Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Stanciu
despre importanța studierii Istoriei pedagogiei.
2
Istoria pedagogiei a aparut din necesitatea intelegerii mai profunde a unor teorii si practice
scolare raspandinte-n activitatea practica a pedagogilor, de asemenea era necesara cunoasterea
modalitatilor de infaptuire a educatiei in conformitate cu anumite idei, fome de organizare, pt a
putea constata daca ele corespundeau realitatilor social economice si cultural din perioada
istorica respectiva.
La inceput au fost elaborate niste scrieri care prezentau diverse institutii scolare din trecut dar
fara de a incerca sa explice aparitia lor, fara a face o raportare a trecutului la present si totusi ele
au stat la baza istoriei pedagogiei ca disciplina a stiintei educatiei.
Savantii din sec 19-20, utilizand acele scrieri, indeosebi au pus accentual pe cateva monete :
ei urmareau evolutia ideilor pedagogice, unele din care se refereau la crearea institutiilor de
invatamant. Astfel erau inaintate concept pedagogice conform carora educatia era organizata in
corespundere cu anumite teorii despre eductie si bazandu-se pe experientele practice educative.
A studia evolutia teoriei si practicii educative insemna a oferi explicatii pt ivirea altor teorii
teorii sau pt manifestarea si disparitia a unor teorii, sa elaboreze un ideal educational, niste
principia in baza carora sa se organizeze aducatia, sa se elaboreze metode, forme de organizare,
cum ar fi lectia.
In baza cercetarilor stiintifice se poate concluziona ca educatia a fpst diferita de la o epoca la
alta, se deosebeste de la o tara la alta.
pentru a putea explica in mod stintific aparitia si evolutia unor teorii si practice educationale.
Istoria pedagogiei face apel la un complex de factori sociali economici, politici si culturali. Toti
acesti factori determina structura sistemului educational intr-o anumita perioada istorica si intr-
un anumit spatiu geografic.
A ignora unul din acesti factori, poate ingusta posibilitatile de intelegere stiintifica corecta a
fenomenului pedagogic. Cercetarile au demonstrate ca cu multe decenii in urma exista o stransa
legatura intre tarile sociale successive si sistemele successive ale educatiei, care le-au
corespuns.
Istoria pedagogiei a aparut sis a dezvoltat in plan universal , in urma cu 200 ani, cand a
aparut prima lucrare e pedagogului german K.E.Manghelsdorf, lucrarea cu titlul “incercare de
prezentare a ceea ce s-a realizat mai important in domeniul educatiei”, aparuta la Leipzig
in anul 1779.
Pe terenul culturii romanesti , istori pedagogiei s-a dezvoltat incepand cu prima jumatate a sec
19 si continua si pana astazi cu studii despre anumiti pedagogi, teorii ale carora se instituie
manual de istorie a pedagogiei, se alcatuiesc monografii de iestorie a pedagogiei, V. Urechea
“istoria scolilor”; George Antonescu “ istoria pedagogiei, doctrine fundamentale ale pedagogiei
modern - 1927”; Nicolae Iorga “istori invatamantului romanesc”; Vlad Paslaru “ principiul
pozitiv al educatiei”
4
schimbari esentiale in pregatirea vieti sociale.Din aceasta cauza incepe un proces de diferentiere
intre cei saraci si bogati. Iar societatea gentilica capata un caracter care evolueaza astfel ajungind
la democratiile enilitare chiar si-a insemnat o descompunere a epoci primitive. Ca urmare a
acestora transformari necesita vieti umane impune noi forme de educatie care ii dau un caracter
deferentiat. Astfel in afara educatiei obisnuita realizata in activitatea de munca,educatia era
pregatita militara si conducere a tinerilor care era realizata sub indrumarea unei persoane pregatite
in acest scop.
6
şi caracteristicile “sufletului” persoanei educate. Scopul educaţiei constă în atingerea virtuţii,
prin dominarea pasiunilor de către raţiune şi prin practicarea valorilor finale. Aristotel pune
accentul asupra rolului activităţii şi al acţiunii personale a copilului în cunoaşterea
realităţii.Omul fericit este un om al binelui si al virtutii ajuns in acest stadiu datorita educatiei.
