Forme și metode de lucru cu copii dotați .

Calea spre succes

Activitatea unui profesor poate fi evaluată în baza rezultatelor obţinute de elevii săi. Un rol
aparte îl constituie, însă, rezultatele elevilor care dispun de capacităţi deosebite de a învăţa.
Interesul şi preocuparea pentru copiii inteligenţi şi talentaţi s-a manifestat în toate timpurile. Din
Antichitate şi până astăzi au fost emise diverse ipoteze referitor la conceptele de elev
dotat/supradotat, talent şi geniu. În acest sens, noi, profesorii, ar trebui să ne interesăm cine sunt
aceşti copii dotaţi, cum putem să-i identificăm şi care sunt aşteptările şi preocupările acestora în
comparaţie cu cele ale colegilor lor. Întrebarea care ne-o punem astăzi este în ce măsură putem
promova şi susţine astfel de copii în contextul învăţământului actual. Este oare pregătit sistemul
şcolar pentru a asigura dezvoltarea şi creşterea acestor capacităţi deosebite ale copiilor
dotaţi/supradotaţi? În faţa acestor întrebări, şi a multor alte incertitudini, stă profesorul – cel care
încearcă să găsească diferite posibilităţi de rezolvare la multitudinea semnelor de întrebare
apărute, în vederea asigurării succesului acestor elevi.
În ţările cu tradiţie în educaţia diferenţiată a supradotaţilor există programe de formare de
diferite niveluri, inclusiv la nivel universitar şi post-universitar. Sistemul de învăţământ din ţara
noastră, atât cât îi permit posibilităţile, rezervă resursele necesare pentru dezvoltarea şi
asigurarea succesului unor astfel de elevi. Responsabilitatea cea mai mare îi revine însă
profesorului. Reieşind din circumstanţele în care activăm, noi, profesorii, încercăm să găsim
diverse modalităţi de lucru cu copiii pe care îi instruim, aici referindu-ne la copiii dotaţi,
diversificând metodele şi procedeele de predare-învăţare-evaluare cu scopul de a desfăşura
activitatea instructiv-educativă într-un mod care să trezească interesul şi curiozitatea copiilor, să
fie interesant şi eficient. Îmbinarea acestor elemente este pe cât de responsabilă, pe atât de
dificilă, implicând efortul ambelor părţi implicate în acest proces.
Pe lângă o bună pregătire de specialitatea, profesorul calificat pentru a preda elevilor cu
dotaţie superioară trebuie să aibă şi anumite calităţi personale, cum ar fi:
• un nivel ridicat de inteligenţă;
• cultură generală solidă;
• imaginaţie şi creativitate didactică;
• dorinţă de a afla şi de a pune în practică lucruri noi;
• calitatea de a fi flexibil în luarea diferitelor decizii, fără a depăşi limitele unui
comportament decent(latura de a avea verticalitate, fermitate pe poziţie);
• simţ organizatoric;
• stil de predare democratic, stimulând participarea activă a elevilor;
• calitatea de a fi disponibil şi deschis spre comunicare pentru solicitările diverse ale
elevilor;
• atitudine deschisă faţă de ideile şi opiniile elevilor;
• capacitatea de a-şi impune autoritatea prin prestigiul câştigat în faţa elevilor;
• nivel înalt de aspiraţii atât în ceea ce-i priveşte pe elevi, cât şi referitor la propria
perfecţionare profesională;
• evaluare obiectivă a potenţialului şi a cunoştinţelor elevilor săi.
Evident, că există şi o serie de deosebiri ale opiniilor diferitor practicieni şi teoreticieni ai
domeniului dat, deoarece perspectivele din care sunt abordaţi copiii supradotaţi şi talentaţi sunt
diferite.
Dacă am considera profesorul un izvor de înţelepciune, atunci elevii dotaţi sunt cei ce
doresc să-şi potolească setea de a cunoaşte realitatea lucrurilor din acest izvor. Lucrul cu elevii
dotaţi, deşi, uneori, complicat, este onorabil şi plăcut. Rezultatele discipolilor dotaţi depind

