UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE VIEȚII

“ION IONESCU DE LA BRAD” IAȘI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific,
Conf.univ.dr. Cătălin CARP-CĂRARE
Absolvent,
Andron Mihail-Sebastian

IAȘI

2021

1
 UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAȘI

FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

INVESTIGAȚII PRIVIND PORTAJUL UNOR

ENTEROBACTERII POTENȚIAL PATOGENE LA
PORUMBEL (COLUMBA LIVIA)

Coordonator științific,

Conf.univ.dr. Cătălin CARP-CĂRARE

Absolvent,

Andron Mihail-Sebastian

IAȘI

2021

2
Declaraţie olografă pe propria răspundere

3
 LISTA FIGURILOR

Fig.3.1. Etapele din colibaciloza sistemică 21

Fig.3.2. Aspecte clinice la porumbeii adulți cu enterită 22
Fig.3.3 Sacul vitelin congestionat și edemațiat 22
Fig.4.1. Volierele din care au fost prelevate probele biologice 24
Fig.5.1. Prelevarea probelor de la porumbei 28
Fig. 5.2. Schema izolării enterobacteriilor 29
Fig.5.3. Bateria pentru coloraţia Gram 31
Fig. 5.4 Testul ureazei pe mediul MIU: tubul din stânga – bacterie urează negativă; tubul 33
din mijloc – bacterie urează pozitivă; tubul din dreapta – mediu steril.
Fig. 5.5. Caracterele biochimice testate pe mediul TSI 33
Fig. 5.6. Seruri anti Salmonella, seruri anti E.coli, test rapid Singlepath Salmonella 35
Fig. 5.7. Schema de lucru – antibiograma 36
Fig. 6.1.Aspecte macroscopice ale materiilor fecale 37
Fig.6.2. Aspecte clinice evidențiate la unii porumbei crescuți în voliere 37
Fig.6.3. Aspecte culturale în mediul lichid: turbiditate intensă 38
Fig.6.4. Mediul Levine – aspecte culturale ale bacteriilor Gram negative lactoza (+) și (-) 38
Fig. 6.5. Mediul Mac Conkey – aspecte culturale ale bacteriilor Gram negative care 38
fermentează
Fig.6.6. Mediul Coliform Chromocult Agar- bacterii coliforme - colonii roşii 39
E. coli - colonii de culoare albastru violet
Fig. 6.7.Mediul XLD- E.coli 39
Fig.6.8. Mediul XLD - aspecte culturale 39
Fig.6.9. Mediul XLD - tulpini de Salmonella sp. și Proteus sp., producătoare de H2S 39
Fig. 6.10.Geloză nutritivă - transplantarea și izolarea de culturi pure de bacterii Gram 39
negative
Fig.6.11. Bacterii Gram negative- frotiu din culturi , col. Gram, MO x 1000 40
Fig.6.12. Testul oxidazei: reacție negativă stânga ( Enterobacteriaceae); reacție pozitivă - 40
dreapta
Fig. 6.13.MIU și TSI – caractere biochimice specifice pentru Salmonella sp. 41
Fig. 6.14.TSI – caractere biochimice specifice pentru E.coli, Salmonella sp., Proteus sp., 41
Enterobacter sp., Klebsiella
Fig.6.15. E.coli – aspecte în mediul TSI și testul indolului utilizând reactivul Erlich Kovacs 41
Fig.6.16. Serotipizarea tulpinilor de Salmonella 41
testul imunocromatografic rapid Singlepath Salmonella și prin reacția de seroaglutinare rapidă pe

4
lamă
Fig.6.17 Testul hemolizei- Mediul Agar cu sânge berbec 10% - cultură mixtă de 42
enterobacterii hemolitice și nehemolitice
Fig. 6.18. Incidența genurilor din familia Enterobacteriaceae izolate de la porumbei 42
Fig. 6.19. Incidența comparativă a tulpinilor încadrate în familia Enterobacteriaceae, 43
izolate de la porumbei
Fig. 6.20. Incidența serogrupurilor patogene de Escherichia coli și Salmonella serogrupul 45
D, izolate de la porumbei
Fig.6.21. Grupe de antibiograme realizate pentru testarea sensibilității tulpinilor izolate de 46
la porumbei.
Fig.6.22. Incidența sensibilității tulpinilor de Escherichia coli față de antibioticele testate 47
Fig.6.23. Profilul de rezistențăal tulpinilor de E.coli izolate de la porumbei 47
Fig.6.24. Profilul de sensibilitate antimicrobiană a tulpinilor de Salmonella sp.gr.D 48

LISTA TABELELOR

Tabelul 1.1. Cele mai importante genuri și specii bacteriene de importanță 9

medicală incluse în fam. Enterobacteriaceae

Tabelul 3.1. Metode de diagnostic aplicate în infecțiile colibacilare aviare 23

Tabelul 6.1. Frecvența tulpinilor de Enterobacteriaceae izolate de la porumbei 42

Tabelul 6.2. Incidența genurilor din familia Enterobacteriaceae în probele 43

prelevate din cele două voliere

Tabelul 6.3. Incidența serogrupurilor patogene de E.coli și Salmonella izolate de la 45

porumbei
Tabelul 6.4. Rezultatele testării in vitro a sensibilității tulpinilor de E.coli față de 46

antbiotice
Tabelul 6.5.Rezultatele testării in vitro a sensibilității tulpinilor de Salmonella gr.D 48

față de antbiotice

LISTA ABREVIERILOR
AMC Amoxicilina-acid clavulanic
AMP Ampicilina
ENR Enrofloxacina
E Eritromicina
DA Clindamicina
NE Neomicina
STX/TS Trimetoprim+sulfametoxazol
TE Tetraciclina

5
 CUPRINS

Declaraţie olografa………………………………………………………………………... 3
Lista tabelelor și a figurilor………………………………………………………………. 4
Lista abrevierilor…………………………………………………………………………. 5
Cuprins……………………………………………………………………………………. 6
Introducere………………………………………………………………………………… 7
PARTEA I. CONSIDERAȚII GENERALE
CAPITOLUL I. FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE ……………………………… 9
1.1. Generalități: 9
taxonomie……………………………………………………….
1.2.Caractere generale……………………………………….……………………. 10
1.2.1. Habitatul enterobacteriilor…………………………………………. 10
1.2.2. Caractere cultural………………………………………………….. 10
1.2.3. Caractere biochimice și de metabolism……………………………. 10
1.3.Aspecte generale ale celor mai importante genuri din familia
Enterobacteriaceae………………………………………………………………… 11
1.3.1. Genul Escherichia ……….…………………………………………. 11
1.3.2. Genul Salmonella……………………………………………………. 12
1.3.3. Genul Klebsiella……………………………………………………… 13
1.3.4. Genul Proteus……………………………………………………….. 14
1.3.5. Genul Yersinia………………………………………………………. 15
CAPITOLUL II. ENTITĂȚI CLINICE DETERMINATE DE
ENTEROBACTERIACEAE LA PORUMBEI……………………….. 16
2.1. Salmonelozele aviare………………………………………………… 16
2.1.1. Paratifoza……………………………………………………………. 17
2.1.2. Tifopuloroza………………………………………………………… 18
2.2. Colibacilozele aviare…………………………………………………………. 20
CAPITOLUL III. CADRUL ORGANIZATORIC UNDE S-AU DESFĂŞURAT
CERCETĂRILE………………………………………………………………………….. 24
PARTEA II. CONTRIBUȚII PROPRII
CAPITOLUL IV. SCOPUL SI OBIECTIVELE CERCETĂRII……………………… 26
CAPITOLUL V. MATERIAL ȘI METODĂ……………………………………………. 28
CAPITOLUL VI. REZULTATE ŞI DISCUŢII………………………………………... 37
CAPITOLUL VII. CONCLUZII……………………………………………………….. 51
BIBLIGRAFIE……………………………………………………………………………. 52
.

6
 INTRODUCERE

Din cele mai vechi timpuri, grecii, romanii, chinezii observând atașamentul porumbeilor
față de propriul cuib, i-au folosit pentru mesagerie. În acea perioadă, creșterea porumbeilor era o
îndeletnicire proprie oamenilor avuți. Astazi, creșterea porumbeilor a devenit un hobby pentru
tot mai mulți oameni, care se bucură de frumusețea și inteligența lor.
De-alungul timpului s-a observat că patologia porumbeilor prezintă anumite
particularități comparative cu alte specii de păsări domestice. La porumbei, bolile pot evolua
diferit, cu forme mai ușoare sau mai grave, alteori sunt purtători asimptomatici de
microorganisme sau paraziți.
Grija față de sănătatea porumbeilor interesează nu numai columbofilii. Astfel că, atenția
acordată acestor păsări de către specialiști, a dus la concluzii care pun în discuție riscul pentru
sănătatea publică, având în vedere că cel puțin 60 de microorganisme diferite, care sunt patogene
pentru oameni, au fost izolate și de la porumbei. Dintre ele, menționăm Salmonella enterica
serovar Typhimurium și Chlamydophila psittaci; levuri precum Cryptococcus neoformans ;
virusuri : virusul West Nile sau protozoare: Toxoplasma gondii (Haag-Wackernagel,2004).
De asemenea ectoparaziții din specia Argas reflexus , pot afecta oamenii provocând boli
dermatologice sau reacții alergice sistemice ( Haag-Wackernagel și col., 2010). Contactul direct
cu aceste păsări în captivitate poate provoca o boală respiratorie alergică denumită “boala
crescătorilor de porumbei”.
Neluarea măsurilor cuvenite, impuse de legislația sanitar- veterinară, atunci evoluează
anumite focare de boală infecțioasă transmisibilă sau nerespectarea măsurilor de prevenire a
acestora, pot avea implicații economice importante prin difuzarea agenților patogeni către alte
specii de păsări sau către om.

7
 PARTEA I
CONSIDERAȚII GENERALE

8
 CAPITOLUL I
FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE

1.1. Generalități :taxonomie

Familia Enterobacteriaceae este o familie largă de bacterii incluzând mulți dintre cei
mai familiari agenți patogeni sau condiționat patogeni, cum ar fi: Salmonella, Shigella,
Escherichia, etc. (tabelul 1.1.)
Tabelul 1.1.
Cele mai importante genuri și specii bacteriene de importanță medicală incluse în fam.
Enterobacteriaceae (Carp Cărare C. și col. 2015)
Genul Specii de importanță medicală
Escherichia E.coli, E.fergusonii, E.vulneris
Salmonella S. bonhori, S. enterica
Shigella S.dysenteriae,S. flexneri, S.boydii, S.sonnei
Citrobacter C.freundii, C.diversus
Klebsiella K.pneumoniae, K.ozaenae, K.oxytoca, K.rhinoscleromatis
Enterobacter E.aerogenes, E.agglomerans
Morganella M.morganii
Providencia P.alcalifaciens, P.rettgeri, P.rustigianii, P.stuartii
Serratia S.marcescens, S.liquefaciens, L.plymuthica
Yersinia Y.pestis, Y.enterocolitica, Y.pseudotuberculosis

În urma studiilor genetice aceștia au fost plasați în phylum-ul Proteobacteria având

propriul ordin, Enterobacteriales. Multe bacterii ale acestei familii fac parte din microbiota
intestinului uman sau animal, altele sunt prezente în apă, pe sol, pe plante etc.
Clasificarea științifică a enterobacteriilor este următoarea:
Regn: Bacteria, Phylum: Proteobacteria, Classa: Gamma Proteobacteria, Ordin:
Enterobacteriales, Familia Enterobacteriaceae.
Familia Enterobacteriaceaea a suferit modificări morfogenetice semnificative în istoria
sa de peste 85 de ani, în special în ultimele 2 decenii (2000-2020). Dezvoltarea și introducerea de
noi metode moleculare, împreună cu tehnici inovatoare de laborator, au dus la multe progrese. Se
cunoaște faptul că, gama globală de enterobacterii este mult mai extinsă decât s-a recunoscut
anterior, deoarece acestea joacă roluri importante în procesele vegetative din mediul inconjurator
și apoi prin vectori la om si animale ( Janda J. Michael și col., 2021).
9
 În prezent, familia cuprinde 51 de genuri și 238 de specii, numărul de specii din cadrul
unui gen variind de la 1 la 22 ( Octavia S și col., 2014).
1.2. Caractere generale
1.2.1. Habitatul enterobacteriilor
Enterobacteriaceele sunt omniprezente în natura. Multe specii pot supraviețui în diverse
nișe ecologice, atât terestre, cât și acvatice, iar unele sunt asociate numai cu animale, plante sau
insecte. Mulți sunt agenți patogeni semnificativi pentru om, alte specii sunt patogene pentru
animale și/sau plante producând o serie de infecții. De asemenea, există numeroase aplicații care
utilizează specii din familia Enterobacteriaceae, fiind utilizate în agricultură, în producția de
proteine recombinante sau produse neproteice, în controlul bolilor infecționale, ca agenți
anticanceroși, în reciclarea deșeurilor biologice sau în bioremediere ( Octavia S. și col., 2014).
Enterobacteriile sunt responsabile de o mare parte a infecțiilor intestinale la om și
animale, fiind pretutindeni în lume considerați agenții etiologici cei mai frecvenți responsabili de
sindromul diareic infecțios și infecțiile tractusului urinar. Între acestea Escherichia coli este cel
mai frecvent izolată, fiind urmată de Klebsiella spp., Enterobacter spp., Proteus mirabilis și
Citrobacter spp.(Bush M. și col., 2020).
Sunt bacili Gram-negativi, mobili prin flagelii peritrichi sau imobili, neciliați,
nesporulați, cu sau fără capsulă (Guguianu E., 2002).
Enterobacteriaceaele pot fi împărțite în două mari categorii:
- saprofite, condiționat patogene (E. coli, Klebsiella spp., Enterobacter spp.)
- patogene (Salmonella spp., Shigella spp., Yersinia spp.). (Guguianu E., 2002).
1.2.2. Caractere culturale
Enterobacteriile sunt germeni nepretențiosi, cresc pe medii simple. Sunt germeni aerobi,
facultativ anaerobi care necesită, pentru o creștere optimă, temperaturi între 22-37°C.
Pe mediile neselective formează colonii de culoare gri (exceptând Serratia marcescens, -
colonii de culoare roșie), de tip „S”, (excepție Proteus spp., care prezintă fenomenul de cățărare).
Pe geloză-sânge, unele specii determină hemoliză beta(Carp-Cărare C. și col. 2015).
1.2.3. Caractere biochimice și de metabolism
Enterobacteriile sunt catalazo-pozitive și oxidazo-negative. Sunt bacterii chemoautotrofe
având ambele tipuri de metabolism: respirator și fermentativ. În urma fermentării glucozei se
formează acid cu sau fără producere gaz. Unele enterobacterii utilizează fermentativ lactoza
(Carp-Cărare C. și col. 2015).

