Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad

Facultatea de psihologie şi ştiinţe ale educaţiei

Specializarea pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

LUCRARE DE LICENŢĂ

Coordonator ştiinţific: Absolvent:

lector universitar drd. MARUSCA ANNA-MARIA Pop (Sorian) Neli Ioana
 Arad 2OO9
Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad
Facultatea de psihologie şi ştiinţe ale educaţiei
Specializarea pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

FORMAREA ATITUDINII ACTIVE FAŢĂ DE

REALITATE ŞI CEA DE PROTECŢIE A MEDIULUI
ÎNCONJURĂTOR ÎN PROCESUL
INSTRUCTIV – EDUCATIV ÎN GRĂDINIŢĂ ŞI
CLASELE III – IV

Coordonator ştiinţific: Absolvent:

lector universitar drd. MARUSCA ANNA-MARIA Pop (Sorian) Neli Ioana

Arad 2OO9

-2-
 CUPRINS

REZUMAT.....................................................................................................................................1
CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE ........................................................................4
1.1. Argumentarea alegerii temei.................................................................................................4
1.2. Obiectivele şi direcţiile de perfecţionare a învăţământului primar.......................................4
1.3. Curriculum-ul de “Ştiinţe” pentru clasele a III-a şi a IV-a.................................................16
1.4.Cunoasterea mediului inconjurator, mijloc de dezvoltare a proceselor psihice de
cunoastere......................................................................................................................................16

CAPITOLUL 2. MODALITĂŢI DE EDUCARE A COPIILOR ÎN SPIRITUL

OCROTIRII NATURII..............................................................................................................23
2.1. Fundamentarea ştiinţifică a temei.......................................................................................23
2.2. Realizarea educaţiei ecologice la preşcolari prin activităţile din grădiniţă.........................30
2.3. Educarea elevilor în spiritual ocrotirii mediului înconjurător, prin lecţiile de ştiinţă.........34
2.4. Aspecte ale modului în care se reflectă în procesul de educaţie problemele fundamentale
privitoare la ocrotirea mediului prin predarea ştiinţelor naturii.................................................37

CAPITOLUL 3. LEGĂTURA DINTRE OM ŞI NATURĂ....................................................43

3.1. Probleme ale poluării mediului înconjurător şi măsurile privind protecţia mediului.........43
3.2. Direcţiile activităţilor instructiv-educative în dezvoltarea interesului pentru ocrotirea
naturii .......................................................................................................................................51
3.3. Căi de formare şi dezvoltare a atitudinii active a elevilor, faţă de realitatea şi de protecţia
mediului înconjurător ...............................................................................................................53

CAPITOLUL 4. ASPECTE METODICE ALE DESFĂŞURĂRII LECŢIILOR DE

“ŞTIINŢE” LA CLASELE III-IV.............................................................................................57
4.1. Conţinut şi aspecte metodice ale desfăşurării lecţiilor de ştiinţă la clasele III-IV..............57
4.2. Conţinutul învăţării.............................................................................................................57

CAPITOLUL 5. CONCLUZII...................................................................................................66
5.1. Concluzii.............................................................................................................................66
5.2. Anexe..................................................................................................................................72
5.3. Bibliografie..........................................................................................................................84

-3-
 Rezumat

Această lucrare descrie şi conţine argumentări pentru activităţiile necesare educării

copiilor în spuirit ecologic. Mediul înconjurător reprezintă totalitatea factorilor externi de natură
şi societate care acţionează asupra omului şi contiţioneaza existenţa lui. Instruirea şi educarea
copiilor constituie o problemă de cea mai mare însemnatate pentru viitorul popoarelor pentru
insuşi destinul de mâine. Am descris în această lucrare importanţa instruirii copilului în spirit
ecologic, lecţiile de ştiinţă şi activităţile din grădiniţă. În concluzie am observat că prin
activităţile făcute, copiii au posibilitatea de a însuşi potrivit particularităţilor de vârstă anumite
noţiuni şi cunoştinţe despre problematica ecologică. Educaţia este o investire de lungă durată, iar
aceasta înseamnă: cu cît mai puternic se va declanşa activitatea ecologist – educativă cu atît va
spori durata acţiunilor de prevenire a degradării mediului . de aceea formarea atitudinii grijulii
faţă de natură la elevii mici rămîne temă deschisă în învăţămîntul primar care reflectă atît
aspectul teoretic cît şi aspectul metodologic de realizare. Obiectul cercetării îl constituie procesul
de formare a atitudinii grijulii faţă de natură la elevii mici.
scopul cercetării: elucidarea reperelor teoretice la tema respectivă şi eşalonarea
modalităţilor practice de realizare.
ipoteza cercetării – procesul de formare a atitudinii grijulii faţă de natură la vîrsta
şcolarului mic va fi efectiv cînd:
- se va baza pe reperele teoretice şi metodologice la tema de investigaţie;
- se vor eşalona cele mai adecvate modalităţi de realizare la tema de investigaţie.
obiectivele cercetării:
o1 – fundamentarea ştiinţifică a temei de investigaţie;
o2 – anliza situaţiilor existente în practica pedagogică la tema de cercetare;
o3 – organizarea şi desfăşurarea experimentului pedagogic;
o4 – analiza şi interpretarea rezultatelor investigate.
metodele cercetării:
- metoda bibliografică; - conversaţia;
- chestionarul; - testul;
- modelarea; - experimentul pedagogic;
- analiza calitativă şi cantitativă a rezultatelor.

-4-
 CAPITOLUL 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. ARGUMENTAREA ALEGERII TEMEI

Instruirea şi educarea copiilor reprezintă o problemă de cea mai mare însemnătate

pentru viitorul popoarelor, pentru însuşi destinul lumii de mâine.
Prin Legea educaţiei şi învăţământului se stabileşte şcolii şi sarcina de a asigura
instruirea şi educarea copiilor în spiritul protecţiei mediului înconjurător.
Învăţământul are misiunea de a asigura însuşirea de către elevi a limbii şi literaturii
române, istoriei, geografiei, cunoştinţelor ştiinţifice, tehnice şi culturale, a cunoştinţelor despre
lumea vie, transformările ce au loc în natură precum şi relaţiile ce există între om şi natură.
Şcoala este chemată să determine la elevi sentimente de admiraţie pentru frumuseţile si bogăţiile
ţării şi să formeze convingeri şi deprinderi de conservare şi apărare a mediului înconjurător.
Am ales această temă pentru că acum atât pe plan naţional cât şi pe plan mondial se
vorbeşte tot mai mult despre necesitatea protecţiei mediului înconjurător, mediu din care fac
parte aerul, apa, solul, subsolul, vieţuitoarele, etc. Am căutat ca, în primul rând, EU trebuie să
cunosc cât mai multe lucruri din acest domeniu, lucruri pe care le pot transmite in cadrul
lecţiilor, activităţilor şi elevilor mei pentru a-i convinge despre rolul deosebit de important al
omului în utilizarea raţională a resurselor.

1.2. OBIECTIVELE ŞI DIRECŢIILE DE PERFORMANŢĂ A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

PRIMAR

Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi

armonioasă individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creatoare, într-o
societate democratică.
Instruirea şi educarea copiilor reprezintă o problemă de cea mai mare însemnătate,
pentru viitorul tuturor popoarelor, pentru însuşi destinul de mâine.

-5-
 În România, educarea copiilor constituie o preocupare de prim ordin a întregii societăţi.
România a acordat şi acordă o mare atenţie pregătirii cadrelor, dezvoltării învaţământului,
ştiinţei, culturii, ridicării nivelului general de cunoaştere.
Întregul învăţământ al ţării noaste este larg deschis tuturor. Viaţa, practica pedagogică
demonstrează că educaţia copiilor trebuie să fie rodul preocupării şi eforturilor întregii societăţi,
al acţiunii convergente a celor mai bune forţe ale naturii.
Mediul înconjurător reprezintă totalitatea factorilor externi din natură şi societate, care
acţionează asupra omului şi condiţionează existenţa lui.
Pentru copil, mediul- prin condiţiile materiale şi culturale pe care le oferă- constituie un
cadru necesar dezvoltării lui şi în acelaşi timp, principala sursă de impresii, care vor sta baza
procesului de cunoastere a realitatii.
Procesul de cunoaştere a mediului înconjurător se desfăşoară în strânsă legătură cu
particularităţile psiho-fizice a şcolarului mic.
Familarizarea copiilor cu noţiunile privind mediul înconjurător începe în etapa
preşcolară în care copilul acumulează un bagaj eterogen de cunoştinţe despre lumea care îi
înconjoară. Ei sunt îndrumaţi asupra modului în care se observă obiectele şi fenomenele sau se
explorează lumea din jur.
În cazul şcolarului prima etapă a cunoaşterii o constituie intuirea, adică observarea
plantelor, animalelor, obiectelor şi fenomenelor concrete. Se urmăreşte trecerea de la
recunoaşterea concretă, nemijlocită, dobândită prin intermediul senzaţiilor, percepţiilor la
cunoaşterea abstractă, mijlocită de cuvânt şi imagine legată strâns de activitatea gândirii.
Concepţia ştiinţifică privind procesul de cunoaştere la copii, subliniază importanţa şi necesitatea
cunoaşterii concrete, senzoriale, la vârsta prescolară şi şcolară, deoarece numai experienţa
dobânţită de copil prin contactul direct cu realitatea, cu un caracter emoţional intens, îi dă
podibilitatea de a atinge o nouă treaptă a cunoaşterii şi anume cunoaşterea raţională. Prin urmare
toate activităţile de învăţare trebuie să fie orientate spre observarea mediului înconjurător: la
colţul viu din clasă, în curtea şcolii sau cu ocazia unor excursii şi drumeţii.

-6-
 Procesul de cunoaştere ştiinţifică, cunoaşterea experimentală în general, presupune
următoarele etape:
 Observarea;
 Clasificarea/gruparea;
 Aplicarea unor metode specifice;
 Efectuarea unor analize calitative şi cantitative;
 Generalizarea;
 Extinderea proprietăţilor observate asupra unei categorii mai largi;
 Gândirea şi regândirea întregului ansamblu.

Aceste etape trebuie dă fie prezente în întregul process educaţional din şcoala primară
pentru importanţa lor în ceea ce priveşte structurarea cunoştinţelor şi formarea conceptelor cu
privire la mediu.
În predarea cunoştinţelor despre mediu este important să se ţină seama de următoarele:
 Ceea ce elevul învaţă este influenţat de ideile lui preexistente;
 De obicei, evoluţia învăţării se face de la concret la abstract;
 O învăţare eficace presupune o acţiune practică;
 O reală învăţare presupune conexiune şi verificare;
 Speranţele şi perspectiva afectează performanţele învăţării;
 Activitatea de învăţare depăşeşte timpul petrecut în şcoală;

Pentru a atinge obiectivele urmărite în cunoaşterea mediului înconjurător se urmăreşte:

 Dezvoltarea capacităţilor de observare, explorare şi înţelegere a realităţii din
mediul înconjurător;
 Cunoaşterea, înţelegerea şi utilizarea în comunicare a unor termeni specifici
pentru a descrie fenomene observate în mediul înconjurător;
 Formarea unei atitudini pozitive faţă de mediu prin stimularea interesului faţă de
păstrarea unui mediu echilibrat;
 Exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a acestuia.

-7-
 Valorificarea informaţiilor dobândite în cadrul orelor de cunoaştere a mediului pot fi
valorificate şi la alte discipline prin:
 Povestirea unor întâmplări deosebite din excursii, jocuri de rol;
 Descrierea unor peisaje;
 Realizarea unor desene;
 Modelarea unor forme de relief, animale, plante din plastilină;
 Realizarea unor colecţii de frunze, seminţe etc.
 Confecţionarea unor jucării cu materiale din natură etc.
Toate activităţile de cunoaştere a mediului au rolul de a dezvolta la copii o atitudine de
responsabilitate faţă de mediu, să-i motiveze pentru protecţia mediului înconjurător. O direcţie în
care se fac eforturi deosebite o constituie informarea şi educarea pe mai multe căi (presă, radio,
televiziune) a publicului larg în scopul formării unei atitudini noi, conştiente, faţă de mediul
nostru de viaţă. Într-adevăr, atitudinea faţă de natură este în primul rand o chestiune de educaţie,
de cultură.
Societatea trebuie să facă totul pentru a demonstra că indiferenţa, lipsa de grijă faţă de
natură sunt reminescenţe ale unui mod de gândire înapoiate, specifice omului din epoca de
piatră; şi, dimpotrivă, preocuparea de a nu aduce nici un fel de atingere naturii, de a nu-i ştirbi
câtuşi de puţin din frumuseţe caracterizează omul civilizat al zilelor noastre.
Prezenţa unor cutii de conserve sau a unor hârtii murdare într-un colţ pitoresc al naturii
este un ultragiu grav adus acesteia şi în ultimă instanţă nouă înşine, simţului nostru estetic . Din
păcate, mulţi dintre cei ce se indignează la vederea unor asemenea dovezi de comportare
necivilizată, le comit apoi cu seninătate la rândul lor. Deci o comportare civilizată este o premisă
a calităţii superioare a vieţii fiecăruia dintre noi.

Este o datorie civică să le explicăm copiilor, şi la nevoie unor maturi, că păstrarea

nealterată a naturii este cel puţin la fel de necesară ca şi menţinerea curăţeniei din propriul
apartament. Să le arătăm că o banală cutie de conserve cere naturii un efort de un secol pentru a o
integra în circuitele naturii; în schimb, depunerea ei la coşul de gunoi scuteşte natura de un
asemenea efort, îi menţine neştirbită frumuseţea şi tot odată contribuie la economisirea
minereului de fier şi a energiei; chiar şi o simplă foaie de hârtie necesită pentru descompunere
câteva luni.

-8-
 Vorbind însă despre atitudinea civilizată faţă de natură, în spiritual căreia trebuie să ne
formăm cu toţii prin educaţie şi mai ales prin autoeducaţie, nu să ne gândim numai la potecile de
munte, pe care le străbatem cu bucurie în concediile de odihnă sau în drumeţiile noasrte de
sărbătoare. Ci să ne gândim în aceeaşi măsură la toate acele locuri prin care trecem în mod
obişnuit, poate chiar zilnic, sau pe care le vizităm în căutarea unor clipe de recreere fizică şi
spirituală.
O stradă, un parc, o pădure, din apropierea oraşului în care locuim, sunt elemente ale
mediului nostru de viaţă. Ele ne pot încânta privirea sau ne-o pot răni ! Ele pot contribui la
creşterea calităţii vieţii noastre, la frumuseţea ei. Depinde însă de noi, de fiecare în parte, ca orice
colţişor al satului nostru, sau oraşului nostru, al întregii ţări, să fie tot mai curat, tot mai frumos.
Procesul de cunoaştere a mediului înconjurător se desfăşoară în strânsă legătură cu
particularităţile psiho-fizice a şcolarului mic.
Căci oraşul în care trăim, ţara aceasta, în ultimă instanţă întreaga planetă, este casa
noastră. În măsură diferită, desigur, suntem răspunzători pentru destinul tuturor acestor elemente
de mediu în care ne ducem viaţa.
Cunoaşterea mediului înconjurător de către copiii preşcolari reprezintă o importanţă
deosebită în dezvoltarea lor multilaterală, precum şi o sarcină de bază a procesului instructiv-
educativ desfăşurat în grădiniţa de copii.

1.3. CUNOAŞTEREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, MIJLOC DE DEZVOLTARE A

PROCESELOR PSIHICE DE CUNOAŞTERE

Mediul înconjurător reprezintă totalitatea factorilor externi din natură şi societate care
acţionează asupra omului şi condiţionează existenţa lui.
Copilul încă de la naştere intra în relaţii din ce în ce mai complexe cu mediul în care
traieşte, dezvoltîndu-se sub influenţa lui directă.
Pe deoparte, mediul înconjurător constituie un cadru necesar evoluţiei ulterioare a
copilului prin condiţiile materiale şi culturale pe care le oferă, pe de altă parte, constituie
principala sursă de impresii care vor sta la baza procesului de cunoaştere a realitaţii.
Mediul social este el însuşi un factor educativ, hotărîtor care influenţează permanent în
mod activ asupra personalităţii copilului. Familiarizarea preşcolarilor cu aspecte ale lumii

-9-
înconjurătoare reprezintă o sarcina de bază a procesului instructiv-educativ din gradiniţă.
Valoarea deosebită pe care o reprezintă procesul de însuşire a cunoştinţelor, rezidă în faptul că
acest proces contribuie în primul rînd la dezvoltarea intelectuală a copiilor.
În contact cu obiectele şi fenomenele naturii şi ale societăţii se dezvoltă şi se
perfecţionează sensibilitatea tuturor organelor de simţ şi astfel conţinutul senzaţiilor şi
percepţiilor se imbogăţeşte.
Prin cunoaşterea în mod organizat a obiectelor şi fenomenelor din realitatea
înconjurătoare, copiii le percep prin cît mai multe simţuri, le diferenţiază însuşirile caracteristice
şi îşi formează treptat reprezentările respective.
În procesul de cunoaştere a mediului înconjurător se dezvoltă la copii spiritul de
observaţie care contribuie la îmbunătăţirea continuă a calităţii percepţiei. Astfel se educă la copii
deprinderea de a vedea anumite aspecte, de a sesiza diferite însuşiri caracteristice ale obiectelor
şi fenomenelor.
De exemplu, în activitatea de observare ”roşia şi ardeiul”, copiii sunt puşi în situaţia de
a percepe culoarea, forma, mărimea, părţile componente.
În aceste activităţi, treptat, copiii se obişnuiesc să observe cu mai multă uşurinţă ceea ce
este caracteristic obiectelor şi fenomenelor. Activităţile de observare reprezintă cea mai
importantă sursă de impresii pe care copiii le acumulează şi le valorifică în întreaga lor viaţă.
Aceste impresii şi cunoştinţe vor constitui punctul de plecare al întregului proces
organizat de cunoaştere de mai tîrziu.
Prin activităţile de observare, copiii îşi formează reprezentări şi noţiuni simple, corecte,
cu un conţinut ştiinţific accesibil vîrstei preşcolare.
Prin intermediul acestor activităţi, preşcolarii cunosc diferite plante, animale, fenomene
ale naturii etc. În cadrul acestor activităţi copiii depun un efort intelectual susţinut, deoarece
observarea obiectelor şi fenomenelor îi pune în situaţia de a analiza, de a sintetiza, de a compara
şi astfel li se dezvoltă gîndirea.
Tot aceste activităţi influenţează în mod direct asupra trecerii copilului de la o gîndire
concretă la gîndirea abstractă care se manifestă în înţelegerea şi însuşirea unor noţiuni
elementare, cum ar fi: fruct, floare, animal, animal domestic, animal sălbatic, etc. . Sub
îndrumarea educatoarei începe să se dezvolte la copii capacitatea de a cerceta şi de a dezvălui
relaţiile cauzale dintre obiecte.

-10-
 Curiozitatea spontană a copiilor manifestată în timpul excursiilor şi vizitelor, prin
întrebările de ce?, cum?, din ce cauză?, se transformă într-o activitate intelectuală intensă, cu un
caracter din ce în ce mai conştient. În procesul de cunoaştere a mediului înconjurător, în strînsă
legătură cu gîndirea se dezvoltă şi vorbirea copiilor
Astfel, în timp ce observă obiectele lumii reale, copiii îşi însuşesc cuvintele
corespunzătoare şi se obişnuiesc să exprime clar şi precis cele percepute de ei. Contactul cu
obiectele lumii reale şi cu relaţiile dintre acestea constituie forma cea mai importantă a
îmbogăţirii şi a activizării vocabularului, a formării unei exprimări corecte şi coerente.
Exemplu: în activitatea de observare “Bujorul şi trandafirul” pe lînga faptul că
preşcolarii şi-au însusit cunoştinte despre cele doua plante privind structura, culoarea, mirosul,
modul de viaţă, etc. şi-au îmbogăţit vocabularul cu cuvintele: tufă, buchet, petale, catifelat,
mătăsos, s-au exprimat corect în propoziţii şi fraze.
Cunoaşterea mediului înconjurător presupune o activitate intelectuală intensă, un efort
pe care copiii trebuie să-l depună în timpul însuşirii şi înţelegerii cunoştinţelor noi. În cadrul
acestui proces se formează copiilor deprinderi elementare de muncă intelectuală, bază temeinică
pentru integrarea copilului în activitatea şcolară.
Concomitent cu însuşirea de noţiuni şi cu formarea deprinderilor elementare de muncă
intelectuală, copiii încep să manifeste interese de cunoaştere tot mai largi, care vor stimula
activitatea intelectuală şi vor ajunge să patrundă mai adînc în relaţiile dintre fenomene.
Observarea sistematică a dezvoltării şi schimbării în timp a plantelor, a creşterii
animalelor îi ajută pe copii să înţeleagă încă din gradiniţă mişcarea şi evoluţia care caracterizează
fenomenele naturii şi ale societăţii. Cunoaşterea condiţiilor dezvoltării plantelor şi animalelor
contribuie la înţelegerea interdependenţei care există între fenomenele realităţii înconjurătoare.
Explicaţiile accesibile ale cauzelor diferitelor fenomene înlătură posibilitatea de a
interpreta lumea în mod eronat.
Realitatea înconjurătoare cu care se familiarizează copiii se reflectă atît în conştiinţa
copiilor cît şi în activitatea lor. Sub influenţa mediului înconjurător, apar şi se dezvoltă la copii
sentimente morale ca: dragostea faţă de natura patriei, faţă de oraşul natal, dragostea şi respectul
faţă de părinţi şi faţă de cei alături de care trăiesc şi cei cu care comunică în grădiniţă, sentimente
de prietenie faţă de colegii din grupă.

