I.

Introducere — Precizări conceptuale şi cadru teoretic

Răspunderea penală a persoanei juridice este o problemă intens dezbătută în doctrina
actuală, deşi această instituţie era cunoscută într-o formă embrionară încă din antichitte.
Totuşi. întrebarea ridicată în prezentul studiu este referitoare la posibilitatea acestei entități de
a comite un omor. Unele omoruri sunt comise din cauza unei lipse de control asupra emoţiilor,
pe baza anumitor sentimente sau din pasiune, fără existenţa unui stimul t financiar. În alte
cazuri însă, mobilul principal este de natură pecuniară. Putem aminti aici tâlharul care îşi ucide
victima pe o stradă lăturalnică, nepotul care îşi împinge unchiul pe scări în jos în speranţa că îl
va moşteni şi, de ce nu, compania care omoară directorul unei structuri rivale în ideea
acaparării unui sector de piaţă financiară, sau cazul companiei care, în deplină cunoştinţă de
cauză, vinde produse defectuoase ce pot provoca moartea în scopul evitării unor eventuale
pierderi financiare.
1. Istoric
Geneza răspunderii penale a persoanelor juridice în Europa a avut parte de un curs
fragmentat de-a lungul istoriei, făcându-şi apariţia în timpul dominaţiei romane, înflorind; în
feudalism şi culminând în zilele noastre. Astfel, din antichitate începând, diverse măsuri
represive au fost luate împotriva persoanelor juridice penalmente responsabile de la demolarea
zidurilor, privarea cetăţilor de teatre, băi sau anumite titluri, la confisc: artileriei şi a clopotelor
oraşelor, şi până la amenzi dublate de retragerea anumitor drepturi.
Continuând pe firul cronologic, dorim să atragem atenţia asupra unui caz pe care îl
considerăm ca fiind poate primul caz de omor comis de o persoană juridică şi sancţionat ca
atare. În anul 1379, oraşul Montpellier a masacrat ofiţerii regelui în semn de protest împotriva
impozitului legal3. Ca regim sancţionator, oraşul a fost condamnat la plata unor amenzi,
demolarea zidurilor cetăţii, retragerea privilegiilor şi privarea de universitate4. Mai târziu. în
cadrul art. 21 al Ordonanţei regale franceze din 1670 (Ordonanţa Colbert) erau vizate
„comunităţile, oraşele, târgurile, satele, corpurile şi companiile care vor fi comis orice rebeliune,
violență sau altă crimă5, altfel spus, s-a instaurat un regim de răspundere penală generală a
tuturor categoriilor de persoane juridice existente la vremea respectivă. Pe baza analizei
acestui vechi text de lege. putem concluziona nu numai că persoana juridică era considerată
total capabilă de a acţiona, ci şi că printre aceste acţiuni pasibile de comitere se numărau şi
violenţe, deci implicit şi omoruri. Menționăm totuşi că domeniul de aplicare a acestei ordonanţe
era foarte larg, amintind chiar și cadavrele ca fiind responsabile penalmente pentru omorurile
comise în timpul vieții şi descoperite ulterior6.
1
A. Turma. Persoana juridică-subiect al răspunderii penale. Ed. C.H. Beck. București. 2010 :
2
A se vedea pe larg. I. Tanovioeanti. Tratai de drept si procedară penală, vol. 1. Tipografia Curierul Judiciar.
București, 1924. p. 375-377.
 Alexandru
7 dinRÎSN1TĂ
Ca o remarcă aparte, amintim faptul că în Codul Annamit anul 1812, era85re
cunoscută capacitatea unui grup de oameni de a comite un omor. printr-o voinţă şi forță
proprie, chiar dacă pedeapsa în sine nu viza întregul grup ca o entitate distinctă de membrii
săi, ci fiecare individ în parte. Astfel, în cazul unui omor efectiv comis de un grup anume
(familie, gintă. trib), indivizii componenţi erau divizaţi în trei categorii. Cei care au contribuit
intelectiv erau decapitaţi, cei care au contribuit material erau strangulaţi, iar cei care nu au
contribuit, dar din nefericire pentru ei făceau parte din grupul respectiv, primeau 100 de
bice, după care erau exilaţi8.
Primul caz modern de omor comis de o persoană juridică şi sancţionat ca atare apare
în Olanda9, o ţară cu un sistem de drept avangardist din perspectiva instituţiei studiate. În
speță, instanţa a reţinut că persoana juridică în cauză, un spital, a provocat moartea unui
pacient prin omisiunea de a controla în mod regulat aparatele medicale de anestezie. Astfel
s-a considerat că prin atitudinea delăsătoare faţă de instaurarea unui regim intern de r
reținere si control al aparatelor care au generat moartea pacientului respectiv10, spitalul a
comis un omor cu intenţie eventuală, acceptând posibilitatea producerii rezultatutlui.
Rămâne de văzut dacă, la ora actuală în România, o persoană juridică poate la
răspundere pentru comiterea infracţiunii de omor. Chiar dacă instanţele încă nau prins curaj
în vederea urmăririi şi condamnării acestora pentru omor. deşi s-a ivit marea majoritate a
doctrinei europene acceptă această posibilitate teoretică13.
2. Persoana juridică - realitate sau ficţiune?
Privită ca realitate, ficţiune sau doar ca şi o tehnică de organizare a patrii
personalitatea juridică a urmat un proces genetic prosper în sfera dreptului civil și
comercial14. O lungă perioadă de timp. responsabilităţii legale a persoanelor juridice: sau
atribuit un caracter eminamente civilist15, datorită imposibilităţii de acţiune fizică, cor cu
incapacitatea acestora de a fi trase la răspundere din punct de vedere penal.
Conform jurisprudenţei britanice, corporaţia în sine reprezintă un concept absent fiind
incapabilă de a acţiona fizic sau de a se alia într-o anumită stare mintală16. Chiar aşa, s-a
observat că în cadrul sistemului de drept, personalitatea juridică denotă exervitarea de
drepturi şi obligaţii corelative, care sunt deseori ataşate acţiunilor fizice ale unor persoane
care acţionează, cu o anumită stare spirit, în numele şi sub egida companierii. Actualmente,
este limpede că impactul determinant al persoanelor juridice în contextul social actual nu
poate fi atribuit unor entităţi fictive, deoarece ele au un patrimoniu distinct de cel al
membrilor care le compun, drepturi şi obligaţii distincte, conturând xistenţă reală paralelă cu
cea a membrilor săi, atât pe plan juridic cât şi pe plan social. Mai mult, conform unei păreri,
sub efectul unui reflex antropomorfice, persoanele se nasc, trăiesc şi mor, se află într-o
stare de sănătate bună sau deplorabilă, sunt înconjurate de prieteni şi duşmani şi au
posibilitatea de a face parte dintr-o familie19.
În argumentarea inexistenţei fizice şi implicit a incapacităţii de acţiune, francez Leon
Duguit a lansat un celebru aforism şi anume „Niciodată nu am luat masa care persoana
juridică. În contrapartidă, colegul său de breaslă Jean-Claude Soyer i-a replicat, eu, dar am
 86 Caiete de drept penal O nr. 1 2013 Doctrir:
văzul-o de multe ori achitând nota de plata”, Alături de acest schimb de replici ne simţim
nevoiţi să adăugăm o sintagmă ce defineşte un procedeu autohton de mare amploare, cu iz
de evaziune fiscală şi anume acţiunea de diverse bunuri pentru a evita plata impozitelor,
taxelor sau a altor dăriprincipale. În acest sens, prin nerecunoaşterea responsabilităţii
penale proprii, persoana ne un scut. un paravan în spatele căruia se pot comite infracţiuni
„în linişte”.
Persoane juridică nu poate fi definită ca şi aparţinând exclusiv domeniului realităţii al
celui fictiv. Exprimându-ne plastic. în opinia noastră ea este cu un picior pe un a celălalt pe
un altul. Cu alte cuvinte, personalitatea juridică reprezintă o incontestabilă, dar pentru
analizarea şi înţelegerea ei deplină din punct de vedere penal trebuie să apelăm la
procedee imaginative. În acest sens a statuat Curtea Britanică 20, care, folosind un
asemenea procedeu, a descris anatomic persoana ca fiind formată dintr-un creier şi un
centru nervos care controlează ce face, exercitat de stff-ul managerial, alături de braţe care
acţionează în conformitate cu înde primite, reprezentate de foiţa de muncă a societăţii 21.
Aşa fiind, atâta timp, ce creierul operează cu intenţia de a ucide, iar braţele pun în practică
această intenţie, persoana juridică trebuie trasă la răspundere pentru omor.
3. Societas delinquere non potest?
De-a lungul timpului, instituţia răspunderii penale a persoanelor juridice a fost
acordată cu o serie de argumente referitoare la inaplicabilitatea acesteia, pe care le vom
cere pe scurt în rândurile ce urmează.
A. Abilitatea persoanei juridice
Dificultea tehnică de aplicare a unei pedepse persoanelor juridice şi incapacitatea de
a se resimţi pe deplin efectele acestora sunt principalele aspecte vizate de adversarii
responsabilității penale a acestor entităţi22. În argumentarea unei asemenea reflecţii, juristul
francez Jean Carbonnier spunea „adevărata sancţiune penală vizează picioarele
inculpaților23. iar persoanele juridice nu au picioare” 24. În aceeaşi ordine de idei. Edward
Thurtow, un judecător englez din secolul al XVlII-lea întreba retoric: „V-aţi aşteptat vreodată
ca o corporaţie să aibă conştiinţă, cât timp nu are un suflet pe care să îl poţi desemna şi
niciun corp pe care să îl poţi lovi” 25. Mai mult. s-a susţinut că persoanele juridice nu au viaţă
fizică si sufletească, astfel încât pedepsele nu pot produce asupra lor efecte identice cu
acelea pe care le produc asupra omului privit în carne şi oase 26.
În mod evident sancţiunile aplicabile persoanelor juridice nu au cum şi nici nu trebuie
să coincidă cu cele aplicabile persoanelor fizice27, datorită diferenţelor fundamentale
existente, între cele două categorii de subiecţi de drept 28. În acest sens. considerăm că
punibilitate trebuie să fie egală doar din punct de vedere al eficienţei acesteia, în alte
cuvinte, fiecare trebuie lovit unde îl doare. Din moment ce persoana juridică nu are libertate
de mişcare decât prin organele ei, privarea acestora de libertate nu va constitui niciodată o
sancţionare efectivă a societăţii, deoarece aceasta se regenerează precum hidra
mitologică, dacă îi tai unul dintre capete îşi „angajează” un altul. Pe de altă parte, persoana
juridică are ai: puncte vitale, precum patrimoniul, drepturile, libertatea de autogestiune şi
 Doctrină Alexandru RÎSN1TĂ 87
existenţa juridică29. Tocmai aceste puncte trebuie şi sunt vizate de legea penală, în ideea
creării unui regim sancţionator uniform între cele două categorii de subiecţi de drept.
Persoanele juridice au o existenţă pur patrimonială, iar. după părerea noastră
evantaiul sancţiunilor posibile în reglementarea actuală acoperă toate aspectele de.
penalizare posibile. Mai mult. dintr-un anumit punct de vedere, am putea spune că
sancţiunile aferente persoanelor juridice sunt mai drastice decât cele ataşate persoanelor
fizice, pedeapsa capitală fiind permisă sub forma dizolvării societăţii30. Din perspectiv
omorului, credem că pedeapsa complementară a dizolvării, în cazul în care scopul
persoanei juridice a fost acesta încă din momentul constituirii sau dacă a fost deturnat in
această direcţie, sau pedeapsa cu amenda, atâta timp cât suma este pe măsură 31,
îndeplinesc atât scopul aflictiv. cât şi pe cele reeducaţional şi de prevenţie 32.
În argumentarea eficienţei regimului sancţionator, dorim să atragem atenţia asupra
unui caz unde o companie americană producătoare de echipament medical, denumită C.R.
Bard. s-a grăbit să vândă inovatoarele lor catetere pentru inimă, fără a le testa în prealabil.
După o scurtă perioadă de timp. o persoană a decedat, iar alte 10 au avut probleme
medicale severe, fapt ce a generat retragerea de pe piaţă a 22.000 de catetere
Ulterior compania a pledat ca vinovată de infracţiunea de experimentare ilegală pe
oameni recunoscând că a eliberat pe piaţă un număr restrâns de catetere pentru vedea
dacă sunt sigure şi eficiente. O primă sancţiune a acesteia a fost plata unei amenzi penale
în valoare de 30.900.000 de dolari33. Totodată compania Bard a acceptat, cu titlu de
sancţiune, adoptarea unui program de conformitate 34 elaborat de autorităţi. Potrivit acestui
program compania a fost pusa sub tutela unui consiliu director format din terţi aleși de
autorităţi, a consimţit la angajarea unor specialişti şi consultanţi care să verifice în
permanenţă conformitatea produselor lor cu normele legale şi a acceptat eliberarea unor
rapoarte periodice spre Food & Drug Administration. Din faptul că societatea „nu î ui călcat
strâmb de atunci" şi totodată rămâne prosperă din punct de vedere financiar, atingându-şi
scopul social, dublată de crearea unui precedent cu caracter preventiv în materie, putem
concluziona că procedeele sancţionatorii şi-au atins integral scopul.
Considerăm că şi în acest caz s-ar putea reţine o intenţie eventuală la omor pe baza
percepţiei companiei asupra periculozităţii aparatelor netestate 35 şi acceptarea de către
aceasta a posibilităţii ca unii dintre pacienţi să îşi piardă viaţa 36.
B. Caracterul personal al răspunderii penale
Un alt argument privind imposibilitatea instituirii răspunderii penale în sarcina
persoanelor juridice ţine de faptul că mai multe persoane nevinovate ar putea suferi în d
indirect în urma sancţionării persoanei juridice 37. În acest sens. s-a argumentat că persoane
nevinovate, precum acţionari sau persoane care deţin părţi sociale într-o societate, ar putea
suferi ele însele de pe urma aplicării unor sancţiuni penale companiei38. Un al doilea
argument este că o amendă cu un cuantum considerabil ar putea stimula persoana juridică
spre disponibilizarea unor angajaţi care nu au luat parte şi nici nu au ştiut de existenţa
infracţiunii sancţionate. Al treilea argument se fundamentează pe lezarea indirectă unor
 86 Caiete de drept penal O nr. 1 2013 Doctrir:
consumatori, deoarece o societate amendată va încerca să îşi acopere prejudiciul rin
scumpirea produselor şi a serviciilor 39. Perspectiva extensivă a acestor argumente ne
sugerează uzitarea unor contraargumente pe măsură. Astfel, în primul rând, nu credem
acţionarii companiei amendate sunt efectiv lezaţi, deoarece nicio investiţie nu se poate
pretinde a fi sigură. Dacă aceştia s-ar fi îmbogăţit peste noapte pe seama infracţiunii mise
de companie nu credem că ar fi returnat sau refuzat banii pe aceste considerente.
Referitor la eventuala disponibilizare a unor angajaţi, reamintim că nici piaţa locurilor
muncă nu este sigură, iar excluderea tragerii la răspundere a unei companii din acest motiv
este o pretenţie aberantă. Cât despre lezarea indirectă a consumatorilor, aceasta reprezintă
un concept prea îndepărtat de finalitatea procesului penal 40. Caracterul personal răspunderii
penale presupune delimitarea persoanei sau persoanelor vizate în mod direct de pedeapsă,
iar nu cei ce suferă în mod indirect ca rezultat al „efectului fluturelui”.
În plus. putem găsi exemple corespondente persoanelor fizice pentru fiecare dintre
cele trei situaţii". Este ca şi cum am afirma că un anumit om de afaceri, deosebit de
important pentru economia mondială, nu trebuie încarcerat sau amendat pentru a nu leza
milioanele de acţionari ai companiilor de sub egida lui. pentru a nu-l determina să facă
disponibilizări în cadrul acestora, sau pentru a nu-l impulsiona spre ridicarea prețurilor
produselor sau serviciilor comercializate prin respectivele companii.. Din contră, tocmai
această influenţă nemărginită a companiilor asupra unui număr indeterminabil de vieți
omeneşti sugerează necesitatea răspunderii penale a acestora. În acest sens, alegem să
ne raliem opiniei conform căreia principiul caracterului personal al răspunderii pe: nu doar
că nu e contrar instituirii răspunderii penale a persoanei juridice, ci chiar impune
introducerea acestui tip de răspundere 42.
B. Incapacitatea de acţiune a persoanelor juridice (problema imputabiUtăţii fizice).
S-a susţinut că persoanele juridice nu au capacitate proprie de a acţiona actele
acestora conţinând întotdeauna un substrat uman 43 asupra căruia trebuie acționat penal.
Conform unei păreri cu greutate în doctrina germană44, acţiunea necesară pentru comiterea
unei infracţiuni este condiţionată de factorul uman. privit ca o manifestarea personalităţii 45.
În acelaşi sens. s-a afirmat că şi un copil de şapte ani are o anumită capacitate de acţiune
proprie, dar aceasta nu înseamnă că ea trebuie recunoscută de legea penală 46. Aşa fiind,
persoana juridică nu ar putea fi considerată niciodată unei infracţiuni deoarece, practic, nu o
poate comite personal. Această concepţie nu îşi mai poate găsi locul în ziua de azi unde. de
obicei, mai multe persoane fizice din cadrul unei companii contribuie parţial la comiterea
unei fapte, sau un comitet deliberativ votează în mod secret în direcţia comiterii unei
infracţiuni, rezultând o acţiune proprie persoanei juridice.
Credem că situaţia trebuie privită întotdeauna din prisma viziunii anatomice conform
reia orice persoană juridică are creier şi membre 47. Astfel, într-o decizie48 a Curţii supreme
britanice s-a făcut o delimitare a „creierului” de „membre” prin referire la scara ierarhică din
cadrul companiei49. Apreciem că în delimitarea organelor de conducere de cele executante,
trebuie avută în vedere scara ierarhică faptică, iar nu cea formală, deoarece multe societăţi
 Doctrină Alexandru RÎSN1TĂ 87
sunt administrate din umbră de persoane fizice sau chiar de alte societăţi.
Capacitatea persoanei fizice de a încălca legea penală rezidă pe de-o parte în faptul
ea poate alege să comită o anumită infracţiune, iar pe de altă parte că îşi poate folosi
organele în sens locomotoriu pentru a o duce la îndeplinire 50. Situaţia este identică şi în
cazul persoanei juridice. Pentru a comite efectiv o infracţiune, o societate nu are nevoie de
o veritabilă putere de acţiune deoarece organele acesteia, persoane fizice, deţin această
putere. Mai mult, atâta timp cât persoanei juridice îi este recunoscută o capacitate de
acțiune în dreptul civil, cum este posibil ca această capacitatea să nu îi fie recunoscută și în
dreptul penal51.
În acest sens. este oportun a aminti un caz din 1999 în care Casaţia franceză a găsit
societate vinovată de uciderea din culpă a unui schior 52. În speţă, doi reprezentanţi ai
societății au decis să deschidă o anumită pârtie de schi în scopul generării de profit,
permițând accesul publicului numeros, înainte de a provoca în mod artificial o avalanşă ce
prezenta un pericol ridicat de declanşare. Bineînţeles, inevitabilul s-a produs, iar o persoană
şi-a pierdut viaţa. Concluzia care trebuie trasă din analiza acestei speţe este că directorul
de pistă şi şeful de sector montan, ambii plasaţi în vârful piramidei ierarhice a societății, au
îndeplinit voinţa societăţii, acţionând în numele, în interesul şi în realizarea obiectului de
activitate a persoanei juridice, antrenând implicit responsabilitatea penală a acestuia. În
ipoteza în care deschiderea de pârtii periculoase pentru maximalizarea priiturilor constituia
o practică uzuală în cadrul organigramei societăţii, iar frecvenţa rezultatele de acest gen s-
ar intensifica, credem că ar putea fi reţinută o infracţiune de omor cu intenţie eventuală în
sarcina acesteia.
C. Caracterul pur fictiv al persoanelor juriidice
Teoria ficţiunii persoanei juridice a apărut în secolul al XlII-lea. fiind o creație
canonistă strâns legată de numele lui Sinibaldus Fliscus (Papa Inocenţiu al IV-lea)53.
Principiul director este de sorginte biblică, şi anume, condiţionarea personalităţii juridice de
existenţa sufletului. Astfel, s-a decis că prin faptul că nu are suflet şi nu face parte din
Biserică, o persoana juridică nu poate fi excomunicată, fiind deci o fiinţă amorfă ce nu există
în realitate, ci aparţine domeniului ficţiunilor legale 54.
Această teorie a fost prelucrată la sfârşitul secolului al XVIII-lea de către Paul Johann
Feuerbach şi Cari Friedrich von Savigny care susţineau că recunoaşterea personalităţii unor
societăţi este o concesie fictivă a dreptului civil, fiind incompattibilă cu dreptul penal 55.
Punctul de plecare al teoriei este ideea conform căreia pentru exerciţiul drepturilor şi
asumarea obligaţiilor este nevoie de o voinţă conştientă56. Partizanii acesteia au susţinut că,
fiind o creaţie artificială a legii, persoana juridici nu poate fi trasă la răspundere penală într-
un mod autentic, adevăraţii responsabili fiind mereu persoanele fizice ce acţionează în
spatele ei57, căci doar acestea au capacitatea juridică. Credem că pe aceste considerente
nici Statul sau celelalte persoane juri. ce de drept public nu şi-ar justifica o existenţă aparte,
distorsionând grav buna funcționare a sistemului de drept.
Doctrina română interbelică a admis răspunderea penală a persoanelor juridice dintr-
 86 Caiete de drept penal O nr. 1 2013 Doctrir:
un punct de vedere semi-fictiv, şi anume, din prisma existenţei unei legături cauzele între
membrii unei colectivităţi şi conducătorii acesteia pe baza principiului încrederii. S-a afirmat
că justificarea sancţionării rezidă în alegerea greşită a conducătorilor (culpa in eligendo) sau
în proasta supraveghere a activităţii acestora (culpa in vigilande)58.

