Sunteți pe pagina 1din 10

9

ppjȚOLUL
c

IGIENA LOCUINȚEI
Șl
MICROCLIMATUL SPAȚIILOR
DE LOCUIT
Șl CU ALTE DESTINAȚII

PE CARE TREBUIE
coNDlȚllLE
LE ÎNDEPLINEASCĂ O LOCUINȚĂ

Se vorbește do cultură a locuinței”care se referănu numaila amenajarea


câtmai bună a acesteia ci și la o întreținerecorespunzătoarepermanentă,deoarece
aceastapoate deveni improprie în cazul că nu se respectăanumitecondiții,
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească locuințase apreciazăprinstudii
efectuateÎn fiecare țară, zonă geografică, ținându-se cont de tradiții,cultură,starea
economică, etc., de aceea nu pot fi universal valabile. Ele sunt valabilepentruo
funcțiede evoluțiasocietății,a
anumităetapă de dezvoltare, se schimbă în timp,în
pentru frumos, a posibilităților economice. Recomandărilegeneraleemisede
gustului
sunt următoarele:
OMS pentru o locuință sănătoasă
unei
fiziologice prin asigurarea unui spațiu suficient,a
satisfacerea nevoilor natural corespunzătorcantitativși
unui iluminat
confortabile, a împotriva
ambianțe termice
încăperilor principale,asigurarea protecției
directă a
calitativ, însorirea
și chirnice și a vicieriiaerului; aglomerării, aprovizionarea
poluării fizice prin evitarea
bolilor transmisibile sanitare adecvate,dotări
prevenirea asigurarea cu instalații
potabilă, prevenireași
cu apă igienică a reziduurilor,
corespunzătoare îndepărtarea în
alimentelor, evitarea focarelorde murdărie
conservarea
rozătoarelor din locuință,
pentru și
insectelor
combaterea
și exteriorullocuinței;
interiorul
protocțin împotrivă nccidorjtolor în locuință și în vocinătatea ei
prin foloairea
matorialo do conťtrucțio do calitaîo, privind rozif;tonța și inflamabilitatea,
riscurilor do do arsuri și oloctrocutare,alunecări și căderr,
asiguraroo corințolor paihooocialo prin satisfacerea necesităților
de
individuală și familială și roalizaroa unei vieți armonioase, dotări care izolar
să ușureze
activitatea gospodărească, aspoct plăcut al locuinței, asigurarea accesului
Ia unități
bino aprovizionato și dotato do desorviro a populației,mijloace de transport
și spații verzi pontru rolaxaro, mișcare și odihnă.

Amplasarea locuinței
Locuința se amplasează în zonele de locuit ale localitățiirespective,
care
sunt protejato de poluare, trebuie să dispună de surse de alimentarecu apă potabilă:
do posibilități do îndepărtare a reziduurilorsolide, terenul să fie salubru, solid,
fără
riscuri de alunecare, să nu fie expus avalanșelor și inundațiilorși să prezinte
posibilități de dezvoltare a spațiilorverzi.
În zonele de locuit, din stadiul de proiectarese vor localiza precis dotările
necesare cum ar fi: unitățicomerciale, socio-culturale (creșe grădinițe,școli, farmacii,
etc), de alimentație publică, prestări de servicii. De asemenea, sunt foarteimportante
locurile de amplasare ale platformelorde depozitarea recipientelorde colectarea
gunoiului menajer și a spațiilor pentru bătut covoarele; acestea trebuiesă respecteo
distanță de minimum 10 m de ferestrele locuințelor.
Spațiile pentru joaca copiilor trebuie să asigure 1,3 rn2 teren/locuîtor iar
parcările autovehiculelor se vor realiza la minimum 10 m de ferestrele camerelorde
locuit. Spațiile verzi trebuie să asigure 2-2,2 rn2 teren/locuitor.
Unitățile industriale, comerciale, de prestări servicii care sunt poluantese
amplasează în clădiri separate, la minimum 15 metri de ferestrele locuințelor,