Deci, în antichitate sunt făcute încercări de a supune analizei fenomenul social educaţia şi de a
determina educaţia ca proces, orientat spre formarea personalităţii umane.
Dezvoltarea morală tindea să formezela tinerii trăsăturii de carater ca: stăpînire de sine, respect
pentru dreptate, respectarea legilor, li se educa respectul divinităţi. În scopul acestor dimensiuni
ale educaţiei, Greci au folosit: gimnastica care le forma nu numai corpul şi să le întărească
sănătatea, dar şi capacităţile de rezistenţă, de stăpânire de sine, le educa sentimentul estetic
entru frumos.
Foloseau muzica, în primul rînd li se transmiteau cunoştinţe despre muzică dar erau cunoscuţi
şi cu poiezia, comedia, tragedia, dansul, arta ritmului, arta vorbiri frumoase, utilizau şi litera,
retorica şi filosofia. Grecipreţuiau mult literatura fiindcă forma mult gustul şi capacitatea de
gîndire şi de vorbire. În ceea ce priveşte procesul de instruire educaţi la Greci, el se realiza în
şcoală de mai multe grade dar se realiza şi în particular.
Sparta a fost un stat scavagist şi poporul era alcătuit din c.c.a 9000 de cetăţeni care se bucurau
de toate drepturile şi care formau clasa exportatoare. Ei erau oameni liberi dar fără drepturii
politice şi erau sclavii în număr de 200 mii care erau lipsiţi de orice fel de drepturii.
În mod organizat se realiza numai educaţia fii clasei dominante, scopul educaţiei ţinea de
formarea cetăţeanului în dependenţă de necesităţile statului Spartan şi anume să formeze din
tinerii cetăţenii soluţii gata să-şi apere ţara, dar şi să-şi subordoneze interesele sale, intereselor
de stat, să poată dovedi virtuţi militarii, dar şi disciplină rezistenţi la oboseală la frig, la foame,
şi să aibă supunere faţă de conducătorul statului. Educaţia la ei se organiza în două stadii:
7
În familie educaţia se recomandă pînă la 7 ani, părinţi să-i îndrume într-o educaţie , să fie
oneşti, corecţii în relaţie dîndule exemplu propriu, să-i facă să fie supuşi faţă de autoritatea
statului, trebuie să le trezească interesul şi respectul pentru tradiţii, respect pentru bătrîni,
trebuie să-i deprindă să fie curajoşi şi să-şi iubească ţara.
Educaţia în instituţiile de stat se încep de la 7-30 ani, toată educaţia se făcea pe seama
statului. Avea un caracter fizic şi militar, cel fizic pentru întărirea corpului dar şi prin exerciţii
militare şi erau obişnuiţi cu hrană frugală (simplă şi puţină) hrană vegetariană, îmbrăcaţii
sombru (închisă) şi era la toate anotimpurile. Toate exerciţiile fizice erau lupta, alergarea,
săriturii, şi aruncarea discului. La vîrsta de 12 ani primeau toga de bărbat, la 18 ani trecea în
postul de poliţie în afară de cetate, iar la 20 de ani erau pregătiţi în pregătirea militară. Fetel la
fel primeau o educaţie militară pentru a putea să ajute în caz de război. Se acordă o atenţie mică
educaţiei intelectuale şi estetică – se preda doar cititul, scrisul, socotitul, se însuşea arta vorbirii,
iar la muzică învăţau cîntece patriotice milităreşti.
Atena era un stat sclavagist care se deosebea de sparta, prin condiţile economice şi politice
care au contribuit la un sistem de organizare mai bun decît în Sparta, datorită acestui fapt ei au
avut un sistem de educaţie mai superior, drept rezultat au avut o viaţă culturală superioară
celorbdin Sparta. Populaţia era formată din:
Atît statele Ateniene cît şi sistemul de educaţie a fost organizat de către filozoful Solon, în
conformiatate cu condiţiile istorico-social. El a introdus un regim de democraţie sclvagistă în
care oameni liberi aveau drepturii politice şi cetăţeneşti.
