Scoala Sanitara Postliceala “ Fundeni ”

Asistent medical de laborator, anul I- elev: Mihai Alina Emilia

SEMIOLOGIA APARATULUI
CARDIOVASCULAR
Dispneea

Dispneea reprezintă totalitatea modificărilor de frecvenţă, intensitate şi ritm a

respiraţiei.
simptom major al insuficienţei cardiace mai ales stângi, primul simptom care
trădează reducerea rezervei miocardului.
Dispneea de cauză cardiacă este de tip inspirator şi este însoţită de polipneea
care este cu atât mai intensă cu cât hematoza este mai afectată. Apariţia ei la un
pacient semnifică instalarea insuficienţei car diace stângi care duce la: creşterea
presiunii telediastolice în ventriculul stâng, stază în venele pulmonare cu creşterea
presiunii în capilarele pulmonare.
Prin scăderea complianţei pulmonare apar tulburări ventilatorii prin scăderea
capacităţii vitale. In dispneea paroxistică prin acumularea de lichid în interstiţiul
pulmonar apar şi fenomene de stenozare a bronşiolelor terminale ducând la
instalarea wheezingului denumit astm cardiac. Dacă presiunea din capilarele
pulmonare creşte mai mult, se instalează edemul pulmonar acut manifestat prin
dispnee cu spută aerată sanguinolentă datorită transudaţiei hematiilor în alveole.

Dispneea cardiacă se prezintă sub următoarele forme clinice:

1. Dispneea de efort este primul semn de insuficienţă cardiacă. Iniţial apare la eforturi
mari, apoi la eforturi mai mici, cedând sau ameliorându-se la întreruperea efortului;
poate apare la efort şi la persoanele sănătoase. Frecvent, dispneea de efort este mai
evidentă seara, fiind denumită dispnee vesperală. Examenul clinic remarcă
tahipnee şi reducerea amplitudinii mişcărilor respiratorii. Dispneea de efort se
reduce în cazul apariţiei insuficienţei ventriculare drepte, prin preluarea de către
circulaţia periferică a unei părţi din staza pulmonară, ducând la o falsă stare de bine
a pacientului.

2. Dispneea de repaus cu ortopnee este o formă mai gravă de insuficienţă cardiacă

stângă, debitul cardiac neputând fi asigurat nici în repaus. Bolnavul stă în poziţie
şezândă cu capul pe două, trei perini, prezentând polipnee inspiratorie.
 Scoala Sanitara Postliceala “ Fundeni ”
Asistent medical de laborator, anul I- elev: Mihai Alina Emilia

3. Dispneea paroxistică nocturnă reprezintă o formă acută de insuficienţă cardiacă

stângă, care poate să apară în infarct miocardic acut, stenoza mitrală, stenoza
aortică, hipertensiunea arterială, aritmii paroxistice (tahicardie ventriculară, fibrilo-
flutter atrial).
Acest tip de dispnee este mai frecventă noaptea, dar poate apărea şi ziua şi
poate fi declanşată de eforturi fizice, regim hipersodat,etc.
Se manifestă sub două forme:
 Astmul cardiac se manifestă prin dispnee marcată, frecvent nocturnă, însoţită de
anxietate marcată. Pacientul prezintă tuse, expectoraţie, transpiraţii care se
ameliorează prin poziţia ortopneică. Uneori apariţia fenomenelor de bronhospasm
determină instalarea unui tablou clinic asemănător astmului bronşic cu wheezing,
greu de deosebit de astmul bronşic.
 Edemul pulmonar acut este o formă agravată de dispnee paroxistică determinat de
apariţia unui transudat hematic care inundă alveolele şi căile respiratorii
determinând apariţia unor secreţii nazale şi orale de tip serosanguinolent, aerate.
Edemul pulmonar acut necesită tratament de urgenţă bolnevul putând deceda prin
asfixie datorită invadării pulmonare cu aceste secreţii.

4. Dispneea Cheyne-Stokes poate apărea uneori la bolnavii cu insuficienţă

ventriculară stângă prin lipsa apneei, constând din alternanţe de tahipnee cu
bradipnee. Apare frecvent nocturn, bolnavul trezindu-se în perioada de apnee ceea
ce determină o insomnie rebelă. Dacă dispneea apare în timpul zilei, ea determină
întreruperea vorbirii, pacientul putând chiar să-şi piardă cunoştinţa.
 Scoala Sanitara Postliceala “ Fundeni ”
Asistent medical de laborator, anul I- elev: Mihai Alina Emilia

Suflurile cardiace
supraadăugate zgomotelor SUFLU sunt fenomene sonore
cardiace care se aud atât la
persoane normale, în
RILE
anumite condiţii
hemodinamice cât şi la pacienţi cu boli
congenitale şi dobândite.

