Gestiunea bugetară a aprovizionării

1. Organizarea şi rentabilitatea compartimentului de

aprovizionare

2. Previziunea aprovizionării

3. Bugetul şi programul de aprovizionare

4. Bugetarea prin cantităţi constante

5. Bugetarea aprovizionării la perioade variabile de timp

6. Controlul activităţii de aprovizionare

O perioadă lungă de timp aprovizionarea întreprinderii a fost o acţiune în planul secund al

activităţii de producţie. Începând cu anii ’50 în SUA şi mai apoi în Franţa a fost pusă în
evidenţă importanţa unei gestiuni economice a aprovizionării întreprinderilor.
Prima problemă care se cere rezolvată este a organizării unui compartiment de
aprovizionare căruia să i se poată calcula rentabilitatea (ritmul de aprovizionare).
Previziunea propriu-zisă a aprovizionării necesită trecerea de la ritmul cererii la ritmul de
aprovizionare (stocul minim) şi la stocul de securitate.
Stabilizarea unui program de aprovizionare sau, în expresie valorică, a unui buget de
aprovizionare utilizează noţiuni ca ritm şi stoc minim, precum şi stoc de securitate.
În sfârşit, controlul permite analiza activităţii compartimentului de aprovizionare,
evidenţiind abaterile şi căutând cauzele acestora (furnizorii, evoluţia consumurilor etc.)

1. Organizarea şi rentabilitatea compartimentului de

aprovizionare

Activitatea desfăşurată în cadrul acestui compartiment pune în evidenţă două funcţiuni

distincte şi necesare ale acestuia: cumpărarea şi stocarea resurselor materiale necesare
desfăşurării activităţii întreprinderii.

1.1. Organizarea unui compartiment de aprovizionare

Aprovizionarea unei întreprinderi necesită repartizarea atribuţiilor în acest domeniu între

două compartimente: cumpărări şi de stocare.
În cadrul compartimentului de cumpărări se vor desfăşura activităţi precum:
o plasarea comenzilor către furnizor;
o înregistrarea livrărilor furnizorilor;
o căutarea celor mai buni furnizori din punctul de vedere al preţului şi al ritmului de
livrare;
o căutarea celor mai bune (noi) produse care vor fi achiziţionate.
În cadrul compartimentului de stocare se execută următoarele activităţi:
o controlul cantitativ şi calitativ al livrărilor;
 o distribuirea produselor şi materialelor primite de la furnizori către compartimentele
utilizatoare;
o contabilizarea materialelor livrate pentru a se declanşa la timp o nouă comandă.

Cheltuielile compartimentelor de aprovizionare şi de stocare

Plecând de la datele obţinute în anii anteriori, este posibil să se previzioneze care vor fi
bugetele corespunzătoare celor două compartimente.
Funcţiunea de aprovizionare trebuie înţeleasă ca o funcţiune de efectuare a unor comenzi
pentru cumpărarea de produse şi materiale, ideea de previziune fiind în acest caz destul de
dificil de abordat. Într-o aproximare globală, se poate considera că pentru a determina
cheltuielile compartimentului de cumpărări se va raporta bugetul corespunzător la numărul total
de comenzi care urmează a fi efectuate pe durata unui an de zile.
În ceea ce priveşte funcţiunea de stocare, este evident că tipul unei unităţi de muncă poate
să se diferenţieze în funcţie de materiile sau produsele care vor fi stocate: unităţi valorice, de
greutate, sau de volum etc.
În practică este de reţinut că valoarea medie a stocului este o funcţie valorică.* Un calcul
de cost previzionat poate fi pus în evidenţă în tabelul următor:

Tabelul 7.1
Natura cheltuielilor Cumpărări (u.v.) Stocaj (u.v.)
Salarii 120.000 60.000
Materiale consumabile 10.000
Asigurări 150.000
Transporturi 250.000
Electricitate 5.000 4.000
Furnituri de birou 10.000 6.000
Cheltuieli de PTTR 5.000
Amortizări 35.000 70.000
Total 200.000 300.000
Număr de comenzi 800 10.000.000
Tipul unităţii de lucru Comanda Valoarea medie a stocului
Costul unei comenzi 250 3%

Experienţa arată că costul unei comenzi ia valori cuprinse între 1% şi 5%.

Locul funcţiunii de aprovizionare în organigramă

Funcţiunea de aprovizionare poate ocupa trei niveluri diferite în cadrul unei întreprinderi:
a) nivelul trei sau patru (compartiment ataşat unei direcţii)
Atunci când întreprinderea este specializată în prelucrarea exclusivă a materiilor prime,
funcţiunea de aprovizionare este ataşată funcţiunii de programare a producţiei, subordonate
direcţiei tehnice.

*
J. Meyer – op. cit.
 Direcţia
comercială Cumpărări

Direcţia Direcţia Programare

generală tehnică a producţiei
Stocare
Direcţia
financiară

Fig. 7.1. Compartimentul de aprovizionare ocupă nivelul 4 în organigramă

Invers, dacă întreprinderea este de distribuţie se va ataşa la direcţia comercială.

b) nivelul doi (funcţia este considerată ca o direcţie)
În acest caz se poate presupune că întreprinderea este foarte mare sau are mai multe
sucursale de vânzări sau mai multe fabrici.
c) nivelul unu (direcţia generală)
În acest caz, direcţia generală se ocupă de materialele susceptibile a avea fluctuaţii mari
(lână, bumbac, cauciuc etc.) sau care au valori mari (aur, argint, platină etc.)

1.2. Rentabilitatea compartimentului de aprovizionare

Aprovizionarea se referă la activitatea a două compartimente: cumpărări şi stocare.

Analiza rentabilităţii va consta deci în a găsi un echilibru între utilizarea celor două
compartimente. Pentru a efectua analiza de rentabilitate a compartimentului de aprovizionare se
vor avea în vedere trei aspecte:
- aspectul economic;
- determinarea ritmului de aprovizionare;
- limitele calculelor de rentabilitate.

Aspectul economic

Se poate spune de o manieră foarte generală că în cursul unui exerciţiu există mai multe
comenzi; deci, când comenzile sunt dese, stocul mediu al întreprinderii este scăzut, iar când
comenzile sunt rare stocul mediu este mare.

Pentru o materie primă M presupunem că consumul anual previzionat valoric este C.

Întreprinderea poate să facă o comandă pe an. În acest caz, graficul stocului este următorul:
 C

C/2

Stoc mediu

1 an Timp

Fig. 7.2. Graficul stocului în cazul unei singure comenzi anuale

Graficul prezentat face abstracţie de stocul de siguranţă şi presupune un consum relativ

constant în tot cursul anului. *
Stocul mediu obţinut este C/2.
Dacă întreprinderea face două comenzi/an pentru aceeaşi materie primă, graficul
corespunzător va fi:

Stoc

C/2

C/4
Stoc mediu

6 luni 6 luni Timp

Fig. 7.3. Graficul stocului în cazul a două comenzi anuale

Când numărul comenzilor (ritmul de aprovizionare) făcute într-un an creşte, creşte şi

costul anual de lansare al comenzii, dar se micşorează stocul mediu, deci şi cheltuielile de
stocare.

Determinarea ritmului de aprovizionare.

Pentru o valoare dată a lui N întreprinderea suportă un cost pentru lansarea comenzilor şi
cheltuieli de stocare. Ea are interesul ca suma celor două costuri să fie minimă. Costul unei
comenzi de aprovizionare a fost stabilit mai înainte ca fiind:

*
Gh. Băşanu, M. Pricop – Managementul activităţii de aprovizionare-desfacere, Editura Economică, 1993.
 Buget total de cum părări
Ca =
Număr de comenzi previzionate
Cheltuielile de stocare unitare sunt date de relaţia:
Total buget depozite
Cs =  100
Valoarea medie a stocului

C
Stocul mediu asupra cărora se vor aplica cheltuielile de stocare unitare Cs este S M = ,
2N
deci:

- Costul total de lansare al comenzii = C a × N

C CS
- Cheltuielile de depozitare =  ;
2 N 100
C  CS
- Suma celor două costuri = N  C a 
2 N  100
C C C  Ca  Cs
- Produsul celor două costuri:  S  Ca  N 
2 N 100 200
C  CS
Pentru ca suma să fie minimă, ar trebui ca N  C a  ,
2 N  100
de unde,
C  CS C  CS
N C   0 ; rezultă că N  C  .
2 N  100 200N
Derivând în funcţie de N se obţine:
C  CS C  CS
N 2  Ca  , iar N 2  . Rezultă că:
200 200  C a
C  Cs 16.000 12
N  4
200  Ca 200  60

2. Previziunea aprovizionării

O primă abordare a programului de aprovizionare este dată de noţiunea de ritm. Acesta

trebuie completat cu două componente ale funcţiunii de aprovizionare:
- perioada de aprovizionare (stocul minim);
- stocul de siguranţă.
Pentru stabilirea stocului minim trebuie să se facă o comandă la o anumită dată, astfel ca
stocul existent la un moment dat să permită să facă faţă unui consum prevăzut în timpul
perioadei.
 Stoc

Stoc
minim
a
Perioada
Timp
de aprovizionare
Fig. 7.4. Reprezentarea grafică a stocului minim în cazul unei singure comenzi

Stocul minim în momentul declanşării unei comenzi reprezintă cantitatea de materiale sau
de produse consumabile în timpul perioadei necesare pentru obţinerea comenzii.

Stocul minim = Perioada de aprovizionare × tg(a)

Stocul minim nu corespunde unei rezerve de produse şi nici nu are o perioadă constantă în
timp, ci ia valori succesive cu tendinţa spre valoarea zero. Una din aceste valori corespunde
stocului minim şi dă semnalul declanşării unei comenzi, ceea ce permite ca în punctul zero să se
obţină o nouă livrare.
C
Costul unitar de stocare se aplică unei valori medii SM = . Această valoare medie este
2N
funcţie de consumul anual şi de ritmul de aprovizionare N. Mărimea costului unitar de stocare
nu depinde de mărimea perioadei de livrare.
Stocul minim determinat pe baza relaţiei prezentate mai sus arată că stocul minim este
constant dacă:
- perioada de aprovizionare nu este variabilă;
- consumurile nu sunt influenţate de factori perturbatori.
Dacă consumurile sunt variabile, variaţia stocului minim este pusă în evidenţă de
următoarea reprezentare grafică:

Stoc

SM3
SM1 SM2
a b c
Pa Pa Pa Timp
Fig. 7.5. Stocul minim în cazul mai multor comenzi
 Stocul de siguranţă

Gestionarul unui stoc se confruntă în mod constant cu două pericole:

- ruptura de stoc;
- supradimensionarea stocului (suprastocul).
Ruptura de stoc se datorează:
- măririi perioadei de livrare de către furnizor;
- furnizorul livrează o cantitate de materiale mai mică decât i-a fost comandată;
- evoluţia consumurilor este în creştere. *
În acest caz este necesar ca departamentul de Aprovizionare să ceară furnizorilor să
livreze cantităţile comandate la nivelul cerut şi să micşoreze perioada de livrare. Se impune deci
ca la nivelul întreprinderii să existe un stoc de siguranţă.
Pe de altă parte, suprastocul se datorează:
- reducerii perioadei de livrare de către furnizor;
- furnizorul livrează o cantitate de materiale mai mari decât cea care i-a fost
comandată;
- evoluţia consumurilor este în scădere.
În această situaţie se vor lua măsuri similare de către compartimentul Aprovizionare, dar
în sensul încetinirii ritmului de livrare şi al micşorării cantităţilor livrate.
Grafic cele două situaţii pot fi reprezentate astfel:
Consum accelerat:

Stoc Consum
previzionat

Livrare
previzionată

Stoc
de
siguranţă
Consum accelerat C1 L1 Timp
fără rupturi de stoc

Fig. 7.6. Stocul în cazul unui consum accelerat

*
H. Saimont – La regulation des stockes, Paris, 1960
 Întârzieri în livrare:

Stoc Livrare
previzionată

Livrare
întârziată

C1 L1 L2 Timp
Întârziere
fără ruptură
Fig. 7.7. Stocul în cazul unor întârzieri în livrare

Experienţa întreprinderilor permite formarea unei idei asupra riscului de „accidente“ atât
la nivelul furnizorilor cât şi al consumatorilor.
La nivelul furnizorilor trebuie să se calculeze Cs (cheltuielile de stocare/produs şi în
unitatea de timp), Cr (cheltuielile datorate existenţei unei rupturi de stoc) şi Pr (probabilitatea de
apariţie a unei rupturi de stoc în timpul unei unităţi de timp):
Cs
Pr 
Cr  Cs
La nivelul consumatorilor se poate considera că stocul de siguranţă este un procent
cuprins între 25%-50% din stocul minim la nivel de întreprindere. Dacă consumul este constant
în timp, stocul de siguranţă are o mărime fixă, iar dacă este variabil, stocul de siguranţă va
evolua o dată cu acesta.

3. Bugetul şi programul de aprovizionare

A întocmi bugetul de aprovizionare presupune repartizarea în timp şi pe fiecare materie

primă sau produs consumabil a activităţii compartimentului de aprovizionare, care se prezintă
eşalonată în următoarele activităţi:
- prezentarea problemelor generale ale bugetului de aprovizionare;
- bugetarea prin cantităţi constante;
- bugetarea pe perioade constante de timp.*

3.1. Probleme generale ale bugetului de aprovizionare

A vorbi despre bugetul de aprovizionare înseamnă a lua în considerare noţiunea de preţ

unitar pentru o anumită materie primă:
Bugetul de aprovizionare = Programul de aprovizionare * Preţul unitar

*
M. Lebas – La gestion des Stocks, Paris, 1962.
 Pentru obţinerea bugetului de aprovizionare, pornind de la programul de aprovizionare se
ia în considerare un preţ prestabilit (standard) fixat la începutul perioadei bugetare şi care se
menţine pe toată perioada bugetată.
De asemenea, se mai pune problema stabilirii valorii optime a ritmului de aprovizionare
(N) pentru perioada bugetată. Dacă consumul de materiale este constant pe toată perioada
anului, cantitatea comandată se poate împărţi în tranşe egale. Consumul anual fiind C, C/N va fi
mărimea lotului economic ce urmează a fi comandat. Se poate, de asemenea, să se împartă
timpul în perioade egale, fie în 52/N, fie în 12/N, după cum urmează să se ia în considerare fie
săptămâna, fie luna calendaristică. Faptul că în perioada bugetată consumul nu va fi variabil,
face ca între cantităţi şi perioadele de timp să se stabilească o corespondenţă.
Exemplu: Dacă C = 1.000 unităţi (a 16 uv/unitate) şi dacă N = 4, se poate scrie:
- Lotul economic: 1.000/4 = 250 unităţi
- Perioada necesară pentru o comandă: 12/4 = 3 luni.
Pe de altă parte, dacă consumul este variabil, apar următoarele situaţii:
- se vor comanda cantităţi egale (lotul economic), dar la intervale de timp variabile;
- se vor comanda la intervale egale de timp cantităţi variabile;
Grafic, aceste situaţii se prezintă astfel:
a) Cantităţi egale, livrate la intervale de timp variabile:

Stoc

L1 L2 L3 L4 Timp

Fig. 7.8.
b) Cantităţi variabile, livrate la intervale egale de timp:

Stoc

Q4

Q3

Q2
Q1
L L L L Timp

Fig. 7.9

Bugetul de aprovizionare se întocmeşte utilizând două metode:

- metoda grafică;
- metoda analitică.
 Metoda grafică nu vizualizează în întregime toate modificările care intervin la nivelul
întreprinderii, dar cumularea efectelor acestora poate fi semnificativă şi se poate reda cu
uşurinţă folosind această metodă. Metoda a fost de altfel prezentată în momentul în care am
analizat problema stocului minim.
Metoda analitică constă în înregistrarea tuturor modificărilor previzionate într-o fişă de
stoc:

Tabelul 7.2
Perioada Intrări Ieşiri Stoc Stoc rectificat Data
comenzii

Programarea sau bugetarea aprovizionării necesită elaborarea a 4 bugete:

- bugetul comenzilor sau cumpărărilor;
- bugetul livrărilor;
- bugetul consumurilor;
- bugetul stocurilor.

4. Bugetarea prin cantităţi constante

Exemplu: Compartimentul de aprovizionare al unei societăţi comerciale doreşte să

stabilească programul de aprovizionare pentru materia primă M1, pentru anul următor. Se
cunosc următoarele informaţii:
- stocul din materia primă M1 la 1 ianuarie: 200 unităţi;
- intervalul de aprovizionare este de două luni;
- perioada de siguranţă este de o lună;
- costul de achiziţie Ca este de 60 u.v.;
- procentul care reprezintă stocul de siguranţă este de 12%.
Previzionarea necesarului de materie primă:
Ianuarie – 120 unităţi; Mai – 40 unităţi; Septembrie – 80 unităţi;
Februarie – 30 unităţi; Iunie – 50 unităţi; Octombrie – 100 unităţi;
Martie – 50 unităţi; Iulie – 80 unităţi; Noiembrie – 150 unităţi;
Aprilie – 50 unităţi; August – 100 unităţi Decembrie – 150 unităţi.
Ritmul de aprovizionare:
t C 12  1.000  16
N  4
200  C a 200  60

Lotul economic va fi:

1.000
- cantitativ:  250 unităţi
4
C 16.000
- valoric:   4.000 u.v.
N 4
 Metoda contabilă oferă următoarele rezultate:

Tabelul 7.3
Stocul Datele de lansare a
Luna Intrări Ieşiri Stocul
rectificat comenzilor
D 200
I 120 80
F 250 30 50 300
M 50 0 250 Începutul lui decembrie
A 50 200
M 40 160
I 50 110
I 250 80 30 280
A 100 -70 180 Începutul lui mai
S 250 80 100 350
O 100 0 250 Începutul lui iulie
N 250 150 100 350
D 150 -50 200 Începutului lui septembrie

Se observă că stocul de 200 de unităţi de la începutul anului se epuizează la începutul lui

martie. O comandă făcută cu 3 luni înainte (începutul lui decembrie) este livrată la începutul lui
februarie, iar stocul de la începutul lui februarie (50) trece la nivelul 50 + 250 = 300.
Stocul la sfârşitul lui martie va fi:
300 – 50 (consumul din martie) = 250 etc.
Vor putea fi întocmite pe această bază cele 4 tipuri de bugete:

Tabelul 7.4
Bugete D I F M A M I I A S O N D Perioada
Comenzi 250 250 250 250 Început
lună
Livrări 250 250 250 250 Început
lună
Ieşiri 120 30 50 50 40 50 80 100 80 100 150 150 Durata
lunii
Stocuri 200 80 300 250 200 160 110 280 180 350 250 350 200 Sfârşitul
lunii
 Metoda grafică
Avantajul acestei metode reiese din schema următoare:
Unităţi
1000
Consumuri
900 cumulate
800
700
600
500 Stoc iniţial + livrări cumulate
400
300
200 A
100 B
C
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Timp
Fig. 7.10

Se observă că stocul iniţial de 200 de unităţi intersectează consumul cumulat în B (la 1

aprilie). Ruptura de stoc este deci la 1 aprilie. Deoarece întreprinderea a făcut comandă cu trei
luni înainte, deci la 1 ianuarie, aceasta va fi livrată după două luni, deci la 1 martie. Intersecţia
dreptei corespunzătoare stocului iniţial cu dreapta corespunzătoare stocului iniţial + livrări
cumulate este punctul A. Dreapta AB reprezintă o perioadă de timp de o lună de zile şi dreapta
AC, stocul de siguranţă corespunzător. Unghiul ABC corespunde deci unui consum pe întreaga
durată a lunii martie.
Se observă cum perioadele de livrare şi consum în cadrul întreprinderii sunt mai sugestiv
prezentate prin metoda grafică.

5. Bugetarea aprovizionării la perioade variabile de timp

Exemplu: Se consideră acelaşi exemplu ca mai înainte, cu deosebirea că timpul este

împărţit în trimestre. Situaţia materiei prime M1 va fi deci analizată la 1 ianuarie, 1 aprilie, 1
iulie şi 1 octombrie.
La 1 ianuarie consumul previzionat pentru primul trimestru este de 200 de unităţi. Stocul
iniţial este, de asemenea, de 200 de unităţi. Nu a fost făcută nici o comandă în anul precedent.
La 1 aprilie consumul prevăzut pentru trimestrul II este de 140 de unităţi. Lansarea
comenzii va trebui efectuată cu trei luni înainte (la 1 ianuarie), iar livrarea acesteia se va face
după două luni (la 1 ianuarie).
La 1 octombrie consumul previzionat pentru trimestrul III este de 260 de unităţi.
Comanda va fi lansată la 1 aprilie şi va fi livrată la 1 iunie.
La 1 octombrie consumul previzionat pentru trimestrul IV este de 400 de unităţi.
Exemplul prezentat demonstrează faptul că o comandă trebuie să fie lansată la 1
octombrie, pe baza previziunilor de consum referitoare la primul trimestru al anului viitor.
Cele patru bugete analizate vor avea următorul conţinut:
 Tabelul 7.5
Lansare a
Bugete D I F M A M I I A S O N D
comenzii
Comenzi 140 260 400 Început lună
Livrări 140 260 400 Început lună
Consum 120 30 50 50 40 50 80 100 80 100 150 1 Durata lunii
5
0
Stoc 20 80 50 140 90 50 260 180 80 400 300 150 - Sfârşitul
0 lunii
Metoda analitică conduce la obţinerea următoarei fişe de stoc:

Tabelul 7.6.
Stoc
Perioada Intrări Ieşiri Stoc Data lansării comenzii
rectificat
D 200
I 120 80 1 oct. anul precedent
F 30 50
M 140 50 0 140 1 ianuarie = 140
A 50 90
M 40 50
I 260 50 0 260 1 aprilie = 260
I 80 180
A 100 80
S 400 80 0 400 1 iulie = 400
O 100 300
N 150 150
D 150 0

6. Controlul activităţii de aprovizionare

Controlul gestiunii compartimentului de Aprovizionare are în vedere aprecierea deciziilor

care au fost luate, a modului de aplicare a acestora şi efectele lor asupra mărimii stocurilor.
Există două situaţii care stau la baza controlului activităţii de aprovizionare:
- când numărul materialelor controlate este foarte mare se aplică principiul selecţiei 20/80;
- când numărul factorilor de influenţă asupra acestei activităţi este important se analizează
evoluţia consumurilor, comportamentul furnizorilor şi greşelile propriu-zise ale
compartimentului de aprovizionare.
Metodele utilizate pentru controlul activităţii de aprovizionare cel mai des utilizate sunt:
- metoda indicatorilor globali;
- metoda analitică de analiză prin sondaj a graficelor sau a fişelor contabile.

Metoda indicatorilor globali

Vânzări
Indicatorul* este foarte des utilizat. Dacă vânzările sunt exprimate în
Mărimea stocurilor
Cost de producţie
costuri de producţie, indicatorul devine sau
Mărimea stocurilor

Materii primeutilizate Costul de producţie *

– ;– .
Stocul de materii prime Stocul de produse finite

Aceşti ultimi indicatori sunt mai expliciţi şi uşor de utilizat decât primul indicator.

*
Lanzel si Cibert – Des rations au tableau de bord, 1991.
 Metoda analitică de analiză a graficelor sau a fişelor de stoc

Deoarece în aprovizionare se întocmesc patru bugete, controlul se va exercita prin sondaj

numai asupra produselor sau materialelor reprezentative pentru activitatea întreprinderii care
constituie baza de pornire în stabilirea de către aceasta a programelor de aprovizionare.
Exemplu: Fişa contabilă conţine date la consumurile realizate din materia primă M1 pe
parcursul unui an, ale cărei previziuni au fost deja efectuate. Comenzile sunt în număr de patru
pe an, având loc la intervale de timp egale, dar în cantităţi variabile.

Tabelul 7.7
Perioada Intrări Ieşiri Stoc Data lansării comenzii
D 200
I 100 100 1 ianuarie = 140
F 20 80
M 140 30 190
A 40 150 1 aprilie = 260
M 40 110
I 300 40 370
I 70 300 1 iulie = 250
A 90 210
S 250 80 380
O 100 280 1 octombrie -
N 130 150
D 150

La prima analiză se observă că nu există nici o ruptură de stoc.

Pe planul consumurilor se constată o îmbunătăţire generală, în sensul micşorării lor.
Consumul total ajunge la 860 de unităţi faţă de 1.000 cât a fost previzionat. Această tendinţă se
observă încă din luna ianuarie. Se pune problema de a observa efectele pe care le antrenează
această tendinţă a consumului asupra calităţii produselor fabricate.
Pe planul livrărilor se observă că acestea respectă perioadele stabilite, dar există un exces
al cantităţii livrate în luna iulie.
Astfel, au fost comandate 260 de unităţi şi au fost livrate 300. Abaterea de 300 – 260 = 40
de unităţi nu se justifică deoarece consumurile anuale sunt inferioare previziunilor. Se impune
deci o intervenţie la furnizor pentru a respecta cantităţile livrate.
Pe planul comenzilor se observă că serviciul de aprovizionare nu a luat toate măsurile
impuse de situaţia existentă. Comanda din 1 ianuarie de 140 de unităţi a fost lansată înainte de a
avea informaţii referitoare la tendinţa consumului din cursul anului. Comanda de 1 aprilie se va
lansa după o relativă diminuare a consumului în primul trimestru:
120 + 30 + 50 = 250 unităţi, consum previzionat pentru primul trimestru;
100 + 20 + 30 = 210 unităţi, consum realizat în primul trimestru.
Diferenţa 250 – 210 = 40 de unităţi diminuare a consumului în primul trimestru.
Dacă se menţine tendinţa de diminuare a consumului, în trimestrul II se va înregistra o
diminuare a consumului de:
400 (previziune) – 250 (realizat) = 150 unităţi diminuare a consumului în trimestrul II.
Această analiză efectuată pe tot parcursul anului permite o corelare între consumurile
realizate şi comenzile care vor fi lansate în aceeaşi perioadă.