10
 1.3. Aspectele generale ale celor mai importante genuri din familia
Enterobacteriaceae
1.3.1. Genul Escherichia
Escherichia este o grupare de Enterobacteriaceae mobile, care produc gaz din glucoză,
fermentează lactoza, produc β-galactozidază, produc indol și în mare parte lizin-decarboxilază.
Utilizează acetatul de sodiu, dar nu cresc pe medii cu citrat ca unică sursă de carbon (Simmons).
Nu produc H2S în mediul TSI, nu produc urează, nu lichefiază gelatina.
Speciile de Escherichia fac parte din microbiota intestinală a omului și animalelor cu
sânge cald, cu excepția E. blattae izolată numai de la insecte (Andres S. și col. 2004).
Escherichia coli este bacteria cel mai frecvent implicată în patologia infecțioasă
modernă. Acest aspect este cu atât mai important, întucât Escherichia coli este unul din germenii
cu o multirezistență la antibiotice, mai ales la cele β-lactamice.(Riccobono, E. et al., 2012; Ryu,
S.-H. et al., 2012)
Escherichia coli este condiționat patogenă, dar prezintă numeroase fenotipuri patogene
(patotipuri). Gene cromozomale, dar mai ales reasortarea a variați factori de patogentate prin
transfer plasmidic și conversie lizogenică determină la această bacterie condționat patogenă
constituirea numeroaselor sale patotipuri diareigene și uropatogene.
Patotipurile diareigene de E. coli recunoscute sunt în număr de 6:-enterotoxigen -ETEC-
enterohemoragic –EHEC, -enteroinvaziv –EIEC, -enteroagregativ –EaggEC, -enteropatogen –
EPEC, -enteroaderent difuz -DAEC
Modalitățile prin care tuplini de E. coli aparținând acestor patotipuri produc alterări ale
transportului de electroliți la nivel intestinal pot fi determinate de toxine (ETEC, EHEC,
EaggEC), aderența la celulele epiteliale intestinale (EPEC, DAEC), invazia celulelor epiteliale
(EIEC) și combinarea acestor factori ( Octavia S. și col., 2014).
Patotipurile urinare de E. coli sunt de departe cel mai frecvent agent etiologic (peste
80%) al infecțiilor tractusului urinar (ITU) Condiția gazdei este factorul primordial ce contribuie
la instalarea ITU ( Octavia S. și col., 2014).
Escherichia, ca toate enterobacteriile, este aerobă, facultativ anaerobă și se dezvoltă
optim la 370C. Pe mediile simple, fără inhibitori, se dezvoltă prompt, în 24 h și formează colonii
de tip S sau R. Pe mediile cu inhibitori, utilizate în practică pentru izolarea enterobacteriilor se
dezvoltă foarte bine pe medii slab selective, suferă o inhibiție parțială pe mediile moderat
selective și nu se dezvoltă pe mediile înalt selective(Carp-Cărare C. și col. 2015).
Colibacilii supraviețuiesc în mediul extern săptămâni sau luni de zile. Pot fi distruși în 30
minute la 600C. Manifestă sensibilitate față de antisepticele și dezinfectantele uzuale.

11
 E.coli este sensibil față de o gamă largă de antibiotice, în special față de gentamicină,
kanamicină, colimicină, polimixină B, neomicină, tetraciclină, cloramfenicol etc), sulfamide
(furazolidon, nitofurantoin etc), chimioterapice urinare (acid nalidixic) (Carp-Cărare C. și col.
2015).
1.3.2. Genul Salmonella
Prima tulpină de Salmonella a fost izolată de Eberth în 1880 de la un pacient cu febră
tifoidă. Salmon și Smith (1885) descriu pentru prima o salmonelă: Salmonella choleraesuis, pe
care o consideră în mod eronat, agentul etiologic al pestei porcine si o numesc ,,bacteria holerei
porcilor”. Denumirea genului a fost propusă în 1900 de catre Lignieres, în onoarea lui Salmon.
- enterica
La ora actuală, genul cuprinde 2 specii: - arizonae
- diarizonae
 Salmonella enterica cu 6 subspecii
- houtenae
 Salmonela bongori - indica
- salamae
In funcție de prezența anumitor antigene somatice și flagelare, salmonelele sunt grupate
în 51 serogrupe și peste 2800 serotipuri (serovariante). Asemănător speciilor, serovariantele
poartă denumiri binominale inspirate de numele speciei receptive, afecțiunea provocată (sau
combinația celor două), localitatea în care au fost izolate, ca de exemplu: S. anatum, S.
enteritidis, S. abortusovis, S. choleraesuis, S. dublin, S. panama.
Subspecia S. enterica include 1435 serotipuri care se izolează în proporție de 90% de la
om și animalele cu sânge cald.
Celelalte subspecii și S. bongori reprezintă un procent redus, care se izolează mai ales de
la păsări, animalele cu sânge rece și din mediul ambiant.
Salmonelele au ca nișa ecologică tubul digestiv la om și animale dar , spre deosebire de
E.coli care face parte din microbiota intestinală rezidentă, prezența lor este legată de starea de
boala sau de portaj. Prin intermediul materiilor fecale de la bolnavi și purtătorii clinic sănătoși,
sunt contaminate mediile naturale și alimentele, care devin surse secundare de infecție. -
In condiții favorabile de temperatură, umiditate și pH, salmonelele supraviețuiesc în sol,
ape de suprafață și reziduale, timp îndelungat, de la câteva luni până la câțiva ani.
Salmonelele sunt germeni aerobi, facultativ anaerobi care se dezvoltă optim pe medii de
cultură uzuale (geloză nutritivă, bulion, agar-sânge) în 24 ore la 37 0C. Pentru izolarea
salmonelelor din materialele patologice sărace în germeni sau contaminate, se recomandă
însămânțarea acestora pe medii de cultură speciale, de îmbogățire și selective:
Salmonelele au formă bacilară sau cocobacilară, cu dimensiuni de 2-5/0,7-1,5 microni,
Gram negative, necapsulate, nesporulate, mobile (cili peritrichi),cu excepția subspeciei
12
Salmonella gallinarum-pullorum care este imobilă. Fermentează constant glucoza cu producție
de gaz, nu fermentează lactoza și zaharoza, nu produc indol și nu descompun ureea, produc H 2S,
metabolizează citratul de amoniu reduc nitrații în nitriți.
Salmonella posedă o structură antigenică complexă:
 Antigene somatice „O”- de natură lipidopoliglucidică, sunt termostabile și
alcoolorezistente; determină serogrupa;
 Antigene flagelare „H”- de natură proteică, sunt termolabile și alcoolo-sensibile;
determină serotipul. Lipsesc la serovarul Salmonella pullorum –gallinarum. Salmonelele produc
alternativ două categorii de antigene flagelare, fenomen numit variație de fază: antigene de faza
I – notate cu litere mici ale alfabetului latin (a, b...); sunt responsabile de aglutinarea specifică cu
serul omolog; determină serotipul și antigene de faza II – notate cu cifre arabe; sunt comune mai
multor serotipuri, determinând aglutinări încrucișate.
 Antigene de suprafață „Vi” - termolabile dar rezistente la alcool și formol. Sunt
antigene de suprafață, prezente doar la 3 serotipuri (S.typhi, S. paratyphi și S.dublin) care, prin
poziția lor, maschează antigenele somatice împiedecând aglutinarea cu serurile de grup, anti,,O”.
 Antigene „M” – descrise inițial la speciile cu tulpini mucoide (S. paratyphi B),
ulterior și la S.typhimurium, S. choleraesuis, S.enteritidis etc. Unele specii de Salmonella
prezintă mai multe tipuri de antigene M dar care dețin cel puțin o fracțiune antigenică comună.
S-a semnalat înrudirea antigenică între antigenul M de la Salmonella și antigenul K de la
Klebsiella.
Toate tulpinile de Salmonella sunt considerate patogene, cu grade diferite de
patogenitate in funcție de serotip și acționează prin virulență și toxigeneză. Factorii de virulență
sunt reprezentați de capsulă și fimbrii. Toxinele identificate sunt: endotoxine: (LPS)- antigenul
„O” și antigenul „Vi”;exotoxine: enterotoxina, citotoxina (Carp-Cărare C. și col. 2015).
1.3.3. Genul Klebsiella
Genul Klebsiella face parte din grupa enterobacteriilor imobile, încapsulate, care
fermentează glucoza cu producere de mari cantități de gaz. Pe mediile simple și pe cele slab
selective cresc repede, formând de obicei colonii mucoide. Fermentează majoritatea zaharurilor
și produc acetilmetilcarbinol (reacția Voges-Proskauer pozitivă). Cresc pe mediile cu citrat
(Simmons), produc lizindecarboxilază și urează. Nu produc H2S și fenilalanindezaminază (Carp-
Cărare C. și col. 2015).
Klebsiella pneumoniae și Klebsiella. oxytoca sunt cele mai frecvente enterobacteriaceae
implicate în infecțiile nosocomiale (Hoenigl M, și col., 2012)

13
 Ambele specii au fost izolate din bronhopneumonii, infecții urinare, enterite și post-
operator în complicații septice generalizate ori localizate. Septicemiile cu Klebsiella au un
prognostic sever (Hoenigl M. și col., 2012).
Pe medii nutritive simple și medii slab selective se dezvoltă repede, formând în 24 h
colonii mari de 2-3 mm, rotunde mucoide. Acest aspect se accentuează la 48h, când diametrul
coloniilor atinge 3-4 mm și apare o evidentă tendință de confluare. Reacțiile metabolice pe
mediile TSI și MILF permit o diferențiere clară a speciilor de Klebsiella de celelalte
enterobacterii, find posibilă chiar și o diferențiere între cele 2 specii mai frecvent izolate din
procese patologice. K. oxytoca produce indol, caracter unic ce o diferențiază de K. pneuminiae.
(Jonas D. și col., 2004; Carp-Cărare C. și col. 2015;Guguianu E., 2002).
Tiparea serologică se practică în laboratoarele specializate. Încadrarea în serovarul K se
poate face prin aglutinare, coaglutinare sau latexaglutinare. Pentru oricare din aceste metode
încadrarea este laborioasă și pretențioasă datorită numărului mare de serovaruri, 77 și a
înrudirilor antigenice frecvente între serovaruri (Jonas D. și col., 2004; Carp-Cărare C. și col.
2015).
1.3.4. Genul Proteus
Genul Proteus cuprinde Enterobacteriaceae mobile care fermentează glucoza cu puțin
gaz, produc H2S, urează și fenialalanindezaminază, nu fermentează lactoza, nu produc
lizindecarboxilază și β-galactozidază. Pe medii nutritive simple prezintă fenomenul de invazie
sau de migrare, caracteristic genului(Carp-Cărare C. și col. 2015).
Taxonomic genul este format din 8 specii, dintre care numai 3 prezintă importanță
medicală (Carp-Cărare C. și col. 2015).
Proteus mirabilis este, după Escherichia coli, agentul etiologic cel mai frecvent al
infacțiilor urinare, iar Proteus vulgaris a fost incriminat în infecții urinare și în gastroenterite cu
aspect de toxiinfecții alimentare (Adamus-Bialek WE și col., 2013 ). Sporadic, au fost semnalate
infecții și la porumbei, evoluând sub forma unor pododermatite (R.G. Olinda și col., 2012).
Identificarea preliminară a genului Proteus este una din cele mai facile, bazându-se pe
caracterstica, unică la Enterobacteriaceae, de a invada mediile simple gelozate. Din locul
inoculării, valuri succesive de cultură migrează concentric până la marginea mediului sau până la
întâlnirea cu valul migrator al altei colonii. Când coloniile migratoare aparțin aceleiași tulpini,
valurile se intrică, formând o pânză comună. Dacă ele aparțin însă la două tulpini diferite, chiar
din aceeași specie de Proteus, migrările se opresc la 1-2 mm distanță, între ele trasându-se o linie
de demarcație. Acest fenomen, cunoscut sub numele de fenomenul de demarcație Dienes, este
folosit ca marker epidemiologic (Carp-Cărare C. și col. 2015).

