Moara cu noroc – Ioan Slavici

Caracterizarea lui Ghita

Ipoteza
Opera literara “Moara cu noroc” este scrisa de Ioan Slavici si publicata in volumul “Novele din popor” in anul 1881 si are ca
personaj principal pe “Ghita”, un personaj complex ale carui trasaturi sunt bine evidentiate pe parcursul intregului subiect, atat
prin intermediul caracterizarii in mod direct cat si prin portretul moral al personajului. (citește Eseu literar Moara cu noroc)

Tipologizare
Ca personaj principal in nuvela, Ghita se inscrie in categoria personajelor realiste, nuvela lui Slavici fiind prin tematica, o nuvela
realista. Ca personaj realist el ilustreaza un erou tipic intr-o situatie tipica, reprezentand tipul carciumarului dominat de lacomia
pentru bani, trasatura definitorie care va marca profund evolutia acestui personaj. Este un personaj rotund, complex,
reprezentand totodata tipul taranului naiv, dar dornic de mai bine, aspiratie ce devine obsesiva si ce il va distruge psihic si
emotional, evidentiindu-se astfel consecintele distrugatoare pe care le are setea de avere asupra omului.
Personajul principal al carui statut social si moral se schimba pe parcursul nuvelei, se abate de la norma morala enuntata la
inceputul nuvele “omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, bogatia si linistea colibei tale te face fericit”,  la
inceputul operei aparand in ipostaza de cizmar cinstit, dar sarac, dornic de a se imbogati. Ca urmare devine hangiu, la inceput
el este apreciat datorita onestitatii, dar este dominat de obsesia banului in continuare. Se transforma astfel caracterial in tipul
parvenitului, omul care decate atat spiritual cat si sufleteste, nuvela urmarind degradarea morla ain toate etapele. Ultima
ipostaza a decaderii il infatiseaza ca sot ucigas al propriei sotii, dominat de frica, de obsesia pentru bani, fiind exploatat moral
de Lica.

Moduri de caracterizare
Ghita este caracterizat in mod direct de catre narator, iar autocaracterizarea si opiniile celorlalte personaje subliniaza atat
trasatura dominanta a personajului – dorinta de castig, cat si alte trasaturi. In mod indirect, portretul moral al personajului se
evidentiaza tot mai bine pe parcursul nuvelei, totodata faptele si vorbele acestuia evidentiind din nou trasatura lui principala.
Portretul lui fizic nu este evidentiat, accentul cazand pe cel moral.

Caracterizarea directa
Prin caracterizarea in mod direct, trasaturile personajului sunt in primul rand, evidentiate de narator, prin intermediul caruia sunt
evidentiate cele doua ipostaze ale personajului: cea a taranului muncitor si iubitor al familiei sale (“un om harnic si sarguitor, era
mereu asezat si pus pe ganduri, se bucura cand o vedea pe dansa vesela”) si cea a omului dominat de bani si de avere,
evidentiindu-se schimbarile prin care acesta trece din momentul in care acesta gusta averea ce il va transofmra in alt om
(“acum el se facuse de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucr de nimic, nu mai zambea ca inainte, ci radea cu hohot incat iti
venea sa te sperii de el”, “cand mai se harjonea cateodata cu dansa isi pierdea lesne cumpatul si lasa urma vinete pe brate”).
De asemenea, cele doua ipostaze ale personajului sunt evidentiate si prin afirmatiile celorlalte personaje, in special prin opiniile
Anei care, ca sotie, observa cel mai bine schimbarile prin care sotul acesteia trece, fiind victima schimbarilor lui. La inceput, Ana
era loiala lui Ghita si avea deplina incredere in el si in deciziile lui (“Ghita este un om drept si bland la fir, dar e un om cuminte si
nu voieste nici sa auda, nici sa vada, nici sa stie nimic, nu voieste sa atate mania oamenilor rai”), insa odata cu transformarea
sotului ei, ea isi schimba atitudinea fata de situatie, vazandu-si linistea familiei amenintata de Ghita (“Esti un om netrebnic si
grozav; trebuie sa te fi tialosit tu in tine, pentru ca sa imi spui ceea ce nu crezi nici tu insuti, zise ea si se indeparta fara zgomot.
Tu esti acela care pleaca inaintea lui ca o sluga, iar nu eu Ghita!”). Vorbele Anei demonstreaza in final dezamagirea acestea
fata de sotul sau, fata de care nu mai avea respect sau admiratie, din contra, il considera las si nedemn (“Tu esti om Lica, iara
Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba chiar mai rau de atat.”).
Totodata, vorbele exprimate in mod direct de Lica Samadaul, ce intentiona in permanenta sa atraga pe Ghita de partea banilor,
incercand mereu sa-i hraneasca orgoliul prezinta cateva trasaturi ale cizmarului (“Tu esti om Ghita, om cu multa ura in sufletul
tau, si esti om cu minte: daca te-as avea tovaras pe tine as rade si de dracul si de muma-sa, ma simt chiar eu mai vrednic cand
ma stiu alaturea de un om ca tine”). lica alimenteaza in permanenta mandria lui Ghita, atrangandu-l in cursa lui bine planificata
a afacerilor necurate.