Formele de organizare era familia şi şcolile private. În familiei educaţia dura pînă la 7 ani,
ei primeau educaţie morală şi intelectuală, învăţau poezii, cîntece, regulii morale care le ajutau
să-şi formeze deprinderile de comportare. Fetele continuau să primească educaţia în familie
după 7 ani, şi după asta ele primeau elemente de fizică, morală şi intelectulă.
Educaţia şcolară privată se făcea băieţilor care mergeau la şcoală sub conducerea unui sclav
numit pedagog. Ei făceau scrierea gramatistului (dascălului) care îi învăţa să scrie, să cînte
şi să socoată. Din şcoală gramatizmul mergea la şcoala gramatică şi se făceau lecturii cu ei, din
cele a le lui Homer. Anume acest sistem al gramaticului avea avantajul lui: băieţilor le se
dezvolta gustul artistic, le ajuta să se dezvolte limba şi să aibă o vorbire frumoasă, iar lecturînd
însuşea deprinderea de comportare. Îşi formau manierele bune şi unele trăsături de caracter; ca
8
stăpînirea de sine şi virtuşile morale în deosebii 7-12 ani. La 12 ani băieţii fregventau palestra
şi şcoala de muzică na chitarstului. La palestră baieţi învăţau cinci forme de exerciţi fizice:
scrima(sabia), călăritul, tirul (ochitul), crosul, înotul.
La 16 ani cînd băieţii din familia săracii însuşeau o meserie, iar feciorii celor bogaţii
mergeau în gimnazii pentru aşi dezvolta calităţile fizice, intelectuale şi cele morale. Ei aici
studiau muzica, memorau şi reclamau poezii, se exercitau în artă să ţină discursurii, de a face
expunerii pe diferite teme. Expuneau exerciţii fizice mult mai complicate, studiau politica şi
filosofia. Gimnaziile erau conduse de un director numit gimnaziarh care era ales de către popor.
Gimnaziarhul era alcătuit dintr-o instituţie de învăţămînt, înconjurat de patru părţi avînd forma
unui pătrat la care se mai adăuga grădina, biblioteca şi stadion pentru alergat.
La 18 ani tînărul atenian devenea efeb şi era încadrat în serviciul militar, era exercitat într-
un studiu mai aprofundat oratoricii, filosofici şi matematicieni.
La 20 de ani erau declaraţii adevăraţi cetăţeni ai statului avînd drepturii politice şi avea
posibilitatea de a ocupa o funcşie de stat.
Concluzia: astfel educaţia şi instrucţia în Grecia Antică era orientată spre a forma cetăţianul
soldat în Sparta şi cetăţeni cu preocupării politice în Atena.
Comenius (n. Jan Amos Komenský la 28 martie 1592, la Niwnice, Moravia, Imperiul
Habsburgic azi în Cehia - d. la 15 noiembrie 1670, la Amsterdam,) a fost un filosof,
gramatician și pedagog ceh. Comenius s-a ocupat întrega viață de perfecționarea metodelor
pedagogice.
Opera sa îl face să fie considerat, în momentul de față, părintele educației moderne.
A realizat o delimitare a pedagogiei ca un sistem de sine stătător care studiază educația.
Abordează toate problemele importante ale pedagogiei legate de metodă, conținuturi, de ideal,
inclusiv a ajuns la concluzia că pedagogia elaborează niște norme care exprimă prin principii
didactice. A elaborat 27 de principii didactice, cel mai importanat este principiul instituției. A
afirmat că „Viața e o școală”.
Pleda pentru:,,Năzuinţa spre pace şi luminare şi fericirea popoarelor”.
Idealul lui Comenius:,, Progresul omenirii întregi prin educaţie şi învăţământ, prin instrucţie
pot fi influenţaţi toţi oamenii, Şcoala este atelierul umanităţii, drumul regal pentru a duce omul
la înţelepciune.
Are 200 lucrări. În lucrarea ,,Drumul luminii”1641 expune idea că spre lumină se poate ajunge
pe 4 căi:
a)Prin cărţi universale; b)prin şcoli universale; c)prin colegii universale; d)printr-o limbă
universală.
