea efectuarii actelor si actiunilor motrice, raspunsurile motrice
devenind complexe si nuantate;
-calitatile motrice progreseaza, desi in scoli se lucreaza putin pentru acest
obiectiv. Dezvoltarea vitezei, fortei, rezistentei sunt insuficient exploatate;
-deprinderile si priceperile motrice consolidate in etapele anterioare trebuie
perfectionate;
-motricitatea nu se rezuma doar la programa scolara pt ciclul, ci reprezinta o
modalitate complexa de adaptare la situatii diverse, de stapanire a propriului
corp, procesarea informatiei.
 7. Efortul in educatie fizica si sport: definitie,
caracteristici,tipuri de efort si parametrii

Def: este rezultatul multipletot solicitari (musculare,

cardiorespiratorii,endocrino-metabolice,psihice etc) la care este supus
organismul uman in timpul prestarii unor activitati de natura diferite.

Trăsătura comună a tuturor acțiunilor unui individ o reprezintă consumul

enegetic, care atunci când atinge un anumit nivel determină starea de obseală.
În educația fizică dozarea efortului este esențială pt realizarea obiectivelor și
se realizează prin modificarea prarametrilor efortului și corelarea cu un
anumit tip de pauză, respectând legile fiziologice ale organismului.

Caracteristici:

Tipurile efortului - este dicutat sub aspectul efortului specific și nespecific.

Specificitatea este dată de caracteristicile externe ale mișcării și de structura
sa coordinativă.

Parametrii efortului:
Mărimea efortului – este privită atât din perspectivă externă (volum, durată,
amplitudine, densitate, intensitate, complexitate), cât și din perspectiva
internă a reacției complexe a organismului la activitatea desfășurată.

Specificitatea stimulilor – este dată de structura mișcării care selecționează

grupele musculare, durata aestei solicitări, tipul de acțiune neuro-musuclară,
precum și de ansamblul funcțiilor active.

Volumul – reprezintă cantitatea totală de repetări apreciată prin:

-distante parcurse, greutăți ridicate, timp de lucru, execuții parțiale sau
integrale ale unui exercițiu, acțiuni complexe, nr de lecții. Volumul este un
parametru cantitativ al efortului.
Durata stimulului – se apreciează prin timpul cât acesta acționează singular
sau în serie, în cadrul unor structuri specifice.

Amplitudinea stimulului – este reprezentă de ansamblul valorilor numerice

relative ale duratei și nr de stimuli în cursul unei structuri de serii (2x6x10 = 2
reprize, a câte 6 serii, cu 10 repetări fiecare).
Densitatea stimului – reprezintă raportul dintre durata aplicării stimulului și
durata pauzelor din lecție.

Frecvența aplicării stimulului – este dată de nr de lecții la care participă un

elev într-un semestru, an, etc.

Intensitatea efortului – este cantitatea de lucru mecanic efectuat pe unitate

de timp.

Complexitatea efortului – este dată de nr acțiunilor motrice efectuate

simultan în timpul unei activități și de originalitatea configurației tipologice a
elementelor mișcării. Acest parametru este condiționat de existența unui nivel
corespunzător al capacităților coordonative ale subiecților.

Orientarea efortului – se apreciează în funcție de sistemul furnizor de

energie aerob-anaerob, dominant în timpul lecției. Ea este determinată și de
particularitățile aplicării și ordinea combinării caracteristicilor de durată,
intensitate, caracterul exercițiului, al pauzelor, nr de repetări etc.

Dinamica efortului – poate fi apreciată având în vedere de posibilitățile de

care dispune profesorul în timpul lecției, prin evoluția parametrilor frecvență
cardiacă și frecvență respiratorie.
Astfel pe parcursul primelor trei verigi, elevii pornesc de la 70 pulsații/min,
respectiv 16-18 respirații/min și pot atinge cote de 12-130 pulsații/min,
respectiv 20-22 respirații/min în finalul verigii a treia.
Obiectivele operaționale specifice lecției atrage după sine solicitările cele mai
importante. În verigile corespondente se înregistrează cote crescute, FC
ajungând la 160 pulsații/min.
Evoluția descendentă a parametrilor funcționali este de natură fiziologică
normală, asigurată de mijloacele ultimelor două verigi care urmăresc
revenirea organismului la o stare optimă continuării activității școlare sau
cotidiene.

Dirijarea efortului – revine profesorului care are obigația de a asigura o

dinamică corespunzătoare, fapt ce reclamă o bună cunoștere a relației efort-
oboseală-odihnă.
Oboseală poate fi privită ca răspunsul acut al organismului la efortul fizic.
Este o stare reversibilă și normală. Manifestările stării de oboseală se pot
înlătura prin odihnă, asigurată de pauze active sau pasive dintre repetări sau
lecții.

Modalități de dirijarea ale efortului:

-dirijare anticipată – prin intermediul documentelor de planificare;
-dirijare concretă – în timpul desfășurării lecției prin metode obiective și
subiective;
-modificarea duratei și naturii pauzelor;
-modificarea parametrilor eforturilor si modificarea conditiilor de exersare.
8. Densitatea lectiei de educatie fizica si sport:
definitie,tipuri,caracteristici
Def: este indicatorul care sublinieaza calitatea unei lectii de educatei fizica,
scotand in evidenta modul de valorificare a timpului alocat lectiei, atat dpdv
al volumului, cat si al intensitatii sau al complxitatii efortului. Este indicatorul
care arata calitatea si cantitatea efortului din lectie.

Tipuri
Densitatea motrica – aprecieaza durata totala a activitatii motrice a elevlui in
cadrul lectiei. Acest tip de densitate include si pauzele active prevazute de
profesoru in planul de lectie. Ea se calculeaza cu ajutorul formulei:
DM = timpul efectiv de lucru x 100
durata integrala a lectei

Densitatea pedagogica – reflecta durata din timpul lectiei in care elevul

participa la momentele metodice organizate. In cadrul acestui tip de densitate
vor fi incluse si pauzele pasive impuse de necesitatile metodologice de
dezvoltare a calitatilor motrice sau de formare a deprinderilor motrice.
Se calculeaza cu ajutorul formulei:
DP = timpul in care elevul participa la momentele metodico-organizatorice
x100
durata integrala a lectiei

Densitatea functionala – nu are o formula de calcul. Ea se apreciaza prin

intermediul evolutiei frecventei cardiace si a celei respiratorii de-a lungul
lectiei.
In vederea calcularii primelor doua tipuri de densitate si reprezentarii grafice
a celei de-a treia, se elaboreaza un protocol de densitate in care se
consemneaza duratele de lucru efectiv, durata pauzelor, a momentelor
organizatorice, dar si valorile indicilor functionali.

Caracteristici
- organizatorice : pregatirea formatiilor de lucru, amenajarea din timp a
locului de desfasurare, a instalatiilor, pregatirea materialelor;
- metodice : explicatiile prebuie sa fie clare, scurte, concise,
demonstratiile sa fie clare si convingatoare, succesiunea mijloacelor sa
fie corespunzatoare;
- de alta natura : sa existe plan de lectie, atractivitatea mijloacelor, starea
pozitiva a elevilor.
 9. Sistemul de educatie fizica si sport din Romania: definitie,
structura

Def: reprezinta o grupare de elemente (institutii, organizatii, structuri

administrative etc.) de naturi diferite, circumscrise in limitele unor coordonate
spatio-temporale. Elementul definitoriu al unui sistem este interactiunea
dintre elementele de structura, capacitatea de reglare,de autoreglare si de
adaptare a acestui ansamblu.

Structura este compusa din institutii, organizatii, structurile administrative

etc, care se interconditioneaza. Ea se imparte in doua:
- structuri administrative publice pentru sport;
- structuri sportive: asociatii, cluburi, ligi profesioniste, federatiile,
Comitetul Olimpic Roman.

Structurile administratiei publice pentru sport

Agentia Nationala pentru Sport – coordoneaza activitatea din domeniul
educatiei fizice si sportului la nivel national, cu exceptia celei din unitatile si
institutiile de intamant si militare. A.N.S este condusa de catre un presedinte.
Unitatile coordonate de catre A.N.S. sunt: directiile pentru tineret si sport
judetene si ale municipiului Bucuresti, federatiile sportive nationale, C.O.R.,
ligi profesioniste, asociatiile judetele si ale municipiului Bucuresti pe ramuri
de sport, asociatiile sportive, cluburile sportive;

Directiile judetene pentru tineret si sport si ale municipiului Bucuresti

sunt servicii publice descentralizate ale M.E.C.T., care asigura aplicarea si
respectarea in teritoriu a strategiei Guvernului, privint tineretul si activitatea
sportiva. Ele actioneaza actiuni sportive, indrumare si control asupra unitatilor
sportive din subordine, care au ca obiectde activitate administrarea,
intretinerea si amenajarea bazelor sportive de interes national si prestarea de
servicii pentru activitatea sportiva si de tineret.

Structurile sportive sunt asociatii de drept privat, formate din persoane fizice
sau juridice, avand ca drept obiective promovarea uneia sau mai multor
discipline sportive, practicarea acestora de catre membrii sai si participarea la
activitatilesi competitiile sportive.
Ele sunt inscriese in Registrul Sportiv si li se atribuie Certificat de
Identitate Sportiva si Numar de Identificare. Pe plan national, structurile
sunt:

- asociatii sportive – structuri sportive fara personalitate juridica, se pot

constitui in cadrul institutiilor publice sau private;
- cluburi sportive – structuri sportive cu personalitate juridica, ele pot fi
persoane de drept public sau privat;
- asociatiile judetene si ale municiupiului Bucuresti pe ramuri de sport –
sunt persoane juridice de drept privat, avand drept scop organizarea
activitatii in ramura respectiva.
- federatiile sportive – sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate
publica, autonome, neguvernamentale si fara scop lucrativ, constituite
prin asocierea cluburilor sportive si a asociatiilor judetene si ale
municiupiului Bucuresti,pe ramuri de sport.
- ligile profesioniste – sunt persoane jurdice de drept privat, constituite
prin asocierea cluburilor sportive profesioniste pe ramuri de sport.
- Comitelul Olimpic si Sportiv Roman – este eprsoana juridica de drept
privat, care organizaeaza si functioneaza in baza statutului propriu
elaborat in conformitate cu prevederile Chartei Olimpice.
 10.Olimpiada Nationala a Sportului Scolar si Olimpiada
Gimnaziilor – activitati sportive extracurriculare

In fiecare an, Ministerul Educatiei Nationala, organizeaza si coordoneaza in

competitii sportive sub denumirea „Olimpiada Nationala A Sportului
Scolar”. La aceasta au drept de participare toti copiii si elevii din unitatile
scolare de invatamant preuniversitar, forma de zi, inscrisi in registrul matricol
al unitatii scolare pe care o reprezinta, la data de 15 septembrie.
De asemenea, la nivelul fiecarei unitati de intamant se organizeaza si
desfasoara, in fiecare an scolar, Campionatul Sportiv al Unitatii de
Invatamant.

