Apendicita acuta

1. Apendicita acută: etiologie, patogenie, clasificare şi tabloul clinic.

Apendicita acută este un proces inflamator nespecific. Conform datelor contemporane ea este o boală
polietiologică. La apariţia procesului inflamator în apendice contribuie diverşi factori:

1) pe cale enterogenă (colibacilul de unul singur sau în asociere cu streptococul, stafilococul,

pneumococul, dintre germenii aerobi şi bacilul funduliformis dintre cei anaerobi; acesta din urmă este
prezent în special în forma gangrenoasă a apendicitei acute) sau 2) hematogenă (în decursul unor boli
ca: amigdalitele, faringitele, gripa, reumatismul), citomegalovirusul este citat în etiologie la bolnavii cu
SIDA;

factorul mecanic – în urma diferitor obstacole (coproliţi, sâmburi de fructe, helminţi, calculi biliari, bride,
poziţie vicioasă, mai ales retrocecală) apare obstrucţia parţială sau totală a lumenului apendicelui cu
formarea “cavităţii închise”, ceea ce împiedică golirea lui şi provoacă stază endoapendiculară şi edemul
parietal;

factorul chimic – pătrunderea sucului intestinului subţire în rezultatul antiperistaltismuului cecului duce
la alterarea mucoasei apendicelui;

factorul neurogen – tulburările neuroreflexe corticale pot produce modificări neurotrofice în apendice.
În conformitate cu cele expuse, la vremea sa au fost elaborate diverse teorii, ca: infecţioasă
(Aschoff,1908), mecanică (Dieulafoy), chimică, cortico-viscerală (N.N. Elanski,1955) etc.

CLASIFICARE

În dependentă de gradul de dezvoltare a procesului inflamator deosebim :

apendicită catarală (congestie simplă), când inflamaţia cuprinde mucoasa şi submucoasa apendicelui
(apendicele şi mezoul său sunt congestionate, tumefiate, cu edem şi hipervascularizaţie a seroasei);

apendicita flegmonoasă (congestie supurată) - inflamaţia cuprinde toate straturile organului

(apendicele este mărit de volum, turgescent şi friabil; mezoul este foarte infiltrat şi friabil; seroasa este
acoperită de false membrane de fibrină;

Apendicita gangrenoasa-rezultatul sctiunii infectiei sau trombozei vaselor mezoapendiculaare

Apendicita perforata-definita cnd continutul apendicelui se revarsa in cav periotoneala prin orificiu
perforant

Tablou clinic

Triada de la fou include durere hipertezie si defans muscular

Simtomul Blumberg

Simtomut Rovsing este comprimarea abdomenului din stinga insotta de dureri in fosa iliaca dreapta

S.Sitcovschi este situarea bolnavului in decubitul lateral sting insotita de dureri

 Complicaţiile evolutive ale apendicitei acute: tabloul clinic,
diagnosticul.
Prin limfangita transparietală sau prin leziunea perforativă unică sau multiplă apendicita acută se
poate complica cu:

1. peritonită localizată

2. peritonită difuză

3. abcese regionale sau la distanţă

4. flebite (în deosebi pileflebita - trombo flebita venei porte)

septicemie

Complicaţiile postoperatorii după apendicectomie. Etiologia, diagnosticul, metodele de profilaxie şi

tratament.

Complicaţiile postoperatorii sunt rare la bolnavii operaţi la timp şi frecvente, grave, la cei
operaţi tardiv (10% la apendicitele neperforate şi 20% la apendicitele perforate) (43). Pot
surveni:

• infecţii: abcesul peretelui (preaponevrotic, subaponevrotic); abcese reziduale

intraabdominale, peritonite generalizate;

• hemoragii: în situaţia derapării ligaturii de pe artera apendiculară rezultă un hemoperitoneu

sau un hematom voluminos, impunând reintervenţia de urgenţă;

• ocluzii: precoce mecano-inflamatorii (după 5-6 zile) sau tardive prin bride şi aderenţe; se
impune diferenţierea ileusului paralitic de ocluzie mecanică;

• fistule digestive: cecale, ileale. La nivelul plăgii apar secreţii fetide specifice. Fistulele sunt
rezultatul derapării ligaturii şi dezunirii bontului apendicular, al leziunii intraoperatorii la
nivelul cecului sau ileonului în blocul apendicular disecat intempestiv,

sau leziuni de decubit realizate de tuburi de dren compresive. Fistula stercorală

postapendicectomie se tratează iniţial conservator deoarece închiderea spontană survine
adesea. în eşecul tratamentului conservator se impune reintervenţia, care realizează

închiderea fistulei la nivelul intestinului şi plasarea unor drenaje în apropiere;

• peritonite localizate sau difuze;

• corpi străini (uitaţi intraperitoneal: tampoane, comprese);

• apendicitele „reziduale" după drenajul blocului apendicular sau după o extirpare parţială a
apendicelui;
 • complicaţii medicale: pneumonie, tromboflebite, embolii pulmonare.

Mortalitatea postapendicectomie, inclusiv în complicaţii este de 0,2% în statisticele recente.

Morbiditatea prin complicaţii după apendicectomie este de până la 20%.

Plastronul apendicular trebuie diferenţiat de neoplasmele de cec sau colon, de tuberculoza ileo-cecală,
de ileita terminală, de invaginaţiile ileocecale, de chisturile ovariene torsionate, de tumorile
retroperitoneale, de ptoză renală, abces de psoas, torsiune de epiploon etc. Prezenţa inapetenţei, a
scăderii ponderale şi a tulburărilor de tranzit în ultimele luni atrage atenţia asupra posibilităţii cancerului
de colon. Cazurile acestea cer investigaţii suplimentare – radiografie de ansamblu şi baritată, USG,
computertomografie, laparoscopie, etc.
În caz de dinamică negativă procesul inflamator progresează şi se dezvoltă faza de abcedare când ea
naştere un abces centrat împrejurul apendicelui, de obicei, necrozat sau perforat. În aceste cazuri
durerea se păstrează, persistă febra. La palpare constatăm durere pronunţată, contractare musculară şi
simptomul Blumberg; la o palpare mai prudentă se poate percepe fluctuenţa, leucocitoza este
pronunţată cu o deviere în stângă. Diagnosticul de abces apendicular dictează o intervenţie de urgenţă
– drenarea abcesului cu o înlăturare a apendicelui amputat sau plasarea apendicectomiei pe o perioadă
mai îndepărtată.
Dacă drenarea abcesului a întârziat poate avea loc o fistulizare în exterior (prin peretele abdomenului)
sau (de cele mai dese ori) în cavitatea peritoneală, dând naştere unei peritonite difuze (peritonită în
doi timpi). Peritonita purulentă generalizată poate avea loc şi în caz de perforaţie a apendicelui, ca
consecinţă a lipsei de limitare a procesului inflamator.
Abcesele regionale sau la distantă sunt: abcesul periapendicular, abcesul retrocecal, peritiflita supurată,
abcesul Douglas-ului, abcesul hepatic, abcesul subhepatic, abcesul subfrenic, abcese ale spaţiilor
parieto-colice, mezentericocolice şi intermezenterice. Tratamentul – drenajul chirurgical. De la
Hipocrate – “Ubi pus - ibi evacuo”.
Tromboflebita venei porte (pileflebita) – o complicaţie gravă care începe cu tromboflebita venelor
apendiculare şi prin intermediul venelor ileo-colică şi mezenterice atacă vena portă. Pileflebita este
însoţită de un sindrom acut de hipertensiune portală cu abcese miliare ale ficatului. Febră şi frisonul,
ficatul mărit şi dureros, subicterul, circulaţia venoasă colaterală, ascita şi pleurezia, starea generală gravă
sunt simptoamele clinice ale acestei complicaţii.
Tratamentul se reduce la antibio- şi anticoaguloterapie, dezagregante (reopoliglucină, hemodeză,
heparină) dezintoxicare, gamaglobulină etc. Evoluţia este aproape totdeauna letală. Se întâlneşte în
0,05% cazuri din numărul total al bolnavilor cu apendicită acută şi în 3% cazuri în apendicită perforantă
Septicemia apendiculară poate îmbrăca forma unei septicopioemii cu localizări supurative pluriviscerale
(abcesul plămânului, gangrena plămânului, carbunculul renal, abcesul ficatului, abcesul intracranian,
etc.).

Diagnosticul diferenţial al apendicitei acute cu ocluzia intestinală,

ulcerul perforat, colecistita acută, pancreatita acută.

Computertermografia stabileşte cu o precizie de 98% diagnosticul de apendicită acută

flegmonoasă. Criza acută apendiculară prezintă semne comune cu alte afecţiuni
colicative, de care trebuie diferenţiată. Se vor avea în vedere următoarele afecţiuni: 1)
ulcerul perforativ; 2) pancreatita acută; 3) colecistita acută; 1. Debutul acut al bolii,
apariţia bruscă a durerilor în epigastru cu deplasarea ulterioară (peste 2-4 ore) în fosa
 iliacă dreaptă obligă chirurgul să efectueze diagnosticul diferenţial dintre apendicita
acută şi ulcerul gastro-duodenal perforat.

Durerea pongitivă (ca o lovitură de pumnal-Dieulafoy) cu efect de şoc la unii bolnavi,

antecedente de ulcer, lipsa vomei, bradicardia, paloarea feţei, care aste acoperită de
sudori şi trădează suferinţă, lipsa febrei, poza specifică (culcat pe spate cu picioarele
flexate şi aduse spre abdomen), respiraţie superficială fără participarea abdomenului,
care la palpare aminteşte o scândură, dureri difuze şi semnul Blumberg pe tot întinsul
abdomenului, dispariţia matităţii hepatice, prezenţa aerului sub diafragm în formă de
seceră la radioscopia simplă a abdomenului şi creşterea numărului de leucocite în
dinamică - toate acestea formează un simptomocomplex ce permite să deosebim
ulcerul perforat d apendicita acută.

 Ocluzia intestinală are simptoame caracteristice care ne îngăduie să o deosebim de apendicită.

Problema diagnosticului diferenţial se ridică numai în formele de apendicita acuta însoţite de ileus paralitic.
Durerea în ocluzia intestinală se răspândite pe întreg abdomenul şi poartă un caracter paroxistic, în intervalele
libere abdomenul nu este dureros la apăsare.
Balonarea este la început localizai numai la o parte de abdomen, fapt care poate fi constatat la inspecţia
generală (asimetrie laterală), la percuţie (timpanita), auscultaţie - peristaltism exagerat. Această triadă
poartă numele de simptomul Wahl. In timpul colicelor se pot vedea unde peristaltice (simptomul
Şlanghe). Spre deosebire de apendicită tranzitul este oprit brusc şi complet, vărsăturile sunt repetate la
început sunt alimentare, mai târziu bilioase şi în sfârşit – fecaloid; temperatura nu este modificată,
contractura musculară lipseşte.

Din semnele paraclinice poate fi utilizată radiografia de orientare (simptomul Kloiber - niveluri orizontale
de lichid în intestine cu gaze de asupra) şi de contrast (se vizualizează locul de obstacol).

2.. Pancreatita acută diferă de apendicită prin dureri de-o intensitate maximală, care
sunt localizate în epigastru cu o iradiere sub formă de centură şi asociate cu vărsături
neîntrerupte, uneori chinuitoare. Bolnavii sunt neliniştiţi, nu-şi găsesc locul potrivit în
pat. Starea generală este mult mai alterată de cât în apendicita acută şi agravează în
lipsa tratamentului respectiv cu tendinţă spre colaps circulator. Abdomenul este
balonat, în traiectul pancreasului depistăm încordare (semnul Körte).

Pulsul este accelerat la maximum, este prezentă acrocianoza; are loc creşterea
diastazei (alfa-amilazei) în sânge şi urină şi hiperleucocitoză cu deviere spre stânga;
din anamneză constatăm: obezitate, etilism, calculi biliari, de cele mai dese ori
debutul bolii coincide cu un abuz de grăsimi, carne prăjită, alcool.

3. Colecistita acută se deosebeşte prin antecedente de colică hepatică; debutul bolii

coincide cu întrebuinţarea în raţion a grăsimilor, mîncărurilor prăjite, alcoolului.
Durerile sunt concentrate în hipocondrul drept, iradiază în omoplatul drept, umărul
drept şi sunt însoţite de greţuri, senzaţia amarului în gură, vărsături repetate şi febră
elevată.

La examenul obiectiv depistăm semnele: Grecov-Orthner, Murfy, simptomul frenicus

etc. Uneori observăm un icter şi o asimetrie în rebordul costal din dreapta. La palpare
determinăm o încordare musculară şi fundul vezicii inflamat. Ultrasonografia
determină calculi biliari.

Evoluţia clinică a
apendicitei acute la
copii,vârstnici, gravide.
Apendicita acută la copii

La sugari este, din fericire, o eventualitate patologică extrem de rară care, atunci când se
produce, este practic imposibil de diagnosticat cu siguranţă. După 2 ani începe să se întâlnească tot
mai des, devenind treptat, către vârsta de 9-12 ani, o urgentă operatorie obişnuită. La copii este mai
frecventă localizarea pelvină şi cea subhepatică.
La copiii până la 3 ani tabloul clinic se desfăşoară destul de zgomotos, cu dureri violente, paroxistice
ascensiune termică (39-40°C) şi vome multiple, diaree (12%), hiperleucocitoză (15-20.000) cu o deviere
pronunţată spre stânga. Afecţiunea nu este recunoscută totdeauna la vreme şi diagnosticul este eronat,
deoarece adeseori, puseul acut apendicular survine însoţind sau urmând unele afecţiuni, microbiene
(anigdalite, gripă, otite) şi mai ales pe acelea cu manifestări intestinale. La început se observă o
disociere a pulsului faţă de temperatură, încordarea musculară a peretelui abdominal poate fi
neînsemnată.
Durerile mai mult sunt localizate în regiunea ombilicală sau pe tot abdomenul.
Se instalează progresiv şi rapid, tabloul clinic al unei intoxicaţii, în care este de remarcat
frecvenţa vărsăturilor, adeseori cu aspect negricios (vomito nigricans) hipotermia şi oliguria cu
albuminurie.
Se cere menţionat faptul că examinarea copilului este adeseori dificilă, iar datele furnizate de
copiii mici sunt destul de vage şi contradictorii. În toate cazurile vom recurge la ajutorul mamei, care
completează anamneza şi poate efectua şi palparea. Date suplimentare preţioase pot fi căpătate
examinând copilul în timpul somnului natural sau medicamentos: o clismă cu soluţie caldă de 3% de
cloralhidrat în doze: până la un an – 10ml, până 1a doi ani - 15-20ml, până la trei ani 20-25ml. Sau
infecţii i/m cu soluţii calmante (relanium).
Din pune de vedere patomorfologic este caracteristică instalarea rapidă a schimbărilor distructive
(necrotice) în apendice cu declanşarea peritonitei difuze din cauza incompetenţei funcţionale a
peritoneului şi epiploonului. Tot din această cauză plastronul apendicular este o raritate.
Apendicita acută la bătrâni
Bolnavii peste 60 ani reprezintă 12 din cei apendicectomizat. Boala decurge mai lent, Graţie
reactivităţii scăzute; semnele clinice sunt la început atenuate: durerea nu este atât de pronunţată,
temperatura este puţin elevată, contractarea musculară slabă. Semnele de bază rămân - durerea
provocată de palpare în regiunea ileo-cecală şi meteorismul însoţit de dureri abdominale.
Leucocitoza este moderată, dar devierea formulei în stânga se păstrează. Este caracteristică frecvenţa
înaltă a formelor distructive (factorul vascular) pe fondul unui tablou clinic searbăd. La vârsta de
peste 70 de ani jumătate din apendicite sunt perforate.
Ca şi la copii, eventualitatea formării plastronului este rară, datorită discreşterii puterii
plastice şi limitative a peritoneului. În cele puţine cazuri (5%) când plastronul totuşi se dezvoltă, îl
îmbracă aspectul pseudo-tumoral şi poate conduce către supoziţia unei tumori maligne de ceco-
colon, când singurul element clinic valoros care orientează către o leziune benignă inflamatorie
rămâne absenţa scaunelor sangvinolente. Fibrocolonoscopia, USG şi irigografia definitivează
diagnosticul. La bătrâni sunt posibile 3 forme clinice:
 a) ocluzia intestinală febrilă;
b) forma pseudotumorală şi
c) apendicita cu peritonită în 2 timpi.

Apendicita acută la gravide

Se întâlneşte mai frecvent în prima jumătate a sarcinei, între luna a II şi a V, mai rar în jumătatea a
II-a şi cu totul rar în timpul naşterii. Dificultăţile diagnostice se întâlnesc în jumătatea a doua
gravidităţii, deoarece începând cu luna II-a a gravidităţii cecul şi apendicele sunt treptat deplasate
în sus şi posterior de către uterul în creştere, de aceea în jumătatea a II-a a sarcinii durerea este
localizată atipic, sub rebordul costal. Din cauza relaxării peretelui abdominal şi îndepărtării
apendicelui contractarea musculară este slab pronunţată.

Afară de aceasta durerile şi voma sunt confundate cu cele din cauza sarcinii (contracţii
uterine). Însă este cunoscut faptul că în apendicita acută durerile şi vărsăturile sunt însoţite de o
stare febrilă şi tahicardie. Durerile au un caracter continuu şi progresiv. Leucocitoza crescută,
semnele Bartosie-Mihelson,0brazţov şi Coup sunt de mare valoare diagnostică. La gravide
apendicita acută îmbracă forme distructive, perforaţia şi peritonita sunt frecvente, de aceea în
toate cazurile când diagnosticul de apendicită acută nu poate fi suspendat se cere o operaţie de
urgenţă, pentru a salva atât mama, cât şi copilul. Pericolul avortului prin executarea
apendicectomiei chiar şi la sarcină înaintată nu este mare.

Interventii in apendicita
Daca apendicita apare in primul sau al doilea trimestru de sarcina, interventia chirurgicala
folosita este laparoscopia, in al treilea trimestru folosindu-se o incizie mai mare. Dupa operatie,
aproximativ 80% dintre femei vor avea contractii inainte de termen, dar numai 5-14% dintre
acestea vor naste prematur.

Tabloul clinic al apendicitei acute după localizarea apendicelui vermicular (subhepatică, pelvină,
retroperitoneală, retrocecală, mezoceliacă).

Tratamentul apendicitei acute şi complicaţiilor ei. Etapele

apendicectomiei.
Apendicita acută nu are decât un singur tratament: cel chirurgical. Diagnosticul de
apendicită acută impune intervenţia chirurgicală de urgenţă, fără o pregătire specială a tubului
digestiv. Laxativele şi clismele preoperatorii sunt contraindicate, deoarece pot agrava evoluţia
procesului apendicular.Primul care a propus o operaţie de urgenţă a fost chirurgul american
Reginald Fitz care scria: “dacă după 24 ore de la apariţia durerilor se declanşează peritonita şi starea
bolnavului se agravează este indicată apendicectomia”.Principiile de bază în tratamentul
apendicitei acute sunt:spitalizarea tuturor bolnavilor cu apendicită acută (şi a celor cu
suspiciune) în secţia chirurgicală;efectuarea imediată (primele 1-2 ore după internare şi
stabilirea diagnosticului) a apendicectomiei de urgenţă.

Operaţia nu este indicată numai în 2 cazuri:în plastronul apendicular;

în colica apendiculară, când bolnavul este supus unei supravegheri dinamice, urmărindu-se
starea abdomenului, temperatura şi leucocitoza (fiecare 2-4 ore). Dacă timp de câteva ore
diagnosticul apendicitei acute n-a fost contramandat (inclusiv după aplicarea metodelor
paraclinice şi consultaţiile altor speciali şti) bolnavul trebuie operat. În aceste cazuri e de preferat
calea de acces medie mediană ai anestezia generală cu relaxare.În cazurile când diagnosticul nu
trezeşte dubii şi nu se prevăd complicaţii calea de acces e mai preferată cea a lui Mac Burney-
Volcovici (contopire părţii externe cu cea medie a liniei spino-ombilicală). În afară de aceasta în
dependenţă de condiţiile topografice, constituţii bolnavului etc., mai pot fi utilizate: incizia Roux,
Delageniere, Chaput, Jalaguer-Lenander, Sonnenburg, mediană.

APENDICECTOMIA se execută după mobilizarea şi deplasarea cecului şi apendicelui în

plagă, (uneori fără mobilizare) şi presupune următorii timpi:

1. ligaturarea şi secţionarea mezoului apendicular (cu nylon);

2. ligaturarea cu catgut şi secţionarea apendicelui la bază;
3. înfundarea bontului apendicular în bursa legată cu fir neresorbabil.
Drenajul cavităţii peritoneale este obligatoriu în apendicitele acute cu peritonită localizată sau
difuză utilizându-se 1 (sau mai multe ) drenuri de silicon, exteriorizate în afara plăgii. Uneori eşti
nevoie să drenăm şi Douglas-ul ba chiar şi spaţiile parieto-colice drept şi stâng. Prima
apendicectomie (cei drept parţială) a fost efectuată în 1887 de către T.Morton. Mortalitatea
oscilează între 0,1-0,3%.

Ocluzia intestinală

1. Ocluzia intestinală acută: noţiune, clasificarea.

Ocluzia intestinală este un sindrom clinic în care are loc oprirea patologică, completă (sau
parţială), dar persistentă a tranzitului intestinal natural la un nivel oarecare. Se întâlneşte în 3,5-9%
cazuri din tot lotul bolnavilor cu sindromul abdomen acut (M.Cuzin, 1994)..

Clasificare
Prima clasificare a ocluziei intestinale îi aparţine lui Manteufel, care a propus să deosebim:
Ocluzie mecanică în care întreruperea tranzitului intestinal este secundară unui obstacol.
Ocluzie dinamică sau funcţională, caracterizată prin oprirea tranzitului, secundar unei tulburări în
dinamică intestinală, fără obstacol.
Clasificarea de A.G.Soloviov. Ea presupune următoarele tipuri de ocluzie:
Ocluzie mecanică
1) Ocluzie dinamică
Cea mecanică se mai împarte în:
 Ocluzie prin strangulare, caracterizată prin faptul că mecanismul şi cauza ocluziei determină un
proces de ischemie intestinală secundar construcţiei vaselor mezoului sau ale peretelui intestinal,
ischemie ce evoluează rapid spre sfacel. Strangulările pot fi generate de: volvulus (torsiune) în
jurul unui ax, favorizat de bride, tumori intestinale sau ale mezourilor, anomalii congenitale de
rotaţie şi bride formate de apendice sau diverticulul Meckel cu extremitatea liberă fixată. Ocluziile
prin strangulare se întâlnesc mai frecvent pe intestinul subţire decât pe colon.
Ocluzie prin obstrucţie – provocate de factorii care constituie un obstacol, fără a provoca tulburări
ischemice în peretele intestinal. Astuparea intestinului poate fi datorită unui corp străin. De cele
mai multe ori acesta este un calcul biliar (ocluzia poartă numele de ileus biliar), mai rar, obstacolul
este reprezentant de un calcul intestinal (fecalom), un ghem de ascarizi (ileus ascaridian), un ghem
de păr (ileus prin trihnobezoar), alimente greu digestibile bogate în celuloză (ileus prin fitobezoar),
în sfârşit de orice corp străin.
Cauza astupării poate fi în pereţii intestinului: o stenoză sau o atrezie congenitală; o stenoză
tuberculoasă sau inflamatorie (boala Crohn), o stenoză postoperatorie (o anastomoză rău făcută), o
tumoare benignă sau malignă, care creşte în lumenul intestinului, etc.
Alteori, cauza este extrinsecă şi ocluzia se datorează unei compresiuni dinafară a intestinului.
Aceasta se poate exercita pe o întindere mare şi poate fi produsă de o tumoare de mezenter, de un
bloc ganglionar tuberculos clasificat, de o adenopatie canceroasă metastatică, de un fibrom uterin
sau de un uter gravid, de o splenomegalie, de o tumoare a ficatului sau a pancreasului, a
rinichiului, de o stenoză extrinsecă inflamatorie şi fibroasă (perirectita stenozantă secundară
proceselor inflamatorii pelviene – sindromul Küss).
În general, ocluziile prin astupare se întâlnesc mai des pe colon decât pe intestinul subţire,
deoarece colonul este mai des sediul cancerelor.

Ocluzia dinamică.
În dependenţă de predominarea spasmului sau paralizie se împarte în:
Ileus dinamic spastic întâlnit mai rar în caz de: spasmofilie, otrăvire cu plumb, toxin de ascaride,
isterie, porfirie acută, astm bronşic.
Ileus dinamic paralitic este mult mai frecvent şi în raport de factorii etiologici la rândul său se
poate clasifica în:
1) ileusul dinamic prin iritaţia sistemului nervos simpatic sau “ileusul reflex”, întâlnit în pleurezia şi
pneumonia diafragmatică, fracturi vertebrale, fracturi costale, hematom retroperitoneal, peritonite,
boli cardiace, colici nefretice, boli ale pancreasului, etc.
2) ileusul dinamic prin perturbări metabolice sau “ileusul metabolic” manifestat în hipotiroidie,
hipopotasemie, hipocoremie, stări carenţiale vitaminice, hipocalciemie, acidoză diabetică şi
uremie.
3) ileusul dinamic prin dereglări nervoase şi psihice sau “ileusul neurogen” şi “ileusul psihogen”
întâlnit în stări avansate de poliomielită, blocări ale transmiterii nervoase la nivelul ganglionilor
nervoşi vegetativi, în isterie, în alte afecţiuni ale sistemului nervos central şi sistemului nervos
vegetativ.
4) ileusul dinamic prin intoxicaţii sau “ileusul toxic” întâlnit în caz de toxicomanii, intoxicaţii
profesionale, şoc endotoxic, abuz de medicamente antispastice, toxicoze traumatice, sindromul
poziţional, etc.
5) ileusul dinamic în perioada postoperatorie sau “ileusul postoperator” după intervenţii craniene,
toracice, dar mai ales abdominale şi retroperitoneale.

După locul obstacolului şi nivelul ocluziei intestinale, deosebim:

Ocluzia înaltă, proximală, (intestinul subţire).
Ocluzia joasă distală (colonul).

În raport de timpul scurs după debutul bolii, deosebim:

 Ocluzie precoce (până la 24 ore).
Ocluzie tardivă (după 24 ore)

În funcţie de criteriul clinico-evolutiv se descriu ocluzii:

1) acute, instalate brusc şi cu evoluţie rapidă şi gravă;
2) subacute cu evoluţie mai lentă;
3) cronice cu instalare lentă şi evoluţie îndelungată (N.Angelescu, 1997).

Fiziopatologia ocluziei intestinale

Ocluzia intestinală mecanică înaltă şi joasă: manifestările clinice, diagnosticul.

Semiologia chirurgicală şi diagnosticul sindromului ocluziv

Principiile de tratament ale ocluziei intestinale mecanice.

Invaginaţia intestinală: manifestările

clinice,diagnosticul,tratamentul.
Invaginatia intestinala este o tulburare caracterizata prin patrunderea unei parti a
intestinului subtire sau gros in alta portiune a intestinului. Se produce o telescopare
care impiedica trecerea alimentelor si a lichidelor in intestin.
In timpul examenului fizic, medicul palpeaza abdomenul si este posibil sa depisteze portiunea de
intestin cu invaginatie. Pentru un diagnostic exact, este nevoie de:
 Ecografie sau tomografie computerizata ori radiografie abdominala, care arata existenta
obstructiei intestinale.
 Clisma cu bariu sau cu aer.Procedura ajuta atat la diagnosticare, cat si la tratarea invaginatiei
intestinale.

La spital, pentru stabilizarea starii copilului cu invaginatie intestinala, una dintre primele masuri
este rehidratarea venoasa. Pentru decompresia intestinala, este nevoie de sonda de drenaj naso-
gastric. De asemenea, se instituie tratament antibiotic.
Corectarea invaginatiei intestinale se face prin:
 Clisma cu bariu sau cu aer. In timpul acestei proceduri, este posibila corectarea indovaginatiei
intestinale, fara alte tratamente.
 Interventie chirurgicala. In cazul in care intestinul este fisurat sau in urma esecului clismei, se
impune tratarea chirurgicala a indovaginatiei.
In unele cazuri, invaginatia este temporara, trecand de la sine fara tratament.
 Volvulusul intestinal: semiologia chirurgicală, diagnosticul şi principiile de tratament.

Volvulusul reprezintă un tip de malrotatie, în care o bucla a intestinului este rasucită de-a lungul
mezenterului, putand duce la ocluzie intestinala.

Dupa o anamneza corecta, radiografia abdominala pe “gol” poate sa fie suficienta in punerea
diagnosticului. In caz de dubiu, pot fi necesare clisme cu bariu sau cu meglumin-amidotrizoatum.

Daca se suspicioneaza perforatie, clisma cu bariu nu ar trebui efectuata, in schimb meglumin-

amidotrizoatum poate fi folosit.

Diagnosticul diferential se face cu tumorile maligne obstructive (diagnosticul de certitudine

necesitand biopsie intestinala), cu bolile inflamatorii intestinale stenozante (boala Crohn),
diverticulita, constipatia cronica cu impactare, sindromul Ogilvie.

Tratamentul pentru volvulus

Terapia medicala este rezervata doar pacientilor varstnici, cu multiple patologii

asociate sau copiilor malnutriti.

Tratamentul este chirurgical, in majoritatea cazurilor. Postoperator, este necesar

tratament de reechilibrare hidroelectrolitica si cu antibiotice de spectru larg, in special in
cazurile cu ischemie, necroza intestinala sau sepsis

Ocluzia intestinală dinamică: etiopatogenia, clasificarea,

semiologia chirurgicală, diagnosticul şi principiile de tratament.
Metodele de stimulare a peristaltismului intestinal.

Clasificare - sunt la randul lor de doua tipuri:

 OD spastice: sunt mai rare si se intalnesc in intoxicatiile cu metale grele,

porfirie si uneori in uremii;

 OD paralitice: sunt cele mai frecvente. Dintre cauzele de OD paralitice

amintim:

 a).Cauze abdominale:

 peritonita acuta

 pancreatita acuta

 colecistita acuta
  colica biliara

 colica renala

 torsiuni de organe

OD postoperatorie comuna (ileusul postoperator comun) apare in general

dupa interventiile chirurgicale abdominale si are o durata de circa 24 de ore pe
intestinul subțire, 24-48 h pe stomac si 48-72 de ore pe colon.

OD postoperatorie comuna trebuie deosebita de OD paralitica

postoperatorie, care este mai prelungita, putand sa dureze zile sau saptamani
intregi. Cauza OD paralitice este perturbarea mecanismelor de reglare a motilitatii
extrinseci. Ca factori etiologici au fost implicati:

 hematoamele sau sepsisul intraabdominal;

 dezechilibrele hidro-electrolitice (hipokalemie, hiponatremie);

 medicatia intra si postoperatorie;

Atunci cand evolueaza timp indelungat, OD paralitica postoperatorie duce la

aparitia exsudatului sero-fibrinos, care, la randul lui se poate organiza, producand
benzi fibro-adezive; in acest fel ocluzia, initial dinamica, se poate transforma intr-o
ocluzie mecanica veritabila.

 b).Cauze toracice:

 infarctul de miocard;

 pneumoniile bazale;

 pleurezia costo-diafragmatica

 c).Cauze sistemice :

 tulburari hidro-electrolitice;

 intoxicatii

 d).Alte cauze:

 fracturi de coloana vertebrala;

 traumatisme craniocerebrale;

 anevrism de aorta

I.2 Semne clinice

 OD se caracterizeaza printr-o distensie uniforma si simetrica a abdomenului,
care este in general nedureros. Atunci cand bolnavul acuza dureri, acestea se
datoreaza de regula afectiunii cauzale.

Abdomenul este hipersonor la percutie pe toata suprafata si poate fi

dureros la palpare tot in contextul afectiunii cauzale a OD.

I.3 Semne radiologice

Radiografia abdominala simpla evidentiaza distensie gazoasa uniforma a

anselor subtiri si a colonului, fara niveluri hidroaerice. Uneori distensia poate fi
localizata („ansa santinela” din pancreatita acuta). Tranzitul baritat arata
progresiunea bariului de-a lungul intregului tract digestiv.

I.4 Tratament

Tratamentul unei ocluzii dinamice consta in primul rand in tratamentul bolii

de fond. Ca tratament specific al ocluziei dinamice mentionam:

 aspiratia naso-gastrica continua;

 hidratare intravenoasa;

 corectarea tulburarilor hidro-electrolitice;

Boala ulceroasă

Manifestările clinice şi diagnosticul bolii ulceroase a stomacului şi

duodenului.

Manifestarile clinice ale unui ulcer (boala ulceroasa) sunt tipice - durerea
epigastrica, descrisa frecvent ca arsura sau roadere, apare la 1 - 3 ore dupa masa,
fiind ameliorata imediat cu antiacide si alimente (temporar), adesea trezeste
bolnavul din somn (ora 4). Crizele dureroase apar grupate, cateva zile la rand,
separate de perioade de acalmie cu durata variabila. Durerea se remite in general
inainte de vindecarea completa a ulcerului. In afara de durere, pacientii pot prezenta
o varietate de simptome - greata, balonari, anorexie, eructatii excesive si disconfort
epigastric.

1/3 din pacientii cu ulcer pot dezvolta in timp complicatii care sa necesite
spitalizarea de urgenta :

 hemoragia (exteriorizata prin varsatura ca zatul de cafea sau scaune negre ca

pacura)
 perforatia (durere atroce cu abdomen acut - "de lemn")
 stenoza pilorica (varsaturi frecvente a alimentelor ingertate care nu mai pot
traversa pilorul)

Diagnosticul unui ulcer (boala ulceroasa) se pune prin evidentierea nisei ulceroase :

 direct prin endoscopie digestiva superioara (endoscop - tub subtire, flexibil ce are
o minuscula camera de luat vederi la capat, permitand vizualizarea directa a
leziunilor cat si prelevarea de fragmente bioptice)
 indirect prin radiografie cu bariu (se bea o substanta de contrast si se vizualizeaza
defectele de umplere ale stomacului si duodenului).

Evident, endoscopia ofera certitudinea diagnosticului, precum si posibilitatea de

apreciere a infectiei active cu Helicobacter pylori (anticorpii dozati din sange reflecta
doar anamnestic o infectie cu Helicobacter pylori).

Tratamentul unui ulcer (boala ulceroasa) este in principal medical, interventia

chirurgicala fiind necesara doar pentru complicatiile bolii ulceroase.

Principiile generale ale tratamentului conservativ şi chirurgical al

ulcerului gastric şi duodenal. Indicaţiile intervenţiilor chirurgicale:
absolute și relative.
Deoarece infecţia cu Helicobacter pylori este o cauză principală a ulcerelor, pacienţii primesc
frecvent antibiotice. Neutralizarea sau reducerea acidităţii gastrice cu ajutorul medicamentelor care
inhibă în mod direct producţia gastrică acidă favorizează vindecarea ulcerelor peptice indiferent de
cauza acestora. La majoritatea persoanelor, tratamentul este continuat timp de 4-8 săptămâni.

Nu există dovezi care să susţină ideea că dietele necondimentate grăbesc vindecarea sau împiedică
recurenţa ulcerelor, cu toate că aceste diete contribuie la reducerea producţiei gastrice de acid. Cu
toate acestea, pacienţii sunt sfătuiţi să evite alimentele care le agravează durerea şi balonarea. De
asemenea, este importantă evitarea factorilor iritanţi gastrici, cum ar fi administrarea de
antiinflamatorii nesteroidiene, alcoolul şi fumatul.

Intervenţia chirurgicală - este în prezent rareori necesară doarece, prin administrarea de

medicamente, ulceraţiile se vindecă foarte bine, iar prin intervenţie endoscopică se poate opri
hemoragia activă. Se intervine chirurgical în principal pentru tratamentul complicaţiilor ulcerului
peptic, cum sunt perforaţia, obstrucţia care nu răspunde la tratamentul medicamentos sau obstrucţia
recurentă, existenţa a două sau mai multe episoade de hemoragie de la nivelul ulcerului,
suspiciunea de ulcer gastric malign sau cazurile severe şi recurenţele frecvente ale ulcerelor
peptice.
Pentru tratamentul acestor probleme se pot folosi mai multe tipuri de proceduri chirurgicale, însă
fiecare dintre acestea produce complicaţii specifice, cum ar fi scădere ponderală, tulburări de
digestie şi anemie.
Tipurile de intervenţii chirurgicale în boala ulceroasă a stomacului şi
duodenului.

Complicaţiile bolii ulceroase a stomacului şi duodenului.

Perforatia

Hemoragia

Stenozarea

Malignizarea

Penetratia

Ulcerul perforat al stomacului şi duodenului, particularităţile

tabloului clinic, metodele de investigare, tactica chirurgicală.
Clasificarea lui Saveliev.
Principalele semne de diagnostic sunt reprezentate de: durere și contractura
abdominală, la care se pot adăuga antecedentele ulceroase. Vărsăturile apar
inconstant.

Durerea este violentă,brutal instală, pacientul o descrie ca și o lovitură de cuțit

sau arsuri, fiind localizată la început în epigastru, dar treptat cuprinde întreg
abdomenul.

Explorarea paraclinică
Se bazează în primul rând pe examenul radiologic abdominal simplu, în
ortostatism, remarcându-se prezența pneumoperitoneului la aproximativ 75%
din cazuri.

Probele de laborator evidențiază: leucocitoză, hematocrit

și hemoglobină crescute, uneori și amilazemia crescută.

Diagnosticul pozitiv

Se bazează pe triada Mondor: durere, contractură și antecedente ulceroase, la

care se adaugă prezența radiologică a pneumoperitoneului.

Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferențial se face cu:

 Infarctul miocardic acut;

 Pancreatită acută necrotică;
 Colecistita acută;
 Peritonita prin perforație apendiculară;
 Ocluzie intestinală;
 Infarctul enteromezenteric;
 Peritonita prin ruptură de piosalpinx;
 Inundația peritoneală din sarcina extrauterină ruptă;

Ulcerul perforat reprezintă o urgență chirurgicală. Tratamentul cuprinde :

 Măsuri de tratament în vederea pregătirii actului chirurgical: aspirație

continuă pe sonda nazogastrică, reechilibrare volemică parenterală,
antibioticoterapie cu spectru larg.
 Tratamentul chirurgical trebuie să rezolve atât leziunea ulceroasă
complicată, cât și peritonita acută difuză secundară.

Sutura perforației ulceroase este cea mai simplă și mai rapidă metodă de
tratament chirurgical. Poate fi efectuată cu sau fără excizia leziunii ulceroase,
cu sau fără plastie de epiplon. Se rezolvă doar complicația, având rezultate
bune imediate, dar riscul de recidivă al ulcerului rămâne. Se poate realiza și pe
cale laparoscopică.

Procedeele radicale sunt reprezentate de: vagotomia tronculară cu excizia

piloroplastică a ulcerului, vagotomia tronculară cu bulbantrectomie sau rezecție
gastrică
Perforaţia atipică şi acoperită a ulcerului gastroduodenal: tabloul
clinic, metodele de investigare, tactica chirurgicală.

Manifestările clinice al ulcerului gastro-duodenal perforat în funcţie

de faza procesului patologic: perioada de şoc, perioada de ameliorare
falsă, perioada peritonitei.
Perioada de soc dureaza 4-6 ore,t ridicata,pulsul se mentine nu mai sus de 90 b/m

Perioada de amiliorare bolnavii refuza d a fi examinati,cred in insanatosire deplina

Perioada peritonitei dureaza 10-12 ore de la debut,starea se agraveaza,pulsul

devine accelerat TA scade abdomen balonat si dureros apare voma dispar
eliberarea gazelor

Selectarea metodei de tratament chirurgical al ulcerului perforat

(operaţia Miculitz, Oppel - Policarpov, Judd, vagotomia, rezecţia
gastrică)

Semiologia hemoragiilor digestive: manifestările clinice, diagnosticul,

principiile de tratament chirurgical.

Clasificarea hemoragiilor gastro-intestinale în funcţie de gradul

hemoragiei.
Hemoragie cronica oculta-niv Hb este diminuat neinsemnat,dereglari ale
indicatoeilor dinamici lipsesc

Hem.oculta neinsemnata-TA stabila,HB 100 gr/l

H.acuta de grad mediu –tahicardie mics TA,HB mai ic de 100 gr/l

H.masiva grava Ta mai micade 80 mm/HG

Clasificarea clinico-endoscopică (Forest) a hemoragiilor gastro-

duodenale de etiologie ulceroasă.
F1a hemoragie in jet continuu

F1b hem capilara difuza continua

F2a vas tromba de calbru mare

F2b tromb cheag bine fixat de ulcer

F2c vas de calibru mic

F3 Lipsta stigmatelor de hemoragie

Diagnosticul diferenţial al hemoragiilor gastro-intestinale de etiologie

ulceroasă cu hemoragiile din varicele esofagiene şi din sindromul
Malory -Weiss.
FGDS

Det gradului de hemoragie

Oxigenoterapia

Endoscopia

Cataterizarea venei subclavia

Aplicarea sondei gastrice

 Tratamentul hemoragiilor ulceroase. Hemostaza endoscopică.
Repaos fizic si alimentar correct

Sonda in stomac

Stenoza de etiologie ulceroasă: manifestările clinice, diagnosticul,

principii de tratament chirurgical. Dereglările patofiziologice în
stenoza pilorică decompensată.
St 1 compensata-st bolnavului satisfacatoare,vomele cu caracter episodic

St2 subcomensata –senzatia unei greutati pemanente in epigastru,voma se

repeta de citeva ori pe zi cu continut gastric cu resturi alimentare

St3 decompensata-durerile se atenuiaza,senzatia de sehidratare,staza si atonie

Tratament

Radioscopia FGDS

Endoscopia

Manifestările radiologice ale stenozei piloroduodenale în funcţie de

stadiu.

Diagnosticul diferenţial al ulcerului perforat gastric şi duodenal.

Examenul radiologic in poz ortostatica

Analiza singelui prezinta leucocitoa cu deviere spre stinga

Laparascopia
Penetrarea ulcerului gastric şi duodenal: particularităţile tabloului
clinic,diagnosticul, principiile de tratament chirurgical.
3 faze

1 patrunderii prin toate straturile peretee gastric sau duodenice

2 concrsterea fibroasa sau org adiacent

3 penetrarii definitve cu part in org adiacent

Herniile abdominale

Herniile abdominale: definitie, etiopatogenie, clasificare. Factorii p -

Hernia abdominala: iesirea partiala sau totala a unui viscer (care “ia in cap” peritoneul) din cavitatea
abdomino-pelvina printr-un traiect sau orificiu preexistent = punct slab al abdomenului. - Eventratia
(hernia incizionala) = cand iesirea organului (care “ia in cap” peritoneul) se face printr-un orificiu de
cauza traumatica sau operatorie. - Evisceratia = cand iesirile viscerelor abdominale se instaleaza imediat
dupa o operatie sau un traumatism (organul eviscerat trece şi prin breşa peritoneului parietal şi iese
inafara cavitatii abdominale) . HERNII Clasificare Hernii abdominale:

1. Functie de localizare: - ale peret ant-lat. al abdom: inghinale., crurale, ombilic, ale liniei albe, ale liniei
Spiegel (hernii Spiegeliene); - ale peret poster. al abdom: lombare; - ale peret super. al abdom:
diafragmatice (hiatale); - ale peret infer. al abdom: pelviperineale (obturatorii, ischiatice).

2. Functie de momentul aparitiei (si natura traiectului/orificiului herniar): - congenitale (prezente la

nastere); - castigate (hernii de efort) care apar in cursul vietii

. 3. Functie de tabloul clinic si evolutie: - simple - reductibile - complicate - ireductibile de ordin - acut
(strangulate,…) - cronic (incarcerate - aderă la sac)

4. Functie de natura continutului : intestinul subtire, epiploon, intestin gros, corn de vezica urinară,
trompe, ovar, diverticul Meckel (hernie Littrè), apendice (copil).

5. Varietate specială: Exista hernii interne: un organ din cavitatea abdominala se angajeaza in diferite
fosete ale cavitatii peritoneale. Ex: hernie retro, para-duodenala (realizata in fosetele juxtaduodenale de
pe lângă segm IV duodenal), retrocecala, etc., constituind cauza mecanica a ocluziilor prin hernie
internă. ETIOPATOGENIE - factori determinanţi: efortul fizic (efort mare, efortul susţinut, eforturi mici
dar repetate...) care induce creşterea presiunii intraabdominale; - factori favorizanti: - congenitali:
persistenta canalului peritoneovaginal; - patologici: (induc slabirea peretelui abdominal in „zonele
herniare”: fosete inghinale, inel ombilical, inel crural, etc..): - cord pulmonar cr.(tusit cr), hipotiroidie -
cancer: pulmonar, gastric, colon-rect - casexie, denutritie, obezitate - af. urinare: adenom prostata,
strict. uretrale; - constipatie cronica (in spec la batran) - varsta, sex, profes.(efort fizic mare: suflatori,
hamali) Frecventa mai mare la barbati (B/F = 3/1); barbati.

Patogenie Aparitia herniei este determinata de dezechilibrul dintre: a) presiunea intraabdominala

pozitiva b)”presa”abdominala: - muschii peretelui anterolateral al abdomenului - muschii diafragmei -
muschii ridicatori anali Cauze: a) - conditii de viata si de munca: efortul fizic (efort mare, efortul susţinut,
eforturi mici dar repetate... care induc creşterea presiunii intraabdominale); - situatii patologice: tuse,
constipatie, greutate in mictiune (af ale prostat.) b) - factori locali: - cicatrici traumatice,
operatorii…(hernii incizionale) -factori generali: - scaderea tonusului si troficitarea musculaturii peretelui
abdominal - batrani - insuficienta tiroidiana → distrofii ale peretelui abdominal

Hernii: elementele anatomice ale herniei, semne clinice, diagnostic.

ANATOMIE PATOLOGICA Unei hernii i se descrie: - traiectul anatomic - invelisurile herniare -
continutul herniei I. Traiect anatomic - poate fi: - veritabil traiect = in hernia inghinala: - orificiu
profund (extern) la niv. fosetelor inghinale - traiectul inghinal propriu-zis (cu 4 pereti) - orificiu
superficial (intern) delimitat de pilieri. - inel musculo-aponevrotic: hernia Spiegel - inel aponevrotic:
hernia crurala, ombilicala,a liniei albe. OBS: In raport cu situatia herniei functie de locul organ
herniat in traiectul herniar anatomic exista: 1.- punct herniar: hernia se afla la nivelul orificiului
profund; 2.- hernie interstitiala: hernia se afla intre cele 2 orificii; 3.-hernie inghinopubiană
(bubonocel): hernia (fundul sacului herniar) se află chiar la nivelul orif. inghinal superficial. 4.- hernie
completa: hernia a depasit orificiul superficial. La barbat poate fi: - inghino-funiculara (ocupa
funiculul spermatic) - inghino-scrotala (a ajuns in scrot). La femei: inghino=labială II. Invelisurile
herniei: - sacul herniei - invelisurile externe a) sacul = (elementul comun al tuturor herniilor), este
format de peritoneul parietal luat “in cap” de organul herniat prin orificiul herniar. Este format din:
gât (in raport cu orificiul de ieşire din abdomen) corp si fund (zona de sac ce vine in raport cu
planurile superficiale) OBS: 1°- Hernii castigate =sacul e format in timpul hernierii - prin luarea in cap
a peritoneului parietal (initial normal situat) de organul care herniaza. - Hernii congenitale = sacul
preexista momentului hernierii prin persistenta neobturata a unui punct (inel, canal) slab al
abdomenului pe care peritoneul parietal il tapeteaza formând un adevarat ”diverticul” al cavitatii
peritoneale, diverticul (sac) in care va hernia un organ “in timpul sau imediat dupa nastere”; ex.
persistenta canalului peritoneo-vaginal (vaginala testiculara) determina hernia inghinoscrotala
congenitala. 2°- Sacul poate lipsi - partial: - hernia vezicii urinare - hernia colonului (prin alunecare) -
total: - hernii ombilicale embrionare (produse inainte de a se forma seroasa peritoneala) - Exista
hernii cu saci multipli = ex. Hernia Hesselbach, hernie in bisac (Astley-Cooper), hernia Berger
(distensia stinghiei)... 3°- Sacul fara continut – poate deveni chist sacular prin umplere cu lichid.
(poate sa fie si separate de cavitatea peritoneala prin membrane – punti Ramonede). b) Invelisurile
externe = (functie de planurile regiunii herniare); mentionam grasimea din fata sacului → poate
devein lipom preherniar. III. Continutul herniei: - orice organ din cavitat. abdomino-pelvina fără
duoden si pancreas - frecvent herniază: 1.epiploon (cel mai frecvent), 2.intestin subtire, ambele,
colonul…
Clinica

- SUBIECTIV

- senzatia de greutate - hernie cu volum mare

- durere – accentuate de efort: mers, ortostatism prelungit…

- OBIECTIV:

INSPECTIE

- prezenta unei formatiuni “pseudotumorale” in zonele herniare

- creste in ortostatism, efort (tuse=prez.”EXPANSIUNE LA TUSE”)

- formaţiunea diminuă (chiar dispare) in clinostatism fie spontan, fie

provocat, la palpare prin manevre de reducere, organul herniat retrăgându-se

(spontan la inspectie) sau fiind impins (de manevrele de reducere la palpare)

inapoi in abdomen.

Obs. Tegumente suprajacente sunt de aspect normal in herniile

necomplicate.

PALPARE

Dacă hernia este redusă, palparea corectă se face cu indexul mâinii

drepte care pătrunde în orificiul inghinal superficial (începând de la baza

scrotului – la bărbat), mergând ascendent, superior şi lateral, invitând

bolnavul să tuşească.

Dacă hernia este exteriorizată, se apreciază: - suprafata neteda, nedureroasa, elastica, daca org
herniat este intestin; - suprafata neregulata, consistenta moale, nedureroasa, cand organul

herniat este epiploon.

Hernia simplă permite reducerea acesteia:

- reductibilitatea ne permite perceperea pedicolului herniei iar dupa

reducere evidentierea “IMPULSIEI LA TUSE”,si controlul orificiului

herniar: - dimensiuni - rezistenta inelului aponevrotic

- rezistenta peretilor canalului musculo-aponevrotic

PERCUTIE
Pseudotumora herniara poate fi – mată (continut: mare epiploon)

- sonoră (continut: anse intestin.)

ASCULTATIE

Se pot percepe zgomote hidroaerice (spontan sau in mom reducerii) daca org

herniat este intestin.

Paraclinic:

- Diafanoscopie (importanţă istorică): - tumora herniara = opaca

- hidrocelul = transparent - Ex. Echografic, Rx. (“pe gol” sau irigoscopia), Ex. Endoscopic (inclusiv

Cistoscopia), Ex. C.T. sau Ex. RMN aduc date in ceea ce priveste continutul

herniei sau precizeaza existenta altor boli suspectate la examenul general al

aparatelor si sistemelor.

Obs. Este obligatorie examinarea clinica a tuturor zon

Este clinic, evidentiind o “pseudotumora” intr-o zona herniara care

diminua sau “dispare “ in clinostatism. La inspectie prezinta

“expansiune la efortul de tuse”;

La palpare formaţiunea este reductibilă şi - prezintă pedicul ce se

prelungeste in cavitatea abdominala

printr-un inel aponevrotic (sau canal musculoaponevrotic), prin

care hernia

(“formaţiunea”)- se reduce si - prezintă “impulsie la efortul de

tuse”.

La percutie poate prezenta matitate (epiploon) sau sonoritate

(intestin);

La ascultatie poate prezenta zgomote hidroaerice in momentul

reducerii (intestin).
Diagnostic diferential: este al unei tumori intr-o zona herniara
(punct slab

al abdomen): adenopatii, abces rece, tumora a partilor moi, etc. ce

NU prez

caract. unei hernii.

Evolutie: - herniile cresc de volum si se pot complica

Semiologia şi principiile de tratament chirurgical al herniilor.

Tratament:

T. ORTOPEDIC: la copii, batrani = cu contraindicatie operatorie

-Foloseste bandaje: - rigide = semicerc de otel cu doua pernute la

capete ptr. hernii

inghinale; - moi (centuri) = pernute pline, pneumatice (sac de piele)

→ copii

(cu hernii ombilicale), batrani cu risc chirurgical crescut (ce

prez. hernii voluminoase inghinoscrotale).

T. CHIRURGICAL

(singurul tratament care vindecă hernia)

Parcurge trei timpi principali:

I.- punerea in evidenta a sacului, - disectia si deschiderea acestuia,

precum si - tratarea continutului: - reducerea organ herniat daca e
indemn sau

- rezectia acestuia daca e lezat.

 II.- ligatura si rezectia sacului

III.- refacerea peretelui abdominal

Contraindicatii: copii sub 3 ani si batrani cu risc chirurgical crescut.

Contraindicatii locale: inlaturale prin folosirea – procedeelor

aloplastice

(plase de material plastic: teflon, vicryl, etc)

- Contraindicatii generale: - boli vezico-prostatice

- boli bronho-pulmonare: - bronsita cronica

- scleroemfizem pulmonar

- cord pulmonar cronic

- TBC pulmonar activ, fibroza pulm intinsa

- boli cardiace decompensate

Semiologia şi tratamentul herniilor ireductibile.

Hernia strangulată. Mecanismul strangulării,tipurile strangulării.

Semiologia şi tratamentul herniilor strangulate.

TRATAMENT 1.La sugar = se asteapta 1/2 ora efectul unei bai calde
(exceptional la sugar se inlatura strangularea unei hernii = in primele
ore dupa instalare cu o baie calda = 20 min.); Obs. 2.Taxisul (manevra
de reducerea unei hernia strangulate) este proscris, cand reuseste
este f. periculoasa intru-cat poate reduce in abdom un organintestin-
lezat care va induce evolutia unei peritonite sec.Prez interes istoric
(nu se mai practica = malpraxis). Tratamentul herniei strangulate este
– chirurgical (obligatoriu şi în regim de urgenţă), asociat cu tratament
medical: CHIRURGICAL - punerea in evidenta a sacului; hernie cu
dublu sac properitoneal – atentie – trebuie verificati ambii saci -
descoperirea si tratarea cauzei strangularii - tratarea continutului:
rezectia ansei intest lezate, epiploonectomie… - cura radicala a herniei
= Aprecierea leziunilor intestinale (dupa rezectia inelului de
strangulare): 1.- infiltratie cu novocaina 1% (ser fiziologic caldut) in
mezenter→ revenire completa a intest herniat = pastrare
(reintegrare). 2.- intestin complet devitalizat → rezectie 3.- leziuni
indoielnice = atitudine de la caz la caz (functie de exp.chirurgic) 4.-
flegmon piostercoral = incizie, drenajul colectiei dublat de alt abord
abdom ptr trat. lez organ captiv-intestin- in hernia strangul.(“dublu
abord”). MEDICAL = de asociere, reanimare = - tratam dezechilibr
acido-bazice, hidro-electrolitice, proteice; − combaterea starii de soc; -
antibioterapie; - aspiratie digestiva; - monitorizarea diurezei, transit
intest, febrei, puls, TA, respire; - antialgice, sedative.

Particularităţile tratamentului chirurgical al herniilor strangulate.

Hernia inghinală: anatomia canalului inghinal, clasificare, diagnostic,

tratamentul chirurgical.

1. Herniile inghinale

Reprezinta 80 - 90% din hernii si se produc prin traiectul inghinal =

clivare a planurilor musculo aponevrotice in regiunea
inghinoabdominala a

peretelui anterolateral al abdomenului. Are o lungime de 5-6 cm, este

situat

deasupra arcadei crurale (care se proiecteaza la niv tegum pe linia lui

Malgaigne) si contine cordonul spermatic la barbat sau ligamentul

rotund la

femeie. Este format din 4 pereti si douặ orificii.

Peretii: - anterior: aponevroza muschiului mare oblic; - superior:

tendonul conjunct format prin unirea muschiului

mic oblic si transvers la nivelul marginii inferioare; - inferior: arcada

crurala (ligam.inghinal Poupart); - posterior: fascia transversalis
intarita lateral de ligamentul

Hesselbach, medial de ligamentul lui Henle.

Orificiile:

- profund (lateral) situat la nivelul fosetei inghinale externe, adica

inafara repliului peritoneal determinat de artera epigastrica

inferioara,

repliu intarit de marginea laterala a ligam. lui Hesselbach. - superficial

(medial) delimitat lateral de pilierul extern, medial de

pilierul intern, superior de fibrele arciforme si inferior de pilierul

posterior (Colles) al musch. Mare oblic de partea opusă.

OBS: Privit din abdomen pertele anterior al abdomenului prezinta trei

repliuri care delimiteaza trei fosete inghinale; dinauntru inafara

repliurile
sunt date de: - uraca situate pe linia mediana; - vestigiile arterei
ombilicale intarita de lig Henle; - artera epigastrica inferioara intarita
de lig Hesselbach.

Intre aceste repliuri se afla: - foseta inghinala externa (respons. de

herniile oblice

externe), situate inafara repliului art epigastrice infer; - foseta

inghinala mijlocie (respons. de herniile directe),

situata intre repliul art. epig. si repl. vestig. art.vez-ombilic; - foseta

inghinala interna (respons. de herniile oblice interne),

situata intre repliul vestig. art. vez-ombilic. si repliul dat de

uracă.

Obs: Persistenta conductului peritoneo-vaginal (care porneste de la

nivelul fosetei inghinale externe, traverseaza traiectul inghinal din

care

iese prin orif superficial-medial- al acestuia si coboara in scrot la

nivelul

complexului epididimo-testicular) induce aparitia herniei congenitale

prin

coborarea unui organ abdom de-a lungul acestui conduct care astfel

devine sac herniar. Acest sac format din conductul peritoneo-vaginal

(la

femei exista canal Nǔck) este situat la barbat intre elementele

cordonului

spermatic, invelit de fibroasa comuna a acestuia.

Hernia inghinala oblica externa (de efort, de forta)

Organul herniaza prin foseta inghinala externa, traverseaza traiectul

inghinal si prin orif superf al acestuia coboara in scrot. Functie de

pozitia

organului herniat se descriu mai multe variante de hernia oblice

externe: -punct herniar: organul herniat se afla la nivelul orificiului
inghinal

profund (foseta inghinala externa); -hernia interstitiala: organul

herniat se afla in traiectul inghinal (intre

orificiile prof si superficial)

-hernia inghino-pubiana (bubonocel): organul herniat şi fundul sacului

herniei se află chiar la nivelul orificiului inghinal superficial; -hernia

inghino-funiculara: organul herniat se afla in funiculul

spermatic la baza scrotului; -hernia inghino-scrotala (inghino-labiala):

organu herniat se afla in

scrot (sau in labile mari – la femeie).

Forme particulare de hernie:

Hernia Maydl (sacul herniar conţine mai multe anse subţiri)

Hernie Berger=Distensia stinghiei:hernie crurala si hernie inghinala

(coexista)

Hernia Richter (sacul herniar conţine intestin pensat lateral)

Hernia Litré (sacul herniar conţine diverticulul Meckel)

Hernia congenitala oblica externa:

Persistenta conductului peritoneo-vaginal (care porneste de la nivelul

fosetei inghinale externe, traverseaza traiectul inghinal din care iese
prin orif

superficial-medial- al acestuia si coboara in scrot la nivelul

complexului

epididimo-testicular) induce aparitia herniei congenitale prin

coborarea unui

organ abdom de-a lungul acestui conduct care astfel devine sac
herniar.

Acest sac format din conductul peritoneo-vaginal (la femei exista

canal

Nǔck) este situat la barbat intre elementele cordonului spermatic,

invelit de

fibroasa comuna a acestuia.

Hernia oblica externa congenitala poate fi:

1. hernia peritoneo-inghinala: - conduct peritoneo-vaginal este

permeabil in totalitate si continutul sacului (organul herniat vine in

raport

direct cu complexul epididimo- testicular.

2. hernia peritoneo-funiculara: inchiderea printr-o punte Ramonède a

conductului peritoneo-vaginal = deasupra vaginalei testiculului care

astfel

separa hernia de complexul epididimo- testicular invelit de seroasa

vaginala

proprie .

3. hernia vaginala inchistata = coexista: hernia si hidrocelul de aceeasi

parte, comunicant);

4. hernia funiculara cu chist al cordonului: intre fundul de sac herniar

si vaginala testic, se interpune un chist al cordonului format intre 2

punti

Ramonède

OBS. Cand sacul herniar coexista cu anomalii de migrare a

testiculului exista:

1. hernie inghino-properitoneala: sacul are un segment in traiectul

inghinal iar altul intre peritoneu si fascia transversalis.

2. hernie inghino-interstitiala: sacul se dezvolta intre planurile

peretelui abdominal (micul si marele oblic)

3. hernie inghino-superficiala: sacul depaseste orificiul superficial si

se angajeaza intre piele si aponevroza musch. mare oblic.

Diagnostic diferential al herniei oblice externe congenitale

- hernia inghino- interstitiala, inghino-funiculara ↔

- testicul ectopic

- chist dermoid

- chist de cordon

- tumori solide

(nereductibile, nu exista impulsie, nu exista expansiune, nu doare)

- hernia inghino-funiculara, inghino-pubiana

↔ hernia directa

↔ hernia crurala (pedic hern.se afla sub linia Malgaigne)

la femei ↔ lipom al buzei mari - hernia ovarului (T.R. se percepe
coarda anexiala)

la fetite - chist al canalului Nǔck

Hernia oblica externa castigata

Sacul herniar coboara prin foseta inghinala externa

Pediculul herniei este totdeauna inafara repliul art. epigastrice.

Diagnosticul clinic pozitiv prezinta semnele descrise: - senzatie de
tractiune cu arsura in hernia inghino-scrotala; - expansiune (la
inspectie) si impulsie (la palpare) la efortul de tuse; - reductibila
(frecvent spontan cu zgomote hidroaerice = intestin;

Diagnosticul diferenţial al herniei inghino-scrotale:

1.- hidrocelul: renitent, transparent la iluminare, nu se reduce,

limita superioara se percepe net la palpare;

(cand hernia comunica cu hidroc se reduce de jos in sus)

2.- varicocelul = masa neregulata (“punga cu rame”) in scrot;

exista la barbati inalti;

3.- tumora testiculara – benigna, maligna (limita super. neta)

4.- abces rece osifluent (TBC);

5.- hernii crurale asociate cu h.ingh.(Distensia stinghiei - Berger)

6.- orhita pe test. ectopic (ectopie testic=cunosc din antecedente)

7.- adenite inghinale

8.- limfogranulomatoza inghinala subacuta (B. Nicolas - Favre)

Evolutie-complicatii: - strangularea = gatul sacului, rar inelul -

încarcerarea (ireductibilặ prin aderenţe la sac,...)
- ireductibila prin pierderea dreptului la domiciliu

- contuzia, perf org. herniat,...

Hernia directa (de slabiciune)

- organul herniaza prin foseta inghinala mijlocie (dintre art vezico-

ombilic,

si art. epigastrica). - este adesea bilaterala

- nu coboara niciodata in scrot - apare dupa 20 ani

MFP: - zona herniara: ∆ slab al lui Hesselbach: (repr orif. profund al

herniei)

- ligament Hesselbach = supero-extern

- ligament Henle = supero-intern

(- tendon conjunct = superior)

- arcada crurala (ligam. Poupart) = inferior

- sacul: coletul sacului herniar se afla intern de art. epigastrica.

- continut: - epiploon (cel mai frecvent), intestin, corn al vezicii

urinare. Diagnostic clinic: - formatiune tumorala = deasupra 1/2
arcadei crurale

- bilaterala adesea

- apare dupa 20 ani → perete abdominal slab, coexista cu alte hernii -

cele voluminoase = nu coboara in scrot, se reduc

- se palpeaza intern de pulsul art.epigastrice

Frecvent = exista lipom preherniar

Hernia inghinala oblică internă

Foarte rară (exceptională) = există la batrani = distrofie accentuata

musculo-aponevrotică.Sacul herniar coboara prin foseta inghinala
interna

Tratament:

- Tratament profilactic: - tonifierea musculaturii peretilor abdominali:

- cultura fizica

- combaterea cresterii presiunii intraabdominale:

(trat. bronsitei, constip, tulb mictionale)

- Tratament curativ: este chirurgical (singurul care vindecă hernia)

(Ex clinic apreciaza marimea inelului, starea musculaturii abdomen). -

tratam. continutului (reintegrarea organ herniat daca e indemn)

- tratam. sacului (ligat la baza si rezectia acestuia)

- refacerea peretelui inghino-abdominal:

Proced.anatomic (Bassini), retrofunicular (Juvara), Shouldice…

Proced aloplastice (Lichtenstein): utiliz. plase din teflon, vicryl…

Obs. Toate proc au in vedere desfiintarea zonei slabe si calibrarea

corecta a

orif inghinal prof (neoformat). Se sutureaza tesuturile identice:

aponevroza –

aponevroza (tend conj la arcada crurala si lig Cooper = proc.Bassini),

muschi – muschi sau utiliz. mater plastice (plasate properitoneal) care

intaresc peret inghino-abd in zonele slabe

Hernia femurală: anatomia topografică a inelului femural, variantele
herniilor femurale, manifestările clinice, diagnosticul diferenţial cu
herni 2. Hernia crurala (femurala) Definitie: Hernierea organelor din
abdomen pe sub arcada crurala (prin inelul crural) in ∆ lui Scarpa.
Ocupa locul 2 ca frecventa (dupa hernia inghinala), fiind mai des
intalnita (de trei ori mai frecventặ la femei decât la bặrbaţi) la femeia
adulta datorita: bazinului mai larg (diametrul transvers al bazinului la
femeie este mai mare), sarcinilor repetate, obezitatii precum si
metaplaziei conjunctivo- grasoase la nivelul inelului crural. MFP -inelul
crural: - medial: marginea externa, concava a ligamentului Gimbernat;
-lateral: bandeleta ileo-pectinee flancată medial de artera (lateral) şi
vena (medial) femurală; - ventral: arcada crurala; - dorsal: eminenta
ileo-pectinee acoperita de ligamentul Cooper; - cranial: fascia
transversalis acoperita de peritoneul parietal infer; - caudal: sept
crural, fascia cribriformis; OBS.: Bandeleta ileo-pectinee delimiteaza
foramen neuro-musculare, lateral de bandeleta (ocupat de nerv.
crural şi muschiul psoas-iliac) de foramen vasculare, medial de
bandeleta, (denumita si lacuna vasculara) care contine artera
femurala-lateral, vena femurala-medial, despartita de ligamentul
Gimbernat (situat intern) de infundibulum crurale, ocupat de
ganglionul limfatic Cloquet. Varietati MFP: I. Functie de dezvoltarea
herniei: 1.- punct herniar organul herniat se afla la niv. inelului crural;
2.- hernie crurala interstitiala org.herniat se afla sub fascia
cribriformis; 3.- hernie crurala completa organul herniat se afla in
tes.celul.subcutanat. II. Functie de localizare: 1. - hernie crurală
(clasică) 2. - hernie crurala exterioara intre artera si vena femurala 3. -
hernie crurala in afara vaselor 4. – hernia lui Laugier (prin ligament
Gimbernat) III. Cand exista anomalii de traiect: 1.-hernia femuro-
pectineala(Clocquet):sac.hern=in teaca musch pectineu; 2.-hernie
multidiverticulara (Hesselbach): sacul herniar este polilobat trimitand
prelungiri in orificiile fasciei cribriformis (ciuruite); 3.- hernie in bisac
(Astley-Cooper): o punga deasupra / o punga sub fascia cribriformis
(lama ciuruita) 4.- Hernie Berger=Distensia stinghiei:hernie crurala si
hernie inghinala (coexista) Sacul : -de obicei este mic precedat
frecvent de lipom (X3 mai voluminos) -format din peritoneu,acop de
tes.celul.subperit., fascia transversalis Continut: → intestin subtire,
epiploon, cec, apendice, vezica, anexe genitale → lichid serocitrin
(cand sacul nu e locuit) → Hernia Richter (sacul herniar conţine
intestin pensat lateral) cu evoluţie fără tratament → peritonita
herniara → flegmon piostercoral s DIAGNOSTIC CLINIC SUBIECTIV: -
semne functionale: - senzatie de greutate, durere locala; - tulburari
dispeptice vagi (greturi); - colici abdominale. OBIECTIV: - formatiune
pseudotumorala rotunda/ovalara, intern de pulsul art. femurale,
puţin dureroasă/nedureroasă, rar reductibilă (cand e reductib. prez.
impulsie si expansiune la ef de tuse), bine delimitată, de consistenţă
moale sau renitent-elastică, cu pedicul sub arcada crurală Devine
rapid ireductibilă, dureroasa datorită: - aderentelor - lipom preherniar
- chist preherniar Diagnostic diferential: - Hernie crurală nestrangulată
↔ dilatatia varicoasa a crosei safene interne ↔ anevrismul arterei
femurale ↔ abces rece (osifluent) → adesea in bisac - Hernia crurala
ireductibila: ↔ lipom in reg inghinala ↔ adenopatia inghinala -
Hernia crurala strangulata: ↔ tromboflebita crosei venei safene
interne ↔ adenita acuta a ggl. lui Clocqnet ↔ la barbati: ↔ orhita
pe un testicul ectopic femural ↔torsiunea unui testicul in ectopie
femurala Evolutie. Complicatii: Ireductibilitate prin (50%) strangularea
= gatul ingust, inel rigid→staza ven.→edem→ischemie (50%)
încarcerarea = ader. contin (epipl) la sac, reacţie lichid sero-citrina =
dilatatia varicoasa a crosei venei safene interne Tratamentul este
chirurgical: (obligatoriu şi în regim de urgenţă în hernia strangulată) -
tratam continutului (reintegr daca org e indemn sau rezectie daca ac e
lezat) - ligatura si rezectia cat mai inalta a sacului - inchiderea perfecta
a inelului (canalului) crural, formând dubla perdea (Delagenière): -
tendon conjuct → ligament Cooper - arcada crurala → aponevroza
pectinealaa inghinală și limfadenita inghinală, tratamentul
chirurgical.

Hernia ombilicală: manifestările clinice, tratamentul.

DIAGNOSTIC CLINIC SUBIECTIV: colici abdominale + tulburari digestive

(pensarea filetelor nerv vegetat din ligamentul rotund al ficatului)
OBIECTIV: - tumora ombilicala (+ tulburari mecanice secundare) cu
contur neregulat: - piele subtire, violacee dat.inflam.cr.→aderente =
org. hern devine ireduct. EVOLUTIE: → devine voluminoasa,
nereductibila, aparand complicatii: Complicatiile herniei ombilicale: 1.
Strangularea - hernii mici: inel fibros = brutal - hernii mari: aderente
intrasaculare = insiduos 2. Ruptura spontana a invelis.:(efort),
ulceratie a pielii→urgenta chirurgicala 3. Subocluzia: hernii
voluminoase → strangulare TRATAMENT Tratamentul este chirurgical:
proc classic (th. Mayo,Quenu…) sau aloplastic. = incizie eliptica: -
vertical sau orizontal; = suprimarea ombilicului + punga herniara (sac
+ continut) = refacerea peretelui abdominal: - peritoneul se sutureaza
orizontal - planului musculo-aponevrotic se sutureaza (proc. classic)
fie orizontal “in feston” (Op. Mayo) fie vertical (cu deschiderea tecii
dreptilor) sau utilizand materiale sintetice (plase teflon, vicryl…) dupa
procedee aloplastice

Herniile liniei albe: manifestările clinice, tratamentul.

DIGNOSTIC CLINIC: 1.- exista forma dureroasa: senzatie de greutate cu
dureri si iradiere spre ap. xifoid si hipocondrul drept → legate de
pranz – insotita de greturi, varsaturi fie datorita existentei de leziuni
gastrice (ulcer, cancer), fie sunt tulburari reflexe la distanta prin
pensarea nervilor ligamentului rotund al ficatului. 2.- exista forma
nedureroasa: tumoreta epigastrica cu crestere continua, ± reductibila
EVOLUTIE: → strangulare

TRATAMENT: → chirurgical in forma dureroasa: - descoperirea si

disectia lipomului ( +/-sacului) care se rezeca; - refacerea plan.
aponevrotic prin sutura tecii dreptilor; - cand este implicat ligam.
rotund =acesta se reface fara a fi prins in sutura.

Herniile ventrale. Eventraţii şi evisceraţii: anatomie patologică,

diagnostic, tratamentul.

Formele atipice de strangulare: hernie de tip Richter, Littre, Maydl,

Brock.

Litiaza biliară. Icterul mecanic

Semiologia chirurgicală a colecistitei acute. Etiopatogenie, clasificare,

simptomatologie, metodele de investigaţie, tactica chirurgicală.

Diagnosticul diferenţial al colecistitei acute cu ulcerul perforat,

infarctul miocardic formă abdominală şi pancreatita acută.

Complicațiile colecistitei acute, complicaţiile postoperatorii după

colecistectomie.
Tratamentul colecistitei acute. Indicaţiile tratamentului chirurgical,
tipurile intervenţiilor chirurgicale. Chirurgia mini-invazivă în
diagnosticul şi tratamentul bolii litiazice.

Colecistita cronică calculoasă, tabloul clinic, metodele de investigaţie,

tactica chirurgicală.

Colecistectomia: indicaţiile către operaţie, tehnici operatorii.

Complicaţii intraoperatorii, profilaxia.

Complicaţiile colecistitei cronice calculoase (mecanice, infecţioase,

degenerative). Tratamentul.

Icterul mecanic: etiopatogenie, tabloul clinic, diagnosticul paraclinic,

diagnosticul diferenţial şi principiile de tratament.

Coledocolitiaza: etiopatogenie, manifestările clinice, diagnosticul,

tratamentul.

Complicaţiiile coledocolitiazei.

Diagnosticul icterului mecanic: metode instrumentale şi de laborator.

Colangita: manifestările clinice, metode de diagnostic, principii de

tratament.

Tratamentul chirurgical al icterului mecanic, metode de drenare a

căilor biliare, anastomoze bilio-digestive.

Sindromul postcolecistectomic: metodele de investigaţii şi tratament.

Pancreatita acută

Semiologia chirurgicală în pancreatita acută, etiopatogenie,

clasificare.

Diagnosticul paraclinic al pancreatitei acute: USG, CT, investigaţii

endoscopice şi de laborator.
 Evoluţia şi tratamentul pancreatitei acute.

Diagnosticul şi tratamentul complicaţiilor evolutive sistemice ale

pancreatitei acute: precoce şi tardive; toxice, postnecrotice,
viscerale.

Clasificarea complicaţiilor evolutive ale pancreatitei acute.

Diagnosticul diferenţial al pancreatitei acute cu ulcerul

gastroduodenal perforat, ocluzia intestinală, apendicita acută,
tromboza mezenterială, infarctul miocardic, pneumonia bazală.

Peritonita

Peritonita: etiopatogenie , clasificare. Fazele evolutive ale

peritonitei.

Peritonita: căile de răspândire a infecţiei. Clasificarea peritonitei.

Dereglările patofiziologice în perioadele toxică şi terminală ale

peritonitei.

Simptomatologia peritonitei generalizate purulente: stadiul reactiv,

toxic şi terminal.

Tratamentul peritonitei generalizate purulente: local şi complex.

Peritonita localizată: manifestările clinice, diagnosticul,

tratamentul în funcţie de localizare.

Abcesele intraabdominale: etiologia, simptomatologia,

diagnosticul, particularităţile tratamentului chirurgical.

Patologia glandei tiroide.

Guşa simplă (distrofia endemică tireopată): clasificarea guşelor

sporadice şi endemice; simptomatologie, metode de diagnostic.
 Guşa simplă: tabloul clinic, diagnosticul, tratamentul, profilaxia.

Indicaţii către tratamentul chirurgical al guşei, tipurile de operaţii,

complicaţiile

precoce şi tardive ale tratamentului chirurgical.

Tireoiditele acute şi cronice,

(strumitele):etiologie,simptomatologie,diagnosticul şi tratamentul.

Boala Basedow: etiopatogenie, manifestările clinice, diagnosticul,

tratamentul.

Patologia chirurgicală a sistemului vascular

Trombembolia arterei pulmonare: etiologia, patogenia,

simptomatologie, tratamentul, metodele de profilaxie.

Tromboza şi embolia arterelor: etiopatogenie, diagnostic,

manifestările clinice, tratamentul.

Profilaxia specifică şi nespecifică a complicaţiilor trombo - embolice

în perioada postoperatorie.

Sindromul de ischemie arterială acută: etiopatogenie, clasificare,

tabloul clinic.

Sindromul de ischemie arterială acută: diagnosticul, principii de

tratament.

Ischemia mezenterică acută: etiopatogenie, tabloul clinic.

Ischemia mezenterică acută: diagnosticul, tratamentul.

Boala varicoasă a membrelor inferioare: manifestările clinice,

diagnosticul, principii de tratament.

Tratamentul chirurgical şi conservativ al bolii varicoase.

 Complicaţiile bolii varicoase: manifestările clinice şi tratamentul.

Tromboflebita venelor superficiale a membrelor inferioare:

etiologie, tabloul clinic, tratamentul.

Tromboflebita venelor profunde a membrelor inferioare: tabloul

clinic, tratamentul.

Endarteriita obliterantă: etiologie, patogenie, tabloul clinic şi

metode de examinare.

Tratamentul endarteriitei obliterante.

Ateroscleroza obliterantă a membrelor inferioare: etiopatogenie.

Ateroscleroza obliterantă: tabloul clinic şi tratamentul.

Traumatismele abdominale

Semiologia, patogenia, clasificarea şi tratamentul chirurgical al

traumatismelor închise a abdomenului.

Semiologia şi tratamentul contuziei peretului abdominal fără

leziunea organelor cavitare.

Traumatismul închis a abdomenului cu leziunea organelor

parenchimatoase: manifestările clinice, diagnosticul, principii de
tratament.

Traumatismul închis a abdomenului cu lezarea organelor cavitare:

manifestările clinice, diagnosticul, principii de tratament.

Traumatismul deschis a abdomenului cu leziunea organelor

parenchimatoase: manifestările clinice, diagnosticul, principii de
tratament.

Traumatismul deschis a abdomenului cu lezarea organelor cavitare:

manifestările clinice, diagnosticul, principii de tratament.
 Trauma deschisă a abdomenului: clasificarea, tabloul clinic,
diagnosticul, tratamentul.

Complicaţiile bolii varicoase: manifestările clinice şi

tratamentul.
Tromboflebita venelor superficiale a membrelor inferioare:
etiologie, tabloul clinic, tratamentul.
Tromboflebita venelor profunde a membrelor inferioare:
tabloul clinic, tratamentul.
Endarteriita obliterantă: etiologie, patogenie, tabloul clinic şi
metode de examinare.
Tratamentul endarteriitei obliterante.
Ateroscleroza obliterantă a membrelor inferioare:
etiopatogenie.
Ateroscleroza obliterantă: tabloul clinic şi tratamentul.

Traumatismele abdominale
Semiologia, patogenia, clasificarea şi tratamentul chirurgical al
traumatismelor închise a abdomenului.
Semiologia şi tratamentul contuziei peretului abdominal fără
leziunea organelor cavitare.
Traumatismul închis a abdomenului cu leziunea organelor
parenchimatoase: manifestările clinice, diagnosticul, principii de
tratament.
Traumatismul închis a abdomenului cu lezarea organelor
cavitare: manifestările clinice, diagnosticul, principii de tratament.
Traumatismul deschis a abdomenului cu leziunea organelor
parenchimatoase: manifestările clinice, diagnosticul, principii de
tratament.
Traumatismul deschis a abdomenului cu lezarea organelor
cavitare: manifestările clinice, diagnosticul, principii de
tratament.
Trauma deschisă a abdomenului: clasificarea, tabloul clinic,
diagnosticul, tratamentul.