Orientarea locuinței
față de
Se referă la poziționarea pereților lungi, prevăzuți cu ferestre,
prevăzută în figura95
punctele cardinale. Amenajarea optimă a încăperilor este
(fără

Vest
(Jupâ rnnga
evontualvara
foarte cald)
/;grtî/g

Fig. 9,1. Orienta roa optitr)ă față

în condițiilo țării noastro, orientarea opł'tťă


aceastâ orientaro asigură în solatițiul do iarnă o
Z/ otă//i
locuit și dormitoare,
încăperilede

Materialelede construcție
Acestea trebuie să îndeplineaocă următoarelo condiții:termoizolante,
forjo-
izolante, higroscopicitate redusă, neinflarnabilo, rozictontC3ți olał'tic,c,
ușor
întreținut.
Cărămida arsă întrunește cole mai multo condiții,fiindurmate de BCA(beton
celularautoclavizat)care este mai puțin termo și fonoizolant,Materialeleplaqvtice
ce
suntfolosite în special pentru amenajările interioare, îndeplinesc condițiileenurncrate
mai sus cu unele excepții: degajare de substanțe toxice, descompunerela
temperaturi
ridicate, acumulare de sarcini electrostatice.

Amenajări și dotări interioare


Numărul încăperilor de locuit poate fi egal cu numărul persoanelordintr-o
familie,sau când nu este posibil se admit să fie mai puține cu una decât acestea (doi
copiide același sex, părinții locuiesc împreună).
rn2iar
Suprafața ce trebuie să fie asigurată pentru o persoană este 8-16
ubajul minim 30-35
m3
cel maimult
Camera de zi este încăperea în care întreaga familieîși petrece
rłp,de aceea va fi cea mai
mare, având cea mai bună
orientare,
odihna,
Dormitoareletrebuie să fie orientate optim pentru a asigura ț
dormitorului,cu spațiu tampon pentru
Baia trebuie amplasată în apropioroa
să fie rozistonto, ușor lavabile, pavimentul
aburi și zgomot. Finisajele trebuie
băii: lavoar, WC, cadă de baie sau duș
impermeabilși cu sifon do scurgere. Dotarea
funcțio de destinație (activități
Bucătăria poate avea dimensiuni diferite în
Pereții și tavanul se vor acoperi cu
exclusiv culinare sau și pentru servirea rnesei),
condensarea vaporilor de apă. în
material rău conducător de căldură pentru a reduce
dreptulchiuveteide spălat vase și a aragazului se recornandă impermeabilizareaprin
faianțare sau uleiere.
Necesitatea camerei de alimente este controversată, poate fi înlocuită cu un
frigider ce are o capacitate corespunzătoare nevoilor familiei.
Înălțimea camerelor va fi mai mică cu 2/3 din lungimea acestora și mai mare
cu 2/3 din lățimea lor.
Din punct de vedere cromatic se recomandă: galben deschis, albastru
deschis, vernil, alb care au coeficientulde reflexie de 70-80%, sunt stimulanteși
relaxante pentru vedere.

Ambianța termică sau microclimatul din locuință


Reprezintă totalitateaproprietățilorfizice ale aerului (temperatură,umiditate,
curenți de aer, radiații calorice) care influențează termoreglarea organismului,
Oscilațiile reduse ale factorilorde microclimat au un rol pozitiv, stimulează
capacitatea de termoreglarea, pe când oscilațiile cu amplitudine mare au efecte
nefavorabile asupra organismul. Lipsa variațiilor acestuia (condițiile de seră) scad
rezistența organismului, crescând receptivitatea la infecții.
Temperatura aerului din locuință depinde în principal de temperatura
exterioarăa aerului dar și de materialele de construcție folosite, orientarea încăperii,
numărul de pereți exteriori.Se recomandă ca valoare optimă a temperaturii18-2200,
vara să nu depășească 0
26 C.

