Sunteți pe pagina 1din 26

SCRISOAREA DE AFACERI

Aspecte generale
Activitatea economică implică un proces de comunicare continuu, care se face adesea prin
intermediul scrisorilor. Corespondenţa de afaceri se realizează între persoane fizice autorizate, care
desfăşoară activităţi economice, societăţi comerciale, regii autonome, fundaţii sau instituţii ale statului, cu
scopul de a clarifica şi încheia înţelegeri privitoare la diverse activităţi comerciale.
Scrisorile de afaceri reprezintă o parte importantă a activităţii profesionale a angajaţilor sau
persoanelor care activează în domeniul economic. Ele sunt scrise în scopuri diferite şi se adresează unor
cititori foarte diverşi: de exemplu, pot urmări stabilirea unor întâlniri, clarificarea unor probleme, acceptarea
sau respingerea unor propuneri venite din partea partenerilor de afaceri sau vânzarea de produse. Dat fiind
faptul că aceste scrisori reprezintă adesea nu doar persoana care le semnează, ci o întreagă companie sau
instituţie, ele trebuie să fie redactate într-un stil aparte, specific corespondenţei comerciale. Scrisorile de
afaceri, redactate în mod corect, se disting prin claritate (informaţia este prezentată conform unui plan
riguros stabilit şi este organizată în paragrafe bine delimitate, atât din punct de vedere formal, cât şi al
ideilor prezentate), simplitate (fraze scurte, limbaj obiectiv, specific mediului economic, cuprinzând
termeni specifici; se vor evita exprimările colocviale sau vulgare, se vor respecta cu stricteţe regulile
gramaticale şi ortografice), conciziune (enunţurile prea lungi pot cauza ambiguizarea mesajului), ton
amabil, însă deosebit de cel al corespondenţei particulare. Datele incluse în scrisoare trebuie să fie atent
verificate deoarece scrisorile pot fi folosite ca probe în justiţie, sau pot sta la baza încheierii unor tranzacţii.
La fel ca în cazul altor forme de comunicare scrisă, corespondenţa de afaceri are ca scop principal
transmiterea de informaţii, însă datorită caracterului interpersonal al comunicării de acest gen, stilul şi tonul
joacă un rol la fel de important, alături de elementele privitoare la formă sau conţinut. Acestea trebuie
folosite cu atenţie, astfel încât mesajul să poată fi receptat corect de destinatar, iar scrisoarea de afaceri să
îşi atingă scopul propus.

Aspectul scrisorii de afaceri


O bună scrisoare de afaceri trebuie să se remarce nu doar prin conţinut şi modul de organizare a
ideilor în pagină, ci şi prin calitatea hârtiei şi a plicurilor folosite.
În mod obişnuit, scrisorile de afaceri se scriu pe hârtie de format A4, de culoare albă sau în tonuri
deschise (bej, gri), pe care sunt imprimate antetul şi logoul firmei. Plicurile şi hârtia pe care se scrie trebuie
să aibă aceeaşi culoare; dimensiunile plicului pot varia între 23,5X12 cm şi 14X9 cm. În ultima perioadă se
remarcă folosirea tot mai frecventă a plicului cu fereastră transparentă, deoarece permite citirea adresei
destinatarului direct de pe documentul inclus. Hârtia este de obicei împăturită în trei, cu antetul paginii spre
exterior, pentru a fi citit primul.
În organizarea materialului scris se apelează de regulă la formatul bloc (întregul text porneşte de la
marginea din stânga, fără aliniate, iar între paragrafe se lasă un spaţiu dublu). Marginea din stânga a textului
(3-3,5 cm) este întotdeauna mai lată decât cea din dreapta1.

Forma scrisorii de afaceri


Forma scrisorii de afaceri este de obicei fixă şi cuprinde:
a. Antetul (în care sunt cuprinse numele complet şi adresa firmei emitente, numărul de înregistrare la
Registrul Comerţului, codul fiscal, numărul de cont bancar, adresa, număr de telefon, fax, etc.).
Dacă scrisoarea nu are antet, se scrie adresa expeditorului în partea din dreapta sus a paginii.
b. Data expedierii scrisorii se scrie în partea din dreapta sus a paginii (sub antet sau sub adresa
expeditorului, de care este separată printr-un rând liber. Se recomandă scrierea lunii cu litere, nu
cu cifre, pentru a evita confuziile: de exemplu, data de 10.09.2009 va fi înţeleasă ca „10 septembrie
2009” de către europeni, dar americanii vor citi „9 octombrie 2009”.

1
Vezi Oana Sălişteanu Cristea, Limba italiană. Corespondenţa comercială, Editura Polirom, 2004, pp.10-11.
c. Opţional, se poate include secţiunea „Referinţe (Ref.)”, în care se face trimitere la documentul
anterior la care se răspunde, precum şi persoana sau persoanele care au trimis scrisoarea respectivă
(numele complet sau iniţiale).
d. Adresa destinatarului (se scrie în partea stângă a paginii, mai jos de adresa expeditorului şi de dată.
În ultimii ani s-a observat tendinţa de a scrie adresa destinatarului în partea dreaptă a primei treimi
a colii, pentru a îndeplini şi rolul de adresă exterioară în cazul utilizării plicurilor cu decupaj
transparent). De obicei se începe cu titlu de politeţe (Dl. D-na, D-ra.) sau cel care denotă funcţia
sau gradul pe care îl are destinatarul (Dr. pentru doctor, Prof. pentru profesor, etc.), prenumele şi
numele de familie al destinatarului (atunci când aceste date se cunosc). Dacă este vorba de o
companie, se scrie doar numele firmei. Se continuă apoi cu numele străzii şi numărul la care poate
fi găsită persoana sau compania, numele localităţii, codul poştal şi numele ţării.
e. Rândul de atenţionare: de exemplu „În atenţia directorului de vânzări”.
f. Formula de salut: Stimate Domnule, Stimată Doamnă, Stimate Domnule sau Doamnă (atunci când
nu se cunoaşte numele destinatarului), Stimate Domnule Dan Damian, Stimaţi clienţi, etc..
g. Corpul scrisorii (se redactează începând din partea stângă a paginii, de obicei fără a se folosi
aliniatul, iar paragrafele vor fi delimitate prin spaţii libere); corpul scrisorii cuprinde:
- introducerea – în care se precizează motivul expedierii scrisorii; se poate face referire la o
scrisoare anterioară sau la desfăşurarea afacerilor; Exemple de formule folosite în partea
introductivă a scrisorii: „În urma scrisorii dumneavoastră …. ne face plăcere să vă
informăm că…”; „Confirmăm primirea scrisorii dumneavoastră şi ne face plăcere să vă
informăm că….”; „Ca urmare a primirii scrisorii dumneavoastră, am încercat să adunăm
informaţiile pe care ni le-aţi solicitat…”; „În scrisoarea dumneavoastră din data de… ne-
aţi comunicat că…”
- conţinutul – în care se dezvoltă ideile care se doresc a fi comunicare, fiecare într-un
paragraf separat; se pot folosi următoarele fraze introductive: „Am dori să evidenţiem
faptul că…”; Conform legii…”; „După cum rezultă din copia anexată…”; „V-am fi
recunoscători dacă ne-aţi putea facilita…”; „Regretăm că nu vă putem furniza informaţiile
cerute…”; „Regretăm că nu putem accepta de oferta dumneavoastră…”; „Potrivit datelor
de care dispunem…”
- încheierea – care cuprinde concluziile şi se specifică acţiunea pe care expeditorul speră să
o determine prin scrisoare; se poate preciza decizia, detalii privind modalităţi de plată, etc.
Se face apel la formule precum: „Am fi recunoscători dacă aţi putea să ne transmiteţi
informaţiile în timp util…”; „Apreciem oferta dumneavoastră de produse, dar considerăm
că preţul este prea ridicat pentru posibilităţile noastre…”; „Regretăm că nu putem accepta
oferta dumneavoastră, dar ne gândim să o luăm în considerare în viitor…”. Ideea de
reţinut…”
h. formula de încheiere: Cu (deosebită) stimă, Al dumneavoastră sincer…
i. semnătura expeditorului, însoţită de numele şi funcţia acestuia.
j. În cazul în care altcineva semnează scrisoarea, se menţionează în numele cui a fost redactat
documentul (secţiunea „Per pro”, prescurtată p.p.)
k. Anexe (se atrage atenţia asupra ataşării unor anexe şi a numărului acestora)
l. C.c – prescurtarea de la cuvintele englezeşti „Carbon copies”, care indică faptul că scrisoarea este
trimisă în acelaşi timp şi altor persoane. Literele „c.c” sunt urmate de numele celor cărora li se
trimite copia.

