CURSUL NR.

1
NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ

C UPRINS

I. Aspecte generale referitoare la conceptul de crimă organizată

1.1. Definirea conceptului
1.2. Originea mafiei
1.3. Trăsăturile mafiei
1.4. Caracteristicile crimei organizate
1.5. Aspecte legislative în materia crimei organizate

I. Aspecte generale referitoare la conceptul de crimă organizată

Orice încercare de cercetare și explicare științifică a unui fenomen atât de complex și
dinaminc, cum este cel al criminalității, riscă să se adauge la lunga listă a studiilor elaborate pe
această temă, dacă nu se pornește de la definirea termenilor și conceptelor cu care se operează în
majoritatea sistemelor juridice.1
Din punct de vedere al intensităţii și al pericolului social produs, criminalitatea poate fi:
ordinară (microcriminalitatea), medie și organizată. În momentul de față, crima organizată
reprezintă un pericol pentru toate statele întrucât aceasta se află într-o continuă ascensiune.
Parlamentele ţărilor membre ale Consiliului Europei au declanşat în ultimii ani o vastă activitate
de legiferare, care s-a materializat prin elaborarea de acte normative, ce au vizat modificarea
codurilor penale și noi reglementări ale unor domenii economice.
Organizaţiile criminale transnaționale, în activitatea lor, amenință autoritatea statelor,
suveranitatea națională și procesele de democratizare din ţările recent eliberate de sub regimurile
totalitare. Aceste organizaţii sunt sofisticate, flexibile, ușor adaptabile la situație si acţionează
după strategia companiilor multinaționale, extinzându-şi permanent alianţele.
Amiralul Pierre Lacoste, declara: ˶Ca strateg, am fost implicat în munca de apărare; sunt
fascinat de extraordinara abilitate cu care organizaţiile mafiote reușesc să scape de măsurile
întreprinse împotriva lor de către poliţie și instituţiile justiţiei. Asta mă face să afirm că există un
anumit ,,modelˮ mafiot care cuprinde elemente de tactică, ,,căi și mijloace de acțiune”, foarte
sofisticate și periculoase”2.
Mutațiile ce au survenit din această activitate infracţională au fost favorizate de o serie de
factori precum:
- creşterea migratorilor către ţările dezvoltate si constituirea de reţele pe criterii etnice,
lingvistice, culturale;
- evoluţia conceptului de ,,spaţiu european comun”, cu facilităţile ce le incumbă, care a
deschis ferestre nesperate crimei organizate prin universalitatea reţelelor comunitare;
- liberalizarea deplasării persoanelor ca urmare a acordurilor și inţelegerilor bi şi
multilaterale dintre state etc.;

1
Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor, Editura
Pildner – Târgoviște, 2006, p.7.
2
Costică Voicu – Banii Murdari și Crima Organizată, Editura Artprint, Bucuresti,1995, p. 8.

1
 Răspunsul Uniunii Europene în lupta împotriva criminalității organizate este adaptat la
complexitatea acestui fenomen si vizează atât traficul de persoane, de arme si droguri, cât si
criminalitatea economică si financiară, corupţia si spălarea banilor.
Nu există un model unic la organizaţiile criminale, acesta variază in funcţie de norma de
conduită, de formă, specializare, experienţă, tactici şi mecanisme de apărare, de arie de operare.
Criminalitatea organizată este considerată una dintre ameninţările majore la adresa
securităţii umane, reprezentând o piedică în calea dezvoltării societăţii din punct de vedere
economico-social, politic şi cultural, în întreaga lume. Este un fenomen care se manifestă sub
forme diverse, cele mai periculoase fiind traficul de droguri, spălarea de bani, traficul ilegal cu
arme, însă traficul de droguri rămâne una din principalele activităţi ale organizaţiilor criminale,
întrucât generează profituri de neimaginat.
Crima organizată, aşa cum a fost definită de FBI3, reprezintă orice grup care are o
structură formalizată şi al cărei obiectiv principal este de a obţine bani prin activităţi ilicite.
Astfel de grupuri îşi menţin poziţia prin utilizarea de violenţă reală sau ameninţată, coruperea
funcţionarilor publici, grefă sau extorcare de fonduri, şi, în general, au un impact semnificativ
asupra oamenilor din localitate, regiune sau ţară, ca un întreg.
Instrumentul internaţional principal care luptă pentru combaterea criminalităţii organizate
şi neutralizarea organizaţiilor criminale este reprezentat de Organizaţia Naţiunilor Unite
împotriva Criminalităţii Organizate Transnaţionale, care lucrează îndeaproape cu guvernele lumii
pentru a întări cooperarea în această materie, pentru a ajuta statele să uziteze de dispoziţiile
Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii organizate transnaţionale cu scopul de a
adopta cadre legislative noi privind asistenţa legală şi facilitarea extrădărilor.
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii organizate transnaţionale, defineşte
crima organizată în art. 2, lit. a, ca fiind un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe
persoane, care există de o anumită perioadă şi acţionează în înţelegere, cu scopul săvârşirii uneia
ori mai multor infracţiuni grave sau infracţiuni prevăzute de convenţie, pentru a obţine, direct ori
indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material.
Forma superioară de organizare a grupurilor de infractori este denumită „mafie”, termen
care a apărut în Italia, şi ulterior s-a extins şi în alte ţări ale lumii, precum Franţa, Columbia,
S.U.A., Japonia, Mexic sau Rusia.
Mafia este apreciată drept cea mai puternică organizaţie criminală, nu numai datorită
numărului mare de membri, dar mai ales datorită structurii sale şi capacităţii de a dezvolta
strategii unitare, în pofida articulaţiei complexe a reţelei sale operaţionale.
Complexitatea fenomenului de crimă organizată, modalităţile de operare ale grupărilor
criminale, modul de recrutare a noilor membri, extinderea activităţii lor, infiltrarea în toate
domeniile societăţii, corupţia generată de aceste grupări, dar şi lupta la nivel naţional şi
transnaţionale pentru combaterea acestui fenomen reprezintă un subiect cu o importanţă
deosebită şi motivează alegerea acestei teme în elaborarea prezentei lucrări.
Grupările de crimă organizată ameninţă interesele economice americane şi pot provoca
daune semnificative pentru sistemul financiar mondial prin compromiterea pieţelor legitime. În
Statele Unite ale Americii, crima organizată a cunoscut manifestări diverse, cele mai frecvente
fiind traficul de droguri, jocurile ilicite de noroc, contrabanda cu alcool, narcotice, fiind
implicate personalităţi renumite pentru modul lor de acţionare, de conducere a familiilor mafiote
şi pentru tacticile folosite.

