Sunteți pe pagina 1din 5

Referat

Gimnastică
Gimnastica presupune forta fizica, flexibilitate, echilibru, control, putere, agilitate si
coordonare pentru a efectua o varietate de exercitii. Este unul dintre cele mai vechi sporturi
din lume, datand de mii de ani, din vremea grecilor antici. A evoluat de-a lungul a mii de ani
pentru a deveni sportul de azi, desi multe dintre competitii sunt inradacinate in exercitii
antice. Astazi exista concursuri de gimnastica in multe tari si la nivel international.
Gimnastica reprezinta o importanta componenta a competitiilor olimpice organizate la fiecare
patru ani. Exista organe de conducere pentru gimnastica in fiecare tara, precum si pe plan
international.

• Cuvantul ”gimnastica” este derivat din cuvantul grecesc ”gymnos” care inseamna
”gol”.

• Caprele (pentru sarituri) nu au fost incluse in gimnastica antica; in schimb, erau


folositi tauri pentru a sari peste.

• Gimnastica a fost infiintata oficial ca sport in 1862.

• Gimnastica a fost introdusa in cadrul Jocurilor Olimpice din 1896.

• Prima competitie olimpica pentru femei a avut loc in 1928.

Acest sport este o combinatie complexa de forta fizica, flexibilitate, putere, agilitate,
coordonare, gratie, echilibru si control. Dintre toate disciplinele, gimnastica artistica de
competitie este cea mai cunoscuta. Insa si celelalte forme de gimnastica, cum ar fi gimnastica
ritmica si cea aerobica, au castigat de asemenea popularitate de-a lungul timpului.

Gimnastica artistica, cea mai populara si practicata dintre discipline, este divizata in
gimnastica pentru femei si pentru barbati. Femeile concureaza la patru probe: sarituri,
paralele, barna si exercitii la sol, in timp ce barbatii concureaza la sase probe: exercitii la sol,
cal cu manere, inele, sarituri, bare paralele si bara fixa. Acest sport consta in principal in
utilizarea diferitelor aparate gimnastice, precum si utilizarea solului pentru diferite exercitii.
Gimnastica ritmica presupune realizarea diferitelor miscari de gimnastica si de dans, cu sau
fara diverse aparate gimnastice. Doar femeile concureaza la aceasta proba care combina
elemente de balet si gimnastica. Exista 5 accesorii propuse pentru activitatile de gimnastica
ritmica: minge, cerc, panglica, maciuci si coarda.

Gimnastica aerobica, cunoscuta si sub denumirea de aerobic, implica efectuarea de exercitii


la simplu, dublu, triplu sau in grupuri de pana la sase persoane. Aceste activitati sportive sunt
caracterizate de rezistenta, flexibilitate si fitness si mai putin de abilitati acrobatice sau de
echilibru. Exercitiile dureaza de obicei intre 60 si 90 de secunde si sunt efectuate pe podele,
fara utilizarea altor aparate.

Beneficii pentru sanatatea corpului


Te ajuta sa-ti dezvolti coordonarea

Orice forma de gimnastica necesita o buna coordonare, dar practicarea gimnasticii iti
imbunatateste coordonarea. Asa este – nu trebuie sa ai deja aceasta abilitate cand apuci pe
acest drum. Pana la urma, fiecare expert a fost odata incepator! Cu cat inveti mai mult
miscarile, cu atat corpul se adapteaza mai repede pentru a reusi anumite executii care odata ti
se pareau imposibile, imbunatatindu-ti astfel coordonarea. O buna coordonare nu numai ca-ti
va imbunatati performantele in acest sport, ci si postura corporala in timp ce mergi, sari si
faci alte activitati de zi cu zi.

Imbunatateste flexibilitatea

Chiar daca sa-ti atingi degetele de la picioare este ceva ce nu crezi ca vei putea realiza
vreodata, nu-ti face griji, deoarece flexibilitatea nu este o cerinta de baza pentru incepatori!
Antrenamentele de gimnastica te vor ajuta sa-ti imbunatatesti flexibilitatea pe parcurs. Acest
lucru se datoreaza faptului ca faci diverse exercitii de mobilitate in timpul antrenamentelor.
De asemenea, corpul devine mai suplu, iar riscul de accidentare scade prin cresterea treptata a
capacitatii de miscare.
Ajuta la dezvoltarea fortei musculare

In ciuda faptului ca miscarile facute de gimnastele profesioniste par sa fie usoare, chiar nu
sunt. Daca ai impresia ca gimnastica nu-ti pune limitele corporale la incercare, gandeste-te
din nou! Este o modalitate incredibila de a-ti imbunatati forta musculara. Nu doar ridicatul
greutatilor in sala te va ajuta sa devii mai puternic, ci si gimnastica poate face acelasi lucru!