Stilul şi tonul scrisorii de afaceri


Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că tonul potrivit pentru scrisorile de afaceri este cel natural,
însă se vor respecta principiile clarităţii şi conciziunii.
Tonul se referă la atitudinea pe care expeditorul o reflectă în privinţa subiectului abordat şi a
destinatarului scrisorii şi reiese din cuvintele folosite şi modul de abordare a situaţiei prezentate în scrisoare.
De exemplu, folosirea diatezei pasive denotă o atitudine reţinută, pe când adresarea directă, la
persoana a 2-a, chiar dacă se foloseşte pronumele de politeţe, creează impresia unor relaţii cordiale între
emitent şi receptor.
Exemple:
a. „În scrisoarea dumneavoastră din 24 aprilie 2009 s-a făcut referire la posibilitatea
returnării produselor în termen de 14 zile.”
b. „Vă scriu ca răspuns la specificarea pe care aţi făcut-o prin scrisoarea din 24 aprilie
2009, cu privire la posibilitatea returnării produselor în termen de 14 zile.”
Desigur, alegerea modalităţii de adresare se va face în funcţie de relaţiile existente deja între cele
două părţi, însă menţinerea unor relaţii amiabile, care lasă loc de eventuale negocieri, sunt de obicei
favorabile ambelor părţi implicate în afaceri.
Adoptarea unui ton şi a unei atitudini pozitive contribuie la promovarea imaginii firmei şi la
menţinerea unor bune relaţii între partenerii de afaceri. Chiar şi în scrisorile prin care se transmit informaţii
negative clienţilor, situaţie în care este foarte important ca aceştia să nu fie dezinformaţi, este indicată
folosirea unui ton conciliant. De exemplu, fraza: „V-am trimis factura săptămâna trecută, deci era de
aşteptat să verificaţi acest lucru înainte de a ne scrie”, poate fi re-formulată în felul următor: „Conform
evidenţelor noastre, factura v-a fost trimisă în data de 1 aprilie. Probabil că primirea ei nu v-a fost semnalată,
deoarece nouă nu ne-a fost returnată. Anexăm acestei scrisori o fotocopie a facturii.”
Tipuri de scrisori de afaceri
CORESPONDENŢA PRECONTRACTUALĂ
Corespondenţa precontractuală are scopul de a clarifica datele privitoare la produsele care vor
forma obiectul unui contract, de a specifica acele aspecte asupra cărora trebuie să se ajungă la o înţelegere
înainte de semnarea contractului, sau pentru a se prezenta oferta de parteneriat în afaceri. În această
categorie pot fi incluse circularele informative, scrisorile prin care se solicită informaţii, cererile de ofertă,
ofertele propriu-zise, scrisorile care anunţă intrarea pe piaţă a unei companii, etc.
a. Circulara informativă
Circulara informativă este o scrisoare scurtă, cu mesaj unic, trimis mai multor destinatari (angajaţi,
parteneri, clienţi, furnizori), în scopul de a-i informa cu privire la noutăţi sau schimbări legate de activitatea
firmei dumneavoastră. De exemplu, se poate aduce la cunoştinţa destinatarilor inaugurarea unei noi firme,
înregistrarea unei societăţi la Camera Comerţului sub un anumit nume, schimbarea numelui unei firme,
numirea unor noi persoane în funcţii de conducere, etc.

Exemplu:
Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda,
judeţul Cluj
tel. 0040264539433

21 aprilie 2009
Domnului Tudor Ionescu
Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL
Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România

Stimate Domnule Ionescu,


Prin prezenta vă rugăm să luaţi la cunoştinţă faptul că, începând cu data de
1 februarie 2009 numărul de telefon la care putem fi contactaţi s-a modificat.
Vom răspunde apelurilor dumneavoastră la numărul nou, indicat mai sus.
Rămânem în continuare la dispoziţia dumneavoastră, cu informaţii despre
activitatea noastră.
Al dumneavoastră sincer,
Virgil Costea
Director Birou Relaţii cu Publicul
b. Scrisori de informare
O astfel de scrisoare face parte de obicei din activitatea de prospectare, fiind specifică stadiilor iniţiale
ale legăturilor comerciale între două părţi, înainte de semnarea unui contract. Prin intermediul ei se pot
solicita oferte de preţuri, eşantioane de produse, condiţii de vânzare sau diverse alte date privitoare la
activitatea unei firme.
Scrisorile de informare au un caracter direct, prin care se solicită, într-un paragraf sau două,
informaţii privitoare la un produs sau serviciu. Deoarece oamenii de afaceri sunt de obicei foarte ocupaţi,
este apreciată conciziunea şi claritatea: specificaţi exact informaţia, produsul sau serviciul de care aveţi
nevoie, motivul pentru care o solicitaţi şi cel pentru care aţi ales firma căreia v-aţi adresat. În încheierea
scrisorii precizaţi faptul că aşteptaţi cu nerăbdare primirea informaţiilor cerute, dar nu mulţumiţi anticipat.

Exemplu 1:

Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda,
judeţul Cluj
tel. 0040264539433

21 aprilie 2009

Domnului Tudor Ionescu


Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL
Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România

Stimate Domnule Ionescu,

Cu ocazia ultimei expoziţii de dispozitive de sigilare şi împachetare, organizată


la Centrul Expoziţional din Bucureşti, ne-a fost prezentat sistemul de producere
şi etichetare a materialelor de ambalare reciclabile, cu ajutorul roboţilor RXP.
Am fi interesaţi dacă aceşti roboţi ar putea fi folosiţi pentru ambalarea uleiurilor
de masaj care le producem. Am dori să primim date referitoare la capacitatea
robotului, consumul de electricitate implicat, precum şi costul acestuia.

