Sunteți pe pagina 1din 25

DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE ECONOMICE

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SUPORTUL DE SEMINAR LA DISCIPLINA


CONTABILITATE FINANCIARĂ

Asist. univ. dr. Andreea Mihaela Zgardan

Anul universitar 2019-2020


Seminarul 1. Recapitulare – semestrul I

Regula generală I Conturile de activ încep să funcţioneze prin a se debita cu soldul


iniţial, se mai debitează cu creşterile de activ din cursul exerciţiului şi se creditează cu ieşirile sau
micşorările elementelor de activ. La sfârşitul exerciţiului au întotdeauna sold debitor sau sunt
soldate.

Regula generală II Conturile de pasiv încep să funcţioneze prin a se credita cu soldul


iniţial, se mai creditează cu creşterile de pasiv din cursul exerciţiului şi se debitează cu ieşirile sau
micşorările elementelor de pasiv. La sfârşitul exerciţiului au întotdeauna sold creditor sau sunt
soldate.

Scheme logice

Exemplu pentru un cont de activ:

D 212 „Mijloace fixe” C


Sid Unde:

Rd Rc 212 „Mijloace fixe” – denumirea şi simbolul


Tsd Tsc contului;
Sfd Fiind cont de activ: va avea sold iniţial şi final
debitor, prezentând pe parcursul unei luni atât
rulaj debitor cât şi creditor.
Exemplu pentru un cont de pasiv:

D 101 „Capital social” C


Sic Unde:

Rd Rc 101 „Capital social” – denumirea şi simbolul


Tsd Tsc contului;
Sfc Fiind cont de pasiv: va avea sold iniţial şi final
creditor, prezentând pe parcursul unei luni atât rulaj
debitor cât şi creditor.

D ACTIV C D PASIV C
Sid Sic
Rd Rc Rd Rc
Tsd Tsc Tsd Tsc
Sfd Sfc
Structura contului
CONTUL: simbol ,,denumire’’
DATA EXPLICAŢII DEBIT CREDIT SOLD
Sold iniţial

RULAJE
TOTAL SUME
SOLD FINAL

Seminarul 2

Noțiuni generale :

Prezentarea tematicii de seminar;

Prezentarea modalității de notare în cadrul seminarului;

Discuții privind tipurile de aplicații care se vor realiza la seminar;

Teme pentru nota minimă;

Bibliografie.

Notare seminar: 1 notă prezenţă, 2 note test (în total 3 note).

Bibliografie:
1. Doina Rada – Teoria generală a contabilităţii.Concepte şi metodologie, Editura Mirton
Timişoara, 2008;
2. Doina Rada şi Mihaela Lesconi Frumuşanu - Contabilitate financiară. Aplicaţii practice,
Editura Eftimie Murgu Reşiţa 2009;
3. Matiş D., Pop A. coordonatori, Contabilitate financiară, Editura Alma Mater, ediţia a III-
a, Cluj – Napoca, 2010;
***Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată în M.O. nr. 48/14.01.2005 cu modificările şi
completările ulterioare;
***Legea societăţilor comerciale nr. 31/1991 republicată în M.O. nr. 1066/17.11.2004 cu
modificările şi completările ulterioare.
Seminarul 3. Exerciţii legate de contabilitatea capitalului social, a rezervelor şi a
rezultatului exerciţiului

