Lucrări practice

I. Locuința salubră
 Locuința salubră
• OMS: Locuința reprezintă un important factor de determinare a
calității vieții, dar și a colectivității.
• Locuința are un rol important în asigurarea confortului și a
sănătății.

• O locuință salubră trebuie:

Ø să satisfacă nevoile fiziologice și psihologice ale omului,
Ø să prevină bolile transmisibile, intoxicațiile și accidentele,
Ø să realizeze confortul social necesar individului și familiei sale.
 Locuința salubră
• Locuința trebuie să corespundă d.p.d.v. al:

Ø amplasării,
Ø orientării,
Ø materialelor de construcție,
Ø planificării interioare,
Ø dotării,
Ø iluminării,
Ø asigurării microclimatului.
 Locuința salubră

Amplasarea locuinței

• Trebuie să fie:
Ø într-o zonă protejată de poluarea industrială
Ø într-o zonă ferită de vânturile dominante
Ø pe teren optim înclinat sau cu o bună permeabilitate
(a.î. apele să nu băltească)
 Locuința salubră
O locuință salubră trebuie să asigure:
a) protecția populației față de producerea unor fenomene naturale ca alunecări de
teren, inundații, avalanșe.
b) reducerea degajării sau infiltrării de substanțe toxice, inflamabile sau explozive,
ca urmare a poluării mediului.
c) sistem de alimentare cu apă potabilă în conformitate cu normele legale în vigoare.
d) sistem de canalizare pentru colectarea, îndepărtarea și neutralizarea apelor
reziduale menajere, a apelor meteorice.
e) sistem de colectare selectivă a deșeurilor menajere.
f) sănătatea populației față de poluarea antropică cu compuși chimici, radiații și/sau
contaminanți biologici.
 Locuința salubră
Materialele de construcție

• Trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Ø să fie termoizolante, fonoizolante, hidroizolante,
Ø să fie ușor de întreținut și ignifuge
Ø să nu elibereze radiații ionizante,
Ø să nu elibereze substanțe toxice,
Ø să nu elibereze substanțe iritante,
Ø să nu elibereze substanțe sensibilizante,
Ø să nu elibereze substanțe narcotice etc.
 Locuința salubră

Orientarea locuinței

Ø Să se efectueze în funcție de punctele cardinale,

optim: S, S-E, S-V.
Ø Orientarea pe vest: supraîncălzirea locuinței pe perioada
caldă a anului.
Ø Orientarea pe nord: insuficiența iluminatului natural
(”Unde nu intră soarele intră doctorul” – Hipocrat).
 Locuința salubră
Planificarea interioară
• Trebuie să țină seama de funcționalitatea care se acordă spațiului
respectiv.

• La proiectarea și construcția blocurilor de locuințe se va ține cont de:

Ø orientarea camerelor față de punctele cardinale,

Ø vânturile dominante,
Ø curenții locali de aer - care se produc în ansamblurile de construcții înalte

Ø însorirea maximă din timpul verii.

 Locuința salubră

Planificarea interioară
• Se recomandă:
Ø dormitor și camera de zi: S, S-E, S-V
Ø bucătărie și cămară: N
Ø grup sanitar, spălătorie, debarale, garaj:
orientare indiferent față de punctele cardinale.
 Locuința salubră