În prezent uleiul de masaj pe care îl producem este transportat într-un oraş din
apropiere, unde este ambalat. Ne-ar interesa achiziţionarea unor roboţi RXP,
pentru a ne putea ambala şi eticheta propriile produse. Producem lunar 30 000
de litri de ulei de masaj.

Dată fiind buna reputaţie pe care o aveţi pe piaţa ambalării şi etichetării de


produse, am fi bucuroşi să începem o colaborare cu dumneavoastră. Aşteptam
cu nerăbdare informaţiile solicitate. Pentru informaţii suplimentare, putem fi
contactaţi la numărul de telefon prezentat mai sus.

Cu stimă,
Ilie Petrescu
Director Departament Achiziţii

Exemplu 2:

Simona Ionescu
Traducător autorizat
Calea Unirii 25
559921, Bucureşti
tel. 0040264539433

21 aprilie 2009

Departamentul Tehnic
Translation Software, Inc.
Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România

Stimate Domnule/Doamnă,

Vă scriu pentru a afla mai multe detalii despre programul de traducere asistată
de calculator Wordfast. Am aflat despre acest produs din prezentarea făcută în
ziarul Cotidianul din 9 iulie 2004. Pentru a lua mai uşor o decizie în vederea
achiziţionării acestui produs, aş dori să aflu dacă aş putea descărca gratuit o
versiune demo şi dacă aş putea învăţa să utilizez acest program folosind doar
ghidul de 600 de pagini pe care îl aveţi în ofertă.

Vă mulţumesc şi aştept răspunsul dumneavoastră la adresa menţionată mai sus


sau, dacă este mai convenabil pentru dumneavoastră, mă puteţi contacta la
adresa de e-mail waps@yahoo.com.

Cu stimă,
Simona Ionescu,
Traducător autorizat

c. Răspuns la solicitări de informaţii


Spre deosebire de majoritatea scrisorilor de afaceri, cele care răspund la solicitările de informaţii nu
trebuie să se evidenţieze printr-un stil indirect. Deoarece v-a fost solicitată informaţia, expeditorul va fi
receptiv la ceea ce îi veţi transmite. Este important să răspundeţi imediat la scrisorile prin care vi se solicită
informaţii, măcar pentru a confirma primirea scrisorii din partea expeditorului, sau pentru a informa că aţi
transmis scrisoarea departamentelor care pot furniza datele cerute. În cazul în care vi s-a solicitat un produs
sau un serviciu, este important ca acesta să fie prezentat în termeni care să sublinieze avantajele pe care
bunul respectiv le-ar aduce potenţialului client. Puteţi anexa scrisorii date suplimentare privitoare la produs.

Exemplu:
„Perfect Pack” SRL
Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România
tel. 00402169997233

30 aprilie 2009

Domnului Ilie Petrescu


Director Departament Achiziţii
Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda, judeţul Cluj

Stimate Domnule Petrescu,

Vă mulţumim pentru interesul arătat pentru produsul RXP, pe care îl


comercializăm.

Am ataşat acestei scrisori câteva anexe din care reies informaţiile solicitate de
dumneavoastră, referitoare la capacitatea robotului RXP, consumul de
electricitate implicat, precum şi costul acestuia.

Datele tehnice vor evidenţia faptul că produsul comercializat de noi poate fi


folosit pentru ambalarea uleiurilor pe bază de plante şi pentru etichetarea
acestora. Aşteptăm cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră şi sperăm să ne
întâlnim în curând.

Cu stimă,
Tudor Ionescu
Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL

Anexe

d. Scrisoarea prin care se solicită o ofertă


Şi acest tip de scrisoare se încadrează în categoria corespondenţei precontractuale. După primirea
materialelor informative sau a mostrelor solicitate prin intermediul scrisorii de informare, se pot solicita
date privitoare la costurile unui produs sau serviciu. Scrisoarea cerere de ofertă începe cu referiri la
comunicarea anterioară între cele două firme, urmată de cererea de a primi date despre preţul produselor şi
condiţiile de plată; se încheie cu solicitarea unui răspuns.

Exemplu:

Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda,
judeţul Cluj
tel. 0040264539433

21 aprilie 2009

Domnului Tudor Ionescu


Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL
Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România

Stimate Domnule Ionescu,

Vă mulţumim pentru catalogul de produse trimis prin intermediul domnului


Ivănescu.

Am analizat oferta dumneavoastră de produse şi v-am rămâne îndatoraţi dacă


ne-aţi putea trimite cât mai grabnic o ofertă recentă de preţuri pentru aceste
produse.

Dacă preţurile dumneavoastră sunt acceptabile pentru nou, iar produsele vor
satisface cerinţele noastre, intenţionăm să stabilim relaţii comerciale de durată
cu firma Perfect Pack SRL.

În aşteptarea unui răspuns, vă dorim toate cele bune.

Al dumneavoastră,
Ilie Petrescu
Director Departament Achiziţii

e. Răspuns la cererea de ofertă


Atunci când o firmă producătoare este contactată de un potenţial client, este recomandabil să dea un
răspuns lămuritor imediat. Acesta poate fi afirmativ şi însoţit de documentele sau mostrele solicitate, sau
negativ, atunci când firma nu este în măsură să răspundă la solicitarea venită din partea unui potenţial
partener de afaceri.
În prima situaţie, textul scrisorii începe cu referire la cererea de ofertă primită, urmată de denumirea
produsului, numărul de cod cu care acesta apare în cataloage, precum şi descrierea obiectului şi preţul
unitar. Pot fi incluse şi date privitoare la temenele de livrare, condiţiile de plată şi garanţia oferită.
Ofertanţii ataşează unor astfel de scrisori bonuri de comandă şi un plic preadresat, pentru a facilita
decizia de emitere a comenzii din partea cumpărătorului.
În cea de-a doua situaţie este bine să se menţioneze motivele pentru care cererea de ofertă nu poate fi
satisfăcută, sau să se propună produse sau servicii alternative, care lasă o poartă deschisă spre o viitoare
colaborare.
Textul unei astfel de scrisori începe cu date referitoare la cererea de ofertă, după care se comunică fie
ataşarea documentelor/produselor solicitate sau se motivează imposibilitatea de a răspunde la cererea
făcută. Într-un astfel de caz se pot oferi propuneri alternative.

Exemplu1 :
Perfect Pack” SRL
Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România
tel. 00402169997233

30 aprilie 2009

Domnului Ilie Petrescu


Director Departament Achiziţii
Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda, judeţul Cluj

Stimate Domnule Petrescu,

Vă mulţumim pentru interesul arătat pentru produsul RXP, pe care îl


comercializăm.

Vă comunicăm că preţul curent al acestui articol este de 2500 Rol, în care sunt
incluse spezele pentru transport şi ambalare. În cazul comenzilor mari, de peste
10 produse de acelaşi fel, se aplică o reducere de 5%.

Avem plăcerea să vă anunţăm că, pentru comenzile înregistrate până la data de


15 mai 2009, vă oferim o reducere specială de 2%, chiar şi la achiziţionarea unui
singur produs.

Convinşi că veţi evalua pozitiv propunerile noastre, vă dorim toate cele bune .

Cu stimă,
Tudor Ionescu
Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL

Anexe

Exemplu 2:

„Perfect Pack” SRL


Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România
tel. 00402169997233
30 aprilie 2009

Domnului Ilie Petrescu


Director Departament Achiziţii
Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda, judeţul Cluj

Stimate Domnule Petrescu,

Vă mulţumim pentru solicitarea dumneavoastră din data de 15 aprilie 2009.