Continutul si forme de organizare

Calendarul competitional referitoare la disciplinele sportive nominalizate, se
elaboreaza, anual, si se transmit in teritoriu pana la data de 1 noiembrie a
fiecarui an scolar.
O.N.S.S. se organizeaza pe urmatoarele faze:
-faza pe unitate de invatamant;
-faza pe localitate;
-faza pe judet;
-faza pe zona/municipiul Bucuresti;
-faza nationala.

Faza nationala desemneaza Campioana Nationala Scolara. La faza natioanala

participa cel putin 4 echipe, respectiv 4 elevi, in urma desfasurarii fazei
anterioare.
Disciplinele sportive pentru care se organizeaza O.N.S.S. se stabilesc anual,
prin Calendarul Competitional National. Respectarea regulamentului pentru
fiecare faza, este obligatoriu.
Faza pe unitatea de invatamant reprezinta Campionatul sportiv al scolii si
facilieaza constituirea formatiilor sportive ce vor reprezenta unitatea de
invatamant la fazele superioare ale O.N.S.S.

Elevii participanti la competitii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

-respectarea grupelor de varsta;
-prezentarea BI/CI sau certificatul de nastere in original;
-adeverinta de participare, eliberata de unitatea de invatamant;
-formular de inscriere, eliberat de unitatea de intamant;

Pregatirea elevilor pentru participarea la competitiile ONSS, se face sub

indrumarea cadrelor didactice. Grupele de varsta participante se stablesc
anual. Lotul de sportivi validat la inceputul competitiei nu mai poate fi
modificat pe parcursul acesteia. In caz contrar, echipa respectiva este exclusa
din competitie. La toate fazele competitiilor, desfasurarea sedintei tehnice
conditioneaza inceperea si derularea competitiei. Ora de desfasurare a sedintei
se stabileste de Comisia de Organizare si se anunta si celorlalti participanti cu
7 zile lucratoare inaintea inceperii competitiei.
Echipele vor fi insotite in competitii numai de catre persoane angajate ale
unitatii de invatamant participante, desemnate in calitate de conducatori
oficiali in formularul de inscriere inaintat de unitatea de invatamant.
Incalcarea regumanetului de catre elevi sau cadre didactice atrage dupa sine
sanctiuni.
Pe parcursul unui an scolar, se mai pot organiza si alte competitii de nivel
local, zonal, national si interational, finantate de catre persoane fizice sau
juridice, interesate de desfasurarea unor astfel de actiuni.

Olimpiada Gimnaziilor
Prin organizarea si desfasurarea O.G., se urmareste atragerea unui nr cat mai
mare de copii catre sport, depistarea tinerelor talente,educarea tinerilor in
spiritul unui mod de viata activ,bazat pe practicarea regulata a ex fizice,
constinetizarea parintilor privind rolul educativ al sportului si al
olimpismului.

Anul competitional incepe la 1 octombrie cu „Ziua sportului scolar”,zi in care

elevii participa la activitati motrice desfasurate in scoala. In fiecare unitate de
invatamant, se organizeaza competitii sub forma de campionate, cupe si
concursuri.

O.G. se organizeaza pe urmatoarele faze:

-faza pe unitate de invatamant;
-faza pe localitate;
-faza pe sector;
-faza pe regiune;
-faza nationala – desemneaza Campioana O.G.

Fiecare unitate de invatamant are obligatia sa participe, in cadrul O.G.,lacel

putin 3 discipline sportive,dintre cele prevazute in Calendarul competitional
national. Din cele trei discipline, cel putin una sa fie la un joc sportiv.

Participarea elevilor este onditionata de:

-respectarea grupelor de varsta;
-prezentarea C.I. sau a certificatului de nastere in original;
-prezentarea adeverintei de participare, eliberata de unitatea de invatamant la
care elevul este inscris in Registrul Matricol;
-prezentarea formularului de inscriere,eliberat de unitatea de invatamant;
-prezentarea copiei certificatului de identitate al asociatiei sportive scolare;

Participarea la fiecare faza,mai putin faza pe scoala, se anunta in scris,prin fax

sau email, la comisia de organizare, cu cel putin 10 zile lucratoare inainte de
inceperea competitiei, de catre oficialii echipelor calificate.
La toate fazele O.G., desfasurarea sedintei tehnice conditioneaza inceperea si
derularea competitiei. Ea se stabileste cu 7 zile lucratoare inaintea inceperii
competitiei, pastrandu-se probele scriecare dovedesc anuntarea partiipantilor.
La ea participa membrii comisiei orgnizatoare si delegatii oficiali ai unitatilor
de invatamant participante. Ea se finalizeaza cu proces verbal semnat inmod
obligatoriu de toti participantii. Refuzul de a semna elimina dreptul de
participare al echipei respective.

Pentru incalcarea prevederilor regulamentului, angajati cat si elevii vor

raspunde disciplinar, material sau penal,conform legislatiei.
Odata cu intrarea in vigoare a regulamentului,toate unitatile de invatamant si
inspectoratele scolare,se vor ingriji permanent de asigurarea resurselor
financiare corespunzatiare desfasurarii in bune conditii a competitiilor
sportive scolare din cadrul O.G.
 11.Competentele generale su specifice disciplinei Educatie
fizica si sport: definire, componente, contributia
educatiei fizice la realizarea competentelor cheie
stabilite pentru sistemele de invatamant europene.

Competentele – sunt ansambluri structurate de cunostinte, deprinderi si

atitudini dezvoltate prin invatare, care permit identificarea si rezolvarea unor
probleme specifice unui domeniu sau a unor probleme generale, in contexte
particulare diverse.

Competentele generale – sunt componente vizate la nivelul disciplinei EFS,

dezvoltate pentru ciclul achizitiilor fundamentale.Acestea concura la
dezvoltarea motricitatii elevului, la familiarizarea acestuia cu deprinderile
necesare unei vieti sanatoase si unei dezvoltari fizice armonioase.

Competentele specifice – sun deduse din cele generale, fiind etapele in

dobandirea acestora si se formeaza pe durata unui an scolar. Pentru
dezvoltarea lor sunt propuse diferite tipuri de activitati de invatare, care
valorifica experienta concreta a elevului si care integreaza strategii didactice
adecvate unei varietati de contexte de invatare.

Continuturile/componentele invatarii sunt grupate pe urmatoarele domenii:

-elemente de organizare a activitatii motrice;
-elemente ale dezvoltarii fizice armonioase;
-capacitati motrice;
-deprinderi motrice de baza, aplicativ-utilitare;
-deprinderi de locomotie, de manipulare si de stabilitate;
-igiena si protectie individuala;
-deprinderi motrice specifice disciplinelor sportive;
-dezvoltarea trasaturilor de personalitate.

Programa scolara, permite cadrului didactic sa modifice, sa completeze sau sa

inlocuiasca activitatile de invatare. Se urmareste realizarea unui demers
didactic personalizat, care sa asigure formarea competentelor prevazute in
programa in contextul specific al fiecarei clase si al fiecarui elev. EFS este
siciplina care influenteaza in scoala dezvoltarea fizica, se realizeaza invatarea
deprinderilor motrice, dezvoltarea capacitatii de efort si favorizarea integrarii
in mediul social si natural. In planul cadru ea apare cu 2 ore pe saptamana.
 12.Programa de educatie fizica si sport: caracteristici,
structura, continut (pe componentele procesului de
invatamant,la diferite clase)

Programa este un document elaborat prin comisia de specialitate a Consiliului

National pentru Curriculum. Ea este obligatorie pentru toate unitatile de
invatamant de stat si particulare acreditate. Ea se aplica in lectiile de educatie
fizica din curriculum nucleu, precum si in cele de aprofundare si extindere din
ciclul gimnazial.

Caracteristici:
- sunt obligatorii pentru toate unitatile de invatamant, in ceea ce priveste
obiectivele pe care si le propune;
- imbina caracterul concentric al instruirii cu caracter linear;
- exprima nivelul minimal de abordare a unui anumit continut;
- continutul permite multa autonomie locala: pot fi practicate dupa
optiunile elevilor si ale parintilor, in concordanta cu ofertele facute de
unitatea de invatamant, sporturi cum ar fi: badminton, oina, patinaj,
dansuri sportive etc;
- au un caracter dinamic, in sensul ca se schimba conform comenzii
sociale;
- prin obiectivele sau competentele pe care le prevad, asigura obaza
unitara de pregatire pentru toti elevii.

Structura
Nota de prezentare – precizeaza statutul disciplinei in cadrul curriculumului
national si contributia educatiei fizice la realizarea finalitatilor
invatamantului.

Obiectivele cadru/competentele generale – exprima la un inalt nivel de

generalizare, capacitati si atitudini specifice care trebuie formate sau
dezvoltate la elevi de-a lungul cicluclui de invatamant respectiv.

Obiectivele de referinta/competentele specifice – deriva din cele cadru si

precizeaza gradul de realizare a acestora la sfarsitul anului scolar. Profesorul
de efs trebuie sa retina ca obiectivele propuse in cadru programei sunt
obligatorii. Continuturile se vor stabili in functie de resursele materiale,
umane, informationale de care dispune profesorul, de traditia scolii, de
conditiile georgrafice etc.
Activitati de invatare – sunt oferite ca exemplu in programele scolare cu
rolul de a orienta profesorul in stabilirea mijloacelor pe care le poate utiliza
pentru realizarea obiectivelor de referinta.

Continutul programei – este organizat pe urmatoarele componente:

capacitatea de organizare, dezvoltare fizica armonioasa, calitati motrice de
baza, deprinderi motrice de baza, de locomotie, manipulare si stabilitate.
Deprinderile motrice sportive considerate a fi de baza sunt: atletism,
gimnastica, jocuri sportive.

