Povestea lui Harap Alb – eseu structurat

Ion Creanga

”Oglindire a vietii in moduri fabuloare” (G. Calinescu), basmul favorizeaza

intrarea intr-o lume miraculoasa, unde se consuma aventura eroica a protagonistului
vare lupta pentru apararea unor valori morale: binele, adevarul, dreptatea, frumosul
etc. Ca specie a genului epic, basmul este o naratiune de intindere medie, structurata
pe un singur plan epic, avand o actiune conventionala la care participa personaje sau
forte supranaturale.
Deşi pleacă de la modelul popular, basmul cult devine unic şi irepetabil prin 2
aspecte esenţiale: viziunea despre lume a autorului şi stilul individual al acestuia. Spre
deosebire de basmul popular,unde predomina naratiunea, basmul cult presupune
imbinarea naratiunii cu dialogul si descrierea. Toate trasaturile definitorii ale basmului
cult sunt valorificate de catre Ion Creanga, in „Povestea lui Harap Alb”.
Cel mai reprezentativ basm al lui Creangă, publicat in 1877, în “Convorbiri
literare”, „Povestea lui Harap Alb” este o sinteză a spiritualităţii româneşti ce
cuprinde o întreagă filozofie asupra vieţii.
Tema operei este triumful binelui asupra raului si maturizarea eroului principal,
fapt care determina interpretarea acestei creatii ca un „basm al fiintei”.
Titlul neobişnuit al basmului este un oximorom. Cuvântul „Harap” înseamnă
slugă, rob, iar cuvântul „alb” sugerează nobletea. Conform opiniei lui Vasile
Lovinescu, alăturarea negrului (Harap) cu albul ar însemna unirea celor două principii
Yin şi Yang. Fiu al Craiului şi nepot al lui Verde Împărat, Harap-Alb este ales de
soartă să îi reunească pe fraţi aşa cum două jumătăţi ale cercului formează întregul.
Actiunea se desfasoara linear, succesiunea secventelor narative fiind redata prin
inlantuire. Naratiunea este dramatizata prin dialog, trasatura definitorie a basmului
cult, si are ritm rapid prin reducerea descrierilor. Perspectiva narativa este subiectiva
iar naratiune este heterodiegetica. Naratorul nu mai este o instanta supraindividuala ca
in basmul popular, ci o prezenta textuala subiectiva, un „eu narator” care isi asuma
rolul de povestitor: „sa incep a depana firul povestii ”.
În privinţa incipitului şi a finalului, se poate remarca faptul că, deşi prin
intermediul cuvântului “odata” se activează “convenţia basmului”, totuşi Creangă
aduce o inovaţie: termenul popular “cică” ofera incipitului o dubla „intrare” in
universul fictional. Finalul marcheaza sfârşitul maturizarii protagonistului prin
simbolul nunţii. Creangă reintroduce ironic cititorul în lumea reala: “Iar pe la noi, cine
are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă.”.
Relaţiile temporale şi spaţiale sunt tipice acestei specii, acţiunea basmului
fiind plasată în “illo tempore” (timp mitic). Geografia miraculoasa, definitorie pentru
specia basmului, se regaseste vag, prin cateva repede conventionale : taram al Sfintei
Duminici, gradina ursului, padurea cerbului fermecat etc.
Compozitional, basmul cuprinde 3 parti narative, corespunzatoare cu 3 ipostaze
ale protagonistului, etape ale drumului initiatic : etapa initiala, de pregatire pentru
drum, parcurgerea drumului initiatic si rasplata. Caracterul de bildungsroman al
basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale si modificare
statutului social al protagonistului.
 Situatia initiala este prezentata succint: Verde Împărat, ajungând la bătrâneţe
fără a avea descendenţi în linie masculină îi scrie fratelui său, Craiul, cerându-i unul
dintre feciori ca urmaş la tron. Daca cei doi feciori mai mari nu pot trece peste proba
curajului impusa de tatal lor, deghizat in urs, mezinul este gata sa isi incerce norocul.