1
foarte mult de modul în care sunt instruiţi. Pe parcursul a cinci ani de activitate în domeniul
educaţiei am desfăşurat diverse activităţi destinate elevilor dotaţi şi este îmbucurător faptul că
aceştia se întorc de la diverse concursuri raionale, republicane şi internaţionale cu diplome ce
întruchipează roada muncii, atât a lor, cât şi a profesorilor. Aceste momente ne bucură şi ne
motivează să activăm în continuare cu o râvnă şi dedicaţie şi mai mare.
Studiind literatura de specialitate cu privire la experienţele de lucru ale profesorilor
inovatori, am descoperit tehnici interesante de instruire pe care le-am adaptat şi noi conform
disciplinei de studiu şi elevilor dotaţi şi, ca finalitate, am obţinut rezultate bune. În acest sens,
recomandăm următoarele etape de lucru cu elevilor dotaţi, pe care le-am numi metaforic calea
spre succes:
1. Depistarea elevilor dotaţi (în parteneriat cu psihologul şcolar) cu ajutorul testelor de
inteligenţă. Dramaturgul irlandez Brendan Behan menţiona: „Nici un om nu îşi poate descoperi
propriile talente”, întrucât este nevoie de cineva care să observe şi să dirijeze aceste capacităţi
deosebite de care dispune o persoană.
2. Stabilirea domeniului de interese şi profesia pe care doreşte să o cuprindă elevii dotaţi.
De cele mai multe ori, sub acest aspect, apare dilema:
 Studierea obiectelor ce nu fac parte din cercul de interese poate fi considerată o
pierdere de timp.
 Studierea disciplinelor neînrudite dezvoltă gândirea interdisciplinară şi capacitatea
de a rezolva problemele prin metode neordinare.
Filozoful chinez Confucius menţiona că dacă îţi place ceea ce faci, niciodată acest lucru nu
va fi o muncă pentru tine. Totuşi, uneori, trebuie să faci şi ceea ce nu îţi place, pentru a ajunge
acolo unde vrei să ajungi.
3. Stabilirea scopurilor care urmează să fie atinse. Bruce Hyland (renumit patinator) afirma
în această ordine de idei: „Fixează-ţi un scop precis. Urmează-ţi drumul către el în mod riguros”.
Odată fixate, scopurile propuse se ating prin planificare, pregătire şi executare.
4. Stabilirea şi realizarea planului de lucru individual. Numai prin efort maxim depus şi o
strategie de lucru bine ordonată poţi căpăta rezultatele multaşteptate. Capacităţile de care
dispune o persoană trebuie dezvoltate, aşa cum spune şi parabola biblică a talanţilor: „Cel ce
primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi”. Dacă
Dumnezeu ţi-a dat talent, ar trebui să îl exploatezi şi acest lucru nu va fi tocmai uşor.
5. Întocmirea fişelor cu sarcini ce vor fi realizate şi bifarea sarcinilor realizate. Fişele
permit evaluarea progresului, modificarea tempoului şi, de asemenea, motivează elevul să
continue studiul început. „Talentul este un dar dumnezeiesc, neapărat, însă, singur fără foarte
multă trudă, rămâne sterp. Un sfert de talent şi trei sferturi de muncă vor naşte o operă de artă”,
menţionează renumitul scriitor Liviu Rebreanu.
6. Motivarea elevilor dotaţi. Motivaţia este unul dintre cele mai importante prerechizite ale
învăţării şcolare. Jim Rohn susţine: „Motivaţia e ceea ce te pune în mişcare. Obişnuinţa e ceea ce
te face să continui”, iar Robert Dottrens mărturiseşte: „Este limpede că trebuie să înzestrăm
copilul cu cunoştinţele de bază, dar să-l determinăm să şi le însuşească astfel încât să-i trezim
dorinţa de a le aprofunda el însuşi”.
7. Aprovizionarea cu materiale didactice şi literatură de specialitate în domeniul în care
elevul dă dovadă de capacităţi deosebite. Materialele didactice şi literatura de specialitate sunt
asistenţii de încredere ai profesorului fără de care nu ar reuşi să asigure succesul elevilor dotaţi şi
nu numai. „Odată ruptă proporţia dintre scop şi mijloace, combinaţiile geniale sunt zadarnice”,
afirmă Charles de Gaulle.
8. Studierea metodelor de învăţare eficientă şi rapidă, aplicarea lor în practică. Există o
multitudine de tehnici şi metode de învăţare. Dintre cele mai importante se pot enumera:
învăţarea sintetică (pentru materiale puţin ample – se citeşte şi se repetă global), învăţarea
analitică sau secvenţială (mai întâi globală, apoi aprofundat, însemnând cu creionul), învăţarea
progresivă şi cu repetări recurente (materiale voluminoase), învăţarea creativă (problematizarea),