Standardele curriculare de performanta – se refera la nivelul la acre

trebuie sa ajunga elevul la sfarsitul unui ciclu de invatamant in raport cu
obiectivele cadru formulate. Programele se aplica lectiilor din trunchiul
comun si celor din curriculum la decizia scolii cu statut de aprofundare sau
extindere.
13. Componentele procesului de invatamant la educatie fizica: cunostinte
de specialitate – def, categorii; indicii morfologici si functionali – def,
categorii; calitati motrice (viteza, indemanare, forta, rezistenta,
mobilitatea) – def, forme de manifestare, factori de conditionare, indicatii
metodice privind abordarea acestora la diferite varste; deprinderi si
priceperi motrice – def, caracteristici, tipuri, etapele formarii
deprinderilor motrice; atitudini si obisnuinte specifice – def, categorii

Cunostinte de specialitate
Def – reprezinta dobandirea de catre subiecti a activitatii motrice in care sunt
implicati, a efectelor pe care exercitiile le au asupra organismului lor. In
procesul de practicare a exercitiilor fizice, subiectii intra in contact cu o serie
de informatii specifice domeniului, pe care si le asimileaza sub forma de
notiuni, reguli, principii, perceptii si reprezentari.

Categorii
-argumente privind importanta practicarii exercitiilor fizice;
-denumirea principalelor segmente ale corpului uman, a grupelor musculare si
articulatiilor;
-regulamente de practicare a disciplinelor sportive;
-denumirea procedeelor si a elementelor tehnice, a actiunilor tactice specifice
anumitor discipline sportive;
-reguli privind conceperea, organizarea si desfasurarea, in conditii de eficienta
si siguranta, a exercitiilor fizice;
-reguli de igiena individuala si colectiva care trebuie respectate in timpul,
inainte si dupa desfasurarea activitatii de educatie fizica;
-reguli de nutritie asociate efortului fizic;
-recorduri, performante, personalitati din lumea sportului;
-elemente din sitoria si filosofia educatiei fizice;
-organizarea de intreceri, competitii sportive etc.

Indicii morfologici si functionali

Def – presupun dezvolatrea armonioasa a organismului uman. Pe baza lor se
poate constitui o capacitate motrica si de efort adecvate particiularitatilor
fiecarei categorii de subiecti angrenati in activitatea de educatie fizica.

Categorii
Indicii morfologici – inaltime, greutate, dimensiunea segmentelor corporale,
parametre, diametre, anvergura bratelor;
Indicii functionali – frecventa cardiaca, frecventa respiratorie, capacitate
respiratorie.

Calitatile motrice – sunt caracteristici inascute ale motricitatii individului, al

caror nivel se dezvolta pe parcursul vietii dupa o dinamica dependenta de mai
multi factori:
-fondul genetic al individului;
-caracteristicile procesului de crestere sis dezvoltare biologica, categorii de
varsta etc;
-cadrul geografic si social in care se dezvolta individul;
-implicarea intr-un proces formativ organizat si specializat, de tip educatie
fizica sau activitate sportiva.

Literetura de specilitate prezinta o tipologie a calitatilor motrice:

-calitati motrice de baza – viteza, rezistenta, forta, capacitatile coordinative,
supletea;
-calitati motrice specifice anumitor ramuri de sportive, reprezentate prin
combinatii ale calitatilor motrice de baza.

Viteza – este capacitatea organismului uman de a executa acte sau acțiuni

motrice, cu întreg corpul sau cu anumite segmente ale acestuia într-un timp
cât mai scurt, cu rapiditate maximă, în funcție de condițiile existente.

Forme de manifestare
a.viteza de reacție – i se mai zice și timpul latent al reacției motrice.
Reacția motrică este de două feluri:
-simplă – care constă în răspunsuri la excitanți cunoscuți, dar care apar
spontan;
-complexă – implică elaborarea răspunsurilor, în sensul alegerii, combinării
sau corectării acestora. Răspunsurile sunt în funcție de acțiunile partenerilor
sau adversarilor etc.

Este dependentă de următoarele elemente:

-apariția excitației în receptor sau receptori;
-transmiterea pe cale aferentă;
-analiza semnalului;
-transmiterea pe cale eferentă;
-excitatea muschilor.
b.viteza de execuție – este capacitatea de a efectua un act motric sau o acțiune
motrică, dar și mai multe acte și acțiuni motrice nerepetabile. Se măsoară prin
timpul care trece de la începutul execuției și până la încheierea acesteia. Este
determinată de nivelul însușirii tehnicii de execuție a deprinderilor și
priceperilor motrice sau a unor acte motrice implicate. Deși este foaret
importantă, ea este cea mi imcomplet studiată, atât teoretic, cât și
experimental.

c.viteza de repetiție – constă în capacitatea de a efectua aceeași mișcare într-o

unitate de timp prestabilită, deci, se referă la mișcarile ciclice. Se mai numește
și frecvența mișcării și este condiționată de tempoul și ritmul mișcării.
-tempoul este densitatea mișcării pe unitate de timp;
-ritmul se referă la periodicitatea repetării mișcării, la succesiunea intervalelor
de timp. Ritmul definește efectuarea mișcărilor în timp și spațiu, determinând
cursivitatea mișcărilor.

d.viteza de deplasare – este menționată de puțini specialiști ca formă de

manifestare distinctă. Calitatea motrică viteză este redusă doar la "viteza de
deplasare" și în consecință:
-se confundă calitatea motrică viteză cu deprinderea și priceperea motrică
alergare de viteză;
-se consideră că deplaarea în spațiu se face doar prin alergare;
-se consideră că în spații de lucru imporvizate nu se poate dezvolta/educa
viteza.
Ea este o forma a vitezei de repetiție, concretizandu-se în două modalități:
-parcurgerea unui spațiu prestabilit (15-20 m și 100-150 m contratimp);
-parcurgerea, într-un spațiu prestabilit (10-30 sec) a unei distanțe.

e.viteza uniformă și neuniformă – se manifestă pe fondul altor forme. Se

menține foarte rar o viteză uniformă, constantă. Atunci când viteza crește este
vorba despre accelerație, iar când descrește este vorba despre decelerație. Este
forte important să știi când să accelerezi și când să reduci viteza, adică să fie
formată capacitatea de a menține o viteză optimă în funcție de necesități,
capacitate numită "simț al vitezei".

f.viteza în ritmul altor calități

-viteză în regim de forță, numită și detentă;
-viteză în regim de îndemânare;
-viteză în regim de rezistență.

Factori de condiționare:
-activitatea scoartei cerebrale;
-excitabilitatea cailor nervoase motorii si senzitive;
-gradul de excitabilitate al muschiului;
-compozitia muschiului;
-continutul de ATP din muschi;

Procedee metodice de dezvoltare a vitezei:

-efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri maximale, folosindu-
se condiții normale de lucru: alergare pe teren plat cu echipament
regulamentar, pase sau dribling cu mingea pt un joc sportiv.
-efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri supramaximale,
folosindu-se condiții ușoare de lucru: alergare la vale pe o pantă ușor
înclinată, alergare pe teren plat cu echipament mai ușor, pase sau dribling cu
minge mai ușoară decât cea regulamentară.
-efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri submaximale,
folosindu-se condiții ușor îngreuiate de lucru: alergare la deal pe o pantă ușor
înclinată, alergare pe teren plat cu echipament puțin mai greu decât cel
regulamentar, pase sau dribling cu minge puțin mai grea decât cea
regulamentară.
-efectuarea actelor și acțiunilor motrice în tempouri alternative, tempouri
imprimate de factori externi.

Cerinte
-durata exercitiilor circa 5-6 sec pana la 40-43 sec;
-pauzele trebuie sa fie lungi pentru revenirea functiilor vegetative;
-exercitiile pt viteza se vor planifica la inceputul lectiilor pentru un sistem
nervos odihnit si organismul incalzit

Îndemânarea – este capacitatea organismului uman de a efectua acte și

acțiuni motrice, mai ales în condiții variate și neobișnuite, cu eficiență
maximă și cu un consum minim de energie din partea executantului.
Are următoarele elemente componente:
-capacitatea de coordonare a segmentelor corpului;
-capacitatea de combinare a mișcărilor;
-capacitatea de diferențiere a mișcărilor;
-echilibrul;
-precizia;
-capacitatea de orientare spațială;
-amplitudine;
-ambidextrie.

Forme de manifestare:
-îndemânare generală – este necesară efectuării tuturor actelor și acțiunilor
motrice de către oameni.
-îndemânare specifică – este necesară celor ce practică diferite ramuri sau
probe sportive.
-îndemânare în regimul altor calități – viteză, forță și rezistență.

Factori de condiționare:
-capacitatea de orientare in spatiu;
-mentinerea tempoului;
-simtul kinestezic;
-functionalitatea S.N.C. si al analizatorilor;
-memoria de scurtă și lungă durată;
-gândirea de tip creativ;
-nivelul de manifestare a celorlalte calități;
-volumul și complexitatea deprinderilor și priceperilor motrice stăpânite de
subiect.

Procedee metodice de dezvoltare:

-efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții constante, multe
repetări într-un timp îndelungat. Prin repetări se înlătură constracțiile
musculare inutile.
-efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții complexe, în sensul
creșterii dificultăților de execuție comparativ cu condițiile normale.
-efectuarea actelor și acțiunilor motrice în condiții variabile, care să
preîntâmpine orice situație viitoare posibilă.

Cerinte:
-exercitiile se realizeaza la inceputul lectiei pe fond de odihna si incalzire a
organismului;
-nu se abordeaza indemanarea si viteza in aceeasi lectie;
-intervalele de odihna optime pentru revenirea marilor functii;

Rezistența – reprezintă menținerea capacității de lucru în timpul eforturilor

de lungă durată prin învingerea stării de oboseală.

Forme de manifestare:
a.după ponderea participării în efort a grupelor musuclare:
-rezistență generală - reprezintă capacitatea organismului de a efectua acte și
acțiuni motrice timp îndelungat, fără apariția stării de oboseală, angrenându-
se în efort aproximativ 70% din grupele musculare și solicitându-se S.N.C.,
cardio-vascular și respirator;
-rezistentă specifică - reprezintă capacitatea de a depune eforturi fizice, cu
eficiență și fără apariția stării de oboseală pe care le implică ramurile și
probele sportive.

b.după sursele energetice, intensitatea și durata efortului:

-rezistență anaerobă - specifică pt eforturile cuprinse între 45 sec și două
minte, intensitatea fiind de 95%-100%
-rezistența aerobă - specifică pt eforturile cuprinse între 2-8 min
c.după natura efortului:
-rezistență în efort cu intensitate constantă;
-rezistență în efort cu intensitate variabilă.

d.după modul de combinare cu alte calități motrice:

-rezistență în regim de viteză;
-rezistență în regim de îndemânare;
-rezistență în regim de forță.