În prezent, caracterul fictiv al persoanei juridice trebuie relutat şi din prisma existenței
reale şi obiective a unui grup distinct de membrii componenţi59. Astfel. într-un caz definitorii
pentru situaţia analizată, Casaţia franceză a reţinut în sarcina unei persoane juridice
infracţiunea de ucidere din culpă, în temeiul nerespectării regulilor de securitate în muncă 60.
Interesantă este decizia Curţii de a nu insista asupra descoperirii unei persoane fizice
căruia să i se atribuie acţiunea, pe motiv că numai unul dintre reprezentanţii societății ar
putea fi vinovat, conferind un caracter inevitabil imputabililăţii faptei în sarcina
persoaneijuridice pe baza unei greşeli colective 61. Mai mult, într-un alt caz. mai multe
societăţi care au participat la un montaj financiar complex, au fost condamnate pentru fals şi
complicitate la fals, fără a se fi încercat identificarea vreunei persoane fizice responsabile.
Curtea a statuat că infracţiunile reţinute se înscriu în cadrul politico-comercial al companiilor
vizate, deci implicit nu puteau fi comise decât în contul acestora şi de către organele sau
reprezentanţii acestora, faptele fiind imputate în mod direct persoanelor juridice62.
Teoria ficţiunii este desuetă, datorită evoluţiei accelerate a conceptului de persoană
juridică şi a drepturilor aferente acesteia. Din moment ce această teorie a fost abandonată
în ramura dreptului civil, în cadrul căreia s-a consacrat, nu vedem niciun motiv propice
menținerii ei în plan penal63. Astfel, din moment ce persoana juridică reprezintă o realitate
atunci când este lezată în drepturile sale. ar fi ilogic să considerăm că ea reprezintă o
ficțiune în momentul în care lezează la rândul ei drepturile altor persoane. Actualmente,
persoana juridică este cât se poate de reală şi. nu de puţine ori, unele companii cu o putere
enormă au generat valuri de schimbări fizice şi reale pe întreg mapamondul. În st sens. este
imposibil de ignorat existenţa persoanei juridice ca o entitate distinctă, deoarece ea
reprezintă o realitate incontestabilă, putându-se manifesta prin comiterea de infracţiuni66,
inclusiv omoruri.
D. Lipsa elementului subiectiv (problema imputabilităţii psihice)
Argumentul lipsei elementului subiectiv, a lipsei unei voinţe proprii a persoanei ridice,
derivă tocmai din aprecierea caracterului pur fictiv al acesteia. Astfel, dacă persoana juridică
reprezintă un concept fictiv, ea nu poate avea o voinţă proprie, fiind ghidată de voinţă
membrilor ei. În acest sens. persoana juridică a fost comparată cu o plajă udă de nisip,
asupra căreia oamenii îşi lasă amprentele fără ca ea să poată interveni 67.
Credem că situaţia trebuie privită nuanţat. Astfel, voinţa unui grup nu poate fi asimlată
sumei voinţei membrilor componenţi, datorită fundalului pe care se acţionează, dublat de
interdependenţa existentă între aceştia 68. Să ne imaginăm exemplul unui grup de trei
oameni pierduţi într-o pădure. Unul e sigur că cel mai apropriat oraş şi implicit salvrea este
într-o direcţie, pe când ceilalţi doi cred că acesta e în direcţia opusă. Din dorința de a nu
 Doctrină Alexandru RÎSN1TĂ 87
rămâne singur, primul se alătură celorlalţi doi în direcţia opusă. Până acum am putea da
crezare unei păreri conform căreia, voinţa grupului nu este în persoana juridică, în vederea
implementării anumitor drepturi şi obligaţii în sarcina acestora. Chiar mai mult. din moment
ce existenţa unei persoane juridice nu este protejată ca o ppătură socială distinctă, aceste
entităţi pornesc cu un handicap pe tărâmul stabilirii personalității în cazul legitimei apărări.
Fără a trage vreo concluzie, susţinem doar că . peprotecșia penală a „vieţii” unei persoane
juridice este un subiect care merită dezbătut.
IV. Infracţiunea de omor — chestiuni generale
Omorul este o infracţiune de rezultat, cu conţinut deschis, reprezentată prin fapta unei
persoane de aucide cu intenţie directă sau indirectă o altă persoană. Definiţia este
asemănătoare, cu mici variaţii etimologice, în majoritatea Codurilor penale moderne238.
1. Subiectul activ
Omnorul este o infracţiune cu subiect activ general şi poate fi comisă de orice
persoană fizică sau juridică. În Evul mediu erau considerate subiect activ al infracţiunii de
omor până şi animalele. Acestea erau judecate precum oamenii, având chiar şi un avocat
apărător. tocmai pentru a consolida rolul preventiv al dreptului penal 239. În mod persoanele
fizice pot comite şi au comis omoruri încă de la începuturile lumii. Teoretic, fiind analiza
capacităţii unei persoane juridice de a comite o asemenea faptă.
Teoretic, odată cu introducerea răspunderii penale generale şi directe a
persoanelorjuridice în Codul penal român, acestora le poate fi imputată infracţiunea de
omor, atâta timp cât este comisă în realizarea obiectului de activitate. în numele sau în
interesul acestora. Pentru o mai bună înţelegere a acestei probleme din punct de vedere
practic, propunem examinarea diferitelor contexte în care o persoană juridică ar putea fi
autor al lunii de infracțiunii de omor. Nu excludem posibilitatea existenţei altor situaţii, însă
aceste ipoteze sunt, ăn opinia noastră, emblematice.
A. Omorul comis de o sectă
Aria de influenţă a unei secte care se află în creştere şi implicit puterea acesteia de
acțiune este deseori subapreciată. În acest sens, filozoful francez Joseph Ernest Renan ne
îndeamnă să nu uităm că „Biserica este doar o sectă care a reuşit” 240. Sectele moderne nu
constituie simple grupări religioase, acestea fiind organizate juridic şi având o linie
directoare compusă din doctrină, dogme şi percepte, pe baza cărora se stabilesc şi se
dezvoltă modul de viaţă al sectanţilor. Astfel, de multe ori. sectele influenţează vieţile
membrelor într-un mod defavorabil acestora, pentru a consolida poziţia sau puterea grupului
ca o entitate distinctă de membrii săi241.
238 Toate definiţiile sunt asemănătoare pentru că au surse asemănătoare. Pentru o analiză a evoluţiei textelor legale privind