-11-
 Cunoscînd şi înţelegînd ce se-ntîmplă în jurul lor, cunoscînd viaţa socială, copiii încep
să se integreze mai bine în societatea în care trăiesc, se adaptează cu mai multă uşurinţă la
cerinţele şi obligaţiile sociale, dobîndesc treptat o atitudine civilizată faţă de cei din jur.
Reprezentările copiilor despre viaţa oamenilor din jurul lor, dau conţinut întregii lor
activităţi, constituind o premiză importantă pentru însuşirea unei comportări civilizate.
În procesul familiarizării copiilor cu mediul înconjurător se îmbogăţesc sentimentele
estetice ale copiilor. Frumuseţea munţilor, a cîmpiilor, a unor obiecte de artă, monumente
istorice, natura transformată prin mîna omului, toate acestea crează ocazii prielnice pentru
îmbogăţirea conţinutului percepţiilor estetice şi prin acestea pentru adîncirea şi lărgirea sferei
sentimentelor estetice.
În concluzie arăt că bogaţia de impresii pe care o oferă copiilor mediul înconjurător,
constituie o bază importantă atît pentru îmbogăţirea cunoştiinţelor preşcolarilor, pentru
dezvoltarea proceselor lor psihice, pentru educaţia estetică şi morală a lor.
În acest sens, activităţile de cunoaştere a mediului înconjurător contribuie în mod
deosebit la educaţia intelectuală a preşcolarilor.
În contact cu obiectele şi fenomenele naturii şi societăţii, se dezvoltă şi se
perfecţionează sensibilitatea unor analizatori, se adânceşte şi se îmbogăţeşte conţinutul
senzaţiilor şi percepţiilor, se formează reprezentările corespunzătoare şi se lărgeşte sfera lor.
Prin participarea sistematică la activităţile de cunoaştere a mediului înconjurător, copiii
au prilejul de a percepe procesele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel ei intră în
contact direct cu lumea vieţuitoarelor şi corpurilor lipsite de viaţă (apă, aer, sol), cu procesele şi
fenomenele din mediul înconjurător. Prin intermediul acestor activităţi, preşcolarii îşi formează
capacitatea de a sesiza transformările din natură, relaţiile dintre vieţuitoare, unitatea dintre
organism şi mediu.
O mare însemnătate a importanţei activităţilor de cunoaştere a mediului rezidă în faptul
că prin acestea se reuşeşte cultivarea unei atitudini active de ocrotire a naturii şi de protejare a
mediului înconjurător, a unei conduite ecologice în relaţiile copiilor cu natura şi mediul. În aceste
activităţi preşcolarii exersează deprinderile de îngrijire şi ocrotire a mediului înconjurător,
educând atitudinea pozitivă faţă de natură şi în acelaşi timp stimulând curiozitatea pentru
investigarea acesteia.

-12-
 O deosebită însemnătate o prezintă fenomenele naturii, care oferă copiilor prilejul de a
comunica în cadrul grupei descoperirile lor şi de a interpreta date şi simboluri din care ei extrag
informaţii – este vorba aici de calendarul naturii, tabelul responsabilităţilor, jurnalul grupei, cu
care copiii operează zilnic.
Activităţile de cunoaştere a mediului prezintă o importanţă deosebită, deoarece oferă
copiilor şansa de a descrie aspectele generale ale celor patru anotimpuri, de a clasifica elementele
componente ale mediului natural, de a recepta frumosul din natură.
În funcţie de conţinuturi şi de domeniile de cunoaştere, în cadrul activităţilor de mediu,
se pot aborda teme ca:

NATURA:
• apa, aerul, solul;
• fenomenele specifice celor patru anotimpuri;
• mamifere, păsări, insecte, peşti, reptile, broaşte;
• plante, fructe, legume, păduri, livezi;
• factori poluanţi, măsuri de protejare a mediului;
• comportamentul adecvat al omului în relaţiile cu natura.
OMUL:
• înfăţişare şi condiţii de viaţă;
• îmbrăcăminte, hrana omului;
• corpul omenesc şi îngrijirea lui;
• activităţile omului.
FAMILIA, GRĂDINIŢA, ŞCOALA:
• membrii familiei, mijloace de transport;
• aşezarea grădiniţei, interiorul şi curtea grădiniţei;
• viaţa copiilor în grădiniţă;
• activităţi desfăşurate în şcoală, vestimentaţie, rechizite, laboratoare.

-13-
UNIVERSUL:
• pământul, mişcările de rotaţie şi de evoluţie;
• orientarea în timp;
• corpurile cereşti- soarele, stelele, luna.
ŢARA:
• localitatea/ oraşul natal;
• obiective social- economice, culturale, religioase, istorice;
• patria, stema, steagul, imnul;
• harta, relieful ‚ţării;
• tradiţii, obiceiuri religioase şi culturale, ;
• evenimente istorice importante;
ACTIVITĂŢI PRACTIC-EXPERIMENTALE:
• activităţi practice în curtea grădiniţei;
• amenajarea straturilor, realizarea unor colecţii- frunze, flori, fructe;
• pregătirea răsadurilor, îngrijirea plantelor;
• pregătirea conservelor, a salatelor.
• plutirea şi scufundarea unor corpuri;
• dizolvarea unor substanţe- sare, zahăr- în apă;
• focul- producerea focului, evitarea pericolului;
• îngrijirea animalelor mici, a peştilor;
• reguli de igienă personală, măsuri de preîntâmpinare a unor accidente;
• acordarea primului ajutor în caz de accidente.
CUNOASTEREA MEDIULUI SE REALIZEAZA :
I - în cadrul jocurilor şi activităţilor liber – creative;
II - în cadrul activităţilor comune;
III - în cadrul activităţilor distractive.

-14-
 Formarea cadrelor, a viitorilor specialişti este o problemă complexă multilaterală: ea
începe de la vârsta de 6-7 ani şi se termină la vârsta de pensie, dar în fond, ea nu se termină în tot
timpul vieţii.
Problema pregătirii şi perfecţionării cadrelor este concepută nu ca limitat la o anumită
perioadă, ci ca un proces continuu.

Învăţământul a devenit un element decisiv in dezvoltarea umanităţii, factorul

fundamental care-l ajută pe om să devină stăpân şi ocrotitot al naturii, sa-şi creeze prin propriile
forţe condiţii de viaţă socială şi spirituală din ce în ce mai elevate, într-un climat democratic de
toleranţă şi moralitate.

Învăţământul are datoria de a asigura tuturor tinerilor, indiferent de specializarea pe care

o aleg o temeinică pregătire în ştiinţele fundamentale, fără de care nici un specialist nu-şi poate
îndeplini la nivel corespunzător sarcinile încredinţate, precum şi însuşirea concepţiei despre lume
şi viaţă, cunoaşterea istoriei şi culturii ţării.

O mare răspundere pentru perfecţionarea întregii activităţi din învăţământ ne revine

nouă, cadrelor didactice, care avem obligaţia să asigurăm un înalt nivel calitativ întregului proces
insructiv-educativ, să fim mereu preocupaţi de pregătirea noastră profesională şi pedagogică în
domeniul nostru de specialitate, să fim model de ţinută şi comportare.

-15-
1.4. CURRICULUM-UL DE „ŞTIINŢE” PENTRU CLASELE A III-A ŞI A IV-A

Curriculum-ul de ştiinţe pentru clasele a III-a şi a IV-a a fost realizat pornind de la

scopurile şi obiectivele generale ale predării şi învăţării ştiinţelor naturii la acest nivel de
şcolarizare: trezirea curiozităţii ştiinţifice a copiilor şi înţelegerea unor fapte şi fenomene din
universul imediat, familiar acestora.
Reforma învăţământului în ceea ce priveşte predarea ştiinţelor necesită o schimbare de
esenţă: ştiinţele nu se mai predau ca un ansamblu de fapte, de fenomene şi de reguli care trebuie
memorate, ci drept o cale de cunoaştere activa prin acţiunea directă a lumii înconjurătoare. Astfel
cei care predau ştiinţele ar urma:
• să dezvolte curiozitatea elevilor prin angajarea lor în acţiuni concrete de
explorare;
• să dirijeze discuţiile dintre elevi în scopul descoperirii semnificaţiei unor
fenomene ştiinţifice;
• să determine elevii să-şi asume responsabilităţi şi să fie cooperanţi;
• să încurajeze elevii în a se autoevalua;
• să asigure elevilor materialul didactic necesar investigaţiilor;
• să identifice şi să folosească resurse din afara sălii de clasă;
• să manifeste respect pentru ideile, deprinderile şi experienţele colegilor.
Programa este astfel concepută încât să nu îngrădească, prin concepţii sau mod de
redactare, gândirea independentă a autorului de manuale, a învăţătorului sau a profesorului,
precum şi libertatea de a alege şi de a organiza activităţile de învăţare cele mai adecvate atingerii
direcţiilor propuse.

Dominantele curriculum-ului actual faţa de cel anterior se pot sintetiza astfel:

Curriculum-ul anterior:
• elaborarea unor obiective centrate pe conţinuturi

-16-
 • predominanta conţinuturilor de tip informativ
• lipsa unor exemplificări ale activităţilor de învăţare
• abordarea ştiinţelor ca discipline academice
• recomandarea de a utiliza materiale didactice confecţionate
Curriculum-ul actual:
• elaborarea unor obiective centrate pe formarea de capacităţi
• predominanta conţinuturilor de tip formativ
• menţionarea în curriculum a unor activităţi de învăţare destinate dezvoltării unor
deprinderi cum ar fi: observarea, măsurarea, utilizarea informaţiei, etc.
• abordarea ştiinţei ca învăţare prin experimentare
• utilizarea unor obiecte de uz curent, cunoscute de copii din viaţa de toate zilele
• utilizarea şi integrarea informaţiei noi în ceea ce elevul ştie deja din experienţă
personal

OBIECTIVE CADRU

Cunoaşterea şi utilizarea unor termeni şi noţiuni specifice ştiinţelor naturii

Dezvoltarea capacităţilor de explorare/investigare a realităţii şi de experimentare prin
folosirea unor instrumente şi proceduri adecvate
Dezvoltarea capacităţii de comunicare, valorificând terminologia ştiinţifică învăţată
Dezvoltarea interesului faţă de realizarea unui mediu natural echilibrat şi propice vieţii
Cultivarea unui comportament ecologic de la vârsta fragedă formarea unor deprinderi şi
atitudini corespunzătoare.

-17-
 OBIECTIVE DE REFERINŢĂ

Clasa a III-a

A. Cunoaşterea şi utilizarea unor termeni şi noţiuni specifice ştiinţelor naturii

Obiective de referinţă

La sfârşitul clasei a III-a elevul va fi capabil:

• să recunoască şi să diferenţieze componentele de natură ştiinţifică din mediul
apropiat
• să observe şi să descrie însuşiri ale vieţuitoarelor şi caracteristici ale condiţiilor de
mediu
• să observe şi să descrie relaţii dintre om şi mediu

B. Dezvoltarea capacităţilor de explorare / investigare a realităţii şi de experimentare prin

folosirea unor instrumente şi proceduri adecvare

Obiective de referinţă

• să folosească instrumente familiare pentru a descoperi interdependenţe între

vieţuitoare şi mediul înconjurător
• să efectueze operaţii experimentale simple pentru a descoperi însuşiri ale
vieţuitoarelor şi caracteristici ale mediului înconjurător
• să realizeze experimente pe teme date pe baza unei liste de operaţii
• să formuleze concluzii intuitive pe baza datelor extrase din experienţele
desfăşurate sau din observarea unor fenomene

-18-
C. Dezvoltarea capacităţii de comunicare, valorificând terminologia învăţată

Obiective de referinţă
• să coopereze în cadrul unei echipe pentru a investiga o situaţie de natură ştiinţifică
din mediul apropiat
• să prezinte rezultatele unui experiment propriu folosind termeni ştiinţifici învăţaţi
• să redea în limbaj propriu în cadrul clasei anumite informaţii ştiinţifice aflate prin
mijloace mass-media

D. Dezvoltarea intereselor faţa de realizarea unui mediu natural echilibrat şi propice vieţii

Obiective de referinţă

• să manifeste curiozitate faţă de fenomenele ştiinţifice întâlnite

Clasa a IV-a

A. Cunoaşterea şi utilizarea unor termeni şi noţiuni specifice ştiinţelor naturii

Obiective de referinţă

La sfârşitul clasei a IV-a elevul va fi capabil:

• să observe şi sa descrie în cuvinte simple materiale naturale şi prelucrate din
mediul apropiat
• să identifice anumite transformări suferite de corpuri
• să perceapă şi să diferenţieze existenţa unor interacţiuni
• să clasifice amestecuri şi materiale, după criterii simple

-19-
B. Dezvoltarea capacităţilor/investigare a realităţii şi de experimentare prin folosirea unor
instrumente şi proceduri adecvate

Obiective de referinţă

• să folosească adecvat instrumente familiare pentru a descoperii însuşirile

corpurilor, transformările fizice suferite de corpuri şi interacţiunile dintre corpuri
• să efectueze operaţii experimentale simple şi observaţii pentru a descoperi
însuşirile corpurilor, transformările fizice suferite de corpuri şi interacţiunile dintre corpuri
• să efectueze măsurători ale distanţei şi duratei de deplasare pentru corpurile aflate
în mişcare şi să le verifice prin repetare
• să formeze probleme simple în care sunt implicate date experimentale şi
cunoştinte anterioare

C. Dezvoltarea capacităţii de comunicare valorificând terminologia ştiinţifică învăţată

Obiective de referinţă

• să participe activ în cadrul unui grup pentru a investiga o situaţie de natură

ştiinţifică din mediul înconjurător
• să prezinte rezultatele unui demers de investigare folosind termenii ştiinţifici
învăţaţi
• să redea în limbaj propriu în cadrul clasei anumite informaţii ştiinţifice aflate prin
mass-media

-20-
D. Dezvoltarea interesului faţă de realizarea unui mediu natural echilibrat şi propice vieţii

Obiective de referinţă
• să-şi manifeste şi să-şi dezvolte imaginaţia şi curiozitatea ştiinţifică
• să-şi exprime grija şi atenţia faţă de mediu

STANDARDE CURRICULARE DE PERFORMANŢĂ

Obiective cadru
1. Cunoaşterea şi utilizarea unor termeni şi noţiuni specifice ştiinţelor naturii
2. Dezvoltare capacităţilor de explorare investigare a realităţii şi de experimentare prin
folosirea unor instrumente şi proceduri adecvate
3. Dezvoltarea capacităţii de comunicare valorificând terminologia ştiinţifică învăţată

STANDARDE

S1 Descrierea însuşirilor şi caracteristicilor vieţuitoarelor şi fenomenelor naturale

observate
S2 Compararea unor funcţii şi stări ale corpurilor în funcţie de condiţiile de mediu
S3 Realizarea de experienţe folosind instrumente familiar
S4 Efectuarea de experimente dirijate
S5 Formularea de enunţuri ştiinţifice pertinente pe baza informaţiilor extrase din datele
experimentale
S6 Prezentarea rezultatelor unei investigaţii / experiment în mod simplu şi clar

-21-
 CAPITOLUL 2

MODALITATI DE EDUCARE A COPIILOR IN SPIRITUL OCROTIRII NATURII

2.1. FUNDAMENTAREA ŞTIINŢIFICĂ A TEMEI

ÎNSUŞIREA NOŢIUNILOR ŞTIINŢIFICE FUNDAMENTATE DESPRE VIAŢĂ

ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR – CALE DE ÎNŢELEGERE A ROLULUI SOCIETĂŢII
ÎN LUPTA PENTRU OCROTIREA NATURII

La baza procesului de formare a concepţiei ştiinţifice despre lume stau noţiunile

ştiinţifice, acestea formează conţinutul operatoriu al gândirii, elementele primare ale
construcţiilor mintale. Condiţiile principale pe care trebuie să le îndeplinească cunoştinţele
ştiinţifice pentru a conduce la formarea unei viziuni clare generale asupra lumii sunt: suficienţa
(cantitativ), exactitatea (autenticitatea), profunzimea. Cu noţiuni sărace, incomplet înţelese şi mai
ales, cu noţiuni numărate numai elevul nu va putea să dobândească un sistem de teze ştiinţifice
cu ajutorul cărora să-şi explice lumea, la un nivel accesibil lui, în mod unitar şi consecvent.
Oameni din toate timpurile au simţit nevoia să dea o explicaţie de ansamblu
fenomenelor lumii a tot ceea ce există şi se întâmplă în univers.
Concepţia despre lume este un ansamblu unitar de idei, considerată în întregul ei.
Atât vremea cât şi cunoştinţele oamenilor despre fenomenele din natură şi societate erau
sărace şi câtă vreme nu puteau fi folosite metode de cercetare ştiinţifice, nici concepţia despre
lume pe care şi-o formau nu putea fi ştiinţifică, ci incompletă sau greşită. Pentru oamenii tuturor
timpurilor, natura a fost un permanent exemplu, un neîncetat îndreptar, un irezistibil model, o
parte componentă a însăşi firii umane.
Omul a învăţat permanent de la natură, constrâns la început şi ameninţat în propria sa
experienţă; conştient apoi că poate cuprinde toată înţelepciunea care-l înconjoară şi pe care o
poate îmbogăţi prin inteligenţa sa.
Anumite elemente din cadrul activităţilor în afara de clasă, contribuie şi ele la formarea
concepţiei ştiinţifice despre lume: vizitarea unei uzine, citirea unei cărţi, vizionarea unui film,

-22-
etc. Dar aceste elemente care contribuie la formarea concepţiei ştiinţifice culese din surse atât de
variate, sunt nesistematice, nu sunt articulate logic. La un sistem ştiinţific de explicare a
fenomenelor din natură şi societate, elevii pot ajunge mai repede şi mai sigur prin procesul de
învăţământ.
Studiul sistematic al bazelor ştiinţelor sub îndrumarea cadrelor didactice aşează fiecare
noţiune la locul cuvenit în sistemul general de cunoştinte şi face posibile sinteze din ce în ce mai
cuprinzătoare şi mai profunde. Procesul formării concepţiei ştiinţifice despre lume este un proces
complex şi de lungă durată, afectând toate planurile personalităţii umane.
Prin instruirea şcolară elevii se ridică de la viziunea empirică despre lume la una
organizată raţional de către ştiinţă. Cunoştinţele de calitate achiziţionate în mod activ şi conştient
parcurg drumul de la cunoştinţe independente la sisteme de cunoştinţe, care apoi fac saltul de
transformare în convingere (ştiinţifice, morale, estetice).
Omul acţionează aşa cum gândeşte şi cum înţelege lucrurile. Concepţia ştiinţifică
determină la atitudine ştiinţifică pe toate planurile (moral, intelectual, estetic etc. ). Punerea
bazelor concepţiei ştiinţifice despre lume trebuie să înceapă de la cea mai fragedă vârstă. În
primii ani de viaţă copilul acumulează un bagaj eterogen de cunoştinţe empirice despre natura
înconjurătoare. Experienţa de cunoastere redusă a primilor ani de viaţă generează în mintea celor
mici, animismul, finalismul naiv, cu care procesul organizat de instrucţie din scoală are de luptat
mai târziu. Şcoala trebuie să valorifice bagajul de cunoştinţe despre natură dobândite de copii în
perioadele dezvoltării anterioare şi să construiască un sistem al procesului de cunoaştere.
În clasele ciclului primar (III-IV) cunoştinţele cu privire la natură se predau urmărindu-
se doua direcţii principale:să formeze reprezentări, noţiuni si cunoştinţe adecvate al căror volum
să evolueze atât liniar cât şi concentric pe baza dezvoltării sistematice a unor deprinderi de
observare să se creeze premisele deprinderilor de cunoaştere independentă a naturii
înconjurătoare.
Pentru ca şcoala să realizeze aceste sarcini, metodele activităţii didactice trebuie astfel
construite încât potenţialul intelectual al copilului să fie activat de la început pe făgaşul
cunoaşterii ştiinţifice, bineînţeles în limitele capacităţii intelectuale specifice vârstei. Studiul unei
metodici a activităţii didactice proprii acestei discipline a constituit obiectul cercetărilor unor
pedagogi şi psihologi cunoscuţi în literatura pedagogică mondială.

