c

c
Bătrâneţea (II)cc

cc
"Doamne, Tu ştii mai bine chiar si decât mine că am început să îmbătrânesc. Te rog
fereste-mă sa devin prea plicticos în vorbire crezând .........c
-------------------------c
—

 

 cc

.................... că eu am soluţia cea mai bună pentru toate problemele din toate discuţiile. :)
Nu mă lăsa să cred că este datoria mea să mă amestec
în toate situaţiile tuturor cunoscuţilor. Învaţă-mă sfânta lectie că s-ar putea să mă mai înşel şi
eu.
Fă-mă întelept, dar nu acru; săritor, dar nu dominant;
demn, dar nu arogant, căci aş vrea, Doamne, să-mi pot păstra măcar câţiva prieteni până la
capăt."
Învaţă-mă, Doamne arta de a îmbătrâni frumos...!!!

Ok, chiar dacă mă repet important este că ³ îmbătrânirea este preţul inevitabil pe care
organismul îl plăteşte pentru complexitate. Procesul îmbătrânirii afectează în principal atât
sistemul nervos central(creierul în special, cel imunitar, endocrin, cardiovascular etc. Creierul
este cel care dă abilitatea de a exista un control asupra îmbătrânirii, este singurul organ care
teoretic nu poate fi înlocuit, ne reprezintă, el este ¶EUL¶, de aceea prioritatea ar trebui să fie
EVITAREA ÎMBĂTRÂNIRII CREIERULUI Ä
Îmbătrânirea psihologică, este rezultanta modificărilor induse de vârstă, în planul bio-
structurilor, care constituie suportul material al vieţii psihice şi în acela al desfăşurării
propriu-zise al funcţiilor psihice.
Evoluţia activităţii psihice, este dominată de amprenta experienţei de viaţă parcursă, de
nivelul proceselor complexe constituite şi de capacităţile de echilibrare şi compensatorii de
care dispune persoana. O asemenea situaţie, este evidentă de la cele mai simple funcţii psihice
şi terminând cu procesele complexe cel definesc pe om. Astfel, planul senzorial este influenţat
de modificările organice şi funcţionale, dar are tendinţa să se echilibreze pe baza experienţei
senzoriale acumulate.
La începutul perioadei, modificările se datorează segmentului periferic, când apare o
sclerozare uşoară a celulelor din receptorii senzoriali, iar ulterior avem schimbări de ordin
funcţional central în care este implicată întreaga activitate nervoasă superioră.
Spre exemplu, văzul, se degradează prin reducerea capacităţii de adaptare a cristalinului
(presbiţie). Procesul este mai intens la persoanele care suprasolicită vederea sau la cele care
lucrează în mediul toxic.
Concomitent are loc şi o reducere evidentă a câmpului vizual, a vederii stereoscopice (în relief
şi în profunzime). Scade capacitatea discriminatorie a nuanţelor de culori şi câmpul vizual
cromatic.
Are loc scăderea clarităţii imaginii, a acomodării vizuale şi convergente, a acuităţii şi
discriminării vizuale.
După 60 de ani survin unele boli degenerative ale ochiului ca: glaucomul (tulburarea
dinamicii umorilor oculare), opacitatea cristalinului şi cataractă, deslipirea de retină. Chiar şi
auzul, cunoaşte unele modificări asemănătoare. Scade sensibilitatea auditivă absolută, dar mai
evidentă este reducerea sensibilităţii în planul auzului fonematic. Putem vorbi de o surditate
fizică, ca urmare a sclerozării urechii interne şi de una psihică, când subiectul aude, dar nu
înţelege datorită afectării celulelor centrilor corticali, ai analizatorului auditiv. Pentru văz şi
auz există forme de protezări relativ variate şi eficiente.
Sensibilitatea tactilă se degradează după 50-55 ani. Scade sensibilitatea la cald, la rece şi la
durere, dar se conservă mai bine sensibilitatea vibratilă şi cea bazată pe experienţă senzorială.
În analiza proceselor şi însuşirilor psihice superioare, trebuie să luăm în consideraţie structura
capacităţilor funcţionale constituite şi experienţa cultural intelectuală acumulată pe parcursul
timpului. Din această perspectivă, pentru memorie este semnificativă degradarea în
componenta ei de scurtă durată(MSD) şi se menţine mai bine memoria de lungă durată(MLD.
Oamenii în vârstă uită mai uşor unde au pus un obiect, ce au spus într-o împrejurare sau alta.
