Calitatea democraţiei după aderarea la Uniunea Europeană

Aderarea la Uniunea Europeană a schimbat natura democraţiei în noile state

membre.Apartenenta la UE a complicat structura de decizie democratica făcând-o mai
multistratificata şi multicentrata. Aderarea la UE a îmbunătăţit competenţele de instituţii
care nu sunt majoritare, cum ar fi Comisia Europeană, Curtea Europeană de Justiţie,
precum şi diverse agenţii de reglementare. Parlamentele naţionale au tendinţa de a fi
jucători mai puţin puternici, democratic, după ce o ţară aderă la Uniunea Europeană şi
chiar înainte ca, procesul de Aderarea UE a demonstrat asta. Aderarea la UE a lărgit, de
asemenea, spaţiul public democratic. Ca o consecinţă decizia democratica în cadrul
Uniunii Europene trebuie să găzduiasca o serie mai diversificată de interese şi orientări
culturale. Ofera cetăţenilor un acces mai larg la procesul decizional european ce pare a fi
cel mai urgent în noile state membre din Europa Centrală şi de Est, ai căror cetăţeni se
simt în special desprinsi din acest proces. Articolul încearcă să sugereze unele modalităţi
de realizare a acestuia.
Cinicii descriu adesea istoria recentă din Europa Centrală şi de Est în ceea ce priveşte
trecerea de la un sindicat la altul. Prima este, desigur, Uniunea Sovietica şi aceasta din
urmă Uniunea Europeană. Acest lucru pare destul de nedrept, deoarece aceasta din urmă
este un simbol al libertăţii şi democraţiei în timp ce fostul a fost regula despre un singur
partid, dacă nu opresiune. Adevărat, procesul de aderare la UE a fost deseori manipulat
într-un mod dictatorial: candidaţilor le au fost prezentate o listă lungă de condiţii de
intrare, şi au fost cu greu în măsură să negocieze aceste condiţii să nu mai vorbim de a le
respinge. Cu toate acestea, una dintre condiţiile Uniunii Europene pentru intrare a fost
instituirea unei democraţii funcţionale.Summit-ul UE 1993 de la Copenhaga a declarat
ca, statele candidate trebuie să aibă "stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia,
statul de drept, drepturile omului, şi respectul pentru protecţia minorităţilor".
Mai mult decât atât, aderarea la Uniunea a fost mijloc de creare a condiţiilor economice,
politice, şi instituţionale în care o nouă democraţie s ar putea consolida şi persista.
Acest lucru a fost dovedit de cazurile grecesti, spaniole şi portugheze, iar ideea a fost să
repete povestea de succes in aceeaşi Europa Centrală şi de Est. Acest lucru este adevărat,
recunosc criticii, dar ele la pun la punct un corp tot mai mare de literatură care descrie
deficitul Uniunii democratice.Unii merg pana la contrazicere ca Uniunea nu indeplineste
standardele democatiei care sunt cerute si cer solicitantilor ca acestea sa fie observate.
Acest articol abordează acest puzzle.Aderarea la Uniunea Europeană sporeste sau
intineaza democratia în noile state membre din Europa Centrală şi de Est? Ar trebui noii
membri să îmbrăţişeze sau sa reziste guvernare „democratica” Europeana?
Voi examina trei implicaţii cruciale de aderare la uniune. Primul,si cel mai
evident,aderarea la UE va complica structura de decizie democratica făcându-o mai
multistratificata şi multicentrata. Trebuie să adaug că competenţele de straturi diferite şi
centre sunt în prezent nedefinite şi neclare dacă nu se suprapun cu totul.Al doilea,
aderarea la UE va consolida puterile instituţiilor non majoritare, cum ar fi Comisia
Europeană, Curtea Europeană de Justiţie, precum şi diverse agenţii de reglementare.
Parlamentele naţionale au tendinţa de a fi jucători mai puţin puternici, democratici, după
ce o ţară aderă la Uniunea Europeană.Al treilea, aderarea la UE va lărgi spaţiul
democratic public. Eu susţin că forma tradiţională de democraţie parlamentară ar putea
suferi ca urmare a aderarii la Uniune. Cu toate acestea, se speră că Uniunea va reuşi să
găsească modalităţi noi de a asigura transparenţa, capacitatea de reacţie, şi răspunderea
publică a instituţiilor sale. O mai mare asigurare a accesului cetăţenilor la procesul
decizional european pare a fi o chestiune dintre cele mai urgente şi importante şi voi
încerca să sugerez unele modalităţi de a realiza acest lucru. De asemenea, se speră că
această unitate imperfect democratica va gestiona pentru asigurarea eficienţei sistemului
şi, astfel, mai mult pentru a compensa incapacitatea sa de a spori unica participare a
cetăţenilor.De asemenea, susţin că noile state membre din Europa Centrală şi de Est nu
vor vedea slăbiciunea guvernării democratice în uniune ca deosebit de deranjanta.Ele
toate apreciaza recastigarea noii suveranitati,si prin urmare prefera mai degrabă un tip
policentric de guvernare europeana decât una ierarhică.De asemenea pretuiesc propriile
lor identitati nationale culturale si nu vor sa vada uniunea creand un nou om
„european”:un fel de omul european ca opozantul omului sovietic.