Factori de condiționare:
-capacitatea sistemului nervos de a coordona aparatul locomotor si functiile
vegetative;
-adaptarea la efort a sistemul cardiovascular si respirator;
-energie anaeroba alactacida si energie aeroba;
-vointa de a continua efortul dupa instalarea oboselii

Procedee metodice de dezvoltare:

a.după variația volumului
-procedeul eforturilor uniforme – se menține în exersare aceeași intensitate și
crește volumul, în aceeași activate sau de la o activitate la alta.
-procedeul eforturilor repetate – intensitatea efortului rămâne constantă, dar
efortul se efectuează cu un nr de repetări în creștere a aceleași unități de efort.

b.după variația intensității

-procedeul eforturilor variabile – când se menține aceeași unitate de efort, dar
se modifică intensitatea, în sens de creștere și descreștere;
-procedeul eforturilor progresive – când se menține aceeași unitate de efort,
dar se modifică intensitatea numai în sensul de creștere.

c.după procedeul metodic cu intervale , care se bazează atât pe variația

volumului, cât și pe a intensității efortului fizic.

Cerinte:
-intre 7-10-11 ani se dezvolta rezistenta generala;
-capacitatea aeroba creste progresiv pana la 10-12 ani;
-se poate intervenii asupra ei in primul stadiu al pubertatii;
-in copilarie si adolescenta, metoda eforturilor continue este cea mai adecvata

Forța – este capacitatea organismului uman de a învinge o rezistență internă

sau externă prin intermediul contracției musculare.

Forme de manifestare:
a.după participarea grupelor musculare
-forță generală – atunci când în efort participă princilapele grupe musculare;
-forță specifică – atunci când în efort participă una sau câteva grupe
musculare.

b.după caracterul contracției musculare

-forță statică – atunci când nu se modifică dimensiunea fibrelor musculare
angajate în efort. Un tip special de forță este cea izometrică.
-forța dinamica/izotonică – atunci când se modifică dimensiunile fibrelor
musculare anagajate în efort. Dacă fibrele musculare se scurtează se vorbește
de forță dinamică de învingere, iar dacă fibrele musculare se alungesc se
vorbește de forță dinamică de cedare.
-forța mixtă – atunci când se produc atât contracții statice, cât și danamice.

c.după capacitatea de efort în relație cu puterea individuală umană

-forța maximă – care poate fi statică și maia les dinamică, forța maximă
dinamică crescând o dată cu mărirea greutății corporale;
-forța relativă – care exprimă raportul dintre forța absolută și greutatea
corporală, acest tip de forță scăzând o dată cu mărirea greutății corporale.

d.după modul de combinare cu celalte calități motrice

-forța în regim de viteză;
-forța în regim de îndemânare;
-forța în regim de rezistență.

Factori de condiționare:
-nr fibrelor musculare angrenate in efort;
-durata contractiilor musculare;
-varsta si sexul sportivilor;
-nivelul celorlalte calitati motrice și unii factori psihici

Procedee metodice de dezvoltare

-metoda halterofilului – crestere continua 45%50%55%60%65%70%; marirea
si micsorarea efortului 45%50%55%60%65%70%65%60%55%50%45%;
crestere si dupa descrestere fara a ajunge la incarcatura initiala
45%50%55%60%65%60%55%50%45%; crestere in trepte
45%50%50%55%55%60%60%65%65%. Se pot executa 2-4 serii, cu 3-5
executii, cu o pauza de 2-4 min
-circuitul – el este creat pt dezvoltarea forței principalelor grupe musculare ale
organismului uman. Exercițiile din circuit sunt efectuate de toți subiecții fie în
mod frontal, fie pe grupe. Exercițiile trebuie să îndeplinească următoarele
condiții: să fie simple, să fie cunoscute de către subiecți, să se cunoască
posibilitățile maxime ale fiecărui subiect la exercițiile respective, să fie
dispuse în așa fel încât să nu se angajeze succesiv musculatura aceluiași
segmnent corporal. Ele pot fi: scurte (4-6 exerciții), medii (8-9 exerciții) sau
lungi (10-12 exerciții).
-contractii musuclare izotonice intense și rapide – pt dezvoltarea forței
explosive. Exercițile se execută cu amplitudine maximă într-o manieră
identică cu structura unor deprinderi sau priceperi motrice.
-eforturi repetate până la refuz – pt începători efortul fizic este de 35-40% și
pt avansați de 55-60%. Eficiența lui este vizibilă doar la ultimele exerciții.
După instalarea oboselii reale.

Cerinte:
-la prescolari se evita forta pura;
-intre 6-7 si 10 ani se vor folosi exercitii dinamice a fortei;
-11-12 ani atat la fete cat si la baieti, evolutia fortei este asemanatoare.

Supletea – capacitatea unui sportiv de a executa miscari cu o amplitudine

mare, in una sau mai multe articulatii prin el insusi sau cu actiunea unor forte
extreme.

Forme de manifestare
- suplete generala – mobilitatea principalelor articulatii ala corpului
(centura scapulara,coxo-femurala, coloana vertebrala);
- suplete specifica – solicitata in cadrul anumitor ramuri si prbe de
sportive;
- suplete activa – amplitudinea maxima a unei miscari executate prin
contractia musculaturii agonistice;
- suplete pasiva – amplitudinea unei miscari efectuata sub efectul unei
forte externe;
- suplete mixta – manifestata in conditii de alternare a supletii active cu
cea pasiva.

Factori de conditionare
- masa musculara, tonusul muscular, capacitatea de intindere musculara,
capacitatea de intindere a tendoanelor si a ligamentelor;
- varsta – la copii, mobilitatea este mai mare, comparativ cu adultii si
varstnicii;
- sexul – persoanele de sex masculin prezinta o mobilitate msi msre decat cei
de sex masculin;
- temperatura mediului ambiant – mobilitatea articulara si elasticitatea
musculara au valori optime intr-un mediu cald;
- oboseala;
- ritmul diurn – valori scazute ale supletei se inregistreaza dimineata
comparativ cu amiaza.

Metodica dezvoltarii supletei

- la varsta prescolara,ca urmare a particularitatilor aparatului musculo-
articular, nu se impun exercitii specialedestinate dezvoltarii ei;
- intre 6-10 ani se recomanda cresterea numarului de exercitii destinate
mobilitatii articulatiilor coxo-femurale si scapulo-humerale;
- intre 10-14 ani mobilitatea se amelioreaza doar in directiile in care se
intervine asupra ei;
- in perioada pubertatii, caracterizata printr-un puseu de crestere, se
recomanda sa se intervina supra mobilitatii generale, dar se vor da
exercitii care sa suprasolicite aparatul locomotor.

Deprinderi motrice – sunt abilitati dobandite care permit obtinerea unor

rezultate optime, cu maximum de siguranta si minimum de cheltuiala
energetica.

Caracteristici
-sunt conduite voluntare umane ce se formeaza in mod constient;
-sunt rezultatul calitativ al exersarii miscarilor;
-sunt structuri de miscari coordonate;
-sunt conditionate de aptitudinile motrice, motivatie, nivelul instruirii
-unele parti ale deprindeprilor se poat automatiza, ceea ce permite economie
de energie nervoasa;
-elementele componente ale deprinderii de inlantuiesc logic, depind unele de
altele;
-ele sunt unice si ireversibile, adica nicio executie nu seamana cu alta si
elementele componente se inlantuiesc intr-un singur sens.

Tipuri
Deprinderi de locomotie
-de baza: mers, alergare, sarituri;
-combinate: escaladare, tractiune, catarare, tarare, echilibru.

Deprinderi de manipulare
-de tip propulsie: lansare, rostogolire, aruncare,lovire cu mana, lovire cu
piciorul;
-de tip absorbtie: prindere cu mana goala, prindere cu manusa

Deprinderi de stabilitate
-de tip axial: indoire, intindere, rasucire, intorcere;
-posturi statice sau dinamice: rostogolire, starturi, fente

Deprinderi motrice specifice ramurilor si probelor sportive

-deprinderi motrice propriu-zise – se formeaza prin repetarea stereotipurilor,
efectuate de foarte multe ori (gimnastica, patinaj etc);
-deprinderi perceptiv-motrice – sunt influentate, in formare si valorificare
(oina, schi);
-deprinderi inteligent motrice – sunt influentate, in formare si valorificare, de
catre partenerii si adversarii de intrecere (box, lupte, judo, scrima).

Formarea deprinderilor motrice poate fi prezentata din perspectiva a trei

domenii: psihologia, fiziologia si metodica.

Psihologia distinge urmatoarele etape in formarea deprinderilor motrice:

-etapa insusirii peliminare a bazelor exercitiului;
-etapa insusirii precizate a executiei;
-etapa consolidarii si perfectionarii deprinderii.

Fiziologia formeaza in general trei etape ale procesului de formare a

deprinderilor motrice:
-forma globala;
-forma elaborata;
-automatismul.

Metodica descrie patru etape ale formarii deprinderilor motrice si anume:

-etapa formarii si informarii imaginii mentale, sau a configuratiei spatiale a
miscarii;
-etapa miscarilor grosiere sau insuficient diferentiale;
-etapa consolidarii miscarii, a coordonarii fine;
-etapa perfectionarii si suprainvatarii..
Formarea deprinderilor motrice mai poate fi prezentata si astfel:
Etapa initierii:
-descompunerea deprinderii motrice si exersarea analitica a acestora;
-preintampinarea si corectarea greselilor tipice de executie;
-predomina volumul efortului fizic;
Etapa consolidarii:
-realizarea tehnicii de executie a deprinderii in functie de caracteristicile
spatiale, temporale si dinamice;
-corectarea cu prioritate a greselilor individuale;
-creste intensitatea efortului
Etapa perfectionarii:
-exersarea deprinderii in conditii variate si apropiate de cele intalnire in
practica;
-inlantuirea cu alte deprinderi motrice si executarea lor in “combinatii” cu
usurinta;
-intervine complexitatea efortului fizic

Priceperile motrice – este posibilitatea de a folosi constient cunostintele si

deprinderile motrice, experienta motrica insusita anterior, in corelatii noi si in
conditii schimbatoare.

Tipuri
-elementare – asigura un raspuns motric in faza initiala a invatarii sau
exersarii actiuni; ele reprezinta invatarea prin imitatie;
-complexe – reunesc in rezolvarea unei situatii varibile, cunostinte teoretice,
deprinderi cunoscute, experienta motrica etc.
Realizarea priceperilor motrice reprezinta o finalitate a pregatirii specifice
activitatii de educatie fizica si sport.