-23-
 Unul dintre cei mai de seamă a fost Piaget J. care a consacrat un volum impresionant de
cercetări dezvoltării stadiale a unor reprezentări şi noţiuni despre natură la copii intre 4-12 ani.
Din cercetările întreprinse Piaget desprinde, printre altele, concluzia că între 3-4 şi 7-8
ani, se observă la copil două tendinţe care se întrepătrund: artificialismul şi animismul. Copilul
îşi imaginează că toate lucrurile sunt create de cineva, sunt vii şi cresc (munţii cresc ca şi plantele
şi animalele, iar crearea unui obiect prin fabricare nu exclude după ei nici creşterea, nici viaţa)
La 7-8 ani arată Piaget ajung puţin câte puţin la cauzalitate raţională şi limitează
animismul numai la plante şi animale, fără însă să găsească explicaţii la toate problemele care-l
preocupă. Din această cauză copii recurg la imaginaţie pentru a explica unele fenomene. Între 7-
12 ani în timp ce se familializează cu obiectele şi relaţiile de mişcare apar operaţii de gândire
raţională şi operaţii logico-matematice concrete, dar lumea vie continuă să rămâna pentru copii
plină de mişcare. Ei nu realizează decât observaţiile şi clasificarea unor materiale concrete sau să
interpreteze simbolic câteva din problemele care îi suscită curiozitatea.
Spre 11-12 ani, pe măsură ce copilul observă fenomenele (creşterea plantelor şi
animalelor) gândirea lui logică se ridică de la operaţiile concrete legate de acţiuni, la operaţii
propriu-zise deductive.
Piaget formulează concluzia că din predarea ştiinţelor naturii, copilul trebuie el însuşi să
observe şi să experimenteze, învăţătorul trebuie doar să-l îndrume şi să-l îndemne în aceste
acţiuni. Este justă concluzia care se desprinde din cercetările lui Piaget, cu privire la dezvoltarea
progresivă a unui sistem de noţiuni exacte de geometrie, fizică şi chimie. Însuşirea de către copii
a unui cuantum de cunoştinţe riguros ştiinţifice este un deziderat al învăţământului modern.
Dar Piaget exagerează când susţine apariţia spontană a opţiunilor ştiinţifice la copii, el
preconizează fixismul în dezvoltarea stadială şi pe de altă parte contestă rolul cunoştinţelor
empirice în formarea noţiunilor şi integrarea timpurie a acestora în sistemul cunoştinţelor
ştiinţifice. Diverse studii şi articole publicate, cu cercetarea sistemului de predare în clasele I-IV.
scot în evidenţă printre alte resurse organizatorice pe care le oferă noul sistem pentru
restructurarea conţinutului învăţământului în direcţia creşterii calităţii ştiinţifice şi a intensificării
ritmului dezvoltării intelectuale.
Cu privire la cerinţele faţă de conţinutul şi metodica lecţiilor despre natură, programele
din aceste perioade subliniază mai ales necesitatea cunoaşterii nemijlocite a naturii. În urma mai

-24-
multor cercetări întreprinse în acest domeniu se apreciază că procesul de formare a unor noţiuni
cu conţinut ştiinţific precis poate să înceapă din primii ani de şcolaritate.
Încă din clasa I şcolarii trebuie familializaţi cu procedeele corecte de observare a naturi
înconjurătoare, trebuie să li se dezvolte sistematic spiritul de observaţie, interesul şi deprinderea
de a acumula materialul de cunoaştere după o logică ştiinţifică.
Organizarea într-un sistem unitar (liniar şi concentric) a cunoştinţelor despre natura vie,
introducerea în vocabular ştiinţific corect-la nivelul percepţiei intelectuale a elevilor contribuie la
dezvoltarea gândirii, înarmează pe elevi cu un sistem de investigaţie propriu cunoaşterii
ştiinţifice.
Formele de activitate care optimizează procesul predării cunoştinţelor despre natură sunt
observările.
Prin evidenţierea clară în observări a caracterelor particulare şi generale ale obiectivelor
şi fenomenelor se realizează pe de o parte, bazele cunoaşterii ştiinţifice şi pe de altă parte se
înarmează elevii cu tehnica investigaţiei independente în natura înconjurătoare.
Pentru a rezolva aceste sarcini, observările trebuie să se desfăşoare sistematic, să se
rezerve acestor activităţi un loc stabil în orar.
În învăţământul primar, prin studierea tuturor disciplinelor şcolare, elevii dobândesc
cunoştinţele ştiinţifice dar, la un nivel elementar adică aceste nu sunt nici complete, nici
definitive, constituind doar primii paşi în pătrunderea în domeniul ştiinţelor.
În cursul anilor de şcoală aceste noţiuni sunt completate, restructurate, adâncite.
Caracterul complex al învăţământului primar oferă premise pentru formarea unei vederi
de ansamblu asupra realităţii înconjurătoare pentru sesizarea şi înţelegerea legalităţilor acesteia.
Cadrele didactice trebuie să se preocupe ca la orice lecţie să-i ajute pe elevi să înţeleagă
cunoştinţele respective în spiritul acestei concepţii, ţinând seama de particularităţile lor de vârstă.
Studierea fragmentelor de citire cu conţinut ştiinţific lecţiile în care se predau
cunoştinţele despre om şi natură, lecţiile de geografie, ajută elevii de vârstă şcolară mică să
înţeleagă interdependenţa şi condiţionala reciprocă a fenomenelor, schimbările cărora le sunt
supuse aceste obiecte şi fenomene, posibilitatea omului de a cunoaşte legile lor de producere şi
de a le pune în serviciul său.
Observaţiile mai vechi ale elevilor cu privire la dezvoltarea plantelor de la însămânţare
până la recoltare, observaţiile făcute asupra seminţelor puse la încolţit în clasă le arată că materia

-25-
este în necontenită schimbare şi transformare. Formarea unor noţiuni precise din punct de vedere
ştiinţific, clare şi sistematice, pătrunderea în esenţa fenomenelor de interrelaţii specifice, se
realizează îmbinând teoria cu practica, bazându-se pe observaţia directă a diferitelor biocenoze,
în primul rând al acelora caracteristice regiunii în care se află şcoala. Formarea concepţiei despre
lume se realizează prin tratarea a cinci probleme principale şi anume:
1. Evidenţierea materialităţii fenomenelor.
2. Conexiunea, relaţiile existente în natură, mediul de viaţă.
3. Unitatea dintre organism şi modul de viaţă.
4. Circuitul materiei în natură.
5. Capacitatea omului de a cunoaşte şi transforma natura în folosul său.
Formarea concepţiei despre natură şi mediul înconjurător nu se realizează de la sine, în
mod spontan, ci este nevoie de îndrumare stăruitoare a cadrelor didactice.
Simpla prezentare a faptelor nu este suficientă, învăţătorul orientează gândirea elevilor
spre a înţelege semnificaţia faptelor, sensul lor îi ajută pe elevi să surprindă esenţialul din obiecte
şi fenomene, direcţia de dezvoltare a acestora.
Fără acest ajutor ei ar rămâne la o înţelegere de suprafaţă. Se ştie că elevii cunosc o
mulţime de transformări ale materiei organice, din oul de găină clocit a ieşit un pui care se
dezvoltă, se maturizează;din seminţele puse în pământ se dezvoltă o plantă care creşte, face
fructe. În toate aceste cazuri elevii observă transformările şi schimbările care au loc în natură. Ei
nu pot constata însă singuri direcţia acestor transformări.
Educatorii au sarcina să le arate că ele se dezvoltă de la simplu la complex, de la inferior
la superior.
Înţelegerea ştiinţifică a fenomenelor din natură şi societate este condiţionată de aflarea
cauzelor care le produc, de stabilirea factorilor care influenţează producerea şi modificarea lor.
De aceea când transmite cunoştinţe, educatorul trebuie să solicite des gândirea elevilor, cerându-
le să dezvăluie cauzele fenomenelor.
Întrebările”de ce?;cum vă explicaţi?;pentru ce?” vor fi adresate elevilor de câte ori ei
înşişi ar putea găsi explicaţia fenomenelor despre care se discută.
Învăţătorul trebuie să le ceară să arate nu numai cum se produc fenomenele, dar să şi
explice”de ce”se produc astfel.

-26-
 În lecţiile în care se învaţă despre calendarul naturii elevii stabilesc legături corecte între
răcirea sau încălzirea vremii şi transformările din natură: vara, vaporii de apă noaptea în contact
cu corpurile reci se condensează şi se formează roua, iar toamna şi primăvara când temperatura
scade sub 0 grade prin îngheţare vaporii de apă se transformă în brumă, florile se ofilesc,
frunzele îngălbenesc şi cad, păsările călătoare pleacă spre ţările calde. De asemenea stabilesc
legături corecte între condiţiile de viaţă pe care le oferă toamna şi pregătirea vieţuitoarelor pentru
iarnă, ocupaţiile oamenilor.
Discuţiile purtate cu elevii în urma observărilor făcute în natură, despre fiecare anotimp
îi ajută pe elevi să stabilească legături mai adânci, esenţiale, între fenomene. Experienţele
demonstrative care se fac în cadrul lecţiilor de ştiinţele naturii, lucrările practice efectuate cu
elevii, observaţiile asupra producerii fenomenelor îi ajută de asemenea să stabilească dependenţe
cauzale între fenomene. În acest mod ei îşi vor însuşi treptat ideea că schimbările din natură şi
societate nu se produc la întâmplare, ci după anumite legi obiective, vor reuşi să deosebească
esenţialul de secundă, să generalizeze din ce în ce mai larg.
Repetarea de către elevi a experienţelor făcute în clasă de către învăţător precum şi
efectuarea unor experienţe noi conving pe elevi că aceleaşi cauze în aceleaşi condiţii, produc
aceleaşi efecte. Programa pentru clasa a IV-a urmăreşte valorificarea pe o treaptă superioară a
cunoştinţelor însuşite în clasele anterioare, formularea pe baza acestora a unor generalităţi
potrivit nivelului de înţelegere al elevului şi transmiterea de cunoştinţe noi, necesare pentru a
crea o bază aperceptivă, multe cunoştinţe care urmează a fi însuşite în clasele următoare. În clasa
a IV-a se acordă atenţie elementelor care alcătuiesc lumea nevie precum şi interdependenţa
dintre acestea şi lumea vie.
Sarcina principală a predării ştiinţelor naturii în clasele III-IV este formare unor noţiuni
ştiinţifice cu ajutorul cărora elevul să înţeleagă corect cele mai răspândite lucruri şi fenomene ale
naturii. Formarea noţiunilor corecte contribuie în acelaşi timp la dezvoltarea armonioasă psiho-
fizică a elevilor.
Formarea noţiunilor este un proces complex şi de lungă durată al cărui început îl
constituie întotdeauna perceperea, observarea nemijlocită a obiectului, sau fenomenului studiat, a
naturii înconjurătoare.

-27-
 Lecţiile despre fierbere, evaporare, condensare şi îngheţare a apei, mai ales dacă sunt
predate pe bază de demonstraţie experimentală, pot să-i ajute să înţeleagă faptul că acumulările
cantitative duc la salturi calitative, chiar dacă această lege nu se studiază în clasele mici.
Prin disciplinele studiate în ciclul primar, mai ales cunoştinţele naturii şi mediului
înconjurător, elevii dobândesc un sistem naţional care-i introduce în lumea ştiinţelor, prin care
realizează înţelegerea şi interpretarea ştiinţifică a lumii.
Se impune deci, ca în învăţământul primar să se introducă cu mai mult curaj spiritul
ştiinţific prin cercetarea cât mai independentă a obiectelor şi fenomenelor lumii înconjurătoare,
analiza lor prin trăsăturile esenţiale, stil concis de redare a cunoştiţelor. Valorificarea experienţei
empirice de care dispun copii trebuie să însemne îmbogăţirea şi orientarea ei către aspecte
esenţiale. De exemplu, în discuţiile care se poartă cu elevii despre anotimpuri, se pot valorifica
cunoştinţele lor în legătură cu fenomenele naturii, cu starea vremii, a naturii, a vieţuitoarelor, dar
nu ca o simplă descriere şi inventariere a acestora, ci se pot avansa unele încercări de explicare a
apariţiei anotimpurilor, ca un proces care are anumite cauze. Încă din clasele primare trebuie
introdusă pe linia spiritului ştiinţific maniera de a cerceta lucrurile, pe baza observării şi chiar a
experimentării (producerea şi desfăşurarea unor fenomene), de a stabilii relaţiile dintre ele, de a
descifra direcţia dezvoltării.
Cu cât cunoştinţele se însuşesc prin investigaţie, prin analize şi dezvăluire cu atât se
creează posibilităţi mai mari de restructurare a lor.
Capacitatea elevilor de a explica un fenomen cu sublinierea elementelor esenţiale, a
cauzelor şi a evoluţiei lui constituie nu numai rezultatul achiziţionării cunoştinţelor, ci mai ales al
activităţii gândirii.
În studierea de către copii a unui animal, a unei plante, a unui fenomen, ei trebuie ajutaţi
să gândească, să sesizeze trăsăturile esenţiale care-l caracterizează, să-l încadreze corect în
categoria din care face parte, ajungând la noţiuni integratoare, să-l studieze în mediul lui de
existenţă, stabilind relaţiile dintre ele şi mediu. Astfel cunoştinţele privind plantele, animalele,
fenomenele naturii trebuie prezentate în optică ecologică interpretate în lumina conexiunii
generale prin relaţii de cauzalitate. Deci elevii trebuie să cunoască toate aceste lucruri, pentru a
proteja natura când este nevoie sau a o transforma în folosul său fără însă a o distruge.

-28-
2.2. REALIZAREA EDUCAŢIEI ECOLOGICE LA PREŞCOLARI PRIN
ACTIVITĂŢILE DIN GRĂDINIŢĂ

“ Învăţaţi-i pe copiii voştrii ceea ce i-am învăţat noi pe ai noştri, că pământul este mama
noastră. Tot ceea ce i se întâmplă pămîntului, va ajunge să li se întâmple şi copiilor acestui
pământ. Noi ştim cel puţin atât : nu pământul aparţine omului, ci omul aparţine pământului. ”
Sieux Seatle

Educaţia ecologică este la fel de importantă pentru vârsta preşcolară ca şi educaţia

intelectuală, morală, estetică, etc.
În cadrul educaţiei ecologice, copiii preşcolari învaţă de ce şi cum trebuie protejată
natura. Îngrijirea mediului implică din partea omului desfăşurarea unor acţiuni practice care să
contribuie la evoluţia plantelor şi animalelor, apărarea lor de acţiunile dăunătoare, care pun în
pericol viaţa plantelor şi animalelor şi chiar viaţa omului.
Protejarea mediului înconjurător se insuflă de la cele mai fragede vârste.
Mediul în care copiii îşi desfăşoară activitatea îi influenţează permanent şi le oferă
posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru ei, le stimulează curiozitatea şi
dorinţa de cunoaştere.
Interesaţi de transformările care au loc în natură, de fenomenele specifice fiecărui
anotimp, de diferite aspecte din viaţa plantelor şi animalelor preşcolarii pun o serie de întrebări
pentru a cunoaşte natura, a o înţelege şi de a o ocroti mai bine.
Prin răspunsul pe care-l dăm noi, educatoarele, conducem copiii la înţelegerea relaţiilor
dintre unele fenomene şi rezultatul acestora, copiii putând depăşi această etapă printr-o educaţie
ecologică, desigur în conformitate cu particularităţile de vârstă.
Pentru realizarea educaţiei ecologice la vârsta preşcolară, am urmărit realizarea
următoarelor obiective:
• familiarizarea preşcolarilor cu aspecte cât mai variate ale mediului înconjurător;
• dezvoltarea dragostei pentru natură;
• formarea deprinderii de a ocroti, proteja şi respecta natura;
• formarea unui comportament civic, etic şi a deprinderilor de păstrare şi ocrotire a
naturii;

-29-
 • educarea copiilor în sensul păstrării sănătăţii mediului în care trăiesc.

Îngrijirea şi protejarea mediului se insuflă copiilor de la cele mai fragede vârste.

Manifestarea unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător apare la copilul preşcolar ca
urmare a desfăşurării unei activităţi variate din punct de vedere al tematicii, conţinuturilor şi a
strategiilor utilizate care pun copii în situaţia de a exersa numeroase acţiuni de îngrijire şi
ocrotire a mediului.
Prin participarea la aceste activităţi, copiii înţeleg rolul pe care ei îl au în mediu, ce
acţiuni sunt capabili să efectueze şi care sunt urmările unor atitudini necorespunzătoare faţă de
mediul înconjurător.
Pentru familiarizarea preşcolarilor cu aspecte ale lumii înconjurătoare am folosit cu
eficienţă observările asupra mediului, povestirile, lecturile educatoarei, memorizări, plimbări,
vizite, drumeţii, excursii, diapozitive, etc.
Toate acestea sunt preţioase mijloace de a-i educa pe copii pentru a cunoaşte mediul
înconjurător, prezentându-le relaţia dintre plante, animale şi om. Prin activităţile de observare
”Colţul viu al naturii”, “Aspecte de toamnă, iarnă, primăvară”, “Crizantema şi tufănica”,
“Animale domestice “, Animale sălbatice” etc. , copiii au cunoscut aspecte ale mediului
înconjurător, fenomenele care se produc în natură în fiecare anotimp, plante, animale precum şi
relaţia dintre acestea şi om. Activităţile de observare nu s-au limitat numai la activităţile în clasă
la colţul viu al naturii ci s-au extins şi în afara grădiniţei, mai întăi în împrejurimile unităţii şi
apoi în natură cu prilejul plimbărilor, drumeţiilor şi excursiilor.
Activităţile de memorizare “Gândăcelul”, “Căţeluşul şchiop”, “Îndemn”, ”Nu rupeţi
florile, copii”, etc. au plăcut foarte mult copiilor şi le-au sensibilizat sufletele.
Ei au înţeles din aceste poezii că nu este bine să rupi crengile copacilor
că plânge pomul ca un om), că nu este bine să rupi o floare (floarea este o fiinţă mică şi
dacă o rupi ea moare) sau să omori gâzele.
Prin versuri deosebit de expresive este exprimată suferinţa căţeluşului rănit la picior de
un copil rău, sau a unui pomişor cu crengile rupte care se tânguie cerându-le copiilor să-nu-i mai
rupă crengile, îndemnându-i să-l îngrijească şi să-l apere de copiii răi.
Îndemnurile desprinse din aceste poezii sunt uşor înţelese de copii deoarece sunt
exprimate pe înţelesul lor de cei care se află în suferinţă. Din activităţile de povestiri şi lecturi ale

-30-
educatoarei copiii au aflat că natura este minunată, că ea ne dă bucurii, că pomii ne dau umbră şi
fructe, că florile dau frumuseţe grădinilor, parcurilor şi ferestrelor locuinţelor dacă sunt îngrijite
şi ocrotite.
Povestirile şi lecturile educatoarei: ”Cireşul”, “Lacrima unui fir de iarbă” , ”Ploaie
pentru floarea cea mică” etc. i-a ajutat pe copii să-şi formeze un comportament adecvat în natură,
evaluându-şi corespunzător urmările faptei lor (dacă ar rupe crengile cireşului, acesta n-ar mai
rodi, dacă calci iarba aceasta se ofileşte, dacă rupi florile parcurile şi grădinile rămân fără
frumuseţe). Formarea şi dezvoltarea unei atitudini ecologice precoce care să permită
manifestarea unei conduite simple în relaţiile cu mediul s-a realizat şi prin activităţile de lectură
după imagini.
Prin lecturarea imaginilor din activităţile: “Aşa da, aşa nu”, ”Copiii harnici”, “Fapte
bune, fapte rele”, ”Munca oamenilor în grădină, în livadă” etc. , copiii s-au familiarizat cu
aspecte ale lumii înconjurătoare, pentru înţelegerea şi aplicarea regulilor de protecţie a mediului
înconjurător.
Prin activităţile de convorbire: “Copiii – prietenii naturii”, ”Cum îngrijim şi ocrotim
natura”, ”Omul prieten sau duşman al naturii”, copiii au dat răspunsuri privind natura,
fenomenele care se produc în natură precum şi acţiunile pe care trebuie să le întreprindă copiii şi
oamenii mari pentru a îngriji şi proteja mediul în care trăim. Educaţia ecologică am realizat-o nu
numai prin activităţile comune ci şi prin jocurile şi activităţile la alegerea copiilor.
Prin activităţile practice-aplicative de efectuare a curăţeniei şi ordinii în sala de grupă,
de îngrijire a florilor de la colţul viu al naturii, de îngrijire a împrejurimilor grădiniţei am urmărit
ca preşcolarii să iubească ordinea şi curăţenia, să iubească natura, şi să le formeze deprinderea de
a o îngriji şi ocroti