Aceste atitudini din Europa de Est au meritele lor, dar principiul de suveranitate şi a
caracteristicilor culturale nu ar trebui să fie interpretate ca o carte alba pentru guvernele
din noile state membre ca să facă ce doresc.Uniunea ar trebui sa monitorizeze
indeaproape înregistrarea democratică a tuturor statelor membre(noi si vechi),si ar trebui
sa descurajeze pe cei de la putere cedând de la orice fel de autoritare ispită.

Complexul structurii de guvernare

Democraţia într-un stat-naţiune are un centru clar guvernamental şi alocarea clară a
competenţelor.Sistemul este destul de ierarhic, deşi unele ţări permit o descentralizare
substanţială de putere la unităţile locale. Mai mult decât atât, limitele funcţionale
corespund, de obicei, cu cele teritoriale.Guvernul se bucura de puteri legale,economice si
administrative pe teritoriul intregului stat. Structura guvernării europene,cu toate acestea,
este mult mai complicata, cu implicatii numeroase de democraţie. Guvernarea UE
funcţionează la mai multe niveluri: european, naţional, regional.( Unul ar trebui să
adauge că în Europa Centrală şi de Est a fost procesul de integrare europeană care a
condus la crearea de regiuni independente, cu Comisia Europeană, insistând asupra
faptului că instituţiile regionale vor fi înfiinţate pentru a gestiona fondurile structurale)

Mai mult,autoritatea in UE este impartita si dispersata peste diverse centre

guvernamentale.Cum aceste centre sunt dispersate peste un numar de diferite site-
uri,geografia lor variaza si functioneaza in diferite domenii.De exemplu,Banca Centrala
Europeana nu este in Brussels dar e in Frankfurt,si are puteri formale si se aplică numai
pentru ţările care fac parte din zona euro.Sistemul nu e numai multistratificat,
multicentrat si eterogen, dar de asemenea nu dispune de o alocare clară a competenţelor
şi de o ierarhie simplă. Competenţele diverselor agenţii guvernamentale sunt suprapuse şi
neclare. Jurisdicţie a fost dispersata între diferite niveluri, şi luarea deciziilor are loc în
mai multe arene. Există diverse moduri de a privi la aceste evoluţii. Experţii în
administraţia publică susţin adesea că modalităţile flexibile de guvernare se suprapun,
jurisdicţiile policentrice a guvernării europene promoveaza atât eficienţa cat şi
redistribuirea. Acestea permit factorilor de decizie de a ajusta scara de guvernare pentru a
reflecta caracterul eterogen al spaţiului european vast. Ele furnizează mai multe
informaţii complete cu privire la preferinţele constitutive şi sunt mult mai adaptabile, în
răspuns la schimbarea preferinţelor. Ele sunt, de asemenea, mai deschise la experimentare
şi inovare şi pentru a facilita angajamente mai credibile.
Cu toate acestea, experţii în democraţie sunt mult mai puţin fericiti cu aceste acorduri de
guvernare flexibile şi extrem de complexe.
Poate democraţia funcţiona în mod corespunzător într-un complicat, dacă nu intr-un
sistem impenetrabil de aranjamente multistratificate care lucrează la diferite viteze şi sunt
conduse de grupuri de persoane neidentificate şi deplasat de iresponsabile? Este clar că
natura complexă multistratificata a guvernării europene este mai puţin transparenta şi
responsabila decât structura mai simpla cunoscuta în statele-naţiune.
Guvernării europene lipsesc chiar unele dintre mecanismele de bază care ar preveni
abuzul de putere şi de control democratice sigure.
De exemplu, Yves Meny a observat, "separarea principiilor puterilor nu a fost niciodată
pus în aplicare în UE în acelaşi mod în care a fost în sistemele naţionale democratice. De
fapt, competenţele UE au fost adesea distribuite într-o manieră ad-hoc, caracterizata prin
suprapuneri şi amestecuri, mai degrabă decât de separare.Sferele organelor legislative şi
executive au fost estompate şi confuze.”