3
http://www.fbi.gov/ - Site-ul oficial al FBI

2
 Organizaţiile criminale stau în spatele celor care distribuie droguri în oraşe, având ca
efect creşterea nivelului de violenţă şi tot aceste organizaţii sunt cele care recurg la coruperea
reprezentanţilor statului pentru desfăşurarea fără probleme a activităţilor ilicite, folosindu-se de
şantaj, intimidare şi crimă.
Organizaţiile criminale din Statele Unite ale Americii sunt compuse dintr-o gamă variată
de membri, care au reuşit să se infiltreze pe piaţa americană, precum mafioţi ruşi, grupări ale
ţărilor africane, cunoscute pentru trafic de droguri şi escrocherii, dar şi membri ai criminalităţii
organizate asiatice. Toate acestea fac parte din reţele bine organizate şi folosesc fraudarea prin
intermediul Internetului, precum şi alte tehnologii specifice aceste epoci.
Globalizarea a avut ca efect extinderea comerţului internaţional şi odată cu aceasta,
activităţile organizaţiilor criminale s-au extins şi diversificat. Organizaţiile criminale implicate în
trafic de droguri sunt implicate în majoritatea cazurilor şi în trafic de alte bunuri ilicite.
Criminalitatea organizată este cea mai interesantă formă a comportamentului criminal,
dar şi cea mai puţin înţeleasă. Criminalitatea organizată este o realitate, de aceea reprezintă un
subiect de actualitate.

1.1. Definirea conceptului

Desigur că este extrem de dificilă descrierea adevăratelor dimensiuni ale crimei
organizate, deoarece în multe state ,,crima organizatăˮ nu este încadrată ca infracțiune distinct în
legislația penală a acestora dar, dincolo de statistici, toată lumea recunoaște ca elementul comun
pentru statele ex-comuniste, care le erodează actualmente stabilitatea interna, este corupția,
dublată de criminalitatea organizată din sistemul economic-financiar.
Pentru început, ca să întelegem mai bine acest fenomen, este necesar să definim
conceptele de criminalitate, ,,crimă organizată, ,,mafiaˮ și ,,terorismulˮ. Punctul de referință al
autorilor studiilor l-a constituit definiția dată mafiei în lucrarea ,,Mafioții din Vacariaˮ de către
Giuseppe Rizzoleto și Gaetano Mosca. Potrivit lor, ,,Mafia reprezintă o expresie curentă, folosită
pentru a desemna un grup de indivizi aroganți și violenți, uniți între ei prin raporturi secrete și de
temut, aflați în originea unor acțiuni criminaleˮ.4
Referitor la mafie, se apreciază că aceasta reprezintă acel segment infracțional la care se
raportează activități ilegale deosebit de periculoase, desfășurate prin metode agresive de asociații
de indivizi, parte dintr-o structură ierarhizată având lider autoritar, cod de conduită obligatoriu,
ritualuri de admitere a membrilor și legi ale tăcerii.
Activitățile de tip mafiot presupun următoarele trăsături față de crima organizată:
 prezintă un grad de periculozitate deosebit, deoarece urmăresc instituirea controlului
asupra unor sectoare economice si niveluri de decizie;
 în activitatea acestora prevalează metode de acțiune agresivă;
 scopul final îl consituie obținerea de câștiguri ilicite uriașe; Terorismul reprezintă o
formă de manifestare a violenței, respective folosirea deliberată și sistematică a unor mijloace de
natură să provoace teroare, în scopul atingerii unor interese criminale care planează asupra
întregii umanități. Viitorologii, previzioniștii și specialiștii în terorism au identificat cinci mari
stadi în evoluția terorismului pentru anii care urmează.
La cea de-a V-a Conferință o ONU privind ,,Prevenirea criminalității și tratamentele
infractorilorˮ, s-a elaborat o rezoluție specială – Crima ca formă de afaceri – în care se subliniază
patru criterii definitorii pentru crima organizată, respectiv:

4
Gheorghe Mocuța – Criminalitatea Organizată și Spălarea Banilor, Editura Noul Orfeu, București, 2004, p. 12.

3
 a. scopul: obținerea de câștiguri substanțiale;
b. legături: bine structurate și delimitate ierarhic în cadrul grupului;
c. specific: folosirea atribuțiilor şi relațiilor de serviciu ale participanților;
d. nivel: ocuparea de către participanți a unor funcții superioare în economie și societate.
Criminalitatea organizată poate fi definită ca acel segment infracțional la care se
raportează activitățile ilegale, de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieții economice,
culturale, sociale și politice, desfășurate prin diverse metode si mijloace, în mod constant,
planificat și conspirat de către asociații de indivizi, cu ierarhie internă bine determinată, cu
structuri specializate și mecanisme de autoapărare, în scopul obținerii de profituri ilicite la cote
deosebit de ridicate.
Experții germani au propus următoarea definiție: Crima organizată este săvârșirea
intenționată de infracțiuni în scopul dobândirii de câștiguri sau de influență care, fiecare în parte
sau considerate împreună, constituie amenințări pentru ordinea de drept, și prin care două sau
mai multe persoane acționează împreună, o perioadă nedeterminată de timp, prin folosirea unor
structuri profesionale ori organizate asemănător acestora, prin amenințarea cu violența sau
folosirea violenței și prin influențarea politicului, administrației, justiției și economiei.
În accepțiunea fostei Legi nr. 39/2003, prin ,,crimă organizată” se înţelegeau activitățile
desfășurate de orice grup constituit din cel puțin trei persoane, între care există raporturi ierarhice
sau personale, care permit acestora să se îmbogățească sau să controleze teritorii, piețe ori
sectoare ale vieții economice si sociale, interne sau străine prin folosirea șantajului, intimidării,
violenței ori coruperii, urmărind fie comiterea de infracțiuni, fie infiltrarea în economia reală.
Se menționează că tot mai adesea folosim termenii afaceri criminale sau industria crimei
atunci când ne referim la crima organizată, nu numai că profitul reprezintă în continuare rațiunea
de a exista a acestui fenomen, dar și datorită capacității sale de a folosi strategii viabile din sfera
afacerilor, incluzând diversificarea activităților și exploatarea noilor piețe.
Plecând de la aceste definiții, considerăm că un grup organizat de infractori autohtoni sau
străini, sau, altfel spus, o organizație criminală poate fi astfel caracterizată:
- organizare, planificare, lider și ierarhie stabilite în cadrul grupului;
- concentrarea pe scopul principal al activității infracționale;
- folosirea șantajului, intimidării, violenței și corupției;
- logistică și dotare tehnică corespunzătoare scopului urmărit;
- crearea și utilizarea unor rețele de tăinuitori;
- flexibilitate, rapiditate și capacitate de penetrare a mediilor, organismelor și
autorităților;
Conceptul de „crimă organizată” a fost definit de Interpol, şi preluat ulterior de către
Adunarea Generală a statelor membre ale Interpolului, ca fiind „orice întreprindere sau grup de
persoane care desfăşoară o activitate ilegală continuă, având ca scop principal obţinerea de
profit, indiferent de limitele naţionale.”5
Potrivit unei opinii6, crima organizată nu este o activitate infracţională prevăzută de lege,
precum omorul, furtul sau alte forme de încălcare a legii. Unele dintre activităţile desfăşurate de
membrii sindicatelor crimei organizate sunt perfect legale. De exemplu, grupurile criminale
organizate care deţin case mortuare, pentru a acoperi asasinatele, incinerează sau îngroapă
corpurile victimelor dedesubtul coşciugului unei persoane care a murit din cauze naturale. Crima

5
Carlo DeVito - Encyclopedia of Organized Crime, Facts on File Inc., New York, 2005, p. xi.
6
Stephen E. Brown – Criminology-Explaining Crime and Its Content, ediţia 7, Editura Lexis Nexis Group, 2010, p.
414,

4
organizată poate fi interpretată pe baza teoriei anomiei 7, teorie care constă în recurgerea la
mijloace ilegale pentru a se atinge scopurile pe care o societate le impune.
În 1970, Departamentul de Justiţie al Statelor Unite definea termenul, ca fiind „toate
activităţile ilegale desfăşurate de membrii sindicatelor criminale care operează de-a lungul
Statelor Unite şi toate activităţile desfăşurate prin asociaţii cunoscute şi complicii unor astfel de
membri.”8
În 1988, în cadrul Conferinţei Internaţionale de la Varşovia, s-a pus problema definirii
criminalităţii organizate, concluzionându-se că reprezintă activităţile unei grupări formate din
trei sau mai multe persoane, cu o strcutură ierarhică sau cu relaţii personale, care le permite
liderilor să obţină profit sau să controleze teritorii sau pieţe interne sau internaţionale, utilizând
violenţa, intimidarea sau corupţia, prin săvârşirea de activităţi infracţionale sau prin infiltrarea în
economia legitimă.
Într-o altă opinie9 se defineşte conceptul ca fiind „ o întreprindere criminală continuă,
care lucrează raţional pentru a obţine profit din activităţi ilegale, care sunt adesea cerute de
public. Existenţa sa continuă este menţinută prin folosirea forţei, ameninţărilor, monopolului
şi/sau corupţia funcţionarilor publici.”
FBI10 dă o definiţie asemănătoare, astfel „crima organizată reprezintă orice grup care are
o structură formalizată şi al cărei obiectiv principal este de a obţine bani prin desfăşurarea de
activităţi ilicite. Astfel de grupuri îşi menţin poziţia prin utilizarea de violenţă reală sau
ameninţată, coruperea funcţionarilor publici, grefă sau extorcare de fonduri, şi, în general, au un
impact semnificativ asupra oamenilor din localitate, regiune sau ţară, ca un întreg.” De
asemenea, FBI defineşte şi întreprinderea criminală, ca fiind un grup de indivizi, care au o
structură ierarhică şi sunt implicaţi activităţi criminale semnificative. Aceste grupări sunt adesea
implicate în multiple activităţi criminale şi dispun de vaste reţele de sprijin.
În art. 2, lit. a. din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii organizate
transnaţionale, crima organizată este definită ca fiind un grup structurat alcătuit din trei sau mai
multe persoane, care există de o anumită perioadă şi acţionează în înţelegere, cu scopul săvârşirii
uneia ori mai multor infracţiuni grave sau infracţiuni prevăzute de convenţie, pentru a obţine,
direct ori indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material.11
Pe scurt, criminalitatea organizată presupune o asociaţie de persoane care au un scop
comun, şi anume obţinerea de profit în mod ilegal, pe care îl ating prin utilizarea violenţei,
ameninţării sau a corupţiei.