Deşi mai rezistentă, în memoria de lungă durată pot apărea confuzii în stabilitatea asociaţiilor
necesare în evocarea evenimentelor petrecute cu mult timp în urmă.
În gândire, atenţie şi vorbire se manifestă o anumită lentoare ce se pune în evidenţă prin
dificultăţi de înţelegerea unui context mai complicat, o scădere a capacităţii de concentrare,
pauze relativ mari în vorbire, tremurul vocii etc.
Scăderile privind atenţia voluntară şi capacitatea de concentrare au ca suport scăderile la
nivelul sistemului nervos central şi ale receptorilor senzoriali, iar consecinţele se fac prezente
la toate procesele şi fenomenele psihice, dar mai cu seamă la capacităţile mnezice şi
cognitive.
Din punct de vedere al afectivităţii, sunt evidente o serie de modificări.Sunt frecvente stările
de exacerbare a emoţionalităţii, nervozităţii, irascibilităţii, frustrării şi anxietăţii ce sunt
însoţite de capricii, lipsă de cooperare, încăpăţânare, negativism etc. Are loc adâncimea şi
fermitatea sentimentelor.
Asistăm la frecvenţa stărilor depresive care determină un dezechilibru interior precum şi un
dezechilibru între relaţiile din jur.
La majoritatea oamenilor în vârstă, depresia este însoţită de o stare de teamă faţă de ideea
morţii şi regretul pentru perioadele fericite din viaţa individuală. Asemenea stări se
accentuează după pierderea partenerului sau a cunoştinţelor de vârstă apropiată.
În alte cazuri, ideea de inutilitate sau cea de neluare în seamă de către cei din jur imprimă un
caracter tragic, de tristeţe şi sentimentul de frustrare. Persoanele care suferă de depresie, sunt
pesimiste şi inhibate, nefericite şi neliniştite, manifestă negativism faţă de conversaţii şi au
greutăţi în activitatea de concentrare. Un alt fenomen care se manifestă în tulburările afective
este cel de hipertrofiere a sinelui, ca urmare a raportării la propria persoană a tuturor faptelor
şi de justificare comportamentului prin dilatarea drepturilor personale şi atrofierea
sensibilităţii.
În cazurile mai grave, apare sindromul de depersonalizare, care se exprimă printr-o pierdere a
identităţii personale. Persoana în cauză se comportă ca şi când nu-şi aparţine sieşi, emoţiile
sunt reci şi lipsite de vioiciune, lucrurile se desfăşoară Äca în vis´ şi este inhibată latura
comunicaţională.
Funcţia mnezică are şi ea de suferit în vârstele înaintate. Cel mai adesea apar hipomneziile,
dar şi manifestări amnezice, relativ ridicate.
Hipomnezia apare pe fondul unor nevroze şi psihoze când se manifestă ca fenomen secundar.
Dar sunt şi situaţii când hipomnezia apare în prim plan şi când are tendinţa de a se agrava
ajungând la amnezie.
La persoanele vârstnice se întâlneşte frecvent aşa numita amnezie infantilă de origine afectivă.
Frământările interioare se produc accentuat în situaţia când persoana îşi dă singură seama de
ajunsurile sale pe linie mnezică. Tulburările memoriei se asociază frecvent cu cele ale gândirii
şi limbajului.
Apare scăderea spontaneităţii şi flexibilităţii gândirii care duc la rigiditate şi inerţie, la
dificultăţi de adaptare frecventă şi la prezenţa stereotipiilor. Au loc conservarea şi chiar
creşterea funcţiilor de sinteză, generalizarea şi schematizarea. Apare o inflexibilitate a
opiniilor şi raţionamentelor. Creativitatea şi chiar acumularea de noi cunoştinţe se pot menţine
la cote ridicate. Limbajul, reflectă dificultăţile gândirii vârstnicului şi evidenţiază o scădere a
fluxului verbal, o lentoare a ritmului şi frecvent a vocabularului.
Ideile de persecuţie creează impresia persoanei că este în permanenţă observată şi urmărită, că
nimic din ceea ce spune şi gândeşte nu este pe placul altora. Aceste stări se pot asocia cu
ideile ipohondrice când persoana se crede bolnavă somatic şi nu i se acordă atenţia cuvenită,
sau nu este crezută.
În plan verbal, exprimarea devine anevoioasă, lentă şi incoerentă. Apar repetările şi uşoare
forme de bâlbâială.
Scrisul este nesigur, colţuros, tremurat şi sacadat. Fenomenele parkinsonice, care intervin
frecvent îngreunează şi mai mult transpunerea ideilor în spaţiul grafic.