2
învăţarea prin conversaţie (METINCON), învăţarea de tip problemă-întrebare-răspuns
(METINPROB), învăţare cu ajutorul reprezentărilor grafice (METINARG).
9. Îmbogăţirea orizontală şi verticală a materiei. Îmbogăţirea orizontală înseamnă a oferi
mai mult material cu acelaşi nivel de dificultate unui copil care a terminat înaintea colegilor, iar
cea verticală se referă la oferirea unui material cu un nivel mai avansat, anticipând lecţiile
următoare. Ambele procedee prezintă şi riscuri: în cazul îmbogăţirii orizontale, copilul poate să
se plictisească şi să-şi piardă interesul; îmbogăţirea verticală folosită exagerat poate duce la
dezechilibrarea activităţii de predare. Cele două procedee trebuie, deci, îmbinate.
9. Pentru stabilirea stilurilor optime de învǎţare şi educare se mai testeazǎ şi abilităţile
vizual-spaţiale, auditiv-secvenţiale, kinestetice sau senzitive a copiilor. Pentru a înţelege
supradotaţii din punct de vedere motivaţional, se pot folosi teste direcţionate spre inteligenţa
spiritualǎ sau inteligenţa emoţionalǎ. Pentru a se stabili orizontul de preocupări ale
supradotaţilor, se monitorizeazǎ inteligenţa multiplǎ (Gardner - nu existǎ un singur tip monolitic
de inteligenţǎ care să stea la baza reuşitei în viaţă, ci un spectru larg de inteligenţe: lingvisticǎ,
logico-matematicǎ, spaţialǎ, psihomotorie, muzicalǎ, interpersonalǎ, intrapersonalǎ).
Creativitatea sau alte calitǎţi specifice pot fi, de asemenea, caracterizate şi testate atât prin teste
standard, cât şi prin stabilirea profilului tip de personalitate. În ultima vreme, existǎ o deschidere
tot mai mare în testarea mai curând a profilului de personalitate ce se asociazǎ cu caracteristicile
supradotǎrii, în paralel cu testele de tip performanţǎ, ce sunt în acest moment clasice.
10. Antrenarea în activităţi distractiv-educative, activităţi cu caracter captivant, jocuri
didactice. Psihologul E. Claparède menţiona: „Copilul este o fiinţă a cărei principală trebuinţă
este jocul. Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea ce ne va permite să împăcăm şcoala cu viaţa”.
11. Încurajarea lecturilor suplimentare. Trăim într-o eră în care cărţile sunt tot mai rar
răsfoite iar dragostea pentru lectură e tot mai străină, în special pentru tineri. În cazul copiilor
dotaţi, şi nu numai, ar trebui ca aceştia să citească şi biografii sau autobiografii ale diferitor
personalităţi ca astfel, cunoscând viaţa acestora, să aibă modele demne de a fi urmate.
12. Organizarea conferinţelor ştiinţifico-practice în vederea pregătirii pentru lucrul ştiinţific
şi oferirea unui mediu de comunicare cu alţi copii dotaţi, deoarece, deseori, elevii dotaţi sunt
izolaţi din cauza neînţelegerii din partea societăţii ca rezultat al modului de gândire diferit de al
celorlalţi. Pregătirea pentru prezentarea publică a lucrărilor dezvoltă competenţa de analiză
critică a literaturii ştiinţifice şi presupune lucrul individual bine organizat.
13. Educaţia la distanţă prin intermediul reţelelor de socializare. Epoca reţelelor de
socializare permite astăzi crearea unei noi forme de acordare a ajutorului la momentul potrivit,
deschizându-se, astfel, posibilitatea monitorizării continue şi implicării mai multor actori în
educaţia elevilor dotaţi. Un copil care învaţă doar la şcoală este un copil fără educaţie. În sensul
acesta, se pot crea diverse site-uri dedicate educaţiei destinate profesorilor şi elevilor dotaţi,
inclusiv pentru e-learning.
14. Ringul intelectual profesor „contra” elev. În timp real elevul şi profesorul îndeplinesc
aceeaşi sarcină. Această metodă necesită o pregătire foarte bună a profesorului. Elevul dornic de
a birui depune un efort maxim fapt care în alte situaţii este greu de obţinut. Scriitorul latin
Quintus Horatiu susţinea ideea că adversitatea are ca rezultat scoaterea la iveală a talentelor care,
în condiţii normale, ar fi rămas ascunse.
14. Rezolvarea problemelor printr-un număr maxim de metode de rezolvare. Această
metodă, specifică în special pentru domeniul ştiinţelor exacte, dezvoltă gândirea convergentă
(aptitudinea intelectuală de a opta pentru soluţia cea mai avantajoasă a unei probleme date,
dintr-o selecţie de alte soluţii).
15. Organizarea concursurilor, victorinelor şi premierea învingătorilor. Bruce Hyland
afirma: „Oamenii dau rezultate extraordinare când se simt apreciaţi”, sub acest aspect, o
iniţiativă plauzibilă este „Şcoala viitorilor olimpici” organizată de ONG-ul „Promovare prin
inteligenţă”.
În concluzie, susţinem că educaţia copiilor şi tinerilor dotaţi şi talentaţi necesită, pe lângă
instrumente precise de identificare timpurie a lor, şi metode, procedee şi strategii de instruire

