Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Scrierea Şi Pronunţia Alfabetului Coreean F
Scrierea Şi Pronunţia Alfabetului Coreean F
Limba coreeană este vorbită de peste 78 de milioane de oameni din întreaga lume, majoritatea în Coreea de Sud, Coreea de
Nord şi provincia autonomă Yanbian din nord-estul Chinei, unde 40% din populaţie este de etnie coreeană.
Cei mai mulţi lingvişti clasifică coreeana ca pe o limbă izolată, unii o încadrează în familia limbilor altaice, în timp ce alţii o
consideră înrudită cu Ryukyuan, o subgrupă a limbii japoneze. O altă perspectivă lingvistică alătură coreeana familiei de limbi
Limba coreeană are o morfologie bazată pe aglutinare, iar sintaxa urmează ordinea Subiect-Obiect-Verb (ca în frazarea
limbii germane, de exemplu). În ciuda faptului că peste 70% din vocabularul coreean conţine cuvinte de origine chineză,
gramatica nu are nimic în comun cu cea a vecinului de la nord, ci din contră, este foarte similară japonezei.
În secolul al XV-lea, al patrulea rege al dinastiei Joseon, Sejong cel Mare (1397–1450), a comisionat unei echipe de erudiţi de
la curte realizarea unui sistem naţional de scriere a limbii care să înlocuiască caracterele chinezeşti (Hanja), pe care coreenii
le foloseau de peste 1300 de ani. Proiectul primului alfabet al limbii coreene, Hangeul, a fost finalizat spre sfârşitul anului
1443 / ianuarie 1444, iar în 1446 s-a realizat o descriere a acestuia într-un document intitulat Hunmin Jeong-eum Haerye
(Sunetele potrivite pentru educarea poporului), de la care îi vine numele. Textul explică realizarea grafiei consoanelor după
modul de articulare fonetică, iar cea a vocalelor după principiile yin şi yang şi al armoniei vocale.
Regele Sejong a argumentat nevoia unui nou alfabet prin faptul că limba coreeană este diferită de chineză, iar folosirea
caracterelor Hanja în scriere mult prea dificilă pentru oamenii de rând. Numai aristocraţia (yangban, în general bărbaţi
foarte educaţi provenind din familii nobile) îşi putea permite să scrie şi să citească după vechiul sistem, iar majoritatea
coreenilor erau analfabeţi înainte de crearea scrierii Hangeul. Prin urmare, noul alfabet fusese gândit astfel ca şi un om
obişnuit să-l poată învăţa: “Un om înţelept se poate deprinde cu ele (literele Hangeul) într-o singură dimineaţă; un om prost le
învaţă în cel mult 10 zile.” (citat din manuscrisul Hunmin Jeong-eum Haerye)
La scurt timp de la introducerea sa, noul alfabet s-a lovit de critica şi rezistenţa elitei literare şi intelectuale confucianiste,
ai cărei membrii considerau că Hanja este singurul sistem de scriere valabil – o atitudine ce trăda, probabil, teama că Hangeul
le ameninţă statutul. Aşa au început să circule denumiri peiorative precum 언문 (eonmun, “scriitură din popor”), 암글 (amgeul,
“scriere femeiască) sau 아해글 (ahaegeul, alfabetul copiilor). Cu toate acestea, alfabetul regelui Sejong fost adoptat de
cultura populară, exact aşa cum acesta îşi propusese, principalii utilizatori fiind femeile şi scriitorii de ficţiune populară de la
acea vreme.
Spre sfârşitul secolului al XVI-lea, alfabetul Hangeul a cunoscut o nouă perioadă de glorie, odată cu apariţia
literaturii gasa şi sijo, iar în secolul al XVII-lea, romanele scrise în Hangeul au devenit un gen literar recunoscut.
Data publicării manuscrisului Hunmin Jeong-eum Haerye, 9 octombrie, este sărbătorită în Coreea de Sud ca Ziua Hangeul,
când imaginea regelui Sejong este tipărită special pe bancnote şi timbre, în timp ce instituţiile celebrează evenimentul
afişând bannere pe străzi şi clădiri. În Coreea de Nord, Ziua Alfabetului este sărbătorită pe 15 ianuarie.
Hangeul nu este doar sistemul de scriere folosit de coreeni, ci şi singurul alfabet nativ în totalitate Asiei de Est.