omorul de ta începutul secolului XX a se vedea. D.O. Dykes, Classification of Homicide- A Study of Comparative Laur in Juridical Review.
1912.. p. 177-184.
239 I. Tanoviceanu. op. cit., p. 374-376
240 L. Abizmil, op. cit., p 2.
241 N.Guillet. L appartenence a une secte et le droits el lihertes de la persoone en droit francais, în Cahires de Droit nr. 4/1999, p.
887-888
 86 Caiete de drept penal O nr. 1 2013 Doctrir:
Dreptul penal este susceptibil de intervenţii in fenomenul mişcărilor sectare, deoarece
de multe ori acestea promovează conduite ilegale ale membrilor. Aceste aşa-numește
„secte nocive” sau „derivaţii sectare242” trebuie să răspundă penal, deoarece în cadrul lor se
întruneşte atât un element subiectiv, prin voinţa comună, fundamentată pe fanatism sa
religios, cât şi un element obiectiv, bazat pe diversele ritualuri puse în practică în
comunitatea respectivă.
În urma unei sinucideri în masă organizată de membrii sectei religioase Ordinul
Templului Solar243, comisia de anchetă a întocmit un raport despre sectele periculoase
trăgând concluzia că acestea urmăresc următoarele lucruri: destabilizarea mintală s
membrilor, exigenţe financiare exorbitante. întreruperea oricăror legături cu familia și mediul
de origine, propagandă antisocială, disturbarea ordinii publice, deturr circuitelor economice
tradiţionale, infiltrarea în cadrul puterii publice, înrolarea copător de mici şi diverse atentate
asupra integrităţii fizice a persoanelor care se opun credinței lor244. O definiţie mai clară a
sectelor a fost elaborată prin adoptarea în Franţa a Legii nr. 2001-501 din 12 iunie 2001.
Conform art. 1 şi art. 19 a acestei legi. orice persoană juridică al cărei scop sau efect este
să creeze, să menţină sau să exploateze o situație de supunere psihologică sau fizică a
celor care participă la activităţile sale poate ti apreciată ca reprezentând o mişcare sectară.
Altfel spus. orice grupare de indivizi cu personalitate juridică care urmăreşte aceste scopuri
trebuie considerată a fi o sectă.
Pentru a sublinia periculozitatea sectelor şi capacitatea acestora de a omorî, dorim să
atragem atenţia asupra unor cazuri relativ recente. Astfel, un caz celebru de omor comis de
o sectă a avut loc în 1993 în salul waco., din Texas, unde liderul spiritual sectei, David
Koresh, împreună cu cinci adepţi ai săi. şi-au incendiat propria „bisericii murind alături de alţi
89 de simpatizanţi, dintre care 25 erau copii 245. În 1995, membrii sectei Aum Shinri-Kyo din
japonia au eliberat un gaz toxic, produs de ei, în metroul de Tokyo, omorând 12 oameni.
Liderul spiritual al sectei a fost arestat alături de toţi ceilalți membri de rang înalt, iar secta,
ca persoană juridică, a fost dizolvată pentru devierea scopului religios într-unul ilicit246. Mai
mult, în 1995, doi adepţi ai Ordinului Templului Solar s-au incendiat alături de 14 copii în
vederea purificării sufletelor acestor 247. În 1996, în California, trei membri ai sectei Heaven's
Gate au fost omorâţi prin servirea unui vin otrăvit, deoarece erau suspectaţi că ar fi trădat
secretele organizaţiei248.
Aşa fiind, aceste secte, care de multe ori constituie persoane juridice cu subdivize pe
toate continentele, sunt vinovate şi trebuie trase la răspundere, separat de membrii lor,
pentru infracţiunea de omor.
B. Omorul comis de o celulă teroristă
De multe ori. celulele teroriste se organizează juridic în diverse companii cu scop fictiv
pentru a putea opera pe plan economic. Acestea pot omorî, prin membrii componenţi,
persoane care stau în cale punerii în practică a acţiunilor teroriste. Dintr-un anumit punct de
vedere, singura diferenţă dintre activitatea criminală a unei secte şi cea rentă unei celule
teroriste, constă în scopul comiterii infracţiunii care în cadrul sectei este anul religios, pe
 Doctrină Alexandru RÎSN1TĂ 87
când în cadrul unui grup terorist scopul constă în realizarea unor obiective specifice, de
natură politică. De multe ori aceste caractere se întrepătrund, liderii unui grup acţionând în
interes politic, dar totodată folosindu-se de anumite presupuse scopuri religioase pentru a
se justifica şi pentru a-şi mobiliza subalternii.
Omorurile comise de grupările teroriste reprezintă o realitate incontestabilă. În sens.
amintim că în Franţa, pe vremea când răspunderea persoanei juridice era condiționată de
principiul specialităţii, singura posibilitate de a judeca şi implicit de a condamna o persoana
juridică pentru infracţiunea de omor, era în cadrul unei organizaţii teroriste, conform art.
422-5 din Codul penal249.
Omorul comis de organizaţii cu tendinţe criminale. în scop pecuniar riminalitatea
„gulerelor albe” produce un puternic impact antipedagogic şi corozic în sînul societăţii, cu
mult superior criminalităţii economice obişnuite, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi
calitativ. Or este anormal ca un asemenea infractor să fie imun în fața sistemului de justiţie
penală250.
Asemănător posibililor subiecţi activi prezentaţi anterior, credem că şi o grupare de
tip mafiot, organizată ca o persoană juridică cu scop fictiv, trebuie să răspundă penal.
Criminalitatea organizată este un concept evolutiv, care niciodată nu a fost definit
satisfăcător de criminologie, dar care. introdus în dreptul penal, a folosit la contracararea
fenomenului infracţional legat de activitatea economică, de afaceri, de trafic de fiinţe . de
prostituţie şi implicit de omorurile ataşate în mod inevitabil acestui „câmp de muncă.
Susţinem, alături de alţi autorii251, că este imperioasă luarea în calcul a dimensiunii
economice a fenomenului crimei organizate în vederea analizării acestuia. Aceste zaţii sunt
întotdeauna determinate să comită infracţiuni din motive economice, Deci dacă sectele
omoară în scop religios, iar grupările teroriste în scop politic, putem spune că organizaţiile
de acest tip omoară în scop financiar. Dar toate aceste structuri criminale trebuie să aibă un
patrimoniu organizat în diverse afaceri legale, prin intermediul cărora spală bani şi care
trebuie vizate de legea penală. Conform unei statistici, în anul 1994 in Rusia, au avui loc
32.000 de asasinate plătite352. Un exemplu este cazul unui lanţ de 10 restaurante numite
„Sovincentee”, care constituiau un paravan al operaţiunilor de ucidere contra cost,
întreprinse de o bandă de asasini ceceni. În urma unor „comenzi- generoase, care se
încasau în cadrul restaurantelor, aceştia au omorât, în Mosova persoane într-un week-end.
249 V Mayaud. Le terrorisme, Dalloz, coll. Connaissance du droit, 1997, p. 19.
A. Garcia-Pablos de Molina, Reflexiones criminologicas y poliiico-criininales sobre la criminatidad. de „cuello blanco”, în El
250

Derecho Penal Hoy Homenage al Profesor David Baigun, Ed. del puerto. Buenos Aires, 1993. p. 545
251 D. M. Costin. op. cit., p. 27. Autoarea precizează că economia mondială este privată anual de 70% dun sensurile sale de către

criminalitatea globală.
252 V Marie-Schwartzenberg. La Russie du crime. Ed. Presses Universitaires de France. Paris. 1997,
p. 118. Autoarea adaugă că la ora actuală este imposibil să conduci o afacere pe plan mondial fără a avea cu diverse structuri
mafiote.
 90 Caiete de drept penal O nr. 1 2013 Doctri
Victimele acestui gen de omoruri sunt oameni de afaceri directori de bănci sau alte
întreprinderi importante, oameni politici sau jurnalişti, unui asasinat ajungând până la un
milion de dolari254.
În practică, criminalitatea organizată reprezintă o realitate criminologică indiscutabil
chiar dacă în mod evident la baza oricărei infracţiuni se găseşte acţiunea unor persoane
fizice. Este evident că acest gen de comportament nu trebuie ignorat de legea penală.
Astfel, când la nivelul organelor de conducere ale unei companii se decide delegarea unui
angajat sau chiar angajarea unui asasin pentru a omorî directorul unei comp rivale, în
scopul acaparării unui sector de piaţă, infracţiunea de omor este imput companiei ucigaşe.
Situaţia este identică şi în cazul restaurantelor în care se spălau bani atâta timp cât fapta a
fost comisă în interesul acestora, infracţiunea de omor îi poate imputată cel puţin în forma
complicităţii.
D. Omorul comis de o persoană juridică pe baza unei organizări deficitare
Diverse persoane îşi pierd viaţa pe baza proastei organizări la locul de muncă c de
obicei se reţine cel mult o ucidere din culpă în sarcina persoanei juridice angajatoare.
Frecvenţa acestor cazuri este ridicată în cadrul persoanelor juridice ce activează în domenii
industriale sau alte asemenea sectoare cu pericol ridicat de accidente 255, dar şi în cadrul
diferitelor unităţi sanitare. În vederea reţinerii infracţiunii de omor, stabilirea inter este
principalul impediment, dar după cum vom vedea, nu este unul insurmontabil
La începutul secolului al XlX-lea, odată cu un puternic curent de dezvoltare
industrială, frecvenţa pierderilor de vieţi la locul de muncă a început să se intensifice.
Totuşi, la vremea respectivă, responsabilitatea angajatorului era un concept departe de a fi
format. Astfel, conform doctrinei „riscului asumat” 256, angajaţii îşi asumau o anumită
responsabilitate când acceptau să lucreze într-un mediu periculos. Prin simplul fapt ci
remunerau o persoană direct proporţional cu riscul la care se expunea, angajator se „spălau
pe mâini" de orice viitoare responsabilitate asupra unor consecinţe grave imprimate asupra
acestuia. Când companiile angajatoare s-au văzut obligate să răspundă pentru eventualele
accidente de muncă, s-a încercat evitarea plăţii de despăgubiri prin instaurarea regulii
„neglijenţei contributorii”257, conform căreia, dacă angajatul avea chiar și o contribuţie infimă
la realizarea efectivă a accidentului, posibilitatea despăgubirii acestuia era exclusă. Ca un
ultim stagiu de tranziţie înainte de instaurarea unei veritabile responsabilităţi a angajatorului,
s-a introdus principiul „colegului de muncă” 258, conform
253 Idem, p. 118-119.
254 Idem. p. 120.
255 Conform unei statistici, din primele 100 de persoane juridice condamnare în Franța, în 52 de cazuri a fost vorba de
întreprinderi comerciale sau industriale. 19 dintre acestea fiind condamnate pentru infracţiunea de ucidere din culpă. A se vedea pe larg.
A. Maron. J-H.. Robert, op. cit. p. 4.
256 D Rosner, W'ben Does a Workerr’s Deatb Become Mttrderr? in American Journal ol Public He atht nr. 4/2000. p. 537
257 Contributory negligence Idem. p. 538.
The fellow servant rule. A se vedea pe larg D. Rosner. G. Markmvitz. Dving for Word Worker Safety aud Health iu
258