1.2. Originea Mafiei

Oamenii, în special în Statele Unite, consideră că Mafia este sinonimă crimei organizate.
În trecut, Mafia a recrutat imigranţii italieni, săraci şi needucaţi, pentru a umple rândurile sale.
Istoria este controversată în ceea ce priveşte originea mafiei. Însă, există două legende care au
fost folosite spre beneficiul organizaţiilor criminale.

7
Conceptul de anomie a fost introdus de Emile Durkheim, care considera că delicvenţa este legată de condiţiile
fundamentale ale oricărei vieţi sociale, ea fiind necesară oricărei societăţi în cadrul evoluţiei sale, a dreptului şi a
moralei
8
Howard Abadinski – Organized Crime, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California, 2010,
p. 2
9
Jay Albanese – Organized Crime in Our Times, ediţia a V-a, Editura Lexis Nexis, Newark, 2007, p. 4
10
http://www.fbi.gov/ - Site-ul oficial al FBI
11
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15/11/2000, publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 813 din 08/11/2002

5
 Una dintre aceste legende povesteşte că o tânără siciliană, aflată pe punctul de a se
căsători, a fost violată de către soldaţii francezi. Legenda spune că 12, pentru a învinge opresiunile
Angevinilor francezi13, sicilienii s-au năpustit asupra soldaţilor lui Napoleon Bonaparte, strigând
Morte alla Francia Italia anela!,14 cuvântul „mafie”, fiind format din prima literă a fiecărui
cuvânt din slogan. În secolul XIX, Mafia apărea ca o cultură criminală, victimizând proprietarii
înstăriţi, dar cel mai adesea îşi garantau serviciile ca ucigaşi profesionişti pentru a persecuta
agricultorii.
Americanii au o altă legendă cu privire la originea mafiei, regăsită în autobiografia
capului familiei mafiote, Joe Bonanno. Şi în aceasta se povesteşte acelaşi act asupra tinerei şi că
un grup de sicilieni nervoşi au atacat trupele franceze, iar după răspândirea veştilor, mai mulţi
sicilieni s-au alăturat grupului, omorându-i pe francezi. Sute de francezi au murit, iar sloganul
Mafiei a devenit strigătul lor de luptă, provenind de la mama fetei violate, care alerga pe străzi
strigând „ma fia, ma fia”.15 Bonanno, precum şi alţi mafioţi, au preferat această versiune
deoarece punea Mafia de partea binelui.
Se susţine că16 primele fluxuri migratoare italiene spre Statele Unite au început din nordul
Italiei, aceştia văzând Statele Unite ca o oportunitate de a ieşi din sărăcie. Destinaţia iniţială a
fost California, însă New York a depăşit-o în numărul de imigranţi, astfel că în anul 1910 în New
York locuiau aproximativ 350.000 de italieni. Primele oraşe care au semnalat criminalitatea
bandelor mafiote împotriva propriilor compatrioţi au fost: Boston, Chicago, New Orleans,
Philadelphia şi New York. Trei pătrimi din fluxurile migratoare se concentrau în oraşe portuare
în care s-au creat „mici Italii”, în care se vorbea doar dialectele oraşelor italiene. 17 Singura lege
existentă era legea organizaţiilor mafiote care îşi schimbaseră zonele de control din cartierele din
Castellammare, din Golf, Corleone sau Catania, în cartierele din Brooklyn, Queens sau în
Harlemul italian.
Primele descoperiri ale existenţei Mafiei s-au făcut prin prisma declaraţiilor date de un
fost oficial corupt, a cărui opinie oscila între concepţia unei organizaţii, înţeleasă ca un sistem de
alianţe, şi conceptul de „centralizarea controlului” potrivit căruia exista un organ de conducere
care dirija activităţile criminale. Chiar şi după ce aceste afirmaţii au devenit publice, prin
intermediul unei reviste, membrii publicului, inclusiv organele de drept încă nu erau convinşi de
existenţa noţiunilor de Mafie, sindicat, frăţie, bandă şi nici că organizaţiile criminale teritoriale
au agreat să se alieze18.
În secolul XX, americanii, conduşi de presă şi de filme, au folosit termenul de „mafie” ca
prescurtare pentru grupurile de crimă organizată dominate de italieni. O denumire mai corectă
este cea de „Mafie Americană”, care arată că în realitate grupările italiene au apărut în principal
datorită condiţiilor socio-economice din această ţară, şi au lucrat în parteneriat cu gangsterii de
alte etnii. Mafia Americană a format elementul cel mai influent şi de coeziune în sindicatul
naţional al crimei organizate, care a apărut în anii 1930.19

12
Carl Sifakis – The Mafia Encyclopedia, Facts on File Inc., New York ,2005, p. 291
13
Oamenii şi dinastia de Anjou din Franţa
14
trad.“Moarte Franţei, este ţipătul Italiei” – Eric Frattini, „Mafia S.A.- 100 ani de Cosa Nostra”
15
trad. Fata mea, Fata mea! – Eric Frattini, „Mafia S.A – 100 ani de Cosa Nostra.
16
Eric Frattini – Mafia S.A.- 100 ani de Cosa Nostra, Editura Tritonic, Bucureşti, 2012, p. 6
17
Cu titlu de exemplu: Napoli, Molise, Puglia, Calabria, Cerdena, Sicilia.
18
Edwin H.Sutherland, Donald R.Cressey – Criminology, ediţia 10, Editura J.B. Lippincott Company, Philadelphia,
1978 , p. 288
19
Thomas Reppetto – American Mafia, A History of Its Rise to Power, Editura Henry Holt and Company, New
York, 2004, p. xi