I. În cadrul unei entități economice, pe parcursul lunii, au loc următoarele operaţii


economice:
1. În data de 01.03.N, în baza actului constitutiv se subscrie capital în valoare de 40.000
lei.
- natura operaţiei economice:
- subscriere capital, actul constitutiv
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x = P + x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: capital social subscris nevărsat şi decontări cu asociaţii privind
capitalul;
- conturile: 456 „decontări cu asociaţii privind capitalul ” şi 1011 „capital social subscris
nevărsat”
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:
456 A + D
1011 P + C
- redactarea formulei contabile:
40.000 / 456 = 1011 / 40.000
2. În data de 02.03.N se depune capital în valoare de 40.000 lei.
- natura operaţiei economice:
- depunere capital, foaie de vărsământ
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x - x = P
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: conturi la bănci în lei şi decontări cu asociaţii privind capitalul;
- conturile: 456 „decontări cu asociaţii privind capitalul ” şi 5121 „conturi la bănci în lei”
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:
5121 A + D
456 A - C
- redactarea formulei contabile:
40.000 / 5121 = 456/ 40.000
3. În data de 09.03.N, se varsă capitalul prin virament bancar în valoare de 40.000 lei.
- natura operaţiei economice:
- vărsare capital, notă contabilă concomitentă cu depunere capital
- tipul modificării bilanţiere:
A=P+x-x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: capital social subscris nevărsat şi capital social subscris vărsat;
- conturile: 1011 „capital social subscris nevărsat” şi 1012 „capital social subscris vărsat”
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:
1011 P – D
1012 P + C
- redactarea formulei contabile:
40.000 / 1011 = 1012 / 40.000
II. În cadrul unei entități economice, pe parcursul lunii, au loc următoarele operaţii
economice:
1. În data de 02.03.N, în baza actului constitutiv se subscrie capital în valoare de 200 lei.
- natura operaţiei economice:
- subscriere capital, actul constitutiv
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x = P + x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: capital social subscris nevărsat şi decontări cu asociaţii privind
capitalul;
- conturile: 456 „decontări cu asociaţii privind capitalul ” şi 1011 „capital social subscris
nevărsat”
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:
456 A + D
1011 P + C
- redactarea formulei contabile:
200 / 456 = 1011 / 200
2. În data de 04.03.N se depune capital în valoare de 200 lei.
- natura operaţiei economice:
- depunere capital, foaie de vărsământ
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x - x = P
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: conturi la bănci în lei şi decontări cu asociaţii privind capitalul;
- conturile: 456 „decontări cu asociaţii privind capitalul ” şi 5121 „conturi la bănci în lei”
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:
5121 A + D
456 A - C
- redactarea formulei contabile:
200 / 5121 = 456/ 200
3. În data de 09.03.N, se varsă capitalul prin virament bancar în valoare de 200 lei.
- natura operaţiei economice:
- vărsare capital, notă contabilă concomitentă cu depunere capital
- tipul modificării bilanţiere:
A=P+x-x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: capital social subscris nevărsat şi capital social subscris vărsat;
- conturile: 1011 „capital social subscris nevărsat” şi 1012 „capital social subscris vărsat”
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:
1011 P – D
1012 P + C
- redactarea formulei contabile:
200 / 1011 = 1012 / 200
III. O entitate economică transferă valoarea primelor de emisiune în valoare de 1.000 lei
la alte rezerve. Să se realizeze analiza contabilă aferentă transferării primelor de
emisiune la alte rezerve.
- natura operaţiei economice:
- transfer prime de emisiune la alte rezerve
- tipul modificării bilanţiere:
P+ x - x = A
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: prime de emisiune și alte rezerve;
- conturile: 1041 “prime de emisiune” și 1068 „alte rezerve”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 1068 C D 1041 C

1.000 1.000

- redactarea formulei contabile:


1.000 / 1041 = 1068 / 1.000

IV. În urma procesului de reevaluare, se va înregistra în contabilitate o reevaluare în


plus a terenurilor, în valoare de 900 lei, a echipamentelor tehnologice în valoare de 500
lei şi a autoturismelor în valoare de 400 lei. Să se realizeze analiza contabilă aferentă
reevaluării.
- natura operaţiei economice:
- înregistrare reevaluare în plus a terenurilor, echipamentelor tehnologice și autoturismelor
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x = P + x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: rezerve din reevaluare, terenuri, echipamente
tehnologice și mijloace de transport;
- conturile: 105 “rezerve din reevaluare”, 2111 “terenuri”, 2131
“echipamente tehnologice” și 2133 „mijloace de transport”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:
D 105 C D 2111 C

1.800 900

D 2131 C D 2133 C

500 400

- redactarea formulei contabile:


% = 105 / 1.800
900 / 2111

500 / 2131

400 / 2133
Seminarul 4. Exerciţii legate de contabilitatea subvenţiilor, provizioanelor, împrumuturilor
şi datoriilor asimilate

1. O entitate economică încasează un împrumut extern din emisiuni de obligațiuni garantate


de bănci în valoare de 10.000 lei. Să se realizeze analiza contabilă.
- natura operaţiei economice:
- încasare împrumut extern
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x = P + x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: conturi curente la bănci și împrumuturi externe din
emisiuni de obligațiuni garantate de bănci;
- conturile: 5121 “conturi curente la bănci” și 1615 „împrumuturi externe
din emisiuni de obligațiuni garantate de bănci”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 5121 C D 1615 C

10.000 10.000

- redactarea formulei contabile:


10.000 / 5121 A+D = 1615 P+C / 10.000

2. O entitate economică contractează un împrumut intern din emisiunea de obligațiuni


garantate de stat în valoare de 5.000 lei. Să se realizeze analiza contabilă.
- natura operaţiei economice:
- încasare împrumut intern
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x = P + x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: conturi curente la bănci și împrumuturi interne din
emisiuni de obligațiuni garantate de stat;
- conturile: 5121 “conturi curente la bănci” și 1617 „împrumuturi interne
din emisiuni de obligațiuni garantate de stat”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 5121 C D 1617 C

5.000 5.000

- redactarea formulei contabile:


5.000 / 5121 A+D = 1617 P+C / 5.000
3. O entitate economică producătoare de frigidere, constituie un provizion pentru garanţii
acordate clienţilor, aferent producţiei lunii ianuarie a anului N, în valoare de 10.000 lei. Să se
realizeze analiza contabilă.
- natura operaţiei economice:
- constituire provizion
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x = P + x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: cheltuieli de exploatare privind provizioanele și
provizioane pentru garanții acordate clienților;
- conturile: 6812 “cheltuieli de exploatare privind provizioanele” și 1512
„provizioane pentru garanții acordate clienților”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 6812 C D 1512 C

10.000 10.000

- redactarea formulei contabile:


10.000 / 6812 A+D = 1512 P+C / 10.000

4. După cei doi ani de garanţie, în luna ianuarie a anului N+2, expiră perioada de garanţie a
produselor vândute şi nu s-au produs defecţiuni care să impună remedieri. Să se realizeze
analiza contabilă aferentă anulării provizionului creat.
- natura operaţiei economice:
- anulare provizion
- tipul modificării bilanţiere:
P+ x - x = A
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: venituri din provizioane și provizioane pentru
garanții acordate clienților;
- conturile: 7812 “venituri din provizioane” și 1512 „provizioane pentru
garanții acordate clienților”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 7812 C D 1512 C

10.000 10.000

- redactarea formulei contabile:


10.000 / 1512 P-D = 7812 P+C / 10.000
5. O entitate economică contractează un credit pe termen lung în valoare de 150.000 lei. Să se
realizeze analiza contabilă aferentă înregistrării creditului, precum şi plata ratei lunare (1.000
lei) şi a dobânzii (200 lei).
a. înregistrarea creditului:
- natura operaţiei economice:
- înregistrare credit
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x = P+x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: conturi la bănci în lei și credite bancare pe termen
lung;
- conturile: 5121 “conturi la bănci în lei” și 1621 „credite bancare pe termen
lung”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 5121 C D 1621 C

150.000 150.000

- redactarea formulei contabile:


150.000 / 5121 A+D = 1621 P+C / 150.000

b. înregistrarea dobânzii:
- natura operaţiei economice:
- înregistrare dobândă
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x = P+x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: cheltuieli cu dobânzile și dobânzi aferente creditelor
bancare pe termen lung;
- conturile: 666 “cheltuieli cu dobânzile” și 1682 „dobânzi aferente
creditelor bancare pe termen lung”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 666 C D 1682 C

200 200

- redactarea formulei contabile:


200 / 666 A+D = 1682 P+C / 200

c. înregistrarea plăţii ratei lunare:


- natura operaţiei economice:
- înregistrare plată rata lunară
- tipul modificării bilanţiere:
A- x = P-x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: conturi la bănci în lei, credite bancare pe termen lung
și dobânzi aferente creditelor bancare pe termen lung;
- conturile: 5121 “conturi la bănci în lei”, 1621 „credite bancare pe termen
lung” și 1682 „dobânzi aferente creditelor bancare pe termen lung”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 1682 C D 5121 C

200 1.200

D 1621 C

1.000

- redactarea formulei contabile:

% = 5121 A-C / 1.200


1.000 / 1621 P-D

200 / 1682 P-D


Seminarul 5. Exerciţii legate de contabilitatea imobilizărilor necorporale

1. Pentru constituirea unei entități economice s-au făcut cheltuieli de constituire în valoare de
8.000 lei, vizând comisioane, taxe şi onorarii. Să se realizeze analiza contabilă.
- natura operaţiei economice:
- constituire entitate economică
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x – x = P
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: cheltuieli de constituire și conturi la bănci în lei;
- conturile: 5121 “conturi la bănci în lei” și 201 „cheltuieli de constituire”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 5121 C D 201 C

8.000 8.000

- redactarea formulei contabile:


8.000 / 201 = 5121 / 8.000

2. O entitate economică achiziţionează o licenţă evaluată la 8.000 lei. Să se realizeze analiza


contabilă.
- natura operaţiei economice:
- achiziție licență
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x = P + x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: licența și furnizori de imobilizări;
- conturile: 205 “licența” și 404 „furnizori de imobilizări”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 404 C D 205 C

8.000 8.000

- redactarea formulei contabile:

8.000 / 205 = 404 / 8.000

3. O entitate economică achiziţionează un program informatic de contabilitate în valoare de


350 lei, TVA 19%. Să se realizeze analiza contabilă.
- natura operaţiei economice:
- achiziție program informatic
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x = P + x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: program informatic și furnizori de imobilizări;
- conturile: 208 “program informatic” și 404 „furnizori de imobilizări”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 404 C D 208 C

417 350

D 4426 C

67

- redactarea formulei contabile:

% = 404 P + C 417
208 350

4426 A + D 67

Temă individuală:

1. O entitate economică achiziţionează un teren în valoare de 120.000 lei. Să se realizeze


analiza contabilă.
2. O entitate economică achiziţionează aparatură birotică în valoare de 40.000 lei. Să se
realizeze analiza contabilă.
3. Pentru constituirea unei entități economice s-au făcut cheltuieli de constituire în valoare de
3.500 lei. Să se realizeze analiza contabilă.
Seminarul 6. Exerciţii legate de contabilitatea imobilizărilor corporale

1. O entitate economică achiziționează o instalație de lucru, în valoare de 100.000 lei, TVA


19%. Se achită furnizorul prin virament bancar. Să se realizeze notele contabile aferente
achiziției instalației de lucru precum și plata furnizorului.
a. achiziție instalație de lucru
% = 404 P + C 119.000
2131 A + D „furnizori de imobilizări” 100.000
„instalație de lucru”
4426 A + D 19.000
„TVA deductibilă”
b. achitarea furnizorului prin virament bancar
404 P - D = 5121 A - C 119.000
„furnizori de imobilizări” „conturi la bănci în lei”

2. O entitate economică vinde un teren, în valoare de 100.000 lei, TVA 19%. Să se realizeze
nota contabilă aferentă vânzării terenului.
a. vânzare teren
461 A + D = % 119.000
„debitori diverşi” 7583 P + C 100.000
„venituri din vânzarea
activelor”
4427 P + C 19.000
„TVA colectată”

3. O entitate economică apelează la o firmă specializată pentru a amenaja un teren ce urmează


a fi folosit pentru realizarea unei construcţii, valoarea facturii fiind de 10.000, TVA 19%. Se
achită furnizorul prin virament bancar. Să se realizeze notele contabile aferente facturii
primite pentru amenajarea terenului precum și plata furnizorului.
a. înregistrare factură pentru amenajarea terenului
% = 404 P + C 11.900
2112 A + D „furnizori de imobilizări” 10.000
„amenajări de terenuri”
4426 A + D 1.900
„TVA deductibilă”
b. achitarea furnizorului prin virament bancar
404 P - D = 5121 A - C 11.900
„furnizori de imobilizări” „conturi la bănci în lei”

4. O entitate economică achiziţionează un utilaj în valoare de 20.000 (preţul de cumpărare),


cheltuielile de transport, înscrise pe factura furnizorului, fiind în valoare de 500 lei, TVA
19%. Să se realizeze nota contabilă aferentă achiziției utilajului.

Costul de achiziţie = preţul de cumpărare + cheltuielile de transport = 20.500 lei


a. achiziție utilaj
% = 404 P + C 24.395
2131 A + D „furnizori de imobilizări “ 20.500
„utilaj”
4426 A + D 3.895
„TVA deductibilă”

5. O entitate economică achiziționează o instalație o instalație de măsurare, control și reglare,


în valoare de 3.000 lei, TVA 19%. Se achită furnizorul cu numerar. Să se realizeze notele
contabile aferente achiziției instalației de măsurare, control și reglare precum și plata
furnizorului.
a. achiziție instalație de măsurare, control și reglare
% = 404 P + C 3.570
2132 A + D „furnizori de imobilizări” 3.000
„ instalație de măsurare, control și
reglare”
4426 A + D 570
„TVA deductibilă”
b. achitarea furnizorului cu numerar
404 P - D = 5311 A - C 3.570
„furnizori de imobilizări” „casa în lei”

Temă individuală:

1. O entitate economică achiziționează un echipament de protecție, în valoare de 50.000 lei,


TVA 19%. Se achită furnizorul prin virament bancar. Să se realizeze notele contabile aferente
achiziției echipamentului de protecție precum și plata furnizorului.
2. O entitate economică apelează la o firmă specializată pentru a amenaja un teren ce urmează
a fi folosit pentru realizarea unei construcţii, valoarea facturii fiind de 12.000, TVA 19%. Se
achită furnizorul prin virament bancar. Să se realizeze notele contabile aferente facturii
primite pentru amenajarea terenului precum și plata furnizorului.
Seminarul 7. Exerciţii legate de contabilitatea imobilizărilor financiare, amortizărilor şi
ajustărilor

1. O entitate economică acordă un împrumut unei alte entităţi în valoare de 10.000 lei, pe o
perioadă de 2 ani, dobânda fiind de 10% pe an. Să se realizeze notele contabile aferente
acordării împrumutului, contabilizarea și încasarea dobânzii (timp de 2 ani) precum și
încasarea împrumutului.
a. acordarea împrumutului:
- natura operaţiei economice:
- acordare împrumut
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x - x = P
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: împrumuturi acordate pe termen lung și conturi
curente la bănci;
- conturile: 2675 “împrumuturi acordate pe termen lung” și 5121 „conturi
curente la bănci”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 2675 C D 5121 C

10.000 10.000

- redactarea formulei contabile:


10.000 / 2675 A+D = 5121 A-C / 10.000

b. contabilizarea dobânzii (timp de 2 ani):


- natura operaţiei economice:
- contabilizarea dobânzii
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x = P + x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: dobânda aferentă împrumuturilor acordate pe termen
lung și venituri din creanțe imobilizate;
- conturile: 2676 “dobânda aferentă împrumuturilor acordate pe termen
lung” și 7615 „venituri din alte imobilizări financiare”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 2676 C D 7615 C

1.000 1.000

- redactarea formulei contabile:


1.000 / 2676 A+D = 7615 P+C / 1.000

c. încasarea dobânzii (timp de 2 ani):


- natura operaţiei economice:
- încasarea dobânzii
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x - x= P
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: dobânda aferentă împrumuturilor acordate pe termen
lung și conturi curente la bănci;
- conturile: 2676 “dobânda aferentă împrumuturilor acordate pe termen
lung” și 5121 „conturi curente la bănci”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 2676 C D 5121 C

1.000 1.000

- redactarea formulei contabile:


1.000 / 5121 A+D = 2676 A-C / 1.000

d. încasarea împrumutului:
- natura operaţiei economice:
- încasarea împrumutului
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x - x= P
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: împrumuturi acordate pe termen lung și conturi
curente la bănci;
- conturile: 2675 “împrumuturi acordate pe termen lung” și 5121 „conturi
curente la bănci”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 2675 C D 5121 C

10.000 10.000

- redactarea formulei contabile:


10.000 / 5121 A+D = 2675 A-C / 10.000

2. O entitate economică achiziţionează titluri de participare în valoare de 15.000 lei, plata


făcându-se prin bancă. Să se realizeze nota contabilă aferente achiziției titlurilor de
participare.
- natura operaţiei economice:
- achiziție titluri de participare
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x - x= P
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: alte titluri imobilizate și conturi curente la bănci;
- conturile: 265 “alte titluri imobilizate” și 5121 „conturi curente la bănci”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:
D 265 C D 5121 C

15.000 15.000

- redactarea formulei contabile:


15.000 / 265 A+D = 5121 A-C / 15.000

3. În urma procesului de inventariere se constituie ajustări pentru pierderea de valoare a


imobilizărilor financiare în valoare de 3.000 lei. Să se realizeze nota contabilă aferentă
constituirii ajustării pentru pierderea de valoare.
- natura operaţiei economice:
- constituire ajustări pentru pierderea de valoare
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x = P + x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: cheltuieli financiare privind ajustările pentru
pierderea de valoare a imobilizărilor financiare și ajustări pentru pierderea
de valoare a imobilizărilor financiare;
- conturile: 6863 “cheltuieli financiare privind ajustările pentru pierderea de
valoare a imobilizărilor financiare” și 296 „ajustări pentru pierderea de
valoare a imobilizărilor financiare”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 6863 C D 296 C

3.000 3.000

- redactarea formulei contabile:


3.000 / 6863 A+D = 296 P+C / 3.000

4. O entitate economică virează sumele datorate unei entităţi afiliate, în valoare de 30.000, pe
o perioadă de 2 ani, dobânda fiind de 15% pe an. Să se realizeze notele contabile aferente
virării sumelor, contabilizarea și încasarea dobânzii (timp de 2 ani) precum și încasarea
sumelor.
a. virarea sumelor:
- natura operaţiei economice:
- virarea sumelor
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x - x= P
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: sume datorate de entități afiliate și conturi curente la
bănci;
- conturile: 2671 “sume datorate de entități afiliate” și 5121 „conturi curente
la bănci”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 2671 C D 5121 C
30.000 30.000

- redactarea formulei contabile:


30.000 / 2671 A+D = 5121 A-C / 30.000

b. contabilizarea dobânzii (timp de 2 ani):


- natura operaţiei economice:
- contabilizarea dobânzii
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x = P + x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: dobânda aferentă sumelor datorate de entitățile
afiliate și venituri din creanțe imobilizare;
- conturile: 2672 “dobânda aferentă sumelor datorate de entitățile afiliate” și
7615 „venituri din alte imobilizări financiare”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 2672 C D 7615 C

4.500 4.500

- redactarea formulei contabile:


4.500 / 2672 A+D = 7615 P+C / 4.500
c. încasarea dobânzii (timp de 2 ani):
- natura operaţiei economice:
- încasarea dobânzii
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x - x= P
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: conturi curente la bănci și dobânda aferentă sumelor
datorate de entitățile afiliate;
- conturile: 2672 “dobânda aferentă sumelor datorate de entitățile afiliate” și
5121 „conturi curente la bănci”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 5121 C D 2672 C

4.500 4.500

- redactarea formulei contabile:


4.500 / 5121 A+D = 2672 A-C / 4.500

d. încasarea sumelor:
- natura operaţiei economice:
- încasarea sumelor
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x - x= P
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: conturi curente la bănci și sume datorate de entități
afiliate;
- conturile: 2671 “sume datorate de entități afiliate” și 5121 „conturi curente
la bănci”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 5121 C D 2671 C

30.000 30.000

- redactarea formulei contabile:


30.000 / 5121 A+D = 2671 A-C / 30.000

5. Se aduce aport la capitalul social al altei entităţi un autoturism în valoare de 40.000 lei,
acesta fiind amortizat în valoare de 12.000 lei, valoarea aportului fiind 20.000 lei. Să se
realizeze notele contabile aferente înregistrării apotului, amortizarea calculată de entitatea
care face aportul precum și înregistrarea valorii rămase de amortizat.
a. înregistrarea aportului:
- natura operaţiei economice:
- înregistrarea aportului
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x - x= P
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: alte titluri imobilizate și mijloace de transport;
- conturile: 265 “alte titluri imobilizate” și 2133 „mijloace de transport”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 265 C D 2133 C

20.000 20.000

- redactarea formulei contabile:


20.000 / 265 A+D = 2133 A-C / 20.000

b. amortizarea calculată de entitatea care face aportul:


- natura operaţiei economice:
- amortizarea calculată
- tipul modificării bilanţiere:
A- x= P - x
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: amortizarea instalaţiilor, mijloacelor de transport,
animalelor şi plantaţiilor și mijloace de transport;
- conturile: 2813 “amortizarea instalaţiilor, mijloacelor de transport,
animalelor şi plantaţiilor” și 2133 „mijloace de transport”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:
D 2813 C D 2133 C

12.000 12.000

- redactarea formulei contabile:


12.000 / 2813 P-D = 2133 A-C / 12.000

c. înregistrarea valorii rămase de amortizat:


- natura operaţiei economice:
- înregistrarea valorii rămase de amortizat
- tipul modificării bilanţiere:
A+ x - x= P
- identificarea posturilor din bilanţ, respectiv a conturilor care ţin evidenţa acelor
elemente patrimoniale:
- posturile din bilanţ: alte titluri imobilizate și mijloace de transport;
- conturile: 265 “alte titluri imobilizate” și 2133 „mijloace de transport”.
- stabilirea corespondenţei conturilor, aplicarea regulilor de funcţionare:

D 265 C D 2133 C

8.000 8.000

- redactarea formulei contabile:


8.000 / 265 A+D = 2133 A-C / 8.000

Temă individuală:

1. O entitate economică acordă un împrumut unei alte entităţi în valoare de 20.000 lei, pe o
perioadă de 2 ani, dobânda fiind de 15% pe an. Să se realizeze notele contabile aferente
acordării împrumutului, contabilizarea și încasarea dobânzii (timp de 2 ani) precum și
încasarea împrumutului.
2. O entitate economică virează sumele datorate unei entităţi afiliate, în valoare de 25.000, pe
o perioadă de 2 ani, dobânda fiind de 10% pe an. Să se realizeze notele contabile aferente
virării sumelor, contabilizarea și încasarea dobânzii (timp de 2 ani) precum și încasarea
sumelor.
Seminarul 8. Exerciţii legate de contabilitatea stocurilor

1.O entitate economică achiziţionează obiecte de inventar în valoare de 2.000 lei, TVA 19%.
Să se realizeze nota contabilă aferentă achiziției obiectelor de inventar.