Tuvntlotb Century America, Ed. Indiana Univ. Press, Bloomington 1987, p. 36-38
 Doctrină Alexandru RISNITA 91
căruia, angajaţii formau un grupp compact, o echipă, aşa că orice accident suferit de unul
dintre ei era responsabilitatea celorlalţi.
În anul 2000, în Anglia, s-a decis extinderea responsabilităţii persoanelor juridice şi în
cazul infracţiunilor contra vieţii, generate de organizarea interioară deficitară a companiei
determinând apariţia aşa-numitei specii de ”corporate killing”259. Pentru averea uciderii din
culpă, trebuiau verificate simultan două condiţii: existenţa unei erori manageriale care să
reprezinte cauza sau una dintre cauzele pierderii unei vieţi, iar a vuita deficientă a organelor
de conducere responsabile de această eroare să fi fost cu mult sub ceea ce s-ar fi aşteptat
de la o companie în circumstanţa respectivă. Considerând că în această accepţiune
răspunderea penală a companiilor nu ar fi satisfăcătoare, profesorul Glazebrook a venit cu o
nouă soluţie. Pentru a elimina norul de incertitudine care planează asupra acestei instituţii,
autorul propune, ca regulă, reţinerea unei infracţiuni contra vieţii în sarcina unei persoane
juridice în toate cazurile în care o persoană decedează o urmare a comiterii de către
companie a unei infracţiuni obstacol260. Astfel, ca un exemplu adaptat legislaţiei noastre,
dacă o persoană juridică comite una dintre infracţiunile prevăzute în cadrul Legii nr. 319
2006 privind protecţia şi securitatea muncii, în urma căreia o persoană îşi pierde viaţa,
acest rezultat ii va fi imputat în mod automat persoanei juridice în cauză. Ideea este
interesantă şi trebuie reţinută. însă se apropie îngrijorător de mult de instituirea unei
răspunderi obiective, incompatibilă cu dreptul nostru.
O altă asemenea reglementare a fost propusă în doctrina germană de către Klaus
Tiedemann. Acesta susţinea răspunderea penală directă a persoanelor juridice, nu pentru
acte comise de anumite persoane fizice, ci pentru propria conduită 261. Conform
acesteiteorii, vina efectivă a unei societăţi rezidă într-o organizare deficitară, dublată de
lipsa de supraveghere sau alegerea greşită a angajaţilor 262. Astfel, carenţele existente în
metodologia de autoguvernare a unei persoane juridice reprezintă motivul pedepsirii sale.
acţiunea uneia sau mai multor persoane fizice fiind doar factorul de declanşare a
răspunderii penale. Mai mult, într-un asemenea caz nici nu trebuie dovedită comiterea unei
infracţiuni anume, fiind suficientă constatarea unui rezultat păgubitor care putea fi evitat într-
un cadru organizaţional adecvat263. Un alt autor german compara această conjunctură cu
situașia beţiei voluntare complete, unde, deşi autorul şi-a autoindus starea de beţie, el va
răspunde penal pentru faptele comise cât timp se afla în această stare 264. Ca o contribuţie
personală, apreciem că o paralelă ar putea fi făcută cu conceptul de actio libera in catusa.
Astfel, deşi la momentul comiterii acţiunii sau inacţiunii persoana juridică nu mai acea
capacitate şi autocontrol (datorită angajaţilor incompetenţi ), ea va fi totuşi responsabilă
pentru infracţiunea comisă, tocmai în considerarea faptului că. la momentul angajerii,
compania avea capacitate şi autocontrol, deci. dintr-un anumit punct de vedere aceasta şi-a
autogenerat situaţia de „iresponsabilitate” 265. Totuşi, pentru a reţine o infracțiune cu intenţie
directă sau eventuală într-o asemenea ipoteză, trebuie verificată existența unei intenţii
duble: intenţia cu care persoana juridică şi-a autoprovocat iresponsabilitatea unei intenţia cu
privire la infracţiunea comisă în această stare 266.
Să luăm drept exemplu de lucru cazul dezastrului de la Zeebrugge, unde198 de
 92 Caiete de drept penal O nr. 1 2013 Doctrin.

oameni şi-au pierdut viaţa. În acest caz celebru, o ambarcaţiune a fost trimisă pe un traseu
decât cel obişnuit, fapt ce a presupus folosirea de către echipaj a unei alte tehnici de
navigare. Din cauza unei serii de alegeri greşite atât ale conducerii, cât şi ale echipamente
de bord. nava s-a scufundat la câteva minute de la ieşirea din port. Ulterior, instaurarea
conchis că nu poate individualiza una sau mai multe persoane direct responsabilitate
deoarece toţi membrii Companiei, de la cei mai înalţi directori la muncitorii necalificați erau
infectaţi cu boala superficialităţii” 267. În acest sens, s-a afirmat că, din moment ce toţi
angajaţii au contribuit la producerea accidentului, iar faptele lor privite singular ce constituie
infracţiuni, singura responsabilă poate fi compania în cauză, deoarece de avariţie, a angajat
personal redus ca număr şi subcalificat pentru o activitate periculoasă precum navigatul,
urmând ca mai apoi să tolereze organizarea dezastruoasă astfel creată 268. Credem că în
acest caz. condiţia dublei intenţii este verificată. Astfel, o primă eventuală poate fi reţinută în
autoprovocarea stării de „iresponsabilitate”, prin angajarea unui număr redus de persoane,
şi aşa subcalificate. A doua intenţie eventuală reese din decizia conducerii companiei de a
expedia, în mod cu totul experimental, nava pe un nou traseu şi cu o tehnică de navigare
inedită, în ideea evitării unei pierderi financiare urmare a contramandării cursei. Odată cu
verificarea acestei duble condiţii, putem afirma că suntem în prezenţa unei situaţii de actib
libera in catisa.
E. Omorul comis de o persoană juridicei pe baza unor produse defectuoase
După cum am menţionat anterior, dacă o persoană juridică vinde, distribuie sau
comercializează în orice fel. cu bună-ştiinţă, produse care pot produce moartea, aceasta
trebuie trasă la răspundere pentru omor în eventualitatea producerii unui asemenea
rezultat. Acest gen de decizii se iau la nivelul cel mai înalt al unei societăţi, in vederea
evitării unor pierderi, conform principiului ”business is business”269.
Un exemplu edificator în acest sens este decizia companiei producătoare de
automobile Ford. În urma lansării modelului Ford PiNto, au avut loc o serie de acciderea
soldate cu pierderi de vieţi din cauza unei defecţiuni de proiectare a rezerv; r automobilului.
Mai exact, rezervorul era plasat in spatele maşinii, aproape de bara de contact, fără a fi
protejat în mod adecvat. Lipsa de protecţie a rezervorului a fost semnalată de unul dintre
mecanicii-şefi. înainte de lansarea pe piaţă a modelului, dar nu s-a luat
265 Definiţia este o adaptare a celei date de F. Streteanu,. Tratat.. precit., p. 561.
266 C. Raliu. Sancţionarea situaţiilor de actio libera in causa în Caiete de Drept Penal nr. 131. Autoarea prezintă si varianta
necesităţii verificării unei triple intenţii.
267 M Wilkinson. Corporale Crininuil Uability-The More Totrcinls Reconguising Genuine Corpores Fault, in Canterbury Law

Review nr. 1/ 2003. p. 162.

268 L. Joordan. op cit., p. 59.
269vA. Jurma. opccit. p. 10.

nicio măsură în vederea evitării unor asemenea rezultate, pe motiv că ar fi costat

prea mult şi că ar fi rezultat într-un portbagaj mai mic. care ar fi diminuat valoarea maşinii 270.
Aşa fiind, dacă Pinto-ul era lovit din spate, rezervorul putea să explodeze. Situaţia a fost
 Doctrină Alexandru RISNITA 91
mult mediatizată în momentul în care au început să apară primele victime, incinerate după
ce maşina lor a explodat în urma unei coliziuni. Până în acest moment nu se poate vorbi
decât despre o eventuală ucidere din culpă. Totuşi, în urma constatării acestei defecţiuni,
compania Ford avea obligaţia de a retrage toate modelele Pinto de pe piaţă în vedere
efectuării de modificări. Ford nu a făcut acest lucru, iar modelul respectiv a continuat să
„facă victime". Ulterior s-a descoperit că cei din comitetul director al companiei au făcut un
calcul estimativ al posibilelor victime şi implicit, a daunelor care trebuiau clătite acestora, pe
care l-au comparat cu costurile estimative ale retragerii şi modificării tuturor modelelor de
Pinto de pe piaţă. Retragerea de pe piaţă a fost respinsă, deoarece costurile de modificare
erau mult mai mari. decât daunele în favoarea eventualelor victime 271. Altfel spus, compania
Ford a acceptat producerea morţii unor victime, în ideea evitării unor pierderi economice.
Acest gen de comportament, unde viaţa omenească devine o variabilă neînsemnată în
metoda de calcul a profitului, nu poate fi acceptat.
Este limpede, credem noi. că se putea reţine o infracţiune de omor cu intenţie
eventuală în sarcina companiei Ford, deoarece, deşi nu doreşte moartea utilizatorilor de
Pinto-uri, ci urmăreşte evitarea unei pierderi financiare, aceasta nu numai că acceptă, dar
chiar ia în calcul posibilitatea producerii unor accidente fatale.
2. Subiectul pasiv
În urma stabilirii limitelor inferioare şi superioare ale vieţii, putem conchide că :biectul
pasiv al infracţiunii de omor este o persoană în viaţă, de la începutul procesului nașterii şi
până în momentul instaurării morţii cerebrale. Stabilirea calităţii subiectului pasiv poate
constitui o circumstanţă agravantă a omorului, precum omorul comis asupra unei femei
gravide sau omorul săvârşit asupra unui magistrat, poliţist, jandarm sau militar, timpul sau în
legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora. Totodată,
pluralitatea subiecţilor pasivi reprezintă o cauză agravantă atât pentru infracţiunile de omor,
cât şi pentru uciderea din culpă. Mai mult, în caz de error in persona se va reține o singură
infracţiune de omor consumată, iar nu un concurs între o tentativă de omor asupra
persoanei vizate iniţial în concurs cu o ucidere din culpă. Aceasta deoarece, primul rând.
vieţile persoanelor sunt echivalente ca valoare socială protejată, indiferent de identitatea
acestora”272, iar în al doilea rând, ucigaşul are animus necandi, deci nu poate răspunde şi
pentru o infracţiune din culpă. în acest sens. s-a indicat şi că error in persoana este de
principiu o eroare neesenţială, deoarece vizează numai motivul faptei,
270 G.T. Schwartz, The Mytb of the Ford Pinto Case, prezentat în cadrul Third Anual Lecuire in the or Distinguişhed Visitors series

at Ruigers School of I.aw , Newark. 1900.. p. 1015 si urm.

271 V..L. Swigert. R.A. Farrell, Corporate Homicide Definițional Processes in the Creation qf Devicntce. in Law & Society Review.

vol. 15. 1980. p. 165-166.

272 În acest sens. Trib. Suprem, colegiul penal, decizia nr. 1903 1968 în Revista Română de Drept nr. 10/ 1971, p. 177. apuci O.

Stoica, op cit., p. 68 Instanţa supremă a statuat că legea penală teste viata indiferent de individualitatea concretă a acesteia si de
împrejurările care au determinat că în locul victimei vizate să se afle o altă persoană .

neafectând realizarea conţinutului faptei 273. Interesant este că aceste constatări erau
precizate expres în cadrul art. 136 din Codul penal Bucovinean de la începutul secolul al
XX-lea. Astfel, conform articolului sus-menţionat, „acela care procedează în coma unui om.
 92 Caiete de drept penal O nr. 1 2013 Doctrin.
cu intenţiunea de a-l ucide, astfel că din aceea a rezultat moartea lui sau a altui om, se va
face vinovat de infracţiunea de omor” 274, acoperindu-se astfel în mod exprt atât cazurile de
error in person, cât şi cele de aberatio ictus.
După cum am demonstrat deja, în actuala reglementare, fătul în timpul naşterii treuie
considerat ca posibil subiect pasiv al infracţiunii de omor. Aşa fiind, ce se întâmplă în cazul
naşterii unor siamezi? Înainte de a răspunde la această întrebare, trebuie să analizăm ce
tipuri de siamezi există şi implicit care sunt posibilităţile efective de separare a acestora.
Astfel, siamezii pol fi toracopagi, (uniţi la nivelul pieptului foarte greu de separat şi menţinut
în viaţă deoarece în 90% dintre cazuri au o singură inimă), omfalopagi (uniţi la nivelul feţei),
piopagi sau ischiopagi (uniţi la nivelul pelvisului). sau craniopagi (cea mai rară formă doar
2% dintre cazuri, sunt uniţi la nivelul craniului) 275. Situaţia se complică in momentul în care
numai unul dintre cei doi este „complet”, având toate organele. Observăm o posibilă
problemă de inteipretare în dreptul penal spaniol unde, pentru a delimita viața fătului de
viaţa unei persoane în sensul legii penale, s-a stabilit că subiectul pasiv infracţiunii de omor
este o persoană dotată cu o „viaţă independentă” 276. Or. stabilire, independenţei unei vieţi în
cazul unor siamezi este problematică. S-au semnalat cazuri unde cei doi siamezi împărţeau
o inimă, un ficat sau chiar creierul. Mai mult, există cazuri în care doi siamezi sunt uniţi
având un singur cap. respectiv cazuri în care aceştia sunt uniți ntr-un singur corp. cu un
singur set de organe, dar cu două capete. În asemenea situaţii este foarte dificil de stabilit
dacă amândoi sau numai unul dintre ei reprezintă o persoană în sensul legii penale 277. O
primă soluţie propusă în rezolvarea acestei dispute a fost infirmarea statutului de persoană
a siamezului dependent fizic de organele celuilalt278. Avem rezerve faţă de această
concepţie. Astfel, dacă cei doi împart o singură inimă cum putem stabili cui îi aparţine
aceasta? Mai mult. în ipoteza unei separări, urmată de un transplant de inimă în favoarea
unuia dintre ei. putem spune că iniţial era vorba numai de o persoană, iar după separaţia
urmată de transplant a mai „apărut” una? Aceste întrebări dovedesc neajunsurile şi
inaplicabilitatea unei asemenea teorii. Credem că răspunsul este strict legat de
independenţa creierului şi a sistemul nervos care denotă o personalitate s conştiinţa
distinctă în cazul fiecăruia dintre siamezi. Dacă un om se naşte cu trei picioare,
273 S. Bogdan. Eroarea in dreptul penal. Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008. p. 96.
Pe larg, C. Rătescu. I. Ionescu-Dolj. I.G. Perieţeanu. V. Dongoroz. H. Asnavorian. Tr. Pop. M.I Papadopolu, N. Pavelescu,
274