14
 Asocierea de medii TSI și MILF diferențiază Proteus de celelalte enterobacterii lactozo-
negative prin producerea de fenilalanindezaminaza și absența lizindecarboxilazei. Producerea de
indol de către Proteus vulgaris diferențiază speciile de Proteus chiar în etapa preliminară a
diagnosticului. Pentru identificarea definitivă poate fi făcută tiparea serologică, bacteriofagică
sau rezistotipia. Pentru rezistotipie se pot folosi antibiotice din grupul β-lactamilor,
aminoglicozidelor și enrofloxacinelor, față de care tulpinile de Proteus au dovedit grade și
spectre diferite de sensibilitate (Drzewiecka D , 2016).
1.3.5. Genul Yersinia
Bacteriologul francez Alexandre Yersin a izolat pentru prima dată bacteria cauzatoare a
epidemiei de pestă din Hong Kong de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Genul Yersinia a fost
propus de către Van Loghe (1944) și include 12 specii. Dintre acestea, următoarele specii sunt cu
relevanță patologică pentru om și animale: Y.pestis, Y.pesudotuberculosis, Y.enterocolitica (cu
subspeciile enterocolitica și palearctica) și Y ruckeri.
Speciile genului Yersinia se izolează frecvent din sol și ape. Rezervorul natural pentru
aceste microorganisme îl constituie rozătoarele și păsările sălbatice.
Yersinia pseudotuberculosis (bacilul lui Malassez și Vagnal) constituie agentul etiolgic
al pseudotuberculozei la rozătoare. Astfel, șobolanul, cobaiul, șoarecele constituie rezervoare
naturale pentru acești germeni patogeni. Boala evoluează și la păsările domestice și sălbatice, la
bovine, ovine, caprine, pisică, vulpea argintie. Yersinia enterocolitica produce la copii o
gastroenterită gravă. Yersinia pestis este cunoscută ca fiind agentul etiologic al pestei umane
(pesta bubonică, ciuma), una dintre cele mai grave epidemii umane. Rezervorul natural îl
constituie rozătoarele. Yersinia ruckeri produce o boală infectocontagioasă cu evoluție enzootică
și mortalitate crescută la pastravii de crescătorie și alte salmonide, cunoscută sub numele de
yersinioză sau ,,gura roșie”.

15
 CAPITOLUL II
ENTITĂȚI CLINICE DETERMINATE DE ENTEROBACTERIACEAE LA
PORUMBEI

Izolarea Enterobacteriaceaeelor din căile respiratorii sau organelle reproductive este

anormală. Aceste bacterii poate coloniza majoritatea țesuturilor aviare, fiind considerate agenți
patogeni secundari. În unele cazuri, Enterobacteriaceae pot funcționa ca agenți patogeni primari.
Virulența enterobacteriilor diferă în funcție de genul și specia bacteriană și este dependentă de de
imunitatea gazdei. Genurile Shigella și Edwardsiella nu sunt în mod normal izolate de la păsări
și foarte rar sunt izolate de la porumbei. Genurile Enterobacter, Hafnia, Serratia și Proteus au o
patogenitate redusă. http://avianmedicine.net/wp-content/uploads/2013/03/33.pdf
Dintre enterobacterii, speciile genului Salmonella prezintă un risc ridicat pentru sănătatea
umană și animală. Acești agenți patogeni sunt cel mai frecvent transmise de la produsele avicole
la oameni și sunt, de asemenea, asociate cu pierderi economice severe (Paul Ioan, 2000, Perianu
Tudor, 2011)
2.1. Salmonelozele aviare
Salmonelozele aviare se întâlnesc la toate speciile şi vârstele, fiind produse de o
multitudine de serovarietăţi şi serotipuri (peste 200 după Lecoanet, 1992). Din punct de vedere
epizootologic se pot deosebi: salmonelozele proprii galinaceelor şi paratifoze sau salmoneloze
comune tuturor speciilor de păsări . Trebuie remarcat că, mai mult decât la mamifere, la păsări
trebuie diferenţiate: infecţia şi maladia salmonelică. În primul caz, păsările sunt purtătoare de
salmonele şi generatoare ale unor toxiinfecţii alimentare, element epidemiologic deosebit de
important; în al doilea caz, maladia salmonelică, are foc exprimarea morfoclinică a infecţiei
salmonelice (Paul Ioan, 2000, Perianu Tudor, 2011).
În funcție de mobilitatea salmonelelor, infecțiile salmonelice sunt divizate în două
categorii: infecții produse de salmonelele imobile și de salmonelele mobile. Cea de-a doua
categorie este cea mai extinsă ca incidență și cea mai importantă din punct de vedere
economic și epidemiologic și sunt cunoscute sub denumirea de paratifoze (infecții paratifoide),
(Perianu Tudor, 2011).

16
 2.1.1. Paratifoza
Paratifoza sau salmoneloza produsă de salmonelele mobile și este cunoscută sub diverse
denumiri: paratifoida, ologeala aripilor, șchiopătura și paralizia degetelor. Paratifoza este larg
răspândită la porumbeii adulți.
Paratifozele aviare sunt determinate de S. tphimurium în 63-93% din cazuri (Volintir,
1975), S. enteritidis şi mult mai rar, S. Heidelberg, S. Thompson, S. infantis, S. London, S.
anatum (Severeanu Igor și col.,1996).
La interpretarea infecţiilor salmonelice trebuie să se mai ţină seama că, spre deosebire
de mamifere, la porumbei, ca și la celelalte păsări, neutrofilele și nu monocitele, au capacitatea
de a fagocita salmonelele aparţinând serovarietăţii S.enteritidis (Severeanu Igor și col.,1996).
Alături de porumbei, sunt receptive la infecţie și alte specii de păsări: curcile, găinile,
bibilicile, gâştele, ratele, fazani, prepeliţele, canarii, peruşii.
Tabloul clinic
Boala evoluează acut și subacut atât la tineret cât și la adulți. Leziunile sunt destul de
asemănătoare cu cele din tifopuloroză.
Perioada de incubație variază în infecția naturală, între 3-6 zile.
Semnele clinice în faza acută variază de la abatere, inapetență, slăbire accentuată, sete
accentuată, până la artrite, semne nervoase cu paralizii ale aripilor, diaree și moartea în 7 zile.
Uneori evolueză lent, asimptomatic sau cu semne de boală șterse.
În această fază, salmoneloza poate evolua cu localizări diferite.
Forma intestinală (enterită): diaree apoasă sau mucoasă, urât mirositoare, de culoare
galbenă sau verzuie. Simptomele sunt mai accentuate la puii de porumbei, penele din jurul
cloacei ca și penele cozii sunt murdărite cu fecale. Porumbeii bolnavi sunt apatici, nu consuma
furajuș, slabesc, sete pronunțată ochii sunt retractați și moartea poate surveni în câteva ore la
puii din cuibar.
Forma articulară se manifestă prin tumefieri articulare, zone calde, direroase,, pareze ale
picioareșpr sau aripilor, etc. Porumbeii schioapătă și nu mai pot zbura..
În faza subacută, apar tulburări respiratorii, articulațiile aripilor și picioarelor sunt
deformate, calde, sensibile la atingere ceea ce duce la anularea zborului (boala aripilor).
(Severeanu Igor și col.,1996).
La porumbeii adulți, evoluția este asimptomatică, dar sunt prezente leziunile
anatomopatologice (Severeanu Igor și col.,1996, Perianu T., 2011).
Tabloul anatomopatologic
La necropsie se găsesc leziuni de enterită cataral-necrotică sau difteroidă. În formele
cronice, se pot întâlni focare necrotice în musculatura pectorală, pulmon, ficat, pancreas. În
17
creier, se găsesc uneori abcese. Articulaţiile lezate conţin un exsudat filant sau fibrinos (Perianu
T., 2011).
2.1.2. Tifopuloroza
Tifopuloroza este o salmoneloză aviară, produsă de salmonelele imobile, manifestată
prin tulburări digestive și mortalitate ridicată în timpul incubaţiei, în primele 3 săptămâni după
ecloziune şi într-o măsură mai redusă, la tineret şi la păsările adulte (Paul I., 2000). Din punct
de vedere sanitar, tifopuluroza nu se transmite la om ( Perianu T., 2011, Carp Cărare C.,
2014).
Cunsocută inițial sub denumirea de enterita infecțioasă a păsărilor, primele descrieri au
fost efectuate de Klein în 1889, când se izolează și agentul etiologic. De-alungul timpului,
boala a fost cunoscută sub diverse denumiri: septicemia fatală a puilor, diareea albă, diareea
albă bacilară sau boala clocitului artificial ( Perianu T., 2011).
Agentul etiologic este Salmonella enterica serovarianta galinarum, biovarietățile
gallinarum și pulorum (Perianu T., 2011; Carp Cărare C. și col., 2015). Cele două varietăți
sunt asemănătoare din punct de vedere antigenic, având antigene comune (Perianu T., 2011,
Țogoe Iulian și col., 2006).
Caractere epidemiologice
Fiind o boală infectocontagioasă, boala evoluează enzootic la pui și sporadic la păsările
adulte. Focarele de boală se declanșează în perioada de primăvară (Severeanu Igor și col.,1996;
Perianu T., 2011). Salmonella pullorum și Salmonella gallinarum sunt considerate perfect
adaptate la păsări. De obicei cauzează boli la găini, curcani și păsări de vânat(de exemplu,
fazani, prepelițe, bibilici, potârnici, păuni), dar au fost semnalate cazuri produse de unul sau
ambele organisme la rațe, gâște, porumbei, diverse psittacine, vrăbii, grauri și alte
păsări.Tulpinile izolate de la păsările de vânat apartin speciilor de Salmonella si care evolueaza
de obicei, la păsările de curte, fiind intretinute de păsările de vânat. Spre exemplu, Salmonella
pullorum tip 7 a fost detectat la fazani dar nu și la alte păsări.
Sunt susceptibile la infecţia cu S. gallinarum-pullorum: găinile, curcile, fazanii,
prepeliţele, porumbeii și unele păsări sălbatice. Comparativ cu celelalte specii, la porumbei,
aspectele clinice și lezionale nu sunt la fel de pronunțate ( Perianu T., 2011). Deși cazurile
clinice nu sunt frecvente la porumbei sau alte specii de pasari salbatice, Salmonella pullorum a
fost detectată serologic și bacteriologic la diverse specii din habitatele terestre și acvatice,
inclusiv păsări marine.
În lucrările de specialitate mai persistă divizarea acestei boli în două entităţi: puloroza
şi tifoza, considerându-se eronat că prima ar fi caracteristică puilor şi tineretului și cealaltă
păsărilor adulte (Severeanu Igor și col.,1996). Cum bacteriologii (Christensen şi colab., 1993)
18
consideră aceşti doi germeni aparţinând aceleiaşi serovarietăţi, serovarietăţile gallinarum şi
pullorum fiind foarte înrudite filogenetic iar leziunile produse diferă doar în funcţie de vârsta
gazdelor ( Paul I., 2000).
Principalele surse de infecție sunt păsările bolnave, lichidele embrionare, embrionii,
coaja ouălor, fecalele care contaminează puierițele, așternuturile, adăposturile, apa, ustensilele,
etc. (Perianu T., 2011).
După infectarea organismului, salmonelele rămân cantonate în tubul digestiv, vezica
biliară, ovare ( salmonelele se transmit vertical prin ouă), păsările rămânând practic, toată viața
purtătoare de salmonele. Prin urmare, infecția se poate transmite atât vertical cât și orizonal, pe
cale respiratorie, conjunctivală și digestivă ( Perianu T., 2011).
Morbiditatea și mortalitatea variază în imite larigi, variind între 1-70% (Perianu T.,
2011).
Principalele cauze care concură la declanșarea infecțiilor sunt egate de condițiile de
întreținere, transportul, concervarea și incubarea ouălor, carențele nutritive, etc., (Perianu T.,
2011).
Patogeneza
Transmiterea verticală a salmonelelor și contaminarea cojii ouălor prin diferite
mijloace, duc la infectarea puilor în diferite etape de evoluție embrionară. Ca urmare a
mortalității embrionare, se constată un grad scăzut de ecloziune. Unii embrioni ajung la
maturitate, ecolzionează, aparent sănătoși dar purtători de salmonele, dezvoltă la un moment
dat simptomatologie specificăinfecției salmonelice și devin surse de contaminare pentru
întreaga populație de pui și adulți cu care intră în contact (Perianu T., 2011).
Tabloul clinic
Simptomatologia diferă în funcție de vârstă.
La pui evoluează acut cu mortalitate prezentă la câteva zile după ecloziune. Semnele
clinice sunt exprimate prin abatere, imobilitate, anorexie și anemie, diaree albă cretacee (aspect
specific infecției salmonelice) (Perianu T., 2011). În jurul cloacei, puful este aglutinat și apar
dopuri de materii fecale care obstructuează orificiul cloacal. Datorită colicilor abdominal, pui
țipă, se deplasează foarte greu, mortalitatea fiind de 90-100% (Severeanu Igor și col.,1996;
Perianu T., 2011).
Aceași simptomatologie, dar mai atenuată, este prezentă și în evoluția subacută care se
manifestă la puii de peste o săptămână. Mortalitatea este la fel de ridicată (90%) (Perianu T.,
2011). Puii care au rezistat acestor etape clinice, ajung adulți purtători de salmonele.
Adulții, pot dezvolta forme acute și cornice ale infecției salmonelice. Clinic,forma
acută se manifestă prin abatere, anorexie, diaree galben-portocalie, febră, anemie, paliditatea
19
crestei și bărbiței și scăderea bruscă a ouatului. Forma cronică se suspicionează pe baza
scăderii bruște a ouatului, ouăle sunt moi cu coajă subțire sau neformată. Datorită peritonitei
viteline, abdomenul este dilatat, păsările nu se mai pot deplasa și se remarcă o poziție
defectuază a corpului ( aspect de penguin) (Severeanu Igor și col.,1996, Perianu T., 2011).
Tabloul anatomopatologic
La pui, principala leziune constatată in această formă de boală, este o uşoară congestie
a pulmonilor şi prezenţa pe faţa superioară a acestora, a unor focare miliare, gălbui, care prin
extensiune şi confluare pot cuprinde aproape în întregime pulmonii la puii morţi în primele 2-3
zile. Sunt focare de necroză şi infiltraţie macrofagică, analoage focarelor salmonelice de la
mamifere. Cu cât puişorii înaintează în vârstă, leziunilor pulmonare li se asociază importante
modificări miocardice, respectiv o miocardită limfohistiocitară. De asemenea, este identificată
neresorbţia sacului vitelin şi aspectul -gălbui al ficatului. Aceste aspecte pot fi normale la
această vârstă, resorbţia vitelusului şi brunificarea ficatului intervenind numai ulterior, spre
sfârşitul primei săptămâni (Paul I., 2005).
Ca efect al infecţiilor posteclozionale, la puii morti predomină leziunile miocardice.
Apar acum şi leziuni hepatice, exteriorizate prin simplă congestie (brunificarea ficatului), un
aspect pestriţ (congestie şi hiperplazie histiocitară) sau verzui, efect al stazei biliare. În
musculatura ventriculului ca şi în porţiunea terminală a intestinului pot fi observaţi noduli
miliari, gălbui, caracteristici ( Paul I., 2005, Perianu T., 2011).
La puii mai în vârstă, se instalează infecţia latentă, exteriorizată prin predominanţa
miocarditei nodulare, a hepatitei şi a nefritei salmonelice. Hepatita salmonelică la această
vârstă se manifestă prin mărirea în volum a ficatului şi apariţia pe un fond congestiv sau
verzui, bronzat, a focarelor miliare cenuşii-albicioase (Paul I., 2005, Perianu T., 2011).

