CONTABILITATE

1. Societatea a primit o subvenţie de 50% pentru investiţii de la buget pentru

achiziţionarea unui utilaj în sumã de 3.000 lei. Utilajul achiziţionat a fost utilizat şi
amortizat pentru suma de 2.400 lei, dupã care s-a vândut unui client la preţul de 800 lei.
Cum sunt afectate bilanţul şi contul de profit şi pierdere?
- achizitia utilajului 2131=404 3000
- inregistrarea subventiei de primit 445=131 1500
- incasarea subventiei 5121=445 1500
-plata utilajului 404=5121 3000
-inregistrarea amortizarii 6813=2813 2400
-inregistrarea amortizarii la venituri 131=7583 1200
-vanzare utilaj 461=7583 800
-descarcarea gestiunii 2813=2131 2400
6583=2131 600
Concluzie: Dupa inchidrea conturilor de venituri si cheltuieli rezulta un sold debitor la
contul 121, o pierdere in suma de 1000

2. Potrivit balanţei de verificare încheiate la 31.12.N, conturile prezintã urmãtoarele

solduri: cont 1012 = 21.000 lei, cont 121 (SC) = 5.000 lei, cont 129 = 5.000 lei, cont 105
= 6.000 lei, cont 117 (SD) = 4.000 lei, cont 151 = 2.000 lei, cont 161 = 8.000 lei, cont
169 = 1.000 lei.
Calculaţi suma capitalului propriu.
CP=1012 + 105 + 121 ( SC) – 117 ( SD) – 129
CP= 21000+6000+5000-4000-5000
CP= 23000

3. SC APRO SA emite 10.000 de obligatiuni cu o valoare nominala de 2 lei. Inainte de a

ajunge la scadenta se rascumpara 5.000 de obligatiuni la pretul de 1,85 lei/bucata, iar
5.000 de obligatiuni la pretul de 2,2 lei/bucata, dupa care toate obligatiunile se anuleaza.
Dobanda datorata pana la rascumparare este de 30 lei, care se achita in numerar.

1
a) emitere obligatiuni:
512 = 161 20.000 lei

b) Rascumparare 5.000 obligatiuni cu 1.85 lei\buc:

505 = 512 9.250 lei

c) Rascumparare 5000 obligatiuni cu 2.2 lei\ buc :

505 = 512 11.000 lei

d) Anulare obligatiuni :

161 = % 10.000 lei

505 9.250 lei
768 750 lei

% = 505 11.000 lei

161 10.000 lei
668 1.000 lei

e) Achitare dobanda :
666 = 513 30 lei

4. SC PREMAGRO SA primeste o comunicare pentru acordarea de subventii

guvernamentale in suma de 8.000 lei, pentru achizitionarea unui utilaj. Utilajul
achizitionat are o durata normata de serviciu de 4 ani.
-inreg.subventiei de primit 445=131 8000
- achizitia utilajului 2131=404 8000
-inreg.amortizarii liniare anul N 6813=2813 2000
-se include amortizarea inregistrata la venituri 131=7583 2000
Inregistrarile se repeta pentru cei 4 ani.

5. SC STIMIN SA achizitioneaza un utilaj in valoare de 4.000 lei, amortizabil liniar in 5

ani si care este subventionat de la bugetul de stat in suma de 1.600 lei.
-achizitionarea utilajului 2131=404 4000
-incasarea subventiei 5121=131 1600

2
-inregistrarea amortizarii anul N 6813=2813 800
-concomitente se include pe venituri amortizarea aferenta subventiei primite
131=7583 320 ( 1600 : 5 )
Inregistarile se repeta pentru cei 5 ani

6. SC CRISUL SA se afla la sfarsitul exercitiului finaciar 2004 in litigiu cu un client,

pentru marfurile livrate si neplatite, in suma de un utilaj in valoare de 4.000 lei,
amortizabil liniar 11.900 lei, din care TVA 1.900 lei. In exercitiul financiar 2005 litigiul
este castigat, pentru suma de 8.000 lei care se incaseza prin banca.
- inregistrarea clientilor incerti 4118=411 11900
- inregistrarea unui provizion 6812=1511 11900
- incasarea sumelor incerte 5121 = 4118 8000
-inreg.pierderii din creante 654=4118 7900
- anularea ajustarilor pt.depreciere 1511= 7812 11900

7. SC COMINCA SA vinde o cladire prin licitatie publica cu strigare.

Dupa prospectul de vanzare rezulta:
- valoare de inregistrare a activului vandut 45000 lei
- amortizarea calculate pana la data vanzarii 10000 lei
- valoarea ramasa neamortizata a cladirii 35000 lei
- taxa de participare la licitatie:10 persoane x 10 lei/pers = 100 lei
- garantia de participare la licitatie : 10 pers x 1000 lei/pers= 10000lei
-pretul de adjudecare a cladirii obtinut in urma licitatiei 57000 lei

Inregistrari in contabilitatea vanzatorului, inclusiv restituirea garantiilor.

Raspuns:

- incasarea taxei la licitatie 5311= 708 100

-incasarea garantiei de participare la licitatie: 5311=167 10000

3
-vanzarea cladirii la pretul obtinut in urma licitatiei: 461=7583 57000
-scaderea cladirii din gestiune:
6583 = 212 35.000 lei
281 = 212 10.000 lei
-restituirea garantiei 167 = 5311 10.000 lei

8. SC MIRAY SA realizeaza in regie proprie o cladire in valoare de 50000 lei, TVA

19%, din care 80% deductibila. Durata de amortizare a cladirii este de 10 ani, dupa
metoda liniara.
- inregistrarea cladirii in regie proprie 212=722 50000
4426=4427 9500
- gradul de deducere 80% 9500 x( 1-0,8) 212=4426 1900
Inregistrarea amortizarii anul N 6812 = 2812 5190 ( 50000+1900):10
Amortizarea se repeta pentru cei 10 ani

9. SC DACIA SA achizitioneaza 580 actiuni sub forma intereselor de participare de la o

filiala din cadrul grupului, printr-un intermediar. Valoarea de achizitie a unei actiuni este
de 10 lei. Partea eliberata din valoarea nominala a actiunilor fiind de 50%, comisionul
2%, pentru cumpararea actiunilor. Se achita comisionul catre intermediar si se face plata
diferentei in vederea eliberarii integrale a titlurilor de participare achizitionate. Din cele
580 actiuni achizitionate AGA hotaraste vanzarea a 280 actiuni la un curs de 10,2
lei/actiune, iar restul la un curs de 9,9 lei/actiune. Comisionul cuvenit societatii
intermediare a vanzarii este de 3%.
- achizitia unei actiuni de 10 lei si plata a 50% din actiuni ;
261 = % se inregistreaza achizitia a 580 actiuni sub forma de interese de participare la
valoarea de 5.800 lei
261 = % 5800
2692 2.900 lei
5121 2.900 lei
- se inregistreaza plata comisionului de 2% catre intermediar ;

4
622 = 5121 - 116 lei
- se inregistreaza plata actiunilor ramase de achitat ;
2692 = 5121 - 2.900 lei
- se inregistreaza vanzarea a 280 actiuni la un curs de 10,2 lei/actiunea ;
5121 = 7641 - 2.856 lei
- se inregistreaza plata comisionului de 3% ;
622 = 5121 - 85,68 lei
- se inregistreaza vanzarea a 280 actiuni la un curs de 9,9 lei/actiune ;
5121 = 7641 - 2.772 lei
- se inregistreaza plata comisionului de 3% ;
622 = 5121 - 83,16 lei
- se scad din gestiune actiunile vandute
6641 = 261 - 5.800 lei

10. SC MARA SA detine un teren cu o valoare contabila de 10000 lei. La sfarsitul anului
N terenul este evaluat la valoarea justa de 9000 lei. La sfarsitul anului N+1 terenul este
evaluat la valoarea justa de 9500 lei.
Valoare contabila 10000
Valoare justa anul N 9000
Conform IAS 36, REZULTA O DEPRECIERE, SE DIMINUEAZA REZERVA DIN
REEVALUARE
- se inregistraeaza reevaluarea 105= 2121 1000
- se constituie provizion 6813 = 2911 1000

ANUL N+1 Valoarea justa a utilajului este 9500

REZULTA O EVALUARE POZITIVA
- inregistrarea reevaluarii 2121=105 500
- anulare provizion 2911=7813 500

5
11. SC ALFA SA acorda la inceputul anului 2005 SC BETA SA un imprumut pe 2 ani in
valoare de 20000 euro la cursul de 4 lei/euro. Dobanda este de 10% pe an. La sfarsitul
anului 2005 cursul a crescut la 4.3 lei/euro, dar dobanda se incaseaza la inceputul anului
2006 cand cursul este de 4.2 lei/euro. La sfarsitul celui de-al doilea an cand se incaseaza
imprumutul si dobanda cursul este de 4.5 lei/euro.

12. SC ELCO SA achizitioneaza un utilaj in valoare de 8000 lei, TVA 19%, care se
amortizeaza liniar in 10 ani. La sfarsitul primului an de functionare valoarea utilajului
este de 7000 lei, iar la inceputul anului urmator utilajul se vinde cu 5000 lei, TVA 19% si
avand o amortizare inregistrata de 800 lei.

13. SC BIHORUL SA achizitioneaza un teren in valoare de 20000 lei, TVA 19%, care se
achita prin banca. La sfarsitul exercitiului se constata ca valoarea terenului este de 19000
lei. Se vinde terenul la pretul de 22000, TVA 19%.

14. SC LUKOIL SRL achizitioneaza de la furnizorii interni de mijloace fixe, o masina de

frezat, la pretul de achizitie de 5500 lei, TVA 19%, ce urmeaza a fi predate unui alt agent
economic in regim de leasing operational. Contractul de leasing este de 2 ani, iar durata
normata de functionare a masinii este de 5 ani. La expirarea contractului se convine
vanzarea catre locatar a masinii de frezat la valoarea reziduala.

Rezolvare:

• Contabilitatea locatorului - finantatorului

Achizitionarea bunului de catre finantator :

6
% = 404„Furnizori de imobilizari” 6.545
2131 „ Echipamente 5.500
tehnologice (maşini, utilaje
şi instalaţii de lucru) "
4426 „ TVA deductibilă” 1.045

Inregistrarea amortizarii lunare :

5.500 / ( 5 * 12 ) = 92 lei/luna

6811 „ Cheltuieli de = 2813 „ Amortizarea 92

exploatare privind instalaţiilor, mijloacelor
amortizarea imobilizărilor" de transport, animalelor
şi plantaţiilor "

*Nota : operatia se repeta in fiecare luna, pe toata durata contractului.

 Facturarea ratei de leasing catre utilizator :

411 „ Clienţi ” = % 109

706 „Venituri din redevenţe, 92
locaţii de gestiune şi chirii"
4427 „ TVA colectată “ 17

*Nota : operatia se repeta in fiecare luna, pe toata durata contractului.