-31-
 Copiii au semănat grâu, porumb şi fasole, au sădit plante, au udat florile, le-au curăţat
frunzele uscate, le-au şters frunzele de praf, acţiuni efectuate cu plăcere de către ei.
Prin jocul de masă ”Toto si Loto în lumea animalelor”, copiii au cunoscut diferite medii
geografice (pădure, aer, apă, zone geografice îndepărtate) precum şi vieţuitoarele care trăiesc în
acele medii.
În cadrul plimbărilor ocazionale, preşcolarii au putut constata unele comportamente
negative ale oamenilor faţă de natură ( gunoaie aruncate la întâmplare, nu în locurile special
amenajate, iarba călcată, crengi rupte din copaci, hârtii şi ambalaje din plastic aruncate pe lângă
blocurile de locuinţe).
Le-am explicat copiilor pe înţelesul lor că pentru a trăi într-un mediu sănătos, fiecare
trebuie să ne îngrijim de curăţenia spaţiilor din jurul nostru, să contribuim la sănătatea noastră şi
a celor din jur. Tot în cadrul plimbărilor, copiii au observat râul ,dumbrava de pe malul stâng al
acestuia precum şi punctele de depozitare a deşeurilor menajere.
Apa murdară a apelor, deşeurile aruncate la întâmplare atât în apă cât şi în pădure, i-au
ajutat să-şi formeze atitudini pozitive corecte faţă de mediul degradat, să-şi exprime dorinţa de a
acţiona direct, angajându-se la acţiuni de îngrijire şi păstrare a curăţeniei în grădiniţă, acasă, pe
stradă.
Observând pădurea , preşcolarii au constatat că mulţi copaci sunt tăiaţi, unii sunt pe
jumătate uscaţi iar alţii sunt rupţi.
La întrebările adresate de copii le-am explicat pe înţelesul lor cauzele pentru fiecare
situaţie în parte precum şi efectele poluării asupra mediului, urmările tăierilor abuzive ale
copacilor, urmările poluării apelor şi aerului pe care-l respirăm. De asemenea le-am vorbit
copiilor despre poluarea fonică, despre principalele surse de zgomot: circulaţia rutieră, trenurile,
avioanele, radioul, vocile copiilor şi ale oamenilor.
Am aratat că activităţile de cunoaştere a mediului se pot realiza pe întreg programul
zilei şi aproape prin toate formele de organizare a procesului instructive- eduvcativ, precum şi în
activităţile pe sectoare şi cele complementare.
La sfârşitul acestor activităţi, preşcolarii sunt capabili :
- să cunoască elementele componente ale lumii înconjurătoare- corpul uman, animale,
plante, obiecte-;
- să recunoască anumite schimbări şi transformări din mediul înconjurător;
 - să exploreze şi să descrie verbal sau grafic obiecte, fenomene, procese din mediul
înconjurător folosind surse de informare diverse;
- să cunoască elemente ale mediului social şi cultural;
- să cunoască existenţa corpurilşor cereşti ;
- să comunice impresii, idei pe baza observărilor efectuate;
- să manifeste disponibilitate în a participa la acţiuni de îngrijire şi protejare a mediului,
aplicând cunoştinţele dobândite.
Valoarea educativă a acţiunilor de cunoaştere a mediului se manifestă nu numai prin
efectele salutare de dezvoltare a intelectului preşcolarului ci şi prin influenţa comportamentului
copiilor, prin efectul de conştientizare a unor cerinţe de conduită civilizată, de socializare a
copiilor prin numeroasele posibilităţi de colaborare.
În concluzie, precizez că atât prin activităţile prezentate în acest material cât şi prin
întreaga activitate desfăşurată în grădiniţă preşcolarii sub îndrumarea permanentă a educatoarei
au posibilitatea să-şi însuşească potrivit particularităţilor de vârstă, anumite noţiuni şi cunoştinţe
despre problematica ecologică.

2.3. EDUCAREA ELEVILOR ÎN SPIRITUL OCROTIRII MEDIULUI

ÎNCONJURĂTOR, PRIN LECŢIILE DE ŞTIINŢĂ

Problematica ocrotirii naturii şi a mediului ambiant a atins în ultimul timp dimensiuni

considerabile, determinate de valul cunoştinţelor de specialitate, astfel încât cunoaşterea tuturor
aspectelor protecţia biosferei este foarte dificilă. Acest “bombament informaţional” de date,
cifre, studii şi comentării în legătura cu mediul ambiant este urmarea firescă a impactului în care
se găseşte omenirea de astăzi în relaţiile ei cu biosfera.
Abia în acest moment cunostinţa colectivă umană a început să reflecteze şi în sfârşit să
acţioneze în direcţia coexistenţei ei cu natura.
Problematica protecţiei biosferei este astăzi diferenţiată teoretic şi practic conform
diverselor criterii, în mai multe ramuri, dintre care unele pot fi denumite, tradiţionale, cum sunt
ocrotirea plantelor şi animalelor rare. Altele, cum sunt diversele aspecte ale poluarii ambianţei,
sunt domenii noi, de o deosebită importanţă.
 Contextul în care s-a ajuns la o astfel de preocupare, factorii care au determinat
modificări fundamentale în structura mediului biologic, rezultatele care au apărut în urma
modificărilor permanente în relaţia natură-om-natură, măsurile care se impun pentru protejarea
mediului, sunt câteva dintre temele luate în discuţie diferitelor reuniuni naţionale şi
internaţionale, sunt câteva aspecte care figurează tot mai mult în publicaţiile de specialitate, ale
celor cu caracter interdisciplinar sau în presa cotidiană.
Integrată în ansamblul procesului de educaţie permanentă şcoala este prima instituţie în
care, în mod organizat, copilul este învaţat să pătrunda în problemele fundamentale ale vieţii.
Cum în contextul noţiunii de cultură generală intră în mod obligatoriu acele cunoştinţe
menite a atribui individului bazele teoretice ale fenomenelor fundamentale, pregătirea acestuia
pentru viaţa, formarea unei concepţii solide pentru orientarea in rezolvarea problemelor majore
ale vieţii este firesc ca în ansamblul disciplinelor de învăţământ problema mediului înconjurător
să ocupe un loc important.
Întregul proces de învăţământ trebuie să convingă pe fiecare copil si tânăr de necesitatea
apărării mediului inconjurător de către toate generaţiile.
Apărarea mediului înconjurător de degradare şi în primul rând de poluare, reprezintă
una dintre problemele majore ce confruntă omenirea în prezent.
Şcoala în general, învăţătorii la testele despre cunoaşterea mediului înconjurător si
profesorii de biologie in special, au răspunderea formării unei noi conduite, conduita corectă a
omului faţă de mediul înconjurător.
Fiecare lecţie predată trebuie să aducă ceva nou la formarea convingerii şi conduitei
elevilor în relaţiile lor cu mediul înconjurător. Elevii îşi însuşesc noţiuni ştiinţifice despre
structura şi funcţiile organismelor vegetale şi animale, a proceselor biologice de bază, copiii şi
tinerii trebuie să înţeleagă rolul acestora în cadrul biosferei.
Un proces biologic fundamental din natură spre cunoaşterea şi evaluarea căruia trebuie
să-i conducem pe toţi elevii este marele proces de sinteză a substanţelor organice în plantele
verzi. Acest proces face posibilă singura legatură veritabilă dintre pamânt şi soare şi unicul
fenomen de protecţie din natură.
Spunându-le elevilor că dispariţia unei specii din flora spontană înseamnă dispariţia
ulterioară, într-un timp mai apropiat sau mai indepărtat, a patruzeci de specii de mamifere, păsări
şi insecte, determinând reflecţii asupra relaţiilor extrem de complexe dintre vieţuitoare.
 Elevii sunt imediat tentaţi să întrebe sau se întreabă cum anume au loc astfel de
dispariţii şi care sunt animalele şi plantele vizate în acest proces. La lecţiile de ştiinţă în special la
cele care se învaţă despre diferite plante, îndrumăm elevii să înţeleagă că prin activitatea
plantelor se asigură o permanentă reciclare împrospătare a aerului.
De asemenea se pun în evidenţă procesele de creştere şi dezvoltare a plantelor, factorii
care contribuie la desfăşurarea acestor procese, precum şi modul ştiinţific în care oamenii
intervin în desfăşurarea proceselor fiziologice ale plantelor de cultură si modalităţile de protejare
şi dezvoltare a florei spontane din pădure, păşuni, fâneţe, etc. În lecţiile în care se învaţă despre
animale trebuie să abordăm aceleaşi probleme şi anume :
• care animale sunt ameninţate cu dispariţia
• care sunt factorii care au devenit sau au tendinţa de a deveni nocivi pentru
vieţuitoare ?
• ce trebuie să facă oamenii pentru a proteja aceste animale ?
Trebuie subliniată unitatea, legătura strânsă într-o lume animală şi cea vegetală, relaţiile
multiple şi complexe ale omului cu natura vie.
Trebuie să arătăm elevilor că degradarea mediului nu este un fenomen trecător, ci el ne
va însoţii permanent tot restul vieţii.
Dezvoltarea omenirii şi conservarea, protejarea mediului inconjurător sunt două
fenomene care trebuie să se dezvolte simultan. Problemele legate de dezvoltarea plantelor şi
animalelor ne obligă la reflecţii şi la îndrumări concrete privind transformările viitoare ale florei
şi faunei şi cea mai favorabilă atitudine din partea omului în acest grandios proces din natură,
evoluţia.
Pregătirea privind cunoaşterea şi ocrotirea naturii, este abordată diferenţiat în funcţie de
specificul treptei de şcolarizare, ea începe cu învăţământul primar şi continuă în gimnaziu şi
liceu. La noi în ţară învăţământul preşcolar este organizat pentru copii între 3-6 ani şi 7 ani,
repartizaţi pe trei trepte de vârstă, iar activităţile sunt astfel concepute încât se urmăreşte în
primul rând realizarea scopului pedagogic, adică pregătirea copiilor pentru integrarea rapidă în
procesul de învăţământ propriu-zis, odată cu trecerea lor în şcoala primară.
Ţinând seamă de specificul vârstei, informarea copiilor de vârstă preşcolară cuprinde
diferite jocuri si activităţi practice ca de exemplu amenajarea şi îngrijirea colţului viu
(îndepărtarea prafului de pe frunze, curăţirea plantelor de frunze uscate) plivirea florilor si
zarzavaturilor.
Cu aceste prilejuri se explică copiilor necesitatea unor astfel de intervenţii în asigurarea
dezvoltării normale ale plantelor. In cadrul învăţământului preşcolar cunoaşterea mediului
înconjurător constituie o problemă de bază având aceaşi pondere cu preocuparea pentru
dezvoltarea vorbirii.
Ponderea mare pe care o are cunoaşterea mediului înconjurător în programa de activitate
a grădiniţelor de copii este determinată de necesitatea de a face cunoscut copiilor mediul în care
trăiesc şi al formării germenilor concepţiei ştiinţifice despre lume.
Cunoaşterea vieţii plantelor si animalelor specifice ţării noastre se completează treptat
în anii de şcoală în cadru observărilor spontane efectuate in timpul jocurilor si activităţilor în aer
liber (grădini botanice, grădini zoologice, plimbări în parcuri, păduri.
Cunoaşterea naturii vizează următoarele aspecte: Formarea de reprezentări şi noţiuni
despre natura înconjurătoare în cadrul activităţilor obligatorii de observare, ca şi în cadrul
lecţiilor şi a observărilor spontane.
Activităţile sunt astfel concepute încât observând de exemplu creşterea şi dezvoltarea
plantelor în diferite anotimpuri ei constată interdependenţa dintre acestea şi factorii: apă, aer,
lumină, care influenţează aceste procese. Diferite acţiuni cu tema «Ocrotiţi florile şi animalele»,
« Ocrotiţi pădurile » plantarea de puieţi, îngrijirea animalelor şi altele sunt realizate în scopul
sădirii în sufletul copilului a unor sentimente de solidaritate cu natura înconjurătoare, interes util
împletit cu estetic.
Copiii sunt orientaţi în înţelegerea adaptării animalelor şi plantelor la condiţiile naturale,
ale rolului omului în transformarea naturii în folosul său.
În şcoala generală elevii sunt introduşi treptat, sistematic în lumea cunoştinţelor despre
mediul înconjurător, fiind ajutaţi să înţeleagă legătura între cauzele şi efectele modificării
mediului, precum şi pătrunderea în esenţa politicii de combatere a factorilor care modifică natura
in mod nedorit.
Prin lecţiile de cunoaşterea mediului înconjurător, activităţile organizate pentru
cunoaşterea naturii, copiii au posibilitatea să cunoască prin observaţie proprie, prin
experimentare, complexitatea fenomenelor vieţii, înseamnă să-şi dea seama că natura este
suportul vieţii noastre, că ea ne dă tot ceea ce avem nevoie :aer cu oxigen, lumină, asigură
circulaţia apei, curăţă prin autopurificare apele murdare, ne dă rocile metalifere, energia din
combustibilii solizi şi gazoşi, energia hidroelectrică.
Înseamnă a deveni un suflet bun, curat, iubitor de frumos, săritor în ajutorul naturii şi
colegului meu, a prietenului ajuns la necaz, înseamnă a se pregăti pentru zilele de mâine, a
deveni omul care răspunde de tot ce i-au lăsat antecesorii, şi care se va integra în mod echilibrat
în natură.

2.4. ASPECTE ALE MODULUI ÎN CARE SE REFLECTĂ ÎN PROCESUL DE

EDUCAŢIE PROBLEMELE FUNDAMENTALE PRIVITOARE LA OCROTIREA
MEDIULUI PRIN PREDAREA ŞTIINŢELOR NATURII

În şcoala generală, încă din primele clase elevii sunt introduşi treptat in domeniul
cunoştinţelor despre mediul înconjurător, fiind ajutaţi să înţeleagă legătura logică între cauzele şi
efectele modificării mediului precum şi pătrunderea în esenţa politică de combatere a factorilor
care modifică natura în mod nedorit. Cunoaşterea naturii, a mediului înconjurător cu toate
formele sale biologice este necesară pentru formarea unor noţiuni, idei, convingeri, raţionamente
despre lumea înconjurătoare.
Toate acestea integrează copilul în mediul sau de viaţă, îi trezesc curiozitatea, spiritul de
observaţie şi dragostea pentru natură facilitându-i întelegerea relaţiilor complexe ce au loc în
natură.
Un obiectiv important, urmărit în predarea la cunoaşterea mediului înconjurător, este
cunoaşterea condiţiilor de mediu in care trăiesc plantele si animalele(solul, subsolul, factorii
atmosferici, aerul, apa si intercondiţionarea dintre organisme)şi adaptarea vieţuitoarelor la
condiţiile de mediu. Un alt obiectiv important, urmărit prin predarea acestei discipline este
fenomenul de intercondiţionare în natură, cunoaşterea de către elevi a măsurilor luate de statul
nostru pentru ocrotirea naturii.
Cunoaşterea naturii vizează următoarele aspecte: formarea de reprezentări şi noţiuni
despre natura înconjurătoare, noţiuni privitoare la creşterea şi dezvoltarea plantelor în diferite
anotimpuri, să înţeleagă legătura dintre acestea şi factorii (apă, aer, lumină, etc.) care
influenţează aceste procese, legătura ce există între plante şi animale, precum şi adaptarea la
condiţiile de mediu. Pentru inţelegerea acestor procese, fenomene, se organizează cu copii:
plimbări, excursii pentru a putea să observe natura înconjurătoare în diferite situaţii: livezi,
păduri, malul apelor, munte, marea, în acest fel reuşind să facă primii paşi în cunoaşterea
diferitelor biocenoze (zonale de stepă cu iarbă, flori, fluturi, albine, gândaci; prezenţa unor plante
caracteristice apelor, mătasea broaştei, nuferii, prezenţa peştilor în apă şi altele) dirijată a
biocenozei pădurii se face în cadrul organizării de excursii tematice.
Pentru cunoaşterea biocenozei specifice altei zone, regiuni, acolo unde nu avea ocazia
de a observa direct biocenozele respective, prezentarea teoretică este însoţită de ilustraţii,
diafilme, diapozitive.
Din clasa a III-a elevii trebuie să cunoască care sunt animalele domestice şi sălbatice,
luând în consideraţie criterii esenţiale, să-şi însuşească corect caracteristicile fiecărui animal,
mediu de viată, înfaţişarea lui, hrănirea, înmulţirea şi foloasele, adaptarea la condiţiile de viaţă
precum şi măsuri de ocrotire a lor. În clasa a II-a şi a IV-a elevii trebuie să încadreze corect
noţiunile corespunzătoare categoriei ‘’plante’’ sau ‘’animale’’, să precizeze grupa din care face
parte animalul sau grupa respectivă (planta de cultură, animal de câmp, de apă, de pădure).
Elevii trebuie să cunoască un animal (veveriţa) nu numai sub aspect descriptiv ca
înfăţişare ci mai ales sub aspect explicativ (de ce are coadă lungă şi stufoasă ? de ce are dinţii
ascuţiţi ? la ce îi servesc ?) scoţând în evidenţă relaţia dintre animal şi mediu, dintre organism şi
modul de viaţă, ideea adaptării animalelor la condiţiile de mediu ambiant.
Elevii trebuie să sesizeze relaţiile dintre plante şi animale, între om şi acestea, ei trebuie
să ştie că dacă nu sunt plante nu mai sunt nici animale sau dacă nu ar fi plante care produc
oxigenul n-ar mai fi viaţă pe pământ.
În clasa a IV-a se trece la un studiu ştiinţific despre corpuri, fenomene, natură, tipuri de
natură, sol, subsol, minerale, petrol, cărbuni.
La capitolul « apă » elevii învaţă despre însuşirile apei, răspândirea apei pe scoarţa
pământului, contribuţia apei la nivelarea scoarţei pământului. În cadrul acestor lecţii elevii sunt
puşi să rezolve, să explice anumite lucrări printre care şi înţelesul zicalei ‘’Băutura cea mai bună
este apa de izor’’. De asemenea elevii învaţă fenomenele prin care apa trece dintr-o stare în alta,
circuitul pe care-l face apa in natură precum şi utilizarea ei de către om.
Se va scoate în evidenţă că, circuitul apei în natură se desfăşoară mereu, este un proces
continuu, căci apele sunt o mare bogăţie a ţării noastre şi nu trebuie să risipim apa fără nici un
folos, trebuie păstrată curăţenia apelor din fântâni, apelor curgătoare şi stătătoare. Învăţătorul
trebuie să spună copiilor că deşi apa ocupă pe pământ şi în pământ mai mult de jumătate, totuşi
ea reprezintă pentru multe ţării din lume o problema gravă deşi multe din apele noastre sunt atât
de poluate încât au dispărut aproape complet flora şi fauna lor. Lupta cu poluarea se duce pe
toate planurile, statul nostru ia măsuri de curăţire şi de protecţie a tuturor factorilor de mediu,
măsuri pentru folosirea apei de băut, măsuri igienice pentru asigurarea unui aer bun de respirat.
În cadrul capitolului ‘’Omul cunoaşte şi stăpâneşte natura’’ elevii află despre
necesitatea cunoaşterii de către om a legăturilor naturale între fenomenele din natură pentru a
folosi natura în folosul său.

Noţiunile cu care trebuie să rămână elevii sunt :

• ce este poluarea şi care sunt cauzele care determină acest fenomen ?
• în câte feluri se manifestă poluarea ?
• ce efecte nocive are poluarea asupra apei, aerului, solului, faunei, florei terestre şi
acvatice, vieţii omului ?
• care sunt măsurile care pot micşora efectele poluării, metodele de combatere a
poluării precum şi măsurile ce s-au luat pentru protecţia factorilor de mediu.
Elevii trebuie să ştie că, din cauza poluării au dispărut multe specii de plante si animale
iar altele sunt pe cale de dispariţie şi de aceea sunt ocrotite de lege.
Din fauna ţării noastre au dispărut în ultimile două secole opt specii de mamifere,
precum şi numeroase specii de plante.
În ţara noastră, ca de altfel în majoritatea ţărilor lumii, au fost puse sub ocrotire
completă sau parţială o serie de specii de plante şi animale, considerate azi ca foarte rare şi în
curs de dispariţie.
Pe întregul teritoriu al României sunt ocrotite 22 de specii de plante la care se adaugă
alte specii ocrotite în anumite zone şi rezervaţii sau pe plan local. Pe langă acestea există
exemplare de plante, mai ales arbori, care prin vârsta si mareţia lor sunt puşi sub ocrotire.
Majoritatea plantelor rare si ocrotite aparţin florei montane şi alpine unde constituie
elemente relicte sau edemisme.
Atât plantele cât şi animalele, care prin oroginalitatea şi bogăţia ei numerică, constituie
una din comorile de nepreţuit ale ţării. Dintre animale sunt ocrotite aproape complet toate
speciile de buhă, două specii de mamifere(capra neagră şi râsul)cinci specii de răpitoare de zi,
cocoşul de mesteacăn, dropiile, o serie de păsări de baltă şi două specii de broaşte ţestoase de
uscat.
Parţial, în anumite zone sau perioade şi total în altele sunt puse sub protecţie şi alte
păsări şi mamifere mai puţin rare, folositoare omului direct sau indirect.

