NOȚIUNEA ȘI NECESITATEA CONTULUI

Contul are o sferă de cuprindere mult mai restrânsă, referindu-se numai la unul din
elementele patrimoniale cuprinse în bilanț, dar despre care arată nu numai situația acestuia la
un moment dat, ci și modificările la care este supus pe parcursul perioadei de gestiune.
Orice cont deschis în contabilitatea curentă are un anumit conținut economic, determinat
de însuși elementul patrimonial care se evidențiază cu ajutorul său și care poate fi:
- bun economic cu o anumită destinație, de exemplu: mijloc fix, materie primă, produs
finit, marfă, numerar în caseria unității, disponibil la bancă etc.;
- sursa de finanțare, în funcție de modul de proveniență a bunurilor economice, ca de
exemplu: capital social, credite bancare pe termen lung și mediu sau pe termen scurt, datorii
față de furnizori, față de bugetul statului etc.;
- proces economic, care antrenează venitul și chieltuielile în fazele circuitului economic,
ca de exempulu: aprovizionarea cu materiale și mărfuri, producția de bunuri materiale, lucrări
și servicii, vânzarea produselor și a mărfurilor etc.;
- rezultat financiar, care se prezintă sub formă de profit sau pierdere.
- obiectul contabilității se realizează nu prin întocmirea a câte unui bilanț după fiecare
operație economică sau financiară în parte, ci prin înregistrarea completă și neîntreruptă în
conturi, pe bază de documente, a tuturor operațiilor economice sau financiare respective,
urmând ca bilanțul să se întocmească la sfârșitul exercițiului financiar pentru generalizarea
datelor din cont.
- pentru a da posibilitatea acestei generalizări, contabilitatea folosește la înregistrarea
operațiilor economice și financiare în conturi, exprimarea valorică (etalonul bănesc sau
monetar).
- totalitatea conturilor folosite de contabilitatea curentă pentru reflectarea obiectului sau
de studiu constituie sistemul conturilor.

1
 FUNCȚIILE CONTULUI

1. Funcția economică → fiecare cont reflectă un anumit bun economic, sursa de

finanțare, procesul economic sau rezultatul financiar, care determină însuși conținutul contului
respectiv.
2. Funcția statistică → datele și informatțiiile furnizate de conturi stau la baza unor
indicatori statistici, cum ar fi cei cu privire la volumul producției globale (exercițiului), al
producției marfă etc.
3. Funcția de calcul se întâlnește la toate conturile și pe baza ei se calculează situația
tuturor elementelor patrimoniale în diferite momente ale activității economice, se calculează
costul efectiv al producției, rezultatele financiare etc. .
4. Funcția de control → constă în folosirea datelor și informațiilor furnizate de ele la
controlul integrității patrimoniului unității, de desfacere a produselor finite și a mărfurilor etc. .
5. Funcția de grupare → îndeplinită de toate conturile. În ele se înregistrează bunurile
economice pe elemente omogene, reflectându-se în fiecare cont toate operațiile care se referă la
un anumit element.
6. Functia de sistematizare este realizata de fiecare cont în cadrul său, prin înregistrarea
distinctă a operațiilor economice și financiare care provoacă modificări în sensul creșterii,
majorării, de acelea care determină scăderi, micșorări ale aceluiași element.
7. Funcția contabilă a conturilor constă într-un anumit mod de înregistrare în cadrul lor
a creșterilor și micșorărilor determinate de operațiile economice și financiare la care se referă,
în raport cu conținutul economic al conturilor respective. Această funcție este determinată de
conținutul economic al conturilor și în baza ei se asigură exercitarea de către acestea a tuturor
celorlalte funcții enumerate mai sus.