Aşezarea geografică a avut un rol decisiv în istoria politică şi cultura din peninsulă, exemplul poate cel mai grăitor fiind limba
scrisă. Deşi coreeana este o limbă distinctă, a fost nevoie de aproape un mileniu şi jumătate pentru ca vorbitorii ei să
folosească un alfabet autohton, în locul caracterelor chinezeşti. Am încercat mai jos să prezint pe scurt perioadele lingvistice
Limba coreeană veche corespunde perioadei de la începutul celor Trei Regate până spre sfârşitul Regatului Unificat Shilla, cu
aproximaţie secolele I-X. Coreeana veche este distinctă de proto-coreeană, limba reconstruită din care se presupune că a
evoluat. Primele texte în limba veche datează din timpul celor Trei Regate şi au fost scrise în caractere chinezeşti clasice,
folosite pentru a reda gramatica şi pronunţia coreenilor. La acea vreme se foloseau în paralel mai multe sisteme fonetice,
precum scrierea Idu sau Guyeol (utilizată de copişti) şi sistemul Hyangchal, folosit în poezie.
Limba coreeană medie a fost vorbită din secolul al X-lea până în secolul al XVI-lea, respectiv din perioada Goryeo până la
jumătatea dinastiei Joseon. Standardul lingvistic al acestei perioade era bazat pe dialectul Gaeseong, deoarece dinastia
Goryeo îşi mutase capitala în nordul peninsulei. Principala sursă de informaţie despre coreeana medie este Gyerim Ryusa, o
colecţie de câteva sute de elemente de vocabular coreean redate prin ideograme chinezeşti.
3. Sisteme de transliteraţie a limbii coreene: McCune Reischauer (M-R) şi Revised Romanization (Noua Scriere
Romanizată)
Sistemul McCune–Reischauer este unul din cele mai folosite sisteme de latinizare a limbii coreene alături de Noua Scriere
Romanizată, care a devenit standard în Coreea de Sud prin înlocuirea unei versiuni a celui dintâi. Coreea de Nord continuă să
folosească romanizarea McCune Reischauer în varianta în care a fost utilizată oficial în Sud din 1984 până în 2000.
Sistemul a fost creat de americanii George M. McCune şi Edwin O. Reischauer în 1937 şi, exceptând câteva situaţii, nu este o
transliteraţie propriu-zisă a alfabetului Hangeul, ci mai degrabă oferă o reprezentare fonetică. În ciuda adoptării oficiale în
Sud a Noii Romanizări în anul 2000, McCune–Reischauer continuă sa fie foarte utilizat înafara Coreei, în comunitatea
pentru vorbitorii străini este absenţa consoanelor f, v şi a sunetelor θ şi ð (obişnuite în limbile europene) din alfabetul şi
vorbirea coreenilor. În majoritatea situaţiilor, locuitorii din peninsulă folosesc litera p(h) în locul literei f pentru a reda
cuvintele străine (de exemplu, cuvântul France este pronunţat phransî). În plus, perechile de
consoane g şi k, dşi t, r şi l sau p şi b denotă un singur şi acelaşi sunet pentru coreeni, diferenţele de scriere şi confuziile
Vocale
ㅏ (a),ㅑ (ya),ㅓ (ŏ), ㅕ (yŏ), ㅗ (o), ㅛ (yo), ㅜ (u/ oo), ㅠ (yu), ㅡ (ŭ), ㅣ(i),
ㅒ (yae), ㅖ (ye)
Consoane
ㄱ (k), ㄴ (n), ㄷ (t), ㄹ (r), ㅁ (m), ㅂ (p), ㅅ (s), ㅈ (ch/j), ㅊ (ch’ – aspirat),
Consoane complexe
ㄳ (ks/h), ㄵ (nj), ㄶ (n), ㄺ (lg), ㄻ (lm), ㄼ (lb), ㄽ (ls/h), ㄾ (lt), ㄿ(lp’ – aspirat),ㅀ (l), ㅄ (bs)
Exemple:
부산 Pusan
좋은 choŭn
병원 pyŏngwŏn
서울 Sŏul
고구려 Koguryŏ
백제 Paekche
조선 Chosŏn
Noua Scriere Romanizată este sistemul oficial curent de romanizare a limbii în Coreea de Sud. NRC elimină diacriticele în
favoarea literelor compuse şi este mai fidel fonologiei coreene. Neajunsul noului sistem este însă limitarea sa la alfabetul
englezesc.
NRC a fost dezvoltat de Academia Naţională de Limba Coreeană încă din anul 1995 şi a fost publicat pentru utilizare oficială
în 7 iulie, 2000 de către Ministerul Culturii şi Turismului. Actul proclamativ al noului sistem oferă următoarele argumente
- este convenabil de folosit în scrierea la calculator, deoarece utilizează numai litere şi simboluri latine;
- promovează o latinizare adecvată de către vorbitorii coreeni nativi printr-o mai bună transcriere a caracteristicilor
- aliniază limba coreeană cu standardele de text ASCII, folosite în scrierea domeniilor de Internet.