Amintim mai jos câteva din plantele şi animalele dispărute şi cele ocrotite de lege de pe
teritoriul ţării noastre.

Plante ocrotite de lege

• Laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris)
• Stânjenelul (Iris graminea)
• Papucul doamnei (Cypripedium colceolus)
• Sângele voinicului (Nigritella niagra)
• Bujorul românesc (Baeonia romanica)
• Floarea de colţ (Leontopodium alpinus)

Animale dispărute:
• Castorul (Castor fiher)
• Marmota alpină (Marmota marmota)
• Bourul (Bos primigenius)
• Zimbrul (Bison homanus)

Animale ocrotite prin lege:

• Lostriţa (Hucho hucho)

• Broasca ţestoasă de uscat (Testudo graua iberica)
• Capra neagră (Capra ibex)
• Cocoşul de munte (femelă)(Tetrago urogallus)
• Cocoşul de pădure (Lyrurus tetrix)
• Râsul (Lynx lynx)
 • Dropia (Otis tarda)
• Pelicanul alb (Pelecanus onocrotalus)
• Vulturul bărbos (Gypaetus barbatus)
• Acvila de munte (Aquila chrysaetos)

Plantele în natură nu trăiesc izolat, ci alcătuiesc păşuni, fâneţe, păduri. Ca urmare

ocrotirea naturii trebuie să se răsfrângă asupra unor asemenea asociaţii, considerate colţuri
deosebite din natură, pentru interesul ştiinţific pe care-l prezintă.
Asemenea zone de vegetaţie protejate de lege sunt rezervaţiile naturale care pot
fi :parcuri naţionale, parcuri naturale, rezervaţii ştiinţifice.

Prima şi cea mai mare rezervaţie a fost creată încă din 1938 şi este Parcul-Naţional-
Retezatul. S-au mai creat rezervaţii naturale în Făgăraş, Ceahlău, Cheile Bicazului si Delta
Dunării, de-a lungul unor râuri numărul lor ridicându-se la 395 cu o suprafaţă totală de peste
222545 hectare. Delta Dunării, împărăţia păsărilor şi stufului este unică in lume.

Alte rezervaţii naturale importante :

• Complexul Padiş-Cetăţile ponorului(în Munţii Apuseni)

• Zona Lacului Bâlea
• Poienile cu narcise de la Vlad, Munţii Bucegi, Piatra Craiului
• Rezervaţia ornitologică sat-Chinez
• Rezervaţia Snagov-Pădurea Letea
• Peşterile ocrotite(Gheţarul Scărişoara, Peştera Ursilor şi altele).
 În afară acestora de interes naţional au fost declarate şi alte zone specifice şi altor
judeţe. În judeţul Satu-Mare au fost declarate rezervaţii naturale, fiind printre primele terenuri
ocrotite în cadrul acestui teritoriu câteva staţiuni mai mici cum sunt :

• mlaştinile de la Sanislău, locul numit Verneşti (60 ha)

• păşunea « grădina cailor » de la Urziceni (18 ha)
• castele de dune de la Foeni (8 ha)
• Parcul dendrologic din Carei.

Pe teritoriul acestor rezervaţii au fost identificate circa 500 de specii de plante

superioare dintre care majoritatea au fost prezentate în diferite lucrări apărute. Foarte multe
dintre acestea au o importanţă ştiinţifică deosebită.

În rezervaţii se păstrează peisajul natural, oferind condiţii optime de viaţă pentru plante
şi animale. Aici se întâlnesc plante şi animale declarate monumente ale naturii. Alăturii de
conservarea câmpiilor, dealurilor, munţilor, apelor şi a vegetaţiei acestora o importanţă deosebită
reprezintă « Programul naţional pentru conservarea fondului forestier ».
 CAPITOLUL 3

LEGĂTURA DINTRE OM ŞI NATURĂ

3.1. PROBLEME ALE POLUĂRII MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ŞI MĂSURILE

PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI

Mediul înconjurător, ca ansamblul sistemului fizic şi biologic în care trăiesc plantele,

animalele şi omul, reprezintă cadrul material în care a apărut, se desfăşoară şi evoluează toate
formele de viaţă.
De-a lungul istoriei omul a intrat în relaţii tot mai profunde cu mediul său de viaţă.
Activitatea preşcolarilor este mult mai eficientă dacă există termeni de referinţă concreţi, care să-
i readucă în memorie anumite cunoştinţe, care să-i sugereze soluţii de rezolvare şi să-i dea
posibilitatea de a se corecta prin confruntarea afirmaţiilor cu realitatea; acesta este motivul
pentru care metoda principală de desfăşurare a procesului instructiv – educativ este observarea.
Această metodă constă în “urmărirea independentă, premeditată, intenţionată, cu scop,
realizată planificat şi sistematic, uzând, daca e nevoie, de instrumente tehnice. Obsevarea este o
metodă de cunoaştere directă a realităţii, subiectul cunoscător aflându-se în contact direct,
senzorial cu realitatea de cunoscut”. Creşterea aportului formativ şi informativ al învăţării
perceptive şi apropierea preşcolarilor de cunoaşterea sistematică a realităţii se pot realiza prin
observarea dirijată de adult.
Aceste câteva fraze sunt suficiente pentru a demonstra importanţa observării în
activitatea desfăşurată cu copiii. Ceea ce ne propunem să subliniem se referă la accentul pus pe
metoda observării în cadrul educaţiei ecologice.
Termenul ecologie defineşte, dupa cum afirma E. Haeckel în 1866, “ştiinţa condiţiilor
luptei pentru existenţă” (grecescul oikos = casă, gospodărie, loc de viaţă si logos = ştiinţă,
vorbire).
Educaţia ecologică este procesul de recunoaştere a valorilor şi de înţelegere a
conceptelor, în aspectul formării şi dezvoltării deprinderilor şi atitudinilor necesare pentru
înţelegerea corectă şi aprecierea interdependenţei dintre om, cultură şi factorii mediului natural.
 Educaţia de mediu, cum mai este denumită, reprezintă procesul care serveşte la
recunoaşterea valorilor mediului înconjurator şi la clarificarea conceptelor privind mediul, iar
scopul său este de a promova formarea aptitudinilor şi atitudinilor necesare pentru a întelege
inter-relatiile dintre oameni, cultura şi mediul înconjurător, pentru dezvoltarea activităţii
conştiente si responsabile care are drept scop îmbunătăţirea calităţii mediului.
Natura ne daruieşte cu bucurie şi simplitate, din plin, necondiţionat, toate bunurile sale.
Civilizatia umana are un rol foarte important în evolotia ecosistemelor de pe planeta
noastra, dar, din pacate, omul nu pare sa fie constient de imensul rol pe care îl are. Este bine
cunoscut faptul ca societatea umana se dezvolta nu doar in timp, ci si in spatiu. Din aceste
considerente, despre cultura si nivelul de dezvoltare a oricarei societati ne marturisesc nu doar
valorile etice, estetice, morale, economice etc., dar si stilul de formare a relatiilor fiecarui individ
ori personalitati cu mediul natural.
Dar aceste relatii deseori devin nechibzuite si alarmante, fapt ce necesita initierea
discutiei publice a problemei date.
Aceasta pentru ca omul n-a stiut sau a uitat sa protejeze aceste daruri pentru el si pentru
generatiile urmatoare. În conditiile epocii contemporane, caracterizate prin crestere demografica,
industrializare si prin actiunea deseori necontrolata a omului asupra mediului, se pune tot mai
acut problema protectiei mediului înconjurator. În aceasta problema latura educativa are un rol
determinant. Educatia pentru mediu ne priveste în egala masura pe toti, adulti sau copii, iar
problema, desi nu e noua, se pune tot mai acut, devenind obiect de studiu la unele clase, sau
obiectiv în cadrul unor discipline ca stiinte, chimie, biologie, geografie.
Pentru a cunoaste modul de functionare al acestui sistem din care facem si noi parte este
esential ca omul sa fie educat în spiritul respectului pentru mediul înconjurator, pentru ca el sa
devină constient de faptul ca nu este stapanul naturii, ci partea ei. În acest context, educarea
maselor, în special a tinerei generatii, în vederea însusirii unei conceptii ecologice unitare, a
devenit tot mai necesara astazi, cand se înregistreaza o influenta crescuta a omului asupra naturii,
când tehnica se dezvolta vertiginos, cand se vorbeste de mecanizarea agriculturii, de utilizarea
pesticidelor, de dezvoltarea turismului.
Educatia ecologica presupune nu numai formarea unui comportament corect fata de
mediul ambiant, dar si implicarea activa si chibzuita in procesul de adoptare a deciziilor de
mediu.
 Dacă ne întrebam ce sansa are educatia pentru mediu intr-o lume manata de interese
materiale si ce efecte ar avea, nu trebuie să fim parasiti de optimism, sa fim convinsi că, începuta
de la cea mai frageda varsta, educatia ecologică are sanse mari.
Cei mici trebuie sa înteleaga ca pe Terra exista interdependenţa între populatia umana si
nenumaratele specii de plante si animale, între societate si ciclurile biologice din natura. Apoi să-
i facem să conştientizeze necesitatea cuceririlor ştiinţei şi tehnicii care nu trebuie să devină
duşmani ai naturii, ci în concordanţă cu aceasta, pentru a păstra resursele Terrei; exploatarea
judicioasă a pădurilor, a bogăţiilor solului si subsolului, pentru a păstra frumuseţile naturale ale
munţilor, curăţenia apelor, a aerului, atât de necesare plantelor, animalelor şi implicit omului.
Educatia de mediu vizeaza formarea si cultivarea capacitatilor de rezolvare a problemelor
declanşate odată cu aplicarea tehnologiilor industriale şi post industriale la scară socială, care au
înregistrat numeroase efecte negative la nivelul naturii şi al existenţei umane. Ea studiază
influenţa activităţilor umane asupra mediului înconjurător. În acest context, studiază în mediul
natural şi cel artificial, vieţuitoarele, inclusiv omul şi contribuie la înţelegerea circuitului energiei
şi materiei.
Noile tendinţe şi strategii de dezvoltare durabilă au la bază o morală a mediului
înconjurător, de respectare a naturii care ne-a zămislit, de grijă pentru pământul care ne hrăneşte,
pentru apa şi aerul atât de necesar vieţii.
„Pământul nu aparţine omului, ci, dimpotrivă, omul aparţine Pământului” – acesta este
un vechi adevăr care stă la baza multora dintre programele de dezvoltare durabilă ale statelor
lumii, care au înţeles că problema mediului înconjurător este o problemă universală, dat fiind
faptul că fenomenele de poluare nu cunosc distanţe şi nu ţin seama de nicio frontierǎ.
Armonia, social-ecologică este garanţia progresului umanitǎţii şi a prosperitǎţii naturii.
Dragostea pentru viu, pentru naturǎ este o componentǎ educaţională care are consecinţe asupra
întregului comportament uman. Promovarea educaţiei ecologice a devenit o problemǎ foarte
importantǎ pentru societăţile moderne, societăţi tehnologizate. Pentru a crea o atitudine
ecologică, este nevoie de o motivaţie profundă, de interes şi decenţă. Una dintre cele mai mari
şanse de a construi o conştiinţă ecologică este implicarea la maximum a învǎtǎmântului în
promovarea problemelor de mediu.
Natura, studiată cu dragoste, cu pasiune, poate deveni centrul de interes al tuturor
disciplinelor de invǎţǎmânt, precum şi al multora dintre activităţile extracurriculare.
 Absenţa sau ignorarea măsurilor imperios necesare de apărare a mediului poate declanşa
o criză ecologică cu consecinţe catastrofale pentru omenire. Iată de ce formarea conştiinţei si
conduitei ecologice devine o cerinţă deosebit de importantă pentru orice demers educativ, şcolar
şi extraşcolar.
Educaţia ecologică se face începând cu primii ani de viaţă în familie, în grădiniţă şi,
apoi la şcoală.
La intrarea în şcoală copiii au o serie de reprezentări despre mediul natural, social şi
familial în care trăiesc. Treptat ei dispun de un orizont mai larg de cunoştiinţe şi posibilităţi de
înţelegere mai mari, şi astfel , pe măsura ce cresc , educaţia lor ecologică se aprofundează.
Şcoala este chemată să determine nu numai sentimente de admiraţie faţă de frumuseţile
naturii, ci şi convingeri şi deprinderi de protejare a mediului înconjurător.
Prin diferitele discipline de învăţământ incluse în procesul de învăţământ trebuie să
convingem pe fiecare elev de necesitatea apărării mediului înconjurător împotriva poluării şi să
le formǎm conduita ecologică modernă. Acest lucru se realizează îndeosebi în cadrul orelor de
ştiinte, menite să înlesnească înţelegerea organismelor vegetale şi animale, a proceselor esenţiale
de intreţinere a vieţii, a legăturilor indisolubile dintre plante – animale-mediu, al celor de
geografie, dar şi, ocazional, în cadrul unor lecţii de educaţie civică, limba română educaţie
muzicală, educaţie plastică, istorie.
Introucerea unei discipline opţionale , sub genericul, , Natura, prietena mea , este o
modalitate deosebit de eficientă în acest scop. Acest opţional reprezintă, după aprecierea mea, o
opţiune generoasăcu multiple valenţe instructiv educative. L-am aplicat la clasele a III-a şi a IV-a
„Natura- prietena mea” prilejuieşte pătrunderea în sfera ştiinţelor naturii, a geografiei şi a
istoriei, a educaţiei civice, cât şi formarea de abilităţi practice
Obiectivele-cadru propuse vizează :
1. Dezvoltarea spiritului de investigaţie şi cercetare ştiinţifică al elevilor în
reconsiderarea , recunoaşterea şi evaluarea ecosistemelor;
2. Cunoşterea relaţiilor de cauzalitate între diferite procese din natură şi viaţa pe
pamânt;
3. Formarea de criterii de apreciere a valorilor biologice, economice, şi estetice ale
locurilor;
4. Formarea deprinderior de protejare, conservare şi dezvoltare a mediului.
 Pentru înlesnirea comunicării mesajului complex al disciplinei opţionale, se poate porni
de la studiul unor texte literare adaptate la nivelul de înţelegre al elevilor de clasa I.
Prezentarea de ghicitori, legende, basme se poate îmbina cu scurte texte ştiintifice,
religioase şi folclorice. Începând cu clasa a II-a , elevii vor fi şi mai mult implicaţi în propria lor
formare, prin iniţierea de cercetări şi acţiuni practice îndrumate de cadrul didactic. Valoarea
ştiinţifică a cunoştiintelor preia treptat locul prioritar acordat anterior textelor literare.
Strategia didactică aplicată este de tip algoritmic, îmbinată cu cea de tip creativ şi
conversativ – euristic. Metodica folosită include observaţia, demonstraţia, experimentul,
problematizarea, exerciţiul.
Activităţile de observare , studiul de caz , experimentare şi cercetare vor fi urmate de
activităţi practice de relaţionare cu mediul natural, prin aplicaţii de tipul arte, abilităţi, tehnici de
agronomie şi zootehnie. În acest fel, se asigură atât asimilarea de cunoştiinţe şi abilităţi, cât şi
educarea copiilor în spirit ecologic, implicarea lor activă în protejarea mediului înconjurător.
E de la sine înţeles că natura are propriile-i legi şi că datorită acestora, bilantul energetic
şi lanţurile trofice nu ar fi perturbate decât din cauza intervenţiei omului, care, totuşi în
înţelepciunea sa, a legiferat prin convenţii – la sfârşitul mileniului II şi începutul mileniului III
-că protecţia naturii şi educaţia ecologică sunt două inseparabile necesităţi pentru o dezvoltare
durabilă.
În întreaga munca de educatie ecologică cu şcolarii mici trebuie să ajungem la concluzia
că mediul natural nu poate fi apărat numai într-o zi -5 iunie- numai de ecologi, biologi,
silvicultori, nu numai prin protejarea plantelor şi animalelor declarate monumente ale naturii, ci
în toate cele 365 de zile ale anului , de către toţi locuitorii planetei.
Trebuie să apărăm Planeta Albastră leagăn al civilizaţiei şi al vieţii, ea fiind casa noastră
şi a tuturor vieţuitoarelor de pe Pământ.
Relaţiile om-natură s-au intensificat o data cu înmulţirea şi extensiunea teritorială a
speciei umane şi cu ridicarea omului pe trepte tot mai înalte de civilizaţie ceea ce a avut drept
consecinţă consumuri tot mai mari de hrana şi de materii prime luate din natură.
Natura i-a oferit omului hrană, materie primă pentru construcţii de locuinţe,
îmbrăcăminte. Acesta era la începuturile existenţei sale, când omul era un partener supus naturii.
Apoi, omul începe să supună natura. Prima intervenţie hotărâtoare asupra biosferei în trecutul
său a avut-o omul în momentul descoperirii şi folosirii focului. În acea etapă, asigurarea
resurselor de hrană şi îmbrăcăminte ale omului culegător şi vânător nu avea modificări pregnante
în competenţa şi structura biosferei, datorită unei densităţi scăzute pe suprafaţa Pământului, a
speciei umane şi preumane.
Stăpânirea focului a determinat prima apariţie a unor factori antropici însemnaţi în
atmosferă.
Etapa următoare, a păstoritului, a dus la reducerea pădurilor şi la modificări mai ales în
compoziţie a florei şi faunei diverselor ecosisteme locuite şi exploatate de om.
Efecte cu şi mai mare pondere a avut-o’’revoluţia neolitică’’, instalarea noului mod de
preocupare şi asigurare a mijloacelor de subzistenţă şi anume agricultura, care s-a extins practic
în majoritatea zonelor de câmpie unde cad ploi, modificând aspectul floristic al locurilor şi
dereglând mecanismele refacerii naturale a solului. Unul din rezultatele directe ale acţiunii
asupra biosferei a fost distrugerea voluntară sau involuntară de către om a unor specii de animale
şi de plante pentru profitul său imediat. Prima intervenţie gravă a omului a fost defrişarea,
distrugerile masive ale pădurilor din antichitate, continuată apoi în Evul mediu cu cele din
Europa, iar în urma marilor descoperiri geografice, in zone întinse ale Americii de Nord care
reprezintă astăzi’’arena de lupată’’a omului cu natura.
Concomitent cu distrugerea progresivă a învelişului forestier a avut loc şi secarea
zonelor mlaştinoase, precum şi reducerea suprafeţelor ocupate de apele continentale. Etapa
industrializării a început în secolul al XVIII-lea, prima sa fază a fost perioada neagră, denumită
datorită folosirii cărbunilor ca materie primă energetică. Ea a deteriorat pentru prima dată spaţiu
întins din biosferă prin consumul intens al resurselor naturale ale atmosferei (oxigen), hidrosferei
(apă) şi subsolului cât şi prin crearea unor noi cicluri de substanţe, respectiv modificarea
ciclurilor naturale.
Industria consumă cantităţi tot mai mari de conbustibili şi materii prime răspândite în
atmosferă şi deversând în ape cantităţi de reziduri care deteriorează local structura troposferei şi
a unor ape continentale. Extensiunea rapidă a căilor de comunicaţie moderne în ultima sută de
ani într-o reţea tot mai densă, defrişările de păduri şi desţelenirile de pajişti intensificate în
aproape toate zonele globului arată cât de complicate şi intense au ajuns raporturile dintre om şi
natură, factorul om devenind astfel un agent modificator al naturii foarte activ.
Dezvoltarea industriei, transporturilor, face ca peisajele naturale să schimbe înfăţişarea,
apele îşi pierd limpezirea, unlele plante şi animale devin din ce în ce mai rare până la dispariţie,
aerul curat al pădurilor capătă mirosul gazelor de esapament. Se apreciază că până în prezent au
dispărut de pe Terra 130 de specii de mamifere şi 160 specii de păsări, iar numărul speciilor de
animale aflate azi în curs de dispariţie se evaluează la 760, în afară de acestea numeroase plante
nu mai fac parte din flora spontană, dar, atât în lumea animalelor, cât şi în aceea a plantelor se
cunosc doar « formele mari » de specii superioare care nu mai există în intervalul naturii, iar de
‘’obscurele anonime’’ vertebrate mici, organisme microscopice etc. –care au existat cu siguranţă
în fauna şi flora biosferei înaintea intervenţiilor masive ale omului se ştie prea puţin.
Termenii ca « poluare », « superpoluare », « degradarea biosferei » au devenit astăzi, pe
bună dreptate, uzuali nu numai în lumea ecologică, ci şi pentru opinia publică mondială.
Poluarea poate cuprinde toate mediile de viaţă, aerul, apa si solul. Deosebit de gravă
este poluarea aerului cu gaze toxice, fum, vapori, praf, pulberi de ciment, var, etc. Poluarea
aerului are influenţă nocivă asupra plantelor, astfel creşterea cantităţii de bioxid de carbon duce
la intensificarea procesului de fotosinteză până la 2-5% după care acesta scade.
Ca urmare, în zonele poluate, producîţia plantelor va fi din ce în ce mai scăzută. Într-o
atmosferă poluată plantele nu mai pot asigura echilibrul gazelor ale oxigenului şi bioxidului de
carbon, echilibru atât de necesar vieţii. Prezenţa altor gaze în atmosferă, cum ar fi bioxidul de
sulf duce la distrugerea grăuncioarelor de clorofilă din frunză şi deci la împiedicarea desfăşurării
procesului de fotosinteză, ceea ce are ca urmare uscarea plantelor.
Dintre pomii fructiferi cercetările arată că cel mai sensibil la acest gaz este prunul.
Negrul de fum face ca pătlăgelele roşii să devină negre, varza să rămână pitică, spanacul
să nu mai crească.
În zonele industriale, fumul emanat face ca spaţiile verzi să fie acoperite cu nori care
absorb cât mai puţin soare, ceea ce va determina micşorarea procesului de fotosinteză ce se va
resimţi în producţia obişnuită. Unele substanţe toxice duc la apariţia unor pete, leziuni pe frunze,
la astuparea stomatelor.
Majoritatea substanţelor toxice din atmosferă ajung pe sol, poluarea solului se datoreşte
resturilor de la prelucrarea produselor agricole, din marile crescătorii de animale. De la folosirea
unor mari cantităţi de îngrăşăminte chimice, de la substanţe chimice folosite pentru combaterea
dăunătorilor, plantelor agricole, (erbicide, insecticide) de la detergenţii folosiţi în gospodărie.
 Toate aceste substanţe ajung în sol, pătrund în plante o dată cu hrana, depunându-se în
diferite organe. Plantele sunt consumate, iar pe această cale substanţele toxice ajung în
organismele animale şi umane, la care s-au atins proporţii îngrijorătoare.
Surplusul de insecticide, erbicide, detergenţi, transporturile petroliere, contribuie din
plin la poluarea apelor. Se ştie că aşezările umane, fabricile, uzinele sunt aşezate în majoritatea
cazurilor de-a lungul apelor, iar produşii toxici rezultaţi din activitatea acestora ajung în apă.
Substanţele toxice pătrunse în apă duc la distrugerea fiinţelor.
Peliculele fine de petrol rezultate în urma spălării navelor sau naufragiilor împiedică
schimbul de gaze dintre apă şi atmosferă, ca urmare, algele îşi reduc mult procesul de
fotosinteză, nemaiputând contribui la menţinerea echilibrului gazelor şi la satisfacerea
necesarului de substanţe organice pentru vieţuitoarele din apă. În 1972 a avut loc la Stocholm
prima conferinţă a Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător având ca sarcină primordială
protecţia naturii şi a mediului ambiant.
Refacerea naturii degradate şi prevenirea deteriorării ei este o necesitate vitală pentru
omenire.
Programul Naţiunilor Unite pentru mediul înconjurător şi Fondul Mondial pentru natură
reunite în scopul stabilirii modalităţilor de frânare a actualelor excese distructive şi a instaurării
unei strategii de protecţie a naturii au dat publicităţii un important document. La elaborarea
acestui document au participat peste o mie de oameni de ştiinţă din 100 de ţări ale lumii şi
constituie o chemare către toate ţările lumii de a participa la o amplă acţiune de refacere şi de
protecţie a naturii.
Respectivul document propune trei obiective principale :
1. menţinerea proceselor ecologice esenţiale-prin crearea condiţiilor unei epurări
naturale a apelor, prin urgentarea regenerării solului, prin reciclarea materiei organice
2. conservarea diversităţii genetice a plantelor şi animalelor ca un tezaur care nu se mai
poate reconstitui, odata distrus
3. stoparea exploatării ‘’resurselor vii’’ ameninţate cum sunt:pădurile, păşunile, diferite
rezerve piscicole.
Protecţia contra poluării chimice, împiedicarea aruncării în aer, apă, şi sol a resturilor
toxice rezultate din procesele industriale. Apele de a căror calitate şi cantitate depinde însăşi
dezvoltarea omenirii trebuie apărate cu orice mijloace si redată naturii aşa cum au fost preluate.
 Solul reprezintă mijlocul cel mai important de producţie şi hrană şi folosirea pesticidelor
sau a altor substanţe nocive trebuie să se facă cu grijă, să nu se depăşească limitele care ar putea
influenţa negativ însuşirile solului sau ale celorlalţi factori de mediu, echilibrul ecologic sau
sănătatea oamenilor. Legea acordă o atenţie specială protecţiei pădurilor, care reprezintă şi un
filtru deosebit de important, dar şi o materie primă, cât şi condiţii de agrement, recreaţie, turism,
înfrumuseţare a peisajului, îmbunătăţirea calităţii aerulu, protecţia contra zgomotului.
Alături de conservarea câmpurilor, dealurilor, munţilor, apelor şi a vegetaţiei acestora o
atentie deosebită va trebui acordată conservării păşunilor, fâneţelor care produc substanţă
organică necesară hranei animalelor. În procesul dezvoltării economice şi exploatării bogăţiilor
naturale, oamenii trebuie să accepte adevărul de necontestat că resursele şi capacităţile
ecosistemelor sunt limitate şi în pericol de a fi distruse, cu consecinţe grave asupra viitorului
omenirii.