Mecanisme
- suflurile iau naştere
de CARDI apariţie a suflurilor:
din cauza turbulenţelor


fluxului sanguin
creşterea diametrului unui
ACE determinate de:
orificiu valvular cardiac
prin valve incompetente sau dilatarea arterei
pulmonare sau a aortei – sufluri de regurgitare
 reducerea diametrului unui orificiu valvular cardiac sau reducerea lumenului
arterei pulmonare sau aortei – sufluri de stenoză
 persistenţa unor orificii cardiace anormale – sufluri din anomalii congenitale
 creşterea debitului cardiac şi accelerarea vitezei de circulaţie a sângelui prin
orificiile cardiace normale – sufluri din sindromul hiperkinetic

Clasificarea suflurilor:

a. După mecanismul de producere:

 Organice (lezionale, valvulare): apar în leziuni valvulare dobândite, stenoze sau
insuficienţe valvulare, în cardiopatii congenitale, comunicări anormale între
 Scoala Sanitara Postliceala “ Fundeni ”
Asistent medical de laborator, anul I- elev: Mihai Alina Emilia

cavităţile inimii stângi şi drepte. Ele au următoarele caractere: au intensitate

maximă într-un anumit focar, au intensitate şi durată crescută, prezintă iradiere,
sunt constante în caracterele lor şi nu variază la examene repetate, cu excepţia
celor instalate brusc.

 Funcţionale (secundare unor leziuni valvulare prin distensia inelului de inserţie a

unor valvule sau a sigmoidelor) - au următoarele caractere: au intensitate mică,
timbru dulce, nu se propagă sau se propagă într-o zonă limitată, nu se însoţesc de
freamăt, apar sau se accentuează când afecţiunea cardiacă se agravează şi pot să se
atenueze sau chiar să dispară după un tratament corect. Exemplu: insuficienţa
mitrală în dilataţia ventriculului stâng; insuficienţa tricuspidiană în dilataţia de
ventricul drept, insuficienţa pulmonară funcţională din stenoza mitrală foarte
strânsă (suflul Graham-Steel).

 Accidentale (inocente) – apar în condiţiile unui aparat valvular integru datorită

creşterii vitezei sângelui cum ar fi în: anemie, hipertiroidie, hiperkinetism; se
ascultă pe o arie mare precordială, sunt scurte, mezosistolice, nu iradiază, variază
cu poziţia pacientului şi cu respiraţia, uneori putând să dispară la efort, nu prezintă
consecinţe hemodinamice; sunt sufluri care dispar odată cu tratamentul corect al
bolii de bază.

b. După faza ciclului cardiac în care apar:

 Sufluri sistolice
 Sufluri diastolice
 Sufluri sistolo-diastolice (continui)

Caracterele semiologice ale suflurilor:

1. Intensitatea: conform clasificării lui Levine suflurile se împart în 6 grade de

intensitate (mai ales cele sistolice):
- gradul 1 – suflu fin, dificil de auzit
- gradul 2 - suflu fin, care se aude imediat cu stetoscopul
- gradul 3 – suflu de intensitate medie
- gradul 4 – suflu de intensitate mare
- gradul 5 – suflu foarte intens dar care nu se percepe de la distanţă
- gradul 6 – suflu foarte intens care se aude chiar fără stetoscop
Suflurile peste gradul 4 se însoţesc de freamăt la palpare.
 Scoala Sanitara Postliceala “ Fundeni ”
Asistent medical de laborator, anul I- elev: Mihai Alina Emilia

2. Tonalitatea: există sufluri de tonalitate joasă (stenoza mitrală) iar altele de

tonalitate înaltă (insuficienţa aortică); suflurile de tonalitate joasă dar cu intensitate
mare pot fi şi palpabile (stenoza aortică şi pulmonară)

3. Raport cronologic se referă la încadrarea suflului în fazele ciclului cardiac, în

sistolă sau în diastolă şi chiar în interiorul acestora ( de exemplu suflu protosistolic
sau suflu holosistolic).