2
 ELEMENTELE STRUCTURII CONTULUI

1. Denumirea sau titlul contului.

2. Debitul și creditul - cele două părți opuse ale contului.
3. Mișcarea sau rulajul contului (rulajele curente, modificările elementelor
patrimoniale): totalul sumelor înregistrate în debit → Rulaj debitor (RD) și în credit → Rulaj
crebitor (RC).
4. Explicația operațiilor înregistrate în cont.
5. Soldul contului
I. Soldul inițial (starea inițială) – reflectă existentul elementului patrimonial la începutul
perioadei. Pentru conturile de activ – Sold inițial debitor (SiD). Pentru conturile de pasiv –
Sold inițial creditor (SiC).
II. Soldul se stabilește pe baza următoarelor relații:
a. TSD* – TSC** = SFD (sold final debitor), unde: TSD > TSC.
b. TSC – TSD = SFC (sold final creditor), unde: TSC > TSD.
c. TSD – TSC = 0, cont soldat sau balansat , Sold final = 0, TSD=TSC.
Soldul stabilit la sfârșitul exercițiului financiar, în ultima zi a lunii, se numește sold final
și apare ca sold inițial la începutul lunii următoare.
* TSD = Total sume debitoare
** TSC = Total sume creditoare

FORMELE ECUAȚIEI DE ECHILIBRU A PATRIMONIULUI

ACTIVUL PATRIMONIAL = PASIVUL PATRIMONIAL

ACTIV = PASIV → ACTIV = CAPITALURI PROPRII + DATORII
BUNURI ECONOMICE = DREPTURI + OBLIGAȚII
UTILIZĂRI = RESURSE
PATRIMONIUL ECONOMIC = PATRIMONIUL JURIDIC

3
 FORMATUL GENERAL AL CONTURILOR

1011 → Capital social subscris nevărsat (P)

1 – Clasa 1 de conturi: Conturi de capitaluri, provizioane, împrumuturi și datorii
asimilate
10 – Grupa 10: Capital și rezerve
101 – cont sintetic de gradul I, cu 3 cifre - Capital
1011 - cont sintetic de gradul II, cu 4 cifre - Capital subscris nevărsat

Conturile sintetice
Reflectă mijloacele, sursele și procesele economice, în expresie valorică, pe grupe sau
categorii omogene sub aspectul conținutului lor.

Conturile analitice
Dezvoltă conturile sintetice, oglindind părțile componente ale mijloacelor, surselor sau
proceselor economice. Acestea se țin fie numai în expresie valorică, fie în expresie bănească și
cantitativă, în funcție de natura elementelor înregistrate.

4
 REGULILE GENERALE DE FUNCȚIONARE A CONTURILOR

1. Prima regula de funcționare a conturilor: conturile de activ încep să funcționeze

prin a se debita și se debitează cu existențele de activ, iar conturile de pasiv încep să
funcționeze prin a se credita și se creditează cu existențele de pasiv.
2. Cea de-a doua regulă de funcționare a conturilor: conturile de activ se mai
debitează cu majorările, creșterile, sporirile, intrările etc. elementelor de activ, iar
conturile de pasiv se mai creditează cu majorările, creșterile, sporirile, intrările etc.
elementelor de pasiv.
3. Cea de-a treia regulă de funcționare a conturilor: conturile de activ se creditează
cu micșorările, scăderile, diminuările, ieșirile etc. elementelor de activ, iar conturile
de pasiv se debitează cu micșorările, creșterile, sporirile, intrările etc. elementelor de
pasiv.
4. Ultima regulă de funcționare a conturilor: Conturile de activ au întodeauna sold
final debitor, sau sunt soldate, iar conturile de pasiv au întodeauna soldul final
creditor sau sunt soldate.

CENTRALIZAREA CELOR 4 REGULI

1) Conturile de activ încep să funcționeze prin a se debita și se debitează cu existentul
(soldul inițial - debitor) și creșterile de activ, creditându-se cu micșorările de activ, iar la
sfârșitul exercițiului financiar au întodeauna sold final debitor sau sunt soldate.
2) Conturile de pasiv încep să funcționeze prin a se credita și se creditează cu existentul
(soldul inițial - creditor) și creșterile de pasiv, debitându-se cu micșorările de pasiv, iar la
sfârșitul exercițiului financiar au întodeauna sold final creditor sau sunt soldate.