3.2. DIRECŢIILE ACTIVITĂŢILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN DEZVOLTAREA

INTERESULUI PENTRU OCROTIREA NATURII

Este necesar să se cunoască câteva dintre preocupările fundamentale care figurează şi se

desprind din conţinutul programelor şi manualelor şcolare în ce priveşte direcţiile activităţilor
instructiv-educative în educarea interesului pentru ocrotirea naturii.

1. Cunoaşterea de către elevi a modificărilor permanente suferite de planeta noastră, parte

integrantă a universului, legi fundamentale care guvernează echilibrul spaţial.
2. Apariţia vieţii pe pământ şi evoluţia acesteia ca salturilor calitative determinate de
acumulări cantitative.
3. Apariţia omului, ca rezultat al salturilor realizate pe scara vieţii ;omul ca parte integrantă
a naturii.
4. Cunoaşterea legilor naturale, a factorilor care generează echilibrul natural, biocenozele,
ecosisteme.
5. Schimbări în structura ecosistemelor prin modificarea permanentă a relaţiei om-natură,
acţiunea reciprocă a naturii asupra omului şi a omului asupra naturii.
6. Cunoaşterea cauzelor care contribuie la modificarea naturii.
 7. Civilizaţia şi repercursiunile acesteia asupra naturii.
8. Importanţa mediului înconjurător pentru viaţă şi necesitatea luptei pentru ocrotirea
acesteia.
9. Măsuri care se impun a fi luate pentru înlăturarea cauzelor care pericliteaza viaţa.
10. Problema mediului înconjurător ca problemă vitală a populaţiei întregului glob,
necesitatea cooperări pe plan mondial în vederea asigurării unui plan de activitate comun
de acţiuni concrete care, în ansamblu, să concure la ocrotirea naturii, scop comun întregii
lumi.
11. Interrelaţiile existente între factorii ecologici şi cei economico-sociali.
12. Utilizarea raţională a resurselor naturale în scopul asigurării economicităţii şi a micşorării
cantităţii de substante poluante în mediul înconjurător.
13. Problema mediului în stricta dependenţă de alte probleme majore ale lumii :sănătate,
alimentaţia populaţiei, locuinţele, cooperare internaţională.

Preocupările din acest domeniu se oglindesc în acţiunile şi activităţile desfăşurate până

acum, aceste preocupări nu se încheie aici, ci intră în sfera acelora de perspectivă, se dezvoltă
mereu. Intenţia specialiştilor este de a moderniza învăţământul şi prin tratarea interdisciplinară a
problemelor de maximă importanţă privind mediul ambiant şi societate, de a îmbogăţi în viitor
tematica referitoare la protecţia mediului înconjurător.

Exemple de astfel de teme :

1. Studiul relaţiilor dintre natură şi societate în caracterul lor global

2. Studiul echilibrelor naturale specifice geosferelor
3. Studiul echilibrului natural ;relaţiile ce există între factorii meteorologici şi
relief, ape, vegetaţie, dintre hidrosferă şi relief, climă, etc.
4. Studiul circuitelor materiei la nivelul fiecărei geosfere
5. Peisajul geografic:tipuri de peisaje, dezechilibrele şi cauzele lor
6. Oceanul şi resursele sale :geneza oceanelor, evoluţia oceanelor, apa oceanelor,
compoziţie, mişcări, resurse naturale
 7. Problema apei în lume :resurse, consum. perspective, apa în deşert, irigaţii, apa
în industrie, poluarea apei, apa subterană, desalinizarea şi proiecte
8. Resursele naturale şi utilizarea lor optimă :balanţa energetică, mondială
9. Poluarea aerului, apei şi eroziunea terenurilor.

Foarte multe din temele enumerate mai sus, teme care se tratează în gimnaziu, liceu şi la
nivel universitar, se pot trata şi în clasele mici I-IV ţinând cont însă de particularităţile specifice
acestei vârste.

3.3. CĂI DE FORMARE ŞI DEZVOLTARE A ATITUDINII ACTIVE A

ELEVILOR, FAŢĂ DE REALITATEA ŞI DE PROTECŢIE A MEDIULUI
ÎNCONJURĂTOR

Educaţia privind ocrotirea naturii nu se face în cadrul unui singur obiect de învăţământ
destinat anume, abordarea acestor probleme este rezultatul participării interdisciplinare a
diferitelor obiecte de învăţământ.
Printre disciplinele de bază în acest domeniu sunt Ştiinţele, Geografia, Istoaria.
Problemele sunt tratate în mod distinct ţinând seamă de specificul ramurii ştiinţifice care este
reprezentată de obiectul de învăţământ, de logică internă a acestuia şi de rolul lui în contextul
actual al noţiunii de cultură generală.
Formarea unei viziuni de ansamblu asupra acestei probleme se realizează în mod treptat,
de la simplu la complex, îmbinând noţiunile teoretice şi practice dobândite în cadrul disciplinelor
de învăţământ enumerate mai sus.
În învăţământul primar, prin studierea tuturor disciplinelor şcolare elevii dobândesc
cunoştinţe noi, dar la un nivel elementar, noţiuni care sunt completate, adâncite, restructurate în
continuare în clasele mai mari (gimnaziu şi liceu)
Unul dintre obiectivele principale ale predării Ştiinţelor în şcoala generală este
apropierea elevilor de natură, pentru a le crea conduite legate de necesitatea conservării naturii şi
a mediului ambiant.
 Fiecare ieşire, fiecare lecţie efectuată în clasă sau pe teren, în grădină, oferă posibilităţi
multiple de realizarea unor activităţi care să aibă ca scop final formarea de atitudini corecte faţă
de natură.
Încă din primele zile ale anului şcolar elevii clasei I sunt familiarizaţi cu şcoala, clasa,
grădina şcolii. Se pot organiza plimbări în jurul şcolii, activitate care are ca scop observarea
terenului din jurul şcolii, împrejurimile imediate, plantele din parcul alăturat sau rondurile de
flori din faţa şcolii, iarba călcată, resturile menajere aruncate.
Pe baza celor observate se vor purta discuţii cu elevii cerându-li-se să-şi spună părerea,
cum s-ar purta ei în aceste ocazii.
Alte activităţi se pot organiza: plimbări, excursii mai scurte pentru cercetarea unei zone
verzi, în parc sau unei păduri din apropierea localităţii, se vor organiza discuţii referitoare la
aspectele pozitive şi negative din zona respectivă, aspecte legate de îngrijirea avutului obştesc.
Organizarea unei drumeţii într-o zonă de agrement a localităţii va fi urmată de discuţii referitoare
la ceea ce au văzut aici, la îndatoririle fiecărei persoane pentru îngrijirea zonei de agrement.
Asemenea drumeţii, plimbării urmate de discutii contribuie mult la dezvoltarea atitudinii active
faţă de tot ce ne înconjoară, ajută la dezvoltarea sentimentului estetic, la sesizarea factorilor
perturbători ai armoniilor din natură.
În clasele mici (III-IV) pe lângă lecţiile înscrise în programă desfăşurate în orele
prevăzute pentru acest obiect, cunoaşterea Ştiinţei (o oră săptămânal) se pot oraganiza încă foarte
multe activităţi care să contribuie la dezvoltarea atitudini active, faţă de natură şi de protecţia
mediului.
Convingeri trainice cu privire la necesitatea protejării şi al mediului ambiant se
formează numai atunci când se porneşte de la exemple concrete, pozitive sau negative, luate din
orizontul local al elevilor. La aplicaţiile practice cu această temă este nevoie să se lucreze
diferenţiat, în funcţie de localitatea în care se află şcoala.
În cele ce urmează voi enumera câteva din activităţile practice ce se pot organiza, prin
care elevii sunt formalizaţi şi care contribuie la dezvoltarea atitudinii active faţă de natură :
• cunoaşterea de către elevi a diferitelor plante şi animale ce cresc în zona unde se
afla şcoala şi în alte zone ;
• cunoaşterea de către elevii a plantelor şi animalelor rare şi a celor ocrotite pe plan
local şi naţional ;
 • cunoaşterea situaţiei diferitelor animale sălbatice în zona în care trăiesc, dispariţia
păsărilor, răpitoarele de zi şi de noapte, numărul mamiferelor sălbatice rare ;
• urmărirea rândunelelor şi a berzelor din localitate sau pe anumite străzi.
Investigaţii cu privire la numărul cuiburilor de berze şi rândunele locuite în prezent, de cele
existente anii trecuţi prin chestionarea părinţilor sau a cetăţenilor în vârstă ;
• efectuarea unor observaţii şi asupra altor populaţii de păsări care pot fi urmărite în
localităţi ;
• executarea unor calcule asupra foloaselor pe care le aduce aceste păsări care se
hrănesc cu insecte, dacă o pereche de rândunele aduce la cuib în timp de o ora 350 de insecte, cât
vor consuma pe timp de vară?
• ocrotirea vânatului în timpul iernii, colecţionarea de fructe de pădure(castane,
ghindă) confecţionarea de cuiburi şi hrănitori pentru păsărele etc
• organizarea unei discuţii cu un vânător care să răspundă copiilor la unele întrebări
cum ar fi :
1. Ce înseamnă îngrijirea vânatului ?
2. Căror specii de animale li se acordă ajutor şi protecţie de către organele silvice
şi vânătoreşti ?
3. Când necesită ajutor aceste animale şi sub ce formă ?
4. Cum pot fi ajutate de către elevi ?
5. Există în zonă animale rare sau în curs de dispariţie ?
6. Ce animale sunt periclitate sau chiar distruse de circulaţia autovehiculelor ?
• cunoaşterea de către elevi a principalelor rezervaţii naturale din ţara noastră ;
• organizarea unor discuţii în cadrul orelor de Ştiinţe pe tema : peisajele din jurul
localităţii noastre sunt atragătoare sau nu, ce putem face noi pentru a le înfrumuseţa ?
• ce factori contribuie la poluarea aerului ?
• vizită la o intreprindere, fabrică ;
• excursie la o apă, discuţii pe această temă « Apa, aprovizionarea localităţii cu apă,
foloasele apei pentru industrie, agricultură ».
• unde aruncăm gunoaiele ?
• rolul omului în degradarea naturii ;
 • întocmirea unor compuneri, desene în urma celor văzute în drumeţiile şi excursiile
cu acest scop.
• discuţii pe tema : « Avem dreptul de a murdării parcurile, locurile publice, zonele
de agrement? », « Ce s-ar întâmpla dacă nimeni nu ar respecta normele de igienă şi de protecţie a
naturii ? »

Problema ocrotirii naturii pe plan mondial a devenit tot mai strigentă, de aceea pe langă
măsuri de ordin practic se aplică popularizarea problemelor legate de poluarea naturii şi a celor
legate de protecţia naturii în presă, diferite publicaţii de specialitate, prin radio, televiziune, etc.
Însă aceste metode de popularizare sunt insuficiente, de aceea trebuie să se pună accent tot mai
mare pe studiul ocrotirii naturii în şcoală. Un loc important îl ocupă activităţile practice ca de
exemplu : efectuarea de observaţii independente asupra plantelor şi animalelor îngrijite de elevi,
ierbare, insectare, vizite la muzee, la staţiuni experimentale şi unităţi agricole, organizarea de
excursii în mijlocul naturii, schimburi de experienţă etc.
În fiecare şcoală se poate amenaja colţul ‘’Ocrotirea naturii’’ unde să fie expuse harta
judeţului sau rezervaţiile naturale existente, o vitrină în care să fie expuse plante ocrotite şi
fotografii cu animale pe cale de dispariţie.
Toate aceste activităţi şi multe altele care se mai pot organiza cu elevii contribuie la
ridicarea nivelului de pregătire a elevilor, îmbogăţirea cunoştinţelor, la trezirea interesului pentru
cunoaşterea lumii vii, a naturii, a legilor ei de dezvoltare, a atitudinii active faţă de natură,
dorinţa de a ocroti, de a transforma în folosul său.

CAPITOLUL 4
UNELE ASPECTE METODICE ALE DESFĂŞURĂRII LECŢIILOR DE ŞTIINŢE LA
CLASELE III-IV

4.1. CONŢINUT ŞI ASPECTE METODICE ALE DESFĂŞURĂRII LECŢIILOR DE

ŞTIINŢĂ LA CLASELE III-IV

Obiectul « Ştiinţe », prin natura sa, contribuie la dezvoltarea curiozităţii şi creativităţii

copiilor, urmărind formarea la elevi a unui stil de muncă şi de învăţare care sa-l pregătească şi
să-l ajute în integrarea socială, în pregătirea pentru viaţă. Una dintre principalele finalitaţi ale
învăţământului primar este ‘’cunoaşterea şi stimularea interesului pentru mediul înconjurător,
pentru aria acestuia-lucru ce se regăseşte atât în obiectivele generale ale programei analitice cât
şi în manualul de Ştiinţe al Editurii Aramis.
În planul cadru pentru învăţământul obligatoriu obiectul ‘’Ştiinţe’’ este prevăzut cu câte
o oră minim pe săptămână şi cu două ore maxim pe săptămână la clasele III-IV.
În ciclul curricular de dezvoltare, în perspectiva, predarea Ştiinţelor se va face integrat,
pe baza unei programe care reuneşte elementele de ştiinţe pentru copii, astfel elevii să fie iniţiaţi
în specificul cunoaşterii de tip ştiinţific şi să le fie cultivată curiozitatea ştiinţifică, în raport cu
mediul înconjurător la un nivel de accesibilitate şi de atractivitate (adecvate) adaptate vârstei.

4.2. CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂRII

În clasa a III-a programa prevede studierea următoarelor probleme :

I. Omul-fiinţă superioară, integrată în mediu

(corpul uman, mişcarea corpului, simţurile, funcţiile vitale)
II. Noţiuni de orientare
(orizontul, linia orizontului, punctele cardinale, mijloace de orientare,
reprezentarea spaţială prin machete, planuri, hărti, etc.)

