TEORII CONTEMPORANE CU PRIVIRE LA LIDERISM

Până în secolul 21, s-au format trei direcții principale care explică esența și originea conducerii, care

au contribuit la dezvoltarea teoriilor moderne ale conducerii:

1. Conducerea este determinată de calitățile socio-psihologice ale liderului;

2. Conducerea este văzută ca un proces de schimb și de avantaj reciproc;

3. Conducerea este determinată de timp și situație.

Teoria
conducerii
grupului sau
teoria
schimbului.

Teoria
situațională a Teoria
conducerii de P. trăsăturilor de
Hershey și K. leadership
Blat.

1. TEORIA TRĂSĂTURILOR DE LEADERSHIP. Dezvoltarea sa a fost precedată de teoria

„marii personalități”, conform căreia liderii se nasc, nu devin. Aceste calități includ:

creativitatea (abilitatea de a fi creativ), abilitățile organizaționale, abilitatea de a convinge,

 abilitățile de comunicare, abilitățile mentale, impatie (abilitatea de a înțelege și a simți alți

oameni).

Teoria conducerii carismatice (carismatic lidership theory), care se bazează pe conceptul

de dar. Conform acestei teorii, un lider este o persoană care, prin puterea abilităților sale

personale, poate exercita o influență profundă și extraordinară asupra oamenilor.

Unii cercetători, interpretând carisma ca un fenomen atributiv care se schimbă în funcție de

situație, observă că trăsăturile liderului precum: încrederea în sine, abilități de comunicare,

sensibilitate socială, empatie favorizează atribuirea carismatică, mai ales dacă acești lideri

îndeplinesc standardele etice.

2. TEORIA CONDUCERII GRUPULUI SAU TEORIA SCHIMBULUI. În acest caz,

conducerea este considerată din punctul de vedere al influenței liderului asupra grupului și

comportamentului acestuia și, dimpotrivă, influenței grupului asupra comportamentului

liderului. Aici conducerea acționează ca un proces de schimb între lider și adepții săi, în care

membrii grupului aduc o anumită contribuție din partea sa și primesc beneficii în detrimentul

întregului grup sau al altor membri ai acestuia. Interacțiunea continuă atâta timp cât membrii

grupului consideră că schimbul social este reciproc benefic. Mai mult, în timp, liderul

creează printre subordonații săi un grup de „prieteni” și „străini”, care într-un anumit fel

afectează relația. Cercetătorii notează că o relație bună cu un lider îi motiveaă pe subordonați

la mai multă responsabilitate și performanțele.

3. TEORIA SITUAȚIONALĂ A CONDUCERII DE P. HERSHEY ȘI K. BLAT. Inițial,

această teorie a fost numită teoria „Zeitgeist”, care tradusă din germană însemna „spiritul

vremurilor”. Conform acestei teorii, situația determină cine va fi lider. Un lider devine o

persoană care are anumite calități și trăsături care sunt solicitate într-o anumită situație.
 TEORII CONTEMPORANE cu privire la LIDERISM

Teoria
Teoria Fillerului Teoria
conducerii asupra contingențe
calea către resurselor i a lui F.
obiectiv cognitive Fiedler

a) TEORIA CONTINGENȚEI A LUI F. FIEDLER.

Stilul de conducere și situația favorabilă contribuie la o conducere eficientă. Trei variabile

influențează favorabilitatea unei situații: relația dintre lider și membrii grupului; gradul de

structurare a sarcinii; puterea de poziție a liderului, determinată de puterile sale formale.

Fiedler a descoperit că un lider dur, concentrat pe o sarcină, poate fi eficient doar în două

cazuri - atunci când există o situație foarte favorabilă sau o situație extrem de nefavorabilă. Cu un

nivel mediu de situație favorabilă / nefavorabilă, un lider orientat spre relațiile umane este mai

eficient

Această teorie afirmă că asocierea dintre orientarea liderului şi eficienţa grupului este

dependentă (contingentă) de măsura în care situaţia este favorabilă exercitării influenţei.

Ca atare, unele situaţii sunt mai favorabile pentru leadership comparativ ca altele ceea

ce necesită orientări diferite din partea liderului.

Concentrându-se pe comportamentul liderului orientat asupra sarcinii şi

comportamentul orientat spre relaţii, Fred Fiedler a dezvoltat o metodă de măsurare şi de

clasificare a acestora. În chestionarul înaintat liderilor el le-a cerut să aleagă dintre toate

persoanele cu care au lucrat pe aceea cu care s-au înţeles mai puţin. Practic, liderilor li se

solicita să-l evalueze pe Ultimul dintre Colaboratorii Preferaţi (UCP) [2], pe baza unui

număr de caracteristici: plăcut 8_ 7_6_5_4_3_2_1 ne plăcut; prietenos 8_7_6_5_4_3_2_1

neprietenos.

b) TEORIA FILLERULUI ASUPRA RESURSELOR COGNITIVE, conform căreia resursele

cognitive ale liderului (cum ar fi inteligența, experiența și cunoștințele tehnice) sunt cele mai
importante pentru succesul grupului. Liderii intelectuali, conform cercetărilor lui Fiedler și ale

colegilor săi, iau cele mai bune decizii, dezvoltă cele mai bune strategii de acțiune în caz de situații

favorabile.

c) TEORIA CONDUCERII CALEA CĂTRE OBIECTIV A LUI MITCHELL ŞI HOUSE.

Abordarea „cale—obiectiv” examinează influența stilului de conducere asupra motivației

subordonaților. Acesta este un model situaţional, în multe privinţe analogic cu cel al lui Fiedler.

Termenul cale-obiectiv se referă la aşa noţiuni ale teoriei aşteptărilor ca efort-productivitate,

productivitate-rezultate (recompensă) şi valoarea recompensei percepute de către subaltern. Această
abordare încearcă să lămurească acţiunea pe care o are comportamentul conducătorului asupra
motivaţiei, satisfacţiei şi productivităţii muncii subalternului. Astfel, conducătorul poate determina
subalternii să atingă scopurile organizaţiei acționând asupra căilor de realizare a acestor scopuri.

În continuare vom enumera unele procedee cu ajutorul cărora conducătorul poate influenţa căile sau
mijloacele de atingere a obiectivelor:

1. Explicarea celor ce se aşteaptă de la subaltern.

2. Orientarea eforturilor subalternului spre atingerea scopurilor.
3. Acordarea sprijinului şi înlăturarea obstacolelor.
4. Crearea unor asemenea necesităţi ale subalternilor care ar fi de competenţa conducătorului şi
pe care acesta le-ar putea satisface.

Satisfacerea necesităţilor angajaţilor atunci când obiectivul este atins.