6
 Termenul de „mafie” se referă la un anumit grup etnic. La începutul secolului XX, ziarele
îi descriau pe italieni ca fiind „cruzi, trădători, răzbunători şi violenţi”. Greşeala era că se credea
că tot ceea ce se întâmplă în New York şi Chicago, se întâmplă şi în restul ţării, chiar dacă
gangsterii altor naţionalităţi lucrau cu şefi italieni. În Cleveland, principalul grup organizat erau
grupările evreieşti. În locuri ca New Orleans, italienii erau invitaţi şi lăsaţi să stea doar dacă
acceptau un rol de subordonare.
Există opinia potrivit căreia20 cuvântul „mafie”, scris cu literă mică desemnează un om de
onoare, o persoană care merge cu capul sus, umerii în spate, mândru, iar atunci când este scris cu
literă mare, cuvântul „Mafie” desemnează familiile criminale organizate, bine cunoscute în
istorie.

1.3. Trăsăturile mafiei

Mafia nu are un regulament care să stabilească norme, reguli, funcţii, sarcini, grade sau
ierarhii. Ierarhia ia naştere spontan, pe baza respectului pe care reuşeşte să-l cucerească membrul
mafiei, singur. Un adevărat şef de mafie trebuie să fie îndrăzneţ, rece, viclean şi violent în acelaşi
timp, trebuie să aibă mintea şi mâna iute, dacă împrejurările o cer. El trebuie să ştie să tacă şi să
asculte, în afară de cazul când trebuie să intervină, iar atunci trebuie să o facă la momentul
potrivit şi întotdeauna cu un ton care să dea sfaturilor sale greutate şi autoritate. Un şef de mafie
trebuie să aibă legături întinse în toate păturile sociale întrucât un om al mafiei, izolat, nu
reprezintă o forţă.21
Prima treaptă de afiliere în cadrul mafiei, este familia. Ea este formată aproape
întotdeauna din rude şi apropiaţi ai aceleiaşi familii, sau din amici legaţi de ea.
Şef al familiei mafiote este membrul recunoscut a avea cea mai mare autoritate a grupului
respectiv, chiar dacă este cel mai tânăr dintre cei ce o alcătuiesc. Forţa unei familii este dată de
numărul membrilor ei şi de legăturile cu persoane influente pe care şeful reuşeşte să le
stabilească în afara oraşului. Cu cât sunt mai înalte şi mai influente relaţiile sale, cu atât este mai
mare consideraţia şi respectul printre adepţi.
Succesul Mafiei este dat de o disciplină strictă, iar liderul este un „capo” ales de oamenii
de onoare. Toţi mafioţii erau legaţi de un jurământ, 22 întrucât Mafia are un cod al tăcerii, Omerta.
Celor care devin membrii ai Mafiei, le este interzis să dezvăluie secretele organizaţiei, pedeapsa
fiind moartea celui care încalcă legea tăcerii.
Un inspector de poliţie din Sicilia, Cesare Mori a redactat un raport în care dezvăluia că 23
Mafia guverna aproape toate sectoarele societăţii, având proprii ei şefi. De asemenea, Mafia
putea să intervină în aproape toate afacerile prin faptul că se impunea prin teroare sau
ameninţare, ordinele sale fiind legi. Proprietarii de pământuri şi comercianţii plăteau tribut
Mafiei pentru a-şi asigura proprietăţile şi muncitorii. Un călător era mai în siguranţă dacă avea
doi membri ai Mafiei ca escortă, decât doi sau mai mulţi poliţişti. Fiind întrebat ce semne de
recunoaştere folosesc mafioţii între ei, cum sunt desemnate ierarhiile, cum se redactează legile
lor, cum se colectează fondurile, aceasta a răspuns că nu există aceste lucruri, Mafia fiind o
societate, dar şi o filosofie. Mafioţii nu au nici un semn de recunoaştere, ei se recunosc prin
modul de a vorbi. Nu există alegeri, întrucât există Naşul care se autodesemnează, sau se

20
Philip Carlo – Gaspipe-Confessions of a Mafia Bos”, Editura Harper Collins, New York, 2008, p.7
21
Michele Pantaleone – Mafia şi politica, Editura Politică, Bucureşti, 1964, p. 35
22
Documentar: Mafia.The Great Betrayal – National Geographics, Producţia Wall to Wall Ltd.
23
Eric Frattini – Mafia S.A.- 100 ani de Cosa Nostra, Editura Tritonic, Bucureşti, 2012, p. 9

7
impune. Nu există reguli de admitere, un membru fiind absorbit dacă are calităţile dorite, iar
când aceste calităţi nu mai satisfac, el este expulzat prin asasinat sau prin retragere obligată.