Umiditatea aerului din încăpere depinde de situația aerului exterior, de


aglomerarea locuinței, activitățile desfășurate în aceasta. Optimum de umiditate
relativăeste între 35-65% cu o medie de 50%.
Curenții de aer sunt produși de ventilație, activitățileoamenilor, respirație.Se
recomandă ca viteza să fie 0,1-0,3 m/sec și să nu depășească 0,5 m/sec.
Radiațiile calorice din încăperile de locuit au de obicei o intensitatecare nu
nu
influențează negativ persoanele din locuință. Temperatura corpurilorde încălzit
800C iar pentru evitarea
depășească radiației
negative sau
pereților, tavanului, podelei pozitivePrea
temperatura trebuie să
fie cât mai
aerului din încăpere, ceea ce depinde foarte
apropiată de

temperatura mult de calitățile


ale acestora.
oizolante

NESĂNĂTOS
MICROCLIMATUL
SPAȚIILORDE LOCUIT Șl CU ALTE DESTINAȚII
AL

poluarea aerului interior și consecințele asupra sănătății


Deoarece 60-70% din timp se petrece În casă, calitatea aerului
din încăperi
Copiii, bătrânii sau bolnavii, petrec cel mai mult timp în
este foarte importantă.
interior.
Chiar în locurile unde aerul exterior este relativ pur cum ar fi în munți,aerul
poate să fie foarte poluat. Din motive de economie
interior de energie, creșterea

izolăriitermice a clădirilor și reducerea ventilației, creează o ambianțăpropice


de poluanți În aerul interior.
concentrării
Calitatea aerului din interior depinde de diverși parametri cum ar fi:
surselor de poluanți care poate fi diferită sau după durata acestora
intensitatea
(dacăemisia este continuă ca aceea a materialelor de construcție,sau intermitentă

cumar fi prăjirea, bricolajul). Temperatura, umiditatea și viteza aerului au mare rol în


emisii,în special a compușilor organici. Reînnoirea aeruluiși calitateaaeruluiexterior
influențează
considerabil calitatea aerului dintr-o locație.
Poluarea interioară este o problemă reală, cu riscuriimponante, care a

apărutîn ultimele decenii. Aceasta poate fi cauzată de poluanți ce provin din aerul
exterior,
sau de poluanți produși în interiorulclădirilor.

Acțiuneaasupra sănătății
Aparatul respirator
Efectele asupra sănătății Încep să fie bine identificate.
Organde relație în timpulorelor
organism-aer, va fi prima victimă a aerului respirat
)etrecute
în asemenea
condiții.
sensibili,
Copiiimici își petrec o mare pane din timp acasă și În plus sunt mai
Paratullor
respirator în dezvoltare este mai fragil.
în vârstă, alergicii sau astmaticii sunt sensibiîi ta pcłuare
Persoanele
hipersensibilitatebronșjcă, să pregătească o bronșită cronică și
poate antrena o
declanșeze crize de astm.
sănătoase, aparatul respirator care este un
Chiar la persoanele
epurare poate fi supus la intoxicare sau iritare, riscuriie pentru
sistem de
fumul de țigări, amianta, produșii de degradare
sunt diverse în funcție de surse:
care sunt cancerigeni. produșii de combustie, unele bacterii sau ciuperci
radonului
tuturor acestor factori face imprecisă
provoacă tulburări respiratorii. Intricarea
lor cu o afecțiune respiratoriesau cu cancerul.