Din păcate trebuie să vă comunicăm că nu vă suntem în măsură a vă trimite


ultima noastră ofertă de preţuri privitoare la produsul RXP. Fiind vorba de un
produs noi, preţul acestuia urmează să fie stabilit doar la finalul acestei luni.

Vă putem oferi alternativ preţurile pentru produsul MXD, pe care îl


comercializăm în mod curent.

Cu stimă,
Tudor Ionescu
Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL

Anexe
COMENZI ŞI CONTRACTE
a. Comanda
Scrisoarea prin care se efectuează o comandă este un document important, prin care se solicită mărfuri
la preţul stabilit prin ofertă. Întotdeauna primeşte un număr de înregistrare şi constă de obicei într-un
formular tip, completat de solicitant, sau are forma unui text, în care se precizează denumirea standard a
produsului, numărul de cod care apare în catalogul de ofertă, cantitatea dorită, culoarea, dimensiunile,
ambalajul şi condiţiile de livrare şi de plată.
Scrisoarea de comandă este urmată de o scrisoare de confirmare a comenzii.
Exemplu:
Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921,
Turda, judeţul Cluj
tel. 0040264539433

21 aprilie 2009

Domnului Tudor Ionescu


Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL
Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România

Stimate Domnule Ionescu,

Ca urmare a ofertei pe care aţi ataşat-o scrisorii din 10 aprilie 2009, am decis să
emitem o comandă pentru produsele RXP şi MXD, după cum urmează:
- produsul RXP, cod 23392, 4 bucăţi;
- produsul MXD, cod 10929, 2 bucăţi.
Vă rugăm ca livrarea să fie efectuată până la data de 15 mai 2009. Insistăm
pentru respectarea termenului de livrare. În caz contrar, ne rezervăm dreptul de
a anula comanda.

Conform înţelegerilor anterioare, cheltuielile de ambalare şi transport vă revin


dumneavoastră, iar la preţ se va aplica o reducere de 2%, după cum aţi precizat
în ofertă.

Dacă vom fi mulţumiţi de colaborarea cu firma dumneavoastră, promitem să


revenim cu noi comenzi în viitorul apropiat.

Al dumneavoastră,
Ilie Petrescu
Director Departament Achiziţii

Exemplu de scrisoare de confirmare a comenzii:

„Perfect Pack” SRL


Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România
tel. 00402169997233

30 aprilie 2009

Domnului Ilie Petrescu


Director Departament Achiziţii
Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda, judeţul Cluj

Stimate Domnule Petrescu,

Vă mulţumim pentru comanda dumneavoastră, înregistrată cu numărul 299 din


21 aprilie 2009.

Suntem bucuroşi să vă informăm că bunurile solicitate sunt disponibile şi vor fi


trimise conform condiţiilor specificate. De asemenea, vom face tot ce ne stă în
putinţă pentru a respecta data livrării.

Sperăm să vă putem sta la dispoziţie şi în viitor.

Al dumneavoastră,
Tudor Ionescu
Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL
b. Modificarea, anularea comenzii
În raporturile comerciale sunt rare cazurile în care beneficiarul sau furnizorul ajung în situaţia de a
modifica sau a refuza o comandă exprimată sau acceptată. Desigur că astfel de momente sunt neplăcute
pentru ambele părţi, dar dacă apar totuşi, din motive justificate, este necesară explicarea acestora prin
intermediul unei scrisori, în vederea păstrării relaţiilor amiabile cu partenerii. Dacă furnizorul este în măsură
să ofere soluţii alternative, acestea trebuie prezentate cât mai clar în scrisoarea de modificare sau de anulare
a comenzii. Documentele de acest gen trebuie să fie clare, politicoase, formulate pe un ton sobru. Corpul
textului începe cu referirea la comanda făcută/acceptată, după care destinatarul este rugat să ia la cunoştinţă
modificările intervenite (acestea vor fi explicate clar), sau cauzele care fac imposibilă onorarea comenzii.
Dacă este posibil, se propun alternative. Scrisoarea se încheie cu rugămintea expeditorului ca circumstanţele
să fie înţelese şi cu exprimarea speranţei că destinatarul va înţelege situaţia neplăcută care a intervenit.

Exemplu 1:

Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda,
judeţul Cluj
tel. 0040264539433

21 aprilie 2009

Domnului Tudor Ionescu


Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL
Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România

Stimate Domnule Ionescu,

În legătură cu comanda noastră, înregistrată de dumneavoastră cu numărul 299


din 21 aprilie 2009.

Împrejurări neprevăzute, respectiv cererea extrem de scăzută înregistrată pentru


uleiurile de corp pe care le comercializăm, alături de o neaşteptată scădere de
preţuri, ne obligă să revocăm o parte din comanda noastră. Astfel am dori să
anulăm comanda pentru produsul MXD, cod 10929, 2 bucăţi să primim doar
produsul RXP, cod 23392, 3 bucăţi.

Vă rugăm să ne scuzaţi pentru acest inconvenient, apărut fără voia noastră şi


sperăm că veţi înţelege motivele modificării comenzii noastre.

Al dumneavoastră,
Ilie Petrescu
Director Departament Achiziţii
Exemplu 2: Răspuns la cererea de modificare a ofertei

„Perfect Pack” SRL


Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România
tel. 00402169997233

30 aprilie 2009

Domnului Ilie Petrescu


Director Departament Achiziţii
Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda, judeţul Cluj

Stimate Domnule Petrescu,

Ne grăbim să răspundem scrisorii dumneavoastră din 21 aprilie, prin care aţi


solicitat revocarea parţială a comenzii dumneavoastră.

Imediat după primirea solicitării dumneavoastră, am telefonat la fabrica din


Bucureşti, unde se produc articolele RXP şi MXD, însă ni s-a comunicat că cele
două produse au fost deja încărcate în tiruri şi expediate către firma
dumneavoastră. Prin urmare nu ne este imposibil, la acest moment, să dăm curs
cererii dumneavoastră.

Ţinând cont de faptul că am dori să continuăm relaţiile comerciale cu societatea


dumneavoastră, suntem dispuşi să acceptăm returnarea produselor de care nu
aveţi nevoie, în cazul în care sunteţi de acord să suportaţi integral cheltuielile de
transport şi, eventual, ambalare.

Aşteptăm răspunsul dumneavoastră.

Al dumneavoastră,
Tudor Ionescu
Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL

c. Confirmarea de primire
La primirea mărfii comandate, societatea comercială care va beneficia de produsele trimise expediază
o scrisoare de confirmare a primirii, în care se face referire la modul în care produsele au ajuns la destinaţie
şi, eventual, dacă nu s-a stabilit anterior, la condiţiile de plată. Structura textului unei astfel de scrisori este
următoarea:
- referire la comanda făcută;
- confirmarea primirii mărfii;
- mulţumiri.
Exemplu:

Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda,
judeţul Cluj
tel. 0040264539433

21 aprilie 2009

Domnului Tudor Ionescu


Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL
Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România

Stimate Domnule Ionescu,

Vă comunicăm că marfa expediată la data de 2 mai 2009 a ajuns la noi în condiţii


perfecte.