Vocale
ㅏ (a), ㅓ (eo), ㅗ (o), ㅜ (u/ oo), ㅡ (eu), ㅣ (i), ㅔ (e), ㅐ (ae), ㅚ (oe), ㅟ (wi),
ㅖ (ye), ㅒ (yae)
Consoane
ㄱ (g, k), ㄴ (n), ㄷ (d, t ), ㄹ (r, l), ㅁ (m), ㅂ (b, p), ㅅ (s), ㅇ (- / ng), ㅈ (j),
ㅊ (ch/t), ㅋ (k), ㅌ (t), ㅍ (p), ㅎ (h / ng), ㄲ (gg, kk), ㄸ (dd, tt), ㅃ (bb, pp),
Consoane complexe
Exemple:
부산 Busan
좋은 choeun
병원 pyeongwon
서울 Seoul
고구려 Goguryeo
백제 Baekje
조선 Joseon
Citirea literelor Hangeul se face de la stânga la dreapta şi de sus în jos, iar gruparea lor în blocuri de silabe (numite jamo)
- silabele cu un sunet de mijloc orizontal sunt scrise în jos – exemplu: 읍 eup (oraş mai mic)
- silabele cu un sunet de mijloc vertical şi un sunet final simplu sunt scrise în direcţia acelor de ceasornic – exemplu: 쌍 ssang
(pereche)
- silabele cu un sunet de mijloc grupat schimbă direcţia de citire, deci sus-dreapta-jos – exemplu: 된 doen (a deveni)
- silabele cu un sunet final complex sunt scrise de la stânga la dreapta în partea de jos – exemplu: 밟 balp (a călca)
Vocalele verticale se împreunează întotdeauna numai pe verticală, iar consoanele numai pe orizontală.
Ca regulă, o consoană nu poate apărea fără o vocală în ultima silabă a unui cuvânt. În cazul cuvintelor străine, ca şi japonezii,
coreenii adaugă un ㅡ (en: eu, rom: î) după consoană, la finalul cuvântului respectiv: bus devine 버스 (bosî),eight devine 에이드
(eitî), iar juice (terminat în engleză într-un sunet de consoană) devine 주스 (jusî) :)
În mod normal, blocul de litere corespunzător unei silabe se încadrează într-un pătrat imaginar de aceeaşi mărime şi formă ca
în scrierea Hanja (caracterele chinezeşti), prin comprimarea sau extinderea jamo-ului astfel încât acesta să umple capetele
pătratului. De aceea, cei care nu sunt familiarizaţi cu alfabetul coreean pot confunda Hangeul cu Hanja sau texte chinezeşti.
La începutul secolului XX, a avut loc o scurtă şi nereuşită încercare de abolire a scrierii în blocuri de silabe şi întinderea
literelor din jamo în mod individual pe un rînd, ca în alfabetele europene. De exemplu: ㅎㅏㄴㄱㅡㄹ pentru 한글 (Hangeul).
Tipograful şi artistul de avangardă Ahn Sangsu a explorat această variantă de scriere în expoziţia Hangeul Dada, în care a
Totuşi, în ciuda deschiderii lor spre modelul european în ceea ce priveşte aranjarea silabelor succesive de la stânga la dreapta
în linii orizontale (în loc de coloane verticale), adăugarea spaţiului între cuvinte sau punctuaţia occidentală, coreenii au
rezistat categoric împotriva renunţării la blocurile de silabe, în fond, cea mai distinctivă caracteristică a scrierii Hangeul.
Traducerile fonetice de mai jos îmi aparţin în totalitate şi se bazează pe experienţa personală din Coreea de Sud şi cursurile
de limbă la care am participat acolo. Deşi am încercat să redau cât mai fidel sunetele româneşti asociate literelor Hangeul, nu
declar această pronunţie ca singura posibilă. În mod special însă, pentru vorbitorii nativi de limba română, este de remarcat
absenţa consoanelor j, ţ şi z, care sunt redate de coreeni prin calc fonetic în ㅈ(dj).