2.2. Colibaciloza aviară

Infecțiile colibacilare sunt entități comune mai multor specii de păsări produse de
Escherichia coli, ce pot evolua ca infecție primară (colisepticemie mai ales în primele zile de
viață), sau ca infecție secundară, exprimată prin, enterite, artrite, salpingite, peritonite,
aerosaculite și poliserozite de diferite intensități ( Paul I., 2000, Perianu T., 2011).
Caractere epidemiologice
Boala poate evolua la orice vârstă, începând din primele zile de viață, dar cel mai frecvent
între 20-60 zile, când mortalitatea poate să atingă sau să depășească 40% (Severeanu Igor și
col.,1996).
Colibacilii fac parte din microbiota intestinală a porumbeilor fără să producă infecții
intestinale, dar devin patogeni atunci când apar factori predispozanți cum ar fi lipsa curățeniei în
20
voliere, stresul de transport, microclimatul din adăposturile porumbeilor, praful și gazele iritante
emanate din fermentarea dejecțiilor. Toate acestea sensibilizează organismul porumbeilor. În
plus, parazitozele intestinale, tratamente cu antibiotice sau alte substanțe antimicrobiene,
dismicrobismul creat în urma acestor tratamente, etc pot duce la selectarea unor tulpini de E. coli
patogene și declanșează un tabloul clinic specific infecțiilor gastrointestinale (Severeanu Igor și
col.,1996).
Este admisă și transmiterea infecției pe cale verticală. Aceasta se realizează în mod
diferit, dependent de specificul fiecărei unități. În unele cazuri, Escherichia coli poate fi
încorporat în ou datorită unei infecții a oviductului, oul contaminându-se în momentul în care
traversează oviductul sau, în cazul ovaritelor, oul poate conține germenul din momentul
ovulației.
Rezistența colibacililor față de acțiunea factorilor de mediu este variabilă, fiind sensibili
la acțiunea dezinfectantelor uzuale iar față de antibioticele și chimioterapicele colibacilii
acționează diferit (Carp Cărare C. și col., 2015).
Patogeneză
În producerea bolii, prima etapă este constituită din pătrunderea germenilor în organism
pe cale respiratorie, digestivă și atașarea (colonizarea) la mucoase (fig.3.5).

Tractul digestiv
Sistem circulator + factori de virulenta
e.coli Tractul respirator
Infectie generalizata

Fig.3.1. Etapele din colibaciloza sistemică

În colibaciloza septicemică (sistemică), întâlnită frecvent în creșterea intensivă, tulpinile

de Escherichia coli după colonizare și penetrarea mucoasei intestinale sau respiratorie, intră în
sistemul circulator. La nivelul mucoaselor germenii pot persista, se pot multiplica datorită
acțiunii altor factori de virulență asociați (aerobactina, rezistența la efectul bactericid al serului),
cauzând infecții generalizate (Perianu T. și col., 2011).
Tabloul clinic
În infecțiile experimentale, perioada de incubație este relativ scurtă, de câteva zile sau
chiar ore.
La adulți, poate evolua un timp îndelungat cu forme ușoare de boală, în timp ce la tineret,
boala are o evoluție foarte scurtă, mai ales dacă sunt afectați sacii aerieni după care se instalează

21
enterita cu diaree profuză și moartea rapidă a puilor. Uneori evoluția este septicemică (Severeanu
Igor și col.,1996).
Boala are manifestări diferite, fiind afectate majoritatea organelor interne. În cazul
instalării aerosaculitei se observă rinita cu scurgeri nazale gălbui, tulburări respiratorii cu
respirație sforăitoare, uneori apare conjunctivita, fiind prezente scurgerile oculare (Severeanu
Igor și col.,1996).
Forma digestivă se manifestă cu enterită, diaree de culoare gălbuie, urât mirositoare,
urmată de slăbire accentuată, inflamarea acumularea de gaze în stomacul glandular. În pararel
cu aceste manifestări se constată lipsa poftei de mâncare (Severeanu Igor și col.,1996).

Fig.3.2. Aspecte clinice la porumbeii adulți cu enterită

Tabloul anatomopatologic
Tabloul lezional se corelează cu vârsta și cu durata de evoluție. La porumbeii cu evoluție
acută se constată congestia ficatului, splinei, rinichilor, enterita catarală, hemoragii pe seroasele
toracică și abdominal precum și pe pericard. În forma cronică, la adulți apar aceleași leziuni de
enterită, congestia organelor parenchimatoase, prezența unor nodule necrotici în ficat și uneori
peritonite. De asemenea, se constată leziuni localizate la nivelul ovarelor iar foliculii ovarieni
sunt degenerați (Severeanu I. și col.,1996).
La embrionii infectați transovarian se constată că, organoleptic vitelusul își schimbă
aspectul normal, devenind vâscos, de culoare galben-verzuie cu aspect cazeos sau apos, galben-
maroniu. Sacul vitelin este congestionat și edemațiat.

Fig.3.3 Sacul vitelin congestionat și edemațiat

22
 La embrionii morți în a doua perioadă a embriogenezei (după vârsta de 18 zile) sau în
primele zile după ecloziune, se constată: omfalită și vitelosaculită, congestii, exsudate seroase
sau serofibrinoase a seroaselor și în special a pericardului (Severeanu I. și col.,1996).
Diagnosticul
Diagnosticul se stabilește prin coroborarea aspectelor morfoclinice cu izolarea și
identificarea tulpinilor de Escherichia coli (tabelul 3.1)
Tabelul 3.1.
Metode de diagnostic aplicate în infecțiile colibacilare aviare

Nr.
crt Metoda de diagnostic Obiectivele urmărite pentru stabiliea diagnosticului
1. Ancheta epidemiologică - Originea puilor; acțiunile imunologice efectuate;
- Procentul morbiditate și mortalitate;
- Respectarea vidului sanitar.
2. Examenul clinic Manifestările clinice în funcție de vârstă și de forma de evoluție.
3. Examenul morfopatologic Leziunile macroscopice în funcție de forma evolutivă;
Leziunile microscopice.
- Izolarea și identificarea agentului cauzal;
4. Examenul de laborator - infecția experimentală pentru a determina patogenitatea
sușelor colibacililor izolați.

Profilaxia și combaterea
Prevenirea infecțiilor colibacilare se realizează numai prin măsuri generale nespecifice.
Principala măsură ce se aplică este respectarea cu strictețe a regulilor de igienă și de
creștere. Voliera și adăposturile, instrumentarul utilizat pentru porumbei, trebuie curățate
constant. Excrementele și așternutul murdărit trebuie îndepărtate cât mai des posibil iar această
operațiune se face în absența porumbeilor. De asemenea, este necesară o bună aerisire a spațiilor
de cazare pentru prevenirea unui aer viciat(Severeanu I. și col.,1996).
Periodic se controlează starea de sănătate a porumbeilor, prin examene parazitologice.
Preventiv se administrea vitamine și minerale care sunt necesare pentru creșterea imunității
porumbeilor.

23
 CAPITOLUL III
DESCRIEREA CADRULUI ORGANIZATORIC ÎN CARE S-AU
DESFĂȘURAT CERCETĂRILE

Cercetările s-au desfășurat în cadrul laboratorului de microbiologie al Facultății de

Medicină Veterinară din cadrul U.Ș.A.M.V.
Materialul biologic supus testărilor microbiologice au provenit din două voliere aflate
în județul Neamț (fig.)

Fig.4.1. Volierele din care au fost prelevate probele biologice

Laboratorul de microbiologie al Facultății de Medicină Veterinară Iași este dotat cu

aparatură necesară cultivării și conservării microorganismelor: termostat, incubator, frigider,
congelator dar și aparate folosite la sterilizarea mediilor de cultură și a instrumentarului
(autoclav, etuvă).
24
 PARTEA a II-a
CERCETĂRI PROPRII

25
 CAPITOLUL IV
SCOPUL ȘI OBIECTIVELE CERCETĂRII

Scopul lucrării
Acest studiu a avut ca scop determinarea portajului enterobacteriaceelor potențial
patogene la porumbei, având în vedere rolul acestor păsări, în transmiterea unor tulpini
patogene, cu risc pentru sănătatea altor specii de păsări sau tulpini cu risc zoonotic.
Porumbeii au fost asociați cu oamenii încă dinainte de 3000 și 5000 î.Hr. și reprezintă
aproximativ 50% din toate păsările aflate în captivitate. Columbidele sunt folosite pentru hrană,
hobby, sport (curse homer), divertisment, concursuri de prezentare (porumbei exotici),
spectacole și expoziții competitive, cercetare și comunicare. Toate rasele domestice de porumbei
sunt derivate din porumbelul comun ( Columba livia ) și există acum peste 800 de soiuri (Harlin
R, și col., 2019,Severeanu I. și col.,1996).
Capacitatea lor sportivă și comportamentul lor la concursurile organizate de columbofili
sunt trăsături importante pentru a face performanta, iar performanța acestor păsări este strâns
legată de starea de sănătate a acestora. Încă de la eclozare, crescătorii acordă o atenție deosebită
și adecvată îngrijirii porumbeilor. Din acest motiv se desfășoară diverse activități profilactice pe
lângă hrana echilibrată și administrarea unor suplimente nutritive care să mențină o imunitate
ridicată.
Cu toate acestea, apar diferiți factori de stres care sensibilizează organismul porumbeilor
sensibilinzându-i față de anumiți microbi oportuniști, așa cum sunt enterobacteriile. De
asemenea, unele tratamente modifică microbiota intestinală, ceea ce poate duce la selectarea
unor tulpini de enterobacterii cu potențial patogen accentuat și chiar rezistente la antibioticele
utilizate în terapia curentă a porumbeilor.
Din acest motiv, am considerat necesar să realizăm o monitorizare a principalelor
enterobacteriacee care pot declanșa boli infecțioase la porumbei și care pot duce la importante
pierderi pentru columbofili.
Obiectivele studiului:
Principalele obiective au fost:

26
1. Examinarea porumbeilor din două voliere aparținând unor colummbofili pasionați din
județul Neamț
2. Prelevarea probelor cloacale de la porumbeii cu și fără manifestări gastrointestinale
3. Prelevarea probelor de fecale proaspete din spațiile de cazare a porumbeilor
4. Izolarea și identificarea speciilor bacteriene din familia Enterobacteriaceae.
5. Testarea sensibilității tulpinilor izolate față de antibioticele utilizate în terapia
porumbeilor.

27
 CAPITOLUL V
MATERIAL ŞI METODĂ

În perioada 2019-2020 s-au recoltat și examinat 20 de probe de fecale, câte 10 probe de

fecale din fiecare volieră. Din cele 10 probe de fecale, 5 au fost tampoane cloacale și 5 au fost
prelevate din materii fecale proaspete eliminate pe pardoseala volierii.
1. Recoltarea probelor
Recoltarea probelor s-a efectuat în condiţii optime de asepsie, cu respectatea tuturor
normelor şi regulilor impuse de cercetarea microbiologică.
Probele cloacale au fost recoltate cu tampoane sterile. Toate eșantioanele au fost
individualizate, fiind notate urmatoarele elemente: proveniența ( voliera 1 și voliera 2), data de
recoltare; aspectul materiilor fecale ( modificate/nemodificate) ( fig.5.1. ).