Suprafața și volumul optim

• Se recomandă: 8-16 m²/persoană, respectiv 25-30 m³/persoană.
• În vederea asigurării nevoilor psihice ale locatarilor, trebuie asigurată o anumită
relație între diferitele dimensiuni ale încăperii: lungime, lățime, înățime.
• Înălțimea trebuie să fie egală sau mai mică cu 2/3 din lungime.
• Înălțimea trebuie să fie superioară sau egală cu 2/3 din lățime.
• Păstrarea acestor raporturi creeează confort.
• Ruperea acestor raporturi trezește sentimente de izolare, însingurare, senzațiile
deformate privind mediu de locuire.
 Locuința salubră
Dotarea locuinței
• Este un alt element esențial în cadrul locuinței salubre.
• Dotarea se referă la asigurarea:
Ø instalațiilor de apă și de canalizare
Ø electricității și iluminării locuinței
Ø încălzirii și ventilației locuinței
• România înregistrează, în comparație cu celelalte țări din UE,
Ø cea mai scăzută suprafață medie/persoană
Ø cea mai scazută suprafață medie/cameră/locuință.
 Locuința salubră
Dotarea locuinței = Ord. M.S. nr. 119/2014
Normele de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei
(1) Parametrii sanitari care trebuie să fie respectați la proiectarea și execuția
locuințelor sunt:
• suprafața minimă a unei camere = 12 mp;
• suprafața minimă a bucătăriei = 5 mp;
• înălțimea sub plafon = 2,60 m.
(2) Încăperile principale de locuit și bucătăriile trebuie prevăzute cu
deschideri directe către aer liber - uși, ferestre, care să permită
ventilația naturală.
 Locuința salubră
Dotarea locuinței
• PLANIFICAREA SPAȚIILOR trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Ø să permită circulația comodă a copiilor, persoanelor în vârstă și a celor
cu dizabilități - culoare de minimum 1,20 m lărgime.
Ø să nu existe trepte inutile între camere, planuri înclinate, să fie
iluminate suficient.
Ø să asigure separarea pe funcțiuni împotriva propagării zgomotelor,
mirosurilor, vaporilor.
Ø să izoleze camerele de locuit de încăperile de serviciu, unde se pot
produce zgomote, mirosuri, vapori.
Ø să permită deschiderea comodă a ușilor interioare.
 Locuința salubră
Dotarea locuinței
(3) Iluminatul natural în camerele principale și bucătărie trebuie să
permită desfășurarea activităților zilnice fără a se recurge la lumina
artificială.

(4) Ventilația naturală în bucătărie, baie și cămară trebuie asigurată

Ø prin prize de aer exterior, pentru evacuarea aerului prin conducte
verticale cu tiraj natural
Ø prin păstrarea liberă a unui spațiu de 1 cm sub ușile interioare.
 Locuința salubră
Dotarea locuinței
(5) Sistemul de încălzire trebuie să asigure temperatura minimă de
20°C în camerele de locuit - cu diferențe în funcție de destinația
încăperii:
a) baie și W.C. - 22°C;
b) camera de zi - 22°C;
c) dormitoare - 20°C.
Băile și W.C.-urile nu vor fi amplasate deasupra camerelor de locuit și
a bucătăriilor.
 Locuința salubră

Dotarea locuinței

(5) Ghenele tehnice și toboganul de deșeuri solide se izolează

acustic și se prevăd cu posibilități de acces pentru curățare și
decontaminare periodică.

(6) Pereții, planșeele și puțul ascensorului trebuie izolate împotriva

zgomotelor și vibrațiilor.
II. Vicierea aerului
 Vicierea aerului

• Locuința salubră trebuie să includă toți factorii care au rol

important în asigurarea confortului, cerințelor fiziologice de
locuit - temperatură, umiditate, curenții de aer, radiații, zgomot,
mirosuri, culoarea pereților, structura și culoarea mobilierului etc.
• Un element deosebit în cadrul locuinței salubre: CALITATEA AERULUI.

• Încăperile mici, ventilația proastă și supraagomerarea sunt

factori care duc la vicierea aerului.
 Vicierea aerului

• Vicierea aerului este alterarea calității aerului dintr-un spațiu

închis.

• Vicierea aerului este produsă de om prin metabolismul său.

• La baza vicierii aerului este esențială emisia neîntreruptă de

căldură a organismelor homeoterme aglomerate într-un spațiu
insuficient ventilat.
 Vicierea aerului
• VICIEREA AERULUI este o stare de alterare a proprietăților fizice ale
aerului dintr-un spațiu închis, aglomerat și insuficient ventilat, ca
rezutat al activitățior fizice a omului.

• Efectele aerului asupra organismelor

Ø acute sau cronice
Ø depind de: vârstă, sex, stare fiziologică, activitate.
 Vicierea aerului

• Simptomele acute cuprind:

Ø senzația de sufocare,
Ø transpirație,
Ø cefalee,
Ø amețeli, greață, vomă,
Ø sete, uscăciunea mucoaselor,
Ø scăderea atenției și a memoriei,
Ø somnolență, lipotimie și, chiar, deces.
 Vicierea aerului
• Simptomele cronice cuprind:
Ø paloare,
Ø oboseală,
Ø scăderea rezistenței la efort și la infecții,
Ø adinamie,
Ø tulburări senzoriale.