Atitudini si obisnuinte specifice

Obisnuintele – sunt desprise drept conduite voluntare ale individului, care
includ preferinte, pasiuni, pentru una numit domeniu de activitate.
Prin activitatea de educatie fizica pot fi generate urmatoarele tipuri de
obisnuinte:
-obisnuinta de a practica exercitiul fizic sistematic, sub orice forma;
-obisnuinte legate de igiena practicarii exercitiilor fizice;
-obisnuinte de conduita sociala.

Atitudinile – sunt componente structurale ale personalitatii umane, rezultate

mai ales din educatie si influente sociale, a caror caracteristica o constituie
disponibilitatea sistemului psihic de a percepe si judeca realitatea si de
reactiona in consecinta.
Urmatoarele atitudini sunt favorabile:
-societatea si colectivitatea;
-respectarea normelor morale;
-practicarea exercitiului fizic;
-actvitatea desfasurata;
-reguli si legi profesionale sau sociale.

14. Particularitatile utilizarii metodelor verbale (descrierea, explicatia,

conversatia, povestirea) si intuitive (demonstratia, conducerea prin
miscare, dirijarea observarii executiei altor subiecti, folosirea mijloacelor
intuitive), la diferite cicluri de invatamant.

In clasificarea metodelor de instruire utilizate in educatie fizica scolara s-a

tinut cont de criteriul privind modul de transmitere a informatiei, in functie de
caracteristicile domeniului, particularitatile materiale si cele ale colectivului
de subiecti.

Metodele verbale sau de transmitere a informației se bazează pe discursul

verbal sau scris, și în ed fizică sunt reprezentate de:
-descriere – trebuie să fie realizată într-un limbaj accesibil, clar, concis,
uneori plastic și succesiv, apelându-se la elemente deja cunoscute de subiecți.
Se întâlnește în cazul predării deprinderilor sau priceperilor motrice,
regulamentele de desfășurare al unor jocuri de mișcare sau discipline sportive;
-explicația – este forma cea mai des întâlnită în ed fizică. Pt a fii eficientă, ea
trebuie sa fie: clară, concisă, logică, oportună. Profesorul poate folosi
explicația înainte, în timpul sau după realizarea demontrației actelor sau
acțiunilor motrice;
-conversația – se referă la dialogul permanent care trebuie să aibe loc între
profesor și subiecți. Ea este foarte utila in forma euristica. Bazandu-se pe
cunostintele anterioare, profesorul ii conduce prin intrebari spre cunostinte
noi. Se poate desfășura cu un singur interlocutor sau cu întreg colectivul;
-povestirea – este eicienta mai ales la elevii pana la 8-9 ani; trebuie sa fie
plastica, sugestiva si sa se bazeze pe elementele cunoscute de subiecti.
Metode intuitive – nu folosesc disursul și sunt reprezentate în activitatea de
ed fizică de:
-demonstrație care este indispensabilă activității noastre și se impune a fi
realizată la nivel de model fie de către profesor, fie de către un subiect al cărui
nivel permite acest lucru. In urmarirea demonstratiei este indicat sa fie
implicati mai multi analizatori, pentru o mai buna intelegere si reprezentare a
celor demonstrate. Demonstratia tre sa fie atat globala cat si partiala iar ritmul
tre sa dea posibilitate subiectilor sa observe toate dataliile structurii supuse
invatarii.

-observarea executiei altor subiecti – este o actiune orientata de profesor

catre aspectele negative sau pozitive intalnite in executia colegilor sau
participantilor la o competitie. In acest fel creste nivelul participarii si
constientizarii actiunilor subiectilor.

-folosirea materialelor iconografice – precum planse, kinograme, imagini

video, care evidentiaza mecanismul de baza si tehnica realizarii anumitor
actiuni.
15. Particularitatile utilizarii jocurilor de miscare in lectia de educatie
fizica: indicatii metodice privind utilizarea jocurilor de miscare;
exemplificari de jocuri de miscare pentru dezvoltarea
calitatilor/aptitudinilor motrice, formarea deprinderilor motrice
fundamentale, pregatitoare pentru jocurile sportive.

In alegerea si organizarea jocurilor de miscare trebuie respectate unele cerinte

metodice care conditioneaza in mare masura atingerea obiectivelor urmarite.
- pregatirea materialelor pentru jocuri ca si reamenajarea lor, se
recomanda a apartine elevilor;
- continutul jocului sa corespunda particularitatilor somato-functionale
si psihice ale elevilor. Daca jocul e prea simplu, interesul elevilor va fi
scazut, ei participand din obligatie. Daca jocul e prea complicat, reactia
lor va fi identica;

La algerea jocului se va tine cont de:

- scopul instructiv-educativ urmarit – se va alege jocul care va avea cea
mai mare eficienta la realizarea obiectivelor deinstruire prevazute;
- conditiile materiale si climatice in care urmeaza sa se defasoare
activitatea

Regulile jocului vor fi astfel stabilite incat sa oblige elevul sa execute

actiunile ce duc la realizarea obiectivelor instructiv-educative propuse.
Formarea echipelor sau grupelor se va face in asa maniera incat sa fie
apropiate ca si valoare, pentru a fi competitive; alegerea capitanilor de echipa
ii va reveni profesorului si se va efectuat prin rotatie, in acest mod sarcina
incredintandu-se mai multor elevi.
Explicarea si demonstrarea jocului cere ca acestea sa fie scurte, dar complete,
prezentand continutul, scopul, calitatile solicitate si regulile de desfasurare ale
jocului.
Jocul poate fi demonstrat integral sau numai prin unele momente importante.
Daca contine un nr mare de reguli, se recurge la exersarea „incetinita” cu
intreg colectivul, dupa care se va desfasura in ritmul lui normal.
Dozarea trebuie sa fie in concordanta cu veriga lectiei si cu obiectivele
operationale psihomotrice pe care le indeplinesc

Jocuri pentru dezvoltarea calitatii motrice viteza

Leapsa (in diverse ) variante
Crabii si crevetii
Buchetele
Al treilea fuge – in cerc, se pune in fata si pleaca ultimul
Leapsa in trei – sa se grupeze cate trei pt a scapa; cine este atins iese din joc

Jocuri pentru dezvoltarea calitatii motrice indemanare

Rostogoleste mingea
Cursa in saci
Imbraca si dezbraca cercul – se imbraca pe picioru stang, apoi trunchiul si il
dezbraca pe dreptul
Stafeta cu ocolirea obstacolelor

Jocuri pentru dezvoltarea deprinderilor fundamentale – alergare

Cursa spate in spate
Drum lung – popice in zig zag, alearga pana la capat si se intorc fara sa
darame popicele
Stafete
Alergare in cerc – 4-6 elevi, prinsi de brate in cerc cu fata pe directie si
inapoi

Jocuri pentru dezvoltarea deprinderilor fundamentale - sarituri

Cursa in trei picioare – jucatorii pe perechi, isi leaga piciorul din interior de
al perechii, alearga pana la linie, se dezleaga si alearga inpoi pt a preda stafeta
urmatorilor
Cercul zburator – in cec, cu un elev in centru care are o coarda in mana si o
invarte iar ceilalti tre sa sara peste ea. Cine atinge trece in centru.
Cursa intr-un picior
Stafeta cu coarda
Gaseste pantoful – echipe egale; la 10-15 m este trasata o linie unde se vor
afla pantofii lor, vor sarii intr un picior pana la linie, isi cauta pantoful si se
intorc la sirul lor, apoi pleaca urmatorul

Jocuri pentru dezvoltarea deprinderilor fundamentale - aruncari

Ratele si vanatorii
Mingea la capitan
Cursa cu ochire – 3-4 echipe egale care se aliniaza pe siruri in spatele unei
linii. La 8-10 pasi, se deseneaza 2 cercuri concentrice, unul mai mare de 1 m
si altul mai mic de 0.50 m. Fiecare jucator arunca mingea. Daca aceasta cade
in cercul mic echipa are 2 punct, daca aceasta cade in cercul mare are 1 punct.
Dupa ce au aruncat pleaca dupa minge si o aduce inapoi. Echipa care termina
prima, are cate 3 puncte de fiecare jucator din echipa adversa plus punctele
acumulate in timpul aruncarilor.
Cine arunca mai departe – pe echipe, fiecare avand in fata un culegator de
mingi. Se traseaza linia de aruncare si la 8-20 m alta linie. Fiecare jucator are
dreptul la 2 aruncari. Daca se depaseste linia se acorda 1 punct. Castiga
echipa cu cele mai multe puncte.

16. Dinamica si dirijarea efortului in lectia de educatie fizica

Def: este rezultatul multiplelor solicitari (musculare,

cardiorespiratorii,endocrino-metabolice,psihice etc) la care este supus
organismul uman in timpul prestarii unor activitati de natura diferite.

Dinamica efortului – reprezinta angrenarea intr-un anumit timp de efort a

subiectilor practicanti ai exercitiilor fizice; ea ilustreaza valoarea solicitarilor
inregistrate la nivelul organismului subiectilor.

Dinamica depinde de o serie de variabile:

- obiectivele instructiv educative ale lectiei – profesorul stabileste
exercitiile fizice prin intermediul caruia se asteapta sa obtina modificari
la nivelul capacitatii motrice a subiectilor, precum si la nivelul
celorlalte laturi ale personalitatii;
- particularitatile subiectilor angrenati in activitate – capacitate motrica,
gradul de oboseala fizica si mentala;
- conditiile materiale in care se desfasoara activitatea, precum si cele de
mediu.
Dinamica poate fi apreciată având în vedere de posibilitățile de care dispune
profesorul în timpul lecției, prin evoluția parametrilor frecvență cardiacă și
frecvență respiratorie.
Astfel pe parcursul primelor trei verigi, elevii pornesc de la 70 pulsații/min,
respectiv 16-18 respirații/min și pot atinge cote de 120-130 pulsații/min.
Obiectivele operaționale specifice lecției atrage după sine solicitările cele mai
importante. În verigile corespondente se înregistrează cote crescute, FC
ajungând la 160 pulsații/min.
Durata incalzirii variaza in functie de urmatorii factori:
- varsta subiectilor – incalzirea variaza intre 10 , si 60 min; in cadrul
varstnicilor, pregatirea organismului pt efort trebuie sa i se acorde o
atentie deosebita; in cadrul lectiilor de ed, fiica scolara, o durata de 5
min este eficienta 50%;
- nivelul de pregatire al subiectilor – determina exercitiile, volumul si
incensitatea acestora;
- conditiile de desfasurare a lectiilor – in aer liber sau pe timp friguros,
durata incalzirii creste in intensitate;
- momentul din zi cand se desfasoara lectia – dimineata durata incalzirii
tre sa fie mai mare;
- continutul lectiei – abordarea temelor din diferite ramuri de sport, poate
solicita o incalzire specifica.
Evoluția descendentă a parametrilor funcționali este de natură fiziologică
normală, asigurată de mijloacele ultimelor două verigi care urmăresc
revenirea organismului la o stare optimă continuării activității școlare sau
cotidiene.