Fig.5.1. Prelevarea probelor de la porumbei

2. Însămânțarea materialelor patologice
Probele au fost investigate din punct de vedere microbiologic în Laboratorul de Microbiologie al
Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Iași.

28
 Enterobacteriile condiționat patogene sunt microorganisme aerobe, facultative anaerobe, astfel că
însămânţarea primară a materialelor patologice s-a efectuat pe medii uzuale pentru bacteriile aerobe :
bulion nutritiv, geloză nutritivă și geloză-sânge ( fig.5.2.)

Proba

Medii lichide:
bulion nutritiv,

Incubare 24 ore/370C

Însămânțarea pe mediul Levine, Mediul

Agar sânge
coliform Chromocult Agar, Mac Conkey

Incubare 24 ore/370C

Transplantarea Coloniilor TESTUL

lactoza(+) și (-) HEMOLIZEI
pe GELOZA NUTRITIVĂ,

Incubare 24 ore/370C

Coloniile Enterobacteriaceae

Testul oxidazei Transplantarea pe Confirmarea Confirmare Serotipizarea

medii selective: biochimică pe: biochimică API tulpinilor de E.coli
Levine; Mac MIU și Salmonella
TSI
Conkey, XLD
Simmons

Fig. 5.2. Schema izolării enterobacteriilor

29
 Pentru a se asigura sterilitatea operaţiunii, însămânţarea s-a desfăşurat în hota cu flux de
aer laminar la flacăra unui bec de gaz.
S-au făcut însămânţări pe medii solide turnate în plăci Petri sau în tuburi. Atât tuburile cât
şi plăcile Petri însămânţate au fost numerotate şi incubate la temperatura de 37° C la termostat,
timp de 24- 28 de ore .
După izolarea tulpinilor bacteriene s-a procedat la identificarea acestora, respectând
etapele clasice de identificare bacteriană:
- examinarea aspectelor culturale în medii lichide şi solide;
- examinarea aspectelor morfologice în culturi;
- examinarea aspectelor biochimice;
- confirmare serologică ( serotipizare);
3. Examinarea aspectelor culturale
Pe medii lichide şi solide, aspectul culturilor a fost variat constituind unul dintre cele mai
importante criteria de indentificare a bacteriilor.
La culturile bacteriene obţinute în medii lichide, au fost examinate următoarele aspecte:
 gradul de turbiditate a mediului, putându-se observa o turbiditate intersă, medie
sau absentă;
 caracteristicile depizitului (sărac sau abundent, granular sau floconos, aderent sau
neaderent, uşor sau greu de omogenizat);
 prezente la suprafaţă a unor formațiuni ( inel, peliculă, membrană);
 prezența pigmenților difuzabili în mediu ( prezent / absent).
Examinarea culturilor bacteriene pe suprafaţa mediilor solide au urmărit următoarele
aspecte:
 forma: rotundă, punctiformă, neregulată, rizoidă, lobată;
 dimensiunea, ce poate varia de la 0,1 mm la 3-4 cm sau mai mult;
 aspectul suprafeţei: netedă şi lucioasă( colonii de tip ” S ”) sau aspră şi mată
( colonii de tip „R”);
 marginile care pot fi regulate sau neregulate;
 prezenţa sau abseţa pigmenţilor;
 gradul de opacitate sau trasparenţă;
 consistenţa coloniilor care poate fi vâscoasă, friabilă sau mucoasă.
4. Examinarea aspectelor morfologice
Examinarea aspectelor morfologice a avut în vedere:
 forma bacteriilor;
 dimesiunile;
30
  modul de grupare;
 prezenţa sau absenţa capsulei;
 afinităţi tinctoriale ( Gram –pozitivitatea sau Gram- negativitatea).
Pentru examinarea caracterelor morfologice au fost realizate frotiuri din culturile obținute
în mediile lichide și solide.
5. Executarea frotiurilor
În executarea acestor preparate se pot deosebi următoarele faze:
- etalarea materialului de examinat prin depunere cu pipeta Pasteur sau cu acul de însămânţare
pe suprafaţa unei lame bine degresate a unei picături din mediul lichid. Din culturile solide se
raclează cu ansa şi se face o suspensie într-o picătură de apă fiziologică depusă în prealabil
pe lamă;
- uscarea la temperatura camerei;
- fixarea frotiului prin căldură, trecând lama cu preparatul uscat de 3 ori prin flacăra unui bec
de gaz;
- colorarea frotiului prin diferite tehnici, în funcţie de afinităţile tinctoriale şi particularităţile
morfologice a căror diferenţiere este necesară.
Toate frotiurile au fost colorate rin metoda Gram, bacteriile din familia
Enterobacteriaceae fiind Gram negative.
6. Metoda de colorare Gram
Soluţii necesare (fig. 5.3.):
 soluţie de violet de genţiana:
 soluţie Lügol: -
 soluţie de alcool- acetonă –
 soluţie de fuxină diluată 1/10

Fig.5.3. Bateria pentru coloraţia Gram

(A- violet de genţiană, B- soluţie Lügol, C- alcool-acetonă, D- fuxină)

31
Tehnica de lucru :
 se acoperă frotiul cu soluţia de violet de genţiana timp de 1-2 minute;
 se înlătură colorantul înlocuindul cu soluţia Lügol timp de 1-2 minute;
 se îndepărtează soluţia Lügol şi frotiul se decolorează cu alcool-acetonă până când
soluţia devine incoloră, timpul fiind diferit în funcţie de grosimea preparatelor;
 se spală cu apă de la robinet;
 se recolorează cu soluţia de fuxină timp de 30 secunde până la un minut;
 se spală cu apă de la robinet;
 se usucă în hartie de filtru.
Rezultatul colorarii:
Unele bacterii se colorează în albastru violet (Gram pozitive), altele în roşu ( Gram
negative):
o bacteriile care se colorează în albastru violet prin metoda Gram sunt denumite Gram-
pozitive, Gram-pozivitatea definind capacitatea de a reţine violetul de genţiană şi este
datorată compoziţiei chimice a peretelui celular;
o bacteriile care se colorează în roşu sunt denumite Gram-negative, ele neavând
proprietatea de a reţine violetul de genţiană, permeabilitatea ridicată a peretelui
bacterian la acţiunea alcoolului permiţând solubilizarea soluţiei violet de genţiană-
soluţie Lügol. Solubilizarea complexului înseamnă decolorarea bacteriilor care
ulterior fixează fuxina şi determină apariţia culorii roşii (Carp-Cărare C şi colab.,
2015).
7. Examinarea aspectelor biochimice
Examenul caracterelor biochimice sau metabolice constă în punerea în evidenţă a
echipamentului enzimatic al bacteriilor, diferit de la o specie bacteriană la alta, prin reacţii sau
teste biochimice. In acest scop se utilizeaza medii de cultură speciale de diagnostic diferential,
reactivi, sisteme multitest.
Testele biochimice ce vor fi realizate se aleg în funcţie de speciile bacteriene suspicionate
pe baza aspectelor culturale, morfologice și afinității tinctoriale.
Pentru identificarea Enterobacteriaceelor este obligatorie efectuarea următoarelor teste
biochimice: fermentarea glucozei, lactozei, zaharozei, producerea de indol, elaborarea H2S,
testarea ureazei.
Pentru aceasta s-au utilizat medii selective și medii politrope MIU, TSI și MILF.
Mediile speciale selective:
 Mediul Levine (mediul cu albastru de metilen şi eozină -EMB )- este utilizat pentru
confirmarea prezenţei bacteriilor coliforme din tuburile cu mediu lichid utilizând tehnica
32
 numărului celui mai probabil (MPN). Diferenţierea enterobacteriilor pe acest mediu se
bazează pe abilitatea bacteriilor de a fermenta lactoza şi zaharoza, producând mediu acid
ceea ce face ca în prezenţa indicatorului de pH coloniile să ia o culoare roz violet sau gri.
 Mediul Coliform Chromocult Agar este un mediu care se utilizează pentru detecţia
simultană a abacteriilor coliforme şia acelor din specia Escherichia coli. Mediul
conţine compuşi care inhibă dezvoltatarea bacteriilor Gram pozitive şi substraturi
pentru evidenţierea β D- glucuronidazei şi β D galactozidazei, enzime proprii acestor
bacterii.
 Mediul Mac Conkey - cu agenţi inhibitori de tipul sărurilor biliare şi cristalului
violet;
 Mediul XLD ( xiloza-lizină-decarboxilază)- diferențial pentru enterobacterii. Prin
acidifierea mediului ca urmare a fermentării lactozei, zaharozei și zilozei, mediul își
schimbă culoarea din roșu în galben; datorită decarboxilării lizinei în cadaverină,
coloniile devin roșii, prezența H2S este pusă în evidență prin asocierea tiosulfatului
de sodium cu citratul ferric.

 Mediul Simmons- utilizat pentru diferențierea bacteriilor Gram negative datorită

capacității lor de a utilizat citratul de sodium ca sursă de carbon.
Testul MIU (Mobilitate Indol Uree)
Compoziţie: peptonă protease Difco, extract de carne, clorură de sodiu, fosfat
monopotasic, agar roşu fenol, apă distilată. pH: 6,8 – 6,9.
Incubarea:
Interpretarea: mobilitatea se consideră pozitivă dacă mediul devine opalescent uniform şi
negativă dacă apare cultura numai pe linia de însămânţare. Testul ureazic este considerat pozitiv
atunci când culoarea mediului este virată din galben spre roşu (mediul devine alcalin)( fig.5.4. ).
Pentru realizarea testului indolului se folosec benzi cu reactiv (virarea culorii din galben spre
roşu sau violet). Se poate folosi reactiv Ehrlich-Kovacs pe suprafaţa mediului.
Mediul TSI (Triple Sugar Iron)

33
 Compoziţie: extract de carne, extract de drojdie, peptonă, lactoză, sucroză, glucoză, sulfat
feros, clorură de sodiu, peptonă, tiosulfat de sodiu, agar, roşu fenol, apă distilată, pH: 7,2-7,3

Fig. 5.4 Testul ureazei pe mediul MIU: tubul din stânga – bacterie urează negativă; tubul din
mijloc – bacterie urează pozitivă; tubul din dreapta – mediu steril.

Incubarea: temperatura de 37oC timp de 24 ore

Interpretarea (fig.5.5.):
- fermentarea glucozei – virarea mediului din roşu închis în galben în porţiunea
dreaptă a mediului;
- fermentarea lactozei (zaharozei: virarea mediului din roşu în galben în porţiunea
înclinată;
- prezenţa de H2S: înnegrirea zonei de trecere dintre zona înclinată şi cea dreaptă;
- prezenţa de gaz în probele pozitive.

Fig. 5.5. Caracterele biochimice testate pe mediul TSI

8. Testul de hemoliză
Compoziţie: agar topit şi răcit la 45oC, sânge defibrinat steril (1-10%)
Interpretare: dezvoltarea bacteriilor pe agar cu sânge duce la apariţia mai multor efecte:
lipsa hemolizei (hemoliză gamma), hemoliza de tip beta daca zona din jurul coloniilor bacteriene
este complet hemolizată, hemoliza de tip alpha sau efect viridans, când zona prezintă o hemoliză
incompletă.
9. Testul oxidazei
34
 Testul oxidazei este utilizat în vederea identificării fenotipice a unor tulpini bacteriene.
Enzimele oxidative acţionează asupra unor substanţe, producând compuşi coloraţi.
Există mai multe metode de evidenţiere, utilizând soluţia de tetrametil parafenilen
diamină sau benzi impregnate cu reactiv.
Tehnica: pe benzile umezite cu apă distilată se depune o parte din colonia bacteriană de
testat cu ajutorul unei anse de însămânţare.
Interpretare: Virarea culorii în mod închis indică un test pozitiv.
Rezultatul:
Bacterii Oxidazo+ : Non-Enterobacteriaceae ( Neisseria, Vibrio, Pseudomonas, etc)
Bacterii Oxidazo- : Enterobacteriaceae
10. Confirmare serologică
Serotipizarea s-a aplicat doar pentru tulpinile de Escherchia coli și Salmonella pentru
care s-a efectuat reacția de seroaglutinare cu seruri anti E.coli gr.O, seruri antiSalmonella, test H
rapid Singlepath Salmonella ( fig.5.6. ).

Fig. 5.6. Seruri anti Salmonella, seruri anti E.coli, test rapid Singlepath Salmonella

Principiul reacției de seroaglutinare

Serul aglutinant s-a diluat în soluţie izotonică NaCl sterilă (SSF) conform titrului indicat
de producător pe fiolă, şi fenolat 0,25%. Pe lama de microscop s-a depus o picătură din serul
imun diluat şi alături o picătură de SSF. Cu ansa bacteriologică s-a suspensionat o colonie din
cultura bacterianăde 24 ore, identificată biochimic.
Aglutinarea s-a considerat pozitivă atunci când a apărut în 1-3 minute şi a fost de tip
granular.
Aglutinarea s-a considerat negativă, atunci când suspensia a rămas omogenă în intervalul
de 1-3 minute.