1.4. Caracteristicile crimei organizate

Aşa cum am arătat, criminalitatea organizată presupune desfăşurarea unor activităţi ilicite
în scopul obţinerii de profit, având o structură ierarhică şi implicând coordonarea unor membri
pentru plănuirea şi exercitarea acestor activităţi. Deşi principalul scop al crimei organizate este
unul economic, puterea şi statusul social sunt factori motivanţi.
Scopul economic este, de regulă, atins prin săvârşirea activităţilor ilegale, precum trafic
de droguri, jocuri de noroc, pornografie şi prostituţie. Crima organizată nu implică numai
furnizarea unor servicii ilegale, ci şi spălarea banilor obţinuţi din afaceri legale, fraudă sau
criminalitate informatică. 24
Potrivit unei opinii25, principalele categorii de activităţi ale grupărilor organizate sunt:
furnizarea de servicii ilicite, furnizarea de bunuri ilicite şi infiltrarea în afaceri legale. Prima
categorie implică o încercare de satisfacere a cerinţelor publicului, pe care societatea nu le
furnizează. Activităţile ilicite specifice acestei categorii includ cămătăria, prostituţia şi jocurile
ilicite de noroc. A doua categorie presupune oferirea unor produse, care nu pot fi obţinute pe căi
legale, cerute de o parte a cetăţenilor.
Activităţile incluse în această categorie sunt distribuirea de bunuri furate, precum
autovehicule, telefoane mobile, precum şi orice alt produs pentru care există cerere, dar şi
vânzarea şi distribuirea de droguri precum marijuana, cocaina, metamfetamina şi heroina, care
sunt ilegal de deţinut sau de distribuit. A treia categorie, respectiv infiltrarea în activităţi licite,
poate fi exemplificată prin preluarea companiilor de salubrizare prin folosirea constrângerii
pentru a intimida proprietarii legitimi să-şi vândă afacerea, sau aceasta să fie condusă de o
persoană din exterior, folosind intimidarea.
Criminalitatea organizată presupune utilizarea violenţei, intimidarea şi corupţia pentru
atingerea obiectivelor şi păstrarea câştigurilor. Membrii crimei organizate sunt disciplinaţi, astfel
încât să fie conştienţi că orice abatere de la reguli are drept consecinţă reducerea rangului sau
pedeapsa cu moartea. Crima organizată nu este sinonimă cu Mafia, deşi între ele există o strânsă
legătură, astfel că numeroase familii din Mafie sunt importante pentru activităţile criminalităţii
organizate, dar nu deţin monopolul în activităţile lumii interlope.
Crima organizată este transnaţională dacă:
- se săvârşeşte în mai mult de un stat
- deşi se săvârşeşte într-un stat, activităţile de pregătire, plănuire, direcţie şi control se
săvârşesc în alt stat
- se săvârşeşte într-un stat, dar are un grup criminal organizat care se implică în activităţi
criminale în mai multe state
- se săvârşeşte într-un stat, dar îşi produce efectele în alt stat.
Organizaţiile criminale transnaţionale depind de instrumente informatice, precum
Internetul, comunicaţii globale, sisteme de transportare rapidă, sistem bancar universal, cărţi de
credit şi sisteme de plată globale.
Potrivit aceleiaşi opinii, criminalitatea organizată este adesea asimilată activităţilor
teroriste. Datorită atacurilor teroriste care au avut loc în Statele Unite, s-a atras atenţia asupra

24
Larry Siegel – Criminology-The Core, ediţia a IV-a, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, 2011, p.
340
25
Jay Albanese – Organized Crime in Our Times, ediţia a V-a, Editura Lexis Nexis, Newark, 2007, p. 7

8
existenţei unei posibile legături între terorism şi grupările organizate. Diferenţa dintre cele două
organizaţii o constituie faptul că terorişii urmăresc intimidarea şi constrângerea cetăţenilor sau a
guvernului pentru a-şi atinge obiectivele politice sau sociale, în timp ce grupările organizate
urmăresc obţinerea de profit din săvârşirea activităţilor ilicite, însă şi acestea pot folosi violenţa
şi constrângerea cetăţenilor şi a guvernului. Organizaţiile criminale folosesc şi corupţia, fiind
necesară pentru menţinerea întreprinderii ilicite fără imixtiunea guvernului.
În pofida diferenţelor existente între cele două grupări, legătura dintre cele două este
explicată prin implicarea grupărilor teroriste în activităţile criminalităţii organizate pentru a-şi
finanţa obiectivele politice. Astfel, grupările organizate pot primi sarcina de a le susţine
obiectivele politice mai mari ale grupărilor teroriste.
Astfel, se remarcă următoarele caracteristici:
 nivelul înalt de profesionalizare a grupărilor criminale: se manifestă tendințe de
intelectualizare a grupărilor criminale prin absorbția, în interiorul acestora de persoane ce ocupă
funcții oficiale in domeniul finanțelor, comerțului, băncilor, administrației, justiției dar si a unor
reputați avocați, experți și tehnicieni în cadrul comunicațiilor și logisticii.
 internaționalizarea: afacerile ilegale de amploare – contrabanda, evaziunea fiscală,
traficul de armamente, de droguri, de materiale radioactive, taxa de protecție și ,,recuperările de
debite”- nu se pot derula si finaliza fără realizarea unui parteneriat între infractorii autohtoni și
cei ce acționează pe teritoriul altor state.
 consolidarea fuziunii dintre grupurile criminale și lumea politică: se înregistrează în
prezent tendința de ,,folosire a funcției publiceˮ pentru realizarea afacerilor, în spatele sau pe
spatele căreia se derulează afacerile.
 structura: membrii rețelei au sarcini și responsabilități în funcție de pregătirea și
abilitatea specifică a fiecăruia. Însă și structura se caracterizează prin ierarhie strictă și autoritate.
O organizație criminală implică coordonarea unui număr de persoane în planificarea și execuția
actelor ilegale.

