Floare albastra

Reperul al 3-lea

Si la Mihai Eminescu, ca si la marii poeti romantici, natura si dragostea sunt teme permanente, aflate
in armonie, deoarece natura reprezinta doar o stare de spirit , iar infatisarea ei este pusa in legatura
cu sentimentul, distingandu-se in acest sens doua etape in lirica eroica eminesciana; prima etapa
(1870-1883) care ilustreaza imaginea optimista, luminoasa a iubirii si a iubitei , asociate unui cadru
natural armonios , si cea de-a doua etapa(1880-1883), in care tristetea si dezamagirea sunt
predominante si de aceea natura este trista, apasataoare.

La Eminescu, exista patru ipostaze ale iubirii , dintre care primele trei apartin primei etape : o iubire
paradiziaca, in care natura apare ca un paradis terestru , in care cuplul erotic aluneca in somn si in
vis: o iubire demonica, unde cuplul erotic este alcatuit prin antiteza, ea-inger si el-demon; o iubire
erotica funerara sau funebra , in care cuplul este alcatuit dintr-o fiinta vie si una moarta. Cea de-a
patra ipostaza este cea a iubirii elagiace , in care preferinta poetului se indreapta spre elegii, unde
natura este una pustie , stinghera, iar sentimentele sunt de tristete coplesitoare , dureroasa, aceasta
apartinand etapei a doua.

Poezia ”Floare albastra” face parte din prima perioada de creatie eminesciana, apartine ipostazei
iubirii paradiziace , alaturi de alte poezii cu tema similara, cum sunt”Lacul”, ”Dorinta”, ”Craiasa din
povesti”, ”Melancolie” , si a fost publicata in revista ”Convorbiri literare” la 1 aprilie 1873.

In aceasta capodopera a perioadei de tinerete , pe langa tema iubirii si a naturii apar alte teme si idei
romantice, cum sunt idealul de fericire, de iubire pura, setea de absolut, problema cunoasterii si a
omului de geniu , deosebirea dintre iubirea comuna si cea ideala.Aceste teme sunt tipic romantice ,
ca si viziunea poetului despre lume , dearece Eminescu foloseste in tratarea lor o structura si un
imaginar poetic prin excelenta romantice.

Cele 14 strofe sunt structurate in doua planuri opuse ; cel al cunoasterii absolute , abstracte(strofele
1-3), si cel al cunoasterii terestre(strofele 5-14), despartite de meditatia poetului din strofa a 4-a.

La randul lor, cele doua planuri ale poeziei contin patru secvente poetice. Prima secventa, constituita
din trei strofe , cuprinde reprosul facut de fata iubitului care vrea sa patrunda in lumea abstracta a
ideilor pure, a cunoasterii absolute . Iubita il avertizeaza ca implinirea umana nu se realizeaza prin
cunoastere , ci prin iubire; ”Nu cata in departare/Fericirea ta, iubite!”

Secventa a doua , constituita doar din strofa a 4 a, cuprinde reactia uluitoare a barbatului care
recunoaste justetea reprosului (”Ah! Ea spuse adevarul”) si adopta o atitudine de indiferenta si de
acceptare a ideii.

Cea de-a 3 a secventa cuprinde strofele 5-12 si incepe cu motivul romantic al chemarii in codru
intalnit si in alte poezii , dar de data aceasta indemnul apartine fetei:”Hai in codru cu verdeata”.
Scenariul erotic care urmeaza este doar imaginat si proiectat intr-un viitor apropiat de catre fiinta
iubita si cuprinde presupusele vorbe nevinovate ale iubitului , manifestarile naive ale iubitei , gestul
tandru al apropierii celor doi si sarutul lor patimas , totul petrecandu-se intr-un cadru feeric, fie el
diurn sau nocturn.

Secventa a 4a este constituita din ultimele doua strofe , in prima facandu-si loc uimirea barbatului la
disparitia fiintei iubite , care” ca un stalp” statea ”in luna” si care este exaltat in fata frumusetii si a
gingasiei ei”dulce floare”, ”ce frumoasa”, a jovialitatii si a cochetariei feminine.
Prin continutul si prin forma ei, aceasta poezie reliefeaza o atmosfera si o viziune romantica asupra
iubirii, incadrandu-se unei categorii mai largi a poemelor erotice eminesciene care infatiseaza
ipostaza iubirii paradiziace si prezenta cuplului intr-un peisaj feeric, anticipand totodata unele motive
si teme intalnite apoi in marile creatii eminesciene, asa cum este in ”Luceafarul”.