11. Testarea “in vitro” a sensibilității față de antibiotice a tulpinilor izolate

(Antibiograma)- tehnica difuzimetrică
Determinarea sensibilităţii şi rezistenţei la diverse antibiotice, a tulpinilor bacteriene
aerobe a fost realizată prin metoda difuzimetrică- tehnica microcomprimatelor. Tulpina

35
bacteriană testată este clasificată în categorii de sensibilitate: sensibilă, moderat sensibilă sau
rezistentă.
Materiale necesare:
 mediul de cultură Mueller- Hinton, fără glucoză;
 cultură microbiană, germeni martori de referinţă;
 antibiotice sub formă de microcomprimate cu diametrul de 6mm.
Tehnica de lucru:
S-au folosit culturi bacteriene aerobe de 24 ore, cultivate pe bulion nutritiv. Antibiograma
la bacteriile aerobe utilizează mediul de cultură Muller Hinton suplimentat sau nu, cu sânge sau
ser de berbec sau cal 5-10%, turnat în plăci Petri sterile. S-au utilizat microcomprimate de
antibiotice standard (25-35 µg), OXOID.
Suprafaţa mediului solid s-a însămânţat cu suspensia microbiană adusă la turbiditatea
etalonului 0,5 Mc Farland. Din momentul etalonării, plăcile au fost inoculate în maxim 15
minute. Însămânţarea suprafeţei s-a făcut prin inundare sau prin ştergere cu tamponul pe toată
suprafaţa mediului solid. După absorbţia inoculului (după 5 minute) s-au dispus
microcomprimatele de antibiotic utilizând dispenser-ul şi s-au incubat la 37 0C, timp de 24 h.
(fig.5.7). Cultura microbiană se dezvoltă în jurul microcomprimatelor sau apar zone de inhibiţie
(lipsa creșterii bacteriene). Se măsoară diametrele zonelor de inhibiţie și se compară diametrele
citite cu diametre standard în funcţie de antibioticul testat CLSI (Clinical Laboratory Standards
Institute USA).

Fig. 5.7. Schema de lucru – antibiograma

36
 CAPITOLUL VI
REZULTATE ȘI DISCUȚII

Probele de materii fecale prelevate de la porumbeii din cele două voliere au fost
investigate din punct de vedere microbiologic, cu scopul de a evidenția speciile din familia
Enterobacteriaceae potențial patogene. Unele materiile fecale au prezentat modificări de
consistență și culoare, aspecte specifice unei enterite infecțioase sau parazitare ( fig.6.1. ).

Fig. 6.1.Aspecte macroscopice ale materiilor fecale

În timpul studiului nostru, unii dintre porumbei prezentau un tabloul clinic, care alături
de aspectele macroscopice ale materiilor fecale, puteau fi considerate expresia clinică a unei boli
infecțioase: abatere, stare de somnolență, uneori tumefierea articulațiilor și uneori chiar moartea
unora dintre cei afectați ( fig.6.2.).

Fig.6.2. Aspecte clinice evidențiate la unii porumbei crescuți în voliere

37
 Examenul microbiologic al materiilor fecale a urmat etapele clasice de diagnostic, fiind
urmărite aspectele culturale, morfologice, biochimice, serologice ale tulpinilor Gram negative
aparținând familiei Enerobacteriaceae.
În urma însămânțărilor primare pe mediile lichide și incubarea la 37 0C timp de 24 ore,
s-au obținut culturi microbiene cu turbiditate intensă, asemănătoare culturilor de enterobacterii
(fig.6.3.).

Fig.6.3. Aspecte culturale în mediul lichid: turbiditate intensă

Din aceste medii lichide s-au făcut însămânțări pe mediul Levine (EMB) (fig.6.4), Mac
Conkey (fig.6.5.), mediul Coliform Chromocult Agar (fig.6.6), ambele fiind medii de cultură
selective care permit dezvoltarea bateriilor Gram negative și diferențierea lor pe baza capacității
fermentative a lactozei și pe mediul XLD (Agar deoxicolat de lizină xiloză) care are capacitatea
de a fermenta xiloza și detectează speciile producătoare de H2S ( fig.6.7., fig.6.8., fig.6.9.).

Fig.6.4. Mediul Levine – aspecte culturale ale bacteriilor Gram negative lactoza (+) și (-)

38
Fig. 6.5. Mediul Mac Conkey – aspecte culturale ale bacteriilor Gram negative care fermentează
lactoza-
 Fig.6.6. Mediul Coliform Chromocult Agar- bacterii coliforme - colonii roşii
E. coli - colonii de culoare albastru violet

Fig. 6.7.Mediul
De pe mediile selective, s-au făcut transplantări pe geloză nutritivă, în vedereaXLD- E.coli
obținerii Fig.6

de culture pure ( fig.6.10 ).

Din
toate

culturile obținute, s-au efectuat

Fig. 6.10.Geloză nutritivă - transplantarea și izolarea de culturi pure de bacterii Gram negative
frotiuri colorate prin petoda Gram pentru a confirma prezența bacililor Gram negative ( fig.
6.11.).
39
 Fig.6.11. Bacterii Gram negative- frotiu din culturi , col. Gram, MO x 1000

Enterobacteriile sunt bacili cu capete rotunjite, Gram negativi, cu dimensiuni medii și

fără un mod de grupare caracteristic. Unele genuri ( ex: Yersinia, E.coli ) sunt mai frecvent
cocobacilare, colorate bipolar , altele sunt extrem de polimorfe ( ex. Proteus). Sunt nesporulate și
majoritatea sunt necapsulate. Bacilii Gram negativi din familia Enterobacteriaceae fermentează
glucoza, și de cele mai multe ori, cu producție de gaze . Mobilitatea este un caracter de specie,
unele sunt mobile, altele nu ( Carp Cărare C. și col., 2015).
Întrucât, în cadrul acestei familii microbiene există numeroase genuri bacterirene cu
multiple diferențe metabolice și de patogenitate a fost necesar să se efectueze câteva teste
biochimice de referință. Astfel încât, fiecare tulpină Gram negativă a fost supusă testului
oxidazei pentru a le diferenția de non-enterobacterii, testarea capacității fermentative a lactozei,
testarea pe mediile politrope MIU /TSI și pentru unele tulpini s-au efectuat teste biochimice
API 20E și testare serologică pentru Escherichia coli și Salmonella sp.. Enterobacteriile sunt
oxidază negative ( fig.6.12.).

Fig.6.12. Testul oxidazei: reacție negativă stânga ( Enterobacteriaceae); reacție pozitivă - dreapta

Pe baza rezultatelor obținute la testarea caracterelor biochimice pe mediul MIU

(mobilitate-indol-uree) și TSI (lactoza/zaharoză/glucoză- H2S- Indol), unele tulpini bacteriene au
fost încadrate la nivel de gen, tulpinile aparținând genurilor Escherichia, Salmonella (fig.6.13.).
Proteus, Klebsiella, Enterobacter (fig.6.14.).

40
ractere Fig. 6.14.TSI – caractere biochimice
ntru specifice pentru E.coli, Salmonella sp.,
Proteus sp., Enterobacter sp., Klebsiella

Testul indolului a fost efectuat pe tulpinile izolate și a fost pus în evidență distribuind
câte o picătură de reactiv Erlich Kovacs într-o eprubeta cu cultură pură ( fig. 6.15.).

Fig.6.15. E.coli – aspecte în mediul TSI și testul indolului utilizând reactivul Erlich Kovacs

Tulpinile confirmate biochimic ca fiind Escherichia coli și Salmonella sp., au fost

confirmate serologic, utilizând testul imunocromatografic rapid Singlepath Salmonella şi
reacţia de seroaglutinare rapidă pe lamă de seruri de grup ABDEL (fig.6.16). În urma testărilor
efectuate, tulpinile de Escherichia coli au fost încadrate în serogrupurile EPEC și EHEC iar
tulpinile de Salmonella sp izolate au fost încadrate în serogrupul D .

Fig.6.16. Serotipizarea tulpinilor de Salmonella

testul imunocromatografic rapid Singlepath Salmonella și prin reacția de seroaglutinare
rapidă pe lamă

41
 Testul de hemoliză a fost realizat cu scopul de a pune în evidență prezența/ absența
hemolizinelor la tulpinile izolate (fig.6.17).

Fig.6.17 Testul hemolizei- Mediul Agar cu sânge berbec 10% - cultură mixtă de enterobacterii
hemolitice și nehemolitice

În urma investigațiilor efectuate în perioada de studiu, au fost izolate 48 tulpini

bacteriene, încadrate în genurile Escherichia, Proteus, Salmonella, Klebsiella, Yersinia,
Enterobacter, Serratia ( tabelul 6.1. , fig.6.18).
Tabelul 6.1.
Frecvența tulpinilor de Enterobacteriaceae izolate de la porumbei

Genul Nr total Voliera 1 Voliera 2

nr %
1 Escherichia sp 18 37,5 8 10
2 Proteus sp 14 29,16 8 6
3 Klebsiella sp 6 12,5 4 2
4 Yersinia sp 3 6,25 2 1
5 Serratia sp 3 6,25 2 1
6 Salmonella sp 2 4,16 2 0
7 Enterobacter sp 2 4,16 1 1
Total tulpini izolate 48 100 28 20

100
100
90
80
70
60
50 37.5
40 29.16
30 12.5
20 6.25 6.25 4.16 4.16
10
0
Escherichia Proteus Klebsiella Yersinia Serratia Salmonella Enterobacter Total tulpini
izolate

Fig. 6.18. Incidența genurilor din familia Enterobacteriaceae izolate de la porumbei

42
 În urma testărilor biochimice și a serotipizării tulpinilor de Escherichia și Salmonella, s-
a constatat că toate cele 18 (100%) tulpini de Escherichia au aparținut speciei Escherichia coli
iar cele două tulpini de Salmonella au aparținut serogrupului D.
În serogrupul D, sunt încadrate majoritatea speciilor de salmonelele bipatogene (pentru
om şi animale): Salmonella enteritidis, Salmonella typhi, Salmonella Dublin, Salmonella
gallinarum, Salmonella panama, etc. (Răducănescu H. și col.,1986; Răpuntean S., 2005, Carp
Cărare C. și col., 2015). Confirmarea speciei şi serotipului se poate face cu certitudine, utilizând
PCR (polymerase chain reaction). Având în vedere serogrupa în care a fost încadrată tulpina de
Salmonella (grup D), absenţa mobilităţii (testare pe MIU), fermentarea glucozei cu producţie de
gaz şi producerea de ornitin decarboxilază (API 20E) am încadrat tulpinile izolate ca fiind
Salmonella enterica subspecies enterica ( posibil serovarul Gallinarum biovars pullorum).
În urma efecturăii coproculturilor, s-a constatat că incidența speciilor din familia
Enterobacteriaceae a fost diferită și în favoarea speciei Escherchia coli ( tabelul 6.2.; fig.6.19).
Tabelul 6.2.
Incidența genurilor din familia Enterobacteriaceae în probele prelevate din cele două voliere

Genul Nr total Voliera 1 Voliera 2

nr nr % nr %
1 Escherichia coli 18 8 44,44 10 55,55
2 Proteus sp 14 8 57,14 6 42,85
3 Klebsiella sp 6 4 66.66 2 33,33
4 Yersinia sp 3 2 66,66 1 33,33
5 Serratia sp 3 2 66,66 1 33,33
6 Salmonella gr.D 2 2 100 0 0
7 Enterobacter sp 2 1 50 1 50

100
voliera 1
100
voliera 2
90
80 66.66 66.66 66.66
70 55.55 57.14
60 50 50
44.44 42.85
50 33.33 33.33 33.33
40
30
20
10 0
0
Escherichia Proteus sp Klebsiella sp Yersinia sp Serratia sp Salmonella Enterobacter
coli gr.D sp

43
 Fig. 6.19. Incidența comparativă a tulpinilor încadrate în familia Enterobacteriaceae, izolate de la
porumbei
Cu excepția genului Salmonella, toate celelalte genuri bacteriene din familia
Enterobacteriaceae au fost izolate din eșatioanele de materii fecale provenite din ambele voliere,
dar incidența lor a fost diferită. Din cele 18 tulpini E coli izolate, 44,44% au provenit din
voliera 1, 55,55% din voliera 2; din cele 14 tulpini de Proteus, 57,14% au provenit din voliera 1
și 42,85% din voliera 2, cele două tulpini de Enterobacter au fost izolate cu aceeași incidență
de 50% din fiecare volieră. Pentru tulpinile izolate din genurile Klebsiella (6 tulpini), Yersinia (3
tulpini), Serratia ( 3 tulpini), incidența a fost similară: 66% tulpini au provenit de la porumbeii
din voliera 1 și 33, 33% de la porumbeii din voliera 2.
Aceste diferențe pot arată o situație aleatorie, fără să fie legată de o consecință
patologică, știind că există o relație simbiotică între microbiotă și gazdă iar microbiota intestinală
este influențată de o serie de factori precum: habitatul stabil și o sursa de hrană adecvată din
punct de vedere compozițional și cantitativ (Rees și col., 2018; Dietz și col., 2019, McFall-Ngai
și col., 2013). Această ipoteză poate fi susținută și de faptul că colonizarea intestinală se poate
face la momente diferite, fiind influențată de microbiota laptelui de gușă (laptele ingluvial sau
laptele de porumbel) și habitatul în care se dezvoltă în perioada de puerniță (Lee YK și col.,
2010). Atunci când colonizarea intestinală se face timpuriu, microbiota acționează benefic,
producând metaboliți esențiali care facilitează dezvoltarea porumbeilor și crește imunitatea
organismului, astfel că, scade și posibilitatea apariției unei boli infecțioase produse de
enterobacteriaceele oportuniste patogene (Lee YK și col., 2010). Prin urmare, este foarte
important hrănirea puilor cu acest lapte ingluvial care conține pe lângă aminoacizi esențiali
( cistina, metionina, treonina, lizina, arginină, etc), enzime, vitamine, săruri minerale și
microorganisme din genurile Lactobacillus, Enterococcus, Veillonella și Bifidobacterium (Ding
Jinmei și col., 2020).
Unii autori susțin că în perioada de transfer a microbiotei prenatale, pot să intervină
microorganisme aparținând și altor specii de păsări (Dietz și col., 2019) care pot reprezenta un
risc pentru porumbeii foarte tineri.
Dintre speciile de enterobacterii izolate, cele care prezintă relevanță din punct de vedere
medical sunt și Escherichia coli care produce colibaciloza porumbeilor și Salmonella sp. dintre
care Salmonella typhimurium ( serogrup B) poate produce salmoneloza porumbeilor și care
poate fi patogenă și pentru om (Severeanu I., 1996).
Sursele bibliografice menționeză izolarea de la porumbei a principalelor patotipuri de
E.coli și anume tulpinile enterotoxigene (ETEC), enteropatogene (EPEC), enteroagregative
(EAEC), enteroinvazive (EIEC) și enterohemoragice zoonotice (EHEC sau STEC) care produc
44
toxine asemănătoare cu toxinele Shiga care sunt responsabile de sindromul hemolitic uremic
(Wasteson Y, 2001). De asemenea, unii autori, identifică serotipul enterohemoragic O157H7 la
porumbeii sălbatici (Santaniello A și col., 2007).
Serotipizarea tulpinilor de E.coli izolate în cadrul studiul nostru, a permis identificarea în
voliera 1 a 4 (50%) tulpini EPEC (E.coli enteropatogene), 2 (25%) tulpini ETEC (E.coli
enterotoxigene) și 2 (25%) tulpini E.coli netipizate. Cele două tulpini de Salmonella sp. de gr.
D au fost izolate din eșantioanele provenite de la porumbeii din voliera 1 (tabelul 6.3., fig.6.20).
Tabelul 6.3.
Incidența serogrupurilor patogene de E.coli și Salmonella izolate de la porumbei

