MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae

Testemitanu"
9

Catedra stomatologie ortopedică

Tabloul clinic şi tratamentul protetic al leziunilor

odontale coronare cu coroane de înveliş pe bont
artificial

Lucrarea de diplomă

Chişinău 2007
 Cuprinsul
Pag.
Qtorducere
Actualitatea problemei.......................................................... 1
Scopul şi sarcinile.......................................................... 1
Capitolul I.
1. Etiologia, patogenia, tabloul clinic al leziunilor
odontale coronare........................................................................... 2
2. Principiile şi metodele de tratament
Principiile tratamentului ortopedic restaurator..................... 3
Indicaţiile către tratamentul protetic cu coroane de înveliş
pe bont artificial................................................................... 4
Metoda substituirii................................................................ 6
Metoda substituirii prin dublă piesă protetică........................ 7
Restaurări ale dinţilor trataţi endodontic................................
9 9
10
Examenul clinic..................................................................... 14
Prepararea clinică pentru dubla piesă protetică...................... 16
3.Tehnici de realizare a reconstrucţiilor corono-radiculare
Reconstrucţii corono-radiculare realizate imediat.................
9
20
Reconstrucţii corono-radiculare realizate din răşini
autopolimerizabile.................................................................. 20
Reconstrucţii corono-radiculare realizate din compozite
auto-fotopolimerizabile.......................................................... 21
Reconstrucţii corono-radiculare realizate din glass-
ionomere................................................................................. 22
Reconstrucţii corono-radiculare realizate din ciment fosfat
de zinc şi ciment silicat armate............................................. 22
Pivoţi prefabricaţi.................................................................. 23
 Capitolul II

3.
 4. Tehnica de realizare a reconstrucţiilor corono radiculare prin
turnare

Tehnica directă.....................................................................
Tehnica incompletă în doi timpi..........................................
Tehnica completă într-un timp.............................................
Incrustaţii pluriradiculare.....................................................

1. Amprente şi modele

Tehnica de amprentare clasică...........................................

Capitolul III Tehnica de amprentare modernă........................................

2. Aliaje utilizate pentru turnarea pieselor protetice................

Capitolul IV
3. Microproteza de acoperire.....................................................

4. Cimentarea aparatelor conjuncte unitare..............................

5. Metode de îndepărtare a microprotezelor...............................

Prezentare caz clinic..............................................................

Concluzii...............................................................................

Bibliografie............................................................................

4.
întorducere

Stomatologia ortopedică este bazată pe formarea şi introducerea individuală a unor

elemente artificiale (proteza) în sistemul oro-facial, ea compensează defectele morfologice
şi funcţionale. înlocuirea unor dinţi naturali şi unor părţi din ţesuturile maxilarelor se face
în general prin proteze adjuncte parţiale precum şi prin punţi mobile sau fixe.

Actualitatea problemei

Printre problemele de primă actualitate ale stomatologiei moderne, distrucţiile coronare

se înscriu cu rol ponderal. în majoritatea cazurilor lezarea coronară totală are loc în urma
cariei dentare, mai rar în urma traumatismului.

Scopul si sarcinile

> Studierea şi colectarea literaturii referitor la metoda restaurării prin coroane de

înveliş pe bonturi artificiale

> Folosirea construcţiilor conform indicaţiilor

> Elaborarea schemei şi tehnicilor de tratament

> Aprecierea rezultatelor

> Elaborarea indicaţiilor, contraindicaţiilor şi complicaţiilor în aplicarea metodei de

tratament cu coroane de înveliş pe bonturi artificiale

Studiul a fost efectuat la catedra Stomatologie ortopedică a USMF. Informaţia a fost

colectată din literatura de specialitate, publicaţiile şi monografiile apărute recent, precum
şi reţeaua Internet.

Capitolul I

Etiologia lezării subtotale sau totale a dintelui poate fi:

- Caria complicată
- Traume
- Abraziunea patologică
- Displazia
- Alte dereglări congenitale de dezvoltare a dinţilor

5
 O grupă aparte o constituie distrucţia coronară în urma tratamentului cariei dentare.
Apariţia cariei secundare după obturare necesită preparare repetată a ţesuturilor dure,
ceea ce duce la mărirea volumului cavităţii şi scăderea rezistenţei pereţilor coronari .

Distrucţii coronare totale se consideră atunci cînd ILSOD > 0,7, în acest caz resturile
coronare sînt cu 2-3 mm deasupra marginii gingivale. De regulă fascicolul vasculo-nervos
pulpar este necrozat şi se depistează procese patologice periapicale. In caz de hipoplazie şi
abraziune patologică accentuată pînă la nivelul gingiei viabilitatea acestora se poate păstra
şi lipsesc procesele periapicale.

Din afecţiunile părţii coronare a dintelui fac parte :

1 . Prezenţa porţiunii gingivale a coroanei dentare ce proemină deasupra gingiei pînă

la 3 mm (posibilă prezenţa unor pereţi dentari)

2 . Prezenţa ţesuturilor dure a dintelui la nivelul gingiei

3 . Distrucţia ţesuturilor dure a dintelui pînă la nivelul ţesuturilor radiculare şi mai jos
de marginea gingivală pînă la lA din lungimea rădăcinii.

în cazul 2 şi 3 parodontul marginal este inflamat, parţial hipertrofiat şi poate acoperi

ţesuturile dure restante, însă aceasta nu este o indicaţie către extracţia rădăcinii, deoarece
ţesuturile hipertrofiate pot fi incizate sau coagulate cu ajutorul electrocoagulatorului.
Distincţia ţesuturilor dinţilor masticatori e o premiză de apariţie a afecţiunilor
dentomaxilare. Distracţia suprafeţei ocluzale şi de contact duce la apariţia dereglărilor
macromorfologice în structura arcadelor dentare .

Distracţiile coronare a 1 -2 dinţi duce la o dereglare neînsemnată a funcţiei de incizie şi

triturare a alimentelor, evoluează indolor şi practic asimptomatic. în aşa cazuri dereglarea
arcadelor dentare şi a ocluziei, apariţia afecţiunilor parodontale are loc lent.

Lipsa părţilor coronare a cîtorva dinţi, mai ales vecini, poate duce la dereglarea
arcadelor dentare, ocluziei, disfuncţiei muşchilor masticatori şi a ATM .

în caz de distracţie coronară totală se pot manifesta complicaţiile :

- necroza ţesuturilor pulpare
- parodontita acută şi cronică

Lezarea porţiunii coronare a dintelui (dinţilor) poate cauza dereglări în structura

morfologică a arcadelor dentare :
- Dinţii vecini în urma dispariţiei punctelor de contact se înclină in direcţia defectului

- Dintele (dinţii) antagonişti se deplasează în direcţia defectului arcadei dentare Aceste

schimbări agravează tabloul clinic al afecţiunii de bază, complică diagnoza.

Principiile tratamentului ortopedic restaurator

6
 Restabilirea porţiunii coronare a dintelui este o metodă profilactică. La începerea
tratamentului ortopedic se va miza la includerea completă a dintelui restabilit în funcţia de
masticaţie. Extracţia dentară sau a rădăcinilor poate duce la rezorbarea septurilor
interradiculare şi scăderea posibilităţilor funcţionale a parodontului dinţilor vecini.

Protezele îmbunătăţesc starea biologică a cavităţii bucale sau poate reduce avansarea
distracţiei ocluzale prin efectul lor de restabilire a ocluziei. Fixarea se face diferit la
protezele mobile sau fixe.
După WILD protezele îndeplinesc trei funcţii:

- restaurarea
- înlocuirea
- menţinerea funcţiilor
- restabilirea : - masticaticatorie

- fonetică
- fîzionomică

Indicaţiile către tratamentul protetic cu coroane de înveliş

pe bont artificial:

1. rădăcina trebuie să se plaseze deasupra gingiei apofizei alveolare cel

puţin 1-2 mm sau să fie la nivelul ei; pereţii rădăcinii să fie duri,
neatacaţi de carie, destul de groşi; grosimea pereţilor radiculari este 1
mm pentru dinţii frontali inferiori şi nu mai puţin de 2 mm pentru
ceilalţi dinţi.
5 5

2. rădăcina trabuie să aibă o lungime nu mai mică decît înălţimea coroanei

lezate, iar grosimea să fie satisfăcătoare pentru fixarea dispozitivului
radicular şi neutralizarea presiunilor masticatorii;

3. rădăcina să fie dreaptă, cu un canal penetrant şi obturat pînă la apex;

4. rădăcina nu trebuie să aibă mobilitate patologică

5. în zona periapicală să nu fie schimbări patologice cu simptoame de

inflamatie cronică

Înainte de a se extrage rădăcinile se examinează :

- raţionalitatea păstrării şi restabilirii dintelui cu scopul prevenirii apariţiei ulterioare a

afecţiunilor dentomaxilare ;
- Starea afectării ţesuturilor periapicale şi posibilitate diminuării lor Posibilitatea
folosirii rădăcinii ca punct de sprijin pentru viitoarea proteză
Indicaţii către extracţia dentară :
- Prezenţa afecţiunilor cronice generale de etiologie necunoscută
- Prezenţa schimbărilor ţesuturilor periapicale şi imposibilitatea înlăturării procesului
patologic
- Atrofia ţesutului osos de gradul 3 - 4

7
- Distrucţii radiculare mai mult de VA din lungime

Reconstruirile corono-radiculare sînt reprezentate de microprotezele realizate în scopul

restaurărilor coroanelor dentare.

Clasificarea RCR-urilor (după Rândaşu ) e realizată în funcţie de :

1. timpul cînd sînt obţinute
- imediat (extemporaneu)
- tardiv (prin turnarea aliajelor)

2. metoda utilizată:
- în doi timpi, în primul timp e realizată reconstituirea, în timpul doi e
realizată coroana de acoperire
- într-un singur timp, ambele microproteze (reconstituirea şi coroana de
acoperire ) sunt realizate în laborator pe acelaşi model.

3. dinţii pentru care sînt indicate

- monoradiculari
- pluriradiuclari

Avantajele reconstrucţiilor corono - radiculare :

1. datorită pivotului fixat intraradicular se măreşte rezistenţa la rupere a dintelui

2. sunt recuperaţi dinţii ce reprezintă mari pierderi de ţesuturi coronare, pe care nu ar
fi posibilă executarea unor lucrări protetice
3. permit aplicarea unei coroane de acoperire indiferent de tehnologia de realizare,
care la momentul indicat de îndepărtare, intervenţia e mai uşoară comparativ cu o
coroană de substituţie
4. măresc dimensiunile bonturilor dentare, previn decimentarea microprotezei de
acoperire
5. corectează axul dintelui cînd e dinte stîlp, pentru a fi paralel cu alţi dinţi stîlpi pe
care se insera o punte.

Metoda substituirii

Pe parcursul multor ani construcţiile de bază în restaurările dentare erau cele

după Richmond, Catz, Orton, Ilina-Marcosean, Ţitrin, Kopeikin, Şargorodski.

Metoda substituirii in terapia leziunilor odontale coronare are indicaţii restrînse şi

foarte bine precizate , deoarece face apel la o tehnologie clinică care sacrifică
vitalitatea dentară şi o cantitate mare de ţesut dentar .