Omenirea poate să se dezvolte cu ajutorul ştiinţei în lucrarea ,,Deşteptarea şi luminarea tuturor”
expune concepţia filosofică numită pansofistă care urmărea realizarea prin educaţie a
înţelepciunii mondiale ,a unei religii mondiale, a unei limbi mondiale prin întemeierea unei
Academii a Lumii, toate ideile lui Comenius au fost influenţate de către Bakon,Galileo
Galilei,Giordano Bruno.
Operele sale cele mai de seamă:
Didactica Magna-tratat de pedagogie şi teorie a educaţiei.
9
Uşa de aur deschisă a limbilor-manual de metode a studierii limbilor moderne.
Informatorul şcolii materne-indicaţii pentru mame. Şcoala de joc dramatizat
Sistemul pedagogic al lui Comenius
A elaborat concepţia despre educaţie,a elaborat scopul educaţiei,mijloacele,principiile
educaţiei. Scopul educaţiei :A face o fiinţă raţională din fiece om prin mijloacele cele mai
însemnate-educaţia şi instruirea.
I. Şcoala maternă –de la naştere la 6 ani;
II. Şcoala statului,populară,elementară-de la 6 la 12 ani;
III. Şcoala latină sau colegiul- de la 12 la 18 ani;
IV. Academia-de la 18 la 24 ani.
Educaţia omului cuprinde :educaţiile intelectuală,morală,fizică,religioasă.
Educaţia intelectuală-procesul de transmitere a bazelor ştiinşifice,de formare a capacităţii de a
percepe just lumea; Educaţia morală-acţiune de formare la om a înţelepciunii, cumpătării,
curajului, dreptăţii, modestia, bunăvoinţa, respectul; Educaţia religioasă-completa pe cea
morală; Educaţia fizică-pentru prelungirea vieţii copilului,omul n-a primit viaţă scurta dar şi-o
scurtează singur.
Copilul este mugur.educatorul-grădinar uar mijloacele sunt opera grădinăritului.
A stabilit principiile învăţământului: instrucţie în mod
plăcut,uşor,repede,intuitiv.Mijloacele :exemplul, exerciţiul, jocul,disciplina şi învăţământul în
şcoală.
1. Principiul intuiţiei-prin observaţie,muncă,cu ajutorul simţurilor-regula de aur a didacticii.
2. Principiul învăţării conştiente-ajutaţi să înţeleagă esenţele în mod conştient.
3. P.învăţării sistematice-de la cunoscut la necunoscut,de la uşor la greu,de la concret la abstract, de
la general la particular.
4. P.accesibilităţii-cunoştinţele să corespundă puterii de asimilare.
5. P.temeiniciei şi durabilităţii-totul bine explicat,elevii să recapituleze cunoştinţele.
A stabilit noţiunea de an şcolar,sistem de vacanţe,introduce lecţia de 45 minute,începerea
anului şcolar la 1 septembrie,a delimitat părţile componente ale lecţiei,orice lecţie trebuie să
aibă scopul concret,profesorul trebuie să observe toţi elevii,a dat indicaţiii pentru realizarea
manualelor,să fie verificate cunoştinţele elevilor la fiece sfârşit de lună,la sfârşit de an prin
examen,funcţia profesorilor este de a fi progresişti,cinstiţi,societatea trebuie să-i
respecte,trebuie să dea dovadă de sentimentul demnităţii personale.
Principiile educaţiei:p.conformităţii cu natura,p.conformităţii educaţiei şi a învăţământului cu
vârsta.