În plan comportamental, persoanele cu astfel de tulburări se manifestă ca nervoase, irascibile
şi trăiesc un fenomen de frustrare. În situaţiile mai dificile, comportamentul aberant se traduce
prin părăsirea temporară a domiciliului, vagabondajul şi fuga de colectiv.
Declinul psihic în bătrâneţe este condiţionat de o serie de factori ce ţin atât de natura
subiectivă şi de structura anatomo-fiziologică a individului, cât şi de condiţiile de mediu, de
rezistenţa organică .
În condiţii favorabile, inteligenţa se menţine relativ activă. Operativitatea nespecifică, se
conservă relativ bine în prima etapă (65-75ani). Totuşi, tumultul ideilor scade, se manifestă
momente de vid intelectual, urmate de momente de conştientizare a declinului pe care îl
reprezintă aceste momente, teama de angajare în discursuri verbale, pentru a nu apărea un
astfel de vid.
După 70 de ani, în marea majoritate a cazurilor, discursul verbal devine mai rar în cadenţă. Se
produc confuzii în cele exprimate cu teamă şi reticenţe verbale, scade forţa de argumentare.
Fenomenele de diminuare a achiziţiilor din planul psihologic, sunt puse pe seama a trei
factori: ai ezitării, anxietăţii şi interferenţei.
Diferiţi autori, invocând importanţa motivaţiei în acest proces, subliniază că tipurile
motivaţionale cum sunt cele generate de instinctele de supravieţuire şi perpetuare ori cele
legate de morală şi de realizarea a unui ideal personal sau social pot deveni forţe ale
mobilizării individului în vederea valorificării maximale a posibilităţilor ce le are.
Persoanele echilibrate devin contemplative, cu conduite de observator al celor din jur, din care
străbat meditaţii cu privire la trecutul şi prezentul vieţii cotidiene.(e o artă să ştim să
îmbătrânim frumos«) :)
Pentru anumite forme ale inteligenţei, cum este inteligenţa verbală, la vârsta de 50-60 ani, se
pot pune în evidenţă performanţe maxime care se menţin, în bună măsură şi după această
perioadă.
Sociologii au denumit această formă ca fiind inteligenţă cristalizată ce are la bază
interacţiunea aptitudinilor rezultate prin socializare şi educaţie. După multe confrutări psiho-
sociologice s-a ajuns la concluzia că inteligenţa fluidă dă unitate sistemului intelectual prin
valorificarea aspectelor perceptual-integrative ale cunoaşterii.
Perioada bătrâneţii, se caracterizează printr-o acumulare de oboseală şi uzură internă ce
modifică funcţionalitatea psihică scăzându-i productivitatea.
Ieşirea din câmpul muncii, ca şi plecarea copiilor din casa părintească, creează modificări
complexe în câmpul preocupărilor, intereselor, a stilului de viaţă.
Bolile de degenerescenţă fac din această perioadă fragilă o etapă de înstrăinare şi aceasta cu
atât mai mult cu cât se trăieşte sentimentul inutilităţii sociale şi a Äabandonului´.
Modificărilor fiziologice şi psihologice, specifice senectuţii li se asociază trăirile legate de
pensionare ce produc o stare emoţională care este compatibilă cu un comportament echilibrat.
Pensionarea, retragerea din activitatea profesională este un moment de răscruce în existenţa
vârstnicului, prima situaţie de criză, o schimbare greu suportată, un stres căruia i se adaptează
cu dificultate şi care poate avea în multe cazuri un răsunet important asupra stării sale de
sănătate.
Ca formă de înregimentare socială, pensionarea a apărut mai întâi în Europa, la sfârşitul
secolului trecut, în Germania(1889), apoi în Danemarca(1891) şi Anglia(1908).
La începutul sec. al XX-lea s-a extins şi în afara Europei: Noua Zeelandă(1908), SUA(1911).
La început, pensionarea a fost concepută ca o formă de asistenţă socială(1889 şi 1915).
Înainte de perioadele mai sus menţionate, oamenii munceau până în ultimul moment al vieţii.
Primele pensii s-au plătit din taxele generale ale oamenilor, doar după 70 de ani şi doar celor
cu venituri mici şi care au muncit regulat în timpul vieţii.
Între timp luaseră avânt asociaţiile de prieteni şi întrajutorare, cu depuneri regulate pentru
ajutor de boală, înmormântare şi alte evenimente.
În ţările mai dezvoltate, noua organizare a societăţii impuse de a doua revoluţie tehnico-
industrială a conturat ideea de a crea fonduri de pensii prin contribuţii în timpul vieţii de
muncă. Astfel, a avut loc integrarea ei în contextul dreptului contribuant personal.