% = 401 P + C 2.380
303 A + D „produse finite” 2.000
„materiale de natura obiectelor de
inventar”
4426 A + D 380
„TVA deductibilă”

2. Se achiziţionează combustibili în valoare de 2.380 lei, pe bază de bon fiscal. Să se realizeze


nota contabilă aferentă achiziției combustibililor.

% = 5311 A - C 2.380
3022 A + D „casa în lei” 2.000
„combustibili”
4426 A + D 380
„TVA deductibilă”

3. O entitate economică vinde semifabricate în valoare de 5.000 lei, TVA 19%, preţul de
achiziţie fiind de 3.000 lei. Să se realizeze notele contabile aferente vânzării semifabricatelor,
descărcării gestiunii semifabricatelor și repartizării diferenţelor de preţ favorabile la
semifabricate.

a. vânzarea semifabricatelor:
411 A + D = % 5.950
„clienţi” 702 P + C 5.000
„venituri din vânzarea
semifabricatelor”
4427 P + C 950
„TVA colectată”
b. descărcarea gestiunii semifabricatelor:
711 P - D = 341 A - C 3.000
„variaţia stocurilor” „semifabricate”
c. repartizarea diferenţelor de preţ favorabile la semifabricate:
348 A + D = 711 P + C 2.000
„diferenţe de preţ la produse” „variaţia stocurilor”

Tema individuală:

1.O entitate economică achiziţionează obiecte de inventar în valoare de 1.000 lei, TVA 19%.
Să se realizeze nota contabilă aferentă achiziției obiectelor de inventar.
2. O entitate economică vinde semifabricate în valoare de 4.000 lei, TVA 19%, preţul de
achiziţie fiind de 2.000 lei. Să se realizeze notele contabile aferente vânzării semifabricatelor,
descărcării gestiunii semifabricatelor și repartizării diferenţelor de preţ favorabile la
semifabricate.
Seminarul 9. Test de evaluare a cunoştinţelor

Nume, prenume __________________________


Data ____________________________________
Specializarea, anul ________________________

TEST DE EVALUARE A CUNOŞTINŢELOR

3 puncte din oficiu


1. O entitate economică achiziţionează materiale consumabile în valoare de 15.000 lei, TVA
19%, plata se face pe bază de chitanţă. Să se realizeze notele contabile aferente achiziției
materialelor consumabile precum și plata furnizorului. (1 punct prima înregistrare; 1 punct
a doua întregistrare).

2. O entitate economică achiziţionează un program informatic în valoare de 2.000 lei, TVA


19%, plata se face pe bază de ordin de plată. Să se realizeze notele contabile aferente
achiziției programului informatic precum și plata furnizorului. (1 punct prima înregistrare;
1 punct a doua întregistrare).

3. O entitate economică vinde semifabricate în valoare de 5.000 lei, TVA 19%, preţul de
achiziţie fiind de 3.000 lei. Să se realizeze notele contabile aferente vânzării semifabricatelor,
descărcării gestiunii semifabricatelor și repartizării diferenţelor de preţ favorabile la
semifabricate. (1 punct prima înregistrare; 1 punct a doua întregistrare; 1 punct a treia
înregistrare).
Seminarul 10. Rezolvarea testului de evaluare a cunoştinţelor

3 puncte din oficiu


1. O entitate economică achiziţionează materiale consumabile în valoare de 2.000 lei, TVA
19%, plata se face pe bază de chitanţă. Să se realizeze notele contabile aferente achiziției
materialelor consumabile precum și plata furnizorului. (1 punct prima înregistrare; 1 punct
a doua întregistrare).
a. achiziție materiale consumabile și plata furnizorului în numerar
% = 401 P + C 2.380
302 A + D „furnizori” 2.000
„materiale consumabile”
4426 A + D 380
„TVA deductibilă”

401 P - D = 5311 A - C 2.380


„furnizori” „casa în lei”
1. O entitate economică achiziţionează un program informatic în valoare de 2.000 lei, TVA
19%, plata se face pe bază de ordin de plată. Să se realizeze notele contabile aferente
achiziției programului informatic precum și plata furnizorului. (1 punct prima înregistrare;
1 punct a doua întregistrare).
a. achiziție program informatic și plata furnizorului prin virament bancar
% = 404 P + C 2.380
208 A+ D „furnizori de imobilizări” 2.000
„alte imobilizări necorporale”
4426 A + D 380
„TVA deductibilă”

404 P - D = 5121 A - C 2.380


„furnizori de imobilizări” „conturi curente la bănci în lei”

3. O entitate economică vinde semifabricate în valoare de 5.000 lei, TVA 19%, preţul de
achiziţie fiind de 3.000 lei. Să se realizeze notele contabile aferente vânzării semifabricatelor,
descărcării gestiunii semifabricatelor și repartizării diferenţelor de preţ favorabile la
semifabricate. (1 punct prima înregistrare; 1 punct a doua întregistrare; 1 punct a treia
înregistrare).
a. vânzarea semifabricatelor:
411 A + D = % 5.950
„clienţi” 702 P + C 5.000
„venituri din vânzarea
semifabricatelor”
4427 P + C 950
„TVA colectată”
b. descărcarea gestiunii semifabricatelor:
711 P - D = 341 A - C 3.000
„variaţia stocurilor” „semifabricate”
c. repartizarea diferenţelor de preţ favorabile la semifabricate:
348 A + D = 711 P + C 2.000
„diferenţe de preţ la produse” „variaţia stocurilor”
Seminarul 11. Exerciţii legate de contabilitatea drepturilor faţă de personal şi bugete
1. O entitate economică înregistrează statul de plată aferent unui fond de salarii de 3.200 lei,
ştiind că:
Salariu brut 3.200 lei

Contribuții datorate de angajat

25% CAS (asigurări sociale) 3.200 lei * 25% = 800 lei

10% CASS (asigurări sociale de sănătate) 3.200 lei * 10% = 320 lei

Deducere personală (2 copii în întreținere) 455 lei

10% Impozit pe venit se calculează (salariu brut – 25% CAS – 10% CASS –
deducere personală) * 10% = (3.200 – 800 – 320 – 455) * 10% = 1.625 * 10% =
162,5 (ceea ce depășește de 0,5 se aproximează în sus) = 163 lei

Salariu net se calculează salariu brut – 25% CAS – 10% CASS – 10% impozit
= 3.200 – 800 – 320 – 163 = 1.917 lei

Contribuții datorate de angajator

2,25% CAM (contribuția asiguratorie pentru muncă) 3.200 lei * 2,25% = 72


lei

a. înregistrarea fondului de salarii:

641 = 421 Fondul de


salarii
Cheltuieli cu salariile Personal - salarii datorate (salariile
personalului brute)

b. înregistrarea contribuţiilor salariaţilor la bugetul de stat şi reţinerilor:

421 = 444 Valoarea


impozitului
Personal - salarii datorate Impozitul pe venituri de pe venit
natura salariilor
421 = 4315 Valoarea
CAS (25%)
Personal - salarii datorate Contribuția de asigurări
sociale
421 = 4316 Valoarea
CASS
Personal - salarii datorate Contribuția de asigurări (10%)
sociale de sănătate

c. înregistrarea contribuţiilor unităţii la bugetul de stat:


646 = 436 Valoarea contribuției
asiguratorii pentru muncă
Cheltuieli privind contribuția Contribuția
(2,25%)
asiguratorie pentru muncă asiguratorie pentru
muncă

d. plata restului de plată prin virament bancar:

421 = 5121 Valoarea


salariului
net
„personal remuneraţii „conturi curente la
datorate” bănci”

e. plata restului de plată în numerar:

421 = 5311 Valoarea


salariului
net
„personal remuneraţii „casa în lei”
datorate”

f. plata contribuțiilor datorate de salariați și unitate prin virament bancar / în numerar:

% = 5121 / 5311
4315 „conturi curente la bănci
în lei”/ „casa în lei”
„contribuţia personalului la
asigurările sociale”
4316
„contribuţia angajaţilor
pentru asigurările sociale de
sănătate”
444
„impozit pe venituri de
natura salariilor”
436
„Contribuţia asiguratorie
pentru muncă”

S-ar putea să vă placă și