IMAGINEA ADOLESCENTULUI ÎN ROMANUL

DE VEGHE ÎN LANUL DE SECARĂ DE J.D. SALINGER

ŞI ÎN ROMANUL ADOLESCENTULUI MIOP DE MIRCEA ELIADE
Taburceanu Polina, doctor în filologie, conferențiar univ. interimar
Catedra Limbi şi Literaturi Străine, UST
Structurarea materiei de studiu în baza noului Curriculum la literatura
universală (pentru profilul umanist) se face în clasa a XII-a într-o perspectivă
tematică: „Reunind într-o sincronie convenţională, constantele tematice ale literaturii
şi principalele specii ale literaturii de frontieră (memoriile, jurnalul, corespondenţa,
confesiunile), curriculumul subliniază unitatea spirituală a organismului literar şi, nu
mai puţin, o viziune totalizantă asupra condiţiei umane în Timp şi în Istorie.” [3, p. 3]
Elevii vor continua studiul literaturii universale în baza marilor teme literare:
Copilărie, adolescenţă, tinereţe, Aventură şi călătorie, Arta iubirii, Război şi pace,
Condiţia umană, Timpul eului. Organizarea tematică, după părerea autorilor
manualului de Literatură universală pentru clasa a XII-a, oferă posibilitatea elevilor
să recapituleze, dar şi să sintetizeze tot ce au învăţat până acum, să stabilească
legături între diverse fenomene literare apărute în diferite epoci şi zone geografice
[5]. Familiarizarea cu valorile literare universale contribuie şi la asimilarea mult mai
eficientă a materiei de studiu la literatura română, care nu trebuie studiată în afara
contextului literar universal, ci într-o raportare permanentă la acesta. Cercetarea
literaturii universale ne ajută să vedem anumite momente ale literaturii române în
corelaţie cu marile momente ale literaturii străine, să apreciem formele specifice pe
care – în condiţiile noastre locale – le-au luat curentele, ideile, temele, motivele
literare apărute în literaturile străine. De asemenea, această cercetare oferă
posibilitatea unor comparaţii ale unor scriitori români, ca Eminescu, Caragiale,
Sadoveanu, Arghezi, Blaga, Eliade etc. cu scriitorii occidentali din epocile respective.
În primul compartiment al manualului „Literatura: de la universal la comparat”
se menţionează că drept domeniu al comparatismului sânt studiul influenţelor, al
receptării literare şi cercetările tematice (originile temelor, variaţiile şi circulaţia lor);
se discută despre cele mai importante teme din întreaga literatură universală,
actualitatea lor, relaţia de interdependenţă dintre cititor şi carte [5, p. 4-5]. Urmează
unitatea de conţinut „Copilărie, adolescenţă, tinereţe”. Tema copilăriei şi a
maturizării este importantă în literatura universală modernă, dar şi în literatura
română.
În operele secolului XX autorii redau criza identităţii la tineri ce se raportează la
criza valorilor tradiţionale ale familiei. Această problemă este abordată şi în opera

142
autorului american J.D. Salinger. Pe 1 ianuarie 2019 sau împlinit o 100 de ani de la
naşterea scriitorului (1919-2010). 68 de ani au trecut de când a fost editat cel mai
cunoscut, dar şi cel mai controversat volum al său De veghe în lanul de secară –
roman ce ne ajută să înţelegem lucruri esenţiale despre viaţă, fiind plin de învăţături
universal valabile. Romanul este o naraţiune povestită la persoana întâi, ce prezintă o
perioadă scurtă de timp (3 zile) din viaţa protagonistului, adolescentul Holden
Caulfield, care încearcă să se opună pragmatismului maturilor, falsităţii, făţărniciei
lumii din jur, vrând să evadeze din societate. „Holden este un „Everyman”, oscilând
mereu între ceea ce ar trebui să facă şi ceea ce simte el că este corect. Într-o societate
americană postbelică, în care ceea ce este „moral” a devenit ceea ce este „normal” şi
ceea ce „trebuie să fie făcut”, Holden nu îşi găseşte locul. Convingerile lui Holden se
bazează în primul rând pe propria lui conştiinţă morală, permanent problematică şi
diferită de morala socială.” [4, p. 158] Eroul este unul dintre cele mai interesante şi
complexe personaje adolescente întâlnite în literatura universală, reprezentând tipul
antieroului şi cel al adolescentului inadaptat. Istoria lui Holden este la fel ca istoria
oricărui adolescent rebel, îndrăgostit şi plictisit de şcoală şi de reguli:
- Tu ai ajuns să te saturi vreodată? Vreau să spun, te-ai speriat vreodată c-o să se
ducă toate de râpă dacă nu faci imediat ceva? Îţi place şcoala şi toate chestiile alea?