Dupa ce isi dovedeste curajul in fata probei la care il supune Craiul, primeste drept
compensatie de la acesta un sfat important: sa nu se increada in omul „ros” sau „span”.
Prima etapă a drumului o constituie pădurea labirint în care fiul de crai se
întâlneşte de trei ori cu Spânul. Deşi tânărul nu are nevoie de însoţire , Spânul se oferă
mereu să îl ajute.Dacă în aparenţă el este, nevinovat, binevoitor, în realitate e crud,
viclean,ipocrit,egoist. La a treia întâlnire fiul de crai îl acceptă ca tovaras de drum
pentru că pare a fi un bun cunoscător al acelor locuri necunoscute. Momentul fântânii
este un moment fundamental care schimbă cursul destinului personajului. Coborarea
sa in fantana echivaleaza cu o noua nastere a protagonistului, cu alt nume, devenind
rob al Spanului. Spanul preia astfel identitatea feciorului de Crai si ajunge, impreuna
cu sluga credinciasa, la curtea lui Verde-Imparat, însuşeşte originea nobilă şi destinul
de mire. Acesta ii propune lui Harap-Alb un set de trei probe: sa aduca salatile din
Gradina Ursului, pielea cerbului batuta cu pietre pretioase si sa porneasca intr-o noua
calatorie pentru a peti, in numele stapanului, pe fata Imparatului Ros.
Harap-Alb reuşeşte să treacă de primele două probe datorită ajutorului Sfintei
Duminici, iar in cadrul celei de a 3-a probe, o alta etapa a initierii, este ajutat de cele
cinci apariţii bizare: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila.
Imparatul Ros este cel de-al doilea formator pentru Harap-Alb, supunandu-l pe acesta
la urmatoarele incercari: casa de arama,ospatul, alegerea macului de nisip, gasirea
fetei, ghicitul ei. Calatoria de intoarcere incheie procesul maturizarii, prin experienta
iubirii. Finalul basmului prilejuieste restabilirea echilibrului: Spanul este demascat si
pedepsit prin moarte, iar Harap-Alb, caruia raufacatorul ii taiase capul, este readus la
viata de catre fata de imparat care-i va deveni sotie.Uciderea eroului este ultima treapta
a initierii; el renaste fiind astfel absorbit de juramantul facut Spanului si capabil de a-si
intemeia o familie si de a conduce o imparatie.
Personajele sunt individualizate, prin comportament, prin limbaj si psihologie.
Eroii lui Creanga „se comporta taraneste,si vorbesc moldoveneste” ( G. Calinescu), ei
au complexitate , ilustrand tipologii umane cu caracter arhetipal.
Relatia dintre protagonist si antagonist se particularizeaza intr-un mod original.
Raportul dintre Harap-Alb si Span este un conflictual, determinat de confruntarea intre
bine si rau , definitorie pentru specia basmului. Harap-Alb se confrunta, nu cu o fiinta
fabuloasa, cu raul din lumea oamenilor, cu omul span si omul ros, intruchipand
rautatea, viclenia, lacomia. Eroul este surprins de-a lungul unor experiente care il vor
maturiza, fapt ce confera si o alta semnificatie relatiei sale cu Spanul, care devine
formator, initiator, „un rau necesar”. Probleme la care il supune Spanul au rol initiatic.
Din punctul meu de vedere, Ion Creanga reuseste prin acest basm reuseste sa
construiasca o plăsmuire artistică a realităţii cu multiple valenţe psihologice,etice şi
estetice. In primul rand experientele de cunoastere pe care le traieste Harap-Alb
confera originalitate schemei narative, dezvoltand tema initierii si a maturizarii treptate
a eroului. In al doilea rand, aventura initiatica a protagonistului evidentiaza un sistem
de valori si virtuti- rabdare,milostenie, curaj- care cristalizeaza un arhetip.
 In concluzie, pot afimra ca „Povestea lui Harap-Alb” ilustreaza caracteristicile
basmului cult, reprezentand in acelasi timp „insasi sinteza basmului romanesc”
(Pompiliu Constantinescu), o capodoperă a lui Ion Creangă.