MIJLOACE FIXE

Conform definiției, mijloacele fixe reprezintă obiectul sau complexul de

obiecte care se utilizează ca atare și îndeplinește cumulativ următoarele
condiții: are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a
guvernului (începând cu 01.07.2013 valoarea stabilită prin HG nr.276/2013
este de 2.500 lei) și au o durată normală de utilizare mai mare de un an.
În categoria mijloacelor fixe sunt incluse:

o       terenurile, inclusiv investițiile pentru amenajarea acestora, 

o       construcțile,
o       instalațiile tehnice, mijloacele de transport, animalele și plantațiile,
o      mobilierul, aparatura birotică, echipamentele de protecție a valorii
umane și materiale și alte       active corporale (avansuri, imobilizări
corporale în curs de execuție)

Nu sunt considerate mijloace fixe:

o        motoarele, aparatele și alte subansambluri ale mijloacelor fixe

procurate în scopul înlocuirii componentelor uzate cu ocazia reparațiilor,
de orice fel, care nu modifică parametrii tehnici inițiali ai mijlocului fix,

o sculele, instrumentele și dispozitivele speciale care se folosesc fie la

fabricarea anumitor produse în serie, fie la executarea unei anumite
comenzi, indiferent de valoarea și durata lor de funcționare normală, 
o construcțiile și instalațiile provizori, 
o animalele care nu îndeplinit condițiile pentru a fi trecute la animale adulte,
animale de îngrășat, păsările și coloniile de albine, 
o padurile, 
o prototipurile, 
o echiamentul de protecție și de lucru, îmbrăcămintea specială, precum și
accesorile de pat, indiferent de valoare lor și durata lor de utilizare.

Deoarece  există numeroase denumiri ale bunurilor sau complexului de obiecte

ce formează un mijloc fix a fost creat un catalog al mijloacelor fixe. Acest
catalog facilitează regăsirea mijloacelor fixe și informează asupra duratelor de
utilizare a acestora. Mijloacele fixe sunt clasificate în 3 grupe (Grupa 1 -
construcții industriale, Grupa 2 - instalații tehnice, mijloace de transport,
animale și plantații, Grupa 3 – Mobilier, aparatură birotică, sisteme de
protecție a valorii umane și materiale), fiecărei grupe îi aparține un anumit
număr de subgrupe, iar subgrupei alte subgrupe. Durata normală de
funcționare, durata minimă și durata maximă sunt evidențiate pentru calculul
amortizării. Pentru mai multe informații puteți accesa HG 2139/2004 catalogul
privind clasificare și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe. 
Evidența mijloacelor fixe se ține cu ajutorul următoarelor documente:

o       registrul numerelor de inventar – se atribuie fiecărui mijloc fix un

număr de inventar la data intrării în patrimoniu prin achiziționare,
construire, confecționare, transfer, etc (cu excepția celor luate în chirie)
o      fișa mijlocului fix – conține toate informațiile despre mijlocul fix,
numărul de inventar, documentul cu care a fost achiziționat, valoarea de
intrare, grupa din care face parte, codul de clasificare, data dării în
folosință, durata normală de funcționare, cota de amortizare și data
amortizării complete 
o        bon de mișcare a mijloacelor fixe

Pentru casare se folosește procesul verbal de scoatere din funcțiune a

mijloacelor fixe.
Ce înseamnă amortizarea mijloacelor fixe?
În general, societățile achiziționează mijloace fixe cu scopul de a le utiliza pe
parcursul unei perioade îndelungate de timp (mai mare de 1 an) precum și în
scopul de a obține avantaje economice (profituri) pe toată durata (normată sau
normală) de utilizare a acestora. Drept urmare este normal ca în fiecare
execrițiu financiar să fie inclusă o cheltuială echivalentă cu avantajele obținute
ca urmare a utilizătii acestora. Amortizarea reprezintă recuperarea treptată a
cheltuielilor făcute cu mijlocul fix, pe durata de utilizare a acestuia.
Exista mai multe tipuri de interpretări a amortizări:

 Amortizarea contabilă are în vedere uzura, deprecierea ireversibilă a

mijloacelor fixe
 Amortizarea financiară – este privită ca o metodă de reânoire a capitalului
investi
 Amortizarea fiscală – urmărește modul în care a fost diminuat rezultatul
fiscal, în funcție de gradul de utilizare a mijloacelor fixe și a ratei de
actualizare a inflație. Amortizarea fiscală reprezintă acea cheltuială
acceptată la deductibilitate

Orice mijloc fix poate fi amortizat dacă îndeplinște cumulativ următoarele

criterii:
 a) este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de
servicii, pentru a fi inchiriat tertilor sau in scopuri administrative;
b) are ovaloare fiscalamai mare decat limita stabilita prinhotarare a
Guvernului, la data intrarii in patrimoniul contribuabilului;
c) are o durata normala de utilizare mai mare de un an.
Pentru imobilizarile corporale care sunt folosite in loturi, seturi sau care
formeaza un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizarii se are in
vedere valoarea intregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intra in
structura unui activ corporal, a caror durata normala de utilizare difera de cea
a activului rezultat,amortizarease determina pentru fiecare componenta in
parte.
Metodele de amortizare practicate pentru determinarea și repartizarea
cheltuielilor cu amortizarea pe durata de utilizare a acestora sunt:
-       Amortizare liniară sau constantă – repartizarea uniformă a cheltuielilor cu
amortizarea asupra duratei de utilizare a unei imobilizări. Cu alte cuvinte se
împarte valoarea mijlocului fix la durata normală de funcționare. De exemplu:
3000 ron valoarea unui mijloc fix cu durata de utilizare 4 ani. Amortizarea
anuală v-a fi: 3000:4=750 ron/an. Lunar 750:12=62,5 ron. Această metodă de
amortizare este considerată cea mai apropiată de deprecierea reală a
imobilizărilor și prin urmare cea mai justificată economic.
-       Amortizarea degresivă – se începe cu o amortizare mai mare diminuându-se
treptat. Se merge pe principiul că cheltuielile cu întreținerea și reparațiile cresc
pe măsură ce bunul se învechește, cheltuiala cu amortizarea se uniformizează
în timp, deoarece unei amortizări mai ridicate i se asociază o cheltuială cu
întreținerea mai scăzută în primii ani de funcționare și invers, în perioada de
depreciere a bunului.
-       Amortizarea progresivă – este inversa amortizării degresive, este rar folosită
în practică
-    Amortizarea accelerată – constă în includerea, în primul an de funcționare, în
cheltuielile de exploatare, a unei amortizări de până la 50% din valoarea de
intrare a mijlocului fix respectiv.
În perioada 01.02.2013 - 30.06.2013, cheltuielile cu amortizarea fiscală nu au
mai fost deductibile integral pentru autovehiculele achiziționate pe firmă.
Autovehiculele cu cel mult 9 scaune, inclusiv scaunul șoferului, din categoria
M1, puteau fi amortizate în limita a 1.500 ron/lună.
Începând cu 01.07.2013, conform Legii nr.168/2013, nu vor mai fi supuse
limitării de 1.500 ron/lună următoarele categorii:
  vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenta, servicii de paza si
protectie si servicii de curierat;
 vehiculele utilizate de agentii de vanzari si de achizitii, precum si pentru
test drive si pentru demonstratii;
 vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv
pentru serviciile de taximetrie; vehiculele utilizate pentru prestarea de
servicii cu plata, inclusiv pentru inchiriere catre alte persoane,
transmiterea dreptului de folosinta, in cadrul contractelor de leasing
operational sau pentru instruire de catre scolile de soferi. 

Care este valoare de intrare în patrimoniu a unui mijloc fix? 

Valoarea de intrare (valoarea fiscală) a mijloacelor fixe în patrimoniu a
cunoscut diferite valori în cursul anilor, această valoare este stabilită prin
hotărâre a guvernului, actualizându-se din trei în trei ani, în general, în funcție
de indicele de inflație. 
Începând cu 01.07.2013, conform HG nr. 276/2013, această valoare este de
2.500 ron. În perioadele anterioare valoarea de intrare a fost 1.800 ron
(12.02.2007 – 30.06.2013), 1.500 ron (12.01.2004 – 11.02.2007), 800 ron
(16.12.1999 – 11.01.2004).