- E o plicticoşenie îngrozitoare.
- Adică o urăşti? Ştiu că-i o plicticoşenie îngrozitoare, dar te întreb dacă o urăşti cu
adevărat.
- Păi, n-aş putea spune c-o urăsc propriu-zis. Întotdeauna trebuie să...
- Ei, bine, eu, unul chiar o urăsc. Dar nu-i vorba doar de asta. Urăsc să stau New
York şi toate alea. Taxiurile şi autobuzele de pe Madison Avenue, cu şoferii care urlă mereu
la tine să cobori pe uşa din spate; să fii prezentat unor închipuiţi care îi cred pe soţii Lunt
nişte îngeri, şi să mergi în sus şi-n jos cu liftul când tu nu vrei decât să ieşi afară, şi tipii
care-ţi retuşează pantalonii tot timpul la Brooks, şi oamenii care mereu.... [6, p. 172-173].
Protagonistul se află în acea perioadă destul de complicată a dorinţei de
rebeliune şi independenţă prin care trece fiecare dintre noi la vârsta de 16 ani. Tânărul
trăieşte experienţa maturizării sale în momentul în care părăseşte Pencey Preps, o
şcoală la Agerstown, în Pennsylvania, din care este exmatriculat. Holden Caulfield
vorbeşte cu ironie despre publicitatea făcută instituţiei: „Din 1888 modelăm băieţii în
tineri bărbaţi, împliniţi şi cu judecata limpede”. Asta, pentru fraierii care-i ascultă.
Modelează pe naiba la Pensey, fix ca-n orice şcoală. Şi nici n-am cunoscut acolo pe
cineva împlinit, cu judecată limpede şi chestii-trestii. Poate vreo doi tipi.” [6, p. 6].
Eroul hotărăşte să plece la New York unde să petreacă câteva zile, ca apoi să se duca
acasă şi să justifice exmatricularea pentru a patra oară. În aceste câteva zile, Holden
143
se cunoaşte mai bine pe sine şi îşi dă seama că are probleme grave, deoarece nu se
simţea apropiat de niciun coleg şi nu putea să depăşească etapele adolescenţei. „Un
episod sugestiv pentru lipsa de comunicare şi de apropiere umană – tema de bază a
romanului – este creat prin descrierea încercărilor pe care la face Holden pentru a
contacta un prieten, o rudă sau o cunoştinţă, imediat ce ajunge în New York, după
părerea Cameliei Crăciun. Dar, fie că pentru înţelege faptul că nu poate conta pe
nimeni, fie că „pentru nu are chef” să întâlnească într-adevăr pe cineva, eroul renunţă
deprimat” [1]. El îşi doreşte pur şi simplu să vorbească, cineva să-i fie alături.
Întâlnindu-se cu o veche prietenă, Sally Hayes, ei merg împreună la teatru, apoi la
patinoar, unde eroul are o clipă de sinceritate şi îi mărturiseşte că vrea să plece cât
mai departe, undeva în Vest. Holden o invită şi pe Sally, însă ea îi refuză invitaţia,
uimită de părerile sale despre nonsensul existenţei, despre ipocrizia lumii ce-i
înconjoară.