Specii T ETEC EHEC NT

Nr EPEC
patogene O ( enterotoxigen) (entero- (netipizate)
. ( enteropatogen)
hemoragic)
TA
voliere

L Nr % nr % nr % nr %

Escherchia 18 V1 8 4 50 2 25% 0 0 2 25%

coli
V2 10 6 60 1 10 0 0 3 30

Salmonella 2 V1 2
gr.D
V2 0

Fig. 6.20. Incidența serogrupurilor patogene de Escherichia coli și Salmonella serogrupul D, izolate
de la porumbei
Prezența acestor serotipuri la porumbei se poate datora mai multor surse de contaminare.
Cea mai probabil, se datorează transferului încrucișat de tulpini între animalele de fermă și
porumbei prin diferite căi vectoriale inclusive prin vectorul uman, consumul de apă contaminată

45
în timpul perioadelor de zbor liber. Porumbeii sunt capabili să zboare pe distanţe lungi (mai mult
de 5 km pe zi) în mediul urban, ceea ce indică importanţa epidemiologică a acestei păsări în
dispersia bacteriilor patogene. Pentru această, sunt necesare studii mai ample care, prin analize
de genotipare și filogenie să demonstreze acest transfer de tulpini dintre sursa umană și porumbei
și care la rândul lor, pot contribui la diseminarea acestor serotipuri.
Dintre tulpinile izolate au fost selectate aleatoriu, 11 tulpini de E.coli: 5 tulpini izolate de
la porumbeii din voliera 1 și 6 tulpini izolate de la porumbeii din voliera 2 precum și cele două
tulpini de Salmonella gr.D. Pentru testarea sensibilității tulpinilor izolate față de substanțele
antimicrobiene, s-au selectat microcomprimate de antibiotice care sunt recomandate mai frecvent
în antibioterapia bolilor infecțioase la porumbei: ampicilina (10 µg), amoxicilina- acid clavulanic
(30 µg), streptomicina (300 µg), tetraciclina(30 µg), eritromicina (15 µg), polimixina B(50 µg),
trimetoprim+sulfametoxazol(25 µg), enrofloxacină (30 µg), neomicina (30 UI),(fig.6.21, tabelul
6.4. ).

Fig.6.21. Grupe de antibiograme realizate pentru testarea sensibilității tulpinilor izolate de la

porumbei.

Tabelul 6.4.
Rezultatele testării in vitro a sensibilității tulpinilor de E.coli față de antbiotice
Nr.tulpini ANTIBIOGRAMA
izolate SENSIBIL MODERAT REZISTENT
Antibiotice SENSIBIL
NR % NR % NR %
AMP 3 30 1 10 6 60
AMC 5 50 3 30 2 20
S 9 90 1 10 0 0
10 tulpini
100% TE 5 50 3 30 2 20
E 2 20 2 20 6 60
PoB 7 70 1 10 2 20
TS 4 40 2 20 4 40
ENR 7 70 2 20 1 10
NE 2 20 4 40 4 40
Legendă antibiotice: Amoxacilina-acid clavulanic (AMC)/ Ampicilina (AMP), Streptomicina (S), Tetraciclina (TE),
Eritromicina (E), Polixina B (PoB), Trimetoprim+sulfametoxazol (TS), Enrofloxacina (ENR), Neomicina (Ne)

46
 În urma testărilor efectuate pentru determinarea sensibilității tulpinilor de Escherichia
coli față de antibiotice s-a constat că, cea mai bună sensibilitate a fost față de streptomicină
(90%), polimixina B și enrofloxacină (70%), urmate de tetraciclină și amoxicilină-acid
clavulanic (50%), trimetoprim+sulfametoxazol (40%), ampicilină (30%), neomicină și
eritromicină 20%. Sensibilitatea tulpinile de E.coli față de panelul de antibiotice, era de dorit,
având în vedere problematica rezistenței antimicrobiene la Enterobacteriaceae.
De asemenea, E.coli a manifestat o sensibilitate moderată față de neomicina (40%),
tetraciclină și amoxicilină-acid clavulanic (30%), enrofloxacină, trimetoprim+sulfametoxazol,
eritromicină (20%), polimixină B, streptomicină și ampicilină(10%). ( fig.6.22. ).
90
sensibilitate sensibilitate moderata
90
80 rezistenta
70 70
70 60 60
60 50 50
50 40 40 4040
40 30 30 30
30 20 20 2020 20 20 20 20
20 10 10 10 10
10 0
0
AMP AMC S TE E PoB TS ENR NE

Fig.6.22. Incidența sensibilității tulpinilor de Escherichia coli față de antibioticele testate

Un procent variabil de tulpini de E.coli izolate de la porumbei, au fost identificate cu

rezistență antimicrobiană. Astfel, 60% dintre tulpini au fost rezistente față de eritromicina și
ampicilină; 40% au fost rezistente față de neomicină, trimetoprim+sulfametoxazol; 20% au fost
rezistente față de amoxicilină-acid clavulanic, tetraciclină, polimixină B, iar 10% au manifestat
rezistență față de enrofloxacină. Nu s-a înregistrat rezistență față de streptomicină (fig.6.23).
60 60 Rezistență % Legendă
60 antibiotice :
Amoxacilina-acid
50 40 40 clavulanic (AMC)/
Ampicilina (AMP),
40 Streptomicina (S),
30 Tetraciclina (TE),
20 20 20 Eritromicina (E),
20 10 Polixina B (PoB),
Trimetoprim+sulfa
10 0 metoxazol (TS),
0 Enrofloxacina(ENR
Neomicina (Ne)
AMP AMC S TE E PoB TS ENR NE

Fig.6.23. Profilul de rezistențăal tulpinilor de E.coli izolate de la porumbei

47
 Escherichia coli este frecvent izolată de conținutul intestinal al porumbeilor sănătoși,
precum și de cei cu colibaciloză și este considerat un indicator de rezistență antibacteriană în
multe studii.
Administrarea orală a diferiților agenți antibacterieni influențează populațiile de E. coli
din intestin și acest lucru duce la selectarea tulpinilor rezistente. Tulpinile rezistente au unele
trăsături genetice cum ar fi genele de rezistență antimicrobiană, care le permit să concureze în
populațiile microbiene sub presiunea unor antibiotice (L. Zhang și col., 2015). Diverse
mecanisme genetice, inclusiv mutații ale ADN-ului cromozomial,duc la transformarea și
achiziționarea unui nou material genetic care se exprimă sub forma unei rezistențe
antimicrobiane (Van Hoek și col., 2011, Ghanbarpour R. și col. 2020 ).
O tulpină bacteriană este considerată multirezistentă dacă manifestă această rezistență la
cel puțin un agent din trei sau mai multe clase de antibiotice (M.T. Sweeney și col., 2018).
Expunerea in timp, la diferite substante antibacteriene a condus la aparitia unor mutante care au
adoptat mecanisme pentru a tolera efectele antibioticelor ( Alekshun M.N., 2007). Diverse studii
au raportat o gamă largă de rezistență multidrog (între 25 și 100%) la tulpinile de E. coli izolate
de la porumbei (Askari Badouei M și col., 2014; Horn R.V. și col., 2018).
Cele două tulpinile de Salmonella au fost testate, de asemenea, față de aceleași
antibiotice iar profilul de sensibilitate și rezistență a variat ca și în cazul tulpinilor Escherichia
coli. (tabelul 6. 5 )
Tabelul 6.5.
Rezultatele testării in vitro a sensibilității tulpinilor de Salmonella gr.D față de antbiotice
Nr.tulpini ANTIBIOGRAMA
izolate Antibiotice SENSIBIL MODERAT REZISTENT
SENSIBIL
NR % NR % NR %
AMP 0 0 0 0 2 100
AMC 1 50 0 0 1 50
S 2 100 0 0 0 0
2 tulpini
100% TE 0 0 1 50 1 50
E 1 50 1 50 0 0
PoB 1 50 0 0 1 50
TS 0 0 0 0 2 100
ENR 0 0 0 0 2 100
NE 0 0 2 100 0 0
Legendă antibiotice : Amoxacilina-acid clavulanic (AMC)/ Ampicilina (AMP), Streptomicina (S), Tetraciclina
(TE), Eritromicina (E), Polixina B (PoB), Trimetoprim+sulfametoxazol (TS), Enrofloxacina (ENR), Neomicina (Ne)

48
 Tulpinile de Salmonella au manifestat sensibilitate față de 4 din cele 9 antibiotice testate:
streptomicina (100%), amoxicilina-acid clavulanic (50%), eritromicină (50%), polimixina B
(50%).
De asemenea, o sensibilitate moderată a fost identificată față de 3 (n=9) antibiotice, și
anume: neomicina (100%), eritromicina (50%), tetraciclina (50%).
Rezistența antimicrobiană a fost mai bine individualizată la Salmonella, fiind identificată
la 6 (n=9) antibiotice, fiind 100% față de ampicilina, trimetoprim+sulfametoxazol,enrofloxacina
și cu o incidență de 50% față de amoxicilină acid clavulanic, tetraciclina, polimixina B
(fig.6.24.).

100 100 100 100 100

100 sensibilitate % Legendă
90 sensibilitate moderata % antibiotice :
rezistența % Amoxacilina-acid
80
clavulanic (AMC)/
70 Ampicilina (AMP),
60 50 50 5050 5050 50 50 Streptomicina (S),
Tetraciclina (TE),
50 Eritromicina (E),
40 Polixina B (PoB),
Trimetoprim+sulfa
30 metoxazol (TS),
20 Enrofloxacina(ENR
10 Neomicina (Ne)
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0
AMP AMC S TE E PoB TS ENR NE

Fig.6.24. Profilul de sensibilitate antimicrobiană a tulpinilor de Salmonella sp.gr.D

Deși columbofilii vaccinează porumbeii contra salmonelozei, totuși starea de purtător

este semnalată de multe ori în controalele de rutină. Crescătorii administrează antibioticele fie
preventive, fie curative atunci când există suspiciunea unei boli infecțioase în evoluție. Forma de
prezentare a antibioticelor fac ca unele dintre acestea, care se găsesc sub formă de pulbere sau
comprimate (ampicilina, amoxicilina, tetraciclina, etc), să le facă ușor de administrat și fără o
testare microbiologică prealabilă. Indiferent dacă porumbeii manifestă sau nu, forme clinice de
boală, se stie că salmonelele pot persista în interiorul macrofagelor, unde celulele bacteriene sunt
foarte bine protejate de acțiunea agenților antimicrobieni (van Duijkeren E și col., 2000).
Rezistența față de astfel de antibiotice (ampicilina, trimetoprim+sulfametoxazol,
enrofloxacina amoxicilină acid clavulanic, tetraciclina), recomandate în terapia porumbeilor face
ca columbofilii să apeleze la alte substanțe antimicrobiene, la fel de ușor de administrat, cum ar
fi florfenicolul, pentru care porumbelul nu este o specie țintă și nu sunt cunoscuți parametrii
farmacocinetici, dar fiind utilizat în terapia salmonelozei la galinacee, s-au extrapolat dozele
49
obținându-se rezultate foarte bune (Pasmas F. și col., 2000). Studiile in vivo, realizate până
acum, privind testarea florfenicolului pe infecțiile experimentale cu Salmonella la porumbei, au
arătat o reducere semnificativă a salmonelelor în coproculturile efectuate pe acești subiecți
(Pasmas F. și col., 2000).
Rezultatele obținute în urma testărilor noastre, oferă o imagine generală despre
epidemiologia rezistenței antimicrobiene la aceste specii de păsări și potențialul risc pentru
populație. Porumbeii trebuie consideraţi ca diseminatori de tulpini rezistente la diferite clase de
antibiotice.