Vă mulţumim pentru executarea rapidă a comenzii noastre, dar şi pentru


înţelegerea situaţiei în care ne aflăm, ca urmare a căreia am fost nevoiţi să
renunţăm la o parte din produse.

Conform înţelegerii, vom suporta integral cheltuielile de transport şi ambalare


pentru produsele refuzate. Am verificat facturile trimise de dumneavoastră şi le-
am găsit corect întocmite. Chiar astăzi ne-am ocupat de vărsarea sumei de 8000
lei în contul dumneavoastră de la Banca Comercială. Vă rog să îmi trimiteţi
confirmarea pentru plata efectuată.

Mulţumindu-vă încă o dată, vă transmitem toate cele bune.

Al dumneavoastră,
Ilie Petrescu
Director Departament Achiziţii

d. Contractele
În funcţie de scopul lor, contractele au forme diferite. De obicei, majoritatea cuprind: introducere,
subiectul contractului, obligaţiile vânzătorului, obligaţiile cumpărătorului, preţul obiectelor, modul de plată
(integrală, în rate), taxe şi onorarii achitate, termene şi modalităţi de plată, mod de livrare, ambalare,
marcare, garanţii, pretenţii, penalităţi, bonusuri, situaţii de forţă majoră, arbitraj, drept de proprietate,
confidenţialitate, restricţii, dispoziţii finale, anexe.

RECLAMAŢII, NOTIFICĂRI ŞI NEGOCIERI


a. Reclamaţia
În relaţiile comerciale între firme, pot apărea situaţii în care unul dintre parteneri este nemulţumit de:
calitatea mărfurilor trimise, modul de timpul de livrare al acestora, incorectitudinea facturilor, lipsa de
conformitate cu eşantioanele, lipsa unor articole din comanda iniţială, lipsa de conformitate între cantitatea
menţionată în contract şi cea primită, surplusul de produse, etc. În astfel de cazuri se trimite o scrisoare de
reclamaţie. Aceasta trebuie formulată cu atenţie, pentru a se prezenta şi argumenta clar de ce clientul nu
este mulţumit. Este imperios necesar ca reclamaţia să fie trimisă imediat după primirea mărfii.
De obicei ambele părţi sunt interesate de rezolvarea pe cale amiabilă a acestor neplăceri, aşa că se pot
face propuneri privitoare la reducerile de preţ, înlocuirea produsului pe cheltuiala furnizorului, etc.
Exemplu 1:

Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda,
judeţul Cluj
tel. 0040264539433

21 aprilie 2009

Domnului Tudor Ionescu


Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL
Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România

Stimate Domnule Ionescu,

În legătură cu comanda noastră, înregistrată de dumneavoastră cu numărul 299


din 21 aprilie 2009.

Suntem surprinşi că marfa care, conform înţelegerii, trebuia să ne parvină până


la data de 15 mai anul curent, nu a intrat încă în posesia noastră.

Vă rugăm să luaţi toate măsurile pentru expedierea imediată a mărfii, care se


află deja într-o întârziere considerabilă. În caz contrar, ne vom vedea nevoiţi să
anulăm comanda şi să ne recuperăm, pe cale legală, pierderile datorate acestei
întârzieri.

Cu stimă,
Ilie Petrescu
Director Departament Achiziţii

Exemplu 2:

Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda,
judeţul Cluj
tel. 0040264539433

21 aprilie 2009
Domnului Tudor Ionescu
Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL
Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România

Stimate Domnule Ionescu,

Am primit marfa cerută prin comanda cu numărul 299 din 21 aprilie 2009.

Ne pare rău să vă informăm că articolul nr. 22983 prezintă un defect de


fabricaţie, care face imposibilă utilizarea lui.

Vă rugăm să procedaţi la înlocuirea de urgenţă a produsul menţionat, deoarece


lipsa de funcţionare a acestuia ne împiedică să ne desfăşurăm activitatea
conform planificării şi ne cauzează prejudicii de natură financiară.

Nu putem accepta ca spezele de transport pentru înlocuirea acestui produs să ne


revină nouă. În plus, date fiind pierderilor înregistrate de firma noastră datorită
imposibilităţii de a folosi produsul trimis de dumneavoastră, vă solicităm
răscumpărarea acestei pagube, în valoare de …

Cu speranţa că acest inconvenient va fi rezolvat urgent, aşteptăm răspunsul


dumneavoastră.

Cu respect,
Ilie Petrescu
Director Departament Achiziţii

Exemplu 3:

Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda,
judeţul Cluj
tel. 0040264539433

21 aprilie 2009

Domnului Tudor Ionescu


Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL
Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România

Stimate Domnule Ionescu,


Confirmăm primirea comenzii noastre, înregistrată cu numărul 299 din 21
aprilie 2009.

Mărfurile au ajuns la destinaţie în condiţii excelente. Am observat însă că în


factura dumneavoastră nu se ţine cont de oferta specială de reducere cu 2%,
prezentată în catalogul produselor.

Vă trimitem înapoi factura incorectă şi vă rugăm să faceţi rectificarea de


rigoare.

Cu stimă,
Ilie Petrescu
Director Departament Achiziţii

Exemplul 4: Răspuns la scrisoarea de reclamaţie

„Perfect Pack” SRL


Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România
tel. 00402169997233

12 mai 2009

Domnului Ilie Petrescu


Director Departament Achiziţii
Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda, judeţul Cluj

Stimate Domnule Petrescu,

Am luat la cunoştinţă de cele expuse în scrisoarea dumneavoastră din data de 4


mai 2009, prin care ne-aţi comunicat defectul de fabricare ce face imposibilă
folosirea articolului cu nr. 22987.

Vă rugăm să ne returnaţi de urgenţă produsul menţionat şi vom verifica dacă


acesta prezintă, într-adevăr, defecte de fabricaţie. Dat fiind faptul că produsul se
află încă în garanţie, suntem dispuşi să îl ridicăm de la dumneavoastră şi să îl
înlocuim în termen de 10 zile.

În privinţa pagubelor de ordin financiar pe care le-aţi înregistrat, am solicitat o


întâlnire cu conducerea firmei noastre şi cu şefii serviciului contabilitate şi, în
termen de 3 zile, vă vom comunica decizia noastră.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile pe care, fără voia noastră, vi le-am cauzat şi
sperăm că vom găsi o modalitate mutual acceptabilă pentru rezolvarea acestei
situaţii.

Cu stimă,
Tudor Ionescu
Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL

b. Scrisori de avertizare/notificare
Prin astfel de scrisori, unei firme sau unui partener de afaceri i se atrage atenţia asupra încălcării unor
termeni menţionaţi în contract, drept pentru care firma furnizoare de produse sau servicii se vede nevoită
să trimită un avertisment, în vederea reglementării situaţiei. În acest caz, tonul este ferm, dar lasă totuşi loc
posibilităţii de soluţionare pe cale amiabilă a problemei. Conciziunea şi claritatea sunt foarte importante în
acest caz, iar informaţiile trebuie să poată fi verificate prin trimiteri la dovezi concrete.

SC. Prestări servicii telefonie”


Str. Feldioarei
22332 Bucureşti, România
tel. 0040216933260

30 aprilie 2009

Societatea X SRL
Str. Mihail Kogălniceanu nr. 28
Oradea, jud. Bihor

În atenţia departamentului financiar-contabil

Stimate Domn, Stimată Doamnă,

Prin prezenta vă rugăm să dispuneţi achitarea facturii noastre, nr. 223098, din
data de 6 martie anul curent, în valoare de 1300 RON, scadentă la data de 6 mai,
anul curent, care figurează neachitată. Deoarece la numerele de telefon declarate
în contract (nr. 101, din 10 septembrie 2008) nu au fost disponibili nici unii
dintre domnii Ionescu sau Pavel, nu cunoaştem motivele pentru care firma
dumneavoastră nu a efectuat această plată până acum. Vă rugăm să ne contactaţi
până cel mai târziu la data de 3 mai, anul curent, pentru a clarifica această
problemă. În caz contrar, vom întrerupe furnizarea serviciilor de telefonie către
firma dumneavoastră şi vom fi din nefericire siliţi să ne adresăm instanţei de
drept.

În speranţa unei soluţionări amiabile a acestei probleme,

Cu stimă,
Mihai Georgescu
Director Executiv
SC „Telefonia pentru toţi”

c. Scrisori care au ca obiect negocierea


Acestor scrisori le sunt specifice următoarele formule, folosite pentru:
- a sugera (Ne întrebăm dacă aţi luat în considerare posibilitatea….; Credem că ar fi o idee bună….;
Considerăm că ar merita să….).
- a insista asupra punctului de vedere personal (Îmi pare rău, dar trebuie să subliniez faptul că…; Nu
ar trebui uitat faptul că…; Dacă situaţia este analizată cu mai multă atenţie s-ar putea observa faptul
că…).
- a da sfaturi sau a avertiza (Găsim că este de datoria noastră să subliniem/să vă avertizăm…; Nu
trebuie să uităm următoarele…; Cu alte cuvinte, ar fi rezonabil să…).
- a exprima acordul/dezacordul (Este o idee excelentă…; nu suntem întru totul de acord…; Din
păcate ne este greu să acceptăm…).
- a face sau a respinge o propunere (Suntem de acord, cu condiţia să…; Am prefera soluţia prin
care…; Vom lua în considerare acest aspect doar dacă…; Am sugera mai degrabă…)
- a refuza să faceţi o concesie (Sperăm să reconsideraţi….; Ne pare rău dar….; Considerăm că acest
aspect nu este relevant…).
- a exprima o opinie contrară (Din păcate considerăm că nu aveţi dreptate…; Nu văd cum s-ar putea
pretinde că…).
- a ezita, a fi evaziv: (Ne pare rău că nu vă putem da răspunsul imediat…; Din păcate va trebui să
amânăm…; Înainte de a încheia, dorim să clarificăm…).
ALTE TIPURI DE SCRISORI
a. Scrisoarea însoţitoare de acte
Scrisoarea însoţitoare de acte este des utilizată în mediile de afaceri, atât în corespondenţa internă, cât
şi în cea externă. Poate însoţi dările de seamă, procesele verbale, acte trimise periodic, etc. În acest caz,
scrisoarea începe cu formula: „Vă înaintăm alăturat următoarele documente….”.
Dacă scrisoarea însoţitoare de acte se trimite la cererea unui organ ierarhic superior, scrisoarea începe
astfel: „ca urmare a cererii (ordinului, dispoziţiei) dumneavoastră, vă înaintăm alăturat….
Denumirea actelor trimise, precum şi numărul acestora, vor fi menţionate în cuprinsul scrisorii de
însoţire, sau la secţiunea „Anexe”.
Scrisoarea însoţitoare de acte are un număr de registratură, cuprinde datele destinatarului ale
expeditorului şi semnătura acestuia.

S.C.Transworld SRL
Bd. Victoriei 2
Sibiu, 550024
Romania
21 aprilie 2009
Nr. înregistrare 24939300
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Calea Dumbrăvii 24559102, Sibiu, România

Ca urmare a notificării din data de 24. 01.2009, vă înaintam alăturat dovada


depunerii declaraţiei speciale privind veniturile realizate în anul 2003.

Cu stimă,
Doina Mihalcea
Şef departament finanţe
S.C. Transworld SRL

Anexa 1: Declaraţie specială privind veniturile realizate în anul 2003


b. Instrucţiuni cu privire la transport
Pentru a vă asigura că marfa trimisă ajunge în bune condiţii, alături de comenzi se pot trimite
instrucţiuni privitoare la transportul mărfurilor. Acestea privesc modul de ambalare şi de expediere a mărfii,
de numerotare şi marcare, precum şi precizări la documentele anexate: dovezile livrării, facturi, declaraţii
de vamă, foi de vărsământ.
Exemplu:
„Perfect Pack” SRL
Bulevardul Corneliu Coposu
22938 Bucureşti, România
tel. 00402169997233

12 mai 2009

Domnului Ilie Petrescu


Director Departament Achiziţii
Naturaline SRL
Calea Unirii 25
559921, Turda, judeţul Cluj

Stimate Domnule Petrescu,

În următoarele zile veţi primi 3 colete în care au fost încărcaţii roboţii de


ambalare RXP.

Vă rugăm să verificaţi dacă la sosire pachetele sunt perfect ambalate şi


numerotate.

Anexăm o copie a dovezii livrării, precum şi factura emisă de noi, în două


exemplare.

Cu speranţa că veţi fi satisfăcuţi pe deplin de această livrare, vă dorim toate cele


bune.

Cu stimă,
Tudor Ionescu
Director de vânzări
„Perfect Pack” SRL

c. Scrisoarea publicitară
Obiectivul unei scrisori publicitare este să vândă un produs sau un serviciu. De aceea descrierea făcută
obiectului sau serviciului trebuie să fie simplă, să dea informaţii precise privitoare la avantajele concrete pe
care le-ar aduce cumpărătorilor, precum şi dovezi ale eficienţei produsului sau serviciului, atunci când este
posibil. Pe lângă aceste elemente, trebuie subliniată neapărat oferta, prin posibilitatea testării gratuite, a
unei consultaţii gratuite, etc. Cititorului trebuie să i se ofere motivul de a acţiona imediat. Concepţia grafică
este importantă şi trebuie să asigure citirea şi înţelegerea rapidă a mesajului
Este ideal dacă mesajul poate fi personalizat, astfel încât să fie adresat direct unei persoane. Acest lucru
nu se realizează cu dificultate în zilele noastre, mulţumită noilor tehnici de imprimare cuplate la un fişier
nominativ. În multe scrisori de acest gen întâlnim formule care par a fi adresate direct unei persoane, deşi
ele sunt trimise multor destinatari, schimbându-se în text doar numele acestora: „Stimată doamnă, Elena
Ionescu, (…), Da, chiar dumneavoastră, doamnă Elena Ionescu, care locuiţi pe strada Mihail Kogălniceanu
nr 12 A, localitatea Oradea, puteţi beneficia de această ofertă specială …”.
Scrisoarea publicitară cuprinde în introducere denumirea şi prezentarea produsului. Ideal ar fi să se
folosească idei şi cuvinte care să atragă atenţia potenţialilor clienţi, care să sublinieze un beneficiu important
oferit de produs. Titlurile joacă un rol foarte important. În acest caz pot fi mai lungi, deoarece promit un
avantaj deosebit şi original.
În cuprinsul se descriu în detaliu avantajele produsului, în mod credibil, dar cât mai atractiv pentru
potenţialii clienţi. Caracteristicile vor fi descrise cu precizie, fără exagerări. Sunt incluse de obicei mărturii
ale clienţilor care se declară deosebit de mulţumiţi în urma folosirii produsului prezentat. Este important să
se personalizeze oferta. Pentru a grăbi decizia cititorului, se poate sugera faptul că oferta este limitată, sau
că este vorba de o ultimă ofertă la un anumit preţ.
La fel ca în cazul altor scrisori, este indicat să se organizeze descrierea în aşa fel încât fiecare paragraf
să prezinte o caracteristică aparte. Primele cuvinte ale unui paragraf trebuie alese cu grijă. Includeţi mărturii
ale celor care au folosit deja produsul şi au fost satisfăcuţi de calităţile acestuia, sau aduceţi alte tipuri de
dovezi, inclusiv fotografii, care vin în sprijinul afirmaţiilor pe care le faceţi.
În paragraful de încheiere, potenţialul clint este îndemnat să răspundă ofertei care îi este făcută.
În final semnaţi mesajul, menţionând numele, prenumele şi funcţia persoanei care trimite scrisoarea,
chiar dacă o face în numele unei companii.
Scrisorile publicitare pot fi însoţite de anumite elemente care să îl stimuleze pe destinatar să acţioneze:
card-uri de reducere la achiziţionarea primului produs, premii pentru răspuns şi comenzi rapide, cupoane,
etc.