III. Noţiuni de meteorologie

 (temperatura aerului, măsurarea temperaturii, precipitaţiile, vântul)
IV. Înfăţişarea suprafeţei pământului
(câmpia, dealul, muntele, plante de cultură, vegetaţia naturală şi animalele
sălbatice, apele curgătoare şi stătătoare, plane şi animale specifice, utilizarea apei)
V. Locul natal
(cadrul fizico-geografic, plante şi animale, locuitorii şi ocupaţiile lor)

În clasa a IV-a programa prevede studierea:

Capitolul I
Solul, apa, aerul şi viaţa
1. Solul
2. Apa
3. Schimbarea stării apei
4. Forme diferite ale apei în natură
5. Circuitul apei în natură
6. Aerul. Însuşiri. Alcătuirea
7. Poluarea solului. a apei şi a aerului
8. Plante, animale, mediu
9. Recapitulare

Capitolul al II-lea
Materiale, proprietăţi, utilizări
10. Substanţe, amestecuri
11. Fenomene la care sunt supuse materialele
12. Materiale naturale şi prelucrate
13. Cărbunii de pământ
14. Petrolul
15. Gazele naturale
16. Minereurile
17. Materiale prelucrate
 18. Materiale de constructii
19. Recapitulare

Capitolul al III-lea
Mişcare, interacţiune, echilibru
20. Mişcarea corpurilor
21. Viteza de mişcare
22. Interacţiunea între corpuri
23. Forţa
24. Echilibrul corpurilor
25. Recapitulare

Capitolul al IV-lea
Omul cunoaşte şi preţuieşte natura
26. Omul-parte integrantă a mediului
27. Acţiunile omului în mediul sau de viaţă
28. Lectura
29. Recapitulare

In clasa a III-a si a IV-a, există manuale distincte pentru obiectul cunoaşterea mediului
înconjurător.
Aceste manuale dezvoltă în cadrul lecţiilor în succesiunea corespunzătoare,
problematica prevăzută de programa şcolară.
Prin conţinutul lecţiilor, prin lucrările practice prezentate, prin întrebările şi temele
formulate, precum şi prin ilustraţie, aceste manuale constituie instrumente preţioase pentru elevi
în învăţarea cunoştinţelor. Având în vedere necesitatea activităţii de învăţare pe baza
observaţiilor de către elevi a obiectivelor şi fenomenelor din natură, prin contactul direct cu
aceasta, învăţătorul nu trebuie să recurgă la manual în timpul orelor pentru citirea lecţiilor.

Se poate recurge la manuale după necesităţi pentru instruirea, analiza ilustraţiilor

existente, în vederea comparării , clasificării, aprofundării unor idei, cunoştinţe.
 Se mai poate recurge la manual în cadrul unor lecţii când învăţătorul poate da ca sarcini
de lucru elevilor unele teme, întrebări sau lucrări practice cuprinse în manual, pe care să le
rezolve individual sau în grup în scopul învăţării conţinutului lor.
Dat fiind caracterul concret al gândirii la această vârstă, în structura cunoştinţelor s-a
pornit de la cea ce este apropiat elevului, de la obiectele care îl înconjoară şi care-i sunt
accesibile, plante şi animale, frumuseţi şi bogăţii naturale caracteristice zonei în care locuiesc,
schimbări determinate de anotimpuri în flora şi fauna locală, transformarea plantelor şi
animalelor în raport cu acestea, relaţii simple care se stabilesc între vieţuitoare.
În acest sens cunoaşterea lumii vii începe cu studierea unor animale şi a unor plante,
întrucat animalele sunt acelea care permit punerea în evidenţă a unor caracteristici ale lumii vii
mai uşor de observat, mai accesibile şcolarului mic. Din această cauză este necesar să se înceapă
cu studierea animalelor domestice frecvent întalnite de şcolari în mediul înconjurător, apropiat şi
prezentate în toate zonele geografice ale ţării noastre.
Cunoştinţele dobâdite pe această bază dau ulterior posibilitatea de a observa anumite
trăsături ale animalelor prin care se aseamănă cu plantele, ceea ce le permite să înteleagă că
plantele sunt vieţuitoare.
După aceleşi criterii au fost structurate şi cunoştinţele despre plante. Studierea lor
începe cu plante des întâlnite în zona în care este situată şcoala şi care sunt accesibile cunoaşterii
şcolarului mic ;elevii pot observa ca aceste plante cresc, înfloresc, produc fructe şi seminţe, se
usucă şi mor.
În acelaşi timp elevii observă că fenomenele respective sunt condiţionate de anumiţi
factori de mediu, hrană şi lumină care variază în raport cu fiecare anotimp. Etapele pe care le
parcurse procesul de formare a reprerzentărilor despre animale şi a noţiunilor de animal vor fi
prezentate în rândurile ce urmează. Noţiunea de animal are un grad mai mare de generalizare,
întrucât ea înglobează ceea ce este comun şi general tuturor animalelor indiferent că ele sunt
domestice, sălbatice, folositoare sau dăunătoare, mamifere, păsări, peşti, insecte, etc.

De aceea procesul formarii acestei noţiuni se desfăşoară pe parcursul întregului ciclu

primar şi continuă în clasele următoare (gimnaziu).
 Date fiind particularităţile de vârstă ale şcolarului mic, etapa de elaborare a noţiunii de
animal începe prin formarea noţiunii de animal domestic.
Pentru aceasta se porneşte de la analiza caracterelor unor animale domestice din mediul
apropiat elevilor şi deci cunoscut de ei.
Noţiunea de animal domestic se completează prin analiza caracteristicilor următoarelor
animale domestice: porcul, oaia, găina, raţa, gâsca.
Cu această ocazie cunoştinţele elevilor despre animalele domestice se îmbogăţeşte prin
faptul că pe lângă mamifere şi câteva păsări domestice, află de existenţa altora.
În acest mod, pe baza analizei şi comparaţiei caracterelor animalelor studiate, elevii vor
întelege că ceea ce este general şi comun animalelor domestice este faptul că ele sunt crescute de
om, sunt hrănite de acesta şi aduc anumite foloase.
Tot în această etapa noţiunea de animal se îmbogăţeşte prin analiza caracterelor unor
animale sălbatice (mamifere-iepure, lup, vulpe, urs şi păsări-barza).
Analiza caracterelor acestora se face în acelaşi mod, cel al observării folosit în studierea
celorlalte animale scoţându-se în evidenţă ce au comun animalele sălbatice-nu sunt îngrijite de
om.
Cunoştinţele elevilor se îmbogăţesc treptat prin studierea şi altor animale folositoare şi
dăunătoare, completându-se astfel noţiunea de animal cu trăsăturile caracteristice ale acestor
tipuri de animale.
Totodată se îmbogăţesc cunoştinţele elevilor despre mediul de viaţă şi importanţa lui
pentru viaţa animalelor, completându-se noţiunea de animal prin cunoaşterea de către elevi a
posibilităţilor de transformare a animalelor de către om în folosul său.
Forma de bază în organizarea procesului de învăţare la cunoaşterea mediului
înconjurător este lecţia.
 Eficienţa acesteia va fi cu atât mai sporită cu cât învăţământul va folosi metode mai
variate şi va stimula activitatea proprie independentă a elevilor. Această activitate constă în
principal în observarea plantelor, animalelor şi a rocilor studiate.
Elevii trebuie învăţaţi să observe sistematic într-o anumită succesiune caracterele unei
plante, ale unui animal sau unei roci.
Se va conştientiza faptul că în funcţie de obiectul sau fenomenul observat se schimbă şi
reperele, urmările. Este de asemenea important ca elevii să înveţe, să evidenţieze trăsăturile
caracteristicile pe baza cărora pot fi recunoscute imediat anumite plante sau animale.
În acelaşi timp elevii trebuie să vadă şi varietatea caracterelor individuale (mărime,
culoare, productivitate).
Este foarte imporatant ca obiectele studiate să nu fie observate izolat, ci în comparaţie
cu altele, plante sau animale deja cunoscute pentru a stabilii deosebirile dar şi asemănările dintre
ele.
Caracteristicile dezvoltării psihice a şcolarului mic, precum şi specificul obiectului,
impun ca în conţinutul obiectului « Ştiinţe » să fie integrate cunoştinte din domenii variate:
biologie, igienă, geografie, fizică, chimie, ceea ce pregăteşte studierea sistematică a acestor
cunoştinţe în clasele următoare, în cadrul unor discipline de învăţământ de sine stătătoare.
Astfel cunoaşterea plantelor şi animalelor în mediul lor de viaţă necesită pe lângă
cunoştinţe de biologie şi unele de geografie în legătură cu formele de relief, precum şi de
geografie şi chimie, necesară cunoaşterii substratului de material al vieţii.
În cadrul obiectului « Ştiinţe » o ponderea mare trebuie acordată activităţii practice a
elevilor. Implicarea elevilor din ciclul primar, alături de colegii lor mai mari, în activiăţile cu
caracter agricol (creşterea unor animale mici, îngrijirea plantelor din şcoală, întreţinerea unor
spaţii verzi, cultivarea unor legume în grădină, precum şi noţiuni ce vizează protecţia mediului
înconjurător, are o importanţă instructiv-educativă.
Aceste activităţi constituie cadrul optim penrtu formarea unor deprinderi practice,
pentru dezvoltarea respectului faţă de muncă, pentru formarea elevilor în vederea ocrotirii
mediului înconjurător.
 În predarea-învăţarea obiectului « Ştiinţe » metodele şi procedeele didactice nu se
folosesc izolat ci întotdeauna integral într-un sistem metodic. O lecţie devine preponderentă ca
metodă didactică sau alta în funcţie de clasa la care se desfăşoară, de obiectivele urmărite, de
specificul conţinutului temei.
De aceea în predarea-învăţarea obiectului ‘’Ştiinţe’’ se folosesc toate metodele
didactice. Specificul conţinutului acestui obiect, precum şi particularităţile psihice ale elevilor
din învăţământul primar, impun utilizarea pe scară largă a unor metode de observaţia,
demonstraţia, conversaţia, jocul didactic, exerciţiul, modelarea, problematizarea, descoperirea.
În predarea obiectului « Ştiinţe » observaţia dirijatţ este cea mai importantă pentru ca
prin observaţie elevii pricep direct, activ şi sistematic obiectele şi fenomenele lumii din realitatea
înconjurătoare în scopul cunoaşterii unor trăsături esenţiale ale acestora.
Această metodă se foloseşte în special în 2 variante :
-observaţia de scurtă durată ;
-observaţia de lungă durată.

Observaţia de scurtă durată: are ca scop observarea directă, imediată pe materialul

bilogic (viu sau conservat), a caracteristicilor unor vieţuitoare într-o anumită etapa a dezvoltării
lor.
În funcţie de acestea ea se efectuează cu ochiul liber sau cu ajutorul unor instrumente
optice (lupă). Ea se poate realiza în mod corespunzător în laboratorul de biologie, dacă avem
posibilitatea.

Observaţia de lungă durată : are ca scop observarea transformărilor mai importante

care au loc în înfăţişarea şi modul de viaţă al vieţuitoarelor (plante sau animale) în raport cu
anumiţi factori ai mediului înconjurător.
Ea se poate efectua la colţul biologic vegetal sau animal pe terenul experimental al
şcolii, cu ocazia unor ieşiri în câmp, organizate.
 Pentru a se obţine rezultate bune trebuie respectate anumite condiţii :
-se va preciza cu claritate scopul urmărit ;
-se va stabili criteriile de observaţie ;
-se va stabili o succesiune logică a etapelor observaţiei, pe baza unui plan de
acţiune ;
-stabilirea materialelor care se vor folosi pentru efectuara observaţiei ;-folosirea
unor procedee didactice care mobilizează gândirea
(analiza, comparaţia, analogia, sinteză);
-elaborarea unor fişe pe care să fie înscrise sarcinile de lucru şi pe care se vor
consemna rezultatele obţinute ;
-se vor stabili formele de activitate a elevilor(frontală, grup sau individuală).
Învăţătorul stabileşte scopul acestei activităţi care constă în acest caz în observarea de
către elevi a părţilor componente ale unor plante din grădină, în vederea cunoaşterii, alcătuirii ei
generale, precum şi a locului unde trăieşte şi a lucrarilor de îngrijire.
Asemenea activitate se poate organiza în grădina scolii, vreun parc din apropiere sau în
laboratorul de biologie, la colţul viu.
Învăţătorul va stabili din timp şi va comunica elevilor criteriile pe baza cărora să facă
observaţie : forma, dimensiunile, culoarea părţilor componente ale plantelor.
Va stabili şi comunica de asemenea succesiunea în care trebuie să fie observate aceste
părti: rădăcina, tulpina, frunza, floarea, fructul, sămânţa.
La fel va stabili din timp specii de plante care vor fi observate (speciile care se găsesc în
mod frecvent în zona respectivă).
Se va elabora o fişă de lucru în care elevii să consemneze rezultatele, fişa care să
cuprindă următoarele rubrici :
-denumirea plantei observate ;
-părţile ei componente ;
-caracteristicile fiecăruia.
 După încheierea activităţii şi completarea tabelului de către elevi, rezultatele se vor
discuta cu întreg colectivul clasei, se vor stabili concluzii şi se vor scrie pe tablă şi în caiete.
Aceste concluzii cu privire la parţile plantei şi caracteristicile ei le vor folosi în lecţiile
următoare cu ocazia studierii altor plante.
În predarea-învăţarea obiectului ‘’Ştiinţe’’ nivelul dezvoltării intelectuale ale elevilor şi
specificul conţinutului acestui obiect impun folosirea în cadrul lecţiilor şi a altor metode şi
procedee cum sunt: învăţarea prin descoperire, problematizarea, exercitiul, modelarea, precum şi
mijloace didactice :
• material biologic (viu, existent în biobaza şcolii, colţul viu, grădina şcolii,
răsadniţe), conservat (existent în laboratorul de biologie)
• modele: (mulaje, planşe, ilustraţii)
• mijloace didactice audio-vizuale (diafilme, diapozitive)
• aparate şi instrumente de laborator pentru efectuarea experimentelor.
Reprezentările şi cunoştinţele despre plante se vor dezvolta din observarea părţilor
principale ale unor plante din medii diferite de viaţă (câmpie, deal, munte).
Cunoştinţele despre animal se îmbogăţesc pe baza câtorva reprezentări despre felul de
înmulţire a mamiferelor şi păsărilor, despre unele particularităţi determinate de adoptarea
organismului la modul de viaţă (elemente de adaptare la viaţă a păsărilor înotătoare şi a
migratoarelor, la zborurilor lungi).
Pentru întelegerea particularităţilor esenţiale ale corpurilor din natură, paralele cu
obsevarea vieţuitoarelor se introduc câteva noţiuni din sfera corpurilor fără viaţă, prin observarea
unor roci pe care copii le întâlnesc frecvent şi a căror utilitate practică o cunosc empiric. La
aceste cunostinţe se adaugă noţiuni şi cunoştinţe elementare de orientare în spaţiul geografic. Se
vor forma unele deprinderi intelectuale care să realizeze primele stadii ale procesului de
abstractizare şi generalizare : (analiza, comparaţia, diferenţierea, gruparea)
Formarea noţiunilor este un proces complex şi de lungă durată al cărui început îl
constituie perceperea, observarea directa a obiectelor şi fenomenelor studiate.
Se va scoate în evidenţă legătura strânsă ce există între plante, animale şi schimbările ce
au loc în natură precum şi rolul pe care-l are omul în viaţa plantelor şi animalelor.
 CAPITOLUL 5
CONCLUZII
Şcoala şi activitatea de educaţie a maselor în general pot aduce o contribuţie
remarcabilă la conştientizarea pericolului pe care-l reprezintă stricarea echilibrului ecologic, ca şi
la determinarea unei atitudini constructive a tuturor locuitorilor Terrei, îndeosebi a elevilor faţă
de problemele cu care se confruntă omenirea. În ultima vreme sub egida O. N. U. şi a
organismelor sale specializate se întreprind o seamă de acţiuni destinate ocrotirii naturii şi
protecţiei mediului înconjurător, intitulat deosebit de sugestiv „UN SINGUR PĂMÂNT”.
Sunt cunoscute şi apreciate iniţiativele României în această privinţă, ţara noastră fiind
gazda unor reuniuni internaţionale şi iniţiatoare a unor acţiuni consecvente menite să asigure o
repartizare şi o utilizare echilibrată ale resurselor planetei de către toate naţiunile lumii,
dezarmarea generală şi totală, instaurarea unei ordini ecologice şi politice internaţionale.
Accentuarea procesului de degradare a relaţiilor dintre om şi mediul înconjurător, ale cărui
consecinţe-unele cu bătaie lungă-sunt imprevizibile, îndeamnă la reflecţie şi la măsuri energice
pe multiple planuri-politic, economic, ştiinţific şi cultural. Se ştie că în ţara noastră educaţia
ecologică face parte integrantă din educaţia şcolarilor, constituind obiectul unor discipline de
sine stătătoare cum sunt:ecologia, ştiinţele naturii, geografia, ori al unor activităţi organizate de
şcoală(excursii, vizite, plimbări în natură etc. ).
Prin efortul unit al factorilor educativi, elevii trebuie ajutaţi să înţeleagă că între
dezvoltarea economică şi civilizaţia tehnologică şi mediul înconjurător trebuie să existe o
corelaţie armonioasă.Prin întregul sistem al educaţiei permanente avem datoria să atragem
atenţia copiilor asupra cauzelor poluării, ca şi asupra soluţiilor realiste preconizate de statul
nostru, realizând într-o concepţie unitară şi de largă perspectivă, o educaţie ecologică pertinentă
şi eficace care să determine la toţi o atitudine responsabilă faţă de viitorul omului şi al mediului
înconjurător. Orice deteriorare a naturii pune în pericol echilibrul biologic şi implicit viitorul
omului. Tocmai de aceea ocrotirea mediului înconjurător va trebui să fie una dintre preocupările
de bază ale omului şi în deceniile următoare. Omul de azi trebuie să fie înţelept, natura în
totalitatea ei este o avuţie socială, este izvorul bogăţiilor de care dispune umanitatea.
Fiecare generaţie are datoria morală să lase generaţiile ce vor veni bogăţiile şi
frumuseţile naturii în stare mai bună şi în cantităţi sporite decât le-a primit de la generaţia
precedentă.
 Proiect de activitate

Unitatea de învăţământ: Grădinita

Educatoare:
Categoria de activitate: Cunoaşterea mediului
Mijloc de realizare: Lectură după imagini
Tema: „Să ocrotim natura”
Tipul de activitate: Evaluare
Obiectiv fundamental:
 Consolidarea şi sistematizarea cunoştinţelor cu privire la normele de protecţie a
mediului;
 Formarea unor premise ale concepţiei ştiinţifice despre lume şi viaţă;
 Dezvoltarea spiritului de observaţie şi al gândirii logice prin interpretarea cauzală
a unor acţiuni şi fenomene;
 Îmbogăţirea vocabularului activ al copiilor şi activizarea termenilor cunoscuţi.
Obiective operaţionale:
o să exprime verbal în propoziţii cele observate
o să sintetizeze cele observate şi să le facă generalizări
o să participe ca vorbitor şi ascultător într-o sarcină dată
o să lucreze individual pe fişe
o să discearnă binele de rău
Strategii didactice:
A. Metode şi procedee: observarea, conversaţia, explicaţia, problematizarea,
generalizarea
B. Mijloace de învăţământ: trei imagini, indicator, panou pentru afişaj, tabla
magnetică, siluete, fişe individuale, creioane, stimulente

Resurse:
o Umane: copii cu dezvoltare intelectuală omogenă ( 5-6 ani )
o Temporale: 35 minute
 Forme de organizare: frontal, individual.
ANEXA1
Desfasurarea lectiei
Momentele Activitatea educatoarei
activităţii
1 2
Organizarea Aerisirea sălii de grupă
activităţii
Aranjarea scăunelelor în
semicerc şi a meselor în
careu deschis
Pregătirea imaginilor
(acoperite/ pe suport)
Captarea atenţiei Distribuirea pe mese a
fişelor cu faţa în jos şi a
creioanelor
Activitatea copiilor Strategii
3 4
Copiii de serviciu ajută
Intrarea copiilor pe o
melodie cunoscută şi
ocuparea locurilor
Intră două fetiţe cu rol de
Primăvară respectiv Zâna
bună.
- Sunt Primăvara timpurie
Cu rochiţa alb-verzuie
Aduc zi de mărţişor
Şi daruri copiilor.
Astăzi v-am adus în dar
Poze din abecedar
Eu vă rog să le priviţi
Şi atenţi să le citiţi
Ca să-mi spuneţi la sfârşit
Care poză v-a plăcut
Şi cu cine vreţi să semănaţi
Când natura apăraţi
- Zâna bună sunt copii
Şi-astăzi am venit la voi
Cu o baghetă fermecată
Ce v-arată lucruri noi.
Cu grijă dacă o mânuiţi
Ea vă va face fericiţi.
Eu voi sta să vă privesc
Şi note să vă dăruiesc.
Anunţarea temei

- Astăzi vom observa, Copiii ascultă cu atenţie Explicaţia

vom citi imaginile
primite în dar.
Enunţarea - Să fiţi atenţi să vedeţi
scopurilor şi ce este în imagine, să
obiectivelor răspundeţi în propoziţii
clar şi tare pentru ca
Zâna să vă dea note bune Copiii observă liber şi spun Observarea
la sfârşit. ceea ce văd.

Prezentarea Se prezintă prima

conţinutului imagine

Dirijarea învăţării Se trece la „citirea”

organizată a tabloului de
iarnă în care copiii şi
pădurarul duc mâncare
animalelor din pădure.
Sinteza parţială
Voi sintetiza cele
observate de copii
subliniind rolul pe care ei
îl pot avea în ocrotirea
animalelor.
Ca stimulent pentru că
au răspuns bine solicit
câţiva copii să aşeze la
tabla magnetică câteva
siluete pentru realizarea
treptată a unui tablou. - Sunt mulţi pomi.
Un copil aşază la tabla Exerciţiul
- După ce aţi recunoscut magnetică siluetele pomilor.
că aceşti copii sunt într-o
pădure?