Dirijarea efortului – revine profesorului care are obigația de a asigura o

dinamică corespunzătoare, fapt ce reclamă o bună cunoștere a relației efort-
oboseală-odihnă.
Oboseală poate fi privită ca răspunsul acut al organismului la efortul fizic.
Este o stare reversibilă și normală. Manifestările stării de oboseală se pot
înlătura prin odihnă, asigurată de pauze active sau pasive dintre repetări sau
lecții.

Modalități de dirijarea ale efortului:

-dirijare anticipată – prin intermediul documentelor de planificare;
-dirijare concretă – în timpul desfășurării lecției prin metode obiective și
subiective;
-modificarea duratei și naturii pauzelor;
-modificarea parametrilor eforturilor si modificarea conditiilor de exersare.
17. Modalitati de optimizare a densitatii motrice in lectia de educatie
fizica, la diferite cicluri de invatamant; cauze care conduc la scaderea
densitatii motrice

Def: este indicatorul care sublinieaza calitatea unei lectii de educatei fizica,
scotand in evidenta modul de valorificare a timpului alocat lectiei, atat dpdv
al volumului, cat si al intensitatii sau al complxitatii efortului. Este indicatorul
care arata calitatea si cantitatea efortului din lectie.

Densitatea motrica – aprecieaza durata totala a activitatii motrice a elevlui in

cadrul lectiei. Acest tip de densitate include si pauzele active prevazute de
profesoru in planul de lectie. Ea se calculeaza cu ajutorul formulei:
DM = timpul efectiv de lucru x 100
durata integrala a lectei

Cauze
- alegerea unor formatii de lucru si mai ales a unor modalitati concrete de
exersare neadecvate;
- neamenajarea din timp a locului de desfasurare, inclusiv a instalatiilor
specifice existente;
 - nepregatirea din timp a materialelor didactice necesare in lectie;
- explicatii lungi si mai ales neclare;
- demonstratii neconvingatoare;
- succesiuni necorespunzatoare a mijloacelor folosite;
- lipsa planului de lectie;
- lipsa atractivitatii mijoacelor folosite;
- starea participativa negativa a subiectului inregistra

In Romania, exista putine unitati, mai ales in invatamant, care dispun de

conditii foarte bune pt practicarea exercitiilor fizice, indiferent de anotimp si
starea atmosferica. In acelasi timp exista si multe unitati care nu dispun de
contii corespunzatoare, mai ales in sezonul rece, sau de unitati care nu dispun
nici macar de o sala de sport, indiferent de sezon.

18. Proiectarea didactica in educatie fizica si sport: definire, etape,

operatii specifice, proiectarea unitatilor de invatare; metodologia
elaborarii proiectului didactic/planul de lectie

Proiectarea – reprezinta activitatea de anticipare si pregatire a tuturor

demersurilor pe care le implica procesul instructiv si care are drept scop
asigurarea eficientei acestui proces.

Etape
In literatura de specialitate se disting o serie de puncte de vedere in legatura
cu etapele ce trebuie parcurse in cadrul proiectarii didactice. Exista un
algoritm procedural ce coreleaza patru intrebari esentiale pe care trebuie sa si
le puna orice profesor:
 Ce doresc sa realizez?
 Cu cine si cu ce voi realiza cele propuse?
 Cum voi realiza cele propuse?
 Cum voi sti daca am realizat ceea ce mi-am propus?
Raspunsurile la cele patru intrebari vor contura etapele prioectarii didactice –
precizarea obiectivelor, analiza resurselor, elaborarea strategiei, elaborarea
sistemului de evaluare.
Operatii specifice
1. Ce doresc sa realizez? – stabilirea obiectivelor instruirii: ele trebuie sa
fie masurabile, sa corespunda fazei de instruire, sa se poata realiza in
timpul avut la dispozitie.
2. Cu cine si cu ce voi realiza cele propuse? – analiza resurselor umane,
materiale, climaterice, geografice, analiza colectivului de elevi, analiza
posibilitatilor materiale de care se dispune si a conditiilor georgrafico-
climaterice.
3. Cum vom realiza cele propuse? – repartizarea timpului alocat lectiei
pentru fiecare veriga, stabilirea ordinii de abordare a temelor,
slectionarea mijloacelor si metodelor sau precedeelor metodice
necesare indeplinirii verigilor lectiei, stabilirea dozarii mijloacelor si
metodelor sau procedeelor metodice, stabilirea formatiilor de lucru si a
procedeelor de organizare a exersarii.
4. Cum vom realiza cele propuse? – elaborarea de modalitati concrete
de verificare si apreciere a calitatii activitatii desfasurate de elev si
profesor.

Proiectarea unitatilor de invatare – se realizeaza conform particularitatilor

de predare a continuturilor fiecarei ramuri de sport, prevazute de programa
scolara si alese de profesor pentru a fi transmise elevilor in procesul de
instruire.
Proiectarea reflecta esalonarea continutului in functie de timpul si volumul de
ore pe care il are la dispozitie.
Poiectarea trebuie sa se mentioneze:
- prin indicatorii de recunoaste:
-clasa la care se preda acel continut;
-anul de instruire;
-nr de lectii alocate;
-perioada de realizare, semestrul;
-timpul alocat exersarii

- prin forma de prezentare:

-nr lectiei;
-obiectivul de referinta;
-detalieri de continut: temele de lectie;
-obiective operationale;
-strategii didactice: metode si mijloace de instruire;
-evaluarea.

Planul de lectie
Proiectarea didactica e termen scurt se refera la actiunea profesorului de
anticipare a modului in care urmeaza a fi realizate obiectivele instruirii in
timpul alocat unei lectii de educatie fizica. Corelarea etapelor proiectarii
didactice cu cele ale realizarii planului de lectie, conduce la elaborarea unui
document de planificare indispensabil procesului de formare initiala a
cadrelor didactice si de perfectionare a pregatirii acestora, pana in stadiul de
definitivare in invatamant.
Acest document de planificare, elaborat pt fiecare lectie in parte, prezinta
urmatoarele etape:

1. Prima etapa - Temele si obiectivele lectiei – raspunde la intrebarea „ce

vreau sa realizez?”. Aici profesorul va mentiona obiectivele cognitive si
afective. Cele cognitive se refera la achizitiile de natura teoretica. De
exemplu, la sfarsitul lectiei,elevul va fi capabil sa:
-enumre trei procedee tehnice de pasare a mingii;
-enunte doua reguli de baza ale pasariimingii;
Obiectivele social-afective se refera la manifestarile de natura emotionala si
relationala. Prin mijoacele folosite de profesor, eleii vor fi capabili sa:
-sa-si felicite adversarul in conditii de infrangere;
-sa acorde ajutorul in diferite situatii de instruire;

2. A doua etapa aspunde la intrebarea „Cu ce vom realiza cele propuse?”

Raspunzand acestei inrebari, profesorul va completa indicatorii de
recunoastere – resurse umane: clasa, efectivul de elevi (fete si baieti),
materiale necesare, loc de desfasurare si temporale – data. Mentionarea lor
este absolut necesara deoarece prin acestia se justifica elementele de dozare si
organizare a colectivului de elevi ce vor fi consemnate in planul de lectie.

3.A treia etapa raspunde la intrebarea „Cum vom realiza cele propuse?” si
se stabilesc strategiile didactice, respectiv metodele si mijloacele de instruire.
In acest sens profesorul mentioneaza:
-durata alocata verigilor netematice;
-durata verigilor tematice conform planificarilor semestriale;
-metode si procedee metodice utilizate;
-mijloace de instruire – se vor descrie actiunile motrice pe care trebuie sa le
execute elevii;
-dozarea mijloacelor – in functie de actiune motrica – volum, intensitate,
durata si natura pauzei;
-formatiile de lucru – se vor descrie ori de cate ori se modifica, pe parcursul
lectiei.

4.Ultima etapa consta in stabilirea metodelor si criteriilor de evaluare a

nivelului de realizare a obiectivelor propuse si raspunde la intrebarea „Cum
vom sti daca am realizat ceea ce ne-am propus?”. In acest fel se vor
revedea obiectivele motrice, in sensul identificarii criteriului de reusita stabilit
pentru lectia respectiva.
O alta problema o constituie forma planului de lectie, respectiv a rubricilor pe
care trebuie sa le contina. Planul de lectie este supus in permanenta
modificarilor ce au rol de a crea un instrument de munca operational si nu
unul formal. Tocmai de aceea, ultima rubrica a planului, denumita observatii,
se va completa de care studenti la sfarsitul fiecarei lectii, astfel incat
consemnarile sa constituie repere pentru o mai buna organizare si desfasurate
a lectiei urmatoare.

Indicatori de recunoastere
-unitatea de invatamant
-clasa
-data
-efectivul de elevi
-loc de desfasurare
-materiale
-teme : 1 si 2
-obiective operationale: va fi capabil sa
-obiective motrice, cognitive si social afective

Rubrici:
-verigi si durata -formatii de lucru si indicatii metodice
-continut -metode de evaluare
-dozare -observatii
19. Planificarea in educatie fizica: definire,cerinte, tipuri de documente

Def: planificarea reprezinta unul dintre aspectele cele mai importante ale
activitatii pe care o desfasoara profesorul de educatie fizica. In urma acesteia
rezulta documentele de planificare pe baza carora profesorul asigura
fundamentarea stiintifica a procesului de predare a educatiei fizice scolare:
planultematic anual, planul calendaristic semestrial, proiectarea unitatii de
instruire.

Cerinte:
-concordanta cu programa de specialitate;
-concordanta cu particularitatile subiectilor;
-concordanta cu baza materiala, su specificul zonei geografice;
-concordanta cu traditiile din zona sau unitatea respectiva in privinta
practicarii unor probe sau ramuri de sport;
-concordanta cu optiunile subiectilor pentru unele forme de practicare a
exercitiilor fizice.
Documentele de planificare se impart in doua categorii:
-documente de planificare la nivelul colectivului de specialisti (catedra,
comisie metodica);
-documente individuale de planificare (obligatorii si optionale) – plan anual,
plan calendaristic semestrial si proiectul unitatilor de invatare.