Exemplu:

Editura „Cartea pentru toţi”


Bulevardul Ana Ipătescu
22938 Bucureşti, România
tel. 00402169997233

30 aprilie 2009
Stimată doamnă Ilinca Năstase,

Vă trimitem această scrisoare pentru a vă informa de apariţia unei noi cărţi la


editura noastră.
„Lumea fascinantă a animalelor” prezintă, într-o formă atractivă şi captivantă,
comportamentul animalelor lumii, făcând referire inclusiv la modul în care ele
sunt vânate, la felul în care comunică sau migrează, ori la habitatul în care
trăiesc. Cartea include peste 1200 de imagini, realizate de fotografi cunoscuţi.
Textele informative, redactate de specialişti, sunt prezentate într-un format
atractiv şi accesibil, incluzând secţiuni despre mituri şi legende ţesute în jurul
unor animale, alături de istorioare amuzante, care vor menţine viu interesul
oricărui cititor.

Cartea poate fi folosită ca material auxiliar la orele de zoologie, dar este ideală
şi pentru studiul acasă. „Lumea fascinantă a animalelor” este o carte de referinţă,
captivantă şi accesibilă, potrivită pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 12
ani. La preţul de doar 89 de lei, plus taxele poştale, vă puteţi bucura de această
carte informativă, plină de culoare!

Dumneavoastră vă număraţi printre clienţii noştri speciali. De aceea vă oferim


o reducere de 5% la achiziţionarea unui exemplar în termen de o săptămână de
la primirea acestei scrisori. De asemenea, veţi participa la o tombolă prin care
cei mai fideli cititori ai noştri sunt răsplătiţi cu premii substanţiale, după cum se
arată în materialul informativ anexat acestei scrisori.

Aşteptăm cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră.

Cu deosebită consideraţie,
Delia Turcu,
Director editorial,
Editura „Cartea pentru toţi”

Anexe

d. Scrisoare de solicitare credit


Atunci când o firmă doreşte să solicite un credit de la o bancă, se poate înainta o cerere de solicitare, în
care să se verifice posibilitatea primirii sumei de bani solicitate şi condiţiile necesare semnării unui astfel
de contract. Dat fiind faptul că băncile au de obicei formulare tip pentru solicitarea de credit, în scrisoare
se va menţiona pe scurt şi clar motivul solicitării creditului, se vor cere informaţii privitoare la eligibilitatea
firmei de a obţine suma de bani şi se vor anexa documente justificative privitoare la starea financiară a
acesteia.

Exemplu:
S.C.Transworld SRL
Bd. Victoriei 2
Sibiu, 550024
Romania
Tel. 0269 212192
21 februarie 2009

Nr. înregistrare 24939300


Banca de Dezvoltare
Calea Dumbrăvii 24
559102, Sibiu, România

Stimate domn,/Stimată doamnă,

Ca urmare a extinderii activităţii firmei noastre, dorim să achiziţionăm un număr


de 3 autocare noi, comercializate de firma Vectra, care ne-a trimis următoarea
ofertă (Vezi Anexa 1).

Menţionăm faptul că firma noastră a înregistrat în ultimii ani un profit constant,


aşa cum reiese din situaţia financiară anexată (Vezi Anexa 2).

Am dori să aflăm care sunt condiţiile de obţinere a unui credit în valoare de


200000 de Euro, precum şi condiţiile de rambursare a acestuia. Specificăm că
nu am beneficiat pana acum de nici un alt credit bancar şi nu avem de plătit rate
lunare la bănci sau la alţi furnizori.

În aşteptarea unui răspuns cât mai grabnic, vă dorim toate cele bune.

Cu stimă,
Doina Mihalcea
Şef departament finanţe
S.C. Transworld SRL

Anexa 1: Ofertă din partea firmei Vectra, Olanda.


Anexa 2: Declaraţie specială privind veniturile realizate în anul 2003

e. Cerere de solicitare a unui credit fără acoperire


f.
S.C.Transworld SRL
Bd. Victoriei 2
Sibiu, 550024
Romania
Tel. 0269 212192
21 decembrie 2003
Nr. înregistrare 24939300
Banca de Dezvoltare
Calea Dumbrăvii 24
559102, Sibiu, România

Stimate domn,/Stimată doamnă,

Ca urmare a discuţiilor avute în timpul interviului de ieri, vă cer permisiunea de


a obţine un credit fără acoperire de 10000 de dolari, între 1 ianuarie şi 1 august
2004.

Aşa cum am explicat şi ieri, extinderea afacerii pe care o conduc presupune


cheltuieli suplimentare. Beneficiile acestei extinderi nu vor fi simţite mai
devreme de 30 iunie 2004, când aştept să mi se verse în cont sume considerabile
de la clienţii din străinătate. Pot oferi drept garanţie certificate de acţionar în
valoare de 5000 de dolari şi o asigurare de viaţă în valoare de 3000 de dolari.
În aşteptarea răspunsului dumneavoastră,

Al dumneavoastră,
Dorin Mihalcea
Patron
S.C. Transworld SRL

Anexa 1: Declaraţie specială privind veniturile realizate în anul 2003

g. Model de bilet de ordin


S.C.Transworld SRL
Bd. Victoriei 2
Sibiu, 550024
Romania
Tel. 0269 212192

21 februarie 2009

Nr. înregistrare 24939300

Simex SRL
Calea Dumbrăvii 24
559102, Sibiu, România

Stimate domn,/Stimată doamnă,

În termen de 30 de zile de la primirea acestei cambii, vă rugăm să plătiţi la Banca


Italiană din Sibiu suma de o mie de dolari Americani pentru serviciile de care
aţi beneficiat. Vă rugăm să vărsaţi aceşti bani în contul Transworld SRL.

