Bătrâneţea

Caracteristicile generale ale bătrâneţii

Peste vârsta de 65 de ani începe ultimul ciclu al vieţii, stadiul bătrâneţii. Instalarea bătrâneţii este
un fenomen natural, rezultând din legităţile vieţii şi în faţa căreia ştiinţa a încercat să găsească nu căi de
înlăturare, ci de întârziere sau de amânare. Astfel, procesul de îmbătrânire presupune o interacţiune şi o
interinfluenţă deosebită între schimbările biologice şi cele psihice, astfel încât se constată faptul că ritmul şi
profunzimea celor din urmă au mare importanţă în instalarea celei de-a treia vârste. Din acest punct de
vedere, ciclul bătrâneţii nu este omogen, pot fi identificate câteva stadii între care sunt diferenţe
semnificative, de aceea, psihologii americani disting doar 2: young-old, între 65 şi 75 de ani şi old-old, după
75 de ani. În literatura de specialitate se face de asemenea o distincţie, între 65 şi 70 de ani este considerat
stadiul de trecere, între 70 şi 80 de ani este prima bătrâneţe, între 80 şi 90 de ani, a doua bătrâneţe şi peste
90 de ani marea bătrâneţe.

Stadiul primei bătrâneţi cuprins între 70 şi 80 de ani se caracterizează prin scăderea sensibilă a
capacităţilor fizice şi psihice care determină respectivele persoane să-şi reducă angajările în activitate şi în
relaţii, să acorde o atenţie crescută păstrării sănătăţii, să-şi recunoască limitele datorate bătrâneţii. Dacă nu
intervin problemele grave de sănătate, viaţa se trăieşte relativ restrâns, dar senin.

A doua bătrâneţe, cea între 80 şi 90 de ani implică scăderi accentuate ale capacităţilor fizice şi a
multora dintre cele psihice. Starea de sănătate este din în ce mai ameninţată, cuplul conjugal poate că nu
mai există din cauza dispariţiei partenerului, modificările în plan afectiv sunt intense, apare dependenţa de
altul pentru rezolvarea problemelor curente de viaţă. Povara bătrâneţii este suportată cu dificultate de cel în
cauză, dar şi de restul familiei. Sfârşitul acestui stadiu şi ceea ce se numeşte „marea bătrâneţe” necesită o
supraveghere aproape permanentă din partea celor din jur.

Conservările şi regresiile capacităţilor cognitive complexe

În activităţile curente ale bătrânilor sunt implicate mai ales capacităţile de gândire şi memorie şi
cele de comunicare verbală. Gradul de conservare al acestora este în mare măsură determinat şi de zestrea
ereditară, dar şi de tot ceea ce a reprezentat viaţa anterioară a unui om, adică toate tipurile de evenimente
trăite, calitatea vieţii profesionale şi satisfacţiile ei, sistemul de relaţii familiale, responsabilităţile şi
implicaţiile în acest plan psihic. De aceea, faţă de tabloul general al stadiului bătrâneţii sunt foarte multe
variaţii individuale.

În ceea ce priveşte memorarea, aceasta se poate schimba, modifica, în funcţie de cele două mari
sisteme, memoria de scurtă durată (MSD) şi memoria de lungă durată (MLD). Aşa cum se poate observa la
stadiul adult MSD se diminuează discret, iar acest proces se accentuează la bătrâneţe. Memoria de foarte
scurtă durată, numită şi operaţională, se conservă mai mult şi asigură o coerenţă bună activităţilor celor în
vârstă. MSD are scăderi uşoare în stadiul de trecere ceva mai accentuate la prima bătrâneţe şi mai
accentuate în cea de-a doua bătrâneţe. În schimb, memoria de lungă durată poate conserva multă vreme o
parte din ceea ce s-a acumulat în anii anteriori, integrările şi organizările acestor date stocate le permit să
reziste mai mult. Actualizările acestora se fac însă cu unele confuzii, dacă este vorba de cunoştinţele
acumulate în diversele domenii sau de ceea ce se numeşte memoria profesională. Dar dacă se referă la
evenimentele vieţii personale, adică la memoria episodică, despre care se vorbeşte în ultimul timp, la
bătrâneţe se constată un fenomen interesant, şi anume cel de reminiscenţă. El constă în faptul că bătrânii au
mari dificultăţi în a-şi reaminti ceva ce au stocat recent în memoria de lungă durată, dar îşi pot aminti cu
detalii numeroasele evenimente trăite în copilărie, adolescenţă, tinereţe şi de obicei se exprimă cam aşa:
„parcă a fost ieri”, fiind ei înşişi surprinşi de această posibilitate de reamintire. În general, recunoaşterile
sunt mai bune decât reproducerile.

În ceea ce priveşte modalitatea de conservare a cunoştinţelor asimilate în stadiile anterioare,

trebuie să avem în vedere modificările la nivelul gândirii şi inteligenţei la bătrâni. Deşi după vârsta de 60 de
ani inteligenţa tinde să scadă uşor, dar progresiv, ea se manifestă activ încă multă vreme. Se constată mai
ales în stadiul de trecere conservarea unor capacităţi intelectuale precum cele de comprehensiune, de
codificare semantică, de înţelegere, dar scad cele de operare cu relaţii spaţio-temporale şi de calcul mental.
Operativitatea generală a gândirii se conservă foarte bine până dincolo de 75 de ani, la fel capacitatea de a
raţiona, deşi este mai lentă, se păstrează la unele persoane până la adânci bătrâneţi.