10
spre insusirea dogmelor mai complicate. Vechiul testament trebuia sa fie ultima faza, dupa
invatarea textelor cu character crestin. El vorbeste despre necesitatea instruirii laice a copiilor,
de studiilor limbilor latina si greaca si alte discipline. Pornirile spre rau nu sint la om
innascute, ce isi au radacinile in moravurile societatii; acestea apar in virsta tinereti, virsta
socotita de Cantemir dificila, cind facultatea de a gindi safla in stare incipienta ~inima omului
etse inclinata spre rau, nu de la nastere ci de la nastere adica atunci cind incepe sa judce prin
propria sa facultate, sis a deosebeasca binele de rau~. In conceptia cantemiriana, virtutile de
temelie pe care trebuia sa le insuseasca orice tinar erau cinstea, sinceritatea, modestia,
dragosteaa de adevar, respectful fata de cuvintul dat. Avid ratiune, individual dispune singur
de destinul sau, aceasta e o ideie scumpa pentru D. Cantemir, proclaminduse libertate de
vointa a copiilor. In Istoria hieroglifica, Descrierea Moldovei, Hronic si alte scrieri e promovata
cu insistent ideia educatiei patriotice a individului, ideia iubirii de patrie. In primele pagini ale
cronicului citim ~luptate pentru mosie~ . respecind trecutul se mentioneaza in acceasi carte
~moldovenii trebuie sa fie demni de ei~ sa continuie traditiile vechi sis a le inbogateasca.
Cantemir se preocupa si de metodele si mijloacele de educatie el apreciaza mult dialogul
pentru formarea convingerilor morale, recomanda pentru a forma un om intelept. In acelasi
timp se cere ca omul sa se cunoasca pe sine.datoria noastra este sa ne lamurim ce suntem si
pentru ce ne nastem. Pentru cantemir exemplul concret faptele bune marete sint mijloace d
educatie moral,mai puternice decit convingerea. La formarea personalitatii cantemir a dat
importanta si deprindrilor zilnice. Deprinderile bune , sanatoase trebuie cultivate la om din
copilarie si adolescent caci apucaturile bune say rele, dobindite in aceasta perioada ,socoate el
pe buna dreptate ~in batrinetele le vei mosteni~. In procesul educatiei un rol mare dupa
Cantemir ii revin pedagogului, care stie si se staruie sa cultive la elevii sai inalte caliti morale.
Educatia si instruirea, sint factoriii principali la formarea personalitatii, pentru carturarul
moldovean idealul de om este persoana constienta, cinstita, cumpatata, iubitoare de oameni.
El condmnat aspru astfeel de vicii omenesti ca lacomia, goanna dupa avere, minciuna,
mindria, invidia, lenevia care se intilnesc atit de des in rindurile boierilor moldoveni. Cantemir
a desfasurat o activitate nemijlocit pedagogica. Cantemir a introdus in teoria si pracvtica
muzicii turcesti notele musicale, inventind un system original de note bazat pe lieterele
alfabetului turcesc. Sustinind rolul determinant al educatiei si instructiei in formarea
personalitatii cantemir la asezat pe om pe cea mai inalta treapta printer fiintele pamintesti.
Pentru carturarul moldovean omul este cea mai nobila dintre fapturi , fiindca este suflet
intelegator adica capabil a dosebeasca binele de rau, adevarul de minciuna si ca urmare sa-si
desfasoare respective activitatea. Deci omul este stapinul universului ca fiinta rational ace se
bucura de libertatea de actiona si de a dispune de destinul sau. Ideile pedagogice ale lui
cantemir influientate de filozofia rationalista in epoca renascentista se caracterizeaza aproape
in toate imprejurarile prin continut concret, totdeauna raportat ;la mediul social, la moravurile
si vederile sociale, politice si morale ale contemporanilor cu care adesea polemizeaza. O
tasatura dominant in gindirea pedagogica e aceea ca ratiunea omeneasca trebuie sa aiba cistig
de cauza in lupata cu necunoasterea medieval cu prejudecastile timpului. Aceata latura
progresista a ideilor sale pedagogice face ca acntemir sa ocupe un loc de frunte in cultura
moldoveneasca in epoca veche.
11
7.Concepțiile pedagogice ale lui M. Eminescu.
12
Învăţătorul trebuie să-și iubească profesia, să dispună de multe cunoștințe
științifice,calităţi morale, să muncească cu multă dăruire, cu mult suflet, trebuie să se
dedice profesiei sale. Cu copii trebuie să fie atent, mărinimos ,buni de învățat tot ceea ce e
folositor pentru elev. Elevii trebuie educați pe baza exemplelor luate din realitatea
înconjurătoare.