Guvernarea europeana multistratificata este în mod clar mai problematica din punct de
vedere democratic. Dar soluţiile federale invocate pentru a aborda acest deficit par să fie
chiar mai problematice din punct de vedere al eficienţei, cât şi a democraţiei. Guvernarea
centralizată federala de a alerga de la Bruxelles este probabil să fie insensibila la cerinţele
locale şi bolnav potrivite pentru acomodarea diversităţii. Geometria variabilă şi
jurisdicţiile concurente permit statelor membre individuale de a opta pentru apartamente
mai bune, politici pentru nevoile lor şi de caracteristici de guvernare.Guvernanta pe mai
multe nivele înseamnă că nu toate deciziile sunt făcute într-un centru european chiar mai
puternic, care este probabil mai detaşată de problemele locale decât guvernele naţionale
sau regionale. Flexibilitatea şi subsidiaritatea poate avea şi un efect negativ asupra
transparenţei, dar ele lasă loc pentru soluţii creative orchestrate de la nivelurile de baza.
Conform sondajului Eurobarometru din 2006, în cele mai multe dintre noile state
membre, marea majoritate dintre cetăţeni cred că vocea lor nu contează în Uniunea
Europeană.In Letonia, doar 18 la suta din cei chestionati cred că vocea lor contează;in
Rep.Ceha a fost 20 la suta;si in Estonia si Slovacia,21 la suta.(Media UE este de 36 la
suta)
Toate argumentele de mai sus ajuta să explice de ce noile state membre din Centrul si
Estul Europei rezista cu înverşunare oricarei schimbari decisive a competenţelor din
centrul european. Acest lucru a fost evident mai ales în procesul de elaborare a
Constituţiei Europene.
Noile state membre s-au opus eforturilor de a face Comisiei Europene un centru mai
eficient de guvernare insistand ca fiecare stat membru sa continue să aibă cate un
comisar propriu cu drept de vot. Ei au insistat de asemenea că sistemul de presedintie
rotativa a UE va rămâne în loc într-o formă sau alta. Acest sistem presupune că
principalul centru de guvernare în Uniunea Europeană se mută de la o capitală europeană
la alta în mod regulat, prevenind astfel apariţia unui centru unic european de la Bruxelles.
Noile state membre isi aduc aminte, evident, experienţa rea pe care au avut-o cu sistemul
de guvernanţă centralizată a regimurilor comuniste. Cu toate acestea principala lor
preocupare are mai mult de a face cu politica europeană de astăzi. Ei se tem că un centru
atotputernic la Bruxelles ar fi omogenizat tendinţele şi că ar ignora sau chiar nega
diversele preocupări şi priorităţile locale. În ciuda intensului proces de convergenţă în
reglementare, care a avut loc în lunga perioada de preaderare, noile state membre încă
mai au diferite caracteristici structurale de cele vechi. Acest lucru înseamnă că o parte ce
potriveste toate soluţiile impuse de un centru european puternic ar fi de natură să aducă
atingere intereselor lor. Membrele noi sunt încă mult mai sărace decât cele vechi, şi
capacitatea lor de a reduce decalajul bunăstarii, de muncă, necesită impozitare
diferenţiată şi regimurile de mediu. Instituţiile lor juridice şi administrative sunt încă
relativ instabile şi fragile, mai degrabă. De exemplu, în nici unul din statele vest-europene
este "de-comunizare" o astfel de problemă centrală politică aşa cum este în statele est-
europene, iar acest lucru necesită un set diferit de reguli europene pentru serviciul public
şi sectorul judiciar. Spre deosebire de Europa de Vest, Europa de Est are încă relativ
puţini imigranţi din ţări din lumea a treia, dar este luptă pentru a se împăca cu propria
diversitate şi adesea considerabilă a minorităţilor naţionale, cum ar fi ruşii din Letonia şi
Estonia sau maghiarii din România şi Slovacia. Acest lucru înseamnă că acquis-ul
Schengen poate fi cu greu aplicat în acelaşi mod in vechile şi noile state membre.