Poluarea de origine externă


calitatea aerului interior,cžci în
Poluarea atmosferică exterioară influențează
aer cu exteriorul.Fžrž
majoritatea locuințelor se produce un schimb continuu de
schimbă complet în două
măsurile actuale de izolație, aerul interior dintr-o locuință se
ore. Ferestrele izolante reprezintă o barieră numai pentru pulberi, în timp ce poluanții
gazoși se insinueazăușorîn interior.
Bioxidul de sulf provine din exterior. Concentrațiile din interiorul ciădirilor
reprezintă în lunile de iarnă 15-20% față de valorile exterioare și 40-45% vara, din
cauza aerației care este mult mai importantă,
Oxizii de azot provin în special din gazele de eșapament ale vehiculelorcu
motor și pătrund foarte ușor în locuințe.Același lucru se întâmplă cu CO.
Plumbul rezultă din surse industriale, dar în special din traficul auto.
Procentajul de pătrundere în locuințe este de 50-70%. Penetrarea este mai intensăia
parter și mai importantă vara decât iarna, din cauza deschiderii mai frecvente a
ferestrelor.
Ozonul din interiorul clădirilor reprezintă 20-80% din concentrația exterioară a
acestuia. Prin expunerea îndelungată în aerul interior al unor categorii de persoane,
expunerea interioară la ozon poate fi mai importantădecât cea exterioară. Ozonul
este recunoscut ca un agent agresiv pentru sistemul respirator, cu efecte acute și
efecte cronice posibile datorită cumulării, putând accelera îmbătrânirea pulmonilor.
Radonul poate contamina interiorul caselor provenind din solul pe care este
amplasată construcția, dar și din materialele utilizate în construcție și din apă.
de origine internâ
poluarea
sunt produși în special dv către aparatele
Aceștia do combustło
și (Jo
locata Iilor.
alo
de combustie cuprind aparatele do încălzit,de
producerea apei
a alimentelor, ce utilizează un cornbustibilsolid,
dopreparare lichidsau
gazos,
produc oxid de azot, oxid de carbon și gaz
aparate carbonic,în timpce
mașina de gătit sau șemineuri poate crește
lemnuluiîn conținutulinteriorde
și pulberi. Dacă mașina de gătit este cu gaz în loc de electricitate,
de NO poate fi de 2-8 ori mai mare în bucătăriedecât la exterior.
concentrația
de NO diminuă foarte Încet, dacă nu se face o ventilație.Orice
respiratorii poate fi afectată, prin expunerea
rsoanăce are probleme repetatăla
pe

acestgaz.
Aparatele de combustie pot emite CO care se adaugă la cel produs prin

fumat, diminuarea oxigenului printr-o ventilație incorectă. Expunerea


respirație, la CO

transformăhemoglobina În carboxihemoglobină, ceea ce împiedică sângele să


asigurefuncția normală a acesteia de transportor al oxigenului. Cei mai expuși la
acțiuneaacestui gaz sunt persoanele ce suferă de afecțiunicardiorespiratorii: o
cantitatede carboxihemoglobină de 3 ori mai mare decât cantitatea fiziologicăde
0,8%,accelerează apariția angorului de efort.
Emanația de CO este anunțată prin simptome:cefalee, vertije,somnolență.
Dacăintoxicațiase prelungește, apare o jenă a căilor aeriene și un edem pulmonar
dincauza acțiuniitoxice a CO asupra miocardului.

Conținutul de CO în aerul încăperilor nu trebuie să depășească 5 ppm după

recomandările OMS.
Combustii/emotoarelor în garaje. Când mașinile ies și intră, conținutulîn
crește. Dacă motorul rămâne cald pentru un timp, evaporarea benzinei
hidrocarburi
antreneazăeliberarea de benzen.
Activități/elocatarilor
Produse/e domestice. Întreținerea localurilor, Îngrijirea corporală
(deodorante, lacuri), utilizează numeroase produse care conțin substanțe active,
solvențiși gaze propulsoare. Curățarea cuptoarelor, a geamurilor, insecticidele,
jeodoranțiipentru produse domestice. Produșii activi
încăperi sunt alte exemple de

293
ușor inhalabile, O mare diversitate de compuși
se află gub formă de mici picături
de întreținere. Printre ei hidrocarbun•łe
organici volatili esto omisă de produșii
Unii deodoranți pot avea până la 10% toluen
aromatice sunt foane mult împrăștiate.
diclorbenzen, a cărui emisie durează
Produsele doodorante pentru WC conțin 42%
mai multo săptămâni.
originea emisiei a unor
Echipamentele de birou. Birotica poate să fie la
al corectorului lichid degajă
cantități semnificative de produși toxici. Gestul banal
metil•cloroform;studiile s-au adresat în special fa hârtia duplicatoare fără carbonși
mașinile de reprografie La început, jena invocată a fost imputată formaldehidei.Apoi,
atenția s-a transferat asupra compușilor bifenilpoliclorurați, Reacțiile raportatecu
acest tip de hâîtie pot fi datorate uleiului, corpilor volatili iritanți care traversează
bariera dermo„epidemică și ajung în sânge. Patologia indusă este: CUtaneeo-
mucoasă cu urticarie, dermită de contact, oculară, de asemenea rinofaringianăcu
cefalee.

În lumina acestor date, fabricanții trebuie să utilizeze produși mai puțintoxici


și să informeze asupra substanțelor folosite, pentru a evita utilizarea acestor produși
de către persoanele cu teren alergic cunoscut.
Pentru prevenția individuală, este recomandat spălatul frecvent al mâinilor.
Pe de altă parte o ventilație mai bună, o reducere a căldurii și aerul umidifiatdiminuă
simptomele datorate acestor hârtii autocopiatoare.
Mașinile de fotocopiat. Termenul de ”fotocopie” este foarte răspândit.
Producerea imaginii se bazează pe alinierea particulelorîncărcate electrostatic.
Reprografia utilizează hârtii tratate în timpul procedeelor respective cum ar fi
termocopia, diazocopia, fotocopia, electroscopia cu oxid de zinc, dar cel mai frecvent
inventatăde
se folosesc hârtii netratate prin electroscopie cu seleniu. Aceasta a fost
de firma Xerox a
Carlson înainte de cel de al II-Iea război mondial, brevetul exploatat
dat naștere la xerografie.
luminoasă a unei
Prima fază a fotocopiei este elaborarea printr-o expunere
ulteriorva atrage
imagini electrostatice, invizibilă pe tamburul încărcat pozitiv, care
producerea de ozon
particulele tonerului încărcat negativ. Primul inconvenient este
miros caracteristicse
de către flash-uri, care sunt descărcări electrice. Acest gaz cu
ppm. Simptomele
răspândește în aer și este perceptibilla concentrațiide
ppm. Din fericire,
cum ar fi durerea de cap, vertijele, iritația respiratorieapar la 0,25
descrește exponențial cu
ozonului creșterea
căldurii,
care se
întâlneșteîn

legat de ozon poate exista dacă


aceste mașini
muncă continuă în spații restrânse sunt utilizate
condiții: și prost în
ventilate,multe
simultan în același local, vara în încăperi mașinicare
Mionează deschise la exterior,
! depășesc 98 pg/m3 (0,05 ppm). când
ntrațiileexterne Vechile modele
îl descompun În proporție nu au fiłtre
ozon care de 89-98%.
Nu există o
legislație
producțiade ozon a fotocopiatoarelor. care
reglementează
compoziția tonerului poate de asemenea să influențeze
sănătatea. Este
un
de rășini, pigmenți, funingine, nitropireni
amestec (cancerigeni și mutageni),iar acum
sunt lipsite de aceleași efecte.
HPAcare nu
Cum fixarea tonerului pe hârtie se face la temperaturi
ridicate,
o parte se
evaporăși poate fi inhalată de persoana care manipulează aparatul.
CEE sfătuiește ca și concentrația tonerului în aer să nu
depășească 6 rng/rn3
Toneruleste o pudră foafte fină care poate traversa pielea. Persoanele
care lucrează

înaceste condițiitrebuie să folosească mănuși de unică folosințăși să se spele pe

mâini.

În plus de aceste probleme chimice, există importante câmpuri electro-


magnetice și electrostatice în jurul fiecărei mașini, ce produc, creșterea ionizării

pozitive,este vorba și de o expunere la zgomot între 45-80 dB, în medie 60 dB.


Este deci important în momentul achiziționării unor astfel de aparate, de ținut
contde următoarele aspecte: modelele să aibă filtre pentru ozon cu carbon activ,
tonerulsă fie de calitate și să nu conțină nitropiren,HPA, să producă zgomot spre

45 dB. Tamburul conține adesea metale grele (arsen, seleniu sau cadmiu), de aceea
Localul trebuie să fie
nu se aruncă la întâmplare în momentul în care se înlocuiește.

spațiosși bine ventilat,


folosirea prea
Persoanele care au probleme respiratorii grave vor evita
frecventăa fotocopiatoarelor. Imprimantele laser au aceleași efecte pernicioase.
produși care se
Activitățile de bricolaj. Se introduc în mediul rezidențial
profesioniștilor,
Întâlnescîn atelierele industriale. Fără măsurile de securitate impuse
Împreună cu CO,
)asa se transformă uzină nesupravegheată.
Într-o veritabilămică cale
pe
Iceastă poluare cauză de intoxicare
a aerului reprezintă principala
ăpiratorieîn mediul
domestic.
Sofvenții sunt prezenți în numeroși produși și sunt foarte diverși.
osoasă, Din contră, hidrocarburile
W;spărutfiind toxic pentru măduva benzenice
xilenul sunt prezenți într-un rnare
ar fi toluenul, etil-benzenulî numărde
lacuri și diluanți. vopsele
Lipicjul conține cetone, esteri, eteri de etilenglicoli. Gelurile utilizate
curățarea suprafețelor, vopsite sau văruite trebuie să fie aplicate în strat pentru
acționeze un anumit timp și trebuie îndepărtate prin răzuire. Toate aceste
operațiuni
favorizează poluarea aerului prin hidrocarburi clorurate.
S.E.R.T. pune în gardă persoanele neavertizate, să nu folosească
carburanți
(benzină sau supracarburanti) ca lichid de curățare sau de degresare, căci conțin
benzen în proporții importante și aditivi antidetonanți ca plumbul care
este
neurotoxic.
Coloranții din vopsele sunt cel mai adesea metale toxice. Aplicarea
vopselelor cu pensonul nu este un factor de risc, proiecția cu pistoletulpoatefacesă
pătrundă cele mai fine particulede vopsea până în bronhioleși alveolelepulmonare
și ceie mai mari să fie înghițite cu mucozitățile rinofaringiene.
Plumbul este prezent în vopseaua roșie (minium), galbenă sau orange;
cadmiul în vopseaua galbenă, cromul în vopselele anticorosive.
Acizii volatili cum ar fi acidul clorhidric și azotic emit vapori la temperatura
ambiantă. Monomerii servesc la fabricarea polimerilor de sinteză, fiind amestecațiîn
momentul utilizării lor, când o fracțiune neglijabilă este volatilizată prin căldura
degajată de reacția puternic exotermă.
Cositorirea cu lampa de sudură degajă particule de oxizi de plumb,căci
baghetele de cositor conțin 60-70% plumb.
Descoperirea la cald a suprafețelor vopsite: căldura arde vopseauași
produce o degajare de fum în care se găsește plumb, cadmiu sau crom ce provindin
pigmenți.
Riscul toxic poate fi imediat sau pe termen lung.
Riscurile toxice imediate
Asupra SNC: majoritatea solvenților organici au o mare afinitatepentrulipide,
care se găsesc din abundență în sistemul nervos central. Ele au toate un efect
narcotic, cu un sindrom ebrios la început, asemănător celui cauzat de alcool,urmat
de vertije, tulburări senzoriale, necoordonare motorie, putând ajunge la comăși
deces prin stop respirator.

S-ar putea să vă placă și