5
 MODIFICĂRILE PATRIMONIALE SAU BILANȚIERE

Rezultă din regulile de funcționare ale conturilor și pot fi împărțite după cum urmează:
I. Modificări de structură (se produc fie în structura activului, fie în cea a pasivului)
a. A + X – X = P (A – Activ, P – Pasiv, X – valoarea modificării) 2 conturi de
activ, unul crește (+), altul scade (-)
Exemplificare: Consum de materii prime în valoare de 3.000 lei.
601 = 301 3.000 lei
601 „Consum de materii prime” A +, 301 „Materii prime”A -
b. A = P + X – X 2 conturi de pasiv, unul crește (+), altul scade (-)
Exemplificare: Trecerea rezervelor în capitalul social, 200 lei.
106 = 101 200 lei
106 „Rezerve” P -, 101 „Capital social” P +
II. Modificări de volum (toate conturile și activ și pasiv cresc/scad simultan)
a. A + X = P +X
(toate conturile cresc simultan cu aceeași sumă; și cele de activ și cele de pasiv)
Exemplificare: Achiziția de materii prime de la furnizori, 200 lei.
301 = 401 200 lei
301 „Materii prime” A +, 401 „Furnizori” P +
Obs.! La achiziție, înregistrare, primire, recepție, inventariere, vânzare, intrare în
patrimoniu toate conturile cresc.
b. A – X = P – X
(toate conturile scad simultan cu aceeași sumă; și cele de activ și cele de
pasiv)
Exemplificare: Se achită o datorie față de furnizori prin cont bancar, în valoare
de 1.000 lei.
401 = 5121 1.000 lei
5121 „Conturi la bănci în lei” A - 401 „Furnizori” P -
Obs.! La achitarea de plăți sau datorii toate conturile scad.

6
 Dacă într-o operație financiar-contabilă înregistrăm mai mult de 2 conturi, folosim
semnul de „%” care înseamnă „următoarele la”.
Exemplificare: Pe 12.10.2020 a avut loc achiziția de mărfuri de la furnizori pe factură în
valoare de 3.000 lei.
371 „Mărfuri” A +, 4426 „T.V.A. Deductibilă” A +, 401 „Furnizori” P +
% = 401 3.570 lei
371 3.000
4426 570

SCHEMA RELAȚIONALĂ DINTRE DEBIT ȘI CREDIT

DEBIT CREDIT
ACTIV + ACTIV –
PASIV - CREDIT +
REGULĂ GENERALĂ
DEBIT = CREDIT → ACTIV = PASIV

DEOSEBIRILE DINTRE ACTIV ȘI DEBIT, PASIV ȘI CREDIT

În timp ce activul reflectă totalitatea bnurilor economice existente în unitatea

patrimonială la un moment dat, adică solduri finale debitoare ale conturilor de activ, debitor
reflectă existentul și majorările unui singur element de activ în cazul conturilor de activ, sau
micșorările unui asemenea, în timp ce pasivul reflectă totalitatea surselor de finanțare existente
la un moment dat, adică solduri finale creditoare unui singur element de pasiv, în cazul
conturilor de pasiv sau micșorările unui singur element de activ, în cazul conturilor de activ.

7
 CONTURI MONOFUNCȚIONALE ȘI BIFUNCȚIONALE

Conturile monofuncționale sunt acelea care la sfârșitul perioadei de gestiune prezintă

întodeauna un singur fel de sold, fie numai debitor, fie numai creditor, funcționand deci, fie
numai după regula de funcționare a conturilor de activ, fie numai după regula de funcționare a
conturilor de pasiv, adică după o singură regulă.
Ele sunt întodeauna numai conturi de activ sau numai conturi de pasiv.

Conturile bifuncționale sunt acelea care pot prezenta la un moment dat fie sold debitor,
fie sold creditor, funcționând deci în anumite cazuri după regula de funcționare a conturilor de
activ, iar în altele, după aceea a conturilor de pasiv.
Aceste conturi nu au întodeauna același fel de sold, numai debitor sau numai creditor, ci
oscilează de la o perioadă la alta, având uneori caracterul de conturi de activ, iar alteori
caracterul de conturi de pasiv.