Acestea şi alte exemple similare in care persistă divergenţele explica de ce noile state
membre din Europa de Est se opun unei guvernari puternice europene centralizate în
favoarea uneia mai flexibile, multicentrate şi cu o structura multistratificata . În calitate
de preşedinte leton, Vaira Vike-Freiberga a spus, "Letonia vede UE ca o uniune de state
suverane ... Noi nu vedem necesitatea în acest moment pentru a crea un stat federal
european unificat ....... Marea diversitate a Europei este una din cele mai mari puncte
forte.In acest timp această diversitate poate prezenta provocările la consens, este o sursă
care trebuie să fie cultivată şi preţuita.
. Fiecare stat membru al Uniunii Europene, oricare ar fi acesta de dimensiune are
potenţialul de a aduce o contribuţie semnificativă la organizaţie ca un întreg.” Şi ministrul
de externe al Sloveniei, Dimitrij Rupel, a adăugat, "baza de gestionare a diversităţii este
principiul subsidiarităţii.Subsidiaritatea poate avea un inteles eficient de a evita disputele
care nu sunt necesare.”
Pe scurt,simplicand si centralizand sistemul European de guvernare ar lasa mai putin
spatiu pentru initiativele si grijile locale.
Există o nevoie de a aborda probleme emergente din complexitatea şi flexibilitatea
sistemului actual, în special în ceea ce priveşte transparenţa şi responsabilitatea, dar
replicarea unui sistem de stat-ca(state-like) în Uniunea Europeană extinsă şi foarte
diversificata, nu este de natură să amelioreze calitatea democraţie.

Specificul reprezentarii parlamentare

Pilonul-cheie al democraţiei aşa cum o ştim este sistemul de reprezentare parlamentară.

Oamenii îşi aleg reprezentanţii lor pentru un Parlament, de obicei, prin partidele politice
care sunt organizate în special cu scopul de a câştiga alegerile.Parlamentul adopta legi si
de asemenea decide asupra componentei executive. O majoritate parlamentară nu este
complet libera sa puna la cale toate aspectele, cu toate acestea. Ea trebuie să asculte şi să
respecte constituţia, factura drepturilor independenţei sistemului judiciar şi a unor alte
instituţii, cum ar fi Banca Centrală.Spune ca, electoratul rămâne o referinţă în final
democratica a statului-naţiune, iar parlamentul este institutia.Daca vrei sa stii care deţine
cele mai multe puteri într-un anumit stat, trebuie să te uiţi la componenţa majorităţii
parlamentare. În UE, situaţia este foarte diferita.Aici, poziţia de Parlament este mult mai
slabă. Problema nu este atât de mult în catalogul de puteri formale conferite
Parlamentului European, ci mai degrabă în natura specială a jocului parlamentar
european. Parlamentul European nu are majoritatea de guvernământ aşa cum îl ştim în
sistemele naţionale; acesta nu are nici un cabinet care reglementează, nici un program de
guvernare pentru a sprijini sau sa opuna.Mai mult, Parlamentul ,Comisia şi Consiliul au
fost create mai mult sau mai puţin independent, prin urmare, elementul de "fuziune", care
este de obicei observat între cabinetele lor şi majoritatea parlamentară nu există.
Clivajele, în cadrul Parlamentului European se rup mai de-a lungul"graniţelor", naţionale
mai degrabă decât de-a lungul afilierii unui partid sau ideologii. Deşi competenţele
formale a Parlamentului European au crescut treptat, Parlamentul nu este principalul, să
nu mai vorbim legislator unic, si nu mai spunem ca în cel al selectarii executivului
european şi a sistemul judiciar este foarte limitat. În UE, puterea este mult mai mult în
mâinile instituţiilor non-majoritare, caresunt, Comisia, Curtea Europeană de Justiţie,
Bancile Europene Centrale, şi Consiliul European, decât cum este cazul în statelor
membre. Componenţa Consiliului este doar indirect legata de rezultatele electorale în
ţările individuale, şi complex (şi încă evoluează); modul de ponderare a voturilor în
Consiliu lasă puţin spaţiu pentru afirmarea politicii majoritare.( ar trebui să adaug că
directoriI naţionalI sunt adesea în măsură de a ocoli Parlamentele lor respective de luare a
deciziilor în cadrul Consiliului European).In acelasi timp,din ce in ce mai multe puteri
sunt deplasate la lista tot mai mare de agenţii europene de reglementare.
Bineinteles, guvernarea eficientă necesită abilităţi speciale şi cunoştinţe, precum şi
angajamentul pe termen lung, care sunt, de obicei, în scurt de aprovizionare în rândul
membrilor Parlamentului.Problema este aceasta instistutiile non-majoritare sunt adesea
responsabile pentru dorintele de lobby înguste şi partizane decât la un electorat mai
larg.Mai mult de atat,nu este usor sa faca aceste diverse agenţii de reglementare
transparente şi responsabile.