Codul penal Carol al II-lea , vol. III, Ed. Librăria Socec & Co, Bucureşti. 1937 p. 69.
275 C. Davis, Conjoined Tu ins as Persons that Can Be Victims of Homicide in Medical Law Review vol. 19. 2011. p. 432-433
276 Pentru detalii. G.Q Olivares. J.M Valle Muniz.. Comentarios al nuevo codigo penal. Ed. Aranzadi. Pamplona, 1996, p. 670.
677 Până in secolul XIX multe state considerau toate persoanele afectate de anomalii grave ca fiind .„monştri” o categorie
distinctă, care nu beneficia de proiecţia penală aferentă persoanelor. F. Mantovani. op. cit., p. 150. Ulterior, in Anglia, omorul a fost definit
ca si acţiunea de ucidere a oricărei lume umane raționale in rerum natura, urmând ca mai apoi. conceptul să fie asimilat celui de persoană
G. Williams op cit., p. 245.
278 Soluţia îi aparţine lui R.J. El tron. Dependence Identitu and Abortion Politicd.. în New York University lourna of Law & Liberty,

vol 1. 2005, p.1023.

fi scoase ca şi factor comun tuturor infracţiunilor existente în Codul penal sau în legi speciale298. În altă ordine
de idei. apreciem menţionarea acestora în cadrul indicării obiectului juridic ca fiind superfluă şi lipsită de
pondere juridică299. Aceste relaţii sociale sunt realităţi exterioare valorilor sociale, preexistente acestora, al
căror rol este evaluarea într-un stadiu incipient şi atribuirea însuşirii de valoarea anumitor bunuri, situaţii, stări
sau calităţi care corespund intereselor societăţii300.
Acestea fiind spuse, putem afirma cu tărie, alături de marea majoritatea a doctrinei europene moderne,
că obiectul juridic al infracţiunii de omor este unul individual 301 şi anume viaţa unei persoane302.
4. Obiectul material
Obiectul material al infracţiunilor de omucidere, obiect de altfel comun nu numai acestor infracţiuni, ci şi
altor infracţiuni contra persoanei, este corpul unei persoane, corpul unui om în viaţă, fiindcă acţiunea de
ucidere, de suprimare a vieţii, operează direct asupra corpului celui ucis 303. În doctrină, s-a exprimat o părere
izolată, cel puţin riticabilă, conform căreia atât în cazul omorului, cât şi referitor la celelalte infracţiuni împotriva
vieţii este contestabilă existenţa unui obiect material în sensul pur al noţiunii 304.
Deşi nu suntem clarificaţi în legătură cu viziunea autorului asupra sensului pur al noțiunii de obiect
material, amintim că acesta reprezintă luciul sau fiinţa împotriva căruia se proiectează nemijlocit acţiunea sau
inacţiunea şi lezarea acestuia determină lezarea valorii sociale ocrotite 305. Astfel, nu vedem cum acţiunea sau
inacţiunea s-ar putea proiecta asupra altcuiva decât corpul unei persoane în viaţă, obiectul material al
infracţiunii.
5. Latura obiectivă
A. Elementul material
Infracţiunea de omor presupune o acţiune de ucidere, fie ea comisivă sau omisivă, arin care s-a realizat
suprimarea vieţii unei alte persoane. Activitatea ucigătoare poate
Doctrină
amputarea unuia dintre ele nu pune nicio problemă legală, fiind vorba de o mutaţie, o anomalie. De ce
am fi într-o situaţie diferită în cazul în care o persoană are un întreg corp „în plus” 279? Totuşi, în momentul în
care cei doi au sisteme nervoase distincte, trebuie să cunoaştem că suntem în prezenţa a două persoane într-
un singur corp280.
298 T. Avrigeanu. Pericol social, vinovăţie personală şi imputare penală. Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2010, p. 202-203. Autorul statuează că atingerea

nemijlocită a unei valori sociale se va răsfrînge întotdeauna asupra acestor relaţii sociale.Îîn aceiaşi sens. renumitul profesor Traian Pop calificca ordinea de drept,
ordinea socială si interesul public ca fiind obiecte mijlocite atinse indirect în codul comiterii oricărei infracţiuni. A se vedea pe larg Tr. Pop. op. cit., p. 278-279.
299 Pentru părerea diametral opusă a se vedea A.N. Traian. Teoria generală a conţinutului infracţiunii (traducere din limba rusă). Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,

1959. p. 115-116 sau T. Văsiliu şi colab., Codul penal comentat si adnotai. Partea generală. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 9-15.
300 V. Drăghici. Obiectul juridic al infracţiunii, în Revista de Drept Penai nr. 4/ 2002, p. 57-59.
H.-H. Jescheck, T. Weigend. op cit., p. 277. Autorii propun disjungerea noţiunii de obiect juridic două categorii: obiecte juridice individuale, cu conţinut
301

eminamente personal (viaţa, integritatea corporală, onoarea) si obiecte juridice universale care aparţin întregii colectivităţi (siguranţa publică, protejarea secretelor de
Stat).
302 În același sens, D. Carcano. op. cit., p. 72; E.A. Donna. op cit., p. 17; E. Dreyer, op cit., p. 14:
S. Disch. op. cit., p. 76; S. Bogdan, op. cit., p. 27si mulţi alţii.
303 V. Dongoroz si colab.. op. cit., p. 179.
304 V. Cioclet. Drept penal Partea specială. Infracţiuni contra persoanei. Ed Universul Juridic, Bucuresti. 2007. p. 64.
305 F. Stretenu. Tratat precit.. p. 351.

Politica multor spitale este că siamezii sunt născuţi ca să fie separaţii 281. Aşa fiind, în situația în care ne
aflăm în prezenţa a două persoane unite într-un singur corp. o eventuală r intervenție medicală asupra
acestora, în sensul separării şi consolidării şanselor de viaţă a celui mai puternic, va constitui o faptă tipică de
omor. chiar dacă va interveni starea de neceesitate ca şi cauză justificativă. Mai mult. credem că în ipoteza
uciderii a doi siamezi se va reţine circumstanţa agravantă „asupra a două sau mai multe persoane”. Pentru a
forța limitele imaginaţiei, nu excludem reţinerea unei infracţiuni intenţionate de omor asupra unuia, iar o
ucidere din culpă asupra celuilalt.
 În doctrina românească, veşnică purtătoare a cicatricilor regimului socialist, se susţine continuare
concepţia conform căreia Statul este subiect pasiv general al infracţiunii de omor282. Fără a contesta existenţa
unui minim dram de lezare în sarcina acestuia, nu vedem consecinţa practică a unei asemenea precizări. Mai
mult. într-o asemenea viziune, Statul este lezat în cadrul comiterii oricărei infracţiuni, raţiunea menţionării lui
exprese si subiect pasiv devenind superfluă. Dacă am împărtăşi viziunea conform căreia valoarea socială a
vieţii unei persoane nu trebuie privită individual, ci trebuie raportată la Stat, care este lezat prin pierderea unui
Caiete de
individ component283, credem că ar fi oportună şi incriminarea suicidului sau chiar şi a emigrării 284. Este clar,
credem noi. că această concepţie socialistă nu îşi mai găseşte locul în sistemele moderne de drept.
3. Obiectul juridic
Obiectul juridic al infracţiunii de omor. adică valoarea socială protejată de norma juridică penală 285 şi
căreia i se aduce atingere prin comiterea infracţiunii 286, obiectul tutelei juridice penale287, valoarea abstractă
de ordin social penalmente protejată288 sau
realitatea ce condiţionează o viaţă socială liberă şi sigură, care garantează drepturile omului, libertăţile
individului şi funcţionarea sistemului de stat construit pentru atinge: acestor scopuri 289, este viaţa unei
persoane290.
În acest mod trebuie privit obiectul juridic din punct de vedere conceptual pentru a nu se face contuzia,
des întâlnită în doctrină291, cum că valoarea socială protejată (obiectul juridic) este reprezentată de anumite
relaţii sociale privind acea valoare socială. Aceasta este o definiţie recursivă care trebuie refutată în baza
logicii circulare, sflîndu-ne prezenţa unui adevărat petito principii292, în context. încercarea de a defini valoare
socială folosind în explicaţie tocmai sintagma ce se urmăreşte a fi definită.
Izvorul confuziei rezidă în efortul marelui profesor Vintilă Dongoroz de a defini conceptul de obiect
juridic. Acesta susţinea că în atingerea unei valori sociale, în afară de rezultatul care se produce imediat
(urmarea directă, răul material) se mai creează stare de nelinişte, o stare neconvenabilă pentru normala şi
paşnica desfăşurare a relațiilor sociale, fiecare socotindu-se ameninţat de eventuala ivire a unor noi fapte de
natură celor săvârşite (urmările indirecte, răul social) 293. Cu altă ocazie, acelaşi autor a distins noţiunea de
obiect juridic, făcând distincţie între interesul ocrotit în special, de către norma de incriminare se preocupă
direct şi un interes ocrotit în general de care norma de incriminare se ocupă în mod indirect 294. Acest din urmă
interes a fost catalogat ca aparţinând societăţii și denumit „ordine publică”, fiind inerentă oricărei dispoziții
incriminatoare295. Apreciem că cele două concepte, cel de „ordine publică” 296 şi ce „relaţii sociale'”297 sunt
echivalente din punct de vedere al generalităţii lor, ambele putând
Caiete de
106 Caiete de drept pena! O nr. 12013 Doct rin
ră peste cap a unui bebeluş 314,
pot constitui infracţiuni de omor din perspectiva numitor
calităţi a subiectului pasiv . Idoneitatea acţiunilor nu este în niciun fel influenţată posibilităţile
315

mai mari de salvare a vieţii şi vindecare create de evoluţia şi progresele ei medicale sau de
competenţa medicului316. deoarece aceştia sunt factori extrinseci făptuitorului 317. Dacă mai
multe persoane acţionează asupra unei victime, iar aceasta moare, toţi vor răspunde pentru
infracţiunea de omor indiferent dacă fapta dintre ei privită izolat nu ar fi fost aptă să producă
moartea318.
Mai multe sisteme de drept, precum cel francez, incriminează distinct infracţiunea
potrivită319. Utilitatea acestei distincţii a fost dezbătută in cadrul realizării proiectului Cod penal
francez în 1991. Astfel, s-a stabilit că otrăvirea nu este doar o modalitate comiterea unui omor,
ci o altă infracţiune, de pericol, deoarece, rezultatul, moartea victimei, nu constituie un
element de tipicitate al infracţiunii320. Pentru reţinerea acestei urme de infracţiune este
esenţială stabilirea caracterului tanatogenerator al substanţei : nistrate, determinat din prisma
cantităţii şi a calităţii otrăvii321.
Omorul prin acţiuni psihice poate avea loc, spre exemplu, sub forma unui un şoc
psihic322, o sperietură puternică sau comunicarea unei ştiri alarmante false cu scopul de ucide
un cardiac, sau sub forma preluării controlului asupra comportamentului victimei procedee
hipnotice. Credem că prin hipnoză se poate comite un omor comisiv. Doctorul hipnotizează
victima şi o îndemnă să sară de la balcon), un omor omisiv (autorul hipnotizează victima şi
evită să o „dehipnotizeze”, iar aceasta moare de foame), un omor a comis indirect cu ajutorul
unor forţe exterioare (autorul hipnotizează un terţ să ucidă ama) şi chiar şi un omor prin fapta
victimei (autorul îi induce victimei prin hipnoză a că trebuie să sară de pe o clădire de 10 etaje
când va avea ocazia: într-un asemenea autorul nu are control direct asupra faptei precum în
cazul omorului comisiv, ci apelează declanşarea unui comportament viitor, prin inducţie. în
mintea victimei).
314 În acest sens Trib. Jud. Constanta, decizia penală nr. 268/1993. Inculpatul a lovit o fetită de două luni cu palma peste cap.