50
 CONCLUZII

În urma investigațiilor microbiologice efectuate s-au desprins următoarele concluzii:

1. Au fost izolate 48 tulpini de Enterobacteriaceae, încadrate în genurile: Escherichia,
Proteus, Salmonella, Klebsiella, Yersinia, Enterobacter, Serratia.
2. În urma serotipizării, patru tulpini de E.coli au aparținut serogrupului EPEC (E.coli
enteropatogene), două tulpini s-au încadrat în serogrupul ETEC (E.coli enterotoxigene) și
două tulpini nu au fost încadrate serologic.
3. Cele două tulpini de Salmonella sp. au aparținut serogrupului D.
4. Sensibilitatea tulpinilor de E.coli a fost de 90% față de streptomicină, 70% față de
polimixină și enrofloxacină, 50% față de tetraciclină și amoxicilină-acid clavulanic, 40%
față de trimetoprim+sulfametoxazol, 30% față de ampicilină și 20% față de neomicină și
eritromicină.
5. Incidența antibiorezistenței tulpinilor de E.coli a fost de 60% eritromicina și ampicilină,
40% față de neomicină, trimetoprim+sulfametoxazol; 20% față de amoxicilină-acid
clavulanic, tetraciclină, polimixină B, 10% față de enrofloxacină. Nu au existat tulpini
rezistente la streptomicină.
6. Tulpinile de Salmonella au manifestat sensibilitate față de 4 (n=9) antibiotice testate, cu
oncidență de 100% față de streptomicina și 50% față de amoxicilina-acid clavulanic,
eritromicină, polimixina B.
7. Tulpinile de Salmonella au manifestat rezistență față de 6 (n=9) antibiotice, cu o
incidență de 100% față de ampicilina, trimetoprim+sulfametoxazol,enrofloxacina și cu
o incidență de 50% față de amoxicilină acid clavulanic, tetraciclina, polimixina B
8. Porumbeii trebuie consideraţi ca diseminatori de tulpini rezistente la diferite clase de
antibiotice.

51
 BIBLIOGRAFIE

1. Adamus-Bialek WE, Zajac,2013- Comparison of antibiotic resistance patterns in

collections of Escherichia coli and Proteus mirabilis uropathogenic strains. Mol Biol
Rep 2013;40:3429-3435.
2. Alekshun M.N., S.B. Levy, 2007- Molecular mechanisms of antibacterial multidrug
resistance Cell, 128 (2007), pp. 1037-1050
3. Allen, J.T.; Spiteri, M.A.,1996- Pigeon breeder’s disease. Journal of Laboratory and
Clinical Medicine, v.127, n.1, p.10-12, 1996. https://doi.org/10.1002/1099-
0496(200008)30:2<14
4. Andres S, Wiezer A, Bendfeldt H, Waschkowitz T, Toeche-Mittler C, Daniel R.,2004-
Insights into the genome of the enteric bacterium Escherichia blattae: cobalamin (B12)
biosynthesis, B12-dependent reactions, and inactivation of the gene region encoding
B12-dependent glycerol dehydratase by a new mu-like prophage. J. Mol Microbiol
Biotechnol. 2004;8(3):150-68. doi: 10.1159/000085788. PMID: 16088217.
5. Askari Badouei M., T. Zahraei Salehi, A. Koochakzadeh, A. Kalantari, S. Tabatabaei,
2014- Molecular characterization, genetic diversity and antibacterial susceptibility of
Escherichia coli encoding Shiga toxin 2f in domestic pigeons, Lett Appl Microbiol, 59
(2014), pp. 370-376, 10.1111/lam.12288
6. Bush M. Larry , Maria T. Vazquez-Pertejo, 2018 - Escherichia coli Infections, MSD and
the MSD Manuals, Merck and Co., Inc., Kenilworth, NJ, USA,
https://www.msdmanuals.com/professional/infectious-diseases/gram-negative-bacilli/
escherichia-coli-infections
7.Carp-Cărare C., Gugueanu E., Rîmbu C. (2015)- Bacteriologie specială - Îndrumător de
lucrări practice, Ed. USAMV Iasi, ISBN 978-973-147-180-8

52
8. Dietz MW, Salles JF, Hsu BY, Dijkstra C, Groothuis TGG, van der Velde M, Verkuil YI,
Tieleman BI, 2020 - Prenatal Transfer of Gut Bacteria in Rock Pigeon.Microorganisms.
2019 Dec 30; 8(1):.
9. Dietz MW, Salles JF, Hsu BY, Dijkstra C, Groothuis TGG, van der Velde M, Verkuil YI,
Tieleman BI, 2019- Prenatal Transfer of Gut Bacteria in Rock Pigeon. Microorganisms.
2019 Dec 30; 8
10. Ding Jinmei, Nan Liao, Yuming Zheng, Lingyu Yang, Hao Zhou, Ke Xu, Chengxiao
Han, Huaixi Luo, Chao Qin, Chunhong Tang, Longxing Wei, He Meng, 2020- The
Composition and Function of Pigeon Milk Microbiota Transmitted From Parent Pigeons
to Squabs, Front Microbiol. 11: 1789. Published online Aug 4. doi:
10.3389/fmicb.2020.01789
11. Drzewiecka Dominika , 2016- Significance and Roles of Proteus spp. Bacteria in Natural
Environments, Microb Ecol. 2016; 72(4): 741–758. Published online 2016 Jan 9. doi:
10.1007/s00248-015-0720-6
12. Frank Pasmans, Kris Baert, An Martel, Alain Bousquet-Melou, Ruben Lanckriet, Sandra
De Boever, Filip Van Immerseel, Venessa Eeckhaut, Patrick de Backer, Freddy
Haesebrouck, 2008 - Induction of the Carrier State in Pigeons Infected with Salmonella
enterica Subspecies enterica Serovar Typhimurium PT99 by Treatment with Florfenicol:
a Matter of Pharmacokinetics, Antimicrob Agents Chemother. 2008 Mar; 52(3): 954–
961. Published online 2008 Jan 7. doi: 10.1128/AAC.00575-07
13. Ghanbarpour Reza , Mohammad Reza Aflatoonian, Asma Askari, Zeinab Abiri, Zahedeh
Naderi, Mahboube Bagheri, Maziar Jajarmi, Sajad Shobeiri, Reza Molaei, Nasrin
Askari,2020- Domestic and game pigeons as reservoirs for Escherichia coli harbouring
antimicrobial resistance genes,Journal of Global Antimicrobial Resistance, Volume 22,
2020, Pages 571-577, ISSN 2213-7165, https://doi.org/10.1016/j.jgar.2020.02.015
14. Haag-wackernagel, d.; bircher, a.j., 2010- Ectoparasites from feral pigeons affecting
humans. Dermatology, v. 220, n. 1, p. 82-92, 2010. https://doi.org/10.1159/000266039
15. Haag-Wackernagel, D.; Geigenfeind, I., 2008- Protecting buildings against feral pigeons.
European Journal of Wildlife Research, v.54, n.4, p.715-721, 2008.
https://doi.org/10.1007/s10344-008-0201-z
16. Haag-Wackernagel, D.; Moch, H., 2004- Health hazards posed by feral pigeons. Journal
of Infection, v.48, n.4, p.307-313, 2004
17. Harlin R, Wade L.,2009- Bacterial and parasitic diseases of Columbiformes. Vet Clin
North Am Exot Anim Pract. 2009;12(3):453-473. doi:10.1016/j.cvex.2009.07.001

53
18. Hoenigl M, Valentin T, Zarfel G, Wuerstl B, Leitner E, Salzer HJ, Posch J, Krause R,
Grisold AJ., 2012- Nosocomial outbreak of Klebsiella pneumoniae carbapenemase-
producing Klebsiella oxytoca in Austria. Antimicrob Agents Chemother. 2012
Apr;56(4):2158-61. doi: 10.1128/AAC.05440-11. Epub 2012 Jan 30. PMID: 22290949;
PMCID: PMC3318378.
19. Iulian Togoe , Mimi Dobrea , 2006- Bacteriologie Veterinara, Editura Printech
20. Janda J. Michael,Sharon L. Abbott, 2021 - The Changing Face of the Family
Enterobacteriaceae (Order: “Enterobacterales”): New Members, Taxonomic Issues,
Geographic Expansion, and New Diseases and Disease Syndromes, Clinical
Microbiology, Volume 34, Number 2, DOI: https://doi.org/10.1128/CMR.00174-20 •
21. Jonas D, Spitzmüller B, Daschner FD, Verhoef J, Brisse S., 2004- Discrimination of
Klebsiella pneumoniae and Klebsiella oxytoca phylogenetic groups and other Klebsiella
species by use of amplified fragment length polymorphism. Res Microbiol. 2004 Jan-
Feb;155(1):17-23. doi: 10.1016/j.resmic.2003.09.011. PMID: 14759704.
22. L. Zhang, K. Levy, G. Trueba, W. Cevallos, J. Trostle, B. Foxman, et al., 2015- Effects of
selection pressure and genetic association on the relationship between antibiotic
resistance and virulence in Escherichia coli, Antimicrob Agents Chemother, 59 (2015),
pp. 6733-6740
23. Lee YK, Mazmanian SK, 2010- Review Has the microbiota played a critical role in the
evolution of the adaptive immune system? Science. 2010 Dec 24; 330(6012):1768-73
24. McFall-Ngai M, Hadfield MG, Bosch TC, Carey HV, Domazet-Lošo T, Douglas AE,
Dubilier N, Eberl G, Fukami T, Gilbert SF, Hentschel U, King N, Kjelleberg S, Knoll
AH, Kremer N, Mazmanian SK, Metcalf JL, Nealson K, Pierce NE, Rawls JF, Reid A,
Ruby EG, Rumpho M, Sanders JG, Tautz D, Wernegreen JJ, 2013 - Review Animals in a
bacterial world, a new imperative for the life sciences. Proc Natl Acad Sci U S A. 2013
Feb 26; 110(9):3229-36.
25. Octavia S., Lan R., 2014- Familia Enterobacteriaceae . În: Rosenberg E., DeLong EF,
Lory S., Stackebrandt E., Thompson F. (eds) The Procaryotes. Springer, Berlin,
Heidelberg. https://doi.org/10.1007/978-3-642-38922-1_167
26. Olinda R.G., M.C.A. Souza, J.N. Figueiredo, J.M.C. Silva, N.D. Alves, F.S.B. Bezerra,
F.M.C. Feij, 2012- Diagnosis of Proteus spp. In wild birds raised undercaptivity in Rio
Grande do Norte, Brazil, Arquivos do Instituto Biológico, June 2012, DOI:
10.1590/S1808-16572012000200022
27. Paul Ioan., 2005 - Etiomorfopatologia bacteriozelor la animale, Iaşi : Pim, 2005, 400 p.
: ISBN 973-716-113-0
54
28. Perianu Tudor – Tratat de Boli infecțioase- Bacterioze, Ed. Universitar, 2011
29. R.V. Horn R.V. , W.G.A. Bezerra, E.S. Lopes, R.S.C. Teixeira, I.N.G. Silva, M.D. Bona,
et al., 2018 - Antimicrobial susceptibility and diarrheagenic diagnosis of Escherichia coli
and Salmonella enterica isolated from feral pigeons (Columba livia) captured in
Fortaleza, Brazil, Pesqui Veterinária Bras, 38 (2018), pp. 2150-2154
30. Răpuntean Gh., Răpuntean S. (1999) – Bacteriologie specială veterinară. –Tipografia
Agronomia, Cluj-Napoca.
31. Rees T, Bosch T, Douglas, 2018- How the microbiome challenges our concept of self.
PLoS Biol. 2018 Feb; 16(2):e2005358
32. Santaniello A, Gargiulo A, Borrelli L, Dipineto L, Cuomo A, Sensale M. , 2007- Survey
of Shiga toxin-producing Escherichia coliO157:H7 in urban pigeons (Columba livia)in
the city of Napoli, Italy. Ital J Anim Sci. 2007;6:313–316
33. Severeanu Igor, Filea Ioan Ivana,1996- Bolile Porumbeilor, Ed. A II-A Revizuită, Ed.
Lider București
34. Sweeney M.T. , B.V. Lubbers, S. Schwarz, J.L. Watts, 2018- Applying definitions for
multidrug resistance, extensive drug resistance and pandrug resistance to clinically
significant livestock and companion animal bacterial pathogens, J Antimicrob
Chemother, 73 (2018), pp. 1460-1463
35. Van Duijkeren E, Houwers DJ, 2000 - Review A critical assessment of antimicrobial
treatment in uncomplicated Salmonella enteritis. Vet Microbiol. 2000 Apr 4; 73(1):61-73
36. Van Hoek A.H.A.M., D. Mevius, B. Guerra, P. Mullany, A.P. Roberts, H.J.M. Aarts,
2011- Acquired antibiotic resistance genes: an overview, Front Microbiol, 2 (2011), p.
203
37. Vasconcelos Ruben Horn, Régis Siqueira de Castro Teixeira , Isaac Neto Goes da Silva,
Elisângela de Souza Lopes, William Cardoso Maciel, 2018- Feral pigeons (Columba
livia) as potential reservoirs of Salmonella sp. and Escherichia coli, Arq. Inst. Biol.
vol.85 São Paulo 2018, https://doi.org/10.1590/1808-1657000412017-
38. Wasteson Y, 2001 - Review Zoonotic Escherichia coli.Acta Vet Scand Suppl.; 95():79-84
39. http://avianmedicine.net/wp-content/uploads/2013/03/33.pdf

55