Din numele Caulfield reiese că Holden este special, diferit de cei care-l
înconjoară. Numele provine de la englezescul caul – membrană care în cazuri foarte
rare acoperă capul nou-născuţilor, care dau dovadă de puteri supranaturale şi prezenţa
membranei este asociată cu noroc, însă, aparent, e un simplu adolescent revoltat, care
se plânge încontinuu şi nu ştie ce vrea. El este tipul de om ce nu se înscrie în
parametri, standardele, normele societăţii din care face parte, protestând împotriva
dezindividualizării şi al principiului comod „să fii aşa cum sânt toţi”. Holden are un
dar aparte de a observa oamenii din jur, înţelege de ce ei reacţionează într-un anumit
fel în diferite circumstanţe, înţelege şi analizează emoţiile umane, fiind dotat cu o
sensibilitate aparte.
Protagonistul romanului consideră că şcoala este un spaţiu de recluziune, de
înăbuşire a personalităţii tânărului. El rămâne dezamăgit de profesorul pe care îl
preţuia, iar şcoala ca instituţie nu reuşeşte să ia locul părinţilor, de aceea el se
distanţează de ea: a picat la mai multe materii, singura la care trecuse şi la care avea
mare talent, era literatura.
Împătimit de lecturi literare de o mare diversitate şi profunzime este şi
adolescentul din Romanul adolescentului miop, „una din cele mai surprinzătoare
scrieri memorialistice ale lui Mircea Eliade, aceea de formare individuală, a
şcolarităţii, cu idealurile, neîmplinirile şi ezitările ei” [7, p. 128]. Insuccesul şcolar îl
urmăreşte şi pe protagonistul operei scriitorului român. Motivele acestui eşec sunt
simple şi liber consimţite: „Am rămas corigent, pentru că am vrut eu; sau, mai exact,
nu am promovat, pentru că nu am vrut” [2, p. 34]. Profesorul de matematică, Vanciu,
anunţă că elevii cu note necorespunzătoare, având calificativul „insuficient”, pot să-şi

144
corecteze notele peste trei zile. Adolescentul decide, împărtăşind cu voce tare: „- În
noaptea asta nu se doarme, băieţi!” [2, p. 35]. El îşi organizează minuţios timpul de
lucru în cele trei zile:
„- Mă apuc să învăţ la două. Lucrez până la zece noaptea. Mănânc, mă culc, mă
scol la două. Lucrez până mâine dimineaţă, apoi repet operaţia de două ori. Astăzi
isprăvesc trigonometria, mâine până la prânz învăţ din algebră combinaţiile,
binomul lui Newton şi triunghiul lui Pascal. După-masă sfârşesc algebra. Poimâine
repet. Răspoimâine ies la tablă cel dintâi şi îl tâmpesc pe Vanciu. În trei zile învăţ ce
n-am învăţat un an şi scap...” [2, p. 35]. Eroul este conştient că matematica de la
începutul secolului XX este o ştiinţă dificilă, abstractă, care trebuie învăţată în linişte,
nu în alternanţă cu alte pasiuni, cum ar fi lectura. Pe viitorul istoric al religiilor nu-l
atrage trigonometria şi începutul studiului este extrem de dificil. Diferiţi factori îl
sustrag de la învăţătură: creionul nu este destul de ascuţit, scârţâie fereastra, cerneala
s-a uscat în călimară, s-a aşezat incomod. Învăţătura se desfăşoară anevoios: „ la
patru şi jumătate m-am dus să fac duşul rece; la cinci şi jumătate m-am convins că
sufăr de foame şi m-am coborât să mănânc; la şase jumătate am citit o revistă; la
şapte mi-a fost sete, la spate şi un sfert mi s-a rupt creionul, la şapte jumătate am
devenit melancolic auzind ciripitul paserilor, la opt m-am socotit persecutat, la opt şi
un sfert am aprins lampa...” [2, p. 36]. Elevul corigent trăieşte intens scurgerea
clipelor, astfel încât observaţia trăirilor devine mai amănunţită. În final, el renunţă să
mai înveţe, considerând că renunţarea este soluţia cea mai bună şi dacă va fi lăsat
corigent, ar avea destulă vreme la vară să înveţe. În concluzie protagonistul
romanului menţionează: „Nu sunt decât un adolescent ca şi toţi ceilalţi.” Dar
adolescentul din opera lui Mircea Eliade nu este ca şi toţi ceilalţi. El este cel care