fracturându-i bolta craniană, generând implicit moartea acesteia. Instanţa a decis, în mod corect după părerea noastră, că inculpatul a comis
un omor si nicidecum infracţiunea de lovituri cauzatoare de moartea.
315 S. Bogdan, op. cil., p. 24. Amintim totuşi că autorul trebuie să fi ştiut de condiţia specială în care se afla victima. În sens

contrar, doctrina britanică a lansat ”thin skull rule” ( regula craniului subţire), care presupune că victima se ia în starea in care se găseşte,
fiind imposibil ca autoul să susţină că nu a fost la curent cu privire la o anumită condiţie specială a acesteia. A se vedea pe larg. J. Hening.
Criminal Law. Ed. APalgrave Macmillan, New York. 2002, p. 101.
316 În acelaşi sens, Trib. Suprem, decizia de îndrumare nr. 6/1974 în Revista Română de Drept nr. 3/ 1975.
317 H Diaconescu, op. cit., p. 102.
318 J.Pradel. M. Danti-Juan. Manuel de droit penal special, Ed. Cujas. Paris. 2010, p. 34.
319 Distincţia exista şi în Codul penal Regal de la 1864, unde otrăvirea era definită în cadrul art. 246 ca fiind omorul săvârşit prin
întrebuinţare de substanţe cari pot cauza moartea, mai curând sau mai deci o specie de omor. Pentru detalii, P.I. Pastion, M. 1. Papadopolu.
op. cit., p. 391-394.
320Pe larg, J. Pradel. M. Danti-luan, op cit., p. 40-41.
321Idem. p. 41. Poate fi vorba despre substanţe animale (venin) vegetale (plante otrăvitoare),(arsenic), compuşi chimici (diverse
gaze sau chiar biologice (un virus mortal).
322 În sens contrar. Idem. p. 33. Autorii susţin imperativul materialităţii actului de ucidere, omorul neconstituind o infracţiune.
 doctrină Alexandru RISNITA 107
b) Omorul comisiv prin omisiune
Omorul comis prin omisiune intervine în momentul în care autorul avea şi nu a respectat
o obligaţie naturală, legală sau contractuală de a împiedica producerea morții victimei323.
Totuşi, există segmente ale doctrinei europene, precum cea franceză, care infirmă
posibilitatea comiterii unui omor prin omisiune, corelând această acţiune cu texte din legea
penală324. Suntem în prezenţa unui omor prin omisiune în cazul nehrănirii copilului de către
mamă, neadministrarea medicamentelor sau neaplicarea tratamentului salvator de către
medicii dintr-un spital, neintervenţia firmei de securitate în cazul în care clientul lor este atacat
şi omorât în prezenţa lor sau neacordarea de echipamente ignifuge sau orice alt mijloc de
protecţie unor muncitori ce lucrează într-o oţelărie unde izbucnirea, incendiilor este
frecventă325.
Un exemplu în acest sens este reprezentat de cazul Peoplev. Film Recovery Sistems
din Statele Unite ale Americii326. Pe scurt, un om și-a pierdut viaţa şi mulţi alţii au fost puşi în
pericol de moarte datorită condiţiilor precare de muncă din cadrul unei fabrici de recuperare şi
procesare a argintului din radiografii vechi, cu ajutorul unor substanţe pe bază de cianură.
Societatea angajase numai imigranţi ilegali care nu vorbeau engleză astfel încât aceştia să nu
înţeleagă mesajele de avertizare de pe butoaiele cu cianuri ca care lucrau. Fabrica nu avea
sistem de ventilaţie, iar muncitorii nu primiseră echipamente adecvate de protecţie. Ulterior s-
a dovedit că niciunul dintre muncitori nu ştia că lucie, cu o substanţă toxică327. Compania a
fost condamnată pentru ucidere din culpă, iar cei 5 directori, pentru omor. Din moment ce
circumstanţele care au generat moartea unei persoane reprezentau voinţa societăţii,
concretizată în politica sa interioară, considerăm, alături de unii autori americani, că societatea
în sine este prima vinovată şi că ar fi trebuit să răspundă pentru infracţiunea de omor328.
Astfel, printr-o serie de acte omisive precum nefurnizarea de echipamente, neasigurarea de
instructaj a muncitorilor sau omisiunea de a crea un sistem de ventilaţie adecvat mediului toxic
de lucru, persoana juridic cauză a comis infracţiunea de omor,
c) Omorul comis indirect cu ajutorul unor forţe exterioare
Omorul poate fi comis şi indirect prin folosirea sau antrenarea unor forţe sau energiei
neanimate sau animate, care au avut ca urmare moartea victimei (asmuţirea unui câine
323 S,Bogdan, op cit., p. 22. Pentru o analiză exhaustivă a teoriilor privind conceptul de omisiunea a se vedea. J.D. Gomez-Aller.

Omision e inferencia en Derecho Penal, Tirant lo Blancli, Valencia 2006, p. 47 si urm.

324 E. Dreyer. op cit., p. 28. Autorul susţine că în cazul unei omisiuni se va putea retine eventual infracţiune de lăsare fără ajutor sau

de punere in pericol. Concepţia conform căreia omorul caracter pur comisiv a apărut în urma unei decizii a casaţiei franceze intr-un caz de
sechestarea unei persoane care a avut ca urmare moarte acesteia. A se vedea pe larg cazul „sechestrului din Poitiers” Veron, Droit penal
special. Ed. Sirey. Paris. 2008, p. 32.
325 A se vedea cazul Thyssenkrupp dezbătut anterior.
Pe larg, J.P. Grogin, Corporations, Can Kill Too: After Film Recovery Are Individuals Accont for Corporate Crimes? î n Loyola
326

of Los Angeles Law Review. vol. 19/1986, p. 1125 si urm.

327 Chiar mai mult. societatea a ordonat ca sigla reprezentând craniul cu oase să fie dezlipii, butoaiele toxice pentru a nu genera

panici în rândul angajaţilor. D. Rosner. When Does a Workers Become Murder? în American Journal of Public Health nr. 4/2000. p. 535.
328 I.C. Magnuson, G. C Leviton. Policy Considerations in Coiporate Criminal Procesions Peoplev Film Recovry Sistems . în Notre

Dame Law Review, vol. 59/ 1986. p. p. 615 si urm.

 doctrină Alexandru RISNITA 108

folosirea unui animal sălbatic, a unei reptile veninoase sau a unei maşini infernale, sau
runcarea victimei în cuşca unor animale sălbatice 329).
O metodă interesantă de omor comis prin utilizarea unor forţe exterioare apare în
dreptul roman, unde, conform legii lex Cornelia de sicariis. denunţării calomnioase îi era
atribuită valoarea unui omor, deoarece persoana denunţată risca pedeapsa cu moartea 330.
Mai mult, în cuprinsul Legii celor XII table erau incriminate şi incantaţiile care puteau provoca
moartea331.
În mod asemănător, prin Decretul francez din 29-31 martie 1793, erau incriminate
scrierile calomnioase care provocau moartea, confirmându-se astfel existenţa unui omor
comis prin înscrisuri.
Exemple în sensul reţinerii acestei modalităţi de omor pot fi imaginate şi în cazul
persoanelor juridice. Spre exemplu, o grădină zoologică care decide să elibereze toate
animalele carnivore într-un parc din oraş, în semn de protest faţă de autorităţile locale care au
refuzat să le prelungească contractul de concesiune a terenului unde era situată..Apreciem că
orice moarte cauzată de vreunul dintre aceste animale va putea fi imputată xrsoanei juridice.
d) Omorul comis prin fapta victimei
Pentru a constata un omor comis prin fapta victimei, trebuie să ne aflăm în prezenţa
constrângeri irezistibile din partea autorului asupra victimei care comite ea însăşi ațiunea de
omor. Irezistibilitatea constrângerii este esenţială în vederea reţinerii acestei modalități de
omor. Subliniem că o constrângere în sensul legii penale trebuie interpretată ca fiind de genul
„sari sau te arunc eu”, victima neavând efectiv posibilitatea unei alegeri 332. Asdfel. să luăm
drept exemplu de lucru, un caz în care un post de radio a organizat un o urs de băut apă, în
urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa333. Pe scurt, organizatorii au aflat de la un medic că
orice gură de apă peste 5 litri poate fi fatală unei persoane, dar in momentul în care 3
concurenţi au trecut de această barieră, organizatorii nu au oprit concursul, ci le-au pus la
dispoziţie şi mai multă apă. Dorind să câştige premiul, o femeie a băut 6.7 litri de apă şi a
murit la scurt timp după concurs. Întrebarea este dacă aceasta a fost constrânsă sau numai
determinată să bea în continuare? În primul rând observăm că ceilalţi concurenţi au renunţat
pe parcurs, deci nu putem spune că i-a constrîns cineva să bea. Dar pe de altă parte, dacă o
societate oferă 100 milioane de ura joşilor care supravieţuiesc unui salt de pe un bloc de patru
etaje, cu siguranţă va fi coadă la înscrieri. De ce? Pentru că din perspectiva unui om foarte
sărac, această sumă irezistibilă dublată de existenţa ipotetică a unor şanse de reuşită, pot
constituie metaforic vorbind, factori de constrângere. Reţinerea unei infracţiuni de determinare
sau înlesnire a sinuciderii într-o asemenea situaţie nu este posibilă, deoarece nu putem spune
că victima a dorit sau că a încercat să se sinucidă, aceasta neavând nici măcar o clipă
această intenţie, fiind orbită de posibilitatea îmbogăţirii. Mai mult. nici persoana juridică în
cauză nu i-a îndemnat să se sinucidă deoarece, cel puţin teoretic, există şanse de
 doctrină Alexandru RISNITA 109
supravieţuire în cazul unui asemenea salt. În plus. au existat cazuri în care o persoanăa sărit
de la etajul 8 pentru a evita un viol. la care. credem noi, ar fi consimţit contra unei asemenea
sume. Apreciem că un atare caz constituie o cooperare la autopunerea în pericol cu intenţie a
victimei. Astfel, s-a arătat că. în fapt. „instigarea” la autopunere ăn pericol nu se pedepseşte
atunci când subiectul care se pune în pericol are aceea percepţie asupra riscului la care se
expune ca şi „instigatorul” şi se expune la acest rar in mod voluntar 334. Un exemplu în acest
sens îl constituie ritualul de primire practicat o sectă nord-americană, care constă în
consumarea unui pahar dintr-un total de dintre care unul era otrăvit sau manipularea unui
şarpe veninos335. Or. este evident atâta timp cât adeptul sectei conştientiza riscul la care se
expune, o eventuală urm nefastă nu poate fi imputată sectei în cauză. Acelaşi raţionament stă
la baza comercializarea peştelui fugu, o delicatesă culinară japoneză care face sute de
victime anual, dat tetrodotoxinei pe care o conţine.
Totuşi, revenind la concursul de băut apă. trebuie precizat că niciunul dintre concu nu a
fost informat în legătură cu periculozitatea depăşirii barierei de 5 litri de apă pericolul de
moarte nefiind divulgat acestora 336, deci expunerea la risc nu poate considerată drept un act
voluntar.
În ipoteza săritului în gol, periculozitatea şi riscul ataşat unui asemenea act este mult
decât evident. în plus, ştiind că victima era în pericol după consumarea unei asemenea
cantităţi de apă. depăşind cu aproape 2 litri pragul mortal, credem că organizatoriii se aflau
într-o poziţie de garant faţă de aceasta, având obligaţia să o ducă la spital, informaţi în
prealabil despre celeritatea instalării morţii şi nevoia urgentă de interneze în spital pentru
evitarea acestui rezultat în cazul unei intoxicaţii cu apă. în final, post radio a fost condamnat
pentru ucidere din culpă, dar credem că ipoteza reţineri; intenţii eventuale la infracţiunea de
omor în această situaţie ar fi fost oportună.
13. Raportul de cauzalitate
Raportul de cauzalitate în cazul infracţiunii de omor reprezintă legătura dintre acestea
sau inacţiunea făptuitorului şi rezultatul prevăzut de normal de incriminare, mai cu moartea
victimei. Această legătură de determinare trebuie să fie una de la cauză rezultatul fiind o
consecinţă a acţiunii, formând un aşa-numit nexum causal338. Aceasta fiind, nu este îndeajuns
să se constate că s-a comis o acţiune sau inacţiune şi că un rezultat material, o schimbare în
lumea exterioară, ci mai mult. acestea trebuie sa fie intrinsec legate, rezultatul fiind, în
termeni de timp, spaţiu şi mod conexat de acțiune339.
Mai multe teorii şi metode de stabilirea a cauzalităţii au fost elaborate de-a lungul
timpului în literatura de specialitate, însă nu vom stărui asupra acestora 340, axându-ne pe
cea mai recentă creaţie doctrinară şi anume teoria imputării obiective a rezultatului. Această
teorie presupune două stagii.
În primul rând trebuie verificat dacă acţiunea a creat un pericol relevant din punct de
vedere juridic pentru valoarea socială ocrotită, iar apoi trebuie determinat dacă rezultatul
produs este o consecinţă a stării de pericol creată prin această acţiune 341. Plusul adus de
această teorie faţă de cele tradiţionale, este redijarea unor criterii care exclud imputarea unor
 doctrină Alexandru RISNITA 110
fapte în sarcina autorului. în rândurile ce urmează vom prezenta pe scurt aceste criterii din
perspectiva persoanei juridice.
După cum am spus deja, imputarea unei fapte în sarcina persoanei juridice presupune
în primul rând crearea unei stări de pericol. Dacă starea de pericol există deja, numai o
creștere relevantă a acesteia poate atrage imputarea faptei.
Un prim motiv de excludere a imputării unei fapte îl regăsim în situaţia în care acținea
care a cauzat rezultatul nu depăşeşte nivelul de pericol permis de lege, fiind în prezenţa aşa-
numitului risc permis342. Nivelul acestui risc permis într-un anumit domeniu de activitate creşte
sau scade direct proporţional cu utilitatea actuală a domeniului respectiv sa implicit nevoia
efectivă a societăţii de a se sen i de acesta 343. Aşa fiind, chiar dacă cerea de energie
nucleară presupune un risc mult mai mare decât cea eoliană, ea este toleerată, datorită unui
compromis făcut de societate bazat pe utilitatea şi rentabilitatea producerii acestui tip de
energie. Bineînţeles, nu este vorba despre un compromis absolut, instaurând un set de reguli
riguroase pentru fiecare domeniu periculos în parte. Pentru a se încadra în sfera riscului
permis. un anumit comportament trebuie să respecte aceste reguli stabilite de lege pentru
desfăşurarea activităţii respective 344. Aşa fiind, dacă, în urma unui accident de muncă se
constată că persoana juridică angajatoare a respectat cu diligentă toate normele de securitate
în muncă, aceasta va beneficia de oportunitate.
Un al doilea motiv de impunitate îmbracă forma riscului inexistent. Acesta presupun ca
autorul să nu fi sporit riscul pentru valoarea socială protejată prin fapta sa 345. neexistând un
pericol relevant decât în psihicul făptuitorului, fiind vorba de o simplă aspiraţie sau speranţă a
acestuia346. Astfel, dacă un club de fotbal îşi trimite jucătorii cu salarii mari într-o excursie
organizată în jurul lumii într-un balon. în speranţa că aceştia îşi vor găsi sfârşitul, dacă un
asemenea eveniment se produce, fapta nu va putea fi imputată clubului sportiv, deoarece
acesta nu a creat o veritabilă stare de pericol pericol viaţa jucătorilor.
Riscul diminuat este al treilea şi ultimul motiv de neimputare a faptei din perspectiva
creării unei stări de pericol. Acesta presupune că autorul, prin acţiunea sa. modifică ur curs
cauzal de o asemenea manieră. încât micşorează pericolul deja existent pentru valoarea
socială ocrotită de norma penală347. Impunitatea unei asemenea fapte se autojustifică, un
asemenea comportament fiind chiar de încurajat348. Astfel, dacă un grup terorist lansează o
rachetă sol-sol spre Bucureşti, iar compania aeriană Wizzair reuşetr în mod miraculos să o
redirecţioneze în vederea prăbuşirii într-un loc mai puţin popul (de exemplu. în Bărăgan),
aceasta nu va răspunde pentru eventualele pagube, deoarec practic, a diminuat starea de
pericol creată iniţial de grupul terorist.
Următorul stagiu al verificării imputabilităţii presupune verificarea dacă rezultatul produs
reprezintă o concretizare a stării de pericol creată prin acţiune. În aceste zazuri excepţionale
nu se pune problema impunităţii autorului, acesta fiind susceptibil să răspundă pentru o
tentativă la infracţiunea în cauză.
O primă excepţie în acest sens o constituie riscul deviat, şi anume, situaţia în cav:
autorul a creat un pericol pentru valoarea socială protejată, dar rezultatul nu se produce,ca
 doctrină Alexandru RISNITA 111
urmare a acestui pericol, ci din alte cauze, survenite întâmplător 349.Astfel, dacă o sectă
otrăveşte o persoană, aceasta este transportată de urgenţă la spital, unde moare ulterior ca
urmare a unui incendiu imprevizibil, infracţiunea de omor nu îi poate fi imputată sectei decât
sub forma tentativei. Soluţia neimputării se justifică prin aceea că o internare în spital nu
generează un risc ca victima să îşi piardă viața în flăcări. Acest rezultat este în realitate
consecinţa unui risc general normal pentru toţi cei care se află în orice fel de edificiu. Altfel
spus. autorul care a încercat sî ucidă victima, nu a majorat pericolul ca aceasta să moară într-
un incendiu într-un mod juridic comensurabil350. aşadar internarea în spital este un risc
inexistent în raport cu decesul victimei.
O a doua excepţie în acest sens îmbracă forma riscului culpabil. Suntem în prezența
unui risc culpabil în situaţia în care fapta autorului iniţial generează un risc pentru valoarea
socială protejată, dar rezultatul se produce ca urmare a aportului decisiv al victimei, prin
comportamentul său contrar intereselor proprii351. Aşa fiind, riscul culpabil poate fi privit ca o
specie a riscului deviat, cu precizarea că, întotdeauna cauza ca: intervine este fapta victimei.
Astfel, dacă o sectă răneşte un membru al unei secte rivale aceasta nu merge la spital, ci se
tratează cu diverse substanţe etnobotanice şi moare ca re a unei infecţii, acest rezultat nu
poate fi imputat sectei atacatoare, aceasta vizând pentru o altă infracţiune contra persoanei.
Un alt exemplu în acest sens îl regăsim în jurisprudenţa Curţii Supreme din Peru352. În speţă,
o companie a organizat un proect în aer liber lângă un râu. Accesul la respectiva locaţie se
făcea prin trecerea unui pod de lemn. Societatea a avut autorizaţie şi, în plus. a angajat o
firmă de securitate în evitării unor eventuale incidente. Totul a decurs normal în timpul zilei,
dar când s- a lăsat seara, un grup de 40 de oameni în stare de ebrietate au început să
danseze şi să balanseze pe podul de lemn. Acesta a cedat, iar dintre cei 40 de dansatori, 2