În colaborare alți pedagogi Creangă întocmește manuale de școală
”Abecedarul”, ”Metodă nouă de scriere și citire” pentru clasa a 1, căreia ia facut recomandări
metodice, ,Cartea de citire pentru clasa 1.,Învățătorul copiilor.
Aceste opere au devenit foarte populare unele au fost traduse pe 50 limbi.
Pentru rezolvarea sarcinilor educative și instructive recomandă învățătorilor să respecte formele
de baza de organizare a elevilor să cunoască mijloacele.metodele și procedeele.
El recomanda
În ziua I de așezat elevii după înălțime și de învățat regulile de intrare și ieșire din clasă.
În timpul recreațiilor de organizat jocuri, convorbiri scurte, exerciții de gimnastică.
De organizat lecții frontale cu toată clasa.
Lecțiile de limbă și aritmetică de organizaat de dimineață, primele să fie în orar.
Lecțiile de scris de petrecut sistematic.
De format la elevili deprinderi de scris,citit de îmbogățit bagajul de cuvinte și de cerut răspunsuri
corecte la întrebări.
De învățat să dea caracteristica obiectului, ființei din diferite puncte de vedere.
Primăvara și toamna recomanda să organizeze excursii în locurile din apropierea școlii.
La aritmetică propunea să orienteze, să organizeze lecții de adunare, scădere de orientare în
spațiu.
Instruirea trebuie să se facă în corespundere cu principiul însușirii înnăscute(cu vocație).
Al lui N.Dragomir, cu privire la respectul p/t copil, p/t personalitatea acestuia, drept condiţie
esenţială a instruirii, dedusă din concepţia Şcolii active.
Al lui V.Harea , despre colaborarea statului, familiei, societăţii şi a bisericii în educaţia
tineretului.
Al lui V.Ciubotaru , vizând importanţa disciplinei în educaţie şi caracterul ei moral.
13
Dezvoltarea gândirii pedagogice în Basarabia interbelică a decurs concomitent cu edificarea
şcolii naţionale românestiîn teritoriu şi s-a datorat constituirii unui spaţiu educaţional unic, s-a
desfăşurat ca proces unic prin acţiuni complexe definitorii.
În anii 1918-1940 în Basarabia a fost organizat un sistem national de învăţământ modern, care
a integralizat experientele Românie, Rusiei şi ale ţărilor din Europa Occidentală, dezvoltat în
toate timpurile şi treptele sale, întemeiat pe nevoile şi aspiraţiile social economice şi cultural –
spirituale ale populaţiei din ţinut, racordat la valorile de vârf ale învăţământului european.
În consecinţă , nr scolilor s-a majorat de la 1084 – 2718, s-a majorat nr elevilor scolarizaţi,
populaţia a avansat la un nou nivel de civilizatie, caracteristic popoarelor europene.
Valorificarea istorică a gândirii pedagogice din Basarabia interbelică stabileste importante linii
de convergenţă şi direcţii de continuitatea între reformele din învăţământul interbelic şi cel din
perioada constituirii statalităţii R.M, oferă sugestii şi soluţii pentru reintegrarea în regim optim
îmvăţământului modern în standardul european
14
Trăsături ale acestei faze :
majoritatea lucrărilor sunt rezultatul unor observaţii concrete transpuse într-o forma
literară.
nu se poate vorbi de o rigoare ştiinţifică,
limbajul folosit avea un caracter prescriptiv şi era constituit dintr-un corp de
recomandări pentru practica educativa. Conceptele adoptate erau rezultatul generalizării
experienţei sau al unei deducţii logice.
3). Faza psihologizării şi sociologizării educaţiei (la sfârşitul sec. al XIX- lea şi
începutul sec. al XX- lea). Ca urmare a rezultatelor obţinute de către psihologie şi sociologie, la
rândul lor deja constituite ca ştiinţe autonome, pedagogia a cunoscut o nouă fază în evoluţia ei.