• Copiii care trăiesc în spații insuficient ventilate prezintă

modificări clinice somato-ponderale și psiho-intelectuale
pe termen lung.
 1. Determinarea vicierii aerului ÎN MOD DIRECT
• MĂSURAREA PARAMETRILOR PROPRII

ØTemperatura,
ØUmiditatea,
ØMișcarea aerului,
ØTemperatura radiantă
 1. Determinarea vicierii aerului ÎN MOD INDIRECT

Bioxid de carbon (CO2)

Ø Numai cunoscând valoarea concentrației de CO2 se poate

pune diagnosticul de aer viciat. CO2 nu este responsabil de
manifestările induse de aerul viciat dar poate fi utilizat ca
indicator al vicierii aerului.
Ø Dacă CO2 depășește concentrația de 0,07%0 – 0,1%0/cm³
=> că proprietățile fizice ale aerului sunt profund modificate
încât aerul poate fi considerat viciat.
 1. Determinarea vicierii aerului ÎN MOD INDIRECT prin
determinarea nivelului de CO2
Bioxid de carbon (CO2)
ØCreșterea concentrației de CO2 poate apărea în spații
aglomerate și neventilate, datorită aerului expirat și atinge un
maxim de 0,1%0 (când aerul se consideră viciat).
ØTulburările date de vicierea aerului care apar nu se datorează
CO2, ci modificărilor parametrilor fizici de calitate ai aerului viciat
(care îngreunează procesele de termoreglare).
Determinarea vicierii aerului ÎN MOD
INDIRECT prin determinarea nivelului de CO2
• CO2 poate fi folosit ca indicator al gradului de viciere al aerului. Cunoscând
cantitatea de CO2 acceptată și cantitatea de CO2 eliminată din organism
prin procesul respirator, se poate calcula cantitatea de aer necesară pentru
a evita apariția fenomenului de viciere. Pentru aceasta se folosește
formula:
m3 aer= N x C /a - b ,
în care:
N=numărul persoanelor din încăpere,
C= cantitatea de CO2 eliminată de o persoană pe oră,
a= concentrația maximă de CO2 acceptată într-o încăpere, respectiv 0.7-1 %0
b= concentrația CO2 existentă în aerul atmosferic, 0.3-0.4 %0.
1. Determinarea vicierii aerului – modificarea
parametrilor fiziologici
• Se pot măsura abaterilor de la valoarea normală a
unor indicatori fiziologici:
Øtemperatura cutanată
Øtensiunea arterială
Øpulsul
Øgradul de sudorație
Ømodificările funcției respiratorii etc.
 2. Determinarea vicierii aerului ÎN MOD INDIRECT

• APRECIEREA MODIFICĂRII MIROSULUI

Valoarea lui
Ø nu poate fi determinată obiectiv
Ø este influențată de o serie de factori obiectivi și subiectivi;
Ø acest indicator poate completa numai diagnosticul de aer
viciat.
 VICIEREA AERULUI

Þ În proiectare se pornește de la:

Ø valoarea de volum a încăperii: 27-70 m³/persoană

Ø multiple posibilități de ventilație:

ü naturală
ü artificială (care pot fi realizate tehnic).
 Ventilația naturală
• are la bază diferența de presiune (P) și de temperatură (T) dintre
aerul interior și aerul exterior.
• se realizează prin porii pereților și prin lipsa de etanșeități a ușilor și a
ferestrelor
• este cu atât mai mare cu cât diferența dintre cei 2 parametrii fizici (P
și T) este mai mare
• în mod normal, asigură – într-o oră – schimbarea unui volum de aer
egal cu ½.
• cantitatea de aer schimbată într-o oră, prin efectul ventilației naturale,
se numește multiplu de schimb.
• se realizează prin deschiderea geamurilor și/sau a ușilor pentru a se
crește multiplu de schimb.
 Ventilația artificială (mecanică)