1.5. Aspecte legislative în materia crimei organizate

Legea americană R.I.C.O.26 a fost promulgată ca o armă contra crimei organizate şi
cuprinde atât prevederi penale, cât şi civile.27 Legea îşi propune să desfiinţeze crima organizată
din Statele Unite prin întărirea instrumentelor juridice de strângere a probelor, prin stabilirea de
noi interdicţii penale şi prin stabilirea de noi pedepse, mai severe, şi a unor remedii noi pentru a
face faţă activităţilor ilegale ale celor care face parte din crima organizată.28
Pentru a se încălca statutul, este necesar să se întrunească cinci condiţii, şi anume:
1. Existenţa unei „întreprinderi”29
2. Comiterea a cel puţin două infracţiuni prealabile de racket30 în zece ani precedenţi
3. Demonstrarea caracterului obişnuit al unei asemenea activităţi
4. Demonstrarea atingerii aduse circuitului interstatal sau internaţional

26
The Racketeer Influenced and Corrupt Organizations
27
Miclea Damian – Combaterea Crimei Organizate, Curs, Vol. I, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor,
Bucureşti, 2004, p.75
28
Legea de control a crimei organizate din 1970
29
Orice individ, societate, asociaţie sau o altă entitate legală şi orice uniune sau grup de indivizi asociaţi în fapt sau
de drept.
30
Acte sau infracţiuni locale sau federale prealabile care trebuie să fie probate de procurorul federal, spre exemplu:
acte sau ameninţări cu moartea, răpirea, jocurile de noroc, extorcarea, corupţia, prostituţia, gangsterismul, producţia
sau traficul de droguri.

9
 5. Comiterea unui act ilicit.
Actul ilicit comis este reprezentat de activităţile de racket interzise în art. 1962 din Codul
Statelor Unite. Acestea sunt:31
 Darea şi luarea de mită
 Încalcarea Actului Hobbs32
 Contrafacerea
 Deturnarea de fonduri
 Cămătărie
 Fraudă poştală şi electronică
 Obstrucţionarea justiţiei
 Contrabanda cu ţigări
 Traficul de sclavi albi şi violarea Actului Mann33
 Bancrută frauduloasă
 Infracţiuni privind drogurile
 Obscenitate (adăugată în 1984)
Actul privind controlul crimei organizate, la care R.I.C.O. este parte, nu defineşte crima
organizată, iar R.I.C.O. nu defineşte „gangsterul”, acest lucru ducând la urmărirea şi aplicarea
unor pedepse persoanelor care nu au legătură cu criminalitatea organizată. De exemplu, în
Chicago un şerif şi un funcţionar au fost condamnaţi, pe baza actului, pentru că au ajutat la
stabilirea unor amenzi de parcare. Practicile ilegale pot fi definite ca organizaţii, dacă sunt de
dimensiuni mari şi dacă sunt săvârşite în mod continuu, chiar fără violenţă sau corupţie.
Actul R.I.C.O. nu defineşte nici un fel de comportament criminal, dar se îndreaptă
împotriva asocierii unei persoane cu o organizaţie criminală. Legea tradiţională a conspiraţiei 34
nu se aplică organizaţiilor criminale ale căror obiective diverse sunt urmărite de indivizi care
aparent, nu au nici o legătură. Acest act facilitează urmărirea în justiţie a complotului prin faptul
că în loc să se dovedească că fiecare inculpat a conspirat pentru săvârşirea unei anumite
infracţiuni, procurorul trebuie să dovedească faptul că fiecare inculpat a complotat la promovarea
întreprinderii prin modul propriu de acţionare.
Astfel, nu are importanţă cât de diversificate sunt obiectivele organizaţiei criminale,
pentru că, în acest caz, nu există decât unul: promovarea dezvoltării întreprinderii. 35 Problema ar
fi că, în acest mod complotul este văzut ca o organizaţie criminală în curs de desfăşurare, şi nu ca
un acord, de aceea multe persoane pot cădea în capcana unei conspiraţii, fără să-i cunoască
natura şi fără să aibă idee despre apartenenţa la o conspiraţie.
Legea R.I.C.O. se aplică atât întreprinderilor legal constituite care îşi împletesc
activităţile cu cele de racket, cât şi organizaţiilor criminale. Curtea Supremă a Statelor Unite
declară că „nici textul, nici structura R.I.C.O. nu limitează aplicarea sa la întreprinderile legale.
Aplicarea legii R.I.C.O. şi la organizaţiile criminale nu duce la nici o incompatibilitate
structurală cu nici o parte a textului de lege...”. De asemenea, se cere probarea că părţile au

31
Howard Abadinski – Organized Crime, ediţia 9, Editura Wadsworth Cengage Learning, Belmont, California,
2010, p.368
32
Acest act interzice furtul, în forma tentativei sau consumată, sau extorcarea de fonduri care afectează comerţul
interstatal sau internaţional în orice mod sau grad.
33
Act care interzice prostituţia şi pornografia infantilă
34
Codul Statelor Unite, Titlul 18, art. 371
35
Joshua Dressler – Encyclopedia of Crime and Justice, Macmillan Reference, New York,2002, p. 279