Pensia, a devenit acum un drept inalienabil pentru persoanele în vârstă. Cuantumul pensiei de
vârstă, a crescut progresiv sub influenţa reformelor şi a calculaţiilor de proporţionalitate, a
îmbunătăţirii sistemelor de contribuţie la fondul de pensionare.
Cu timpul şi sectorul particular a început să organizeze pensii pentru funcţionarii săi, în afara
pensiei legale care a rămas relativ modestă. Momentul pensionării pentru limite de vârste în
general coincide cu începutul bătrâneţii. Vârsta pensionării este între anumite limite în funcţie
de legislaţia fiecărei ţări.
Deşi cu o raţiune şi o evoluţei fireşti ţinând de asigurarea protectivă a persoanei ajunsă la
vârstă înaintată, prin efectul încetării activităţii organizate şi acordarea unui regim de odihnă
binemeritată şi activitate liberă precum şi prin efectul asigurării materiale, această măsură s-a
dovedit că are însă şi un impact negativ asupra unor vârstnici. S-a delimitat o patologie a
retragerii din activitate´boala pensionării´. Complexul de tulburări care poate urma retragerii
a fost descris ca şoc psihologic al pensionării.
Avem trei faze prin care trece succesiv persoana pensionată:perioada de stres(perioada
imediat post-pensionare), perioada de nelinişte şi de căutare a unui rol social şi psihologic,
perioada de stabilizare între 6-12 luni-acceptarea rolului de pensionar.
Tulburările determinate de pensionare, debutează în cele mai multe cazuri în perioada
premergătoare pensionării între 45-55 ani la femei şi între 50-60 ani la bărbaţi şi se traduce
prin apariţia unor stări de anxietate progresivă, urmate de insomni, depresii. La unele
persoane poate să apară după pensionare o nevroză a pensionării care poate duce la suferinţe
cardiace, digestive, respiratorii.
Necesitatea combaterii sau ameliorării morbidităţii generate de retragere, a dus la edificarea
unei metode profilactice, denumită pregătire pentru pensionare. Această pregătire, se poate
face individual, cel mai bine însă în grup prin cursuri de preretragere, care antrenează
Äpensionabilii,´ adică toate persoanele care mai au cinci ani până la ieşirea la pensie.
Pregătirea pentru pensionare cuprinde o informare largă privind mecanismul îmbătrânirii ca şi
modalităţi de întârziere a procesului de îmbătrânire (noţiuni de profilaxie a îmbolnăvirilor şi a
îmbătrânirii premature, comportament prolongeviv, geroigienă).
Apropierea de vârsta de pensionare şi mai ales ieşirea la pensie, modifică statutul şi rolul
vârstnicului, a felului în care acesta se percepe şi se autoevaluează.
Din punct de vedere social, pensionarea reprezintă semnalul că cercul social începe să se
restrângă. Pentru mulţi vârstnici, legăturile cu copiii care au devenit adulţi şi care şi-au
întemeiat propriile familii sunt din ce în ce mai slabe. Cu toate acestea, unele femei vârstnice
devin foarte apropiate de fiicele lor căsătorite, în contrast cu relaţiile mai reci din timpul
adolescenţei sau a perioadei de tinereţe.
Bărbaţii, de asemenea, descoperă noi mobiluri pentru restabilirea legăturilor cu fiii lor adulţi.
Pierderea legăturilor sciale datorită văduviei este o componentă obişnuită a îmbătrânirii, atât
pentru bărbaţi cât şi pentru femei.
O altă cauză a schimbării legăturilor sociale, este determinată, de pierderea mobilităţii datorită
unor disabilităţi fizice, ceea ce înseamnă că vârstnicii se pot afla în imposibilitatea de a urca şi
coborî în şi din autobuz, de a urca şi coborî scările sau de a parcurge distanţe mari.
Pierderile auditive şi vizuale îi pot obliga pe vârstnici să renunţe la şofat. Barierelor fizice şi
senzoriale li se adaugă de multe ori şi barierele sociale sau psihologice cu efect în reducerea
contactelor sociale.