Autocaracterizare
Propriile afirmatii ale lui Ghita intr-un monolog interior evidentiaza in acelasi timp slabiciunile lui, dar si un mijloc de autoaparare
prin victimizare (Ei! Ce sa-mi fac?…Asa m-a lasat Dumnezeu!… Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?
Nici cocosatul nu e insasi vinovat ca are cocoasa in spinare.”)
Slabiciunea pentru bani este punctata si de narator ce surprinde reactia lui Ghita la zarirea banilor, acesta fiind foarte insistent
asupra evidentierii placerii de a avea multi bani.
Caracterizarea directa a personajului surprinde astfel opiniile personajelor despre Ghita, interventiile naratorului asupra
caracterului lui Ghita si autocaracterizarea acestuia ce apare in pozitia de victima a propriei minti si constinte.

Caracterizarea indirecta
Caracterizarea in mod indirect este realizata prin faptele personajului, aspiratia obsesiva la avere si bani, ce se va transforma in
patima, conflictul interior si exterior cu celelalte personaje si relatia cu ele.
Ghita se abate de la norma morala enuntata la inceputul operei, fapt ce are sa conduca la un final tragic, nefericit. Personajul
considera ca saracia echivaleaza cu lipsa demnitatii asa ca alege sa se mute la Moara cu noroc impreuna cu familia sa, in
cautarea unei vieti mai bune, mai bogate. Cizmarul ajunge din pacate dupa scurt timp dupa mutare, rob al patimilor banilor,
sacrificandu-si familia si linistea in favoarea averii, fiind in permanenta influentat de Lica Samadaul, stapanul locurilor care fiind
un bun cunoscator al psihologiei umane, exploateaza slabiciunile lui Ghita, transformandu-l intr-un om diferit fata de cel care era
cand a ajuns la moara.
Odata ce afacerea la Moara incepe sa dea roade, Ghita gusta din satisfactia castigului, moment in care apare si Samadaul,
prima intalnire a acestora reprezentand un schimb de replici aspre, Ghita incercand sa se impuna personajului ce-i era superior.
Apare dorinta de egalitate a lui Ghita fata de Lica (“Oamenii ca mine sunt slugi priejdioase, dar prieteni nepretuiti”) , fapt prin
care probabil Lica devine un model al lui Ghita, demn de urmat, insa nu doreste sa i se supuna acestuia, dar nu are de ales.
Lica si Ghita sunt prezentati in opozitie in ipostazele stapanului si supusului invins de autoritatea stapanului, neavand
posibilitatea de a se impune, fiind amenintat de Samadau, stapan al locurilor din zona Morii cu noroc (“Ori imi vei face pe plac,
ori imi fac rand de alt om la moara cu noroc”).
Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea si nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea
instalate definitiv in sufletul lui. Desi Ghita incearca sa isi asigure cateva masuri de protectie in momentul in care devine oficial
aliatul lui Lica, probabil doar din dorinta subconstienta de siguranta, frica si smeneria fortat de Samadau nu dispare.
Ghita devine constient in legatura cu faptul ca Samadaul ii controleaza existenta, suferind o drama psihologica, unde se
dezvolta conflictul interior al personajului intre omul bun care era, omul ec a devenit, dorinta de impunere si dragostea pentru
bani. Faptele lui Lica reflecta slabiciunile lui Ghita, si acesta, desi era cu sufletul incarcate refuza sa il tradeze pe Lica datorita
amenintarilor lui, astfel nu-l denunta si lasandu-i pe oamenii lui sa fie arestati pentru afacerile lui Lica. Totodata personajul
principal refuza sa dea amanunte despre afacerile lui Lica si se indeparteaza de familia sa in favoarea lui Lica si a afacerilor lui.