au murit și restul de 38 au fost răniţi. Iniţial organizatorul a fost condamnat pentru ucidere din
culpă dar ulterior, Curtea Supremă peruviană a decis achitarea acestuia, constatând că
acesta a organizat un eveniment într-un loc periculos, oamenii respectivi au augmentat de
pericol prin dansurile lor frenetice pe un pod. care reprezintă o cale de acces nicidecum un
ring de dans353.
A treia excepţie de la imputare este riscul egal. care defineşte acele ipoteze în care
riscul la care ar fi fost supusă victima ar fi fost acelaşi, chiar şi în situaţia în care autorul
respectat cu stricteţe normele de protecţie în domeniu 354. Aşa fiind, chiar dacă arul depăşeşte
nivelul de risc permis, fapta nu îi va fi imputată atâta timp cât acţiunea acestuia nu
influenţează cursul cauzal, rezultatul fiind identic chiar şi în cazul în care nivelul de risc al
acţiunii autorului s-ar fi încadrat în limita riscului permis pentru respectiva acticvitate. Spre
exemplu, o întreprindere de pielărie importă un lot de piei de capră din China şi le introduce în
procesul tehnologic fără a fi dezinfectate în prealabil, cum era, prevăzut de normele sanitar-
veterinare. Acestea erau contaminate cu bacili de antrax, au dus la decesul a patru muncitori.
Ulterior s-a demonstrat că dezinfectantul prescris ar fi fost ineficace împotriva acestui bacii
care nu era cunoscut în acel moment în Europa 355. Astfel, într-o judecată ex ante. directorul a
 doctrină Alexandru RISNITA 112
creat un pericol nepermis. dar moartea muncitorilor s-a produs liberă de acest pericol, nexul
cauzal fiind neatins.
A patra situaţie excepţională, şi anume riscul neprotejat, desemnează situaţia în care
rezutatul produs in concreto nu este cuprins în sfera de protecţie a normei penale cate, adică
atunci când acesta nu coincide cu rezultatul pe care norma încălcată îşi mea să îl prevină356.
Este exemplul unei societăţi de transport care expediază unul dintre camioane într-o zi de
duminică, fapt de altfel interzis, pentru a onora o comanda la timp, iar şoferul ucide nişte
pietoni pe drum. Este clar că rezultatul nu îi poate fi amputat persoanei juridice în cauză, chiar
dacă aceasta a încălcat o obligaţie legală antă prin expedierea camionului pe traseu într-o zi
de duminică.
Importanţa analizării acestei game de situaţii excepţionale în cadrul studiului de rezidă
în faptul că infracţiunile contra vieţii sunt domeniul predilect de aplicare a acestora.
A. Urmarea
Infracţiunea de omor este o infracţiune de rezultat, deci pentru a fi reţinută în. formă
consumată trebuie să se producă rezultatul prevăzut în textul legal şi anume moartea unei
persoane357. Din acest punct de vedere, omorul este o infracţiune instantanee deoarece se
consumă în momentul în care s-a instalat moartea biologică în organismul victimei 358. Aşa
fiind, există oare o limită temporală între momentul acţiunii şi momentu producerii rezultatului?
Înainte de a analiza problema în contextul actual, să ne îndreptar atenţia spre doctrina veche
de specialitate.
Astfel. în doctrina franceză s-a impus o limită de 40 de zile în care putea surveni
moartea persoanei in cauză359, iar în cea insulară, se prevedea generic trecerea unes
perioade de maxim un an şi o zi360. În jurisprudenţa noastră timpurie, s-a statuat că nu
contează dacă moartea victimei se produce mai devreme sau mai târziu, rezultatul fiind
singurul reper de valoare Credem că soluţia rămâne valabilă şi în prezent. Împrejurarea că
moartea a survenit la un anumit interval de timp. mai mic sau mai mare. după executarea
acţiunii sau inacţiunii care defineşte elementul material al laturii obiective, este lipsită de
relevanţă juridică în ceea ce priveşte caracterul de infracţiune instantanee a omorului care nu
poate fi afectat chiar dacă se scurge un interval de timp între acţiunea propriu-zisă și
producerea morţii victimei362. Chiar şi aşa. menţionăm că identificarea sau chiar localizarea
fizică a cadavrului victimei nu reprezintă elemente de tipicitate ale infracţiunii de omor,
importantă fiind certitudinea producerii rezultatului 363.
| 6. Latura subiectivă
Sistemul nostru de drept recunoaşte capacitatea persoanelor juridice de a răspunde în
mod direct pentru o infracţiune, astfel încât se impune constatarea unui element subiectiv
propriu unei persoane juridice, separat de elementul subiectiv ce caracterizează fapta unei
anumite persoane fizice364. Acest element subiectiv trebuie dedus dintr-o decizie intenţionată
a organelor de conducere ale persoanei juridice de a comite o infracţiune sau din perspectiva
adoptării unei politici interioare neglijente, care a constituit permise comiterii respectivei
 doctrină Alexandru RISNITA 113
infracţiuni. În cazul comiterii unei infracţiuni intenţionate, precum protocolul cu ajutorul unor
mandatari sau prepuşi. este imperios a se stabili că persoana a juridică a avut cunoştinţă
despre intenţia de a comite această infracţiune şi a consimţit chiar a îndemnat respectivele
persoane spre săvârşirea ei365. Amintim că forma de reţinută în cazul persoanei juridice nu
depinde de cea ataşată persoanelor autori materiali ai infracţiunii.
Observăm că. în practică, reţinerea unei infracţiuni intenţionate în cazul unei persoane
juridice juridice este o raritate366, în general, instanțele lilitîndu-se la reținerea de infracțiuni din
culpă în sarcina acestora. Astfel, infracţiunile de ucidere din culpă comise de persoane juridice
sunt nenumărate în doctrina statelor europene, pe când cele de omor sunt mai mult o
curiozitate. Credem că în multe dintre aceste cazuri, elementul subiectiv se poate transforma”
din culpă cu sau fără prevedere în intenţie indirectă. În trasarea unei linii de reclamatie clară
între aceste două concepte s-au depus numeroase eforturi, concretizate în elaborarea mai
multor teorii. Nu vom stărui asupra acestora, deoarece o asemenea excede cadrul studiului de
faţă. axându-ne doar pe teoria consimţământului acceptării riscului), conform căreia, dacă
autorul decide să acţioneze cu orice ndiferent dacă rezultatul se va produce în concret sau nu,
în sarcina acestuia se va intenția ca formă de vinovăţie367. Aşa fiind, din prisma laturii
obiective, în majoritatea cazurilor studiate până acum, este foarte dificil a stabili că persoanele
juridice în cauză nu au acceptat producerea rezultatului. Un bun exemplu este cazul
companiei Ford la care am făcut referire în rândurile de mai sus, care nu numai că a acceptat
rezultatul, dar i-a și luat în calcul din punct de vedere financiar. La fel şi în cazul scandalului cu
untul de arahie, de asemenea menţionat mai sus, unde. producerea morţii unor consumatori i-
a fost indiferentă directorului şi implicit societăţii în cauză. Credem că în aceste cazuri autorul
nu poate pretinde că nu a acceptat un anumit rezultat, deoarece gradul de risc şi pericol de
moarte la care sunt expuşi consumatorii este statistic prea ridicat pentru a se putea pretinde
neacceptarea lui. Astfel, dacă o societate varsă cianuri într-o fântână de la marginea unui sat,
aceasta nu poate pretinde ulterior că nu era nimeni în jurul fântânii în s momeentul acţiunii, de
unde a tras concluzia că nimeni nu va bea apă de acolo, neacceptând deci producerea morţii
unor oameni însetaţi. într-un asemenea caz se impune ca elementul subiectiv să fie dedus din
cel obiectiv (dolux ex re), în sensul reţinerii unei intenţii eventuale pe baza gradului ridicat de
risc ca cineva să bea dintr-o fântână, acesta fiind practic rolul ei, dublat de certitudinea morţii
în cazul în care o persoană consumă chiar și o cantitate infimă din respectivele cianuri. De
multe ori însă, situaţia nu este la fel de clară ca şi în acest exemplu de şcoală. Astfel, riscul
care denotă acceptarea producerii unui rezultat şi implicit intenţia, trebuie analizat din prisma
mai multor elemente obiective. Un exemplu în acest sens îl constituie cazul Thyssenkrupp la
care am mai făcut referire, unde acceptarea rezultatului este confirmatăă de mai mulţi factori,
precum lipsa certificatului de prevenire a incendiilor, reducerea drastică a serviciilor de
întreţinere şi curăţenie.
365 Idem, p. 402.
366 Totuși, încetul cu încetul instanţele române păsesc deja în această direcţie A se vedea condamnarea
367 Pe larg. G. Fiandaca. E. Musco. Diritto penale. Parte generale Ed. Zanichelli. Bologna. 2004.
 doctrină Alexandru RISNITA 114