Coroana de substituţie reprezintă un mijloc de terapie protetică ce restabileşte în

întregime, morfologic şi funcţional coroana clinică a unui dinte cu leziuni întinse în
suprafaţă şi în porfunzime . Obiectivul principal al substituirii e restabilirea morfo-
funcţionala a coroanei dentare distruse .

Prima încercare de realizare a unei coroane de substituţie aparţine lui Fouchard în

1678 cînd se realizează prima construcţie coronară alcătuită dintr-o coroană dentară
umană prinsă pe un pivot de lemn . Pivotul de lemn era fixat în rădăcina dentară.

în anul 1748 Bourdet îmbunătăţeşte stabilitatea construcţiei prim înlocuirea

pivotului din lemn cu unul metalic .

8
 în 1850 Clark în SUA realizează prima coroană din porţelan cu un ştift retentiv de
pletină aplicat în rădăcina dentară tratată şi praparată.

Zece ani mai tîrziu, în 1860 Thomas propune realizarea unui pivot radicular
despicat, care pute afi activat prin depărtarea celor două părţi .De abia în 1880 Dawis e
cel care confecţionează prima coroană de substituţie stabilă, din porţelan, cu ştift şi
cimentare. Persista totuşi o lipsă de adaptare adaptare corectă la colet, motiv pentru
care se înregistrau multe eşecuri.

în 1889 Richmond are ideea de a realiza prima preparare cu prag în care pătrunde
un inel periferic care continuă plăcuţa metalică ce protejează substructura dentară .
începînd cu anul 1970 s-au dezvoltat tehnicile de dublă substituţie: ştift şi pseudobont
metalic peste care se aplică o coroană de acoperire.

Dezavantaje :

necesită devitalizarea şi sacrificarea coroanei dentare

- dictează precis axul de inserţie
- după cimentare dezinserţia este imposibilă
Metoda substituirii se poate realiza prin două piese protetice :

- prima metodă realizează o piesă unică de substituire a coroanei dentare de tipul

coroanei Richmond, avînd o componentă metalică şi una fizionomică. Această
metodă e cunoscută şi sub denumirea de substituţie monolit.

- a doua metodă - substituirea coroanei dentare se realizează în doi timpi : în primul

timp se realizează o reconstrucţie metalică turnată a substructurilor organice de tip
inlay-onlay de substituţie . în al doilea timp se va realiza o coroană de acoperire ,
peste aceasta reconstituire. Metoda se mai numeşte şi substituţie prin dublă piesă
protetică .

Metoda substituirii prin dublă piesă protetică

Metoda prin dublă piesă protetică se bazează pe reconstituirea metalică turnată a

bontului coronar stabilizat printr-un pivot radicular. Piesa metalică turnată reprezentată de
pivot împreună cu structura coronară restantă realizează forma unui bont coronar
preparat . Acesta va fi ulterior acoperit cu o coroană de înveliş metalică nefizionomică ,
mixtă sau tip Jaket. Aceste construcţii permit păstrarea şi restabilirea majorităţii
rădăcinilor dentare .
Sînt folosite în cazuri cînd ILSOD > 50-60 sau = 100 % cînd lezarea suprafeţei
coronare necesită restabilirea bontului şi confecţionarea coroanei de înveliş

Indicaţii

- pe dinţi cu leziuni odontale coronare ce nu distrug în totalitate coroana dentară

- pe dinţi cu tratament corect endodontic
- pe dinţi monoradiculari dar şi pluriradiculari
- cînd diametrul vestibulo-oral e distrus printr-o preparare anterioară neretentivă
- pe dinţi cu rezecţii apicale
- fracturi subgingivale care, recuperate prin gingivectomie, permit o bună stabilitate
şi rezistenţă corespunzătoare

9
 - anomalii de poziţii ale dinţilor în scopul corectării axului de inserţie prin mijloace
protetice.
Contraindicaţii

Sînt legate de existenţa condiţiilor anatomice sau clinice nefavorabile tratamentului

de substituţie:
5

- dinţi cu rădăcini curbe, blocate, care nu permit agregarea

- dinţi cu tratament endodontic incomplet şi care nu permit realizarea corectă a

acestuia

- dinţi cu mobilitate
5

- distracţii întinse şi extinse şi pe zona radiculară, care diminuiază rezistenţa

mecanică a rădăcinii

- fracturi corono-radiculare la care porţiunea radiculară a fracturii afectează

agregarea

Dezavantaje

- necesită devitalizarea dintelui

- metoda cere sacrificiu biologic mare
- piesa de reconstrucţie corono-radiculară se înlătură extrem de dificil

Avantajele metodei

- avantajul major este că permit înlocuirea cu uşurinţă a coroanei de acoperire fără a

afecta sistemul de reconstituire a rădăcinii subiacent

- permite recuperarea tuturor resturilor radiculare care prezintă condiţiile unui

tratament endodontic corect şi volum dentinar suficient pentru a asigura retenţia
piesei de reconstituire

- permite conservarea ţesuturilor dentare dure în măsura în care lucrai este posibil;
nu dictează amputarea coronară aşa cum cere metoda substituţiei monolit.
Metoda substituirii prin dublă piesă protetică e alcătuită din două piese protetice
separate complet şi care se cimentează separat pe substructura organică preparată :

1. Dispozitiv de reconstituire alcătuit din pivotul radicular care susţine un pseudobont

metalic care reface porţiunea absentă din dinte. Acest dispozitiv a fost numit de
Rivault inlay-onlay de substituţie sau prescurtat I.O.S.

2. Coroana de acoperire, care poate fi singulară sau piesă componentă a unei

construcţii plurale, reface dintele după principiile metodei de acoperire
morfofunctională.
5

In acest mod cele două elemente protetice sunt complet separate, iar în situaţia în care
se impune înlocuire a coroanei de înveliş de la suprafaţă, lucrul e posibil fără nici o
problemă suplimentară.

10
 Rădăcina rămîne corect tratată şi refăcută prin I.O.S. cimentat. Ori de cîte ori e necesar
se poate construi peste el orice fel de coroană de acoperire.

Ele au un şir de avantaje faţă de coroanele de substituţie. Prepararea resturilor coronare

sau a suprafeţei rădăcinii are loc după principiul preparării coroanei dintelui pentru
coroană de înveliş obişnuită. Fundul şi pereţii restanţi a părţii coronare se prepară aşa ca
să nu fie muchii ascuţite care ulterior s-ar putea fractura. Aceste elemente ale dintelui,
precum şi canalul radicular permit fixarea bontului artificial. Fundul cavităţii trebuie să fie
plat. Intrarea în canalul radicular nu trebuie preparată în formă conică, deoarece aceasta
poate duce la despicarea rădăcinii.

Pivoţii şi miezurile au două funcţii: în primul rînd asigură retenţia pentru coroana de
înveliş, în al doilea rînd, distribuie eforturile pe întreaga lungime a rădăcinii. Deoarece
plasarea unui pivot va împiedica ulterior tratamentele endodontice ortograde e important
ca iniţial să se verifice dacă umplerea rădăcinii şi starea apexului sînt satisfăcătoare.
Restaurări ale dinţilor trataţi endodontic

Există mai mulţi factori care pot influenţa alegerea tehnicii celei mai bune pentru
restauraţia dentară respectivă:

- tipul dintelui respectiv

- cantitatea de ţesut dentar restant coronar.

Planificarea tratamentului

Se iau în consideraţie toate restaurările anterioare pe care le-a avut dintele respectiv şi
verificarea următoarelor elemente :

- „sigiliu"aplicat intact
- lipsa durerii la presiune
- lipsa exudatului inexistenţa fistulelor
- lipsa oricărei sensibilităţi apicale
- lipsa inflamaţiei active.

Tratamentele endodontice incomplete şi incorecte trebuiesc reluate. Dacă există dubii,

dintele trebuie supravegheat pînă cînd succesul sau eşecul sînt clare.
Dacă lipseşte o zonă importantă din coroană, e indicată I.O.S.

Există o varietate mare de dispozitive prefabricate radiculare confecţionate din metal,

fibră de carbon, ceramică şi fibră de sticlă.
Dispozitivele prefabricate sînt folosite în combinaţie cu material plastic cum ar fi răşinile
compozite fotopolimerizabile, amalgame şi glassionomerii.

Cu ce construcţii cu pivot de restaurat dinţii ? Cînd de utilizat bonturi turnate şi cînd

pivoţi prefabricaţi ?

Dacă se decide confecţionarea bontului cu pivot se analizează:

- materialul din care se va realiza construcţia

- materialul pentru model

11
- metoda confecţionării bontului cu pivot ?
indicaţiile la alegerea construcţiilor cu pivot

1. Leziuni odontale coronare subtotale sau totale ca urmare a cariei dentare, deseori
cu preeznţa numai a porţiunii radiculare a dintelui , iar restituirea nu mai poate fi
realizată prin terapia conservativă, prin incrustaţii sau coroane de înveliş.

2. Fracturi considerabile ale coroanelor dentare ca urmare a traumatismului

3. Leziuni odontale coronare subtotale sau totale, ca urmare a abraziunii patologice, a

displaziilor dentare sau a altor cauze (eroziuni, leziuni chimice)

4. Ca elemente de agregare a punţilor dentare şi a protezelor dentare mobilizabile.

Contraindicaţiile reconstruirilor corono-radiculare:

> mobilitatea dintelui de gradul II şi III

> infecţiile periapicale indiferent de aspect
> corpi străini fixaţi în canalul radicular care nu pot fi îndepărtaţi pentru
efectuarea tratamentului corect şi pregătirea specifică
> rădăcinile cudate, inaccesibile tratamentului
> dimensiunile reduse ale rădăcinilor în sens orizontal şi vertical
> leziuni profunde la nivelul componentei coronare însoţite de leziuni parţiale
radiculare
> dentină infiltrată, manifestată prin duritate redusă în interiorul canalului
radicular
> dimensiuni foarte reduse a coroanelor dinţilor vecini (înălţime sub 4 mm)

Etapele realizării coroanelor de înveliş pe bont artificial:

1. Radiografie pentru a vedea starea ţesuturilor periapicale

2. Tratamentul terapeutic al rădăcinii, obturarea canalelor radiculare
3. Dezobturarea pe 2/3 a rădăcinii
a. Restabilirea bontului artificial al dintelui
b. Confecţionarea coroanei de înveliş
Pivoţi prefabricaţi Bonturi cu pivot
Pozitiv Pozitiv
- preparare cruţătoare a ţesuturilor dure - pivotul şi bontul sînt monolite, ceea ce
- tratamentul într-o singură vizită exclude riscul dezmembrării
- preţul redus - minimizarea presiunilor
Negativ despicătoare, deoarece presiunile
- porţiunea intraradiculară şi cea masticatorii nu se transmit în ax numai la
coronară se pot dezintegra, deoarece nu pivot , dar şi prin suprafaţa mare a
sînt legate chimic bontului ce aderă la rădăcină
- în cazul pivoţilor activi apare un efect de Negativ
despicare din cauza intrudării pivotului - preparare mai masivă a canalului
(înşurubării) radicular
- dacă lipseşte suprafaţa de sprijin în timpul - realizare îndelungată (2 vizite)
funcţiilor apare efectul de despicare deoarece este etapa de laborator
- prepararea bontului pentru
confecţionarea coroanei se face în vizita
următoare
- preţ înalt

12
 Aceste caracteristici ajută la alegerea construcţiei cu pivot. Reieşind din aceste
considerente se crează o balanţă între: volumul de ţesuturi sacrificate şi longevitatea
construcţiei.

Unii autori preferă folosirea coroanelor ceramice de tip " jacket " în loc de coroane
metaloceramice semiflzionomice, deoarece e o restaurare mai puţin rezistentă şi orice
traumatism ulterior va duce la ruperea coroanei şi nu la fracrurarea rădăcinii, lucru care e
foarte probabil să apară dacă se utilizează coroane metalo-ceramice semifizionomice.

In cazul cînd se va confecţiona coroană de înveliş ceramică, bontul la fel se

confecţionează din ceramică fără metal, deoarece acesta se poate prevedea prin coroana
ceramică. Bonturi din aliaje nobile se confecţionează cînd coroanele mixte au şi ele aliaj
nobil sau la coroane fizionomice fără carcasă metalică în zonele laterale.
Consideraţii privind restauraţii extemporanee pe dinţii anteriori

Dinţii frontali devitalizaţi sînt de obicei acoperiţi cu coroane. Alteori pot exista
diferite încercări de restaurare plastică, iar alţii î-şi îndeplinesc satisfăcător funcţiile
prezentînd o restauraţie cu răşini compozite.

Mulţi autori susţin că dinţii devitali sunt mai friabili şi casanţi. Totuşi nu s-a demonstrat
acest lucru experimental, şi se consideră actualmente că dinţii frontali devitali nu sunt mai
predispuşi la fractură decît cei vitali.

Testele de laborator au arătat o rezistenţă similară la fractura pentru dinţii vitali şi

devitali.

Totuşi fracturile clinice au loc şi s-au făcut încercări de creştere a rezistenţei dintelui.

Metoda constă în forarea în canalul radicular tratat a unui lăcaş în care se adaptează un
ştift metalic din titan care poate urma curbura rădăcinii. Aplicarea unor astfel de ştifturi pe
rădăcinile dentare nu e totdeauna necesară, în ciuda explicaţiilor multiple existente în
literatura de specialitate.

în fapt, un studiu de laborator şi o analiză a stress-ului au demonstrat că nu apare o

întărire semnificativă.

Acest fapt constatat poate fi explicat prin repartiţia stress-ului pe suprafeţele linguale şi
vestibuläre a rădăcinii mai mult decît pe stîlpul intern.

Ştifturile cimentate pot limita sau complica restauraţiile endodontice dacă acestea sunt
din nou necesare.
Din aceste motive e bine să nu se utilizeze ştifturi metalice pe dinţii anteriori care nu
necesită restauraţii de acoperire completă.
Rezorbţia poate fi un efect secundar nedorit pe un dinte frontal devital. Cînd aceasta e
însoţită de pierdere de substanţă, o coroană dentară se impune ca obligatorie. Retenţia şi
sprijinul ei trebuie să vină din interiorul canalului radicular pentru că va rămîne o porţiune
mică de coroană după ce preparaţia dentară va fi realizată.
Dacă adăugăm şi pierderile suferite de ţesut dentar prin execuţia tratamentului endodontic,
ne dăm seama că pereţii restanţi devin subţiri şi fragili necesitînd reducerea lor în înălţime.
Consideraţii privind dinţii posteriori restauraţi extemporar

Dinţii posteriori sînt supuşi unei forţe mai mari decît cei anteriori. Acest fapt combinat cu
caracteristicile lor morfologice îi face mult mai susceptibili la fractură.
Dinţii devitali posteriori trebuie să aibă o acoperire pe cuspizi pentru a preveni acţiunea de
fracturare a forţelor ocluzale mari ce apar în masticaţie . Acoperirea completă este

13
recomandată pentru dinţii ce au risc de fractură. Acest lucru este valabil pentru premolarii
maxilari care au o conformaţie anatomică favorabilă fracturii.

O reconstituire cu inlay-onlay de substituţie e utilă pentru a oferi retenţie şi sprijin pentru

o restauraţie turnată. Dispozitivul radicular trebuie să fie de o lungime suficientă pentru o
bună distribuire radiculară a stress-ului ,dar nu atît de lungă încît să perecliteze sigiliul
apical.

Cea mai sigură metodă pentru a crea un spaţiu radicular suficient pentru inserţia unui
ştift radicular , e utilizarea instrumentului de mînă şi apoi a celui mecanic la viteze mici cu
multă atenţie. Pentru dinţii posteriori e de preferat reconstituirea I:0:S: turnată metalică în
spacial dacă există pierdere mare de ţesut coronar.

Examenul clinic

❖ Datele personale
❖ Examenul subiectiv

a) Motivaţia
b) Istoria actualei maladii
c) Istoria vieţii

❖ Examenul obiectiv

a) Examenul exobucal
b) Examenul endobucal

- examenul dinţilor
- examenul arcadelor dentare
- examenul apofizelor alveolare
- examenul mucoasei bucale
- examenul relaţiei şi raportului de ocluzie centrică
c) examenul articulaţiei temporomandibulare
d) examenul musculaturii

- inspecţie , vizual se determină dimensiunea coroanei

- palpator, cu vîrful sondei se constată duritatea ţesuturilor sau eventualele fisuri
- palpator cu sonda se examinează gradul de mobilitate a dintelui

Examenul radiografiei evidenţiază următoarele:

- dimensiunea rădăcinii în sens axial şi transversal în comparaţie cu rădăcinile dinţilor

vecini
- forma rădăcinii ,dacă este rectilinie sau curbată
- raportul şi direcţia rădăcinii cu formaţiunile anatomice (sinusul maxilar, canalul
mandibular, gaura mentonieră)
- zona periapicală
- canalul endoradiuclar poate fi prezentat astfel:

14
 - neobturat
- obturat în totalitate
- obturat parţial

Cerinţele faţă de rădăcină

- Se va recurge la restaurarea dintelui cu bonturi cu pivot în cazul cînd rădăcina nu

menţine procese inflamatorii şi e stabilă în alveolă
- Rădăcina trebuie să aibă lungime mai mare decît cea a coroanei
- Grosimea pereţilor suficientă (nu mai mic de lmm)pentru e rezista solicitărilor
masticatorii
- Toate resturile coronare să fie secţionate la 1-2 mm deasupra gingiei
- Bontul cu pivot trebuie să acopere bontul restant
- Uneori se recurge la incizia sau coagularea gingiei pentru denudarea porţiunii
subgingivale a rădăcinii

pentru o retracţie a gingiei poate fi aplicată obturaţie ce compresează gingia sau o

construcţie provizorie ce are ca scop retracţia mecanică a gingiei.
Prepararea clinică pentru dubla piesă protetică

Prepararea dintelui urmăreşte:

- îndepărtarea ţesuturilor alterate (patologice)
- îndepărtarea ţesuturilor cu rezistenţă redusă
- obţinerea unei forme (corono-radiculare) neretentive pentru amprentare, îndepărtarea
machetei, inserţia-dezinserţia microprotezei şi cimentare.

Prepararea dentară pentru dinţii trataţi endodontic poate fi considerată ca fiind alcătuită
din trei stadii:
1. Dezobturarea radiculară
2. Lărgirea canalului
3. Prepararea părţii coronare restante

Principiul metodei constă în valorificarea oricărei cantităţi de ţesut dentar restant

concomitent cu plasarea agregării radiculare.

Prepararea pentru I.O.S. are ca scop deretentivizarea porţiunii coronare restante cu

prepararea unui prag circumferinţial mic 0,3 mm.
Prepararea nu ia în calcul porţiunile pierdute din dinte la realizarea deretenti vizării
axiale a zonei rămase.
Cu un excavator de mînă sau cu o freză sferică la turaţii convenţionale va fi îndepărtată
toată dentina ramolită rămasă.

Preparatia de canal

Accesul în canalul radicular pentru a fi dezobturat şi pentru a crea forma şi

dimensiunea necesară în sens vertical şi orizontal-instrumentele utilizate sunt diferenţiat
clasificate după modul de acţiune.

Metode de îndepărtare a conului de gutapercă:

- cu un condensator de gutapercă încălzit

15
 - cu ace Kerr cu dimensiuni cuprinse între numărul 3-6 în combinaţie cu agenţi
chimici.
- freze specifice pentru canalele radiculare , instrumente rotative ^extremităţile active
de dimensiuni diferite

freza Gates, partea activă în formă de lance şi se utilizează foarte rar

freza Beiitelrock, partea activă formă cilindro-conică,larg spiralată, favorizează

avansarea spre apex şi evacuarea dentinei tăiate. Contactul cu pereţii canalului radicular
reprezintă un element pentru ghidarea frezei în acţiune;

freza Drei-Kant are forma cilindro-conică, cu trei muchii , fără torsionare. E cunoscută
sub denumirea de freză de alezat (lărgit şi finisat)

freza Erweiterer Spirele uşor torsionate favorizează avansarea în canalul radicular şi

lărgirea.

Deşi consumă mai mult timp, prima metodă e mai preferată pentru că elimină riscul
lezării dentinei şi de asemenea ,conservă sigiliul apical. Această metodă oferă avantajul
suplimentar că permite medicului să lucreze într-o zonă unde anatomia canalului î-i este
familiară.

Se alege un condensator endodontic destul de mare pentru a reţine bine căldura, dar
adecvat dimensiunilor radiculare. Se marchează lungimea potrivită, se încălzeşte şi se
plasează condensatorul în canalul radicular plastificînd astfel gutaperca. Se mai utilizează
instrumente rotative ca: Beutelrock sau Gattes, înlăturarea gutapercei din canal se face
atent ,aşa ca să nu se excizeze şi dentina.

Recomandabil ca dimensiunea instrumentului rotativ să fie mai mică ca a canalului.

Prepararea canalului se face cu instrumente de mînă sau cu freze Gates la turaţii joase.
Această procedură elimină denivelările şi prepară canalul pentru recepţia ştiftului, şi
trebuie făcută în aşa mod, încît să evite lărgirea inutilă a canalului.

înainte de îndepărtarea conului de gutaperca, se calculează lungimea adecvată a

ştiftului. Lungimea trebuie să fie adecvată pentru retenţie şi rezistenţă , dar nu exagerat de
lungă, pentru a slăbi sigiliul apical. Ghidajul general e de 2/3 din lungimea rădăcinii cu
menajarea a 5 mm de gutaperca apicală.

La dinţii scurţi se va accepta un compromis în sensul micşorării la 3 mm a zonei

apicale umplute cu gutaperca .
Păstrarea spaţiului de 5 mm e necesar şi din cauza că în acest fel se evită canalele
colaterale sau curburile ce pot apărea.
Dacă e cunoscută lungimea canalului radicular, lungimea ştiftului poate fi cu
uşurinţă determinată.

Canalul se dezobturează pe o lungime egală cu cea coronară supragingivală şi se

lărgeşte pînă la 1,5-2 mm la intrare în canal şi se face conic. La dinţii monoradiculari se
face o suprafaţă accesorie de sprijin aşa ca construcţia să nu se descimenteze de la
presiunile rotative. Pentru dinţii pluriradiculari cavitatea accesorie nu se realizează.

Prepararea lojei radiculare trebuie să se realizeze cu grijă de a se îndepărta minimul din

structura dentară de pe canal. O lărgire excesivă poate perfora rădăcina sau o poate slăbi
din punct de vedere a rezistenţei, răădcina putîndu-se despica la cimentare.

16
 Testele experimenatle de impact la dinţii cu şlefuiri cimentare de diferite dimensiuni au
arătat că dinţii cu un ştift gros (l,8mm) se fracturează mai uşor decît cei cu un stîlp mai
subţire (l,3mm).

Analiza fotoelastică la stress a arătat că stressul intern e redus la ştifturile mai subţiri.
Rădăcina poate fi comparată cu un inel, rezistenţa inelului fiind proporţională cu diferenţa
dintre razele interne şi externe (Fugimoto 2001)
Acest lucru are importanţă practică imediată deoarece se poate deduce că forţa unei
rădăcini preparate vine de la periferia ei,nu din interior , aşa că un ştift de dimensiuni
rezonabile nu ar trebui să-i slăbească rezistenţa considerabilă.
Totuşi este dificil de lărgit un canal uniform şi de judecat cu precizie cît de mult ţesut
dentar a fost îndepărtat şi cît este de groasă dentina remanentă.
Majoritatea rădăcinilor sunt mai înguste mezio-distal decît vestibulo-oral şi deseori au
concavităţi proximale care nu pot fi văzute pe radiografiile standard.
In mod experimental cele mai multe dintre fracturile radiculare provin din aceste
concavităţi, pentru că grosimea rămasă de dentină este minimă. Prin urmare canalul
radicular trebuie de lărgit doar cît să poată fi insinuat ştiftul. în sens longitudinal lărgirea
canalului trebuie de rareori să depăşească ceea ce s-a realizat cu acul de tratament
endodontic.

Prepararea coronară

Dinţii trataţi endodontic au de obicei o pierdere masivă de structură coronară dentară,

din cauza cariilor, a restauraţiilor anterioare sau prin prepararea de acces spre canalul
radicular.
Totuşi dacă se utilizează un miez turnat este necesară o preparare suplimentară pentru o
coroană de înveliş, cu scopul îndepărtării denivelărilor de pe pereţii interni şi din camera
pulpară.
Acest lucru va lăsa foarte puţină dentină coronară.
Trebuie făcute toate eforturile pentru a păstra cît mai mult ţesut coronar posibil pentru
că acest lucru va reduce concentrarea stress-ului la nivel marginal.
Vechea tehnică de reducţie coronară la nivel gingival înainte de fabricarea dispozitivului
de substituţie este astăzi depăşită şi trebuie evitată.

Finisarea
Se îndepărtează toate zonele de dentină subminată, se nivelează marginile şi unghiurile
şi chiar bizotare a marginilor, deoarece există riscul de fractură.

Există două tipuri de I.O.S.:

a) I.O.S. cu prag dublu, în situaţia în care există suficient ţesut dentar restant,
în această situaţie metalul I.O.S. realizînd o contentie a ţesutului dentar
5 9 9

restant.
b) I.O.S. obişnuit cu prepararea normală în structura dentară restantă

Pentru aplicarea metodei substituirii prin dublă piesă protetică şi la nivelul dinţilor
pluriradiculari, a fost imaginată o metodă numită „clavetare".
Clavetarea constă în realizarea celor doua pivoturi radiculare separate , pe cele două
rădăcini divergente ale dintelui, unite prin porţiunea lor de bont metalic astfel încît să
realizeze o structură imbricată, sistem matrice-patrice. Inserţia şi dezinserţia se face în
ordine inversă.

Realizarea modelelor bonturilor

17
Uniradiculare şi simple biradiculare

1. aplicarea vaselinei pentru izolare, surplusurile sînt suflate cu jet de aer şi înlăturate
2. pregătirea acrilatului pentru modelare şi aplicarea în canal; se întroduc pivoţii (ce
ard fără reziduri) apoi se modelează porţiunea coronară a bontului

La această etapă pot apărea deficienţe:

- La o preparare incorectă a canalului, cînd acesta e curb, modelul nu se înlătură
- După înlăturare se examinează să nu aibă pori, dacă sînt goluri, atunci se aplică
ceară sau acrilat fluid şi se reintroduce piesa în canal
3. înlăturarea, finisarea cu freze supradure a machetei
4. Aplicarea în canal a vatei îmbibate cu antiseptic ( Crezofen )
5. Aplicarea obturaţiei provizorii

Tehnicile de realizare a reconstituirilor corono-radiculare

- tehnica directă, macheta e realizată pe dintele preparat, în cavitatea bucală
- tehnica indirectă, macheta e realizată pe model, în laborator. Din cabinet e transmisă
amprenta sub diferite forme.

Reconstituiri corono- radiculare realizate imediat (în cabinet)

Materialele necesare:
- tija metalică , reprezentată de pivoturi prefabricate, sîrma de wiplă, freze de oţel
sau tije de tumatură
- răşini acrilice autopolimerizabile
- ciment silicat
- ciment glassionomer
- materiale compozite, auto saufotopolimerizabile
- ciment fosfat de zinc

Pivotul metalic are rolul de armatură, măreşte rezistenţa mecanică a reconstituirii

corono- radiculare. Pivoturile improvizate din tije metalice ( sîrma de wiplă, freze de
oţel sau tije de tumatură ), sunt obţinute prin şlefuire cu discurile de carborund sau
pietre. Forma tijei este cilindro-conică, cu striuri transversale ce reprezintă zone
retentive pentru fixarea prin cimentare. Tija metalică este prinsă în cleştele crampon
sau pensa Pean pentru a se realiza, prin şlefuire, aspectul şi dimensiunea fiecărui dinte.

Tehnica pentru realizarea RCR-urilor din răşini acrilice

autopolimerizabile

Canalul radicular şi camera pulpară sînt preparate cu instrumente abrazive

corespunzătoare pentru a se obţine aspectul neretentiv al pereţilor.
Pasta plastică de răşină acrilică autopolimerizabilă e introdusă cu acul Lentulo în canalul
radicular şi în camera pulpară. Pivotul metalic fixat în pensa Pean e introdus imediat şi
centrat în pasta plastică a răşinii acrilice astfel ca să rezulte acoperirea pe toate feţele.

18
 După cîteve minute pasta acrilică î-şi definitivează reacţia de polimerizare dobîndind
caracteristicile unui corp dur, solid, nedeformabil. Extremitatea liberă a pivotului e prinsă
în pensa Pean, mişcarea de îndepărtare din cavitatea canalului radicular şi a camerei
pulpare se face progresiv. Pivotul metalic e fixat în masa acrilică datorită retenţiilor care
au fost create.

Manevra de îndepărtare e posibilă numai dacă preparaţia dentară a fost realizată

neretentivă. Dacă un perete e retentiv, în momentul tracţiunii reconstituirii de pe dinte,
acesta se pote fractura. Linia de fractură situată subgingival compromite menţinerea
dintelui pe arcadă.

Examenul reconstituirii corono-radiculare

După îndepărtarea de pe dinte, RCR e examinată să se constate integritatea,

dimensiunea şi acoperirea pivotului cu masă acrilică.
După examinarea reconstituirii, urmează cimentarea cu ciment fosfat de zinc sau alt tip.

Tehnica realizării RCR-urilor din materiale composite

auto-fotopolimerizabile

Aceste materiale prezintă caracteristici superioare comparativ cu răşinile acrilice.

Caracteristicile sunt evidenţiate prin:

- rezistenţa mecanică mare la rupere şi deformare
- coeficient de contracţie foarte redus

- adezivitate foarte bună, obţinută prin fenomene fizico-chimice specifice

Preparaţia dintelui

- la nivelul canalului radicular e identică - nu prezintă deosebiri faţă de celelalte

reconstiutiri

- la nivelul pereţilor interiori ai camerei pulpare nu e necesară efectuarea

deretentivizării
Pivotul radicular, cu forma caracteristică, după proba în canal e fixat prin cimentare
( cimenturi oxifosfat de zinc, glass-ionomer sau policarboxilat)

După priza cimentului e efectuată operaţia pentru depunerea pastei de material

compozit.

întotdeauna, feţele interioare ale pereţilor camerei pulpare sînt condiţionate prin
depunerea substanţelor ce însoţesc flaconul, reprezentate de soluţia de acid
(demineralizant şi boding ).

Materialele compozite autopolimerizabile, preparate sub forma de pastă plastică, sînt

introduse în interiorul camerei pulpare şi în extremităţii libere a pivotului. Pivotul
constituie armătură care măreşte rezistenţa.

Materialele compozite fotopolimerizabile sînt depuse în mai multe straturi de 2-3 ori.
Extremitatea pivotului e cuprinsă în masa materialului.

Tehnica RCR-urilor din glass-ionomere

19
 în preparaţia corono-radiculară e introdusă pasta cu ajutorul acului Lentulo.
Pivotul preparat, (prefabricat sau improvizat), e introdus centrat prin camera pulpară în
canalul radicular. Acest tip de reconstituire e apreciată pentru rezistenţa fizico-chimică şi
comoditatea realizării.
Rezistenţa fizico-chimică deosebită asigură restaurarea corono-radiculară pentru
perioade îndelungate de timp.

Tehnicile pentru realizare RCR-urilor din ciment fosfat de

zinc si ciment silicat armate.

Canalul radicular şi camera pulpară sînt preparate după tehnicile cunoscute, cu

instrumente corespunzătoare. Nu e necesară deretentivizarea pereţilor camerei pulpare.
Pivotul prefabricat sau realizat extemporaneu cu dimensiunile necesare, e fixat prin
cimentare în canalul radicular. După cimentare se prepară pasta de ciment silicat. în stare
plastică e introdusă cu spatula în camera pulpară, în jurul pivotului. Pasta e modelată
astfel ca să obţină forma bontului coronar dentar pentru acoperirea coronară.
Pivoţi prefabricaţi

Elemente constructive fixate (cimentate) în canalul radicular şi servesc fixării

ulterioare a elementelor restauraţive. Aceşti pivoţi constau din porţiunea coronară şi
radiculară. Pe porţiunea radiculară poate fi filet sau alte tipuri de elemente retentive.
Partea coronară are formă dreptunghiulară alungită prevăzut cu elemente de fixare.

Pivoţii se confecţionează din: oţel, aliajele aurului şi titanului. Pot fi de dimensiuni

diferite livrate în truse. Unele companii anexează la seturile cu pivoţi freze de dimensiuni
respective, aceasta permite pregătirea mai precisă a canalului pentru fixarea pivotului.

Metode de fixare a pivoţilor:

1. Auto-filetant (TMS, Stabilok), care e pus în canalul preparat de un

instrument special. Acest tip se blochează cînd e atinsă adîncîmea corectă
(de obicei 2mm)
2. Blocare prin frecare, în care pivotul e introdus forţat într-un canal preparat,
uşor subdimenisonat, unde va sta fix datorită frecării.
3. Cimentat, în care pivotul e cimentat în canalul preparat

Aceşti pivoţi sînt indicaţi la :

- întărirea dinţilor depulpaţi şi parţial distruşi cînd ILSOD < 50-60% în cazul cînd nu e
indicată coroană de înveliş
- dinţi uniradiculari în care depulparea s-a făcut după indicaţii ortopedice (pentru
coroane metaloceramice)
- dinţi „dubioşi" în care tratamentul de durată nu e garantat şi se aplică construcţii
provizorii

Pivoţii standard prefabricaţi uşurează procesul de restaurare, costul şi timpul de

realizare sînt mai mici.
Utilizarea pivoţilor standarţi trebuie să fie limitată după indicaţii stricte, durata medie a
acestui tip de restaurare este de 2-3 ani.

20
în caz de restabilire a bontului pe pivoţi prefabricaţi materialul compozit este „lipit" de
fundul cavităţii, iar presiunea masticatorie se transmite numai la pivot, ceea ce duce la
mobilizarea întregii construcţii.

La fixarea pivotului se atrage atenţia posibilităţii de aderare intimă a porţiunii

coronare a pivotului la intrarea în canalul radicular. Se cere de remarcat că filetul pe unii
pivoţi este destinat numai retenţiei adăugătoare, dar nu pentru înşurubarea pivotului în
canal - aceasta poate duce la despicarea rădăcinii. La necesitate pivotul poate fi ajustat
lungimii rădăcinii scurtînd porţiunea radiculară. Se recomandă ca lungimea pivotului să
constituie 2/3 ,minimum Vi din lungimea rădăcinii. Pivotul este fixat în canal prin
cimentare, apoi cu materiale compozite se realizează porţiunea coronară a bontului căruia
i se dă forma dintelui preparat. Cu aşa pivoţi se pot restabili atît dinţi uni- cît şi
pluriradiculari.

Această metodă are avantaje incontestabile însă trebuie de menţionat că unirea bontului
din material compozit cu pivot metalic nu asigură o construcţie durabilă ca în cazul
bonturilor cu pivot realizate prin turnare .

Tehnica directă

Alegerea materialului pentru modelarea bontului

Macheta e realizată din ceară albastră sau din răşini acrilice autopolimerizabile

A. Macheta din ceară

21
Tehnica realizării machetei constă în:
- un segment de sîrmă cu dimensiunile de 30 mm lungime, 1 mm diametru, e şlefuit să
se obţină la o extremitate formă conică, transversal pe pivot se realizează elemente
retentive
- pereţii interiori ai preparaţiei corono-radiculare sînt izolaţi cu substanţe uleioase.
Saliva reprezintă un mediu izolator corespunzător, iar jetul de aer îndepărtează excesul
de salivă.
- Ceara albastră ( verde ) sub forma cilindro-conică , parţial plastifiată e introdusă în
canalul radicular
- Tija din sîrmă, prinsă în cleşte crampon sau în o pensă Pean la nivelul extremităţii
neprelucrate e încălzită la flacăra spirtierei extremitatea conică.
Această tijă e introdusă progresiv prin ceară în canalul radicular. Eşecuri: dacă
temperatura tijei e mai mare de 60 grade Celsius, ceara se topeşte, nu rămîne pe tijă; la
o temperatură mai scăzută, la introducerea tijei, ceara se fracturează şi de asemeni nu
se fixează pe tijă.

Examinarea machetei pivotului radicular se obţine după răcirea tijei şi îndepărtarea din
canalul radicular prin prinderea cu cleştele sau cu pensa Pean de extremitatea liberă.

Examinarea constă în următoarele:

- extremitatea conică să fie reprezentată de sîrmă, acoperită de o peliculă din ceară. E
incorect dacă vîrful e reprezentat numai de sîrmă sau numai de ceară
- pereţii laterali sînt reprezentaţi de ceară ce acoperă sîrma fără lipsuri
- marginile machetei sînt modelate în contact intim cu limitele pereţilor coronari să
rezulte în final o adaptare foarte corectă. în continuare, în laborator, macheta e
examinată şi ambalată.

B. Macheta din răşini autopolimerizabile

Tehnica e preferată mai mult decît cea cu macheta realizată din ceară fiindcă prezintă
următoarele caracteristici:

- tehnica de realizare e simplă - pasta răşinii e introdusă cu acul Lentulo în canalul

radicular şi în camera pulpară într-un singur timp
- în locul tijei din sîrmă se utilizează un con din aceeaşi răşină, preexistent , polimerizat.
- Conul preexistent reduce coeficientul de contracţie al pastei introduse în canalul
radicular şi în camera pulpară, fiind polimerizat, cu un volum stabil
- După polimerizare, rigiditatea asigură nedeformabilitatea la îndepărtare de pe dinte şi
în timpul transportului din cabinet în laborator.
- Dacă preparaţia dintelui e retentivă, la tendinţa de îndepărtare e posibil să se fractureze
pereţii coronari sau radiculari
- Forma şi dimensiunea machetei sînt obţinute prin două tehnici, în timpi diferiţi, în faza
plastică a pastei se acţionează cu spatula bucală şi cu un bulet de vată îmbibată în
monomer. După polimerizare şi îndepărtare de pe dinte, e şlefuită să se obţină forma şi
dimensiunea necesară.

22
Indiferent din ce material e realizată macheta, aşezată pe dinte, va reprezenta spaţiu pentru
viitoarea coroană.
Caracteristicile machetei modelate directe pe dintele natural

> Adaptarea piesei turnate este foarte corectă

> Două faze intermediare sunt excluse (amprenta şi modelul)
> Stomatologul consumă mai mult timp decît pentru amprentare
> Tehnicianul dentar economiseşte timp şi mu consumă materialul pentru model
> Dacă apare un accident la turnare, consecinţele le suportă stomatologul, repetînd
modelarea machetei sau recurgînd la amprentare
> Macheta e posibil să fie realizată pentru ambele tipuri de preparaţii ale
componentei coronare (incompletă sau completă)

- Modelarea construcţiei din ceară necesită dibăcie, experienţă

- La transfeafrea în laborator tehnicianul prin neatenţie uşor poate deregla forma
construcţiei
- în lipsa experienţei de modelare se face o machetă mai voluminoasă care apoi
necesită o ajustare îndelungată

23
 Un material optimal pentru realizarea
modelelor machetei este acrilatul pentru
turnare ce arde fără reziduri ( Pattem resin).
Trusa „ Dura Lay „ conţine pivoţi şi vaselină
pentru izolare.

24
Tehnica incompletă în doi timpi (în primul timp e realizată
RCR, în timpul doi acoperirea)
Componenta corono - radiculară e preparată strict la nivelul canalului radicular şi a
camerei pulpare. Prepararea asigură dimensiunea şi forma adecvată necesară neretentivă.

Caracteristicile acestei tehnici sînt:

- timpul consumat pentru prepararea zonei endodontice e relativ redusă
- rămîn ţesuturi subminate, fragile
- ţesuturile subminate se pot fractura în timpul şlefuirii pentru prepararea bontului dentar
- forma bontului dentar se obţine în final, după cimentarea reconstituirii metalice şi
şlefuirea feţelor laterale le coroanei dintelui
- reconstituirea coronară reprezintă dimensiuni mai mari decît sunt necesare
- şlefuirea coronară interesează şi componenta metalică, intervenţie efectuată în general
cu dificultate, datorită durităţii

Tehnica completă într-un singur timp (ambele RCR şi coroana de

acoperire sînt realizate deodată)

Componenta corono-radiculară reprezentată de camera pulpară şi canalul radicular e

preparată împreună cu toate feţele laterale ale coroanei dentare. Prin şlefuirea feţelor
laterale să se obţină forme neretentive în sens cervico-incizal şi spaţiul necesar pentru
coroane de acoperire.Prepararea acestor feţe e efectuată cu freze diamanatte cilindro-
conice.

Caracteristicile acestei tehnici:

- timpul necesar pentru prepararea dintelui este mai mare, fiindcă sînt şlefuite şi feţele
laterale ale coroanei
- ţesuturile coronare alterate sau subminate sunt îndepărtate în totalitate.
- Reconstiutirea la nivelul coroanei reprezintă forma şi dimensiunile necesare optime să
alcătuiască bontul dentar
- Reconstituirea corono-radiculară în faza de machetă e modelată dimensiunea şi forma
corespunzătoare să completeze aspectul caracteristic al bontului dentar.

25
 După fixarea prin cimentare pe dinte, nu mai e necesară şlefuirea reconstituirii sau a
ţesuturilor dentare.
5

Bontul artificial astfel creat este fixat stabil de rădăcină şi poate servi ca sprijin atît
pentru coroană unidentară, cit şi pentru alte tipuri de proteze. Dacă bontul artificial va fi
acoperit cu o coroană acrilică, ceramică, întreg turnată sau combinată atunci modelarea
bontului se face în aşa mod ca să se creeze un prag în porţiunea gingivală.
Pentru a micşora numărul vizitelor e posibilă obţinerea amprentei după modelarea din
ceară a bontului, amprentarea cu mase elastice, în aşa caz tehnicianul realizează din metal
bontul, iar pe modelul din gips confecţionează coroana de înveliş .
Dacă din condiţii clinice este dificilă modelarea bontului în cavitatea bucală , atunci
medicul după ajustarea pivoţilor obţine amprenta. In laborator tehnicianul realizează
model şi pe el realizează forma bontului dentar, apoi se realizează compoziţia din metal.
După procedura de turnare bontul neprelucrat este transmis în clinică pentru ajustare
Dintele preparat şi celelalte componente ale cîmpului protetic (dinţii vecini, dinţii
antagonişti şi oculzia) sunt amprentate. Tehnicile de amprentare sînt clasificate în clasice
şi modeme.

Incrustaţii pluriradiculare

Realizarea bontului la dinte biradicular în cazul cînd rădăcinile sînt paralele nu se

deosebeşte de cel la dinte monoradicular. La dintele pluriradicular cînd rădăcinile nu
sînt paralele, metoda variază.
La premolari se poate face un canal principal conform regulilor, iar celălalt pivot să fie
pînă la încurbare.

La dinţii triradiculari de fac bonturi demontabile: se

alege rădăcina pentru pivotul principal, modelarea se începe
anume de la el, apoi se modelează pivoţii accesorii, în bont
se crează 2 orificii pentru ei.

26
Capitolul II

Tehnica de amprentare clasică

Caracterizată de utilizarea maselor semirigide termoplastice (stents, kerr) introduse în

microportamprenta reprezentată de tubul (inelul) de cupru.
Amprenta e compusă din: amprenta componentei coronare şi amprenta componentei
radiculare.

Amprenta componentei radiculare (canalului radicular) e efectuată astfel:

materialul termoplastic, plastifîat, modelat conic, e introdus prin camera pulpară în canalul
radicular. Tija din sîrmă de forma şi dimensiunile corespunzătoare e prinsă în cleşte sau
pensa Pean, încălzită şi centrată ca să pătrundă centrat în interiorul materialului şi a
canalului radicular. Tija din sîrmă constituie suportul rigid pentru materialul amprentei
canalului radicular; totodată foloseşte pentru îndepărtarea amprentei. Amprenta, după
îndepărtarea de pe dinte şi examinare, se repune în aceeaşi poziţie, pentru a se continua
amprentarea componentei coronare.

Amprenta componentei coronare e realizată astfel: stens-ul plastifîat e introdus în

interiorul tubului de cupru, care a fost mai înainte adaptat cervical , în sens axial şi
transversal. Tubul de cupru, împreună cu materialul plastifîat e introdus pe dintele
preparat unde se află repusă amprenta canalului radicular. Cele două amprente se
solidarizează între ele prin extremitatea liberă a tijei de sîrmă, ce are forma de cîrlig şi
pătrunde în masa materialului din tubul de cupru. Amprenta celor două componente, se
reaşează pe dinte, să amprenteze dinţii vecini.
Amprenta dinţilor vecini reprezintă pentru bontul preparat supraamprenta. Materialul
utilizat în acest scop, clasic este pasta de ipsos.

Tehnica de amprentare modernă

Instrumentar necesar:
- tijă prefabricată din plastic pentru amprentarea lojei radiculare sau fragment de
sîrmă sau pivot metalic prefabricat
- ac Lentulo gros
- seringă mare pentru material de amprentă

27
 - postamprentă standard
- fir retractor
- bisturiu
- material de amprentă în 2 consistenţe

Tehnica:
- alegerea postamprentei standard
- crearea cîmpului operator
- prepararea materilului siliconic vîscos şi poziţionarea lui în portamprentă
- înregistrarea amprentei globale

Orice material elastomeric va realiza o amprentare corectă a canalului radicular dacă se

foloseşte în plus şi un suport tare (ştft din plastic sau sîrmă) care să prevină deformarea. Se
taie o bucată de sîrmă de wiplă de o lungime potrivită şi se aşează în forma literei „J".
Sîrma trebuie să se adapteze larg şi să fie de lungimea exactă a spaţiului pentru bont.

Dacă va pătrunde prea strîns, materialul de amprentare va fi prea subţire si se va

dezlipi de sîrmă la îndepărtarea amprentei din canal. Pentru retenţie pe sîrmă se fac retenţii
mecanice cu freza ,sau se pensulează pe ea adeziv pentru amprentă.

La nivelul coroanei de substituţie se va îndepărta cu bisturiul suficient material de

amprentă pentru a crea un spaţiu de plasare a materialului fluid.

- O mică cantitate de material fluid va fi preparată şi cu ajutorul uni ac Lentulo va fi

depusă în canalul radicular în prealabil uscat
se întroduce pivotul de plastic în canalul umplut cu material amprentar
- depunere în jurul lui a materialului fluid
- poziţionarea rapidă pe cîmp a portamprentei încărcate cu material de amprentă
fluid

Demularea trebuie făcută cu o mişcare continuă precisă care să nu determine tensiuni

în materialul de amprentă. Prin priza întregii cantităţi de material fluid amprenta unitară a
lojei radiculare e îndepărtată odată cu tot restul amprentei.

Examenul amprentei
Amprenta îndepărtată de pe cîmpul protetic şi din cavitate abucală, efectuată după
tehnicile descrise, e spălată, uscată şi examinată. La examenul amprentei se observă şi se
apreciază următoarele:
• înregistrarea sacului gingivo-dentar
• caracteristicile canalului radicular, referitor la formă şi dimensiune

28
 • aspectul feţelor la nivelul canalului radicular, al camerei pulpare şi al
pereţilor exteriori. Suprafaţa amprentei să fie netedă, fără lipsuri sau
microdepresiuni determinate de interpunerea bulelor de aer
• calitatea înregistrării dinţilor vecini
• înregistrarea ocluziei în poziţie de intercuspidare maximă

în canalul radicular se introduce vată şi se aplică o obturaţie provizorie . La vizita

următoare se înlătură pansamentul provizoriu şi se ajustează bontul metalic aşa ca să adere
cu precizie şi să asigure o închidere ermetică a canalului radicular . Bontul cu pivot este
fixat prin cimentare .

29
Modelul
în laborator este folosit pentru obţinere modelului
ghipsul extradur sau dur pentru bontul dentar şi dinţii
vecini. Soclul e realizat din ghips obişnuit. Bontul
dentar e recomandabil să fie detaşabil de soclu.
Macheta, modelată în laborator este din ceară
albastră sau verde.

Dimensiunile şi forma machetei sînt obţinute cu

mare precizie, fiindcă pe model sînt precizate toate
elementele cîmpului protetic.

30
 Macheta este obţinută astfel: modelul este izolat 10 minute în apă. Ceara albastră e
introdusă în canalul radicular, plastifiată într-o formă cilindro-conică. Tija metalică de 25-
30 mm lungime şi 1-1,5 mm în diametru e încălzită şi e introdusă în ceara din canalul
radicular. Ceara încălzită are contact intim cu pereţii canalului radicular.

La solidificare rămîne fixată pe tijă. Pentru partea coronară se picură ceară ca să

acopere toată preparaţia dentară. Macheta canalului radicular e susţinută de tija metalică;
pe toată zona exterioară a tijei se depune o peliculă de ceară să se formeze macheta
canalului de curgere de aliaj fluid.

Pregătirea machetei pentru turnare, ambalarea, tiparul, topirea, turnarea, prelucrarea,

proba şi cimentarea.

Aliajele utilizate pentru reconstituirile corono-radiculare

Reconstituirile corono-radiculare sînt realizate din aliaje care prezintă următoarele

caracteristici:

- prin turnare să rezulte turnări foarte precise

- să se poată şlefui pentru a se obţine bonturi de forme optime
- să fie cu un preţ de cost redus

Aliajele nobile şi seminobile sînt cele mai corespunzătoare din punct de vedere
tehnologic, dar sînt scumpe. Există aliaje speciale, cu utilizare numai în scopul obţinerii
reconstituirilor corono-radiculare.
9

31
Cerinţele faţă de aliaje:
- duritate
- rezistenţă la presiune şi rigiditate
- condensare mică la turnare
- coeficient termoconductor mic

Aliaje nobile Aliaje inobile

- aliaj Au proba - Cr-Ni
750 cu 10 % - Cr-Co
platină - Titan
- aliaj Ag - Oţel
- aliaj Ag-Paladiu

- Din punct de vedere a bioinerţiei se recomandă Titanul, dar fiind prea dur, este
fragil
- Proprietăţi bactericide au aliajele Ag; Ag-Pd; dar după utilizarea lor se observă
pigmentarea gingiei marginale, mai ales în distracţii coronare masive subgingivale
- Aliajul Cr-Ni are condensare mare, Ni are acţiune citotoxică
- Cr-Co este dur, condensare mică, dar prelucrarea e defîcilă
- Cel mai optimal e aliajul de Au

Examenul RCR pe model

în cabinet e prezentat ansamblul model - RCR. întregul ansamblu e examinat sistematic,

fiind urmărite:
■ Aspectul modelelor, integritatea dinţilor vecini şi antagoniştii RCR - ului
■ Poziţia de ocluzie şi cum e aceasta menţinută
■ Forma şi dimensiunea reconstituirii, comparativ cu dinţii vecini şi antagoniştii
Spaţiul pentru viitoarea coroană de acoperire. Spaţiul e în dependenţă de tipul
microprotezei
Forma bontului coronar reconstituit, trunchi de con cu feţele laterale foarte puţin
convergent spre ocluzal. Pentru bonturile cu dimensiuni reduse cervico-ocluzal
forma se apropie de cilindru.
Adaptarea marginilor RCR pe tot traiectul la limitele preparaţiei coronare
Adaptarea în totalitate a RCR-ului la preparaţia corono-radiculară.

32
Dezinserţia şi inserţia, lent efectuate şi cu
blîndeţe, evidenţiază gradul de adapatre sau
neadaptare pe model.

33
Examenul RCR pe cîmpul protetic

■ Microproteza este dezinfectată

■ Cîmpul protetic e pregătit, prin îndepărtarea pansamentului provizoriu, să se
evidenţieze camera pulpară şi canalul radicular
■ Reconstituirea e inserată în poziţia în care a fost pe model: Inserţia se obţine
printr-o presiune lentă pentru a nu apărea pericolul fracturării preparaţiei dentare
■ După inserţie se examinează: adaptarea marginală, spaţiul dintre dinţii vecini
şi antagonişti. Examenul e efectuat prin inspecţie şi palpare cu sonda.
■ Prin inserţie şi dezinserţie este decelat gradul de adaptare în general
(contactul intim).

34
Ajustarea bontului : se aplică stratul
fluid al materialului siliconic de
amprentare şi se introduce în canal
cu pivotul, se determină porţiunile
ce necesită ajustare, se înlătură toate
contactele premature aşa ca masa de
corijare să fie uniformă.
Dacă nu există spaţiul necesar
pentru microproteza de

35
acoperire, reconstituirea este îndepărtată de pe bontul dentar pentru a fi redusă prin
şlefuire. Este interzisă şlefuirea după cimentare, datorită durităţii aliajului ce determină
supraîncălzire, la care se adaugă traumatizarea pacientului.
Cauzele neadaptării RCR - urilor la preparaţiile corono- radiculare

• Preparaţia dentară incorectă

• Amprenta deformată
• Modelul nu a fost turnat dintr-un material corespunzător (a avut duritate redusă)
• Masa de ambalat nu a fost specifică aliajului folosit

Microproteza de acoperire

Clasificarea coroanelor de înveliş

- după posibilităţile de refacere a funcţiei fizionomice

nefizionomice
semifizionomice
fizionomice

- după materialele utilizate la confecţionarea coroanelor

metalice
nemetalice (acrilice, compozit, ceramice) mixte

- după tehnologia de realizare

prin turnare
prin ardere (porţelan)
prin polimerizare

- după raportul cu parodonţiul marginal

supragingivale
subgingivale
juxtagingivale
ecuatoriale

Toate reconstituirile corono - radiculare sunt acoperite de coroane cu aspect total sau
parţial estetic, sau inestetice.

După fixarea prin cimentare a RCR - ului se produc foarte mici modificări ale
poziţiei comparativ cu cea din timpul probei. Modificare poziţiei este determinată de
prezenţa peliculei de ciment între microproteza şi pereţii preparaţiei denatre.
Poziţia modificată după cimentare constituie un argument suficient pentru a se
contraindica realizarea concomitentă în laborator a RCR - ului si a microprotezei de
acoperire.

Coroana de înveliş poate fi definită ca o microproteză confecţionată din materiale

diferite şi care acoperă coroana dintelui cu scopul refacerii morfofunctionale a
acestuia.
Microproteză de acoperire este realizată după o altă amprentă a cîmpului protetic.
Această amprentă înregistrează forma şi dimensiunea finală a bontului dentar
reconstiutit, reprezintă una din cele mai vechi metode de tratament pe care le-a
cunoscut stomatologia, actualmente fiind şi cea mai răspîndită tehnică gnatoprotetică.
Principiul metodei constă în acoperirea în întregime a coroanei dintelui, acesta fiind
special preparat după anumite principii, de către microproteză care are astfel agregare
extrinsecă coronară (la suprafaţa dintelui)

36
 Se cunosc, în funcţie de materialele utilizate la confecţionarea acestora, mai multe
tipuri de coroane de acoperire :

- coroana metalică turnată

- coroana metalo ceramică
- coroane total ceramice
- coroane mixte metalo-acrilice sau compozito-metalice

Cimentarea aparatelor conjuncte unitare

Fixarea microprotezelor la substanţa organică se realizează prin cimentare care implică

utilizarea cimentului dentar de compoziţie variată, care să corespundă necesităţilor variate
clinice.

Fazele cimentării:

• Microproteză este degresată şi uscată

• Cîmpul protetic este izolat, degresat şi uscat
• Cimentul este preparat sub forma unei paste fluid-vîscoase
• Pasta de ciment e introdusă în canalul radicular şi în cavitatea camerei pulpare cu
acul Lentulo sau cu sonda dentară
• Microproteză, fixată între degete e acoperită cu un strat de ciment
• Inserţia pe preparaţie e efectuată astfel încît să ocupe poziţia corectă.

37
 Poate apărea riscul fracturării unei părţi a coroanei sau a rădăcinii dacă pereţii sînt
subţiri şi se acţionează cu manevre brutale.

Pentru fixare se pot utiliza cimenturi şi bodinguri.

Marea varietate de cimenturi şi de materiale din care sunt confecţionate microprotezele

impune cunoaşterea indicaţiilor generale de utilizare ale fiecărui produs:

- microprotezele din metale nobile şi seminobile pot fi cimentate cu ciment oxifosfat.

Pentru utilizarea cimentului policarboxilic se impune tratarea suprafeţelor interne a
microprotezei prin depunere de oxizi metalici
- microprotezele realizate din metale nenobile se pot cimenta cu ciment oxifosfat,
policarboxilice şi cu glassionomer.
- Microprotezele din porţelan sau acrilat se cimentează cu ciment silicofosfatic,
oxifosfat, ciment pe bază de răşini, ciment cu liant organic.

Cimentul e un material care, interpus între două elemente, dinte şi microproteză,

realizează, prin adeziune, unirea celor două suprafeţe pe o perioadă de timp delimitată.

Condiţii ale unui bun ciment:

- netoxic pentru pulpă

- neeritant pentru parodonţiul marginal
- efect carioprofilactic
- aderenţă chimică la smalţ şi dentină
- aderent la materialele resaturative (aliaje metalice, porţelan, compozite, acrilate)
- insolubil în lichide bucale
- insolubil în alimentele ingeraîe
- rezistent la temperaturi cuprinse între (0-50 grade)
- coeficient de termociclarc asemănător ţesuturilor dentare
- aderenţă mecanică la mîciotetenţii
- să permită formarea unei pelicule de viscozitate medie între structura organică a
microprotezei
- să existe posibilitatea de prelungire a prizei
Cimentul fosfat de zinc

E un ciment mineral prezentat de un sistem bicomponent: pulbere şi lichid. Indicaţii:

- obturaţie de bază în cavităţi medii/profunde
- căptuşirea pereţilor nesusţinuţi
- fixarea aparatelor gnatoprotetice fixe
- obturaţie de canal

După priză cimentul are:

- conductivitae termică scăzută (bun izolator)
- duritate asemănătoare dintelui
- rezistenţă la compresiune mai mare decît alte cimenturi, dar mai mică decît a
amalgamului
- nu are adeziune chimică
- e toxic pulpar

Elementele practice importante:

Retenţia microprotezei la dinte e doar emcanică, nu se realizează adeziune.
- Datorită vîscozităţii scăzute, cimentul pătrunde în toate deatliile fine ale preparaţiei
realizînd microclavetări ce se vor opune glisării celor două suprafeţe
- Priza cimentului trebuie să se facă în absenţa apei
- Grosimea stratului de ciment dintre dinte şi resaturaţie e un factor de retenţie. Cu
cît stratul e mai subţire, cu atît mai bună e cimentarea
- Pezintă pH coborît în cursul prizei şi imediat după priză; şi deci poate cauza iritaţii
pentru pulpă

38
Cimentul Zinc-Oxid-Eugenol (Z.O.E.)

Face parte din grupa cimenturilor dentare cu liant organic.

Indicat pe substanţele organice recent preparate

Proprietăţile materialului:
- conductivitate termică scăzută
- optic opac
- nerezistent
- aderentă
- etanşeitate bună
- solubil în apă
- eficienţă bacteriostatică
- izolator electric

Indicat - pentru cimentarea provizorie

39
Cimenturi pe bază de nbnâ

Structura iniţială a cimenturilor pe bază de răşini a fost reprezentată de răşinile

metacrilice. Din punct de vedere chimic constau dintr-o matrice de răşină cu umplutura
anorganică legate de matrice printr-un ajutor de cuplare organo-silanic.
Matricea răşinii e constituită din monomeri diacrilici diluaţi cu monomeri dimetacrilici
cu vîscozkate scăzută.
Mecanismele de legare la substanţa organică preparată, sînt reprezentate de organo-
fosfonaţi, sistemele hidroxil metacrilat (HEMA) şi anhidridă 4 metacril etil trimetilică (4
META).
Polimerizarea e asigurată prin peroxid-amină, iniţiator de priză convenţional sau prin
activare luminoasă.
Microumplutura anorganica e reprezentată de particule de 10-15 microni de sticlă sau
siliciu.

Proprietăţi:
- rezistenţă şi rigiditate bună
- insolubilitate în cavitatea bucală
- aderenţa la smalţ sau dentină bună
- iritante pentru pulpă

Aceste cimenturi sînt indicate pentru cimentarea inlay-onlay de porţelan, faţetelor de

porţelan şi necesită conform cerinţelor tehnice de adezivitate la smalţ şi dentină,
pregătirea suprafeţelor prin atac acid şi bond.

Cimenturi Glassionomere

Prezentate de un sistem bicomponent, pulbere şi lichid. Tipul I de ciment e indicat

pentru cimentarea definitivă a microprotezelor.

Compoziţia chimică
- pulberea e formată din sticlă aluminosilicată de Ca în sistem ternar, cuaternar sau
multicomponent.
- Lichidul e format din acid polialkeloid (copolimer al acidului acrilic cu acidul
itaconic/maleic stabilizat cu acit tertaric).

Indicaţii:
- cimentări definitive ale microprotezelor şi aparatelor conjuncte
gnatoprotetice
- obturaţii de bază/obturaţie de canal retrogradă
- diferite tehnici de colaj ce apelează la componenta metalică
Structura de priză e stratificată, fiind alcătuită dintr-un miez de sticlă neatacată,
învelit de un hidrogel de siliciu, unit prin matrice de polimer ionic. Aderenţa la structurile
dentare se realizează prin gruparea carboxil din acidul polialcaloil care se leagă de ionii de
calciu din dinte.

Proprietăţi:

- are o rezistenţă de compresiune mai mare decît cimenturile oxid de zinc şi cele
policarboxilice

40
 - sînt fragile; duritatea creşte în raport de cantitatea de pudră înglobată
- are o suprafaţă poroasă
- formează filtru de 25 microni grosime
- translucide, dar în timp suferă modificări ale culorii
- rezistă la atacul factorilor agresivi din meidul bucal
- stabilitatea dimensională bună, ceea ce relevă capacitatea de etanşeizare foarte
bună a glassionomerilor
- adeziune chimică la smalţ, dentină, gips, metale acoperite cu strat superficial de
oxizi; nu aderă la ceramică şi metale nobile
- are proprietăţi cariostatice prin eliberare de F

Produse comerciale: Aspa, Chemoifil I şi II, Fuji type I şi II, Ketac Fii.
Cimenturi glassionomere fotopolimerizabile: Fuji IILC, Geristore.

Cimentarea definitivă

Pregătirea microprotezei pentru cimentarea definitivă necesită o prelucrare pe faţa

care vine în raport substanţa organică pentru a obţine în principal o suprafaţă rugoasă
care să furnizeze microretenţii cimentului.

Această prelucrare internă se poate face prin:

- frezaj intern
- galvanoplastie
- tratament termic (pe oxizi metalici)

Se vor îndepărta toate impurităţile de pe suprafaţa internă şi externă, se va proceda la

degresare şi dezinfecţie.

41
 După degrasare microproteza va fi uscată şi se va trece de la dezinfecţia propriu zisă
care se poate realiza cu ajutorul cloroformului, alcoolului sau al benzinelor superioare.
După uscare cu jet de aer pentru evaporarea substanţelor de dezinfecţie, microproteza
este gata pentru faza de cimentare. E interzisă atingerea cu degetele a suprafeţei interne a
microprotezei.

In faza de cimentare manipularea micilor microproteze poate fi uneori dificilă, din

această cauză s-a propus lăsarea unei tije ce va permite manipulaţiile cu microproteza,
ceea ce va uşura fazele clinice de probă şi cimentarea. Tija se secţionează după cimentare
şi se realizează lustruirea perfectă a zonei.

Urmează pregătirea substructurii organice, aparatele provizorii se îndepărtează şi se

spală cu apă călduţă. Curăţirea cu bulete de vată îmbibate cu apă oxigenată urmate de
clătirea cu sprei aer-apă pentru înlăturarea detritusurilor. Urmează izolarea substructurilor
organice cu rulouri de vată sau aplicarea de digă.
Se usucă perfect substructura organică după o ultimă degresare cu alcool. Aplicarea
cimentului preparat pe suprafaţa internă a microprotezei ce va fi cimentată în strat uniform
fără lipsuri pe nici o suprafaţă.

Microproteza încărcată cu ciment e poziţionată pe dinte, şi prin presiuni uşoare, e

condus pînă în poziţie finală, permiţînd refluarea excesului de material. Pentru cimentări
de inlay se pot utiliza presiuni prin intermediul pieselor de lemn moale.

După obţinerea poziţiei finale pacientul închide gura timp de 10 min şi menţine poziţia
cu presiune moderată de intensitate constantă. Surplusul de ciment se îndepărtează cu
ajutorul unei sonde dentare.

Microprotezele de substituţie se cimentează aplicînd fie ciment numai pe microproteza,

sau prin plasarea în canalul radicular a cimentului cu ajutorul acului Lentullo şi pe partea
internă a microprotezei.

La sfîrşitul şedinţei pacientul va fi instruit asupra metodelor de menţinere a igienei orale

individuale şi va fi programat în cadrul şedinţelor de dispensarizare.

Metode de îndepărtare a microprotezelor

Metodele de îndepărtare pot fi clasificate:

a. metode distructive - secţionarea microprotezelor

b. metode nedistructive
- ultrasonic
- dispozitivul de îndepărtare numit impropriu ciocan de descementare
- utilizarea materialelor adezive

Metoda de îndepărtare a coroanelor de acoperire

îndepărtarea coroanelor de înveliş poate fi generată de următoarea evoluţie a restauraţiei în

timp:

- s-au produs retracţii parodontale şi coroana lasă dezgolită o porţiune de rădăcină

dentară
- s-a produs perforarea sau deformarea coroanei
- coroana aplicată nu mai corespunde estetic doleanţelor pacientului
- a survenit o stare de edentaţie care impune reconsiderarea tratamentului protetic

în funcţie de materialul din care e confecţionată o coroană de înveliş poate fi îndepărtată

mai greu sau mai uşor. Metodele de îndepărtare:

1. Utilizarea detartorului ultrasonic

2. Utilizarea dispozitivului de îndepărtare a coroanei (ciocanul cu recul)

42
 3. Perforaţia construcţiei protetice cu ajutorul frezelor carbură de tungsten, urmată de
îndepărtare

Metoda distructivă, prin secţionarea microprotezei e cel mai des utilizată metodă.
Secţionarea microprotezelor cu ajutorul discurilor e riscantă deoarece există riscul
derapajelor.
Utilizarea turbinei reprezintă metoda cea mai sigură, dar uzează capul turbinei. Odată
secţionarea realizată, la nivelul suprafeţei de secţiune se insinuiază o spatulă ascuţită cu
ajutorul căreea se va realiza descementarea şi îndepărtarea aparatului protetic. Tracţiunea
în ax cu ajutorul pensei Kocher poate fi utilă.
îndepărtarea dispozitivelor radiculare

Pacientul trebuie să înţeleagă că îndepărtarea e o manevră riscantă şi deseori poate

determina fractura rădăcinii. Dacă dispozitivul radicular e suficient de lung se poate
încerca vibrarea înainte cu ajutorul aparatului de ultrasunete. îndepărtarea propriu-zisă
poate tenta cu ajutorul pensei Kocher, care trebuie să aibă priză foarte bună.