Pentru mulţi vârstnici, pierderea legăturilor cu prietenii şi familia este partea cea mai dificilă a
îmbătrânirii. De aceea, realizarea de noi relaţii poate fi o alternativă viabilă în raport cu
pierderile suferite. Mulţi dintre vârstnici încearcă să găsească singur soluţii la diminuarea sau
lipsa de relaţii sociale. Unii frecventează grupuri religioase sau politice, alţii se ataşează de
animale. Dar pentru persoanele care se confruntă cu problema singurătăţii sau a diminuării
relaţiilor sociale datorită pensionării, participarea la un grup organizat, poate fi ajutorul
potrivit pentru a face faţă problemelor legate de singurătate.
Există o mare varietate de activităţi de grup pentru vârstnici care pot fi organizate de centre
comunitare, ONG-uri, servicii ale autorităţilor locale, centre medico-sociale.
Indiferent de modul în care se formează, grupurile joacă un rol important în viaţa persoanelor
vârstnice. Valoarea lor este dată de faptul că ele ajută persoanele vârstnice care se confruntă
cu probleme de sociabilitate să comunice şi să se bucure de compania celorlalţi prin
intermediul diferitelor activităţi(s-au înfiinţat centre pentru seniori). Grupurile de auto-ajutor
sunt de obicei formate de către şi pentru membrii înşişi, astfel că oamenii cu probleme
similare se pot ajuta între ei pentru a le depăşi. Nu numai boala comună poate fi mobilul unui
grup de auto-ajutor ci şi problemele sociale comune: respingerea de către familie, relaţiile cu
copiii sau nepoţii, tratamentul abuziv etc.
Într-un astfel de cadru, oamenii îşi oferă unul altuia sprijin şi încurajarea pentru a face faţă
unei probleme comune.
Datorită încetării activităţii profesionale, resursele economice ale persoanelor în vârstă sunt
limitate. Atitudinea faţă de pensionare este reprezentată de factori ce privesc venitul, tipul de
activitate desfăşurat, educaţia primită şi condiţiile interne. Se manifestă o atitudine pozitivă
faţă de pensionare atunci când activitatea desfăşurată nu-i crează satisfacţii sau când individul
nu este convins de utilitatea ei, când are unele probleme de sănătate sau când nu este
dependent total de venitul salarial (are şi alte surse de venit). Persoanele care sunt mai
implicate în profesie, au expectaţii ridicate în raport cu aceasta, au un nivel de instrucţie
ridicat şi un statut înalt, manifestă atitudine negativă faţă de pensionare şi evenimentul poate
fi trăit chiar dramatic.
Pensionarea este un eveniment capital în existenţa unei persoane având o multitudine de
cunoştinţe. Una dintre principalele probleme cu care se confruntă vârstnicii o constituie
lipsurile economico-financiare. În afara sprijinului financiar direct, care poate fi obţinut din
diferite surse, (instituţii şi servicii de protecţie socială), asistenţii sociali pot iniţia programe
informative referitoare la organizaţiile care oferă anumite gratuităţi pentru bunuri şi servicii
sau referitoare la cel mai ieftin loc în care se pot face cumpărăturile.
De asemenea, mulţi vârstnici, nu au experienţa administrării propriilor venituri(partenerul
decedat sau unul dintre copii obişnuiau să ţină evidenţa banilor), sau şi-au pierdut această
obişnuinţă datorită diminuării capacităţilor intelectuale specifice vârstei. Pentru astfel de
situaţii, asistenţii sociali pot iniţia programe de planificare a cheltuielilor(stabilirea
priorităţilor, eşalonarea plăţilor, adaptarea cuantumului pentru coşul zilnic e.t.c), astfel încât
resursele oricum limitate să nu fie risipite. Pregătirea pentru pensionare ar fi una din sarcinile
asistentului social profesionist. Asistentul social înarmat cu informaţii nu numai din domeniul
activităţii sale, ci şi din domeniul geriatriei, psihiatriei şi igienei trebuie să-şi asume rolul de
management de situaţie într-un cadru instituţional care să-i permită iniţiativa şi desfăşurarea
unei activităţi preventive. (am curajul să afirm cu convingere si exemplificând
concret...legislaţia pentru protecţia socială a persoanelor vârstnice este încă incompletă şi
ambiguuă, în momentul de faţă, la noi în ţară).
Dar important este că o persoana vârstnică trebuie să se opună sentimentului de inutilitate, în
sensul unei alte utilităţi sociale, valorificarea experienţei acumulate, a înţelepciunii
sedimentate în folosul celorlalte generaţii.
"Dacă tot "ai trecut peste deal" de ce să nu te bucuri de panoramă? Ştim că este mai bine să fii
"peste deal", decât sub el!":))
Tu, cititorule încă tânăr: respectă-i pe cei în vârstă, gândindu-te că în curând vei fi şi tu unul
dintre ei!
c