4. Timbrul se referă la caracterul descriptiv al suflului, de exemplu: suflu în jet de

vapori în insuficienţa mitrală, suflu aspru în stenoza aortică, dulce aspirativ în
insuficienţa aortică, suflu piolant, muzical în insuficienţa mitrală prin ruptura de
cordaj valvular,etc.

5. Morfologia se referă la intensitatea temporală a suflului, ca de exemplu crescendo,

descrescendo, rectangular, crescendo-descrescendo,etc.

6. Variabilitatea se referă la percepţia suflurilor în funcţie de anumiţi factori: efortul

fizic accentuează uruitara diastolică din stenoza mitrală; schimbarea poziţiei
pacientului - de exemplu ascultaţia suflului diastolic din insuficienţa aortică cu
pacientul în picioare şi cu trunchiul aplecat înainte; ascultaţia suflului în funcţie de
respiraţie, de exemplu accentuarea suflurilor de la pulmonară şi tricuspidă în apnee
postinspiratorie.

Sufluril
e
sistolice
In funcţie de originea lor ele pot fi:

Sufluri de ejecţie: apar la trecerea sângelui printr-un orificiu îngustat la

nivelul valvelor aortice sau pulmonare. Aceste sufluri apar în: stenoza funcţională
Scoala Sanitara Postliceala “ Fundeni ”
Asistent medical de laborator, anul I- elev: Mihai Alina Emilia

aortică şi pulmonară, stenoze valvulare aortice şi pulmonare, cardiomiopatia

hipertrofică obstructivă, stenoze supra şi subvalvulare sigmoidiene fixe,etc. Ele au
următoarele caractere: încep după Z 1 şi se termină înaintea Z 2, au un aspect
crescendo - descrescendo cu maxim în mezosistolă, sunt sufluri foarte intense cu
caracter grav, răzător şi se însoţesc de freamăt.

Sufluri de regurgitare: apar la trecerea sângelui dintr-o cavitate cu presiune

mare într-o cavitate cu presiune mică, de exemplu din ventriculi în atrii când apare
insuficienţa mitrală sau tricuspidiană, sau din ventriculul stâng în ventriculul drept
în defectul septal ventricular. Aceste sufluri au următoarele caractere: apar de la
începutul contracţiei, ocupând toată sistola, au o tonalitate înaltă, sunt holosistolice
având intensitatea egală pe toată durata.
Suflul de ejecţie din stenoza aortică valvulară: are maxim de intensitate în
spaţiul II ic drept, iradiază spre carotidă, este un suflu aspru, rugos. Uneori el poate
fi auzit către apex şi în focarul lui Erb (spaţiul III ic stâng) mai ales în stenoza
aortică aterosclerotică. In cazul unui suflu sistolic cu intensitate maximă
mezosistolic asociat cu dedublarea paradoxală a zgomotului 2 cardiac se poate
discuta despre existenţa unei stenoze aortice strânse.
In cardiomiopatia hipertrofică obstructivă (stenoza hipertrofică idiopatică
subaortică) suflul aortic debutează la aproximativ 0,1 sec. după Z1 şi are o formă
crescendo-descrescendo, apare foarte rar clic de ejecţie. In această boală, în caz de
manevra Valsalva, suflul sistolic îşi creşte intensitatea în apnee pentru a diminua
după reluarea respiraţiei.
Suflul din coarctaţia de aortă este un suflu de tonalitate înaltă cu intensitate
maximă interscapular; este un suflu care în raport cu suflul aortic de ejecţie
depăşeşte componenta aortică a zgomotului 2; este dat de trecerea sângelui prin
lumenul aortei stenozate sau datorită creşterii debitului vaselor colaterale dilatate.
Suflul din stenoza pulmonară valvulară este tot un suflu crescendo-
descrescendo, care se aude în spaţiul II ic stâng, suflu aspru, rugos. In stenozele
pulmonare foarte strânse, din cauza presiunii telediastolice ventriculare mai
crescute decât cea din artera pulmonară, suflul de ejecţie poate fi absent.
In tetralogia Fallot intensitatea şi durata suflului de ejecţie la artera
pulmonară sunt proporţionale cu gravitatea stenozei valvulare sau infundibulare.
In comunicarea interventriculară, suflul sistolic are sediul mezocardiac,
iradiază „în spiţă de roată”, în toate direcţiile, dar mai ales spre dreapta. Este un
suflu sistolic foarte intens, grad 5-6, aspru, însoţit de freamăt.
Scoala Sanitara Postliceala “ Fundeni ”
Asistent medical de laborator, anul I- elev: Mihai Alina Emilia