Ghita isi face reprosuri si are remuscari sincere si dureroase, manifestate prin autocaracterizari. Acesta isi cere iertare in fata
Anei, probabil pentru nevoie disperata de sprijin, insa in interiorul sau totul se destrama (“Iarta-ma Ano, iarta-ma cel putin tu,
caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului”). Drama emotionala prin care trece Ghita este alimentat in acelasi timp si
de frica de Samadau, Ghita fiind constient de ce ar putea pati in cazul in care nu i s-ar supune acestuia, dar care este distrusa
de obsesia pentru bani care, la randul ei, este umbrita usor de omul cinstit si bun care era el de fapt. O foloseste pe Ana drept
momeala pentru a-l demasca pe Lica, nu numai pentru ca il mustra constinta pentru ceea ce devenise el, dar si pentru gelozia
ajunsa la paroxism. Finalul nuvelei accentueaza setea de razbunare a lui GHita izvorata din demintatea lui calcata in picioare,
singurlui lui gand fiind acela de a-l prinde pe Lica pentru care ajunge sa-si nesocoteasca nevasta. Patima pentr bani il
dezumanizeaza si Ghita decada prada propriului sau destin caruia nu i se poate opune, prabusindu-se incet, dar sigur de la
omul cinstit si harnic la statutul de complice in afaceri necurate si crima pana a deveni chiar el ucigas, omorandu-si propria
sotie, ajungand in felul acesta pe deplin copia lui Lica, crima fiind considerata ultima treapta a dezumanizarii lui Ghita.
Ghita ajunge ucigajul distrus psihic si emotional si inca fiind insetat de bani este omorat de Raut pentru faptele sale, in timp ce
Lica se sinucide, iar focul ce cuprinde hanul purifica locul de nelegiuri, minciuni si alte crime, nelasand vreo urma a celor
inamplate.
Relatiile lui Ghita cu personajele din opera variaza in functie de ipostaza morala in care se afla acesta si evidentiaza
trasaturile caracteriale ale acestuia. In prima parte a nuvelei, Ghita se dovedeste a fi un sot credincios, intelegator si grijuliu in
timp ce in cea de-a doua parte devine un om ursuz, inchis in sine, apasat sufleteste din pricina constiintei incarcate si in cele
dinurma ucigas. Relatia cu sotia sa se destrama si si se raceste pe parcursul subiectului, el devenind violent in timp ce ea
devine dezamagita de propriul sot. Ea incepe sa il aprecieze pe Lica tot mai mult pentru ca ii acorda mai multa atentie decat
sotul ei, fiind mai sigur pe sine, inspirandu-i protectie si siguranta, iar in final ea i se daruieste Samadaului.
Relatia dintre Lica si Ghita este reprezentanta de un permanent conflict constient sau inconstient, Ghita dorind initial sa i se
impuna Samadaului, dar cedeaza in postura de supus in fata stapanului pamanturilor din zona Morii cu noroc si celui care i-ar fi
putut curma viata. Lica il implica asadar pe Ghita in afacerile lui necurate, personajul principal ne mai avand posibilitatea sa
renunte la necurate odata implicat, fapt ce duce la decaderea lui morala, conflicatul interior si schimbarea totala a caracterului
personajului condus de setea banilor.

Concluzie
In concluzie, Ghita, personajul principal al nuvele psihologice “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este conturat in mod realistic
tipic nuvelei psihologice, al carui statut social si moral se schimba pe parcursul operei.

Opinie
In opinia mea, Ghita reprezinta tipul omului slab, fara autoritate si conform vorbelor sotiei sale, o muiere imbracata in haine
barbatesti care desi este un om bun, este condus de propriile vicii, fiind insa constient de acest lucru, dar considera ca nu are
de ales.
Asemanatoare: