Lucrare de laborator

Lucrarea de laborator nr. 1

METODE, TEHNICI ŞI APARATE DE ANALIZĂ A Conţinutul
dării de seamă
STRUCTURII MATERIALELOR 1. Denumirea lucrării;
2.Scopul lucrării;
Scopul lucrării: cunoaşterea metodelor de analize 3. Utilaje şi materiale;
3. Partea teoretică;
macroscopică şi microscopică a structurii materialelor, 4. Partea practică (determinarea
studierea aparatajului utilizat. scării metrice a ocular-micrometrului
şi dimen-siunilor granulelor,
Utilaje şi materiale: probe pentru analize, chimicale, straturilor, impurităţilor.);
dispozitive, microscop metalografic. 5. Concluzii.

NOŢIUNI GENERALE
Examinarea structurii materialelor şi prepararea probelor metalografice
Se cunoaşte că structura materialelor determină proprietăţile acestora. Prin
influenţa factorilor exteriori (presiunea, temperatura, radiaţia) şi interiori (compoziţia
chimică, gradul de puritate ş.a.) este posibilă modificarea structurii materialelor, în
scopul îmbunătăţirii proprietăţilor existente sau obţinerii unei game de proprietăţi
noi, impuse.
Sub noţiunea de structură se subînţelege un ansamblu de elemente din
constituţia materialelor care posedă interconexiune şi care pot fi identificate, şi
studiate prin metode şi tehnici speciale.
Domeniul ştiinţific care se preocupă de studierea şi descrierea structurii
materialelor metalice poartă denumirea de metalografie.
Epruvetele care se folosesc la studierea structurii materialelor şi aliajelor se
numesc probe metalografice..
în funcţie de dimensiunile elementelor structurale, structura materialelor se
cunoaşte, în general, de două feluri: macrostructură şi microstructură.
Macrostructura este structura materialelor metalice care se caracterizează prin
elemente de dimensiuni mari, care pot fi văzute şi studiate cu ochiul liber sau cu
ajutorul unor dispozitive, de exemplu, lupe, dar cu puterea de mărire nu mai mare de
30 ori.
Examinarea macrostructurii poartă denumirea de analiza macroscopică.
Analiza macroscopică se execută pe suprafaţa de rupere sau pe secţiuni speciale. Prin
această analiză se studiază forma şi aranjarea elementelor structurii, (granule,
grăunţi), orientarea fibrelor în piesele prelucrate prin deformare plastică (forjarea şi
matriţarea),- calitatea îmbinărilor sudate, structura dendritică în piesele turnate etc.
La fel se depistează şi se studiază defectele structurii - incluziunile de gaze sub formă
de porozităţi şi goluri, retasurile, fisurile, incluziunile de zgură, neomogenităţile
chimice (licvaţiile de sulf şi de fosfor) ş.a..
Proba pentru analiza macroscopică se debitează din locul stabilit, suprafaţa de
studiu fiind orientată în direcţia respectivă pentru a fi cât mai expresivă şi
corespunzătoare cercetărilor în cauză. Se practică, de obicei, debitarea a mai multor
probe, variind locul debitării şi planurile de orientare. După debitare, proba se
studiază cu ochiul liber, apoi suprafaţa de examinare se supune prelucrării mecanice
(frezare, rectificare) şi manuale (pilire, şlefuire) în scopul obţinerii unei suprafeţe
plane şi netede, care se curăţă cu un tampon de vată.

1
 Lucrare de laborator

In astfel de stare proba deja poate fi examinată ocular sau cu lupa în scopul
identificării şi studierii structurii (forma, dimensiunile şi aranjarea granulelor etc),
precum şi a imper-fecţiunilor la nivelul macro - al golurilor, rupturilor, porozităţilor
etc. Pentru examinarea mai calitativă şi profundă a acestor particularităţi, precum şi
pentru dezvăluirea şi examinarea altor defecţiuni şi proprietăţi structurale, probele
metalografice. prelucrate mecanic, se supun tratamentului chimic: atacul cu reactiv
chimic, specific pentru fiecare tip de cercetare.
Microstructura materialelor metalice reprezintă o construcţie fină a structurii,
care poate fi evidenţiată numai prin atacul chimic metalografic (decapare cu soluţii
chimice speciale) şi examinată cu ajutorul aparatelor optice (microscoape) cu gradul
de mărire până la 2000 ori.
Examinarea microstructurii se numeşte analiză microscopică. Prin analiza
microscopică pot fi determinate:
- pentru materiale metalice monofazice: forma, dimensiunile şi orientarea
grăuntelui;
- pentru materiale metalice polifazice: forma şi dimensiunile grăunţilor din
fiecare fază, orientarea lor reciprocă, raportul între ei şi distribuirea lor în spaţiu etc;
- cantitatea şi raportul elementelor (compuşilor) chimici în structură,
- incluziunile nemetalice (oxizi, sulfizi etc);
- modificările structurale cauzate de tratamentele termice, termochimice,
acţiunile mecanice etc;
- imperfecţiunile structurale la nivelul micro: microfisuri,
- microsufluri, microsegregaţii etc
Analiza microscopică include în sine:
1. Prepararea probelor metalografice respective;
2. Examinarea ulterioară a acestora cu ajutorul microscopului
metalografic.
Prepararea probelor metalografice se realizează prin următoarele etape:
1. Debitarea probei.
2.Pregătirea suprafeţei plane.
3.Decaparea micrografică (atacul chimic metalografic).
În continuare vom face cunoştinţă cu specificul acestor etape.
1 Debitarea probei se produce în locul potrivit, în dependenţă de scopurile
analizei microscopice. Tăierea epruvetei se face prin diferite metode: de mână - cu
bomfaierul, mecanic - cu freză-disc, cu cuţit de strungire, cu disc abraziv ş.a.,
electromecanic. Cerinţele principale, impuse la debitarea probei sunt: alegerea
corectă a locului, planului şi direcţiei de tăiere (mai ales pentru materiale deformate
şi anizotropice, monocristaline) şi neadmiterea încălzirii probei în timpul debitării şi
prelucrării la temperaturi care pot provoca schimbări structurale ale materialului
cercetat, pentru ce se practică răcirea locului de tăiere.
Cele mai utile forme ale probelor se consideră probele cilindrice cu diametrul de
10-15mm şi înălţimea de 0,7 - 0,8mm din diametrul probei sau prismele cu baza
pătrată (10x10mm, 12x12mm) şi înălţimea de 10mm (fig. 1.1, a, b). în cazul probelor
mici (din sârmă, foi, piese mici etc), ele se monteză în dispozitive speciale. Probele
se toarnă în cilindri cavi (inel, montură) în aliaje speciale, uşor fuzibile (aliajul

2
 Lucrare de laborator

Wood) sau în masă plastică (polistiren, bachelită) (fig.l.l,c). în unele cazuri,

epruvetele se montează în dispozitive speciale: menghină de mână ş.a. (fig.l.l,d).

Fig. 1.1. Probe microscopice: a) cilindrică; b) pătrată;

c) în montură (1 - cilindru cav. inel; 2 - masă plastică; 3 - probă);
d) prinsă în dispozitiv de mână (1 – dispozitiv de strângere, 2 - probă)
2 Pregătirea suprafeţei plane de cercetare este a doua etapă de producere a
probei metalografice micro care se realizează, la rândul său, prin şlefuirea şi
lustruirea (polizare) suprafeţei alese. Aceste prelucrări pot fi executate cu mâna sau
la maşini, dispozitive speciale (200-1400 tur/min). Atât într-un caz, cât şi în altul
proba se ţine în mână şi se roade cu suprafaţa respectivă de hârtie şmirghel.
Şlefuirea se execută cu hârtie şmirghel de diferită granulaţie, în ordine de la
granulaţia mare la cea mică (tab. 1.1).
Tabelul 1.1 Caracteristica hârtiei şmirghel (GOST 10054-88)
Hârtia nr. Granule, m Hârtia nr. Granule, m
12 150-125 M40 40-28
10 125-105 M28 28-20
8 105-75 M20 20-14
6 84-63 M14 14-10
5 63-42 M10 10-7
4 53-28 M7 7-5
3 1 42-20 M5 5-3,5
Şlefuirea începe în direcţia perpendiculară a neregularităţilor apărute' după
debitarea probei şi se execută până la dispariţia acestora. Apoi se trece la hârtia
şmirghel de alt număr, luând în considerare că la fiecare schimbare a hârtiei proba se
spală bine de produsele şlefuirii, iar direcţia şlefuirii totdeauna se schimbă la 90°.
Nu se admite trecerea bruscă a hârtiei şmirghel de la un număr mare la un
număr mult mai mic, fiindcă în acest caz rezultatul prelucrării va fi necalitativ: în
microadâncituri va pătrunde praf, aşchie, abraziv, ceea ce se va evidenţia în etapele
ulterioare de preparare a probei şi va cere prelucrarea sa repetată. în cadrul şlefuirii la
fel nu se admite apăsarea forţată, a probei pentru urgentarea prelucrării, fiindcă în
acest caz se produce încălzirea suprafeţei prelucrate şi pătrunderea în ea a particulelor
abrazive, ceea ce va defecta proba prin prezenţa în imaginea structurii a punctelor
negre. Şlefuirea se realizează cu utilizarea nu mai puţin a 4-5 tipuri de hârtie şmirghel
şi se finalizează, de obicei, cu hârtia M 20 sau M 10.
Lustruirea probelor se execută cu mâna sau mecanic, numai în loc de hârtie
şmirghel se folosesc diferite pânze, ţesături (postav, fetru, catifea) impregnate cu
soluţii speciale de lustruire. Soluţia pentru lustruire reprezintă o suspensie săracă (5-
15 g la un litru de apă) a materialelor abrazive (oxid de crom, oxid de aluminiu ş.a.)
de o dispersitate fină ( particulele de ~1m). Pentru aliajele dure, în calitate de

3
 Lucrare de laborator

material abraziv de lustruire, poate fi folosit praful de diamant (10-1 m). Astfel de
lustruire se numeşte mecanică.
In cazul când în componenţa soluţiei de lustruire se introduc şi substanţe
chimice care participă la polizarea suprafeţei respective, lustruirea se numeşte
chimico-mecanică. Astfel de lustruire se realizează, de exemplu, cu pasta GOI, în
componenţa căreia intră stearină, materiale abrazive şi acid aleic. Utilizarea pastei
GOI urgentează lustruirea probei metalografice. Mai există şi polizarea
electrochimică. Ea constă în dizolvarea anodică a microneregularităţilor de pe
suprafaţa lustruită a probei, care se aşează în baia electrolitică în calitate de anod în
circuitul electric, catodul fiind oţel inoxidabil. La trecerea curentului electric
proeminenţele suprafeţei se dizolvă. Calitatea acestei lustruiri depinde de tipul
electrolitului, densitatea curentului electric la anod şi tipul polizării.
Polizarea se petrece tot cu schimbarea direcţiei de lustruire până la obţinerea
suprafeţei absolut netede „de oglindă", care se obţine, de obicei, în 5-10 min. După
lustruire, proba se spală cu apă, iar suprafaţa lustruită se spală cu alcool, apoi se
usucă cu vată uscată sau hârtie de filtru. Probele lustruite se păstrează într-un vas
special (exicator) cu clorură de calciu pentru a fi protejate de oxidare.
După aceste etape nu se cunoaşte şi nu poate fi examinată microstructura probei.
Totodată, pe aceste probe pot fi observate şi studiate diferite imperfecţiuni: goluri,
fisuri, porozităţi, precum şi incluziuni nemetalice (oxizi, sulfuri, silicaţi etc), care se
evidenţiază prin nişte culori deosebite de culoarea metalului (aliajului) de bază.
3 Decaparea este ultima etapă de preparare a probei metalografice micro şi are
ca scop scoaterea în evidenţă a micro structurii metalului (aliajului) studiat.
Decaparea se realizează printr-un atac chimic al suprafeţelor lustruite cu diferite
substanţe chimice (acizi, baze, săruri) sub formă de soluţii cu apă sau soluţii obţinute
din substanţele nominalizate. Fiindcă părţile componente ale structurii materialului
examinat posedă diferite valori ale energiilor libere şi, respectiv, diferită activitate
chimică, în rezultatul acţiunii reactivului asupra suprafeţei lustruite pe ea se vor
evidenţia elementele microstructurii (grăunţii, hotarele, ieşirea dislocaţiilor etc.) ce se
motivează prin dizolvarea sau colorarea deosebită a acestora.
Se cunosc mai multe metode de decapare: decaparea chimică (cu scufundarea
probei în reactiv chimic cu suprafaţa lustruită orientată în sus sau în jos, cu ungerea
suprafeţei lustruite cu reactiv), decaparea electrolitică, decaparea termică în vid
ş.a. Durata decapării depinde de tipul materialului şi structura acestuia, dar nu
depăşeşte, de obicei, câteva secunde.
După decapare, proba se spală cu apă, iar suprafaţa studiată cu alcool se şi
usucă. Dacă structura nu este clară, decaparea se consideră insuficientă şi ea se
repetă în mod stabilit. în cazul când suprafaţa a devenit prea întunecată şi roasă,
proba se consideră supradecapată. Pentru înlăturarea acestei defecţiuni prepararea
probei se repetă, începând cu etapa lustruirii şi la decapare se modifică timpul
decapării şi (sau) compoziţia reactivului etc.
După producerea decapării şi obţinerii probei metalografice micro calitative ea
se examinează la microscopul optic metalografic.

4
 Lucrare de laborator

Microscopul metalografic este un aparat de optică fină, complicat şi costisitor.

Fiindcă la astfel de microscop se examinează materialele opace, el formează
imaginea în baza luminii reflectate (fig. 1.2).

Fig. 1.2. Schema de reflectare a razelor de lumină

la diferite etape de preparare a probei metalografice:
a) după şlefuire; b) după lustruire; c) după decaparea probei
Vom face cunoştinţă cu construcţia şi principiul de funcţionare al microscopului
optic metalografic (schema optică) în baza microscopului de tip MIM-7.
Acest microscop are construcţia verticală, este destinat vizionării oculare sau (şi)
fotografierii obiectelor studiate şi este constituit din următoarele componente de bază:
sursa de lumină, suportul cu un stativ, corpul inferior cu camera foto, corpul superior
cu un obiectiv şi un tub vizual, în care se instalează ocularul, port - obiect şi sistemul
mecanic de reglare. Schema optică de principiu a microscopului MIM-7 este
prezentată în figura 1.3.
Razele de lumină provin de la sursa de lumină 1 (bec cu incandescenţă), se
reflectă de la o placă reflectoare (oglindă) 2 şi trec printr-un set de diafragme şi
lentile 3, unde razele se paralelizează şi se concentrează, formând un flux de lumină
puternic şi regulat, ce este necesar pentru a obţine o imagine calitativă.

1 - sursă de lumină;
2 - placă reflectoare (oglinză);
3 - set de lentile şi diafragmă;
4 - pentaprismă reflectară;
5 - placă semitrasparentă;
6 - obiectiv;
7 - măsuţă port - obiect;
8 - probă metalografică;
9 - placă reflectoare (oglinză);
10 - ocular;
11 - fotoocular;
12 - placă reflectoare (oglinză);
13 - placă sau peliculă foto.

Fig. 1.3. Schema optică de principiu a microscopului MIM-7

Apoi fluxul de lumină trece prin prisma reflectară 4, placa semitransparentă 5,
obiectivul 6 şi se reflectă în sfârşit de la suprafaţa cercetată a probei metalografice 8.
stabilită pe măsuţa port - obiect 7. Razele reflectate de la proba metalografică 8
traversează în sens opus obiectivul 6, placa semitrasparentă 5 şi, reflectându-se de la
placa 9. transmite imaginea produsă în ocularul 10, unde ea şi este privită de ochiul

5
 Lucrare de laborator

cercetătorului. Pentru a fotografia structura probei, dispozitivul (tub) pe care sunt

montate ocularul 10 şi oglinda 9 se deplasează în poziţia prezentată cu linii
întrerupte, oglinda 9 se retrage din calea razelor reflectate de la proba 8 şi ele trec
respectiv prin fotoocularul 11, se reflectă de la placa 12 şi se proiectează pe placa sau
pelicula foto 13 (ansamblul pieselor 11, 12 şi 13 formează camera de fotografiat).
Aşadar, microscopul optic are destinaţia de a majora puterea ochiului uman în
scopul vizionării unor obiecte miei şi posedă următoarele caracteristici de bază:
puterea (gradul) de mărire, puterea de separare, adâncimea de pătrundere şi apertura.
Puterea de mărire a microscopului M poate fi determinată ca produsul dintre
gradul de mărire a obiectivului Mob şi a ocularului Moc: M = Mob-M0c.
Puterea de mărire poate mai fi prezentată prin raportul dintre puterea de separare
a ochiului uman d şi puterea de separare a microscopului di: M = d/dj.
Puterea de separare reprezintă capacitatea de a reproduce cele mai mici detalii şi
este definită prin distanţa minimă dintre două puncte ale obiectului examinat, aflate
în acelaşi plan care apar distinct în imagine.
Puterile de separare a diferitor aparate optice sunt prezentate în tabelul 1.2.
Tabelul 1.2 Puterea de separare a aparatelor optice
Aparate optice Gradul de separare d şi d1
Ochiul uman 0,2 - 0,3 mm
Microscop optic 0,0002 mm = 0,2 m
Microscop cu raze ultraviolete 0,0001 mm = 0,1 m
Microscop electronic (1,5-2,0) . 10-4m
Microscopul MIM-7 admite următoarele măriri:
în cazul vizionării: de la M = 60 până la M - 1440,
în cazul fotografiei: de la M = 70 până la M = 1350.
Variaţii de formare a puterii de mărire cu microscopul MIM-7 sunt prezentate în
tabelul 1.3.
Tabelul 1.3 Puterea de mărire a microscopului MIM-7 în cazul vizionării
oculare
Puterea de mărire a Puterea de mărire a ocularului
obiectivului x7 x10 x15 x20
Obişnuit Puterea de mărire a microscopului
x8,6 x60 x90 xl30 x170
xl4,4 xl00 xl40 x200 x300
x24,5 xl70 x240 x360 x500
x32,5 x250 x320 x500 x650
Cu ulei de cedru Puterea de mărire a microscopului
x72,2 x500 x720 Xl080 x1440
Pe lângă caracteristicile sus-numite (puterea de mărire şi puterea de separare),
trebuie de menţionat şi adâncimea de pătrundere (puterea de separare verticală) care
determină capacitatea aparatului de a reda clar imaginea unor puncte ale obiectului
ce se află în planuri diferite şi apertura - caracteristica obiectivelor care indică
capacitatea de a reda cele mai mici detalii, deci de a forma calitatea (fineţea)
imaginii.

6
 Lucrare de laborator

APLICAŢII PRACTICE
Examinarea vizuală a microstructurii se realizează prin următoarele acţiuni
consecutive:
- în primul rând, se reglează sursa de lumină a microscopului în aşa mod, ca
fluxul de lumină să fie concentrat pe poziţia centrală şi să asigure iluminarea
omogenă a câmpului de vizibilitate;
- se alege puterea (gradul) de mărire a microscopului prin formarea ansamblului
respectiv de ocular şi obiectiv (tab. 1.3);
- obiectivul şi ocularul se montează pe microscop în locurile prevăzute;
- se reglează măsuţa port-probă: pe ea se instaurează suportul de probă şi el se
coordonează în aşa mod, ca fluxul de lumină de la obiectiv să vină în centrul
orificiului suportului pentru probă;
- proba metalografică micro se aşează pe suportul măsuţei port-probă cu
suprafaţa de examinat în jos, pe orificiu, spre obiectiv (este deosebit de important ca
proba să fie bine uscată, altfel picăturile de apă, alcool sau reactiv pot să defecteze
suportul măsuţei şi obiectivul microscopului);
- cu ajutorul şuruburilor macro şi micro de reglare se realizează focalizarea
imaginii;
- se studiază microstructura obiectului examinat (prin deplasarea măsuţei cu
proba metalografică se examinează diferite domenii ale suprafeţei decapate - nu se
admite în acest scop mutarea probei pe suprafaţa suportului măsuţei port-probă).
Imaginea privită poate fi fixată prin două metode: prin schiţarea sau fotografierea
acesteia. La schiţare se arată detaliile de bază ale structurii studiate, ignorând cele
secundare (oxizi, zgârieturi etc), iar prin fotografie se redau exact toate elementele
microstructurii.
Determinarea dimensiunilor elementelor microstructurii se produce cu
ajutorul ocular-micrometrului care reprezintă o placă transparentă de sticlă cu o scară
de o sută de diviziuni, aranjată în planul focal al ocularului.
Utilizarea acestei scări (sau plase) nu este posibilă deodată, fiindcă nu se ştie
valoarea unei diviziuni, care variază în funcţie de gradul de mărire a microscopului.
Deci, pentru practici de măsură, în fiecare caz concret, iniţial se determină scara
ocularului, cu un dispozitiv din setul microscopului numit micrometru de obiectiv
(obiect-micrometru). Obiect-micrometrul reprezintă o plăcuţă de metal cu un orificiu
în centru, pe care este fixată o sticluţă cu o scară de 1 mm cu o sută de diviziuni (o
diviziune are 0,01 mm).
Determinarea scării ocular-micrometrului se realizează în felul următor: obiect
- micrometrul se instalează pe măsuţa microscopului cu scara în jos, spre obiectiv,
apoi scările ocularului şi obiectivului se suprapun şi se determină numărul de
diviziuni ale scării obiect-micrometrului şi numărul de diviziunii ale scării ocular-
micrometrului care au coincis la aceeaşi distanţă (fig.1.4). Prin urmare, scara
ocularului poate fi determinată după formula:
M ob  Cob
COC 
N oc
în care:
Mob - numărul diviziunilor obiect-micrometrului suprapuse pe Noc;
7
 Lucrare de laborator

Noc - numărul diviziunilor ocularului microscopului suprapuse pe Mob;

Coc - scara metrică a ocularului, mm;
Cob - scara metrică a obiect-micrometrului (0,01 mm).

Fig.1.4. Determinarea scării metrice a ocularului microscopului:

1 - scara obiect-micrometrului, 2 - scara ocularului
Aşadar, aflând scara metrică a ocular-micrometrului, putem deja determina
valorile metrice liniare ale oricărei piese din microstructura probei, dimensiunile
granulelor, grosimea straturilor, dimensiunile impurităţilor etc. (fig. 1.5).

Fig. 1.5. Determinarea dimensiunilor:

a) granulelor 1; b) stratului 1 (2 - scara ocularului)
De exemplu, dimensiunile granulelor se determină
a) prin măsurarea acestora, în cazul grăunţilor mari:
Dgr = Noc • Coc, [mm],
unde:
Dgr - dimensiunea grăuntelui;
Noc - numărul de diviziuni ale scării ocularului ce revin acestui grăunte;
Coc - valoarea unei diviziuni a scării ocularului, mm;
b) prin aflarea dimensiunii medii (Dmgr), în cazul grăunţilor mici:
N oc  Coc
Dmgr  , [mm]
A
unde:
Noc - numărul de diviziuni al scării ocularului care revine numărului de grăunţi
A;
Coc - scara metrică a ocularului, mm.
Grosimea stratului B se determină ca produsul între Noc -numărul de diviziuni
ale ocularului ce revin stratului şi Coc -valoarea metrică a unei diviziuni; în mm:
B= Noc • Coc
Aşadar, în baza examinării probei metalografice micro, cu ajutorul
microscopului optic metalografic putem obţine următoarele date de bază:
- tipul structurii, numărul constituenţilor structurali,
- forma şi dimensiunile grăunţilor şi imperfecţiunilor structurale,

8
 Lucrare de laborator

- tipul de prelucrare a materialului (turnare, deformare plastică, tratare termică,

termochimică etc),
- raportul aproximativ între constituenţii structurali şi elementele chimice din
aliaje,
- alte proprietăţi.
MODUL DE LUCRU
1. Se studiază noţiunile teoretice la analiza metalografică, construcţia,
funcţionarea şi caracteristicile microscopului metalografic MIM - 7 (se schiţează
schema optică).
2. Se studiază realizarea aplicaţiilor practice în cadrul analizei
microscopice.
3. Se vizionează, se schiţează şi se descriu microstructurile mono- şi
bifazică.
4. Se determină scara metrică a ocular-micrometrului (sau a plasei
ocularului) şi se determină dimensiunile granulelor, straturilor, impurităţilor (pori,
fisuri, incluziuni nemetalice etc).
1. Se întocmeşte un raport la lucrare.

ÎNTREBĂRI DE CONTROL
1. Ce reprezintă structura (macro şi micro) a materialelor metalice?
2. Ce reprezintă analizele macro - şi microscopice?
3. Care sunt obiectivele analizelor macro- şi microscopice?
4. Ce reprezintă şi cum se prepară probele metalografice macro şi micro
(etapele, materialele şi tehnicile)?
5. Care este principiul de funcţionare a microscopului optic metalografic?
6. Arătaţi şi explicaţi schema optică şi caracteristicile de bază ale
microscopului MIM - 7
7. Cum se realizează examinarea vizuală şi fotografierea structurilor la
microscopul metalografic?
8. Ce reprezintă şi pentru ce servesc ocular-micrometrul şi obiect-
micrometrul?
9. Cum se produce determinarea dimensiunilor elementelor microstructurii?