Intrebarea este, se poate ca o uniune sa dezvolte un sistem sunet de democraţie
parlamentara? Acest lucru ar putea fi realizat fie prin Parlamentul European adevărat
centru de putere europeana sau prin acordarea de mai multe puteri asupra afacerilor
europene a parlamentelor naţionale. Acest public în noile state membre din Europa de Est
pare a fi nemultumit dacă nu negativ cu privire la fosta soluţia.
Doar o minoritate foarte mică din electoratul respectiv în aceste state a fost deranjat de a
vota la ultimele alegeri pentru Parlamentul European.(Cateva luni mai devreme, acesti
electori s-au grabit la urne pentru a sprijini aderarea lor în ţările Uniunii)
Guvernele din noile state membre sunt, de asemenea, Keener pe consolidarea rolului
naţional, mai degrabă decât de parlamentul european (e) în procesul decizional al UE.
Dar acest lucru nu pare sa fie o soluţie plauzibilă. Pentru a începe cu, parlamentele în
noile state membre sunt foarte slabe, iar acest lucru a fost parţial cauzat de procesul de
aderare la uniune. De-a lungul ultimilor ani ca să conducă la aderarea la UE, parlamentele
din Europa de Est au trebuit să adopte în grabă un corp vast de legi europene cu o mică
discuţie şi posibilitatea de amendamente să ia în considerare preocupările şi
particularităţile locale. Camera lor de manevră a fost practic inexistentă, deoarece statele
reclamante din Europa de Est nu li s a permis să aibă opt-out-ul din acquis-ul comunitar
al UE.Stephen Holmes a observat ulterior că prestigiul de drept intern de luare in funcţie
a scăzut datorită extinderii obligatorii a quis-ului comunitar, un cod de drept conferit din
străinătate. Acest lucru a fost confirmat de sondajele de opinie.De exemplu, încrederea
publicului în Parlamentul Poloniei a scăzut de la aproximativ 44 la sută în 1998 la 20 la
sută în 2002 (patru ani cruciali pentru adoptarea legislaţiei UE). Şi astfel, este puţin
probabil ca un sistem de drepturi depline de reprezentare parlamentară Pan-European va
apărea.Ar trebui sa se regrete asta?Raspunsul este negativ din nou. Renauld Dehousse a
susţinut pe bună dreptate, "Acest sistem parlamentar are cu el aspecte majoritare prost
adaptate la nevoile unei creaturi hibride, cum ar fi UE, caracterizat de o mare diversitate
şi de puternice sentimente naţionale".
Şi în orice caz, putem vorbi despre un sistem european de reprezentare, fără demo-uri cu
adevărat europene?UE are in acest moment 25 demo-uri distincte si impreuna ele nu
formeaza un singur spatiu public european.Acest lucru ne conduce la urmatoarea dilema
democratica pentru extinderea UE: problema identităţii europene.

Slabele şi diversificatele identităţi culturale

Democratia nu consta numai in institutii ci si in cultura inteleasa din punct de vedere al
termenilor politic mai larg, juridic, şi economic.Institutiile democratice sunt capabile sa
persiste doar daca ele se alatura unei politici culturale care este congruent la şi de
susţinere a structurilor sale democratice. Termenii cheie utilizat de obicei în acest context
sunt demo-uri, etosul şi identitate. State-naţiuni se bucură de obicei toate acestea, deşi în
grade diferite.Demo-uri sunt formate de o naţiune care reprezintă o strâns legată, dacă nu
o comunitate omogenă cultural ,istoria comună, obiceiuri, şi limba. Discursul politic are
loc într-un spaţiu public bine definit în care este relativ uşor de a comunica şi de a
identifica bunurile comune publice (sau cel puţin alternative majore concurente).
Partidele şi organizaţiile societăţii civile sunt vibrante.Sistemul media este diversificat si
sofisticat.
Oricum,UE poseda cateva daca unele din aceste atribute, şi ne întrebăm cum democraţia
poate funcţiona într-o astfel de situaţie. Nu există nici un singur european demo şi uşor de
identificat pentru care şi prin care politicile europene sunt făcute. Cel mai bine, putem
vorbi despre o pluralitate tot mai mare de demo-uri Europene. Discursurile politice sunt
în mare măsură limitate la spaţiile publice naţionale cu micile semne ale unui spaţiu
public cu adevărat european în curs de dezvoltare cu procesul de integrare a partidelor
europene.Politic sunt, de asemenea, active în principal în interiorul graniţelor de stat,
alianţele lor la nivel european sunt încă foarte artificial construite.