10
căzut de acord să participe direct sau indirect la afacerile unei întreprinderi prin practica
obişnuită a unei activităţi de racket.36
Actul R.I.C.O. era folosit în moduri care nu au fost intenţionate de legiuitor, ducând la o
supraincriminare, fiind folosit în situaţii diverse care nu aveau legătură cu criminalitatea
organizată.
Statutul prevedea că cetăţenii pot da în judecată pentru daune, astfel încât „orice
persoană prejudiciată în averea sau proprietatea sa, ca o violare a secţiunii 1962, poate da în
judecată, în orice Judecătorie din Statele Unite şi poate să-şi recupereze de trei ori valoarea
daunelor suferite şi cheltuielile de judecată, inclusiv onorariul avocatului”.37 Se reflectă astfel
dificultatea de a crea o lege împotriva unui grup de persoane, şi în acelaşi timp de a-i proteja pe
ceilalţi cetăţeni.
Actul R.I.C.O. a fost criticat pentru faptul că îşi depăşeşte limitele, aplicându-se şi
persoanelor care nu au legătură cu criminalitatea organizată, chiar dacă au fost implicate în
activităţi criminale. De asemenea, actul are drept consecinţă etichetarea persoanei în cauză drept
„gangster”, etichetare care poate fi inadecvată. O altă critică adusă actului este aceea că permite
declanşarea unor procese pentru obţinerea unor daune triple când sunt cauze cu tranzacţii
comerciale obişnuite, deci nu crime organizate sau activităţi de racket.
Statutul întreprinderilor criminale este asemănător actului RICO, dar se aplică numai în
domeniul traficului de droguri şi prevede că „o activitate infracţională cu caracter continuu
constă în comiterea continuă de infracţiuni privind drogurile de către o persoană, în concurs cu
alte cinci sau mai multe, în care una dintre ele ocupă loc de conducere şi din care se obţin
venituri substanţiale”.
Alte două acte, respectiv „Legea contra fraudelor bancare” şi „Legea secretului bancar”
sunt destinate, în principal, luptei contra crimei organizate. Legea contra fraudelor bancare
impune probarea faptului că autorul a executat sau a încercat să execute, în mod deliberat, un
plan premeditat, având ca scop fraudarea sau obţinerea de bunuri de la o instituţie financiară,
săvârşind escrocherii. Sancţiunea prevăzută de lege este închisoarea de 30 ani şi amendă de un
milion de dolari. Legea secretului bancar creează responsabilităţi penale şi civile pentru
funcţionarii şi pentru clienţii care, în mod deliberat, încalcă regulile care privesc ţinerea
registrului sau declararea obligaţiilor către stat. Totodată, legea interzice instituţiilor financiare
eliberarea sau vânzarea de cecuri şi ordine de plată cu valoare mai mare de trei mii de dolari, cu
excepţia cazului când sunt impuse anumite condiţii de identificare.
Actul Harrison interzicea vânzarea sau oferirea de opiu sau derivate ale acestuia, cocaină
şi derivatele acesteia, fără existenţa unui ordin scris emis de comisarul de venituri şi finanţe.
Persoanelor care nu erau înregistrate, le era interzis să desfăşoare orice fel de trafic de droguri
interstatal şi nici o persoană nu putea să intre în posesia drogurilor, dacă nu era înregistrată şi
plătea o taxă.
Actul Hobbs interzicea orice comportament criminal care se suprapunea comerţului
interstatal, dar şi deplasările interstatele efectuate pentru transmiterea e-mailurilor sau
telefonarea la distanţă, în scopul săvârşirii de activităţi ilicite precum pariatul, traficul de droguri,
extorcarea de fonduri sau darea de mită.

36
Miclea Damian – Combaterea Crimei Organizate, Curs, Volumul I, Editura Ministerului Administraţiei şi
Internelor, Bucureşti, 2004, p. 77
37
Codul Statelor Unite, Titlul 18, art. 1964 lit.(c) Any person injured in his business or property by reason of a
violation of section 1962 of this chapter may sue therefore in any appropriate United States district court and shall
recover threefold the damages he sustains and the cost of the suit, including a reasonable attorney’s fee

11
 BIBLIOGRAFIE

1. Carl Sifakis – “The Mafia Encyclopedia”, Editura Facts on File Inc., New York, 2005.
2. Carlo DeVito – “Encyclopedia of Organized Crime”, Editura Facts on File Inc., New
York, 2005.
3. Edwin H.Sutherland, Donald R.Cressey – “Criminology”, ediţia 10, Editura J.B.
Lippincott Company, Philadelphia, 1978.
4. Ion Pitulescu – „Al treilea război mondial-Crima Organizată”, Editura Naţional,
Bucureşti, 1996.
5. Jay Albanese – „Organized Crime in Our Times”, ediţia a V-a, Editura Lexis Nexis,
Newark, 2007.
6. John Dickie – “Cosa Nostra, a History of the Sicilian Mafia”, Editura Palgrave
Macmillan, New York, 2004.
7. Joshua Dressler – „Encyclopedia of Crime and Justice”, Editura Macmillan Reference,
New York, 2002.
8. Larry Siegel – “Criminology”, ediţia 11, Editura Wadsworth Cengage Learning,
Belmont, 2012.
9. Larry Siegel – „Criminology – The Core”, ediţia a IV-a, Editura Wadsworth, Cengage
Learning, Belmont, 2011.
10. Michael Newton – „Criminal Justice- Crime Fighting and Crime Prevention”, Editura
Infobase, New York, 2010.
11. Michele Pantaleone – „Mafia şi politica”, Editura Politică, Bucureşti, 1964.
12. Miclea Damian – „Combaterea Crimei Organizate”, Curs, Vol. I, Editura Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2004.
13. Mitchel Roth – „Global Organized Crime – A Reference Handbook”, Editura ABC-
CLIO, Santa Barbara, California, 2010.
14. Petru Albu – „Crima Organizată în Perioada de Tranziţie – O Ameninţare Majoră la
Adresa Securităţii Internaţionale”, Editura Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative, Bucureşti, 2007.
15. Rory McMahon – “Practical Handbook for Private Investigators”, Editura CRC Press,
New York, 2001.
16. Selwyn Raab – „The Five Families” – Editura Macmillan, New York, Ediția reconstituită
2008-06.
17. Stephen E. Brown – „Criminology-Explaining Crime and Its Content”, ediţia 7, Editura
Lexis Nexis Group, 2010.
18. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din
15/11/2000, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 813 din 08/11/2002.

12