Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Suport de Curs La Psihologia Social-Economică
Suport de Curs La Psihologia Social-Economică
Structura personalitatii.
Structura personalităţii după Freud
In cadrul procesului de arbitraj, partile suporta mai multe situatii, respectiv atunci cand: decid, de
comun acord, ca trebuie sa se adreseze unui arbitru, intrucat orice alta tentativa de gestionarea a
conflictului a esuat; arbitrajul se impune prin hotararea unei curti judecatoresti sau a unui
manager; solutia gestionarii conflictelor prin intermediul arbitrajului este stipulata in clauzele
contractuale.termenul arbitraj este folosit pentru desemnarea unui proces privat, prin care
arbitrul independent, de regula ales de partile aflate in conflict, determina rezultatul.
Tema7.Psihologia grupurilor și dinamica ei
Notiuni generale despre grup. Structura grupului si motivele asocierii in grup.
Exista o a treia categorie de grup denumita grup de referință. Deși nu facem parte din ele, acestea
pot avea o influenta puternica asupra noastră si pot fi atât pozitive cat si negative. Ansamblurile
de persoane (grupurile sociale) difera in ceea ce privește gradul de coeziune. Coeziunea sociala
este ridicata cand oamenii gândesc, simt și acționează ca membri ai grupului, nu ca indivizi
izolati. Comparativ cu grupurile slab coezive, grupurile cu un grad înalt de coeziune exercita o
influenta mai puternica asupra membrilor grupului. Cercetarile psihosociologice au
pus în evidenta ca factorii de coeziune ai grupurilor sunt, in principal, marimea grupului si
similaritatea/diversitatea membrilor grupului
Marimea grupului. S-a pus in discuție numărul minim de persoane care permite sa se vorbească
de existenta unui grup.
Unele cercetări psihosociologice mai recente (J.A. Wagner, 1995) au condus la concluzia ca o
data cu mărirea numărului de persoane in grup coeziunea grupului scade, participarea indivizilor
la viata de grup diminuează, cooperarea slăbește si sporește numărul conflictelor din interior
Tipologia grupurilor.
Dupa marimea grupului, exista grupuri mici, pâna la 30, 40 de persoane, cum ar fi familia,
grupele de studenti, grupuri medii, de ordinul zecilor sau sutelor, si grupuri mari cum ar fi
etniile, natiunile.
O alta clasificare a grupurilor a fost facuta în functie de statutul acordat oficial grupului. Vorbim
în acest caz de grupuri formale, unde exista o organigrama, reguli de functionare precise, scrise,
si grupul informal, unde legile sunt nescrise (normele de grup), dar, la fel de importante.
O alta clasificare a grupurilor a fost făcută după statutul ontic, în grupuri reale, în care membrii,
chiar daca nu se cunosc nemijlocit, sunt în anumite relatii, au trasaturi comune, grupul exista ca
atare, si în grupuri “nominale“, în care indivizii sunt adunati în grup doar pe hârtie, cu numele.
Mentalitatea in grup.
Legat de problema cunostinetlor necesare, dificultatea care apare în procesul decizional deriva
din incertitudine. Detinerea tuturor cunostintelor necesare de catre decident este o situatie extrem
de rara, este un fapt de exceptie. De cele mai multe ori, cunostintele de care dispune decidentul
sunt nesigure si incomplete. "Incertitudinea persistenta" (care nu poate fi redusa în procesul de
pregatire a deciziei) ridica doua tipuri de probleme : 1) problema metodelor utilizate în procesul
decizional în conditiile unei cunoasteri incomplete si incerte si 2) gasirea unor modalitati de a
contracare, de a face fata consecintelor dezorganizatoare distructive ale incertitudinii asupra
sistemului decident.
În consecinta, grupul poate lua decizii mai îndraznete dar mai riscante decât individul
Cea de a doua problema esentiala pe care o ridica procesul decizional în grup este consensul. Se
pare ca, mai degraba dissensul este un produs natural, decât consensul. Din acest motiv,
consensul trebuie construit în mod continuu.
În strânsa legatura cu stilurile de conducere, procesul decizional poate fi fie democratic, grupul
participa la luarea deciziei, fie de delegare a autoritatii decizionale unei persoane, respectiv
liderului grupului.
Se constata ca în societatile democratice actuale, exista o puternica înclinatie spre promovarea
deciziilor colective (democratice).
Caracterul colectiv al deciziei este si o premisa si un rezultat al evlutiei democratice a societatii.
Optiunea grupurilor pentru decizia colectiva, se pare ca este legata si de mai marea probabilitate
a corectitudinii ei în raport cu decizia individuala. Grupul este compus din indivizi cu statute,
cunostinte, meserii diferite, deci ofera rezerve mai mari decât individul (liderul) la care sa se
poata apela în vederea luarii unei decizii optime.
Tema 8. Aspecte psihologice ale conducerii. Psihologia managerială
Psihologia conducerii. Conducerea ca arta, ca stiinta, ca proces, ca functie.
Calitatea exercitării funcţiei de conducere de către managerii de la orice nivel ierarhic este o
măsură importantă a succesului în afaceri. Se apreciază că miza sau măsura calităţii exercitării
acestei funcţii rezidă în a determina acţiuni comune şi eficiente ale angajaţilor în sensul
obiectivelor organizaţiei. Teoriile organizaţionale ale conducerii promovează ideea că liderul
obţine acest rezultat de la oamenii săi motivând , influenţând, inspirând, furnizând un obiectiv,
propunând o viziune, dând astfel un sens acţiunii angajaţilor. Liderul cultivă şi valorifică sursele
de influenţă şi putere care devin operaţionale (şi) la nivel informal, astfel încât sensul viziunii
propuse de el şi obiectivele desprinse de aici îşi păstrează valoarea şi însemnătatea în conştiinţa
oamenilor chiar şi în momentele dificile ale traseului, aceştia urmându-l îndeaproape. Psihologia
socială încadrează conducerea în sfera mai largă a fenomenului de influenţă socială.
Într-o definiţie tradiţională, conducerea apare ca influenţa interpersonală orientată către atingerea
obiectivului sau obiectivelor (organizaţionale). Liderul de succes influenţează opiniile,
atitudinile, comportamentul şi sentimentele oamenilor, răspunzând nevoilor lor (de structură, de
claritate, de constanţă, de suport) în raport cu cerinţele situaţiilor în care acţionează.
Influenţa este abilitatea de a schimba comportamentul celorlalţi într-o anumită direcţie – se
exercită în domeniul puterii.
Puterea reprezintă capacitatea sau potenţialul unei persoane de a exercita influenţă
Stilurile de conducere.
3 stiluri de conducere care facilitează în diferite grade sau inhibă participarea memrilor echipei la
luarea deciziilor: autoritar, democratic şi permisiv(liber)
1. Stilul autoritar are la baza conducerea de catre un singur om. Astfel, deciziile care se iau sunt
hotarate doar de catre acesta. Managerul sau liderul este singurul care conduce, iar ceilalti au doar
rolul de a se conforma. Se cere, de asemenea, sa se respecte si sa se duca la indeplinire toate
sarcinile. Nu se cere feedback din partea angajatilor, intrucat ei sunt vazuti doar ca executanti si
trebuie sa fie mereu ghidati catre obiectivele companiei. Deseori, se aplica unele sanctiuni, iar
gradul in care se pune accent pe relatiile interpersonale este foarte scazut.Deoarece poate fi prea
dur, stilul de conducere autoritar ii nemultumeste pe angajati, iar acestia nu vor ma putea sa dea
rezultatele de performanta dorite. Totusi, el poate fi benefic in regimurile militare, dar nu in alte
institutii moderne.
2. Stilul democratic are la baza increderea reciproca intre conducatori si angajati. Cei din urma
participa la sistemul decizional, pot face sugestii sau pot veni cu idei noi. In urma gradului lor de
implicare, pot primi recompense financiare sau de alta natura. Comunicarea directa, fara
ocolisuri, este si ea un element specific stilului democratic. De asemenea, managerii au un
prestigiu foarte ridicat si se concentreaza pe abilitatile si calitatile pe care si le-au format de-a
lungul experientei lor profesionale. Ei au ca scop sa-si faca subordonatii sa exceleze doar in ariile
in care stiu cu siguranta ca acestia sunt buni si utili companiei.
Stilul democratic este foarte utilizat pe scara larga in zilele noastre. Totusi, este nevoie de oameni
foarte competenti si responsabili, pentru a face fata cerintelor si exigentelor pietii.
3. . Stilul liber
Ultimul stil de conducere, stilul liber are ca trasatura distincta faptul ca angajatii se organizeaza
singuri, fara implicarea managerilor. In urma unui astfel de organizari, nu poate rezulta decat
haosul si dezordinea.
Mai exista si un alt tip de clasificare a stilurilor de conducere. Aceasta a fost realizata de catre
Reddin. El s-a bazat pe cele trei mari dimensiuni ale managementului: orientarea lui spre sarcina,
orientarea conducatorilor care oameni si spre obtinerea de performante.