3
diferenţiată, dar şi profesori calificaţi în domeniu. Tehnologiile de lucru cu elevii supradotaţi pun
accentul pe stimularea specială a acestora, iar alături de acestea trebuie să se afle comunicarea
deschisă, încurajarea şi susţinerea tuturor celor implicaţi. Profesorul trebuie să fie o carte mereu
deschisă pentru discipolii săi, iar elevii dotaţi sunt cartea de vizită a profesorului.

Rezumat

Diverşi cercetători încearcă să contureze un portret robot al copiilor dotaţi şi talentaţi. În

identificarea copiilor supradotaţi, un rol deosebit îl pot avea profesorii şi familia deoarece ei sunt
cei care vin permanent în contact cu elevii şi pot realiza o observaţie îndelungată asupra lor, cu o
valoare, uneori, superioară testelor de inteligenţă. Degajarea unor trăsături caracteristice elevilor
dotaţi este însă o operaţie foarte dificilă, de aceea şi lucrul cu astfel de copii este unul care
presupune asumarea unor responsabilităţi maximale şi selectarea celor mai eficiente tehnologii
de organizare a activităţilor de instruire. În lucrarea dată am prezentat o serie de astfel de metode
care ni s-au părut a fi cele mai eficiente în experienţa profesională personală, reieşind din
circumstanţele în care în şcoala de astăzi accentul se pune pe asigurarea unei educaţii incluzive.
De asemenea, am propus şi o serie de opinii ale unor personalităţi din diverse domenii, cu scopul
de a evidenţia încă odată interesul pe care şcoala trebuie să-l manifeste faţă de copii dotaţi şi
talentaţi.

Bibliografie:
1. Creţu C., Curriculum diferenţiat şi personalizat. Ghid metodologic pentru învăţătorii,
profesorii şi părinţii copiilor cu disponibilităţi aptitudinale înalte, Editura Polirom: Iaşi,
1998.
2. Dumitrescu M., Psihopedagogia excelenţei. Aspecte metodologice privind identificare
copiilor supradotaţi, Editura Arves.
3. Jigău M., Copii supradotaţi, Editura Societatea Ştiinţifică şi Tehnică: Bucureşti, 1994.
4. Stănescu M., Instruirea diferenţiată a elevilor supradotaţi, Editura Polirom: Iaşi, 2002.

Șefa comisei Educația socio-umanistă Barîmb Ox.