Gimnastica iti intareste oasele si le face mai sanatoase

Prin efectuarea de activitati fizice cu greutatea corpului – inclusiv gimnastica – iti poti
dezvolta oase puternice si sanatoase, lucru atat de important la o varsta frageda. Odata cu
inaintarea in varsta, inevitabil densitatea osoasa scade in fiecare an. Prin construirea unor
oase puternice si sanatoase la o varsta frageda, poti reduce riscurile de dezvoltare a
osteoporozei mai tarziu in viata.

Ajuta la prevenirea bolilor

Practicarea gimnasticii te poate ajuta sa-ti mentii corpul sanatos, ceea ce este esential pentru
prevenirea a numeroase afectiuni, cum ar fi astmul, cancerul, obezitatea, bolile de inima
si diabetul. Practicarea acestui sport te incurajeaza sa duci un stil de viata sanatos, care
cuprinde activitati fizice regulate si urmarea unei alimentatii echilibrate.

Riscuri
Gimnastii trebuie sa se pregateasca in mod constant pentru eforturile fizice si emotionale
riguroase pe care le necesita sportul. Din cauza complexitatii exercitiilor, riscul de
accidentare creste. Leziunile apar cel mai frecvent la nivelul gleznelor, picioarelor, zonei
lombare, genunchilor, incheieturilor si mainilor, adesea din cauza suprasolicitarii. Leziunile
sunt rareori grave, insa daca nu sunt tratate pot provoca dureri cronice si fracturi osoase.

Ruptura de labrum

Ruptura de labrum poate aparea in timpul oricarui exercitiu. Cu toate acestea, specialistii la
inele si paralele par mai vulnerabili. Ruptura de labrum se caracterizeaza prin durere care
dispare initial, dar care reapare odata cu reinceperea antrenamentelor. Un RMN poate fi de
ajutor in stabilirea unui diagnostic definitiv.

Entorsele la incheieturi

In gimnastica, incheietura este supusa unor forte care pot depasi de doua ori greutatea
corporala. Primul pas in tratarea durerilor la incheietura mainii este reducerea volumului de
antrenament si ameliorarea simptomelor. Dupa accidentare, gimnastii ar trebui sa evite
presiunea pe articulatia incheieturii mainii timp de sase saptamani. Daca gimnastii au dureri
si in repaus, se recomanda aplicarea unei atele care sa imobilizeze temporar incheietura.

Ruptura de ligament incrucisat anterior

Ruptura de ligament incrucisat anterior poate aparea atunci cand gimnastul aterizeaza ”scurt”,
de exemplu. Sportivul aude, de obicei, un trosnet, iar genunchiul se umfla dupa cateva ore.
RMN-ul este adesea folosit pentru a confirma ruptura. La fel ca in cazul altor sporturi,
reconstructia ligamentului este recomandata gimnastilor care doresc sa-si reia cariera.

Lezarea tendonului lui Ahile

Gimnastii pot suferi mai multe leziuni la tendonul lui Ahile, aflat chiar deasupra calcaiului, ca
urmare a sariturilor si aterizarilor repetate.

Tendinita lui Ahile are ca rezultat o durere de gamba, care este agravata de sarituri si
aterizari. Imobilizarea piciorului timp de sapte-zece zile poate fi benefica in cazul unor
simptome grave.

Leziuni ale piciorului si gleznei

Leziunile la picior si glezna sunt frecvente in gimnastica. Leziunile acute sunt de obicei
entorsele, care pot fi minore sau mai grave. Umflaturile si vanataile pot indica o accidentare
mai severa. Leziunile serioase trebuie evaluate de catre medic, iar reintoarcerea la
antrenamente dupa o accidentare minora este adesea posibila dupa o saptamana, daca nu
exista durere. Durerea cronica a gleznei sau leziunile repetate trebuie evaluate inainte de a
continua antrenamentele.
Leziuni lombare

Cauzele durerilor lombare pot fi entorsele de ligamente, fractura si / sau probleme la discurile
lombare. Frecvent, durerea lombara este inrautatita de continuarea antrenamentelor.
Durerea de spate persistenta este neobisnuita si nu trebuie ignorata. RMN-ul sau scanarea
osoasa sunt efectuate pentru a exclude accidentari mai grave.

S-ar putea să vă placă și