Incasarea creantei :

5121„Conturi la bănci în lei “ = 411 „ Clienţi ” 109

7
Transferul dreptului de proprietate la terminarea contractului:

• cu valoarea reziduala: (5.500 – ( 109 * 24 ) = 5.500 – 2.612 = 2.884

461 „ Debitori diverşi " = % 3.432

7583 „ Venituri din vânzarea 2.884
activelor şi alte operaţii de
de capital"
4427 „ TVA colectată “ 548

• cu valoarea contabila:

% = 2131 „ Echipamente 5.500

2813 „ Amortizarea tehnologice (maşini, utilaje 2.616
instalaţiilor, mijloacelor de şi instalaţii de lucru) "
transport, animalelor
şi plantaţiilor "
6583 „ Cheltuieli privind 2.884
activele cedate şi alte
operaţii de capital "

Incasarea creantei de la locatar:

5121„Conturi la bănci în lei “ = 461 „ Debitori diverşi " 3.432

• Contabilitatea locatarului - utilizatorului

Primirea bunului de la locator:

D8036 = valoarea totala a ratelor de leasing ( 5.500 / 60 ) * 24 = 2.208

8
Inregistrarea facturii reprezentand rata de leasing :

% = 401 „ Furnizori " 109

612 „ Cheltuieli cu 92
redevenţele, locaţiile
de gestiune şi chiriile
4426 „ TVA deductibilă ” 17

Plata facturii reprezentand rata de leasing :

401 „ Furnizori " = 5121„Conturi la bănci în lei” 109

 Diminuarea valoarii datoriei catre locator :

C8036 = lunar, cu valoarea ratelor de leasing

Transferul dreptului de proprietate :

% = 404„Furnizori de imobilizari" 3.432

2131 „ Echipamente 2.884
tehnologice (maşini, utilaje şi instalatii de lucru )”
4426 „ TVA deductibilă” 548

Diferenta pina la nivelul valorii contabile a bunului, reprezentind amortizarea calculata

de finantator si facturata utilizatorului :

2131 „ Echipamente = 2813 „ Amortizarea 2.208

tehnologice (maşini, utilaje instalaţiilor, mijloacelor

9
şi instalaţii de lucru) " de transport, animalelor
şi plantaţiilor "

Achitarea facturii privind bunul cumparat :

404„Furnizori de imobilizari" = 5121„Conturi la bănci în lei” 3.432

15. SC “ATACRET” SRL are in stoc materii prime la inceputul anului de 1.000 lei. In
cursul anului se achizitioneaza materii prime in valoare de 2.800 lei, cheltuielile de
transport in suma de 200 lei. Costul de achizitie este de 3.000 lei, TVA 19%. Se
elaboreaza in consum materii prime la costul de achizitie de 3.500 lei.
-achizitia de materii prime
% = 401 3570
301 3000
4426 570
- consum materii prime
601=301 3500

16. SC “MOBILA ALFA” SA are in depozitul de materii prime, la 1 octombrie, 1200

m.c. lemn de brad de un anumit sortiment, la pretul de cumparare de 75 lei/m.c.
Aprovizionarile in cursul lunii au fost:
- la 5 octombrie, 800 m.c. la costul de achizitie de 80 lei/m.c.;
- la 11 octombrie, 1000 m.c. la costul de achizitie de 82 lei/m.c.;

- la 20 octombrie, 900 m.c. la costul de achizitie de 82 lei m.c.

- Consumurile lunii octombrie au fost:

10
0 la 8 octombrie, 1100 m.c.
1 la 18 octombrie, 1500 m.c.

Contabilizarea intrarilor si iesirilor de materii prime se va face dupa:

1 A – metoda primei intrari – primei iesiri (FIFO);
2 B – metoda costului prestabilit, de 77 lei/m.c.;
3 C – metoda costului mediu ponderat (CMP).

FISCALITATE

1. O societate pe acţiuni plătitoare de impozit pe profit, ale cărei acţiuni sunt deţinute de AA
(persoană fizică) în proporţie de 70% şi de BB (persoană fizică) 30%, realizează în exerciţiul
financiar 2008 venituri totale de 500.000 lei, din care venituri neimpozabile de 20.000 lei,
respectiv cheltuieli totale de 400.000 lei, din care cheltuieli nedeductibile 30.000 lei. Care
este impozitul pe profit plătit de societate şi dividendele încasate de fiecare dintre cei doi
acţionari, ţinând cont că 60% din rezultat este repartizat acestora?

2. O societate comercială plătitoare de TVA înregistrează în anul 200X venituri în sumă de

175.000 lei (reprezentând în totalitate cifra de afaceri). Cheltuielile sunt următoarele:
- cheltuieli cu materiile prime şi materialele 35000 lei;
- cheltuieli de personal 10000 lei;
- cheltuieli proprii cu impozitul pe profit datorat 3000 lei;
- cheltuieli cu provizioanele pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor 15000 lei;
- cheltuieli cu primele de asigurare aferente activelor corporale 1500 lei; 613=5311 1500
- cheltuieli făcute în favoarea asociaţilor 1200 lei (cu chiria spaţiilor puse la dispoziţia
acestora);
- cheltuieli cu amortizarea contabilă a mijloacelor fixe 20.000 lei; amortizarea fiscală este
23.000 lei;
- cheltuieli cu sponsorizarea 2.500 lei

11
Să se calculeze impozitul pe profit datorat lşa nivelul anului şi diferenţa de virat statului.
Rezolvare :
Venituri totale =175.000 lei
Cheltuieli totale = 35.000+10.000+3.000+15.000+1500+1.200+20.000+2.500=88.200 lei
Cheltuieli nedeductibile = 3.000+1.200+2.500 = 6.700 lei.
Rezultat contabil = venituri totale -cheltuieli totale = 175.000-88200 = 86.800 lei
Rezultat fiscal = venituei totali -cheltuieli totale ? venituri neimpozabile +cheltuieli
nedeductibile +amortizre contabila -amortizare fiscala =
=175000-88200 +6700 +20000-23000 = 90500 lei
Rezultatul contabil > Rezultatul fiscal => diferenta temporala impozabila de 3000 lei =>
datorie privind impozitul amanat : 3000 x 16% = 480 lei
- in contabilitate se face inregistrarea :
ch.cu impozite amanate = datorie privind impozite amanate - 480 lei

Impozitul pe profit inaintea scaderii cheltuielilor cu sponsorizarea = 90.500 x

16%=14.480
Aplicarea limitelor ptr. stabilirea cheltuielilor cu sponsorizarea deductibile fiscal :
-3? din cifra de afaceri = 525 lei
- 20% din imp. pe profit datorat inainte de deducerea ch. de sponsorizare = 2896 lei
Suma de scazut din impozitul pe profit este de 525 lei .
? Impozitul pe profit datorat la nivelul anului = 14.480 ? 525 = 13.995 lei
? Diferenta de virat statului = 13.995 ? 3000 = 10.995 lei .

3. Precizaţi care sunt categoriile de venituri realizate de persoanele fizice ce se supun

impozitului pe venit şi care sunt cotele de impozitare aferente.
a) venituri din activitati independente
b) venituri din salarii, definite conform
c) venituri din cedarea folosintei bunurilor
d) venituri din investitii

12
e) venituri din pensii, definite conform
f) venituri din activitati agricole
g) venituri din premii si din jocuri de noroc
h) venituri din transferul proprietatilor imobiliare
i) venituri din alte surse
contribuabili:
a)persoanele fizice rezidente;
b)persoanele fizice nerezidente care desfasoara o activitate independenta prin intermediul
unui sediu permanent în România;
c)persoanele fizice nerezidente care desfasoara activitati dependente în România;
d)persoanele fizice nerezidente care obtin venituri prevazute la art. 89.

(1)Cota de impozit pentru determinarea impozitului pe veniturile din:

a)activitati independente;
b)salarii;
c)cedarea folosintei bunurilor;
d)pensii;
e)activitati agricole;
f)premii;
g)alte surse
este de 16% aplicata asupra venitului impozabil corespunzator fiecarei surse din categoria
respectiva.
(2)Fac exceptie de la prevederile alin. (1) cotele de impozit prevazute în categoriile de
venituri din investitii si din jocuri de noroc.

ANALIZA DIAGNOSTIC A INTREPRINDERII

1. Să se calculeze şi să se interpreteze soldurile intermediare de gestiune pentru întreprinderea

ale cărei informații financiare sunt prezentate mai jos:
Indicator u.m.
Venituri din vânzarea mărfurilor 4000

13
 Producția vândută 24000
Producția stocată 500
Subvenții de exploatare 2300
Cheltuieli cu materii prime 10000
Costul mărfurilor vândute 4200
Cheltuieli salariale 5000
Cheltuieli cu amortizarea 1000
Cheltuieli cu chirii 200
Impozite şi taxe 300
Venituri din dobânzi 100
Cheltuieli cu dobânzi 500
Impozit pe profit 1400
Soldurile intermediare de gestiune constituie o prezentare economica a contului de
rezultate.In fapt , sunt indicatori sub forma de solduri , numite si marje , care pun in
evidenta etapele formarii rezultatului exercitiului , in stransa conexiune cu structura de
venituri si cheltuieli aferente activitatii unei intreprinderi.

In practica franceza , intreprinderile au obligatia de a elabora “tabloul soldurilor

intermediare de gestiune” , care constituie o sursa suplimentara de informatii pentru
determinarea si analiza rezultatelor pe diferite trepte ale formarii lor.
In realitate , tabloul soldurilor intermediare de gestiune nu constituie decat o alta varianta
de prezentare a contului de rezultate.El propune un alt mod de grupare a veniturilor si
cheltuielilor , precum si evidentierea mecanismului de formare a principalilor indicatori
de rezultate si performante.

Soldurile intermediare de gestiune sunt:

- marja comerciala
- productia exercitiului
- valoarea adaugata
- excedentul brut de exploatare
- rezultatul explotarii
- rezultatul current al exercitiului
- rezultatul exceptional
- rezultatul net al exercitiului

Marja comerciala=Venituri din vanzarea marfurilor – Costul marfurilor vandute

=4.000-4.200
=-200 u.m.

Productia exercitiului=Productia vanduta+Productia stocata

=24.000+500
=24.500 u.m.

Valoarea adaugata=Productia exercitiului+Marja comerciala – (Cheltuieli cu materii

prime si materiale+Lucrari si servicii executate de terti)

14
Cheltuieli cu materii prime=10.000 u.m.
Lucrari si servicii executate de tertii=200 u.m.

Valoarea adaugata=24.500-200-(10.000+200)
=14.100 u.m.

Rezultatul brut al exploatarii=Valoarea adaugata+Subventii de exploatare-Impozite si

taxe-Cheltuieli salariale
=14.100+2.300-300-5.000
=11.100 u.m.

Rezultatul exploatarii=Rezultatul brut al exploatarii-Cheltuieli cu amortizarea

=11.100-1.000
=10.100 u.m.