• se realizează prin insuflarea de aer în interior și exhaustarea

aerului în exterior.
• este optimă când nu depășește de 5 ori volumul încăperii
• se recomandă:
Ø introducerea aerului prin partea superioară a unuia dintre pereți,
Ø eshaustarea lui prin partea inferioară a peretelui opus.
 Sistemele de ventilație
Trebuie să îndeplinească câteva CONDIȚII SANITARE:
1. să nu introducă din exterior aer poluat (care să acționeze nociv asupra
locatarilor)
2. să nu modifice brusc proprietățile fizice ale aerului (în special, temperatura)
3. să nu modifice în rău proprietățile microbiologice (aerul din perimetrele
spitalelor, spațiilor de epurare, platformelor de gunoi)
4. să nu producă zgomot, trepidații sau alte acțiuni nocive asupra locatarior
5. să funcționeze tot timpul anului (indiferent de condițiile meteorologice)
6. să condiționeze optim calitatea aerului (prin: purificare, răcire, încălzire,
aeroionizare, umidificare).
 III. Microclimatul
(ambianța termică)
 Microclimatul (ambianța termică)

• Este un factor important al mediului de locuit și de lucru în spații

închise.
• Participă la menținerea homeotermiei (termoliza) și asigură
confortul termic în condiții de repaus sau de activitate.
• Microclimatul încăperii trebuie să creeze o stare de confort
termic, de echilibru termic, fără a pune organismul la eforturi
deosebite din partea sistemului de termoreglare.
 Microclimatul (ambianța termică)

• Microclimatul încăperii (ambianța termică) este reprezentat de FACTORII

FIZICI AI AERULUI:
Ø temperatura,
Ø umiditatea,
Ø viteza curenților de aer,
Ø temperatura suprafețelor și a obiectelor din încăperea la care se face
referire,
Ø tipul de radiație, care influențează permanent funcția de termoreglare și
termoliză.
 Microclimatul (ambianța termică)
• Homeotermia (termoliza) reprezintă pierderea de căldură prin
mecanisme fizico-chimice și este influențată în mod direct de către
microclimat.

• Homeotermia (termoliza) asigurată prin 4 mecanisme

fundamentale:
1. Conducție
2. Convecție
3. Evaporare
4. Radiație
 Microclimatul (ambianța termică)

1. Conducție
Øpierderea de căldură prin contactul direct dintre organism și
obiectele înconjurătoare, apa și aerul inspirat, care au o
temperatură mai mică decât temperatura corpului, inclusiv
alimentele din timpul digestiei.

Prin conducție se pierde până la 5% din căldura cedată pe 24 h.

 Microclimatul (ambianța termică)
2. Convecție

Ø pierderea de căldură către aerul aflat în continuă mișcare în jurul

corpului, prin moleculele de aer care intrate în contact cu suprafata
cutanată se încălzesc, devin mai ușoare și se ridică formând
microcurenți de convecție.
Øeste dependentă de temperatura aerului din încăpere!
Ø la o temperatură de 27-28°C, pierderea de căldură prin convecție
încetează.
Prin convecție se pierde până la 15-20% din căldura cedată pe 24 h.
 Microclimatul (ambianța termică)
3. Evaporarea

Øeste dependentă de cantitatea de vapori și de mișcarea aerului

din mediul analizat.
Øse realizează la nivelul pielii și la nivelul mucoasei respiratorii
(se produce permanent la nivel cutanat, dar și prin aerul expirat).
Între umiditate și evaporare există o relație invers proporțională:
cu cât umiditatea aerului va fi mai mare, cu atât evaporarea va fi
mai mică.
Prin evaporare se pierde până la la 25% din căldura cedată pe 24 h.
 Microclimatul (ambianța termică)
4. Radiația
Ø reprezintă pierderea de căldură către obiectele și suprafețele
înconjurătoare, fără ca organismul să vină în contact direct cu
acestea.
Ø apare datorită temperaturii scăzute a suprafețelor și obiectelor din
spațiul respectiv, dar fără a veni în contact direct cu ele (exercită o
radiație negativă asupra corpului).
Prin radiație se determină cea mai mare pierdere, ajungând să fie egală
cu: 45-50% din căldura cedată pe 24 h.
*Putem și primi căldură atunci când temperatura suprafețelor este mai
mare decât temperatura corpului, chiar fără contact direct.
 Microclimatul (ambianța termică)

Pentru a aprecia microclimatul se folosesc mai multe metode.