Vocale
Consoane
ㅛ (io) şi ㅠ (iu)
ㅇ nu se pronunţă la începutul cuvântului (are valoare zero), dar se rosteşte -ng(ca în crâng, Parâng) la mijlocul sau la finalul
cuvântului
ㅈ se pronunţă dj (ca în numele propriu Djuvara) la începutul cuvântului, dji (ca în giumbuşluc) înainte de vocalele
Consoane complexe
ㅄ se pronunţă –ps (+ vocală în silaba următoare), –p (+ consoană în silaba următoare), –p (daca nu precede altă silabă)
ㄵ se pronunţă –nj (+ vocală în silaba următoare), –n (+ consoană în silaba următoare), –n (daca nu precede altă silabă)
ㄺ se pronunţă –lg (+ vocală în silaba următoare), –l (+ consoană în silaba următoare), –k(daca nu precede altă silabă)
ㄶ se pronunţă –n (+ vocală în silaba următoare), –n (+ consoană în silaba următoare), –n (daca nu precede altă silabă)
ㄳ se pronunţă –gs (+ vocală în silaba următoare), –k (+ consoană în silaba următoare), –k (daca nu precede altă silabă)
ㄻ se pronunţă –rm (+ vocală în silaba următoare), –m (+ consoană în silaba următoare), –m (daca nu precede altă silabă)
ㄼ se pronunţă –rb (+ vocală în silaba următoare), –p (+ consoană în silaba următoare), –p (daca nu precede altă silabă)
ㄽ se pronunţă –rs (+ vocală în silaba următoare), –l (+ consoană în silaba următoare), –l (daca nu precede altă silabă)
ㄾ se pronunţă –rt’ (+ vocală în silaba următoare), –l (+ consoană în silaba următoare), –l (daca nu precede altă silabă)
6. Excepţii de pronunţie
Iată o listă de câteva cuvinte compuse pe care un străin aflat în Coreea de Sud are maxime şanse să le audă sau să le vadă
scrise pe indicatoare, cărţi de vizită sau anunţuri în ziare. Am preferat să transcriu pronunţia cuvintelor în Noua Scriere
Romanizată şi nu în româneşte pentru a evita confuziile legate de nume proprii, întrucât aşa le veţi găsi şi pe Internet sau în
Exemplu: 경기도 (Gyeonggi-do, provincia în care se află capitala Seul); 경상북 도(Gyeongsangbuk-do, provincia în care se află
cuvânt + -구(-gu) => în adrese, se referă la un cartier / district (dintr-un oraş). Exemplu: 동구 (Dong-gu, districtul de nord
din Daegu)
cuvânt + 동(-dong) => în adrese, se referă la o zonă mai mică decât un cartier. Exemplu: 인사동 (Insadong, zona galeriilor
Exemplu: 백두산 (Paekdu-san, muntele sacru al Coreei, se află pe graniţa între Coreea de Nord şi China)
Exemplu: 남대문 (Namdaemun, literal „Marea Poartă de Sud” – poartă istorică ce facea parte din zidul cetăţii Seul în timpul
cuvânt + -방(-pang) => se referă la un local specializat (tradus literal, înseamnă „cameră” sau „cutie”)
cuvânt + -씨 (-ssi) => titulatură adaugată numelui (nume+prenume sau doar prenumelui) unei persoane sau unui substantiv
propriu (în special nume de oraşe mari), pentru a semnala respectul şi familiaritatea, cât și apropierea în statut social –
광주시 (Gwangju si, cel mai mare oraş din provincia Jeollanam-do)
Gramatica limbii coreene este fundamental influenţată de statutul participanţilor la actul de comunicare, iar partea de
vorbire care reflectă cel mai fidel aceste distincţii este verbul. În forma lor de dicţionar, toate verbele limbii coreene
primesc la radical terminaţia -다 (-da), însă aceasta cade imediat ce verbul este plasat într-un context sintactic, iar în locul
Limitând explicaţiile la un minim, în limba coreeană se pot distinge trei niveluri de adresare: formal (către superiori în vârstă,
statut social / profesional), politicos(către străini sau colegilor de vârstă şi rang egal la locul de muncă) şi informal(către
În media (radio şi TV), prezentatorii şi crainicii folosesc cel mai adesea stilul formal în adresarea către public.
Am folosit trei verbe, 감사하다 (gamsahada, a mulţumi), 가다 (gada, a pleca) şi 있다 (itda, a exista sau a avea) pentru a ilustra
diferenţele de registru:
Nivelul formal este marcat prin terminaţiile –다 (-da) la afirmativ sau negativ şi-까 (-kka) la interogativ. Exemple:
Nivelul politicos este marcat prin terminaţia -요 (-yo) la afirmativ, negativ şi interogativ. Exemple: 고마워요, 가요, 있어요
Nivelul informal este marcat prin terminaţiile -어 (-eo) sau 아 (-a) la afirmativ, negativ şi interogativ. Exemple: 코맙소 /
고마어, 가, 있어
Există şi un al patrulea nivel, folosit în cazul adresării către copii sau ca tentă peiorativă, situaţie în care terminaţiile sunt
저는 루마니아 에서 왔어요. Jeoneun Rumania eseo wassoyo. (Ro: Cionîn Rumania eso uasoio) = Eu sunt din Romania.