Aceasta se caracterizează prin faptul ca se exagerează fie aspectele sociale ale educaţiei, prin
valorificarea rezultatelor la care a ajuns sociologia, fie aspectele psihice, prin valorificarea
rezultatelor psihologiei. Aşa au apărut şi s-au constituit diverse curente de orientare
sociologizantă sau psihologizantă. Curente de orientare sociologizantă: pedagogia utilitarista a
lui H. Spencer, pedagogia sociologica a lui Durkheim. La noi, aceasta orientare este legată de
Şcoala sociologică de la Bucureşti: D. Gusti, I. C. Petrescu, S. Stoian. Curente de orientare
psihologizantă: pedagogia experimentală, reprezentată de A. Binet, E. Meumann, pedagogia
scolii active(M. Montesori, Ovid Decroly, Adolf Ferrier). Dacă în viziunea curentelor de
orientare sociologizantă, educaţia era privită prin prisma a ceea ce societatea pretinde din partea
individului, neglijându-se particularităţile şi posibilităţile acestuia, esenţa orientărilor
psihologizante consta în ideea ca totul trebuie să pornească de la copil, de la nevoile şi
aspiraţiile lui, pentru ca în funcţie de ele să se organizeze, mai apoi, procesul de învăţământ.
Asemenea idei au constituit nucleul aşa-numitei mişcări a educaţiei noi, considerată ca o reacţie
împotriva tradiţionalismului, intelectualismului şi rigorismului herbartian, dominant în acea
perioada. . Dintre aceste orientări noi, şcoala activă s-a impus în mod deosebit: ideea
fundamentala - organizarea unui învăţământ care să se bazeze pe activitatea elevilor şi implicit
pe interesele acestora, care să promită o exprimare cat mai spontană a elevilor şi o înflorire a
ceea ce este mai bun în natura copilului. O direcţie fundamentală cu implicaţii profunde asupra
evoluţiei pedagogiei care s-a desprins din această orientare psihologizantă, este pedagogia
experimentală. Apărută sub influenţa cercetărilor experimentale din psihologie, pedagogia
experimentală s-a delimitat de acestea conturându-şi propriul domeniu de cercetare ştiinţifică a
fenomenului educaţional cu ajutorul metodei experimentale. Prin aceasta, spiritul pozitiv
pătrunde şi în pedagogie, facilitând progresul acesteia prin amplificarea rigorii propriilor
rezultate şi implicit cunoaşterea rolului sau în organizarea cât mai raţională a educaţiei. Cu
pedagogia experimentală s-a marcat saltul de la preştiinţific la ştiinţific în investigarea
fenomenului educaţional, de la un demers bazat exclusiv pe observaţie, intuiţie şi impresii
personale, la unul bazat pe experimentare, descriere şi verificare a faptelor, înainte de a ne
pronunţa asupra unor concluzii pentru organizarea activităţii educative. Cele două laturi nu se
exclud însă, ci se completează reciproc.
În sec. XIX—XX au continuat să apară curente de inspiraţie filosofică: pedagogia pragmatista
(W. James, J. Dewey), pedagogia existenţialistă (R. Hubert, Fr. Glasser), A. N. Whithead
Sintetizând cele spuse până acum în legătură cu constituirea şi evoluţia preocupărilor privind
educaţia, putem spune ca s-a ajuns de la reflectarea educaţiei în conştiinţa comună, la
reflectarea şi pe plan teoretic, iniţial în interiorul unor sisteme filosofice şi, mai apoi, la
desprinderea treptată de aceste sisteme şi constituirea pedagogiei ca ştiinţă.
În secolul XIX se desprinde perioada pedagogiei ştiinţifice, deschizător de drum fiind
J.Fr. Herbard, meritul lui constând nu în cercetările şi rezultatele obţinute ci în influenţa pe care
aexercitat-o asupra studiilor ulterioare şi, mai ales, în activitatea ce a desfăşurat-o
pentrufundamentarea ştiinţei educaţiei pe domeniul psihologic – al psihologiei exacte. Apare
15
interpusăaici şi o fază a aşa-numitei pedagogii noi, fază prin care se realizează interfaza dintre
secoleleXIX şi XX şi ca un protest faţă de perioada în care pedagogia era influenţată de
filosofie, fiindconsiderată mai mult o filosofie a educaţiei decât o pedagogie propriu-zisă. Se
evidenţiazăcontribuţia pedagogului amintit prin lucrările „Pedagogie generală” şi „Prelegeri
pedagogică”
16