Cu stimă,
Doina Mihalcea
Şef departament finanţe
S.C. Transworld SRL

h. Scrisoare prin care se solicită împuternicirea:

S.C.Transworld SRL
Bd. Victoriei 2
Sibiu, 550024
Romania
Tel. 0269 212192

21 februarie 2009

Banca de Dezvoltare
Calea Dumbrăvii 24
559102, Sibiu, România
Stimate domn,/Stimată doamnă,

Prin prezenta rog să acceptaţi ca Diaconu Florica, administrator al firmei


Transworld SRL, să fie acceptată ca împuternicit pentru plata facturilor firmei
noastre la banca dumneavoastră.

Cu stimă,
Doina Mihalcea
Şef departament finanţe
S.C. Transworld SRL

i. Scrisoare de garanţie bancară2

SC. Velux SRL


Bd. Victoriei nr.46
Sibiu, 550032
Tel: 0269 529044

Număr 0046 /
Data 14. 02. 2007

ORIGINAL

Banca Comercială Română


Str. Emil Cioran nr. 8
Sibiu, 550024

Stimate domn / Stimata doamna,

Înţelegem ca a fost încheiat contractul de finanţare cu nr.………….. între


Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea
Competitivităţii Economice şi firma Transworld SRL, în calitate de beneficiar
al finanţării nerambursabile, având ca obiect achiziţionarea de noi autocare şi
amenajarea spaţiului de garare a acestora şi că, în conformitate cu prevederile
contractului, este necesară prezentarea de către SC. Velux SRL a unei garanţii
în valoare de 40 000 Euro, reprezentând 20% din valoarea finanţării acordate.
Această garanţie este necesară în cazul în care beneficiarul nu se achită de
obligaţiile contractuale aşa cum sunt specificate în contract.

La solicitarea SC Transworld SRL noi, SC. Velux SRL, prin prezenta ne


angajăm irevocabil să vă restituim la prima dumneavoastră cerere, fără a ţine
seama de valabilitatea şi efectele contractului mai sus menţionat şi renunţând la
toate drepturile de obiecţiune şi de apărare decurgând din contractul menţionat,
orice sumă până la maximum 160 000 Euro la primirea cererii dumneavoastră

2
Model adaptat după cel oferit la adresa
http://amposcce.minind.ro/fonduri_structurale/ax/formulare/MODELUL_SCRISORII_DE_GARANtIE_BANCARa
.doc
de plată, prezentată în scris şi semnată de persoana autorizată, precum şi a
confirmării dumneavoastră scrise că SC Transworld SRL nu şi-a îndeplinit
obligaţiile în conformitate cu termenii contractuali şi, ca urmare, dumneavoastră
sunteţi îndreptăţiţi să solicitaţi această sumă.

Prezenta scrisoare de garanţie intra în vigoare numai în cazul în care face


dovada existenţei contractului de finanţare nerambursabilă mai sus menţionat.

Scrisoarea de garanţie expiră la data de 30.10.2008 în întregime şi în mod


automat dacă cerea dumneavoastră scrisă de plata şi confirmarea dumneavoastră
scrisă, nu sunt în posesia noastră înainte sau cel mai târziu la acea dată (cu
condiţia ca data respectivă să fie o zi bancară, altfel se ia în considerare ultima
zi bancară). Prezenta scrisoare se poate prelungi numai în cazul solicitării
dumneavoastră în scris şi în baza unui act adiţional care să ateste prelungirea
duratei contractului de finanţare nerambursabilă.

Prezenta scrisoare de garanţie devine în mod automat nulă şi neavenită după


expirarea termenului de valabilitate, indiferent dacă acest document ne este
restituit sau nu.
Semnătură autorizată

Aplicaţii:
1. Pornind de la fragmentele prezentate mai jos, formulaţi câte o scrisoare, care să respecte cerinţele
specifice corespondenţei comerciale; identificaţi şi specificaţi tipul de scrisoare, categoria în care
aceasta poate fi încadrată şi apoi formulaţi un răspuns:
a. În cazul în care nu obţinem, până la data de 5 mai anul curent, plata pentru marfa livrată,
vom fi nevoiţi să apelăm la rezolvarea acestei probleme pe cale legală.
b. Vă rog să supravegheaţi buna desfăşurare a operaţiunilor de încărcare.
c. Întrucât am fost contactaţi recent de o firmă locală, ale cărei produse corespund în totalitate
aşteptărilor noastre, dorim să revocăm comanda din…
d. Anexăm în schimb două eşantioane ale unor articole similare.
e. Ca urmare a discuţiilor avute cu dumneavoastră, v-am expediat chiar astăzi, prin poşta
rapidă, două mostre de produse identice cu cele originale.
f. Am dori să ne livraţi următoarele articole…
g. Primul transport, constând în 750 kilograme de zahăr, a ajuns în portul Constanţa şi
aşteaptă să fie ridicat până cel târziu la finalul acestei săptămâni.
h. Spre marele nostru regret, trebuie să vă comunicăm că oferta dumneavoastră nu corespunde
aşteptărilor noastre.
i. Avocatul nostru va lua legătura cu reprezentanţii firmei dumneavoastră şi va cere
despăgubiri pentru marfa pe care ne-aţi livrat-o la data de 15 martie, anul curent, care,
datorită ambalării necorespunzătoare, a suferit deteriorări din pricina umezelii.
j. Vă informăm că nu ne-a parvenit încă factura emisă cu numărul… pe care vă rugăm să o
trimiteţi cât mai repede cu putinţă.
k. Reprezentantul dumneavoastră local ne-a vizitat de curând şi ne-a făcut cunoscută oferta
dumneavoastră. (…) Dacă vom reuşi să convenim asupra preţurilor şi a condiţiilor de plată,
intenţionăm să vă plasăm comenzi lunare.
2. Prezentaţi 4 elemente de care trebuie să se ţină seamă în mod special în întocmirea unei:
a. Reclamaţii;
b. Scrisori publicitare;
c. Scrisori de refuz a unei comenzi.
3. Identificaţi 4 elemente necorespunzătoare care apar în scrisoarea de mai jos. Corectaţi sau
completaţi acolo unde este nevoie. Verificaţi aspecte privitoare la formatul scrisorii, tonul folosit,
vocabularul ales, etc.
S.C. Sweets-for-all SRL
21 februarie 2009

Mihai Dimulescu
Agenţia PubliROM
Calea Dumbrăvii 24
559102, Sibiu, România

Draga Mihai,

Trebuie să îţi spun că firma noastră întâmpină probleme în această perioadă,


aşa că renunţăm la reclama pentru produsele Gelfix, Fructoza „Best Sweet” şi
îndulcitorii pentru prăjituri „Diet”.

Sper să le poţi explica tu şefilor tăi care este situaţia.


Aştept un răspuns de la tine,
Cu drag,
Dan Marin
S.C. Sweets-for-all SRL

Bibliografie selectivă:
Horea, Ioana, Business Correspondence in Drills, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2004.
Sălişteanu Cristea Oana, Limba italiană. Corespondenţa comercială, Editura Polirom, Iaşi, 2004.
Vârgolici, Nina, Redactare şi Corespondenţă, Universitatea din Bucureşti, 2003, acces:
http://ebooks.unibook.ro/StiinteCOM/comunicare/index.htm.

S-ar putea să vă placă și