- Ce anotimp urmează Copiii observă liber apoi Observarea

după iarnă? răspund la întrebări.
Prezint tabloul de
primăvară reprezentând
copii care plantează
pomi.
- Cu noi, care am plantat
- Este bine să plantăm pomi în curtea grădiniţei.
pomi? De ce?
 - Cu cine seamănă aceşti
copii?
Sinteza parţială
- Ce cântec ştim despre
copăcei?
- Cum trebuie să ne
purtăm cu insectele, cele
mai mici vieţuitoare?
- Ce anotimp urmează
după primăvară?
- Ce facem noi vara?
Cântă „Copăcelul” Exerciţiul
- Se recită ultima strofă din
„Gândăcelul” de E. Farago
Se mai completează tabloul
de siluete
- Vara.
- Suntem în vacanţă
Copiii observă liber tabloul. Observarea

Se prezintă al treilea
tablou în care copiii
curăţesc poiana din
pădure de gunoaiele
aruncate de oamenii
neglijenţi, iar alţii sting Un copil fac sinteza celor
focul cu apa din râul observate în acest tablou.
apropiat.

Sinteza parţială

Sinteza finală - Ecologişti

- Cum s-au comportat
aceşti copii în fiecare
anotimp? „Copiii harnici” sau
- Cum se numesc cei „Micii ecologişti” Generalizarea
care au grijă de natură,
de mediu?
- Ce titlu putem pune
acestor tablouri?
Copiii răspund
Obţinerea - Să privim cu atenţie Conversaţia
performanţei tabloul format pe tabla
magnetică.
- Unde se află copiii?
- Cum este totul în jur? Câţiva copii recită poezia
Evaluarea finală - V-ar plăcea să mergeţi „Hărnicie – vrednicie”.
în vacanţă într-un astfel Întrega grupă interpretează
de loc? De ce? cântecul „Micii ecologişti”.

Copiii lucrează individual.

- Se prezintă fişele. Copiii ies ordonat cântând Problematizarea
Încheierea - Tăiaţi fapta rea! „Primăvara a sosit”.
activităţii Se fac aprecieri şi se dau
stimulente.

PROIECT DIDACTIC

Clasa a III-a

Obiectul: Ştiinţe

Subiectul: ”Vegetaţia naturală şi animalele sălbatice”

Tipul lecţiei: mixtă

Metode şi procedee didactice: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, lectura explicativă.

Mijloace de învăţământ: harta fizică a României

Scopul lecţiei: însuşirea unor cunoştinţe referitoare la plantele şi animalele specifice

diferitelor forme de relief

Obiective operaţionale:

La sfârşitul orei elevul va fi capabil:

-să spună cine formează vegetaţia naturală;

-să enumere plantele care cresc în lunci (trestia, papura, salcia, răchita, plopul)
şi pe câmpie (ierburile).

-să cunoască ce animale trăiesc în câmpie, în apele râurilor, în păduri

-să-şi însuşească semnele convenţionale pentru păduri şi păşuni;
-şă-şi reamintească semnele convenţionale învăţate şi să le utilizeze în
dictarea geografică administrată
.

Etapele lecţiei
1 2
I. Moment organizatoric
II. Verificarea cunoştinţelor
ANEXA2
Desfăşurarea lecţiei
Activitate propunătoarei Activitatea elevului
3
Se asigură climatul necesar Pregătesc cele necesare
desfăşurării orei. orei.
Voi adresa elevilor
următoarele întrebări:
-Ce forme de relief …munţi, câmpii, dealuri
cunoaşteţi? (podişuri)
-Cu ce culoare sunt …cu culoarea maro închis
reprezentate? (se arată la hartă)
-Cum se numesc munţii din …munţii Carpaţi
ţara noastră?
-La noi în judeţ ce munţi …munţii Oaşului
întâlnim?
-Cu ce culoare sunt …cu galben-maroniu
reprezentate dealurile?
-Puteţi să enumeraţi câteva
…podişul Moldovei,
podişuri? podişul Transilvaniei,
podişul Getic, Dobrogei
-Cu ce culoare sunt …cu verde (se arată pe
reprezentate câmpiile? hartă)
-În ce parte a ţării este
aşezat judeţul nostru? …în partea de nord-vest
-Ce forme de relief are
judeţul nostru? …câmpii, dealuri şi munţi
-Dintre formele de relief
este vreuna dominantă sau …sunt în egală măsură
sunt în egală măsură?
-Cine influenţează viaţa
omului? …frigul, căldura
(temperatura), ploile,
ninsorile(precipitaţiile) şi
vântul
-Când ştim temperatura, …starea vremii
precipitaţiile şi vântul
dintr-o zi, ce cunoaştem?
1 2 3
-Unde se anunţă starea …la radio şi la televizor
vremii?
-Dacă cunoaştem starea …clima
vremii pe un timp mai
îndelungat, ce spunem că
ştim?
-Judeţul nostru ce climă …temperată(potrivită)
are?
-Câte anotimpuri …4 anotimpuri:
cunoaştem? primăvara, vara, toamna,
iarna
-Cum este clima primăvara …este mai cald, vântul
în comparaţie cu iarna? adie uşor, cad ploi
abundente.
-Cum este clima vara în …vara este foarte cald,
comparaţie cu toamna? vântul suflă din când în
când, ploile sunt de scurtă
durată, pe când toamna
timpul se răceşte şi cad
ploi mărunte şi dese.
-Ce fel de ape cunoaşteţi? …curgătoare şi stătătoare
-De ce le numim ape …pentru că nu curg ci se
stătătoare? adună în cantităţi mari în
locuri joase.
-Care sunt apele curgătoare …Crasna şi Someş
de la noi din judeţ?Solicit
un copil să arate la hartă.
-Prin străvilirea apelor …lacuri de acumulare
râurilor ce se formează?
-Pentru ce sunt făcute …pentru hidrocentrale,
lacurile de acumulare? pentru irigaţii, pentru
alimentarea cu apă a
localităţilor
-La noi în judeţ se află …lacul de la Călineşti
vreun lac de cumulare?
-Ce importanţă au atât apele …apa se foloseşte în
stătătoare cât şi cele gospodăriile oamenilor,
 curgătoare? pentru irigaţii, în fabrici şi
uzine, pentru producerea
curentului electric.

1 2 3
-De ce forme de relief este …de câmpie şi de munţi
înconjurat lacul de la (munţii Oaşului)
Călineşti?

III. Discuţii pregătitoare -De ce credeţi că sunt …din munţi se extrag

importanţi munţii? bogăţii;cărbuni, gaze
naturale, minereuri feroase
şi neferoase, metale
preţioase(aur, argint)
-Cu ce sunt acoperiţi …cu păduri şi păşuni
munţii?
-Dar ce credeţi voi, omul s- …Nu
a urcat pe vârful muntelui şi
a plantat copaci sau alte
plante?
Acestea au crescur de la
sine, formând vegetaţia
naturală.
-Dar în păduri cine trăiesc? …animale sălbatice

IV. Anunţarea subiectului Azi vom învăţa despre Vegetaţia naturală şi

vegetaţia naturală şi animalele sălbatice”
animalele sălbatice din ţara …plantele necultivate de
noastră. om, care cresc singure.
„Plantele necultivate de om,
V. Transmiterea Deschidem caietele şi care cresc singure formează
cunoştinţelor notăm titlul. vegetaţia naturală.
Cine am spus că formează …şes de-a lungul unei ape
vegetaţia naturală. curgătoare în care se
Se notează la tablă şi în acumulează aluviuni.
caiete. …salcia, papura, trestia,
răchita, plopul.
-Ce este lunca? „În lunci cresc:salcia,
papura, trestia, răchita,
plopul. ”
-Ce crede-ti voi:ce plante …ierburi(macul roşu,
cresc în luncă? albăstrele, muşeţel,
Se notează la tablă şi în cicoare, cereale).
caiete. …animale mici:cârtiţa,
-Pe câmpie ce plante cresc? şoareci, şobolani, iepuri de
câmp, prepeliţa,
 potârnichea.
-Ce animale întâlnim la
câmpie?

1 2 3
Se notează în caiete şi la „Pe câmpie cresc multe
tablă. ierburi şi se întâlnesc
animale mici”.
-Ce animale trăiesc în apele …peşti
râurilor?
Se notează în caiete şi la „În apele râurilor se află
tablă. numeroşi peşti”.

-Dar în păduri ce animale …vulpea, mistreţul, veveriţa

sălbatice întâlnim? etc.
Se notează în caiete. „În păduri întâlnim
numeroase animale
sălbatice: lupul, vulpea,
Şi toate la un loc, pădurile, mistreţul, ursul,
păşunile, jderul, cerbul, căprioara.
Fâneţele şi animalele
sălbatice fac parte din
bogăţiile naturale ale
Solului.
-Ce semne convenţionale
cunoaşteţi voi?
…pentru sat ,
pentru oraş ,
Desenez pe tablă semnele pentru comună ,
convencţionale pentru pentru lac etc.
păşuni şi păduri

Păşuni Păduri

Acum vom da o scurtă „Călătorind cu autocarul în

dictare geografică. direcţia vest spre est =
Veţi înlocui cuvintele cu (drumul are, atât în partea
semnele convenţionale de nord cât şi în cea de sud
corespunzătoare. (păşune)întinsă.
Apoi spre nord zărim un
(sat), iar în sud un (oraş).
Trecem peste o (cale ferată)
şi ajungem la o (pădure)care
Se va citi lecţia din se întinde de o parte şi de
VI. Fixarea cunoştinţelor manualul intitulat „Din alta a == (drumului)
lumea păsărilor”

PROIECT DIDACTIC

Clasa a IV-a

Obiectul:Ştiinţe

Subiectul:Omul cunoaşte şi stăpâneşte natura

Obiective operaţionale:

-consolidarea cunoştinţelor învăţate în clasa a IV-a privitoare la

corpuri, fenomene, natură;

-să stabilească legătura dintre om şi celelalte vieţuitoare, dintre

om şi natură;

-să înţeleagă transformările petrecute în natură, de-a lungul

veacurilor, transformări în care omul a avut rolul principal, să
înţeleagă că omul poate distruge natura sau poate să o salveze,
să o folosească pentru îmbogăţirea lui;

-dezvoltarea atitudinii active faţă de realitate şi de protecţie

a mediului înconjurător.

Metode şi procedee didactice:

-conversaţia, explicaţia, povestirea, exerciţiul.

Materiale didactice: planşe reprezentând omul în diferite epoci, imagini cu diferite

obiecte
create de om, imagini cu arme, imagini cu unelte folositoare omului
în diferite epoci.
 ANEXA3
Desfasurarea lectiei
Etapele lecţiei Activitatea propunătoarei Activitatea elevului
1 2 3
I. Moment organizatoric Organizarea clasei pentru
lecţie.
II. Discuţii pregătitoare -se vor folosi şi cunoştinţele
dobândite de elevi la lecţiile
de istorie şi la alte obiecte.
O trăsătură comună tuturor
vieţuitoarelor din
natură:plante, animale este
aceea că se nasc, cresc, se
hrănesc, se înmulţesc şi
mor.
Omul face parte din natură.
Ca orice vieţuitoare el se
naşte, se hrăneşte, creşte, se
înmulţeşte şi moare.
-Cu ce se hrăneşte omul? …se hrăneşte cu produse
animale şi vegetale.
…el foloseşte pentru
hrană:lapte, carne, ouă,
brânză, cereale, fructe, dar
foloseşte şi apă ţi sare.
-De unde le ia toate …toate acestea le ia din
acestea? natură.
III. Anunţarea subiectului Omul cunoaşte şi stăpâneşte
natura
-Prin ce însuşiri se …prin vorbire, gândire şi
deosebeşte omul de restul muncă.
vieţuitoarelor?
1. Omul foloseşte natura
pentru viaţa lui.
-Cum a trăit omul în …în peşteri, se hrăneşte cu
timpurile îndepărtate? fructe găsite la întâmplare,
cu carne din animalele
-Ca orice vieţuitoare omul vânate.
se naşte, se hrăneşte, creşte,
se înmulţeşte şi moare.
-Omul se hrăneşte cu
produse animale şi vegetale.
-Se observă imaginile care-l
reprezintă pe om în epoca
pietrei şi a fierului.
 2 3
Omul se deosebeşte de
celelalte vieţuitoare prin:
gândire, vorbire, muncă.
La început omul a păstrat
focul şi a început să-l
folosească.
Mai târziu omul a învăţat
să-l producă pri ciocnirea a
-La ce a folosi focul? două pietre (cremene) care
produc scânteie.
La început omul a fost …la prepararea
culegător şi vânător; hranei;pentru a se apăra de
Omul cunoaşte focul, frig, pentru a se apăra de
domesticeşte animalele şi animale sălbatice.
cultivă plantele.
Cu timpul omul s-a
răspândit în toate regiunile
pământului, obţine produse
şi recolte tot mai bogate.
Cu timpul omul şi-a dat
seama de foloasele pe care
le-ar putea obţine dacă ar
cultiva plantele şi ar creşte
animalele.
Omul stăpâneşte natura
La început omul şi-a făcut
unelte de vânat, de muncă,
arme de apărare din lemn şi
piatră.
-deci omul a început să
cultive plantele şi să
domesticească animalele.
-printre primele animale
IV. Dirijarea învăţării domesticite a fost câinele.
Mai târziu a folosit
mineralele. La început
produsele obţinute erau de
slabă calitate, însă prin
muncă s-au obţinut multe
produse.

1 2 3
Cu ajutorul focului a
prelucrat metalele, a făcut
arme şi unelte tot mai bune.
 În zilele noastre ajungând la
aparate moderne:avioane,
rachete, automobile,
strunguri, macarale,
locomotive electrice, etc.
-Cum sunt astăzi produsele? …sunt recolte mari şi
produse de bună calitate.
Omul cunoaşte apa, la
început a folosit-o pentru
plutărit, la învârtirea roţilor
de moară, navigaţie.
Foloseşte apa pentru irigaţii.
Prin multă muncă omul a
reuşit să obţină în locul
fructelor mici, acrişoare ale
mărului şi părului sălbatic,
fructe mari şi zemoase,
parfumate.
Cer elevilor să noteze în
caiete. -S-a dezvoltat tot mai mult
industria
-forţa apei folosită pentru
obţinerea curentului
Precizez elevilor că din electric.
sfecla sălbatică cu rădăcină
mică au obţinut sfeclă de
zahăr cu rădăcini de 5-6 kg.
Exemple de aceste s-ar
putea da foarte multe.
La fel şi animale
îmbunătăţind mereu
animalele pe care le-a
îngrijit a obţinut rase noi
care dau producţii mari de
lapte, ouă, carne. -omul a descoperit multe
Cer elevilor să noteze. bogăţii ale
subsolului:metale, petrol,
gaze naturale, cărbuni, sare,
etc.
-a descoperit electricitatea,
apoi energia atomică.
1 2 3
-astăzi amul cunoaşte
adâncimile pământului ,
fundul mărilor şi al
oceanelor, vieţuitoarelr şi
 înălţimile aerului.
Le spun elevilor faptul că
omul a căutat tot mai mult
să cunoască natura, să o
stăpânească şi să o
folosească pentru
îmbunătăţirea vieţii lui.
Elevii notează următorul
lucru:
-prin dezvoltarea puternică
a industriei, a
transporturilor, a agriculturii
s-au produs în natură
schimbări nedorite.
-omul ia măsuri pentru
protecţia naturii. plantează
mulţi arbori, arbusti,
ocroteşte animalele şi
plantele care se îngrijeşte de
Precizez elevilor faptul că purificarea aerului şi apelor.
se organizează instalaţii
pentru protecţia mediului
înconjurător pentru
menţinerea echilibrului în
natură.
Pun elevilor următoarele
întrebări:
-Din ce şi-a făcut omul la
început arme, unelte? …din piatră, apoi lemn.
Cer elevilor să studieze
panourile, planşele şi să
denumească obiectele pe
care le văd. …din metale
-Mai târziu din ce şi-a
confecţionat uneltele şi
armele? …cu ajutorul focului.
-Cu ajutorul cui le-a
prelucrat? Elevii notează:
Cer elevilor să noteze -se organizează instalaţii
următoarele: pentru protecţia mediului

1 2 3
Înconjurător, pentru
menţinerea echilibrului în
natură.
Adresez elevilor Elevii răspund la întrebări:
 următoarele întrebări:
-La ce a folosit apa? -la plutărit, la învârtitul
roţilor de moară, pentru
navigaţie.
-La ce folosim astăzi apa? -pentru băut, prepararea
cărnii, păstrarea curăţeniei,
în industrie, la producerea
curentului electric, în
agricultură.
-Ce a descoperit omul -a descoperit multe bogăţii
săpând pământul? ale subsolului, cum sunt:
metalele, cărbunii, petrolul,
gazele naturale, sarea,
bogăţiile pe care omul le
prelucrează şi le foloseşte
pentru a-şi face viaţa mai
uşoară, mai bună.
V. Fixarea cunoştinţelor Se studiază împreună cu
elevii panourile, tablourile
care-l prezintă pe om în
diferite epoci, se compară
uneltele cu care lucra la
începuturile sale şi maţinile
perfecţionate pe care le
foloseşte azi.
Se cere elevilor să-şi
amintească şi de emisiunile
văzute de ei la televizor,
urmărite la radio sau citate
din reviste.
Puternica dezvoltare a
industriei transporturilor,
tăierea unor suprafeţe
întinse de păduri au dus la
schimbări nedorite în Elevii răspund la întrebări
natură. -toate acestea au dus la
Pun următoarele întrebări: dispariţia unor specii de
-Vă amintiţi ce schimbări animale, plante, inundarea
nedorite s-au petrecut? unor suprafeţe întinse de
pământ sau transformarea în
deşert datorită defrişării
1 2 3
uriaşe.
VI. Încheierea activităţii Pentru a împiedica toate -s-au organizat instituţii
acestea, ce face omul? pentru protecţia mediului şi
ocrotirea plantelor şi
 animalelor rare.
Temă- să caute imagini cu
plante şi animale ocrotite de
lege.

BIBLIOGRAFIE
1. Barna A. , Pap I - Predarea biologiei în învăţământul gimnazial, Editura
didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1988

2. Boştină, Georgescu Maria - Calendarul naturii, mijloc de consolidare a

cunoştinţelor

3. Carmen Tică, Niculina Ilarion, Magdalena Boghianu - ”Ştiinţe” – manual

pentru clasa a III-a, Editura Petrion, Bucureşti, 2002

4. Cerghit Ioan – Didactică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1990

5. Ionescu Miron, Radu Ioan - Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj Napoca,
2004

6. Indrumator pentru utilizarea manualului de „Stiinte”, clasa a IV, Editura Aramis,

Bucuresti 2004

7. Oprea Olga - Probleme ale continutului şi metodicii de transmitere a

cunoştiinţelor despre natură şi primele clase ale şcolii generale, în modernizarea
învăţământului la clasele I-IV, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1968

8. Penes M. - „Ştinţe’’ – manual pentru clasa a IV, Editura Aramis, Bucuresti 2004

9. Piaget Jean - Psihologie si pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica ,

Bucuresti 1972

10. Pora Eugen - Omul si natura, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1975

11. Postelnicu C. - Fundamente ale didacticii scolare, Editura Aramis, Bucureşti,

2000

12. Programe şcolare pentru învăţământul primar – Curriculum naţional, Bucuresti,

1988

13. Strughian Bogdan, Nansheorgh Killaen - Ecologie – probleme generale şi de

ecologie didactică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975

14. Trifescu Victor - Ecologia şi activitatea umană, Editura Albatros , Bucuresti ,

1988

15. Buzaş L. – Activitatea didactică pe grupe, Editura Bucureşti, 1976

16. Gagne R. M., Briggs L. J. – Principii de design al instruirii, Editura Bucureşti,

1977
17. Jiga I. Negreţ – Învăţarea eficientă, Editura Aldiri, 1999

18. Georgeta Fleisch, Valeria Cinca – Să ne comportăm civilizat, Editura Caba

Educational, 2007

19. Păun Emil – Şcoala. Abordarea socio-pedagogică, Editura Polirom Iaşi, 1999

20. M.E.N., C.N.C. – Programe şcolare, aria curriculară, om şi societate, 2002

21. Berger Gaston – Omul modern şi educaţia sa, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1970

22. Radu N., Goran L., Ionescu A, Vasile D. – Psihologia educaţiei, Editura
Fundaţia România de Mâine, 2006

23. Cerghit Ioan – Metode de învăţământ, Editura didactică şi pedagogică, 1997