Sufluril
e
diastolic
e
Suflurile diastolice sunt date fie de un debit sanguin crescut care trece printr-
o valvă AV normală fie de trecerea unui volum de sânge normal printr-o valvă
stenozată. Ele se aud la începutul diastolei, după deschiderea valvelor AV şi la
sfârşitul diastolei în cursul contracţiei atriale. Ele au o frecvenţă joasă, motiv
pentru care sunt denumite rulmente.
Rulmentul diastolic din stenoza mitrală începe prin clacment de deschidere
al mitralei, în protodiastolă este intens, apoi diminuă în intensitate, paralel cu
diminuarea gradientului presiunii AV. In ritm sinusal, rulmentul se intensifică la
sfîrşitul diastolei, concomitent cu creşterea gradientului de presiune (contracţie
atrială), purtând numele de suflu presistolic. Acest suflu dispare în fibrilaţia atrială.
Dacă stenoza mitrală este severă, suflul este aproape holodiastolic.
Aceste caractere apar şi în stenoza tricuspidiană, dar suflul, spre deosebire
de rulmentul din stenoza mitrală, se accentuează în inspir.
In insuficienţa aortică severă scurgerea în diastolă a sângelui în ventriculul
stâng produce o vibraţie a foiţei anterioare a valvei mitrale rezultând un suflu de
umplere, suflu funcţional Austin-Flint, care începe prin zgomotul 3 şi nu prin
clacmentul de deschidere al mitralei.

Sufluri de regurgitare diastolică a valvelor sigmoide

Sunt sufluri de frecvenţă înaltă şi apar la baza cordului, respectiv în
insuficienţa aortică şi pulmonară.
In insuficienţa aortică, suflul începe imediat după componenta aortică a Z2.
Suflul din insuficienţa aortică cu regurgitare mică ocupă prima parte a diastolei, în
timp ce în formele medii suflul este holodiastolic cu aspect descrescendo. In
formele severe echilibrul între presiunea aortică şi presiunea din ventriculul stâng
se stabileşte în partea a doua a diastolei, suflul terminându-se înaintea sfârşitului
Scoala Sanitara Postliceala “ Fundeni ”
Asistent medical de laborator, anul I- elev: Mihai Alina Emilia

diastolei, rezultând o închidere precoce a valvei mitrale care face să dispară primul
zgomot cardiac.
Insuficienţa pulmonară organică este mai rară, cel mai adesea fiind întâlnită
insuficienţa pulmonară funcţională secundară hipertensiunii pulmonare cronice.
care apare în stenoza mitrală foarte strânsă. Suflul începe după componenta
pulmonară a Z 2, este un suflu dulce aspirativ, poartă numele de suflul Graham-
Steel.

Sufluril
e
continu
e
Sunt date de trecerea continuă a sângelui atât în sistolă (crescendo) cât şi în
diastolă (descrescendo) dintr-un sistem cu presiune înaltă în altul cu presiune joasă.
Apar în persistenţa canalului arterial, ruptura sinusului Valsalva în ventriculul
drept sau în atriul drept, coarctaţia de aortă, tetralogia Fallot. Suflul se aude în
regiunea subclaviculară stângă sau în spaţiul intercostal stâng cu maxim de
intensitate în focarul pulmonar; este un suflu intens, aspru, cu aspect de suflu în
tunel sau suflu „de bondar”. Acest suflu creşte în timpul inspiraţiei şi dispare la
manevra Valsalva.
 Scoala Sanitara Postliceala “ Fundeni ”
Asistent medical de laborator, anul I- elev: Mihai Alina Emilia

METODE DE INVESTIGAŢIE A INIMII

A.Metode neinvazive:
 Examenul radiologic
 Electrocardiografia
 Ecocardiografia şi examenul Doppler
 Proba de efort
 Electrocardiografie ambulatorie tip Holter
 Electrocardiograma de amplificare înaltă pentru potenţialele tardive
 Explorarea radioizotopică
 Fonomecanocardiografia
 Tomodensitometria cardiacă
 Rezonanţa magnetică nucleară
 Explorarea biochimică