În premieră a unei persoane juridice in temeiul an. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/
2000 privind revenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri - Trib, București,
secșia 1 penală, sentință nr. 445/ 2011.
existenţa unor scurgeri de ulei la mai multe conducte din cauza cărora s-au mai provoca
incendii de diferite dimensiuni, lipsa unui supraveghetor delegat astfel încât operaţiunii de
detectare şi de stingere a incendiului erau o responsabilitate a tuturor angajaților lipsa unei
formări profesionale adecvate a angajaţilor, lipsa dotării acestora cu îmbrăcămintea ignifugă,
atenţionarea de către autorităţi în sensul îmbunătăţirii sistemelor de securitate în muncă din
cadrul oţelăriei etc398. Utilizând o exprimare plastică, am putea spune intenţia şi culpa se află
într-o permanentă balanţă, în talerele căreia sunt plasate toate elementele obiective în scopul
înclinării acesteia înspre una dintre cele două forme vinovăție.
Dar şi analiza acestor elemente obiective poate fi problematică. Astfel, doctrina -
doctrina din commom law ne indică o serie de studii psihologice ce relevă existenţa a două
frnomene care pot denatura analiza unei lapte, primul se numeşte hindight factor, iar cel de-
doilea outcome bias369. Primul se referă la înţelepciunea retrospectivă, mai exact la tendințe
persoanelor de a exagera previzibilitatea unui eveniment, odată ce ştiu toate datele acestuia.
Al doilea vizează deformarea aprecierii obiective asupra cazului datele cunoaşterii în prealabil
a consecinţei generatoare. Pe aceste două considerente, cu că sunt mai grave consecinţele,
cu atât ne vine mai uşor să credem că presupusul autor a greşit, deşi poate. în lipsa
cunoaşterii acestor consecinţe am înclina spre considerarea comportamentului acestuia ca
fiind unul adecvat370. Fără doar şi poate, aceste fenomene joacă un rol important şi în punerea
de presiuni asupra urmăririi penale şi a judecări cazurilor de omor.
| 7. Tentativa
Art.. 20 din Codul penal prevede şi incriminează în mod explicit tentativa întreruptă
tentativa terminată şi tentativa relativ improprie. Toate aceste forme ale tentativei pot fi
regăsite şi în cadrul infracţiunii de omor. fiind puse în evidenţă de un element esenţial punerea
în executare a omorului fără să se realizeze rezultatul 371, moartea victimei372. Dacă
imposibilitatea de consumare a infracţiunii este datorată modului în care a fost concepută
executarea, ne vom afla în prezenţa unei tentative absolut improprii. Totuși s-a arătat că
stabilirea caracterului absolut impropriu al tentativei trebuie efecuată exante 373. Astfel, pentru
o delimitare precisă, situaţia trebuie privită din prisma unui observator
368 Pe larg. S. Zirulia. op. cit., p. 1 si urm. sau S. Raffaele, La seconda vita del dolo eventuale tres rischio lipicita e cotpevolleza.

Riflessioni a margine del caso Thyssen. în Rivista Italiana di Diritto e Procedura Penale nr. 3/ 2012, p. 1077 si urni.
369 J.R. Spencer, op cit., p. 927.
370 Ibidem..

371 Spre exemplu. Tribunalul Suprem a reținut o tentativă de omor. când făptuitorul a aruncă victima de la etajul 5 ale unei clădiri,

chiar dacă acțiunea nu s-a soldat cu moartea victimei, datorită faptului că a căzut întâmplător pe un sol afânat si cu vegetaţie. Pe larg, Trib.
Suprem, secţia penală decizia nr. 898 /1983. Într-o altă situaţie, s-a reţinut o tentativă de omor în sarcina inculpatului care s-a îndreptat, în
mod intenţional si in viteză, cu tractorul înspre victimă. Pe larg. Trib. Suprem, secţia penală, decizia nr. 1272/1982. Totodată, s-a retinut o
tentativă de omor într-un caz în care inculpatul a tras cu pistolul spre patul unde doarmea în mod normal persoana vizată, dar. în mod fortuit
aceasta nu se afla acolo. A se vedea Coss. Ir, 12 aprilie 1877 în P.I, Pastion. M I. Papadopolu, op cit., p. 380.
 doctrină Alexandru RISNITA 115
372 I. Dobrinescu. op. cit., p. 40.
373 F. Streteanu. Tratat precit., p. 633.

tiv plasat la locul şi în momentul comiterii actului de executare de către autor, care dispune de
toată gama de informaţii suplimentare pe care acesta din urmă le posedă 374, fiind, considerăm
greşită decizia instanţei de a nu reţine o tentativă de omor în cazul rului care a încercat să îşi
omoare soţia, servindu-i un ceai de muşeţel amestecat în labil cu mercurul dintr-un
termometru375. Se pare că mercurul nu este toxic numai în punct de vapori sau de pulverizare
lichidă, dar autorul nu ştia acest lucru, urmărind errea victimei prin fapta sa. Chiar mai mult.
credem că orice om cu cunoştinţe medii că mercurul este toxic şi implicit tanato-generator,
fără a cunoaşte forma necesară de uire în acest sens sau chiar faptul că toxicitatea acestuia
ar alterna în funcţie de ele forme de agregare. Pentru a beneficia de impunitate, acţiunea din
cadrul tentativei ie să fie în mod evident inaptă de a produce acţiunea. Spre exemplu, o
persoană încearcă să ucidă o altă persoană prin invocarea diavolului sau prin stropire cu apă
sfințită379. Revenind la exemplul cu mercurul, aceasta este o substanţă considerată toxică,
putem spune că autorul a încercat să îşi otrăvească soţia cu o substanţă toxică, numai că. din
fericire pentru aceasta, autorul a ales mercurul din termometru. În speţă, agentul nu are niciun
merit în evitarea rezultatului. Credem că în cazul în care acesta nu a termometrul în cauză, cel
mai probabil căuta o altă substanţă pe care o considera pt toxică, care poate chiar genera
moartea victimei. Altfel spus, acţiunea făptuitorului vă în mod neîndoios voinţa sa criminală,
indiferent dacă mijlocul ales de el a fost propriu pentru comiterea infracţiunii, şi putea sau nu
putea duce la rezultatul dorit380. Totuşi, nu credem că o tentativă la infracţiunea de omor poate
fi reţinută în cazul în care autorul foloseşte o substanţă cunoscută a fi netoxică dar care, în
viziunea lui. putea suprime victima. Idoneitatea procedeului folosit trebuie apreciată prin
perspectiva unui terţ oarecare, mai exact prin plasarea ipotetică la locul faptei a unei persoane
cu un nivel de inteligenţă mediu, în vederea analizării situaţiei. Astfel, considerăm ca fiind
greșită decizia de condamnare pentru tentativă de omor a unei persoane care îi strecura
dozze mici de praf de carii (substanţă netoxică) în mâncare, victimei, care a decedat ulterior
din cauza unei pneumonii, accelerată de starea de sănătate deplorabilă în care se află378.
Chiar şi aşa, în fiecare caz în pane, periculozitatea efectivă a procedeului folosit trebuie
privită global, astfel încât, chiar dacă în raportul medico-legal se apreciază faptul că viaţa
victimei nu a fost pusă în primejdie, această precizare nu exclude caracterizarea ridică a faptei
inculpatului drept o tentativă de omor 379.
374 S. Mir Puig. op. cit., p. 364.. Autorul oferă drept exemplu situaţia în care autorul vrea să împuşte persoană, neştiind că pistolul său

este descărcat. Astfel, din perspectiva unui observator obiectiv, această acţiune constituie o tentativă idonee pedepsibilă.
375 Ase vedea Trib. Suprem, colegiul penal, decizia nr. 1754/ 1996 în Revista Română de Drept nr. 1/ 1967.
376 H.-H.
Jescheck, T. Weigend. op. cit., p. 572. Autorii numesc această gamă de tentative, ireale sau bazat pe superstiţii. Doctrina
noastră veche le-a numit infracţiuni imaginare sau putative. Pentru detalii. N. T. .Buzen. p. 214-221.
377 C. Râtescu, I. Ionescu-Doli, I.G. Perieteanu. V. Dongoroz, H. Asnavorian. T. Pop. M.I. Papadopolu. Pavelescu, Codul penal Carol

al H-lea adnotat, vol. 1. Ed. Librăria Socee&Co. București. 1937, p. 242-243.

378 Cas. II. dec. 1606 19/1937, in V. Papadopol. 1 Stoenescu. G.V. Protopopescu. op cit., p. 494.
A se vedea Trib. Mun. București, secția penala. sentința nr. 14/1990 in V Papadopol. Culegere de procedură judiciară penală.
379

Ed. Sansa. București. 1992. p. 105.

 35 Caiete de drept--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------- penal O nr. 1/2013 Caietededreptpenal)nr.1/2013
---------------------------------------------------------------—-—-Doctrii;..
O altă problemă dezbătută este legată de posibilitatea reţinerii unei tentative la
infracţiunea de omor în cazul atentării asupra unei persoane deja decedate. Susținută alături
de marea majoritate a doctrinei că o eventuală eroare asupra vieţii victimei în cazul în care
agentul a crezut că victima era în viată la momentul acţiunii, nu înlătură caracterul penal al
faptei380, reţinându-se o tentativă imposibilă de omor381. Conform doctrinei franceze, tentativa
este formată din două elemente certe (începutul excutivă şi absenţa desistării) şi unui incert
(posibilitatea producerii materiale a rezultatului) care nu mai prezintă interes pentru
jurisprudenţă382. Aşa fiind, acest al treilea element el trebuie luat în considerare în aprecierea
existenţei tentativei, fiind suficientă contatînd existenţei primelor două elemente 383. Cu alte
cuvinte, credem că nu reprezintă o cor sine quai non faptul ca subiectul pasiv să fi fost în viaţă
în momentul comiterii acțiunii ucigaşe asupra sa384.
8. Sancţionarea
S-a afirmat că întreaga ramură penologică a instituţiei răspunderii penale a persoane
juridice este doar un acaret al noţiunii de „justiţie spectaculoasă”, care implică denumirea unui
proces, în scop mediatic, în lipsa posibilităţii incriminării efective a unei persoanele reale la
final385. Conform acestei păreri, partizanii răspunderii penale a persoane, sunt animaţi de
aceeaşi stare de spirit care a determinat executarea în trecut a animale a sinucigaşilor3 87, a
cadavrelor388, sau a unor tablouri reprezentând infractorul 389, pedeapsă pentru comiterea de
infracţiuni. Chiar acceptând o asemenea sugestie cedăm dreptate vorbelor lui Cessare
Beccaria. care susţinea faptul că până şi asemenea epse pedepse trebuie acceptate, atâta
timp cât ele pot împiedica comiterea de noi infracţiuni implicit de noi pagube 390.

380
În sens contrar, P.I. Pastion, M.I. Papadopolu, op. cit., p. 381. Amorii susțin că în ipoteza care femeia lehuză își strangulează
copilul născut mort.
381
J. Pradel, M. Danti-Juan, op. cit., p. 32.
382
G. Ștefani, G. Levasseur. Droit penal special. Ed. Dalloz. Paris, 1973. p. 181 apud Despre convertirea faptului putativ în tentativă
in materia infracțiunii de omor. în Revistaa de Drept Penal nr. 2/1994, p. 55.
383
Ibidem.
384
Acest raţionament se regăsea şi în art. 317 din Codul penal anterior, unde legiuitori, mod expres sancţionarea folosirii unor
mijloace avprtive, chiar si în situația în care femeia care este în realitate însărcinată. Idem. p. 56.
385
J. R. Spencer, op cit., p. 926.
986 De
exemplu, în l457 au fost judecate si ulterior executate prin spânzurare. o purcea și 6 persoane pentru uciderea unui om. În
1612. o purcea a fost executată pentru că a mâncat un copil. În 1642 un roi de albine a fost judecat si apoi ars. Pentru detalii suplimentare a
se vedea I. Tanovici, cit., p. 373.
387 În trecut. Franța pedepsea suicidul prin confiscarea averii autorului - victimă. În era incriminat drept un omor asupra propriei

persoane, orice tentativă fiind pedepsibila E. Manșon. Suicide as a Crime. În Journal of the Society of Comparative Legislation. 1889, p. 326-
327.
388 În Italia. în secolul al X-lea. papa Ștefan al VII-lea a judecat si pedepsit cadavrul prodecanului său decapitându-l si aruncându-l in

Tibru - a se vedea, 1 Tanovicianu. op cit., p. 375.

389 Astfel, tablourile întruchipînd făptașul erau decapitate în public sau oameni de paie era îmbrăcată în hainele infractorului care nu

putea fi găsit, erau arși pe rug. Pe larg, J.-M. Carbasse, au drot penal. Ed. PUE Paris. 2011. p. 120.
 Doctrină Alexandru RISNJTA 109
Conform principiului minimei intervenţii a dreptului penal, alte sisteme de drept au decis
că limitele actuale ale sancţiunilor administrative îşi ating scopul 391, nefiind justificată de
ducerea sancţiunilor penale392.
Fără a stărui asupra modalităţilor concrete de sancţionare a unei persoane juridice doar
că regimul sancţionator este cvasi-complet. Credem că necesitatea idividualizării cuantumului
sancţiunii unei persoane juridice proporţional cu veniturile acesteia este o realitate
incontestabilă. Astfel, o amendă de câteva mii de euro poate era ruinarea unei mici
întreprinderi, dar totodată poate părea ca o gură de apă în deșert pentru o companie
multinaţională393.