Rezultatul current=Rezultatul exploatarii+Venituri financiare-Cheltuieli financiare

=10.100+100-500
=9.700 u.m.

Rezultatul exceptional=0

Rezultatul net al exercitiului = Rezultatul current-Impozit pe profit

=9.700-1.400
=8.300 u.m.

Marja comerciala < 0 arata ca rezultatul obtinut este nefavorabil.O marja comerciala
redusa implica cheltuieli generale riguroase , respectiv reducerea costurilor privind
personalul si economii asupra cheltuielilor de stocaj , transport.

Valoarea adaugata evidentiaza performanta comerciala a intreprinderii , respectiv

capacitatea sa de vanzare si productie.

Excedentul brut din exploatare reprezinta ceea ce ramane intreprinderii pentru finantarea
activitatii si finantarea investitiilor , iar daca raman si disponibilitati , acestea sunt folosite
pentru remunerarea asociatilor si actionarilor.Excedentul brut de exploatare studiaza
impactul cheltuielilor cu personalul si al impozitelor si taxelor asupra acestui sold
intermediar de gestiune.

Rezultatul exploatarii caracterizeaza performantele comerciale si financiare ale unei

intreprinderi , independent de politica financiara si fiscala.Spre deosebire de rezultatul
brut al exploatarii , acest sold tine cont de amortizare si constituirea
provizioanelor.Acesta pune in evidenta rezultatul degajat din exploatare , dupa luarea in
considerare a tuturor cheltuielilor de productie si comercializare si a riscurilor de
exploatare.

15
Rezultatul current reprezinta rezultatul obtinut din operatiunile normale , obisnuite ale
intreprinderii.Acest indicator permite aprecierea impactului politicii financiare a
intreprinderii asupra rentabilitatii.

Diferenta dintre rezultatul current si cel al exploatarii este expresia politicii financiare a
intreprinderii , a deciziilor luate pe acest plan.

Rezultatul net contabil corespunde sintezei rezultatului current si exceptional,corectat cu

urmatoarele elemente:
- participarea salariatilor la rezultate
- impozit pe profit

Se observa ca rezultatul net al exercitiului este pozitiv , ceea ce inseamna ca

interprinderea este rentabila.Rezultatul net pozitiv al exercitiului reflecta rentabilitatea
generala a intreprinderii , adica ceea ce ii ramane interprinderii dupa achitarea tuturor
cheltuielilor din anul respective.

2. O întreprindere produce anual un număr de 100000 de produse la un preț unitar de 5

u.m. întreprinderea înregistrează cheltuieli cu materii prime şi materiale în valoare de
200000 u.m., cheltuieli de personal de 100000 u.m. din care 85% reprezintă salariile
personalului direct productiv, cheltuieli cu utilități şi chirii în cuantum de 20000 u.m.,
cheltuieli cu amortizarea de 50000 u.m. şi cheltuieli cu dobânzi de 40000 u.m. să se
calculeze şi să se interpreteze pragul de rentabilitate financiar şi operațional exprimat în
unități fizice şi valorice.
Q = 100.000 buc; Pvu = 5 lei;
- cheltuieli cu mat prime si materiale 200.000 lei;
- cheltuieli cu personal 100.000 lei; 85%-direct prod;
- cheltuieli cu utilitati si chirii 20.000 lei;
- cheltuieli cu amortizarea 50.000 lei;
- Cheltuieli cu dobanzi 40.000 lei;

Pragul de rentabilitate este punctul in care cifra de afaceri acopera cheltuielile de

exploatare delimitate in cheltuieli fixe si cheltuieli variabile , calculandu-se in unitati
fizice sau unitati valorice pentru un produs sau pentru intreaga activitate.
Pragul de rentabilitate se poate determina la nivelul activitatii de exploatare sau la nivelul
rezultatului curent tinand cont si de activitatea financiara.

a) Pragul de rentabilitate in unitati fizice(la nivelul activitatii curente):

Q* = CF / Pvu – Cvu;
Q*- reprezinta cantitatea de produse exprimata in unitati fizice aferenta punctului critic;

16
CF – cheltuielile fixe totale;
Pvu – preturile de vanzare pe unitatea de produs;
Cvu – cheltuielile variabile pe unitatea de produs;
CF = 50.000 lei + 40.000 lei + 20.000+ 15.000 ;
CF = 125.000 lei;
Cheltuielile fixe sunt cele care sunt independente de volumul productiei ;acestea pot fi
cheltuieli fixe(amortizarea) si cheltuieli relative fixe (cheltuieli generale de
administratie , dobanzi)
Cheltuieli varialbile sunt cele care depind direct de cresterea sau scaderea volumului
productiei(ch. Cu mat prime , salariile personalului productiv);
CV = 200.000 lei + 85.000 lei = 285.000 lei;
Cvu = CV / Q = 285.000 / 100.000 = 2.85 lei / buc;
Q* = 125.000 lei / 5 – 2.85 = 58.140 buc;
La un volum al productiei de 58.140 buc profitul este nul la nivelul activitatii curente.
b) a) Pragul de rentabilitate in unitati valorice (la nivelul activitatii curente):
CAN* = CF / 1- Rv;
CAN* - cifra de afaceri neta aferenta punctului critic;
Rv mediu – rata medie a cheltuielilor variabile;
CAN* = 125.000 / 1 – (2.85/5) = 125.000 / 0.57 = 219.298 lei ;
Prin urmare la un volum al vanzarilor de 275.000 lei profitul este nul la nivelul activitatii
curente.

3. O întreprindere produce anual un număr de 5000 de produse la un preț unitar de 40 u.m.

întreprinderea înregistrează cheltuieli cu materii prime şi materiale în valoare de 60000 u.m.,
cheltuieli de personal de 80000 u.m. din care 90% reprezintă salariile personalului direct
productiv, cheltuieli cu utilități şi chirii în cuantum de 5000 u.m., cheltuieli cu amortizarea de
4000 u.m. şi cheltuieli cu dobânzi de 5000 u.m. să se calculeze şi să se interpreteze pragul de
rentabilitate financiar şi operațional exprimat în unități fizice şi valorice şi nivelul rezultatului de
exploatare şi curent aşteptat la o creştere la 5500 a numărului de produse vândute.
Q = 5.000 buc; Pvu = 40 lei;
- cheltuieli cu mat prime si materiale 60.000 lei;
- cheltuieli cu personal 80.000 lei; 90%-direct prod;
- cheltuieli cu utilitati si chirii 5.000 lei;
- cheltuieli cu amortizarea 4.000 lei;
- Cheltuieli cu dobanzi 5.000 lei;
1. Prag de rentabilitate la nivelul rezultatului de exploatare:
a) In unitati fizice:
Q* = CF / Pvu – Cvu;
Q* = 17.000 / 40 – 26.4 = 17.000 / 13.6 = 1.250 buc
Cvu = 132.000 / 5.000 = 26.4 lei

17
La o productie de 1.250 buc profitul unitatii este nul la nivelul activitatii de exploatare;
La o crestere a productiei cu 500 unitati adica 5.500 buc situatia va fi:
Q* = 17.000 / 40 – 24 = 1.062,5 buc
Cvu = 132.000 / 5.500 = 24 lei
b) In unitati valorice:
CAN* = CF / 1- Rv;
CAN = 17.000 / 1- 0.66 = 17.000 / 0.34 = 50.000 lei ;
La o cifra de afaceri de 50.000 lei profitul societatii va fi nul ;
La o crestere a productie vandute la 5.500 buc CAN = 17.000 / 1-0.6 = 17.000 / 0.4 =
42.500 lei
2. Prag de rentabilitate la nivelul rezultatului curent:
a) In unitati fizice:
Q* = CF / Pvu – Cvu;
Q* = 22.000 / 40 – 26.4 = 22.000 / 13.6 = 1.618 buc;
Cvu = 132.000 / 5.000 = 26.4 lei
La o productie de 1.618 buc profitul este nul la nivelul rezultatului curent.
In cazul cresterii productiei la 5.500 buc
Q* = 22.000 / 40 - 24 = 1.375 buc
b) In unitati valorice:
CAN* = CF / 1- Rv;
CAN = 22.000 / 1- 0.6 = 55.000 lei ;
La o cifra de afaceri de 55.000 lei profitul societatii va fi nul la nivelul active curente;
La o crestere a productie vandute la5.500 buc CAN = 22.000/ 1-0.66 =64.706 lei

Administrarea şi Lichidarea Întreprinderilor

1. Situaţia elementelor de activ şi de pasiv la societatea „X” conform bilanţului întocmit

pe baza datelor din contabilitate, date care au fost puse de acord cu rezultatele
inventarierii, se prezintă astfel:
1 Programe informatice 4.000.000 lei
2 Amortizarea programelor informatice 1.000.000 lei

18
3 Clădiri 10.000.000 lei
4 Amortizarea clădirilor 2.500.000 lei
5 Titluri de participare 2.500.000 lei
6 Mărfuri 5.000.000 lei
7 Clienţi 2.000.000 lei
8 Furnizori 4.500.000 lei
9 Furnizori de imobilizări 2.000.000 lei
10 Clienţi-creditori 1.500.000 lei
11 Credite bancare pe termen lung 6.000.000 lei
12 Capital subscris vărsat 5.000.000 lei
13 Rezerve 1.000.000 lei (această sumă este formată din repartizarea profitului net în
anii anteriori).

Operaţiunile efectuate de judecătorul sindic şi de lichidator pentru a asigura

disponibilităţile băneşti în vederea achitării datoriilor:
a) Programele informatice au fost vândute cu 2.500.000 lei, faţă de valoarea netă
contabilă de 3.000.000;
b) Clădirile au fost vândute cu 9.000.000 lei, faţă de valoarea netă contabilă de 7.500.000
lei;
c) Mărfurile au fost vândute cu 6.000.000 lei faţă de valoarea contabilă netă de 5.000.000
lei;
d) Titlurile de participare au fost vândute cu 3.000.000 lei faţă de 2.500.000 lei - costul de
achizitie;
e) S-a încasat de la clienţi suma de 1.800.000 lei, acordându-se un scont de 10%;
f) S-a achitat împrumutul de 6.000.000 lei şi dobânda de 1.000.000 lei;
g) S-au achitat furnizorii în sumă de 4.500.000 lei, primindu-se un scont de 5%;
h) Au fost achitaţi furnizorii de imobilizări în sumă de 2.000.000 lei;
i) Au fost restituite avansurile încasate de la clienţi în sumă de 1.500.000 lei;
j) Cheltuielile efectuate cu lichidarea s-au ridicat la suma de 800.000 lei din care:
-salarii 500.000 lei
-cheltuieli cu licitaţiile 300.000 lei
Se cere:
a) Înregistrarile contabile privind operaţiunile de lichidare.
b) Întocmirea bilanţului înainte de efectuarea partajului.
c) Înregistrările contabile privind operaţiunile de partaj la acţionari.

2. De către cine se face numirea lichidatorilor în societăţile pe acţiuni şi în comandită pe

acţiuni?
Numirea lichidatorilor in societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni se face de
adunarea generala, care hotaraste lichidarea, daca, prin actul constitutiv, nu se prevede
altfel

3. În ce ordine vor fi plătite creanţele în cazul falimentului?

19
Creanţele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine:
1. taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege,
inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea
debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art.
23 alin. (1), art. 27, art. 28 şi ale art. 97 alin. (3), sub rezerva celor prevăzute la art. 101
alin. (4);
2. creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de
instituţii de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din
continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii;
3. creanţele izvorâte din raporturi de muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii
procedurii;
4. creanţele bugetare;
5. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi în baza unor obligaţii
de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate
asigurării mijloacelor de existenţă;
6. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea
debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;
7. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele
rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii;
8. alte creanţe chirografare;
9. creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă:
a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând
cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a
asociaţilor, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic;
b) creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit;
10. creanţele membrilor, asociaţilor sau acţionarilor persoanei juridice debitoare,
derivând din dreptul rezidual al calităţii lor, în conformitate cu prevederile legale şi
statutare.

20
 Organizarea auditului intern si controlul intern al intreprinderii

1. Orice planificare incepe cu intrebarea “pentru ce suntem aici?” Aceasta presupune

termene (orizonturi de timp) si etape sau strategii adecvate termenelor.
Termenele pot fi:
termen scurt: pina la un an;
termen mediu: intre doi si cinci ani;
termen lung: peste cinci ani.
In functie de termenele stabilite etapele pot fi:
planificarea strategica ;
planificarea tactica;
planificarea operativa.

Identificati intrebarile la care trebuie sa raspunda fiecare etapa de planificare in domeniul

organizarii contabilitatii la nivelul unei intreprinderi,informatiile importante necesare si
exemple pentru continutul fiecarei etape de planificare.
Planificarea activităţii de audit intern se realizează pe trei nivele:
- planificarea strategica pe termen lung are în vedere activitatea de evaluare a funcţiei
auditului intern astructurilor din subordine care şi-au organizat compartimente de audit, o
dată la 5 ani, conform cadruluinormativ al auditului intern;
- planificarea strategică pe termen mediu are în vedere faptul că, conform legii, toate
activităţile auditabile trebuie să fie auditate cel puţin o dată la 3 ani. În funcţie de
importanţa unei activităţi în cadrul entităţii, de pericolul producerii unor evenimente sau
chiar pagube, cât şi de gradul de apariţie şi importanţă al riscului aceasta poate fi cuprinsă
în auditare;
- planificarea anuală cuprinde misiunile ce se vor realiza pe parcursul anului viitor ţinând
cont de bugetulde timp disponibil în cadrul planului şi de resursele alocate anual. Fiecare
misiune de audit va cuprinde obiectivele, identificarea activităţilor adiacente, orele
lucrate, personalul şi planificarea orară pentruactivităţile şi departamentele entităţii
publice supuse examinării.
Realizarea activităţii de planificare presupune determinarea domeniilor majore ale
auditului.
O planificare incorectă sau incompletă conduce la pierderea unor activităţi purtătoare de
riscuri. Practicaimpune selectarea cu atenţie a activităţilor din domeniile auditabile cu risc
crescut pe baza analizei riscurilorasociate acestor activităţi. În practică se impune şi o
politică de management al riscurilor, care printre priorităţi trebuie să cuprindă:
- existenţa unei politici formalizate, care include identificarea riscurilor, determinarea
celor majore, stabilirea proprietarilor de riscuri, o analiză la o anumită perioadă,
evaluarea celorlalte riscuri;

21
- sisteme de identificare şi măsurare a riscurilor;
- strategii adaptate de gestiune şi control asupra riscurilor;
- sistem de auditare a riscurilor;
- sistem de raportare a riscurilor;
- tablou de bord realizat în coordonare cu obiectivele organizaţiei.
Tipologia riscurilor şi respectiv criteriile de evaluare a riscurilor trebuie să fie eficientă şi
să ne asigure păstrarea unei viziuni generale asupra ansamblului. Localizarea riscurilor
majore, şi de aceea este recomandat să începem activitatea de planificare de sus în jos.
Pornind de jos în sus vom constata că unele activităţi le vom repeta de mai multe ori.
Totuşi nu există osoluţie garantată. Filing-ul şi experienţă auditorilor interni rămâne un
element cu pondere în activitatea deplanificare.
Important este să ne planificăm auditurile pentru riscurile majore, iar pe cele minore în
mai mică măsură sau deloc.
Considerăm că, orice planificare am face nu trebuie să uităm departamentele IT şi
achiziţii publice care sunt, în general, purtătoare de riscuri. Din practică rezultă că este
necesar să ne hotărâm dacă integrăm activităţi IT şi achiziţii la toate domeniile auditate
sau le audităm separat. La planificarea activităţilor auditabile în anul viitor trebuie să
acordăm prioritate activităţilor cu valoare adăugată mare, ale căror rezultate vor fi
relevante pentru cei auditaţi, deoarece aceasta creează un impact favorabil auditorilor
interni.Planurile anuale de audit intern trebuie să fie adaptate în cursul exerciţiului ori de
câte ori se modifică geografia riscurilor din cadrul entităţii şi de asemenea trebuie să aibă
o rezervă pentru evenimente deosebitesau neprevăzute (concedii medicale ale auditorului
intern, spre ex., în medie, 5 zile/an) şi timp pentruacordarea de consultanţa
managementului.
Un plan de audit intern bun este acel plan care a fost testat în situaţii critice, când
intervine o criză, deoarece în situaţii normale totul decurge OK. Spre exemplu, ne aflăm
în ultima zi de elaborare şi aprobare alplanului şi proiectul planului de audit intern nu este
gata, iar şeful structurii de audit intern sau cel care îlîntocmeşte sunt lipsă din entitate şi
întrebarea firească este: Există o procedură pentru asemenea situaţii, sautrebuie să
discutăm cu oamenii şi să vedem ce se întâmplă? Evident se va elabora o procedură şi
pentruaceastă situaţie specială.
În activitatea de planificare tot ce uităm nu se mai poate prinde şi rămâne pentru o
perioadă ulterioară,în cadrul celor trei ani stabiliţi prin lege. Planificarea activităţii de
audit intern trebuie să aibă în vedere şi zilele de pregătire profesională ale
auditului stabilite, conform legii, şi zilele de concediu de odihnă. Apoi, în afara
obiectivelor obligatorii sestabileşte bugetul de timp al auditorilor şi bugetul financiar
aferent activităţilor planificate.
Un plan de audit este bine apreciat când 70 % din bugetul de timp este afectat pentru
activităţi de auditintern. Metoda de elaborare a bugetului este ca pentru fiecare obiectiv să
calculăm de ce avem nevoie şi apoiprin însumare şi cu serviciile aferente să stabilim
valoarea noastră. Raportarea să se facă având în vedere scopurile stabilite, modalităţile

22
utilizate şi rezultatele aşteptate.
Conform standardelor I.I.A. (2000, 2010) şeful auditului intern trebuie să realizeze o
planificare bazată pe riscuri pentru a stabili priorităţile în acord cu obiectivele
organizaţiei. Programul misiunilor de audit intern trebuie la rândul lor să se bazeze pe o
evaluare a riscurilor realizate cel puţin o dată pe an şi să se ţină cont de punctul de vedere
al managementului general.
În situaţiile în care avem propuneri de realizare şi a unei misiuni de consiliere, şeful
structurii de audit intern înainte de a o accepta, trebuie să ia în calcul în ce măsură aceasta
poate aduce un plus de valoare şi contribuie la îmbunătăţirea managementului riscurilor
în funcţionarea organizaţiei. Misiunile de consiliere care au fost acceptate trebuie să fie
integrate în planul audit intern anual, care va fi transmis apoi managerului general pentru
aprobare.
Reglementări noi în evaluarea riscurilor în vederea planificării auditului anual
Obiectivul modelului de risc este să optimizeze alocarea resurselor de audit printr-o
înţelegere cuprinzătoare a universului domeniului de audit şi riscurile asociate cu fiecare
element al acestuia.
Bunele practici internaţionale, adoptate de I.I.A., începând cu elaborarea Planului de
audit pentru anul 2003, recomandă un model de audit al riscului pentru a cuantifica
nivelul de risc al fiecărei unităţi de audit, în vederea programării auditurilor conform
priorităţilor stabilite. Aceasta reprezintă o despărţire de practicile trecute care se bazau
mai puţin pe judecată formală a riscului şi mai mult pe perioada de timp scursă de la
ultimul audit.
Ultimul model de analiză a riscului, recomandat de I.I.A., în 2003, se bazează pe 6 factori
de risc, şi anume:
F1 - Constatările anterioare ale auditului;

F2 - Sensibilitatea sistemului, aşa cum este percepută;

F3 - Mediul de control;
F4 - Încrederea în managementul operaţional;
F5 - Schimbările de oameni sau de sisteme;
F6 - Complexitatea.
Fiecare element din universul de audit va fi cuantificat după aceşti 6 factori folosind o
scară numerică de la 1 la 3, unde:
1 înseamnă probabil că nu prezintă probleme,
2 înseamnă posibil o problemă,
3 înseamnă probabil o problemă.
Rezultatele acestor analize sunt totalizate şi apoi multiplicate cu un ?factor de vârstă? a
auditului, cum ar fi:
- 100 % dacă un audit similar a fost făcut în ultimele 24 de luni;
- 125 % dacă auditul a fost făcut în urmă cu 25-36 luni;
- 150 % dacă auditul a fost făcut în urmă cu 37/60 de luni;

23
- 200 % dacă auditul e mai vechi de 60 de luni.
Nivelele rezultatelor se vor întinde pe o plajă de valori cuprinse între 6-36, care după
încheierea acestui proces de notare vor fi grupate pe 4 categorii, în funcţie de factorul de
risc prezentat, astfel:
- stratul de 10%, de sus, reprezintă nivelul de risc maxim;
- stratul de 30% reprezintă nivelul de risc sensibil;
- stratul de 40% reprezintă nivelul de risc moderat;
- ultimul strat de 20% reprezintă nivelul de risc scăzut.
Cadrul pentru planul anual de audit intern este apoi construit din mostre din cele 4 straturi
folosind următoarele ţinte de acoperire.
- entităţile de audit considerate de risc mare vor fi auditate în proporţie de 100 %;
- stratul de risc sensibil va fi auditat în proporţie de 50%;
- mostră de 25% va fi auditată din stratul de risc moderat;
- stratul de risc scăzut va fi auditat selectând elemente în proporţie de 10 %.
Grupurile de risc mai scăzut sunt eşantionate pentru a vedea dacă procesul de notare
funcţionează şi confirmă că nivelurile de risc sunt în mod corespunzător clasificate.
În timp ce modelul de risc încă necesită judecăţi, nivelurile individuale sunt documentate
şi pot fi analizate critic şi polemizate. Modelul, de asemenea, promovează definirea
uniformă a universului de audit al fiecărui segment.
Astfel, riscurile de audit la fiecare locaţie ale entităţii publice pot fi comparate cu cele de
la celelalte locaţii pe o bază obiectivă. Aceasta va ghida folosirea şi repartizarea
geografică a personalului.
Definirea universului de audit este prima cerinţă prealabilă a ierarhizării riscurilor.
Această determinare a domeniului auditului va fi bazată pe cunoaşterea planului strategic
al organizaţiei şi activităţile acesteia şi discuţiile cu responsabilul compartimentului de
resurse umane.
Modelul de evaluare a riscurilor recomandă liniile directoare de stabilire a criteriilor de
ierarhizare ariscurilor, care sunt:
- Constatările anterioare ale auditului - sunt un indicator al disciplinei de control intern.
Problemele sunt adeseori caracterizate de deficienţe semnificative ale controlului,
modificări (ajustări) importante, un număr de constatări mai mare decât normal, iar
constatările repetitive nu sunt fixe. Dimpotrivă, lipsa de constatări şi corectarea periodică
a constatărilor anterioare indică o disciplină a controlului.
- Sensibilitatea - reprezintă evaluarea riscurilor inerente asociate cu entităţile evaluate.
Aceasta este o evaluare a ceea ce potenţial ar putea produce nereguli în viitor şi care va fi
reacţia asociată, care poate fi conectată, din punct de vedere al riscului, cu pierderea sau
descompletarea activelor, cu erorile nedetectate, cu datoriile nerecunoscute sau
necuantificate exact sau riscul de publicitate adversă, obligaţii legale etc. Cuantificarea
sensibilităţii va trebui să ţină seama şi de mărimea entităţii analizate, expunerea
potenţială şi probabilitatea.
- Mediul de control - reprezintă politicile colective, procedurile, regulile obişnuite,

24
măsurile de protecţie fizică a patrimoniului şi personalul folosit în acest scop. Esenţial
pentru un mediu favorabil de control este tonul de la vârf, aderenţa la politicile şi
procedurile cuprinse în documente, sisteme sigure, prompta detectare şi corectare a
erorilor, dotarea adecvată cu personal şi asigurarea unui număr (de personal) ţinut sub
control. Dimpotrivă, lipsa de supraveghere, ratele mari de eroare, lipsa de documentare,
cantităţi mari de muncă nenormată, insuficient gestionată, un mare număr de personal şi
operaţiuni nereglementate, sunt simptome ale unui mediu slab de control.
- Relaţii bune, atmosferă destinsă cu managementul executiv - reflectă încrederea
conducătorilor auditului în managementul direct responsabil cu unitatea auditată şi
implicarea managementului în controlul intern. Confortul este caracterizat de factori cum
ar fi colaborarea în auditurile anterioare, experienţa managementului în mediul de muncă
şi percepţiile privind calitatea şi nivelul de dotare cu personal.
- Schimbări ale oamenilor/sistemelor. Practica indică faptul că schimbările au impact
asupra controalelor interne şi raportărilor financiare. Schimbări apar de obicei pentru a
avea efect pe termen lung, dar adeseori schimbările pe termen scurt necesită o mai mare
atenţie din partea auditului. Schimbările cuprind reorganizări, modificări ale ciclurilor de
afaceri, creşteri rapide, noi linii de produse, noi sisteme, achiziţii şi vânzări ale unor părţi
din firmă (capital), noi reglementări sau legi şi fluctuaţia personalului. Unităţile de audit
mai puţin afectate de schimbări vor fi mai puţin auditate.
- Complexitatea. Acest factor de risc reprezintă potenţialul pentru a comite erori sau
inadecvări care ar putea trece neobservate (nedetectate) din cauza complexităţii mediului.
Cuantificarea şi nivelul complexităţii va depinde de mai mulţi factori. Extinderea
automatizării, calculaţii complexe, activităţi interdependente, număr mare de produse sau
servicii, orizontul de timp al estimărilor, dependenţa de un terţ, cererile clienţilor, timpii
de procesare, legile şi reglementările aplicabile şi mulţi alţi factori, unii dintre ei
necunoscuţi, influenţează judecăţile despre complexitatea unui anumit audit
Perfecţionarea modelului de cuantificare a riscurilor rămân o prioritate permanentă a
funcţiei auditului intern.
Obiectivele auditorilor interni reprezintă alocarea de resurse de audit într-o manieră
optimă, către auditurile cu cel mai mare risc, pentru însănătoşirea
activităţilor/subactivităţilor entităţii, iar economisirea de resurse pe baza analizei
riscurilor să rămână o prioritate.
2. Principala sursa de informare pentru management este contabilitatea. Transformarea
contabilitatii intr-o contabilitate orientata spre conducere trebuie sa aduca in prim plan
sustinerea deciziilor conducerii si nu documentatia activitatii trecute. Identificati
informatiile furnizate de contabilitate pentru echipa manageriala. Studiu de caz: Societate
de prestari servicii. Organizarea contabilitatii de gestiune. Studiu de caz:societate de
prestari servicii.

25
Potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, răspunderea
pentru organizarea şi conducerea contabilităţii de gestiune adaptate la specificul activităţii
revine administratorului sau altei persoane juridice care are obligaţia gestionării unităţii
respective.
- În funcţie de specificul activităţii desfăşurate, contabilitatea de gestiune va asigura, în
principal, înregistrarea operaţiilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe
destinaţii, respectiv pe activităţi, secţii, faze de fabricaţie, centre de costuri, centre de
profit, după caz, precum şi calculul costului de achiziţie, de producţie, de prelucrare al
bunurilor intrate, obţinute, lucrărilor executate, serviciilor prestate, producţiei în curs de
execuţie, imobilizărilor în curs etc., din unităţile de producţie, comerciale, prestatoare de
servicii, financiare şi alte domenii de activitate.

- Contabilitatea de gestiune se organizează de administratorul persoanei juridice fie

utilizând conturi specifice, fie prin dezvoltarea conturilor din contabilitatea financiară, fie
cu ajutorul evidenţei tehnico-operative proprii

- Contabilitatea de gestiune furnizează informaţii necesare elaborării de rapoarte şi

analize interne utilizate de managementul unităţii în luarea deciziilor. Cerinţele de
prezentare şi analiză a informaţiilor oferite de contabilitatea de gestiune nu sunt
limitative. La organizarea contabilităţii de gestiune se va urmări ca informaţiile obţinute
să satisfacă atât necesităţile de informare existente, cât şi pe cele în continuă schimbare.

Organizarea contabilităţii de gestiune de către fiecare unitate patrimonială, în funcţie de

specificul activităţii şi necesităţile proprii ale acesteia, implică, soluţionarea prealabilă a
următoarelor probleme:
- adoptarea şi adaptarea celei mai potrivite metode de calculaţie a costurilor la condiţiile
specifice întreprinderii;
- programarea lucrărilor de contabilitate de gestiune în timp;
- selectarea mijloacelor tehnice necesare pentru executarea lucrărilor;
- alegerea organismelor însărcinate cu elaborarea celor două categorii ale costului
producţiei: previzională şi efectivă.

Opţiunea pentru o anumită metodă de calculaţie se întemeiază pe luarea în considerare a

unor factori ca: profilul întreprinderii, nomenclatura producţiei executate, tehnologia şi
organizarea producţiei, marimea întreprinderii, obiectivele urmărite de managementul
întreprinderii prin contabilitatea de gestiune etc..
Implementarea metodei de organizare a contabilităţii de gestiune pentru care s-a optat
presupune: identificarea purtătorilor de costuri şi a unităţilor de calculaţie, stabilirea
locurilor (sectoarelor de cheltuieli), stabilirea sistemului de documente şi formulare de
evidenţă necesare pentru identificarea, colectarea şi prelucrarea datelor privind
cheltuielile şi producţia obţinută şi raportarea abaterilor în cadrul controlului bugetar.
Conceptele de bază privitoare la contabilitatea de gestiune au fost dezvoltate în principal
în firmele de producţie. În termeni mai simpli, prin firme de producţie se înţeleg acele
întreprinderi care transformă materiile prime şi materialele pe care le achiziţionează în

26
produse finite, folosind forţa de muncă şi utilajele. Totuşi, de-a lungul timpului
conceptele contabilităţii de gestiune au evoluat, în prezent fiind întâlnite în toate tipurile
de întreprinderi, inclusiv cele producătoare de servicii şi chiar în organizaţiile non-profit.

Termenul de întreprindere producătoare de servicii cuprinde o mare varietate de

unităţi economice care produc servicii pentru consumatori. Această clasificare include
atât întreprinderile publice, cât şI profesiile liberale: firmele de avocatură, cabinetele
medicale, firmele de transport, băncile, hotelurile, restaurantele, clinicile, organizaţiile
sportive etc..
Organizaţiile non-profit sunt acele unităţi economice care oferă servicii pentru populaţie,
pentru societate, servicii pentru care acestea nu obţin profit. În acestă categorie sunt
incluse în viziunea contabilităţii din S.U.A., reglementată prin GAAp-uri şi spitalele
publice, universităţiile de stat, poliţia, pompierii etc. Cu alte cuvinte, orgenizaţiile non-
profit nu au ca ţintă principală încasarea de venituri din serviciile oferite. În România
aceste categorii de unităţi economice o reprezintă instituţiile publice.
Contabilitatea de gestiune fiind o contabilitate analitică a contabilităţii de exploatare, este
influenţată de condiţiile concrete existente în fiecare întreprindere. Principalii factori care
condiţionează organizarea contabilităţii de gestiune sunt:
- profilul întreprinderii;
- structura organizatorică;
- metodele şi tehnicile de management adoptate.

a) Profilul întreprinderii presupune stabilirea obiectului principal al activităţii acesteia

care influenţează la rândul lui structura resurselor materiale şi umane necesare. Totodată
profilul întreprinderii necesită anumite procese tehnologice care sunt diferite de la o
ramură la alta.

Cele trei caracteristici principale ale organizaţiilor prestatoare de servicii sunt:

1) preponderenţa forţei de muncă - într-o astfel de întreprindere costurile cele mai mari
costuri sunt cele cu salariile, în timp ce costurile cu utilizarea utilajelor şi echipamentelor
deţin o pondere foarte mică;
2) ieşirile sunt, în general, greu de definit - de exemplu, la universităţi ieşirile ar putea fi
considerate ca fiind numărul de studenţi care absolvă, mai mult sau mai puţin sigur
facultatea. Alţii însă ar putea argumenta pe de altă parte că adevăratele ieşiri sunt cele
referitoare la "inteligenţa studenţească" ;
3) majoritatea intrărilor şi ieşirilor nu pot fi stocate - este cazul hotelurilor.

După profilul de bază al unităţilor patrimoniale specializate în comerţ, ele se pot

regrupa în:

1) Unităţi patrimoniale specializate în comerţul en gros sau cu ridicata;

2) Unităţi patrimoniale specializate în comerţul en detail sau cu amă-nuntul;
3) Unităţi patrimoniale mixte, en gros şi en detail;

27
4) Unităţi patrimoniale specializate în alimentaţia publică în cadrul cărora activitatea de
producţie (laboratoare de cofetărie, patiserii etc.) se combină cu cea de desfacere (baruri,
restaurante, bufete, crame, braserii, bodegi etc.);
5) Unităţile patrimoniale complexe care combină în diverse grade de integrare profilurile
unităţilor patrimoniale specializate prezentate anterior.

b) Structura organizatorică a activităţii, respectiv gruparea activităţilor pe sectoare,

secţii, ateliere etc. influenţează organizarea contabilităţii cheltuielilor de exploatare şi
calculaţia costurilor îndeosebi sub aspectul localizării lor. Cheltuielile de exploatare vor fi
delimitate pe locuri de cheltuieli (secţii, unităţi prestatoare de servicii, sector de
administraţie generală) şi vor fi astfel evidenţiate în conturile sintetice şi analitice de
gestiune. În funcţie de acest factor în literatura de specialitate se vorbeşte despre centre
de cheltuieli şi respectiv centre de responsabilitate.
Locurile de cheltuieli sunt acele locuri de muncă unde se consumă diverse resurse. Aceste
locuri de muncă pot fi în acelaşi timp locuri de cheltuieli cu caracter tehnologic sau locuri
de cheltuieli de desfacere şi administraţie. În acest sens se vorbeşte despre locuri
operaţionale de cheltuieli şi locuri structurale de cheltuieli.
Locurile operaţionale de cheltuieli coincid cu locurile de muncă unde se execută
operaţiuni privind aprovizionarea, execuţia şi vânzarea produselor.
Locurile structurale de cheltuieli sunt acelea în cadrul cărora se îndeplinesc operaţiuni
privind organizarea, conducerea şi administrarea activităţii de exploatare şi a altor
activităţi ale întreprinderii.
Delimitarea, programarea şi urmărirea cheltuielilor la nivelul fiecărui loc de cheltuieli
este greu de realizat şi costisitoare în acelaşi timp, din această cauză locurile de cheltuieli
se reunesc în aşa numitele zone sau sectoare de cheltuieli. Acestea sunt cunoscute şi sub
denumirea de centre de cheltuieli.
Sectoarele de cheltuieli se vor identifica cu unităţile operative corespunzătoare
specificului activităţii întreprinderilor din fiecare ramură.
În contabilitatea de gestiune aceste centre de cheltuieli îndeplinesc următoarele funcţii:
- reprezintă criterii de delimitare în spaţiu a cheltuielilor de exploatare şi a celor indirecte
de producţie, aceasta având în vedere faptul că unele din cheltuieli (cele legate direct de
execuţia operaţiilor tehnologice) au loc în cadrul acestor zone (sectoare), iar altele sunt
generate de zonele respective, fiind necesare pentru crearea şi menţinerea potenţialului
întreprinderii la un anumit nivel;
- constituie baza centrelor de responsabilitate ce se instituie pentru bugetarea şi controlul
costurilor;
- asigură posibilitatea comparării cheltuielilor ocazionate şi a producţiei obţinute în
întreprinderi cu structuri similare.

c) Modalităţile şi tehnicile de management adoptate de o întreprindere influenţează

organizarea contabilităţii de gestiune, îndeosebi ceea ce priveşte alegerea metodelor de
calculaţie a costurilor. Astfel se pot adopta metode clasice de calculaţie (metoda globală,
metoda pe faze sau metoda pe comenzi) care necesită două etape de calculaţie:
antecalculaţia, postcalculaţia sau metode de calculaţie de tipul costului total sau parţial

28
care asigură accentuarea caracterului previzional şi creşterea operativităţii informaţiilor,
precum şi a controlului costurilor.
În strânsă legătură cu obiectivele de bază ale contabilităţii de gestiune, principalele
obiective ale acesteia în cazul unităţilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul
comerţului sunt:
a) calculaţia costurilor produselor, lucrărilor şi serviciilor comerciale
b) determinarea preţurilor, tarifelor şi controlul rentabilităţii acesteia;
c) evaluarea componentelor activelor patrimoniale;
d) furnizarea informaţiilor privind întocmirea şi controlul bugetelor de venituri şi
cheltuieli;
e) controlul condiţiilor interne de exploatare prin nivelul şi structura costurilor;
f) realizarea unei evidenţe analitice a cheltuielilor, veniturilor, rezultatelor economico-
financiare şi stocurilor.

AUDIT FINANCIAR SI CERTIFICARE

1. Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra respectării clauzelor contractuale?

185. Prin ce se caracterizeaza raportul auditorului asupra respectarii clauzelor
contractuale?
Misiunea se refera exclusiv la examinarea respectarii clauzelor care vizeaza aspecte
contabile si financiare.
Opinia auditorului poate face obiectul unui raport distinct sau va fi inclusa în raportul
de audit, de baza
182. Auditul contractual reprezinta relatia contractuala privind executarea lucrarilor
specifice de audit cu privire la atestarea informatiei contabile cuprinse in situatii
financiare
185. Raportul asupra conformitatii cu acordurile contractuale trebuie sa specifice daca,
in opinia auditorului, entitatea s-a conformat cu prevederile particulare ale acordului,
cum ar fi:
- plata dobanzilor
- mentinerea indicatorilor financiari la nivel prestabilit
- restrictionarea platii dividendelor

2. Prin ce se caracterizează raportul auditorului asupra situaţiilor financiare condensate?

186. Prin ce se caracterizeaza raportul auditorului asupra situatiilor financiare
condensate?
Auditorul nu trebuie sa emita vreun raport asupra situatiilor financiare condensate
decat în cazul unde acesta a emis un raport de audit asupra situatiilor financiare în
ansamblul lor

29
186. Situatiile financiare condensate (sintetizate) contin mai putine detalii decat
situatiile financiare anuale auditate. Astfel de situatii trebuie sa indice natura sintetica a
informatiilor sis a previna cititorul ca, pentru a intelege mai bine pozitia financiara a unei
entitati si rezultatele operatiunilor sale, citirea se va face concomitant cu cele mai recente
situatii financiare auditate ale entitatii.
187. Raportul auditorului asupra situatiilor financiare condensate trebuie sa include
urmatoarele elemente de baza:
a) Titlu
b) Destinatar
c) Identificarea situatiilor financiare auditate din care deriva situatiile financiare
sintetizate
d) O referire la data raportului de audit asupra situatiilor financiare prezentate pe larg
si asupra tipului de opinie exprimata in acel raport
e) O opinie in legatura cu concordanta informatiilor din situatiile financiare sintetizate cu
informatiile din situatiile financiare auditate din care acestea deriva
f) O declaratie sau o referire la nota care recomanda citirea situatiilor condensate
impreuna cu situatiile financiare prezentate pe larg si cu raportul de audit asupra lor
g) Data raportului
h) Adresa auditorului
i) Semnatura auditorului

3. Structura dosarului exerciţiului.

12. Structura dosarului exerciţiului.
Dosarul exerciţiului este bine să fie împărţit pe secţiuni (părţi) pentru a uşura utilizarea
sa. În general se foloseşte o împărţire în 10 secţiuni (părţi) simbolizate de la A la J, astfel:
EA (dosarul exerciţiului, Secţiunea A) intitulată “Acceptarea misiunii”;
EB (dosarul exerciţiului, Secţiunea B) intitulată “Sinteza misiunii şi rapoarte”;
EC (dosarul exerciţiului, Secţiunea C) intitulată “Orientare şi planificare”;
ED (dosarul exerciţiului, Secţiunea D) intitulată “Evaluarea riscului legat de control”;
EE (dosarul exerciţiului, Secţiunea E) intitulată “Controale substantive”;
EF (dosarul exerciţiului, Secţiunea F) intitulată “Utilizarea lucrărilor altor profesionişti”;
EG (dosarul exerciţiului, Secţiunea G) intitulată “Verificări şi informaţii specifice”;
EH (dosarul exerciţiului, Secţiunea H) intitulată “Lucrările de sfârşit de misiune”;
EI (dosarul exerciţiului, Secţiunea I) intitulată “Intervenţii cerute prin reglementări
diverse”;
EJ (dosarul exerciţiului, Secţiunea J) intitulată “Controlul conturilor consolidate”;
4. Structura dosarului permanent.
Dosarul permanent se organizează în secţiuni (părţi) care uşurează clasarea documentelor
şi consultarea lor. Fiecare secţiune poate fi materializată printr-un despărţitor comportând
un sumar al conţinutului. Ţinerea la zi se efectuează pe sumar, indicând data introducerii
documentului.
Dosarul permanent se subdivide în sapte secţiuni pentru a facilita lectura şi controlul din
partea organismului profesional, după cum urmează:
PA (dosarul permanent, Secţiunea A) intitulată “Generalităţi”;
PB (dosarul permanent, Secţiunea B) intitulată “Documente privind controlul intern”;
PC (dosarul permanent, Secţiunea C) intitulată “Situaţii financiare şi rapoarte privind

30
exerciţiile precedente”;
PD (dosarul permanent, Secţiunea D) intitulată “Analize permanente”;
PE (dosarul permanent, Secţiunea E) intitulată “Fiscal şi social”;
PF (dosarul permanent, Secţiunea F) intitulată “Juridice”;
PG (dosarul permanent, Secţiunea G) intitulată “Intervenţii externi”;

14. Elementele de bază ale raportului de audit într-o misiune de audit statutar.
Raportul unei misiuni de audit de bază trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele
elemente de bază: titlul, destinatarul, paragraful introductiv, paragraful cuprinzând natura
şi întinderea lucrărilor de audit, paragraful opiniei, semnătura, adresa şi data raportului
5. Elementele de bază ale raportului de audit într-o misiune de audit statutar.
Elementele de bază ale conceptului de audit statutar sunt:
profesionistul competent şi independent care poate fi o persoană fizică sau persoană
juridică;
obiectul examinării efectuată de profesionistul contabil îl constituie situaţiile financiare
ale entităţii, în totalitatea lor: bilanţ, cont de profit şi pierdere şi celelalte componente ale
situaţiilor financiare,, în funcţie de referenţialul contabil aplicabil;
scopul examinării: exprimarea unei opinii motivate cu privire la imaginea fidelă, clară şi
completă a poziţiei financiare (patrimoniului), a situaţiei financiare şi a rezultatelor
obţinute de entitatea auditată;
criteriul de calitate în funcţie de care se face examinarea şi se exprimă opinia îl constituie
standardele (normele) de audit şi standardele (normele) contabile.
Orice definiţie a auditului statutar trebuie să ţină cont de nevoile şi aşteptările
utilizatorilor, în măsura în care acestea sunt rezonabile, precum şi de capacitatea
auditorului statutar de a răspunde la aceste nevoi şi aşteptări.
Publicul se aşteaptă ca auditorul statutar să joace un rol în protejarea intereselor sale, prin
oferirea unei resigurări referitoare la:
acurateţea declaraţiilor financiare;
continuitatea exploatării şi solvabilitatea firmei;
existenţa unor fraude;
respectarea de către firmă a obligaţiilor sale legale;
comportamentul responsabil al firmei faţă de problemele legate de mediu şi probleme
sociale
6. Tehnica observării fizice.
Observarea fizică este mijlocul cel mai eficace de verificare a existenţei unui activ, însă
ea nu aduce decât o parte din elementele probante necesare şi anume numai existenţa
bunului respectiv; celelalte elemente probante ca; proprietatea asupra bunului,valoarea
atribuită etc. trebuie verificate prin alte tehnici.
Acţiunile întreprinse de auditor pe linia controlului stocurilor, de exemplu, au ca obiectiv
asigurarea că:
intreprinderea a prevăzut mijloace corespunzătoare care permit recenzarea activelor în
condiţii de fiabilitate; această fază a intervenţiei constă în studierea procedurilor de
inventariere şi se situează deci înaintea inventarierii propriuzise;
aceste mijloace sunt puse în aplicare în mod satisfăcător; această fază constă în
verificarea faptului că persoanele însărcinate cu inventarierea aplică în mod corect
procedurile şi se situează în timpul inventarierii propriu-zise;