B.Metode invazive:
 Electrocardiograma endocavitară
 Măsurarea presiunilor debitului cardiac şi a şuntului
 Angiocardiografia cu determinarea volumului ventricular a insuficienţei
ventriculare; coronarografia
 Scoala Sanitara Postliceala “ Fundeni ”
Asistent medical de laborator, anul I- elev: Mihai Alina Emilia

ARITM
1. II
Tahicardia sinusală

SINUS
Reprezintă o accelerare a ritmului sinusal la peste 100 bătăi pe minut.
Etiologie:
- ca răspuns fiziologic la stimuli: stress, efort,

-
emoţii, ALE etc.
secundar administrării unor medicamente:
simpatomimetice, parasimpatolitice, tiroidă,
cofeină, etc.
- în cadrul unor boli: - cardiace: miocardite, cardiomiopatii, cardiopatia ischemică,
valvulopatii, insuficienţă cardiacă, etc.
- extracardiace: anemii, şoc hipovolemic, hipertiroidii,
hipovolemie, intxicaţie cu cafea sau tutun, etc

Simptomatologie: depinde de cauza declanşatoare, unii bolnavi putând fi

asimptomatici.
Acuze frecvente: cefalee, ameţeli, palpitaţii, anxietate, uneori crize anginoase, etc.
Uneori tahicardia se instalează şi se termină progresiv, alteori paroxistic.

Examenul clinic: pune în evidenţă la luarea pulsului, o frecvenţă de peste 100 bătăi
pe minut, cu zgomote cardiace regulate, bine bătute, concordante cu pulsul.

Pe ECG:
- complexele QRS au aspect normal, sunt precedate de unde P sinusale
- intervalul PQ (PR) este în limite normale
- frecvenţa cardiacă este între 100-200 bătăi pe minut

Se face dg. diferenţial cu tahicardia paroxistică sau flutterul atrial cu BAV

constant, care pot fi infirmate prin anumite probe: compresia sinusului carotidian
(în TS nu se modifică)
Dacă frecvenţa este mare şi se menţine mai mult timp poate produce
efecte hemodinamice cu scăderea debitului cardiac.
 Scoala Sanitara Postliceala “ Fundeni ”
Asistent medical de laborator, anul I- elev: Mihai Alina Emilia

2.Bradicardia sinusală

Se caracterizează prin scăderea frecvenţei cardiace sinusale sub 50 bătăi

pe minut (între 35-50)

Etiologie:
a. cauze vagale sau scăderea tonusului simpatic:
- reflex: manevre vagale, sindrom vaso-vagal
- boli endocrine: hipotiroidism, b. Addison,
- sindrom de hipertensiune intracraniană: hemoragii, edem cerebral, tromboze
- hipotermie
- icter mecanic obstructiv
- hipoxie severă

b. cauze medicamentoase: digitalice, anti-aritmice, clonidină, morfină,

beta.blocante, etc

c. cauze cardiace: ischemia acută sau infarctul miocardic care cuprinde nodul
sinusal, boala de nod sinusal, fibroza de nod sinusal, etc.

Simptomatologie:
Uneori poate fi asimptomatică.
Cel mai fecvent apar: cefalee, ameţeli, oboseală, lipotimii, sincope, tulburări de
vedere, crize anginoase la cardiaci; simptomele se pot accentua la efort.

Examenul clinic:
- puls şi alură ventriculară sub 50 bătăi pe minut, regulată, care sunt crescute de
efort sau ortostatism, nitrit de amil.
- bradicardia persistentă, a cărei frecvenţă nu creşte la administrarea de atropină (1-
2 mg. i.v.) poate fi sugestivă pentru o boală de nod sinusal.

Pe ECG:
- ritm sinusal regulat
- complexe QRS cu durată şi morfologie normale, precedate de unde P sinusale
- frecvenţa sub 50 băt pe minut
Scoala Sanitara Postliceala “ Fundeni ”
Asistent medical de laborator, anul I- elev: Mihai Alina Emilia

Diagnostic diferenţial:
- se face cu blocul sino-atrial, dar la care, la luarea pulsului apare din când în când
o pauză;
- cu blocul AV incomplet , care la efort creşte rapid apoi se reduce rapid, după care
se înjumătăţeşte
- cu ritmul nodal, care la efort revine rapid la valorile iniţiale (în BS revine lent)