judecă situaţia, se judecă pe sine, este extrem de sincer cu privire la ceea ce i se
întâmplă, la sentimentele care-l încearcă. Deoarece colegii şi prietenii îi spuneau că
este urât, trist, slab, timid, nehotărât, adolescentul începe să îşi construiască propria
personalitate cu ajutorul cărţilor. Nu sunt bune nici relaţiile cu profesorii, personajul
fiind caracterizat de unul dintre profesorii care l-au lăsat corigent, ca fiind imbecil. El
se hotărăşte să îşi scrie propriul roman, în care să-şi povestească viaţa, experienţele,
trăirile, deoarece aceasta era singura lui nădejde de a nu mai rămâne corigent. Mircea
Eliade alege să surprindă realitatea firesc şi dramatic prin calea izbăvitoare a
scrisului: „Nu vreau să fiu comun. Aceasta este spaima sufletului şi a trupului meu”,
nota într-unul dintre caietele sale. Pentru adolescentul miop, spaimele, lupta,
contorsionările sufleteşti erau mai pline de semnificaţii decât risipa în jocuri sau
sărbători juvenile. Adolescentul credea că, dacă va scrie acest roman, profesorii se

145
vor teme de el, îl vor respecta şi se vor împotrivi în cancelarie, când Vanciu şi
Faradopol vor decide să îl lase corigent la matematică şi la germană. Într-un final,
băiatul înţelege că a făcut o mare greşeală, fiindcă are mai puţin timp pentru a învăţa
pentru corigenţă, decât pentru a scrie un roman. După amânări succesive de realizare
a romanului, cartea se termină cu începutul scrierii acestuia.
Eroul Romanului adolescentului miop este un simbol al adolescenţei. Un simbol
al adolescenţei este şi Holden Caulfield, însă el este şi „un condamnat la
adolescenţă.” În urma unei lecturi comparate pot fi stabilite unele afinităţi, dar şi
divergenţe între personajele acestor două creaţii: ambele personaje sunt
autobiografice; în descrierea personajelor – autorii evidenţiază că sunt dezvoltaţi slab
fizic; sunt în perioada maturizării, aflaţi la o vârstă critică, a nesiguranţelor,
căutărilor; trec prin experienţe erotice; se revoltă împotriva lumii adulţilor şi visează
să schimbe societatea; ambii adolescenţi au probleme la şcoală, trecând prin
experienţa corigenţelor nu pentru că nu ar fi inteligenţi, ci pentru că au alte
preocupări sau resping şcoala în semn de revoltă; relaţiile dintre ei şi colegii de şcoală
sunt reci. Prin ce se deosebesc cele două personaje? În primul rând, este mediul din
care provin: Holden vine dintr-o familie bogată, învaţă în şcoli private foarte scumpe,
adolescentul miop cunoaşte traiul limitat la care îl obligă lipsa banilor şi studiază într-
un liceu obişnuit. Protagonistul romanului De veghe în lanul de secară nu are prieteni
de vârsta sa, iar personajul Romanului adolescentului miop are prieteni cu care poate
să discute despre temele cel interesează – despre literatură. La Mircea Eliade eroul
este „un adolescent, care simte cum depăşeşte adolescenţa, e sfârşit de melancolie…
şi, totodată, e nerăbdător să se vadă cât mai repede eliberat de ea, ca să-şi poată
începe „adevărata viaţă”. Tânărul susţine bacalaureatul şi se întreabă: „Cine ştie ce
viaţă începe în zilele acestea de toamnă, când eu mă simt atât de schimbat, de străin,
şi mă simt ispitit să plâng, să alerg, să râd?... Nu vreau să mă gândesc la
Universitate. Caietul acesta e încă un caiet de adolescent. Mai vreau să scriu numai
câteva pagini, şi apoi să-l sfârşesc, pentru totdeauna. Cine ar putea înţelege tristeţea
sălbatică a acestui sfârşit pentru totdeauna.... O viaţă se închide. Voi răsfoi mai
târziu caietul şi, poate, nu-l voi răsfoi – ca până acum – singur... Scriu cu greu. Mă
simt furat de noi desfătări, de gânduri noi: Universitatea... Şi mă simt încă legat de
adolescenţa mea, de acel roman pe care nu l-am scris” [2, p. 122-123]. Este descrisă
perioada în care eroul se caută pe sine, încercând să răspundă la o serie de întrebări
privind propria condiţie spirituală.