31
lucrările de inventariere au fost corect exploatate (valorificate); această fază constă în a
controla dacă cantităţile recente sunt cele utilizate pentru evaluarea sumei stocurilor şi se
situează deci după inventarierea propriu-zisa.
7. Tehnica sondajului.
Ţinând seama de numărul de operaţii efectuate de intreprindere, auditorul nu poate
verifica integral, de exemplu, rulajele sau soldurile unui cont. El caută elementele
probante pe un eşantion adecvat, utilizând tehnica sondajului cel mai bine adaptat fiecărei
situaţii.
Sondajul este definit ca o tehnică ce constă în selecţionarea unui anumit număr sau părţi
dintr-o mulţime, aplicarea la acestea a tehnicilor de obţinere a elementelor probante şi
extrapolarea rezultatelor obţinute asupra eşantionului la întreaga masă sau mulţime.
Tehnica sondajului este reglementată de Standardul Internaţional de Audit (ISA) nr. 530.
Sondajele pe care le realizează auditorul în cursul misiunii sale sunt de două naturi
diferite;
în unele cazuri, în general cu ocazia verificării funcţionării controlului intern, auditorul
caută să demonstreze că elementele care constituie masa, mulţimea, prezintă o
caracteristică comună (de exemplu, vizarea sau aprofundarea comenzilor cu ocazia
cumpărărilor); sondajele efectuate în astfel de cazuri sunt sondaje asupra atribuţiilor;
în alte cazuri, în general cu ocazia controlului conturilor, auditorul caută să verifice
valoarea dată unei mulţimi sau unei mase; acestea sunt sondaje asupra valorilor.
Auditorul poate folosi în general două tipuri de sondaje: sondajul statistic şi sondajul
nestatistic, bazat exclusiv pe experienţa sa profesională; acesta din urmă, însă, nu permite
o extrapolare riguroasă a rezultatelor obţinute asupra eşantionului la întreaga masă sau
mulţime. Alegerea între cele două tipuri de sondaje depinde de pregătirea profesională a
auditorului şi de gradul de credibilitate pe care acesta doreşte să îl dea concluziilor sale.
Oricare ar fi însă tipul de sondaj, este important să fie respectate câteva reguli riguroase
privind decizia asupra eşantionului şi parcurgerea unor etape obligatorii.
8. Elementele probante: definiţie, rol, criterii de apreciere.

Potrivit Standardelor Internaţionale de Audit, elementele probante într-o misiune de audit

(“audit evidence” sau “eléments probants”) reprezintă informaţii obţinute de auditor
pentru a ajunge la concluzii pe care acesta îşi fondează opinia; aceste informaţii constau
în documente justificative şi documente contabile care stau la baza situaţiilor financiare şi
care sunt coroborate cu informaţii din alte surse.
Elementele probante sunt obţinute printr-o combinare adecvată a testelor de procedură cu
controalele substantive sau numai prin controalele substantive. Testele de procedură sunt
testele care permit obţinerea de elemente probante privind eficacitatea conceperii şi
funcţionării sistemelor contabile şi de control intern. Controalele substantive sunt
controale proprii ale auditorului în contabilitatea intreprinderii şi constau în proceduri
care urmăresc obţinerea elementelor probante prin care sunt detectate anomalii
semnificative în situaţiile financiare; ele sunt de două tipuri:
controale privind tranzacţiile, operaţiile şi soldurile conturilor;
proceduri analitice care constau în analiza tendinţelor şi ratiourilor (rapoartelor)
semnificative, examenul variaţiilor şi examene de coerenţă cu alte informaţii.
În funcţie de credibilitatea informaţiilor obţinute în etapele precedente, auditorul
stabileşte programele de control a conturilor pe baza cărora să poată obţine elementele

32
probante necesare fundamentării opiniei sale.
Această etapă a misiunii are, deci, ca obiectiv reunirea elementelor probante pentru a
putea exprima o opinie motivată asupra conturilor anuale, ceea ce presupune asigurarea
respectării regulilor legale şi regulamentare de către intreprindere şi anume:
regulile de prezentare şi de evaluare stipulate în normele legale şi în cele profesionale;
reguli de prudenţă;
regulile referitoare la inventarieri;
reguli de ţinere a registrelor şi a contabilităţii;
existenţa activelor şi faptul că acestea aparţin intreprinderii;
pasivele patrimoniale, veniturile şi cheltuielile privesc intreprinderea în cauză.
Elementele probante trebuie să îndeplinescă cumulativ două condiţii de calitate pentru a
putea să stea la baza fondării unei opinii: să fie suficiente şi să fie juste (adecvate).
Caracterul suficient se stabileşte în raport cu numărul de elemente probante colectate;
caracterul just se apreciază în raport cu gradul de adecvare, cu pertinenţa, fiabilitatea lor.
În mod normal, auditorul consideră necesar să se sprijine pe elemente probante care nu
sunt concludente prin ele însele, dar care contribuie la elaborarea convingerii sale. El
poate deseori să fie determinat să caute elemente probante de sursă sau natură diferită
pentru a corobora o aceeaşi afirmaţie.
Elementele probante trebuie, în ansamblul lor, să permită auditorului să-şi facă o opinie
cu privire la situaţiile financiare. În general, auditorul nu examinează totalitatea
informaţiilor la care are acces pentru a-şi forma opinia, în măsura în care el poate ajunge
la o concluzie cu privire la soldul unui cont, o categorie de operaţii sau un control intern,
aplicând tehnici de sondaj bazate pe raţionament profesional sau eşantion statistic.
Factorii care influenţează raţionamentul auditorului în legătură cu ceea ce constituie
elemente probante suficiente cuprind:
Importanţa riscului de inexactitate; acest risc poate depinde de:
natura elementelor în cauză;
adecvarea controlului intern;
natura activităţilor realizate;
existenţa unor situaţii susceptibile de a exercita o influenţă neobişnuită asupra conducerii
intreprinderii;
situaţia financiară a intreprinderii.
Importanţa relativă a elementului avut în vedere, ţinând seama de ansamblul informaţiilor
bilanţului contabil.
Experienţa căpătată în cursul unor auditări anterioare.
Concluziile procedurilor de audit, în special descoperirea eventuală a unor fraude sau
erori.
Tipul de informaţie disponibilă.
În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la testele de procedură, aspectele
sistemelor contabile şi de control intern asupra cărora auditorul va strânge elemente
probante se referă la:
conceperea sistemelor contabile şi de control intern; sunt aceste sisteme concepute de o
manieră care să prevină sau să detecteze şi corecteze anomalii semnificative?
funcţionarea sistemelor contabile şi de control intern; aceste sisteme au funcţionat de o
manieră satisfăcătoare pe toată perioada?
În colectarea elementelor probante pornind de la procedurile de conformitate, auditorul se

33
asigură de posibilitatea obţinerii unor afirmaţii în materie:
de existenţă: controlul intern există?
de eficacitate: controlul intern funcţionează eficace?
de permanenţă: controlul a funcţionat eficace pe toată perioada în cursul căreia auditorul
înţelege să se sprijine pe el?
În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la controalele substantive, auditorul
trebuie să determinedacă elementele rezultate din aceste controale precum şi din testele
de procedură sunt suficiente şi adecvate pentru a stabili dacă la elaborarea situaţiilor
financiare de către conducerea întreprinderii au fost întrunite criteriile următoare:
de existenţă: un element al activului sau pasivului există la un moment dat;
de drepturi şi obligaţii: un element de activ este un drept al intreprinderii iar un element
de pasiv este o obligaţie pentru intreprinderea dată, la un moment dat;
de apartenenţă (de realitate) tranzacţiile sau evenimentele se referă la intreprinderea dată
şi s-au produs în cursul perioadei respective;
de exhaustivitate: activele, datoriile, tranzacţiile sau evenimentele au fost înregistrate şi
toate faptele importante au fost menţionate;
de evaluare: înregistrarea unui activ sau a unei datorii s-a făcut la valoarea lor de
inventar;
de măsurare: o operaţie sau un eveniment este înregistrată la valoarea sa de tranzacţionare
şi un venit sau o cheltuială aparţin perioadei;
de prezentare si publicitate: o informaţie este prezentată, clasată şi descrisă conform
referenţialului contabil aplicabil.
Obţinerea de elemente probante privind o informaţie dată, de exemplu, existenţa de
stocuri, nu scuteşte obţinerea de elemente probante pentru o altă afirmaţie, de exemplu,
evaluarea lor.
Auditorul poate obţine un grad de certitudine mai ridicat atunci când elementele probante
adunate, de origine şi de natură diferite, sunt concordante. În acest caz, auditorul poate
obţine un grad de certitudine global superior celui pe care îl obţine din fiecare din
elementele probante luate izolat. Invers, atunci când elementele probante obţinute din
surse diferite nu sunt concordante între ele, poate fi necesară folosirea unor proceduri
suplimentare în scopul rezolvării contradicţiei.
Trebuie să existe un raport rezonabil între costul pentru obţinerea unor elemente probante
şi utilitatea informaţiei obţinute. Cu toate acestea, dificultăţile şi costurile suportate
pentru a controla un element deosebit nu pot justifica valabil, prin ele însele, omisiunea
unei proceduri.
Atunci când auditorul are dubii legitime cu privire la o informaţie care prezintă o
importanţă semnificativă, el trebuie să se străduiască să obţină elemente probante
suficiente pentru a elimina aceste dubii. Dacă nu este în măsură să obţină aceste elemente
probante suficiente, el nu trebuie să formuleze o opinie fără rezervă.