Planul anual (esalonarea anuala a unitatilor de invatare)

Este primul document de planificare pe care il realizeaza profesorul de
educatie fizica. El se elaboreaza sub forma grafica pentru fiecare clasa.
Cuprinde indicatori de recunoastere (unitatea de invatamant, clasa, anul
scolar, resurse materiale) si tabelul in care se esaloneaza unitatile de invatare.

Etapele realizarii planului anual sunt:

1.Realizarea sistemului de coordonate – aici profesorul va lua in considerare
urmatoarele documente oficiale:
-planul de invatamant – este prevazut volumul de ore alocat clasei;
-programa scolara de educatie fizica – prevedere obiectivele/competentele ce
trebuie realizate si continuturile pe care profesorul le poate preda la o anumita
clasa. Obiectivele/competentele sunt obligatorii, in timp ce continuturile sunt
optionale, profesorul stabilind ce va preda in functie de conditiile materiale
ale scolii, traditia scolii, nivelul propriu de pregatire si optiunea elevilor.

2.Stabilirea probelor de evaluare - ele se vor repartiza pe cele doua

semestre. Profesorul va consulta Sistemul national scolar de evaluare la
educatie fizica scolara pentru ciclul de invatamant respectiv.

3.Combinarea unitatilor de invatare – educatia fizica scolara ofera

posibilitatea abordarii a mai mul de o unitate de invatare intr-o lectie. Se poat
stabili 1-3 teme. Cele mai frecvente sunt lectiile cu doua teme. Combinarea
lor se poate realiza astfel:
-pentru lectiile cu doua teme: o calitate motrica si o deprindere motrica dintr-
o ramura de sport; o deprindere motrica si o calitate motrica; doua deprinderi
motrice din ramuri de sport diferite sau aceeasi ramura de sport; doua calitati
motrice.
-pentru lectiile cu trei teme: calitate motrica – deprindere motrica – calitate
motrica; deprindere motrica – deprindere motrica – calitate motrica; trei
deprinderi motrice.

In aceeasi lectie nu se recomanda abordarea calitatilor motrice viteza si

indemanare, forta si rezistenta. Nici a calitatii motrice viteza cu proba
atletica alergare de viteza sau calitate motrica rezistenta cu proba atletica
alergare de rezistenta.

4.Stabilirea marimii ciclurilor tematice – temele de lectie reprezinta

continuturi pe care elevii trebuie sa si le insuseasca, de aceea profesorul
trebuie sa aloce un numar de minute corespunzator, de-a lungul mai multor
lectii. Pentru consolidarea probelor atletice profesorul trebuie sa lucreze circa
6-8 lectii. Pentru gimnastica acrobatica circa 14-16 lectii. Pentru sariturile cu
sprijin circa 6-8 lectii. Jocurilor sportive le pot fi atribuite circa 70% din
totalul de lectii dintr-un an.

5.Amplasarea ciclurilor tematice in structura anului scolar – se

recomanda ca vacantele scolare sa nu intrerupa ciclurile tematice. Exceptie
pot face ciclurile pentru gimnastica sau jocuri sportive dar pana si ele trebuie
sa aiba cel putin 6 lectii inainte de vacanta. Se recomanda ca ciclurile
destinate dezvoltarii calitatilor motrice sa le preceada pe cele destinate
deprinderilor care solicita acele calitati. De exemplu, coordonarea
segmentelor sa fie inaintea procedeelor tehnice din jocurile sportive. Ciclul
tematic pt invatarea alergarii de rezistenta va fi inaintea celui pentru alergarea
de viteza.

6.Stabilirea numarului de cicluri tematice – anumite cicluri tematice pot fi

reluate de-a lungul anului scolar. De exemplu, continuturile din jocurile
sportive, gimnastica sau calitati motrice. In timp de ciclurile tematice din
probele atletice vor fi prezente o singura data, pentru fiecare proba aleasa, in
structura anului scolar.

7.Marcarea probelor de control – evaluarea presupune varificarea elevilor

cu ajutorul adoua tipuri de probe: unele prevazute de SNSE, si aletele
prevazute de profesor. In prima categorie toti elevii, primesc note, in cea de-a
doua categorie, primesc note doar unii elevi, in general cei mai buni.
In general evaluarea, incepe cu o proba initiala si se incheie cu una finala.
Astfel, profesorul va cunoaste nivelul elevilor, si ii va permite tratarea
diferentiata a elevilor.

8.Repartizarea timpului alocat verigilor tematice – dintr-un total de 50

minute, doar 30-35 se acorda temelor, restul fiind alocat partilor introductive
si finale ale lectiilor. De obicei, calitii motrice, i se aloca 10-15 min,
deprinderii motrice 20-15 min. Daca se lucreaza doar cu deprinderi motrice, i
se va acorda mai mult timp celei aflate in pragul invatarii.
Planul anual sta la baza realizarii planului calendaristic.
Planul calendaristic semestrial
Se elaboreaza pe baza planului anual si ofera o imagine mai amanuntita
asupra continuturilor instruirii, respectiv a unitatilor de invatare, prin faptul ca
precizeaza temele pe care profesorul le abordeaza, ilustrand astfel contributia
activitatii de pe acel semestru la realizarea obiectivelor/competentelor.
Planul calendaristic curpinde:
-indicatori de recunoastere;
-obiective cadru si de referinta/competente generale si specifice;
-probele de evaluare;
-tabel cu unitatile de invatare si temele de lectie.

Plan calendaristic semstrial

Scoala:
Clasa:
Anul scolar:
Probe de evaluare:
Obiective cadru/competente generale:
Obiective de referinta/competente specifice

Saptamana/ Nr. lectie Obiective Unitati de Temele de Obs

perioada de referinta invatare lectie
(codificate)

Ca principale reguli de formare a temeleor de lectie retinem:

-pentru calitati motice – temele se formeaza prin enuntarea formei de
manifestare, de exemplu: viteza de reactie, viteza de deplasare, forta in regim
de rezistenta, coordonare oculo-manuala etc;
-pentru deprinderi motrice – aruncarea la poarta din saritura, pasa cu doua
maini de la piept etc;
-actiune tactica – da si du-te, demarcajul etc;
-element de gimnastica – podul de sus, stand pe maini etc;
-sarituri la aparate – saritura cu rostogolire pe lada, saritura cu sprijin departat
peste capra etc.
-in cazul temelro din atletism – daca sunt ins tadiul de invatare - startul de jos,
pasul alergator de viteza, iar daca sunt in stadiul ce consolidare – alergare de
viteza.

Proiectarea unitatilor de invatare

Se realizeaza conform particularitatilor de predare a continuturilor fiecarei
ramuri de sport.
Proiectarea unitatilor de invatare trebuie sa mentioneze:
1.Prin indicatorii de recunoastere:
-clasa;
-anul de instruire;
-nr de lectii alocate;
-perioada de realizare, semestrul;
-timpul alocat exersarii.

2.Prin forma de prezentare:

-numarul de lectii;
-obiectivul de referinta;
-detalieri de continut – temele de lectie;
-obiective operationale;
-strategii didactice: metode si mijloace de instruire;
-resurse de timp si materiale;
-evaluare.

20. Evaluarea in educatie fizica: definire, continut, metode si criterii de

evaluare, fisa individuala a elevului, metodologia evaluarii la diferite
cicluri de invatamant

Def: reprezinta procesul care permite constatarea nivelului de îndeplinire a

obiectivelor propuse. Scopul ei este acela de a preveni rămânerile în urmă,
depistând cauzele și stabilind măsurile necesare evitării eșecului școlar.

Conținutul evaluării
-verificarea - este acțiunea prin care elevii sunt supuși la unele probe. În ed
fizică, verificarea este de cele mai multe ori practică, iar când se verifică
cunoștințele teoretice se apelează la verificarea orală. Se poate întâlni si
testarea, o variantă de verificare prin probe standardizate, numite și teste;
-aprecierea - este dependentă de natura probei administrate. Poate fi
efectuată verbal sau prin simboluri;
-notarea – este acțiunea prin care se materializează în note sau calificative
acțiunile primele două etape.
Metode si criterii de evaluare
Criterii:
-progresul realizat de subiect în raport cu nivelul inițial;
-performanța motrică apreciată în funcție de anumite norme;
-nivelul dezvoltării fizice;
-cantitatea și calitatea elementelor însușite, raporate la prevederile programei
de specialitate;
-capacitatea de practicare independentă a exercițiului fizic;
-nivelul cunoștințelor teoretice;
-atitudinea subiectului față de ed fizică.

Metodele de evaluare se referă la sistemul de măsurare și apreciere a

eficienței procesului formativ, în funcție de obiectivele stabilite. Ea nu se
referă doar la rezultatele obținute de subiecți, ci poate fi extinsă și la nivelul
activității profesorului. Astfel avem 3 categorii de metode:
-de verificare;
-de apreciere;
-de notare.

Metode de verificare constau în:

-probe de verificare stabilite în Sistemul Național Școlar;
-probe de verificare stabilite de fiecare profesor;
-probe care vizează cunoștințele de specialitate;
-măsurarea indicilor de dezvoltare fizică;
-probe care presupune xecutarea unor deprinderi sau priceperi motrice în
condiții de concurs regulamentar desfășurat;
-îndeplinirea sarcinilor de natură organizatorică și metodică.

Metode de apreciere se aplică verbal sau prin simboluri:

-metoda absolută – raportarea rezultatelor la unele baremuri;
-metoda relativă – aprecierea prin compararea rezultatelor la nivel de grup;
-metoda aprecierii – pe baza progresuui individual;
-metoda aprecierii – pt îndeplinirea unor sarcini de natură organizatorică sau
metodică

Metode de notare – îmbracă următoarele forme:

-prin calificativ;
-prin notă;
-prin punctaj care ulterior se transformă în notă.
Fisa individuala a elevului este folosita pentru inregsitarea rezultatelor si
motelor obtinute de elevi la probele de evaluare. P elanga datele personale ale
elevului si probeleprevazute de sistemul national de evaluare, fisa individuala
va cuprinde si probele de evaluare stabilite de profesor in vederea notarii
curente.
De asemenea vor fi evidentiate date semnificative care pot influenta notarea
elevului, acestea fiind marcate in fiecare an scolar cu un semn conventional.