Holden Caulfield este un băiat speriat de faptul că se maturizează, el este situat
între lumea inocenţei, a copilăriei şi cea a adulţilor plină de compromisuri, ipocrizie,

146
conformism, minciună. El îi mărturiseşte lui Phoebe, sora sa mai mică, că: „îmi tot
imaginez o mulţime de copii care joacă un joc într-un lan de secară. Mii de copilaşi
şi nimeni prin preajmă – nimeni mare, vreau să spun – în afară de mine. Şi eu stau în
picioare pe buza unei stânci scrântite. Ce am de făcut, trebuie să prind pe oricine ar
trece dincolo de stâncă. Adică, dacă aleargă şi nu se uită pe unde merg, trebuie să
apar de undeva şi să îi prind. Asta-i tot ce aş face toată ziua. Aş sta de veghe în lanul
de secară şi-atât. Ştiu că-i o nebunie, dar e singurul lucru pe care mi-ar plăcea cu
adevărat să-l fac. E o nebunie, ştiu” [6, p. 227]. Eroul înţelege că este „o nebunie”
dorinţa lui de a veghea lanul de secară. Semnificaţia acestui fragment, dar şi a titlului
de altfel, este una mult mai profundă. Holden vrea să-i salveze pe copii de maturizare,
iar lanul de secară reprezintă copilăria pură, nevinovată, ludică. Dincolo de „stânca
scrântită” se află lumea superficială, ipocrită, vulgară a adulţilor.
Protagoniştii romanelor comparate se află în aceea perioadă destul de complicată
– perioada când vor fi nevoiţi să păşească într-o lume pragmatică a maturilor.
Adolescentul miop şi Holden Caulfield încearcă să parcurgă până la capăt drumul
maturizării şi să înţeleagă ce vor de la viaţă.
În concluzie, operele lui J.D. Salinger şi Mircea Eliade redau experienţe
spirituale, trăite de tinerii aflaţi în proces de iniţiere, când adevăratele dimensiuni
spirituale sunt abia intuite. Ele te ajută să înţelegi mai bine lumea adolescenţilor,
diferite tipuri de comportamente, problemele cu care ei se confruntă, iar generaţia
tânără ajung să vadă cu totul dintr-o altă perspectivă lumea.

Bibliografie
1. Crăciun C. Salinger J.D. De veghe în lanul de secară. www.liceulpetru-
poni.ro/request.php?83
2. Eliade M. Romanul adolescentului miop. Chişinău: Pro Libra, 2016. 328 p.
3. Literatura universală: Curriculum pentru cl. 10-12. Ch.: Ştiinţa, 2010. 36 p.
4. Mocuţa A. Portret al artistului in absentia. J.D. Salinger: o monografie.
Timişoara: Editura Universităţii de Vest, 2015. 265 p.
5. Pilchin I., Pilchin M., Grâu-Roşior N. Literatura universală. Manual pentru
clasa a XII-a. Chişinău: Editura Prut Internaţional, 2012. 144 p.
6. Salinger J.D. De veghe în lanul de secară. Iaşi: Polirom, 2011. 279 p.
7. Soare H., Soare G. Limba şi literatura română. Clasa a XI-a. Îndrumător pentru
noile manuale. Piteşti: Carminis Educaţional, 2005. – 560 p.

147