De asemenea, apar limitări ale capacităţilor de demonstrare şi argumentare. Fluenţa ideilor scade
şi sunt momente de vid intelectual, la vârstele înaintate, pe care respectivele persoane le simt şi de aceea nu
mai doresc să se angajeze în dispute, îşi reduc participarea, manifestă un anumit fel de timiditate
caracteristică şi au îndoieli în ceea ce priveşte valabilitatea deplină a afirmaţiilor pe care le fac.

Parcurgerea stadiilor bătrâneţii duce şi la modificarea capacităţilor verbale, mai ales în ceea ce
priveşte verbo-motricitatea. Dacă la începutul ciclului exprimarea nu se deosebeşte prea mult de cea pe care
a avut-o persoana când a parcurs stadiul adult, acum, mai ales în a doua bătrâneţe, se constată o vorbire mai
lentă, o pronunţie mai anevoioasă, iar în condiţiile de oboseală sau de convalescenţă apare chiar bâlbâiala
sau repetarea unor cuvinte, fluenţa scăzând foarte mult. Rezultatele la testele verbale arată faptul că
schimbările determinate de îmbătrânire sunt diferenţiate în funcţie de tipul de sarcini, aşa că unele aspecte
scad mai repede, chiar începând cu vârsta de 45 de ani, dar altele pot să rămână stabile până către 80 de ani.
Exprimarea scrisă poate prezenta modificări mai severe, la vârstele înaintate, adică se constată un scris
relativ sacadat, tremurat, nesigur, colţuros, ca expresie a scăderii capacităţilor de reglare fină a orcăror
manifestări motrice. Conţinutul celor scrise depinde de conservarea capacităţilor de gândire, aşa că acele
persoane care au o activitate intelectuală cu înalte solicitări pot să fie chiar şi la 80 de ani încă autori de
studii de cercetări, cărţi sau invenţii.

Schimbările caracteristice în manifestarea personalităţii la bătrâneţe

Înaintarea în vârstă este cu amărăciune conştientizată de fiecare şi este reflectată şi în realizarea

funcţiilor proiective ale personalităţii. Despre bătrâneţe se spune că trecutul este lung, dar viitorul scurt.
Aceasta face să se petreacă o simplificare a planurilor de viaţă care dintr-un anumit punct de vedere este
chiar un semn de înţelepciune. Dorindu-şi ceva ce poate fi atins într-un timp relativ apropiat, se vor
manifesta aspiraţii potrivite cu condiţiile din prezent şi se vor evita încordările inutile şi dezamăgirile. Se va
parcurge cu mai mult calm drumul realizării acestor proiecte. Este însă semnificativ faptul că pentru destul
de mult timp se conservă la bătrâneţe încrederea în sine, cu precădere până când se instalează bolile grave şi
atât timp cât persoana îşi poate rezolva singură problemele de fiecare zi. Ieşirea din câmpul profesional şi
organizarea vieţii în jurul problemelor casnice generează o descreştere a sentimentului de responsabilitate
socială personală ceea ce-i face să se relaxeze şi să se bucure de o anume libertate. De aceea, mulţi bătrâni
din stadiul de trecere sau cei către 75 de ani care au posibilităţi materiale manifestă interes pentru excursii,
pentru vizionări de spectacole şi expoziţii, dar odată cu înaintarea în vârstă şi scăderea forţelor fizice şi
psihice se simt mai puţin angajaţi în rezolvarea problemelor altora şi rămân astfel relativ liniştiţi.

Dificultăţile de comunicare şi de interacţiune eficientă cu cei tineri, impresia de neputinţă şi de a

nu mai ţine pasul îi fac pe bătrâni să se poarte din ce în ce mai mult ca nişte persoane puternic introvertite.
Dar bătrâneţea înaintată poate duce şi la deteriorări grave ale personalităţii prin apariţia demenţei senile, a
pierderii identităţii personale, a alcoolismului sau vagabondajului. Între deteriorările fizice şi cele psihice
pot să nu fie sincronizări. Pot slăbi cele fizice, dar capacităţile psihice să se conserve încă bine şi în acest
caz îngrijirea este relativ uşoară. Sau se pot păstra capacităţile fizice, dar să se deterioreze cele psihice şi în
acest caz apare necesitatea supravegherii ce trebuie să fie aproape permanentă. Cele mai grele situaţii se
înregistrează atunci când deteriorările cuprind atât planul fizic, cât şi pe cel psihic.

Pentru toate cele subliniate anterior, bătrâneţea este atât o problemă individuală, cât şi socială. De
aceea, ţările mai avansate din punct de vedere tehnologic au reuşit să dezvolte numeroase servicii care îi
sprijină adecvat pe cei ce se află în stadiul bătrâneţii.