Folosirea fisei asigura:

- aprecierea operativa si obiectiva a evolutiei elevului pe parcursul
ciclului de invatamant;
- constatarea optiunilor anuale ale elevilor pentru diferite probe de
evaluare;
- argumentarea notarii elevilor;
- transmiterea informatiei despre clasa in cazul schimbarii cadrului
didactic sau a transferului elevului;
- autoevaluarea cadrului didactic si evaluarea obiectiva a acestuia de
catre organele competente

Metodologia evaluarii la diferite cicluri de invatamant

- in functie de etapele evaluarii: metode de verificare, apreciere si
notare;
- in functie de continutul evaluarii: metode de evluare a starii de
crestere si dezvoltare fizica, a capacitatii motrice, a firnessului si a
capacitatii de efort;
- in functie de componentele modelului de educatie fizica: metode de
evaluare a cunostintelor teoretice, a nivelului de dezvoltare fizica, a
dezvoltarii calitatilor motrice, de insusire a deprinderilor si priceperilor
mtorice, de practicare independentaa practicarii ex fizice;
- in functie de dimensiunea secventei de instruire si a functiei probei:
probe initiale, curente si probe bilant;
- in functie de natura probei: probe practice, orale si scrise;
- in functie de persoanele care efectueaza evaluarea: conducatorul
procesului instructiv-educativ (profesor/antrenor), autoevaluare (de
elev), de alte persoane (directori, inspectori).

Tipuri de evaluare:
-initiala – se efectueaza la inceputul unui program de instruire si este menita
sa stabileasca starea sistemului sau a actiunii evaluate;
-sumativa/cumulativa – consta in verificarea si aprecierea periodica,
incheiate prin controlul final asupra intregului proces al activitatii evaluate.
Ea se efectueaza la sfarsitul unor perioade mai mult sau mai putin lungi;
-continua/formativa - oferă posibilitatea controlării evoluției colectivului de
elevi și a intervențiilor corective atunci când situația o cere;

21. Normativitatea in educatie fizica: principii cu caracter general si

specifice educatiei fizice, principii referitoare la organizarea instruirii,
principii referitoare la metodologia instruirii; definire, caracteristici,
particularitati privind respectarea acestora la diferite cicluri de
invatamant.

Def: reprezinta o formula abstracta care emite o judecata de valoare, prin

raportarea la o finalitate, la un sistem de principii si reguli colective care
servesc drept ghid in orientarea actiunii.

Principii cu caracter general

Principiul interactiunii teoriei cu practica

Pentru respectarea acestui principiu trebuie avut in vedere ca tot ceea ce se
insuseste se cere a fi valorificat in activitatile competitionale sau in cele
sportive desfasurate in timpul liber al elevului.
Astfel, deprinderile si priceperile motrice formate trebuie sa poata fi
valorificate in conditiile unei confruntari regulamentare sau ori de cate ori
situatia cotidiana o impune.
In activitatea de educatie fizica, trecerea de la a cunoaste si a sti, la a sti sa
faci si a fi capabil, reprezinta insasi finalitatea procesului si impune din partea
elevului corelari ale cunostintelor anterior dobandite, iar din partea
profesorului aplicarea acestora in conditii practice diferite, reunite in
parcursuri si trasee aplicative, jocuri de miscare, jocuri sportive etc.
Scopul este dezvoltarea capacitatii de generalizare a elevului, prin raportarea
sa continua la realitate, ca modalitate de sporire a cunoasterii si experientei.

Principiul respectarii particularitatilor subiectilor

Acest principiu scoate in evidenta importanta si necesitatea predarii
continutului in concordanta cu particularitatile colectivului, care in cazul
educatiei fizice, urmaresc aspectele legate de: varsta, sex, dezvoltare bio-
motrica si nivelul de pregatire in anumite cazuri.
O directie impusa de acest rincipiu este respetarea particularitatilor
individuale ale fiecarui elev,mai dificil de urmarit in educatie fizica, datorita
nr mare de elevi si a poibilitatilor materiale relativ scazute. Pentru respectarea
principiului, trebuie implinite urmatoarele cerinte:
- cunoasterea permanenta a nivelului colectivului si gradul de indeplinire a
obiectivelor stabilite;
- stabilirea unui nivel optim de lucru, in functie de particularitatil fiecarui
elev, sau a grupelor valorice;
- actiunile individualizate pot lua forma temelor pt acasa;
- desfasurarea activitatilor in clase speciale pentru cei cu aptitudini deosebite,
sau cele destinate persoanelor aflate in dificultate;
- diferentierea evaluarii randamentului fiecarui elev.

Principii care se impun cu dominanta asupra continutului

invatamantului

Principiul accesibilitatii cunostintelor, priceperilor si deprinderilor motrice

Alegerea unui continut accesibil atat din punct de vedere al cantitatii
informatiei cat si a complexitatii acesteia, totul adecvat particularitatilor
colectivului de elevi, reprezinta o conditie a demersului didactic specific
educatiei fizice.
Acest principiu se respecta prin urmatoarele actiuni ale conducatorului
procesului:
 - adaptarea metodologiei de actionare, in functie de fiecare elev sau grup
prin: alegerea metodelor, selectionarea mijloacelor si dozarea lor
optima;
- aplicarea regulilor impuse de practica domeniului: trecerea de la
cunoscut la necunoscut se refera la formarea deprinderilor si
priceperilor motrice, folosind elementele insusite anterior; de la usor la
greu prin raportarea la volumul de efort, de la simplu la complex cu
referire la dificultatea si complexitatea mijloacelor folosite

Principiul sistematizarii si continuitatii in invatare

Aplicabilitatea acestui principiu se regăseste la nivelul documentelor de
programe și planificare, unde se impune respectarea următoarelor cerințe:
-materialul care urmează să fie predat trebuie grupat, ordonat și programat;
-materialul nou predat trebuie sa pornească de la cunoștințele însușite anterior
și să pregătească elevul pt cele care urmează să fie predate;
-în planificare trebuie să se țină cont de necesitatea continuității și coerenței
între lecții, semestre, ani etc;
-participarea ritmică a elevilor la procesul instructiv-educativ;
Acțiunea de sistemtizare presupune din partea profesorului organizarea
informațiilor într-un sistem;
Aspectul de continuitate apare ca o consecință firească a sistematizării,
întrucât aceasta nu vizează doar ritmicitatea elevilor ci și logica internă a ed
fizice și locul ei în cadrul disciplinelor formative;
Trebuie evitată transmiterea informațiilor în mod secvențial, izolat, predarea
și învățarea se realizează în mod global.

Principii specifice activitatii de educatie fizica

Principiul solicitarii gradate a organismului

Acest principiu are in vedere respectarea caracteristicilor fiziologice ale
orgamismul, care nu permit o abordare brusca a activitatii.
Respectare acestui principiu se impune in doua ipostaze:
- in cadrul lectiei, intrarea in efort a subiectilor se va face gradat,
prinpregatirea organismului ce respecta particularitatile fiziologice ale
varstei si ale efortului ce urmeaza a fi prestat.
 - in programarea continutului lectiilor pe termen lung, asigurandu-se
astfel o adaptare treptata a organismului la solicitarile specifice
activitatii si un progres continuu si fara probleme fiziologice ce pot fi
generate de abordarea neadecvata a efortului

Principiul solicitarii optime

Acest principiu face referite la partea fundamentala a lectiei, unde se
actioneaza in vederea realizarii obiectivelor operationale propuse. Prin
respectarea lui, se inlatura situatia de sub sau supra solicitare, printr o dozare
corespunzatoare.
Suprasolicitarea impiedica manifestarea achizitiilor specifice activitatii la un
nivel corespunzator si genereaza un efect de stagnare sau regres al starii de
adaptare la efortul respectiv.
Subsolicitarea atrage dupa sine o incetinire a progresului sichiar o anulare a
disponibilitatilor naturale ale subiectului pentru activitati.
In educatie fizica, optimizarea solicitarilor se impune ca o cerinta pentru
indeplinirea obiectivelor, atat celor de dezvoltare morfo-functionale, cat si de
invatare, si poate fi respectata prin stabilirea mijoacelor adecvate si a
raportului optim dintre parametrii efortului.

Principiul frecventei si duratei solicitarii

Acest principiu are in vedere necesitatea impusa de specificul activitatilor
motrice privind prezenta solicitarii pe percursul unei saptamani si a duratei
acestei solicitari in lectie cat si in timp.
Pentru o adaptare functionala corespunzatoare si pt o invatare eficienta,
solicitarea trebuie sa se regaseasca de minimum 2 ori unei saptamani, timp de
minimum 8 saptamani.
Daca in actvitatea de educatie fizica sau de timp liber, un nr de 3 sedinte
saptamanale asigura atingerea obiectivelor propuse, in sportul de performanta,
nr activitatilor poate ajunge la 2 sau mai multe pe zi, in fuctie de nivelul de
pregatire si de perioada de pregatire in care se regaseste.
Respectarea acestui principiu in educatie fizica, impune o programare si
planificare judicioasa a activitatilor atat la nivelul lectiei, cat si pe termen
lung.

Principii care actioneaza asupra metodologiei didactice si formelor de

organizare a activitatii

Principiul participarii constiente si active

Acest principiu presupune aprecierea individului ca subiect al propiei
deveniri. Impune implicarea elevului în propriul proces de asimilare a
cunoștințelor și de formere a personalității sale, învățarea devenind un proces
de structurare și restructurare continuă.
Pentru respectarea acestui principiu este necesara respectarea urmatoarelor
cerințe:
-cunoșterea și înțelegerea obiectivelor efs, conduce la o bună motivare și
conștientizare a acținunilor elevilor;
-înțelegerea mecanismului de bază al actelor și acțiunilor motrice supuse
învățării;
-stimularea autonomiei și inițiativa elevilor în alegerea soluțiilor motrice la
problemele create de professor, în vederea menținerii unei stări de implicare
căt mai ridicată;
-implicarea elevilor în procesul de evaluare a propriilor acțiuni și a celor de
desfășurare a colegilor.

Principiul insusirii temeinice a cunostintelor si deprinderilor

Calitatea procesului instructiv-educativ desfasurat se aprecieaza prin
posibilitatea utilizarii informatiei in situatii diferite. O buna insusire a
cunostintelor specifice, presupune respectarea tuturor celorlalte principii.
Acest principiu, impune respectarea urmatoarelor cerinte:
-asigurarea unui nr sufiecient de repetări a actelor și acțiunilor motrice, atât în
activitate concretă, dar și în timp;
-exersrea continua in conditii variate, asigura ormarea deprinderilor si
durabilitatea rezultatelor obtinute in celelalte planuri (dezv fizica, dezv cal.
motrice);
-într-o perioadă scurtă de timp să nu se încerce însușirea unui volum prea
mare din materialul de învățat;
-în mod ritmic se va face verificarea pregătirii subiecților prin metode de
control.