Unele organizaţii ale societăţii civile au fost capabile să traverseze frontierele statului-
naţiune, dar ele văd in ele însaşi ca de obicei, la nivel mondial, mai degrabă decât pur şi
simplu miscari europeane.Acolo nu este nici un ziar unic european sau un televizor pan-
european, dacă nu conta Euro-ştiri sau ziarele globale cu un interes european, cum ar fi
Financial Times.
Valurile succesive de extindere ale UE au crescut în mod evident a diversităţii culturale şi
politice în anul 2004 a marcat uniunea.Marea largire a UE , ia zece noi membri cu studii
culturale si distincte caracteristici.Cu prudenta, cum ar fi cele ale Anchetei mondiale de
valori nu relevă un clivaj ascuţit cultural între vechile state membre din Europa de Vest şi
cele noi din Europa.Oricum cele de est, nu arată că harta culturală a Europei este acum
mult mai diversificata şi mai complexa decât a fost cazul înaintea acestui ultim val de
extindere.
Desigur, demo-urile, ethos-ul, si identitatea nu sunt categorii primordiale şi stabile. Ele
evoluează în timp, prin experienţe şi discursuri într-un anumit spaţiu public. Rolul
diverselor agenţii politice în inginerie nu pot fi subestimate. De fapt, Uniunea Europeană
promovează diverse simboluri europene, cum ar fi drapelul european, cu scopul de
intarire a identitatii europene. Cetăţenia europeană este, de asemenea, parte a acestui
efort, cum sunt diversele programe culturale şi educaţionale de schimb. În mod similar, ar
trebui să recunoască rolul fondurilor structurale sau de euro în consolidarea identităţii
europene. Întrebarea este, însă, dacă toate acestea sunt suficiente pentru a crea o bază
culturală pentru o democraţie funcţională la nivel european. Întrebarea este dacă, de
asemenea, eforturile de a fi inginerul unei identităţi europene sunt plauzibile fie pe
motive politice sau culturale. Actualul presedinte ceh, Vaclav Klaus, a exprimat
anxietatea a milioane de europeni colegi de Est care intreaba , ar trebuie să lăsăm
identitatea noastră ", sa se dizolve în Europa ca o bucăţică de zahăr într-o ceaşcă de
cafea?" De fapt, în timpul procesului de aderare, candidaţii din Europa de Est s-au luptat
din greu pentru a perservera propria identitate culturală. De exemplu, toate guvernele din
Europa de Est au insistat ca limba lor sa devina una din limbile offciale a UE, subminând
astfel eforturile depuse de cei care au vrut să vadă mai degrabă mai multe limbi ca mijloc
de comunicare pan-europene.
Este asta probabil să se schimbe în următorii câţiva ani? Vor saluta membrii est-europeni
dezvoltarea unui spaţiu public european distinct şi identitatea culturală? Până în prezent,
dovezile nu sugerează o astfel de schimbare. Luaţi în considerare, de exemplu, sondajele
de opinie recente. Conform Eurobarometrului 2004, majoritatea celor chestionaţi în noile
state membre se consideră ca "naţionalitatea lor numai", mai degrabă decât numindu-se
"european intr-o oarecare masura " (in vechile state membre resultatul este
inversat/invers).
Chiar mai frapant este faptul că "europeanitatea" în noile state membre a scăzut dramatic
atunci când a aderat la Uniune. Între toamna anului 2003 şi primăvara anului 2004,
numărul celor care se consideră "doar naţionalitatea lor", a crescut cu 12 la sută, în timp
ce numărul celor care se văd ca "european într-o oarecare măsură ", a scăzut cu 7 la sută.(
şi ar trebui să ţină cont că, potrivit aceluiaşi sondaj, nivelul de cunoştinţe despre UE este
mai ridicat în noile state membre decât în cele vechi)
În plus, în noile state membre, există foarte puţine agenţii pan-europene capabile să
promoveze o mai mare omogenitate culturală în Uniunea Europeană extinsă.