EVALUAREA INTREPRINDERILOR

1. Evaluãrile pot fi:

34
a) evaluãri contabile, evaluãri administrative si evaluãri bazate pe expertizã si
diagnostic;
b) evaluãri contabile si evaluãri economice;
c) evaluãri pe bazã de acte normative.

2. Obiectivul evaluãrii economice si financiare îl reprezintã:

a) determinarea valorii patrimoniale si a valorii prin rentabilitate a întreprinderilor;
b) determinarea valorii de piatã a bunurilor si întreprinderilor;
c) reevaluarea bunurilor din întreprindere, în vederea aducerii la inflatie.

3. Care este diferenta dintre uzura scripticã si uzura fizicã a unei clãdiri:
a) nu este nicio diferentã;
b) uzura scripticã este durata de recuperare a investitiei, iar cea fizicã este durata
de viatã;
c) apreciere economicã a vietii unei clãdiri.

4. Capacitatea beneficiarã a întreprinderii este de 8.000 mii lei, iar dobânda la

certificatele de depozit ale trezoreriei statului este de 30%. Valoarea întreprinderii,
utilizând valoarea de rentabilitate sau metoda de capitalizare a veniturilor, va fi
de:
a) 25.600 mii lei;
b) 26.500 mii lei;
c) 26.667 mii lei.

5. Valoarea patrimonialã a întreprinderii (ANC) este de 8.000 mii lei, capacitatea

beneficiarã este de 1.000 mii lei, rata neutrã de plasament (i) este de 11%, iar rata de
actualizare (c) este de 25%. Valoarea întreprinderii prin metoda bazatã pe goodwill este
de:
a) 8.800 mii lei;
b) 8.600 mii lei;
c) 8.480 mii lei.
V = ANC + GW
GW =( CB-ANC x i)/t =(1.000-8.000 x 11%) / 25 % = 480
V = 8.000 + 480 = 8.480

6. Definiti valoarea justã.

Valoarea justă reprezintă preţul la care un bun ar putea fi schimbat între un cumpărător
si un vânzător, normal informaţi si interesaţi într-o tranzacţie echilibrată.

35
EXPERTIZA CONTABILA

1. Ce conţine cap.II al Raportului de expertiză contabilă (Desfăşurarea expertizei

contabile)?
Cap. II Desfasurarea expertizei contabile - care cuprinde raspunsurile si documentele
folosite pentru fiecare obiectiv in parte
Continutul cap. II al Raportului de expertiza contabila contine cate un paragraf distinct
pentru fiecare obiectiv (intrebare) a expertizei contabile, care sa cuprinda o descriere
amanuntita a operatiilor efectuate de expertul contabil cu privire la structura materialului
utilizat , obiectiile ridicate de parti sau explicatiile luate in calcul de expertul contabil.
Fiecare paragraf trebuie sa se incheie cu concluzia expertului contabil care trebuie sa fie
precisa , concise si fara echivoc.

CAPITOLUL II, DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI CONTABILE, al raportului de

expertiză contabilă, trebuie să conţină câte un paragraf distinct pentru fiecare obiectiv
(întrebare) a expertizei contabile, care să cuprindă o descriere amănunţită a operaţiilor
efectuate, de către expertul contabil, cu privire la structura materialului documentar,
actele şi faptele analizate, locul producerii evenimentelor şi tranzacţiilor, sursele de
informaţii utilizate, dacă părţile interesate, în expertiza contabilă, au făcut obiecţii sau
au dat explicaţii pe care expertul contabil le-a luat sau nu în considerare în formularea
concuziilor sale. În fiecare paragraf trebuie prezentat ansamblul calculelor şi
interpretarea rezultatelor acestora. Dar, dacă aceste prezentări ar îngreuna înţelegerea
expunerii de către beneficiarul raportului de expertiză contabilă, este recomandabil ca
ansamblul calculelor să se facă în anexe la raportul de expertiză contabilă, iar în textul
expertizei contabile să se prezinte doar rezultatele calculelor şi interpretarea acestora, cu
trimiteri la anexe.

Fiecare paragraf din CAPITOLUL II, DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI

CONTABILE, trebuie să se încheie cu concluzia (răspunsul) expertului contabil, care
trebuie să fie precis, consic, fără echivoc, redactat într-o manieră analitică, ordonată şi
sistematizată fără a face aprecieri asupra calităţii documentelor justificative,
reprezentărilor (înregistrărilor) contabile, expertizelor şi actelor de control (de orice fel)
anterioare şi nici asupra încadrărilor legale. Aceasta deoarece expertul contabil
analizează evenimente şi tranzacţii şi nu încadrarea judiciară a acestora. În cazuri

36
deosebite în care expetul contabil, în exercitarea misiunii sale, se confruntă cu acte şi
documente care nu întrunesc condiţiile legale, care exprimă ficţiuni sau sunt suspecte, el
nu trbuie să le ia în considerare în stabilirea rezultatelor concluziilor (răspunsurilor) sale
la obiectivele fixate expertizei contabile, dar trebuie să menţioneze aceasta în raportul
de expertiză contabilă.

Dacă raportul de expertiză contabilă este întocmit de mai mulţi experţi care au
opinii diferite, într-un paragraf al CAPITOLULUI II, DESFĂŞURAREA EXPERTIZEI
CONTABILE, fiecare expert contabil trebuie să-şi motiveze detaliat şi documentat
opinia pe care o susţine. De regulă, în expertizele judiciare opinia expertului recomandat
de parte se menţionează separat, în raport cu opinia expertului numit din oficiu.

2. Ce conţine un Raport de expertiză calificat?

Raportul de expertiza contabila care cuprinde consideratii personale ale expertului
contabil este calificat drept raport de expertiza contabila cu observatii.
Aceste observatii se fac la sfarsitul cap. III Concluzii dupa paragraful cuprinzand
raspunsul la obiectivele expertizei contabile sau se fac separat intr-un capitol distinct.

3. Explicaţi cazurile de imposilitate a întocmirii unui raport de expertiză şi ce conţine

Raportul de imposibilitate a efectuării expertizei contabile.
Exista cazuri de imposibilitate a intocmirii unui raport de expertiza datorita inexistentei
documentelor justificativesau a evidentelor contabile care sa ateste evenimente sau
tranzactii supuse expertizarii. In astfel de cazuri se va intocmii un Raport de
imposibilitate a efectuarii expertizei contabile care va avea aceeasi structura cu un raport
obisnuit (necalificat) dar care in cap. II si III va prezenta justificat si fundamentat cauzele
care conduc la imposibilitatea efectuarii expertizei contabile comandate de beneficiar.

4. Care sunt principiile fundamentale ce trebuie respectate pentru realizarea obiectivelor

profesiei contabile?
Principiile deontologice dupa care se ghideaza expertul contabil in efectuarea expertizelor
judiciare si extrajudiciare sunt urmatoarele:
independenta expertului contabilØ
Ø competenta expertului contabil
calitatea expertului contabilØ
Ø secretul profesional si confidentialitatea expertului contabil

5. Explicaţi principiul confidenţialităţii?

37
Confidentialitatea – saØ respecte confindentialitatea informatiilor dobandite in timpul
indeplinirii serviciilor profesionale sis a nu le divulge fara autorizare clara si expresa sau
numai daca exista un drept legal si professional.

Secretul profesional si confidentialitatea expertului contabil consta in respectarea

secretului si caracterului confidential al informatiilor la care a avut acces si de care a
luat cunostinta cu ocazia efectuarii expertizelor contabile, trebuind sa se abtina de la
divulgarea lor catre terti, cu exceptia cazurilor in care a fost autorizat expres in acest
scop sau daca are obligatia legala sau profesionala sa faca o astfel de divulgare. Expertul
contabil trebuie să respecte secretul şi caracterul confidenţial al informaţiilor la care a
avut acces şi de care a luat la cunoştinţă cu ocazia efectuării expertizelor contabile,
trebuind să se abţină de la divulgarea lor către terţi, cu excepţia cazurilor în care a fost
autorizat expres în acest scop sau dacă are obligaţia legală sau profesională să facă o
astfel de divulgare

Expertul contabil nu trebuie să refere mai mult decât se cere. În Raportul său
trebuie să invoce numai evenimentele şi tranzacţiile care au legătură cauzală cu
obiectivul fixat de cel în drept care a dispus expertiza contabilă şi care sunt probate cu
documente justificative şi evidenţieri contabile.

Expertul contabil trebuie să se abţină de la divulgarea conţinutului Raportului de

expertiză contabilă judiciară şi a concluziilor, direct părţilor implicate în actul justiţiar.

El trebuie să se abţină de la contactarea părţilor implicate, în afara procedurilor

prevăzute de lege.

6. Onorariile şi independenţa.
a. Onorariul expertului contabil stabilit pe baza bugetului şi corelat cu tariful
profesional aprobat de Conferinţa Naţională a CECCAR nr. 01/49, Sibiu 31
martie 2001ca orientare în negociere.
b. Clauza de confidenţialitate care are menirea de a „întări” şi prin contract
prestigiul profesiei contabile liberale, prin comportamentul etico-profesional al
membrilor săi.

38
Componentele independenţei:

1. Independenţa de spirit (în gândire):

-         Stare de gândire care permite oferirea unei opinii, a unui serviciu
profesional fără să fie afectată judecata profesională;

-         Ea presupune integritate şi obiectivitate

2. Independenţa în aparenţă:

-         reprezintă capacitatea de a demonstra că riscurile la adresa independenţei

de spirit au fost limitate sau eliminate, astfel încât o terţă persoană să nu
poată să pună la îndoială obiectivitatea profesionistului contabil;

-         este componenta fundamentală a independenţei.

Un funcţionar public nu poate fi niciodată independent. Activitatea de expert

contabil este incompatibilă cu orice altă activitate curentă.

Cerinţele de independenţă se aplică tuturor profesioniştilor contabili cu practică

liberală, cu deosebire auditorilor statutari şi tuturor persoanelor care sunt în măsură de a
influenţa lucrările profesionistului contabil.

DOCTRINA SI DEONTOLOGIA PROFESIEI CONTABILE

1. Despre FEE.
Fédération des Experts-Comptables Européens - FEE (The European Federation of
Accountants) este organismul reprezentativ al profesiei contabile in Europa. Din FEE fac
parte 43 de institutii de profesionisti contabili din 32 de tari. Membrii FEE sunt presenti
in 27 de tari ale Uniunii Europene, iar din acest organism fac parte peste 500.000 de
contabili din Europa.
2. Despre integritate.
Un profesionist contabil trebuie sa fie sincer si corect in realizarea serviciilor
profesionale.
Integritatea implica nu numai onestitate pur si simplu, dar si abordarea ei in mod corect si

39
veridic.

3. Despre obiectivitate
Profesionistul contabil trebuie sa fie impartial si nu trebuie sa admita prejudecati sau
abateri, conflicte de interese sau influentarea sa de catre altii in privinta incalcarii
obiectivitatii.Principiul obiectivitatii impune obligativitatea ca toti profesionistii contabili
sa fie corecti,onesti si sa nu aiba conflicte de interese

40