Dacă adaptarea e foarte bună, se indică o altă metodă de tratament.

Pentru dubla piesă protetică îndepărtarea de pe bont e facilitată.

într-o primă etapă se va îndepărta coroana de înveliş prin:

- utilizarea clivării cimentului cu ajutorul ultrasunetelor
- utilizarea unui ciocan cu recul sau a ciocanului pneumatic (exercitarea de şocuri de
mică intensitate repetată clivează cimentul folosit la cimentarea coroanei)

Secţionarea coroanelor cu piesa turbină şi freze carbura de tungsten cilindrice mici sau
cilindrico-conice, secţionarea trebuie făcută pe toată faţa vestibulară pînă la colet şi pe
toată faţa ocluzală. Cu ajutorul unei spatule se va încerca insenuarea marginii spatulei între
dinte şi coroană cu deformarea progresivă a coroanei şi desprinderea ei de pe substructura
organică.

După îndepărtarea coroanei se evaluează calitatea adaptării I.O.S.-ului. Dacă e adaptat

corect peste el va fi confecţionată o nouă coroană. Dacă trebuie îndepărtat I.O.S.-ul,
demersul devine deficil, apelăm la sensibilizarea descimentării cu folosirea de ultrasunete.
Se tentează agăţarea între marginea restauraţiei şi dintele restant a diferitelor instrumente
concomitent cu utilizarea pensei Kocher.

Cînd reconstrucţia radiculară e realizată extemporaneu prin utilizarea de dispozitive

prefabricate sau fragmente de sîrmă, în general restauraţiile extemporanee nu crează
probleme la îndepărtare.

Trebuie acordată atenţie corectitudinii tratamentului de canal pentru a evita apariţia de

accidente acute (parodontite apicale).
Un dispozitiv radicular care s-a fracturat în interiorul canalului radicular poate fi
îndepărtat prin tracţionare axială cu pensa Kocher sau cleştele crampon. Trebuie mare
atenţie la eventualele perforaţii radiculare.

Alte metode de îndepărtare a unui stîlp fracturat sînt reprezentate de crearea unui şanţ cu
freze globulare mari utilizate la viteze convenţionale. Şanţul se crează de jur împrejurul
ştiftului şi favorizează apariţia unei zone de prehenţie a acestuia. Această tehnică e de
succes, dar antrenează pierderi de structură dentară.
Recuperarea ştiftului poate fi facilitată prin utilizarea unui material adeziv care să agate
ştiftul sau/şi ace Kerr efilate cu care să se insinueze pe zona de ciment.
Capitolul III

Prezentare caz clinic

Examenul clinic subiectiv

43
Pacientul: Niţu Vasile
Vîrsta: 45 ani Domiciliul:
s. Truşeni Profesia: Şofer

Acuze:
Lipsa dinţilor, distrucţii coronare, dereglarea funcţiei masticatorii şi a
fizionomiei.
Complicaţii:
- abraziunea dinţilor frontali din cauza suprasolicitării
- afecţiuni ale tractului digestiv

Istoricul bolii:

Se consideră bolnav de 25 ani cînd au fost extraşi primii dinţi ca urmare a

cariei dentare complicate. Tratament protetic nu a urmat, în anul 2003 a
fost protezat cu punţi dentare din două bucăţi, care în anul 2006 s-au
fracturat. Pînă în prezent tratament nu a urmat.

Istoricul vieţii:

Condiţiile de trai sunt satisfăcătoare, alimentaţia este normală, lipsa

obiceiurilor vicioase.
Hepatită virală, tuberculoză, boli venerice, intoleranţă la medicamente
- neagă
Pacientul acuză afectarea tractului digestiv,gastrită.
Examenul clinic obiectiv

• Inspecţie
Tegumentele culoare normală, curate, fără erubţii.
Simetria facială păstrată, se observă o uşoară diminuare a treimii
inferioare a feţei. Ganglionii limfatici regionali nu se palpează.
Deschiderea cavităţii bucale este liberă, excursia condililor este
simetrică, indoloră, lipsa cracmentelor. Tonusul muscular este păstrat,
simetric.

• Endobucal
Deschiderea gurii este liberă, 5 cm deplasarea lentă a mandibulei la
deschidere

Dinţii:
17 leziune odontală coronară subtotală, prezenţa peretelui vestibular
15,14,25 leziune odontală coronară totală la nivelul gingiei 11
leziune odontală coronară subtotală, prezenţa peretelui distal

Formula dentară:
I-----------1
L P t L R R C P t F C o F R L L R
8 7 6 5 4 3 2 l | l 2 3 4 5 6 7 8
L L Co D Co L Co D Co L
I___________I I_________I

Arcadele dentare:

La maxilă semieliptică, la mandibulă - hiperbolică

Lipsa dinţilor 16,22,24,26,27,28,34,43,47,48.

44
Edentaţie parţială cl. I Kennedy la maxilă, cl.I Kenndy la mandibulă.

Prezenţa protezelor dentare fixe din 2 bucăţi

Ocluzia:

Ortognată în supraacoperire
- Consultaţia :

Medicul stomatolog terapeut:

Tratamentul endoodntic al dinţilor: 17,15,14,11,25

Medicul stomatolog chirug:

Extracţia resturilor radiculare ale dintelui 28

- Diagnosticul prezumptiv (în baza examenului clinic)

- Edentatie parţială cl. I Kennedy la maxilă, cl. I Kennedy la mandibulă, ca urmare a

cariei dentare complicate.
- Leziune odontală coronară subtotală D 11 , totală D 15,14,25.

Examenul paraclinic:
- Radiologie
- Ortopantomografia: Am analizat starea ţesutului osos alveolar şi a
fiecărui dinte în parte, am evaluat starea parodontală a fiecărui dinte
şi valoarea lor protetică.

- Diagnosticul definitiv:

- Edentatie parţială cl. I Kennedy la maxilă, cl. I Kennedy la mandibulă, ca urmare a

cariei dentare complicate.
- Leziune odontală coronară subtotală D 11 , totală D 15,14,25.

- Planul de tratament. Prognosticul.

După examenul clinic general şi local s-a decis:

- Tratamentul endodontic al rădăcinilor afectate
- Extracţia resturilor radiculare cu o valoare protetică negativă
- Tratamentul protetic prin metoda dublei piese protetice

45
Zilnicul

24.04.07 Asanarea cavităţii bucale, extracţia rădăcinilor D 28

26.04.07 Tratamentul terapeutic al rădăcinilor afectate 30.04.07

1. Pregătirea proprotetică, dezobturarea canalelor radiculare 2/3,
prepararea şi lărgirea lor.
2. Modelarea componentelor corono-radiculare prin tehnica directă
cu acrilate autopolimerizabile sistema „DuraLay".
3. Amprentarea cîmpului protetic pentru realizarea componentelor
corono-radiculare prin tehnica indirectă.

3.05.07
1. Proba, ajustarea şi cimentarea reconstrucţiilor corono-radiculare
2. Amprentarea cîmpului protetic pentru realizarea punţilor dentare
fizionomice

5.05.07 Proba scheletului metalic al punţilor dentare, determinarea

culorii componentei fizionomice

10.05.07 Proba punţilor dentare, verificarea contactelor dento-

dentare, cimentarea provizorie a lucrării protetice
17.05.07 Cimentarea definitivă a lucrărilor protetice.
Tabloul clinic al pacientului la momentul adresării

Prepararea canalelor radiculare

Amprenta de canal
Aspectul pacientului după tratament
Capitolul IV

Concluzii

1. Unul din dezideratele majore în terapia protetică e respectarea principiului

biologic

2. Respectarea principiului biologic nu poate omite din vedere, concepţia,

realizarea cit mai adecvată raportat la principiile teoretice, problemele legate
de ancorarea protezelor

3. Bonturile artificiale satisfac din acest punct de vedere atît printr-o ancorare
care asigură stabilitate şi sprijin, folosirea utilă a rădăcinilor sănătoase în
tratamentul protetic

4. Atît obiectivul curativ, cît şi cel profilactic e îndeplinit sub cele mai
pretenţioase exigenţe, primul prin eficienţă şi confort şi cel de al doilea prin
prelungirea la maximum a existenţei dinţilor în arcadă (în caz contrar, dacă
nu se iau în consideraţie rădăcinile şi se extrag, se prepară dinţii limitrofi
breşei pentru realizarea unei construcţii protetice)

5. Coroanele de înveliş pe bonturi artificiale au indicaţii largi şi necesită a fi

luate în consideraţie la planarea tratamentului protetic

49
Bibliografí
a
1. Ilarion Postolachi şi coautorii : „ Protetică dentară" Chişinău 1993

2. Gheorghe Bârsa, Ilarion Postolachi : „ Tehnici de

confecţionare a protezelor dentare „ Chişinău 1994

3. Gabriela Ifteni ; Vasile Burlui: - „ Terapia protetică conjunctă unitară

„ Editura Gama

4. Ion RÂNDAŞU : „Proteze dentare vol.l „ Bucureşti 2000 p. 23, 75-

90
5. „ Proteze dentare vol.2 „ p. 262-264

6. Cora M. Miyasaki „Elemente clinice de stomatologie" p.234

7. Felicia Prelipceanu : „ Protetică dentară „ Bucureşti 1985 p. 98

8. Vasile Burlui „ Protetică dentară „ Iaşi 1989 p. 164;265
9. M. Buşan „ Afecţiunile ţesuturilor dure ale dinţilor „ Chişinău 1991
p. 167
10.Constantin Găucan „Cartea tehnicianului dentar „ Bucureşti 1999 ^
11.Ion RÂNDAŞU „ Biomateriale stomatologice „ Bucureşti 1996
12.David A. Mitchell : „ Ghid clinic de stomatologie „ p. 276,280,304
13.Бушан М.Г. « Осложнения при зубном протезировании и
их профилактика» Chişinău 1983 р.32 14.Копейкин В.Н. «
Ошибки в ортопедической стоматологии»
Москва 1986 р.80-81 15.Криштаб СИ. « Ортопедическоая
стоматология » Киев
1986 р.143-148
16.Копейкин В.Н. « Ортопедическоая стоматология » Москва 2001
р.165-174

50
51