Organizaţiile societăţii civile, în special a celor interesaţi de problemele legate de UE,
sunt în mod clar subdezvoltate în cele mai multe dintre noile state membre. Părţile sunt
mai dezvoltate, iar unele s-au alăturat federaţiile existente ale partidelor din Parlamentul
European. Cu toate acestea, este departe de a fi sigur că ei vor acţiona ca agenţi de
omogenizare culturala pe întreg teritoriul Uniunii. La alegerile europene din 2004 s a
înregistrat o creştere a numărului de deputaţi euro-sceptici, mulţi dintre ei venind din
noile state membre din Europa de Est. Nu există nici o dovadă care să sugereze că
extinderea va stimula în noile state membre acum sunt în mâinile de conglomerate media
internaţionale, postul naţional de televiziune este încă foarte mult sub controlul
guvernelor naţionale şi acţionează mai mult ca motor de diversificare culturală decât de
convergenţă. Situaţia pare mai degrabă sumbra. Fără o convergenţă de culturi
democratice, ar fi dificil să se articuleze şi agregand preferinţele publicului, să se
stabilească singur un scop autentic european sau de interes. Cu toate acestea, convergenţa
unei astfel de culturi este extrem de dificil de realizat, şi este văzut ca indezirabil, în
special de către noile state membre din Europa Centrală şi de Est. Cu toate acestea, din
nou. situaţia arată mult mai puţin neajutorata, dacă vom renunţa la analogia statului-
naţiune atunci când vorbim despre Uniunea Europeană. Mai degrabă decât încercarea de
a construi o naţiune europeană-act-mare, ne putem gândi cu privire la îmbunătăţirea unui
sentiment de patriotism constituţional pe întreg continentul care să reflecte drepturile şi
obligaţiile comune ale tuturor cetăţenilor europeni. Există o mulţime de înţelepciune în
sloganul Comisiei Europene de promovare a "unităţii în diversitate". După toate,.
identitatea, care nu recunoaşte pluralismul, individualismul, şi multiculturalismul poate
greu să conducă la un sistem demoractic.

Concluzii si recomandari
Concluzia generală care rezultă din această analiză este că aderarea la Uniune are unele
implicaţii evidente negative pentru democraţie în noile state membre. Adevărat, aderarea
a creat un mediu mai favorabil pentru democraţie în termeni economici şi politici.
Membrii au stimulat averi economice din Europa Centrală şi de Est şi au domesticit
ispitele populiste ale politicienilor locali. Asta a spus, deciziile şi din ce in ce mai multe
sunt acum efectuate de către Uniune într-o manieră care cu greu poate fi considerata ca
fiind cu adevărat democratica, în special în ceea ce priveşte reprezentarea, participare, şi
responsabilitatea.Concluziile mai specifice nu sunt, de asemenea, simple. În primul rând
aderarea la uniune a făcut guvernările democratice mai complexe şi complicate. Mai
multe straturi şi centre de guvernare face mai dificila asigurea transparenţaei procesului
decizional ,o responsabilitate a celor responsabili de luarea deciziilor. Sistemul european
complex de guvernare poate fi foarte bine facut si mai eficient în copierea cu presiuni de
modernizare şi de globalizare, dar mulţi cetăţeni din Europa Centrală şi de Est au din nou
impresia că deciziile referitoare la vieţile lor sunt făcute în afara frontierelor lor, în mare
măsură şi de către actorii neidentificati şi a organismelor . În al doilea rând, parlamentele
din Europa Centrală şi de Est sunt cele mai mari perdanti instituţionale în procesul de
integrare europeană. Adevărat, poziţia lor nu a fost niciodată puternică înainte de
aderarea la uniune, parţial din cauza propriilor lor neajunsuri de organizare, şi parţial din
cauza părţilor slabe din regiune. Cu toate acestea, aderarea la uniune a slăbit poziţia lor
chiar mai departe, deoarece sistemului european de privilegii guvernarea instituţiilor
nonmajoritare şi a experţilor tehnici.
