VÂRSTELE DE REGRESIE

Suntem programați de când ne naștem să traversăm etape prestabilite, a căror curgere este asemenea timpului,
inevitabilă. Suntem copii, tineri, adulți, bătrâni. Strict în această ordine și fără nicio posibilitate de a ne opri la alegere
la un stadiu convenabil. Deși fiecare din aceste trepte de evoluție este deosebită prin sarcinile sale specifice, bătrânețea
pare a fi cea mai împovărătoare, deoarece aduce cu sine modificări semnificative: declin fizic și intelectual, schimbări
majore în ponderea rolurilor (profesional, marital, parental, social).

Vârsta nu exprimă doar o succesiune a etapelor de dezvoltare a individului, ea are în esenţă o semnificaţie
biologică, psihologică, socială şi culturală. Vârsta măsurată în ani ar reprezenta o variabilă goală, implicând un număr
elocvent al duratei, dar fără să trimită spre relaţiile sociale pe care aceasta le stabileşte sau spre mentalul colectiv al
societăţii. Normele instituite de sociocultural în legătură cu vârstele vieţii reprezintă o informaţie ce ține de potenţialul
etapei de vârstă la care se referă. Vârsta reprezintă un criteriu de ordonare a vieţii sociale. A îmbătrâni – înseamnă mai
multe lucruri în acelaşi timp. Îmbătrânirea este un fenomen organic, traducându-se, la nivel biologic, prin diminuarea
sau dispariţia anumitor funcţii biologice.

Particularităţile proceselor psihice în perioada îmbătrânirii: Activitatea psihică poartă amprenta

experienţei de viaţă şi a proceselor de reechilibrare a organismului, ce antrenează forțele compensatorii ale experienței
și cele funcționale ale organismului. Impactul planului senzorial se manifestă în prima etapă ca dominant periferic,
apoi treptat scade funcţionalitatea activităţii nervoase superioare, proces lent la 65-70 de ani, accelerat la 70-75,
stabilizat la valori reduse la 75-85 de ani. Ex.: degradarea văzului, degradarea auzului, sensibilitatea tactilă se
degradează după 50-55 de ani. Procesele de cunoaștere complexe sunt influenţate de experienţa cultural-intelectuală şi
de capacităţile funcţionale. Degradarea memoriei de scurtă durată e mai pregnantă, iar memoria de lungă durată e mai
rezistentă. Concomitent, are loc o exacerbare/accentuare a emoţionalităţii, nervozităţii, irascibilităţii, tulburarea
funcţiilor psihice manifestată prin slabă cooperare, anxietate, capricii

Aspecte sociale ale bătrâneţii și reajustarea rolurilor: Există o serie de aspecte sociale ale bătrâneţii:
creşterea longevităţii reale şi potenţiale şi protejarea socială a acesteia; folosirea socială a experienţei profesionale şi
sociale a vârstelor bătrâneţii, dată fiind valoarea sa; profilaxia bătrâneţii şi lupta împotriva bolilor de degenerescenţă.
Etapele de după 65 de ani pun mult mai multe probleme decât celelalte vârste. Vârstele terminale ale vieţii se află sub
semnul ieşirii din munca activă (pensionarea). Tipul fundamental de activitate constă în adaptarea la un nou orar de
activităţi. Tipul de relaţii se modifică, restrângându-se din aria profesională, dar şi din aria altor activităţi. În perioada
de trecere – subidentitatea profesională se dezoficializează şi se integrează în subidentitatea social-comunitară.
Subidentitatea maritală rămâne esenţială. Subidentitatea parentală este relativ expansivă. Perioadă de o oarecare
fragilitate biologică. În perioada bătrâneţii propriu-zise, subidentitatea parentală se contractă uşor, subidentitatea
socială se exercită în teritoriul social accesibil. Bolile degenerescente reduc mobilitatea. Mortalitatea este mai mare. În
perioada marii bătrâneţi – subidentităţile suprapuse se contractă; uneori poate avea loc o disoluţie de sine. Durata
medie a vieţii este de circa 65-70 de ani la bărbaţi şi 72-75 de ani la femei. Senectutea, vârsta a treia are propria
configurație, sintetizată dintr-o regresie în plan biopsihosocial, dar și un supliment de cunoaștere, experiența și
raportare axiologică cu serenitate/seninătate și înțelepciune.

Atitudinea în fața morții: Din punct de vedere psihologic, cea mai mare provocare a vârstei a treia este
reprezentată de confruntarea cu ideea morții. Atitudinile în fața acestui punct final și inevitabil al existenței diferă
foarte mult în cursul vieții, de la ignorarea completă în perioada copilăriei până la acceptare în bătrânețea târzie. Dacă
o lungă perioadă moartea este văzută ca ,,ceva ce se întâmplă altora”, trecerea anilor o transformă într-o preocupare
din ce în ce mai importantă, conștientizarea realității sale fiind astfel tot mai acută. Pentru a ajunge la acceptarea ideii
de moarte, se trece prin câteva stadii considerate clasice și inevitabile: șocul, negarea, furia, depresia și acceptarea.
Doar atingerea ultimului stadiu readuce starea de echilibru și liniște interioară, de aceea, de multe ori, e utilă ghidarea
persoanelor vârstnice pentru traversarea cât mai ușoară și mai rapidă a acestor etape, dincolo de care viața își recapătă
sensul, chiar dacă e finită.

Bibliogafie: Mocanu Viorica, Ana Tarnovschi, Cristina Dolinschi,Psihologia Vârstelor,Chișinău,2020, Editura CEP
USM