Dacismul

Curent de idei in istoriografia si literatura prin intermediul caruia este

evocata spiritualitatea dacica.
In poezia ,,Rugacinea unui dac”, opera eminesciana, poetul fiind atras de
mitul intemeietorilor poporului roman, se contureaza 2 conditii existentiale:
imaginea absolutului si imaginea romantica a damnatului prin care reda
durerea si suferinta. Prin cele 2 persoaaje se configuraza cele 2 conditii
existentiale romantice: omul de geniu si omul comun.

Dimensiunea religioasa a existentei

Literatura religioasa are un inceput in limba slavona, prin texte tiparite

sau prin ritualul de cult in cadrul bisericii. ( 20 de carti de diaconul Coresi:
„Saltirea Romaneasca”.
In secolul 17, se inregistreaza dezvoltarea unei insemnate literaturi
religioase in limba romana, in contextul dorintei de culturalizare a maselor si de
introducere a limbii romane ca limba de cult in biserica.
Un rol important in aceasta complexa sctiune, l-au avut mitropolitul:
- Varlaam: „Cazania” – valori literare si expresive
- Dosafei: „Psaltirea in versuri” – lirica salmica
Sentimentul religios continua sa se manifesteste in cultura la diferiti
scriitori: Mihai Eminescu, Octavian Goga, Lucian Blaga, Tudor Arghezi si devine
un reper semnificativ in creatia scriitorilor traditionalisti: Mihail Sadoveanu
Un aspect important este reprezentat de lirica lui Tudor Arghezi, in
special in creatiile de generic, denumite „Psalmi”, in care tema relatiei omului
cu divinitatea este valorificata din perspectiva conditiei existentiale a omului
modern.
Salm= specie a liricii religioase si culte, prin care se reflecta sentimentul
religios, sacrul, ideea de credinta, adoratie- rugaciunea
 Psalmismul invoca prezenta lui Dumnezeu, aflandu-se intr-o permanenta
pendulare intre credinta si indoiala
In opera lui Arghezi, salmul este transformat, devenind o meditatie
filosofica, ce exprima nelinistea, suferinta, singuratatea, furia si esecul. Un alt
poet este VasileVoiculescu, autorul poeziei „În grădina Ghetsemani”.

Formarea constiintei istorice

Istoriografia a reprezentat alaturi de creatiile religioase prima forma a

cuvantului scris, mai intai in secolul 15-16 in limba slavona, iar mai tarziu in
secolele 16-17 istoriografia se manifesta prin operele istorice si culturale ale
unor personalitati de marca, cum ar fi: Miron Costin, Ion Neculce si Dimitrie
Cantemir, reprezentantii umanismului romanesc.

Umanismul ( spre rationalism)

O miscare culturala ampla care tinde sa se schimbe statutul omului in

univers, dar si relatia acestuia cu divinitatea punandu-l in centrul lumii ca
masura a perfectiunii divine.
Genereaza emanciparea fiintei umane, dar si recunoasterea specificului
diferitelor popoare din aceasta perspectiva.
Inspirati de antichitatea greco-latina, umanistii considera ca omul este
masura tuturor lucrurilor, fiind finta perfecta si perfectibila, iar in functie de
acesta idei, configureaza conceptul omului total, care are cunostiinte
anciclopedice in toate domeniile stiintelor si artelor, dar si puteri creatoare
care-i dau posibilitatea sa prefigureze viitorul.
Renaserea ii are ca reprezentanti de baza pe: Leonardo da Vinci,
Michelangelo si William Shakespeare.
 In tarile romane, umanismul se reflecta fata de trecut si istorie care
contribuie treptat la formarea constiintei istorice. La carturarii romanai, a caror
intentie primordiara a fost de a consemna trecutul ca modalitate de afirmarea
spiritualitatii acestui popor.
Pentru Miron Costin, Grigore Ureche, Ion Neculce si Dimitrie Cantemir,
trecutul reprezinta modalitatea prin care se reflecta identitate, caracteristicile
si continuitatea acestui popor in spatiul European. Scrierile umainstilor romani
reflecta afirmarea constiintei istorice prin originea si contiunuitatea poporului
roman, dar si prin rolul istoriei de a oglindi trecutul, constribuind astfel la
educarea cititoilor. Majoritatea dintre acestia cauta sa descopere si sa faca
cunoscute originile latine ale poporului roman, interpreteaza istoria, valorifica
volclorul, conferind textelor istorio-grafice o vsloare istorica, lingvistica si
literara. Valoarea lingvistica este data de posibilitatea de a cunoastea o etapa
importanta din evolutia limbii romane, iar valoarea literara deriva din aspectele
asociate poeziei incipiente reomanesti.
Primul cronicar este Grigore Ureche, Opera sa numindu-se ,, Letopisețul
țărâi Moldovei” (letopiset/cronica = lucrare cu caracter istorio-grafic in care
sunt notate evenimentele istorice cronologic), cronica istorica se consemneaza
istoria moldovei, incepand cu formarea acestui stat medieval in 1359 pana in
1594, in timpul domnului Aron voda. In scrierea lui Grigore Ureche, autorul se
preocupa de ideea originalitstii, istoria modeland consiinta si modalitatea
urmasilor.
Grigore Ureche considera cronica o modalitate de a oferi identitate unei
cofectivitati. Autorul confera lucrarii sale o viziune complexa sub influenta
umanismului, opera fiind caracterizata si de un mesaj moral, dar si de trasaturi
estetice.