În al treilea rând, cetăţenii din Europa Centrală şi de Est se pot simti mai izolati şi
neputinciosi cu trecerea de puteri de la nivel naţional la nivel european. Acest lucru este
nu doar pentru că guvernul european este în mod natural mai detaşat de preocupările
individuale decât un guvern naţional, dar şi pentru că absenţa unui demos european
previne comunicaţiile pan-europene şi solidaritatea. Pe hărţile mentale ale vest-
europenilor, Europenii de Est sunt încă foarte mult în periferia europeană cu nici un drept
la un egal spus despre politicile Uniunii. Nu există soluţii simple pentru rezolvarea
problemelor menţionate mai sus. Acest articol a arătat că este imposibil, si probabil
nedorit, să încercaţi să creaţi o democraţie parlamentară statelike la nivelul Uniunii. De
fapt, ideea este a rezistat deosebit la noile state membre din Europa Centrală şi de Est. De
asemenea, este important să se înţeleagă faptul că membrii noi au sensibilitati oarecum
diferite şi cerinţele faţă de membrii vechi. Cu alte cuvinte, o parte rezolva toate soluţiile
pentru rezolvarea deficitului democratic al Uniunii extinse nu vor merge..Dar situaţia nu
trebuie să fie sumbra dacă vom aplica o serie de măsuri semnificative pentru a spori
participarea cetăţenilor la procesul decizional european. Simplificarea sistemului
european de guvernare făcându-l mai centralizat şi ierarhic nu este de dorit, având în
vedere analiza de mai sus. Cu toate acestea, transparenţa şi responsabilitatea europeana
poate fi bine consolidată, prin explicitarea mai bine a rolurile şi a funcţiile de diferite
centre europene de guvernare şi prin forţarea factorilor de decizie europeni să explice
public şi de a apăra deciziile lor. În acelaşi timp, este important să se păstreze anumite
domenii ale vieţii publice şi la nivel naţional şi local. Cetăţenii din noile state membre, în
special, s-ar simţi mai puţin neputincioşi în cazul în care acestea ar putea exercita
controlul asupra decisiilor semnificative pe scară mai mică de probleme importante
pentru viaţa lor de zi cu zi: educaţie, sănătate publică, şi de securitate socială.
Îmbunătăţirea competenţelor parlamentelor naţionale în procesul decizional european
poate ajuta parlamentele în noile state membre să-şi recâştige unele terenul pierdut. Cu
toate acestea un astfel de pas ar putea stimula, de asemenea, egoismul naţional în politica
europeană şi în efect poate paraliza procesul decizional european. Prin urmare, este mai
bine să se gândească la asigurarea unui acces sporit la procesul decizional, nu doar pentru
parlamentele naţionale, ci şi pentru diverse asociaţii profesionale şi organizatitii non-
profit, cu interese şi loialităţi care nu se limitează la frontierele naţionale numai. Astfel de
actori social transnaţional sunt de obicei mai slabi în noile state membre, astfel încât
Uniunea ar trebui să le ajute să ajungă la nivel cu omologii lor occidentali. De asemenea,
este important de a spori comunicaţiile şi solidarităţile europene. Acest articol a arătat că
toate tipurile de eforturi şi inginerie a un anumit tip de cetăţeni europeni sunt greşite şi
inutile. Cu toate acestea, cetăţenii europeni ar putea da mai multe oportunităţi
sindicatelor pentru a învăţa despre culturile lor diferite şi istorii. Uniunea ar trebui să
creeze mai multe canale instituţionale pentru schimbul de idei între diverşii actori
societali pe continet.Fara acestea cetăţenii din noile state membre se vor simţi
întotdeauna că interesele lor nu sunt înţelese şi luate în serios în luarea deciziilor
europene. În cele din urmă, Uniunea ar trebui să acţioneze ca un gardian in apărarea
drepturilor şi procedurilor democratice. Acest lucru ar putea fi în mare parte face printr-o
combinaţie de diplomaţie si invinuind linistea publica. Un exemplu bun pentru acesta din
urmă este rezoluţia Parlamentului European din 2006, care a condamnat "creşterea
generală a intoleranţei rasiste, xenofobe şi antisemite şi homofobe în Polonia. Având în
vedere că Tratatul de la Amsterdam a intrat în vigoare, uniunea a avut dreptul de a
interveni, nu numai în cazul în care un stat membru încalcă un corp vast ALacquis-ului
economic şi adminitrativ, dar, de asemenea, în cazul în care nu respectă principiile de
democratie, drepturile omului, şi a statului de drept procalimat în articolul 6 alineatul (1)
UE. Uniunea ar trebui să înveţe să aplice prezentul articol în practică într-un mod mai
eficient decât a fost in cazul trecut .Cetatenii din noile (şi vechile), state membre pot
apara, de asemenea, drepturile lor prin apel direct la Curtea Europeană a drepturilor
omului şi de a depune plângeri la Ombudsmanul European. La aceste măsuri nu vor face
democraţia din Uniune sa seamene cu o democraţie în state-naţiuni. Cu toate acestea
aceste măsuri vor îmbunătăţi calitatea democraţiei în cadrul uniunii în sine. Avem nevoie
pentru a începe sa gândim democraţia europeana într-un mod nou, şi acest lucru este
valabil mai ales pentru noile state membre din Europa Centrală şi de Est. Ei au doar
succes creand o democraţie funcţională pe cenuşa comunismului autoritar, şi ei nu doresc
acest lucru să se fi pierdut de la aderarea la "o alta" uniune.