Metodele de apreciere microclimatul (ambianța termică) sunt:

1. metode fizice
2. metode fiziologice
3. metode psiho-fiziologice
1. Metode fizice
 Măsurarea parametrilor care determină
microclimatul (ambianța termică)

1. Metode fizice

• Determină valorile factorilor de microclimat: temperatura aerului,

umiditatea aerului, viteza curenților de aer, temperatura pereților
și a obiectelor din încăperea analizată.
• Nu sunt tocmai optime - NU țin seama de particularitățile
fiziologice și psihologice ale ocupanților încăperii.
=> Nu sunt mereu elocvente în delimitarea stării de confort sau de
inconfort termic.
 1. Metode fizice
a) Temperatura aerului
 Microclimatul (ambianța termică)
Temperatura aerului din încăperi

Ø Se determină în anumite puncte şi la nivele diferite ale

încăperilor - variaţiile de T în timp şi spaţiu (în raport cu sursele de
încălzire sau răcire a încăperii respective)
Ø În plan vertical – la mijlocul încăperii, corespunzător a 3 nivele:
30 cm de podea, 1,5 m de podea, 30 cm de plafon
Ø În plan orizontal – în cele 4 colţuri și în mijlocul încăperii
Ø Termometrul este fixat sau atârnat (în punctele de determinare)
Ø Citirea: după 15 minute, la distanţă de 2 m de orice sursă de
încălzire sau de răcire.
 Microclimatul (ambianța termică)
Temperatura aerului din încăperi

În determinările de microclimat se folosesc:

Termometrele obişnuite
• termometrul de cameră
• termometrul de fereastră
• termometrul pentru măsurarea temperaturii pereţilor -
care are rezervorul aplatizat, în spirală pentru un contact
mai bun cu suprafaţa peretelui
 Microclimatul (ambianța termică)
Temperatura aerului din încăperi

Zona de confort termic

Ø în timpul anului/mediul casnic – T optimă/T cea mai confortabilă în
interiorul locuinţei: 18°C ~ 22°C (pentru un individ în repaus);
pentru UR între 50 +/-15 % şi curenţi de aer < 0,4 m/s.
Ø vara/mediul casnic – T aerului maxim 25°C.
Ø în tot timpul anului/mediul industrial – T optimă 20oC = muncă uşoară şi
T optimă 10oC = muncă grea.

• oC influenţată şi de îmbrăcăminte, starea de repaus sau muncă şi alimentaţie.

 Microclimatul (ambianța termică)
Temperatura aerului din încăperi

• Diferenţele de T în sens orizontal (între diferitele puncte ale încăperii) nu

trebuie să depăşească 2-3°C.
= > Dacă diferenţa este mai mare - curenţii de aer.
• Diferenţele de T în sens vertical (podea-cap) nu trebuie să depășească 1,5-2°C.
= > Dacă diferenţa este mai mare - camera este insalubră.
• Se recomandă ca variaţiile de temperatură în 24 ore să nu depăşească
Ø 4-6°C pentru încălzirea locală cu sobe,
Ø 2-3°C pentru încălzirea centrală.
• Temperatura sursei de căldură trebuie să fie mai mică de 80oC
 1. Metode fizice
b) Umiditatea aerului
 Microclimatul (ambianța termică)
Umiditatea aerului din încăperi

Umiditatea atmosferică este cantitatea de vapori de apă pe care-i

conţine aerul, exprimată în g/m³ aer.
Ø umiditatea aerului influențează pierderea de căldură prin
convecție și evaporare;
1
Øsunt inhibate 2 mecanisme termolitice (convecția și evaporarea)
=> DISCOMFORT.
Teoretic, cei 2 factori - convecția și evaporarea - își pot compensa
sau potența efectul.
Øîn plus, asigură la nivelul mucoaselor bariera de protecție față de
germeni.
 Microclimatul (ambianța termică)
Umiditatea aerului din încăperi

Imp! Organismul uman tolerează mai ușor temperaturi scăzute cu

umiditate scăzută decât temperaturi înalte cu umiditate înaltă.

• umiditate mare + temperatură mare = supraîncălzirea organismului

• umiditate mare + temperatură scăzută = răcirea organismului
• umiditate mare = > scade rezistenţa organismului la boli (scade capacitatea
imunologică)
• umiditatea mare = > crește concentrația de germeni.
 Microclimatul (ambianța termică)
Umiditatea aerului din încăperi

Norme pentru umiditatea aerului

Umiditatea relativă (UR) mai favorabilă organismului uman este 50% (+/- 15%)
= se admit variaţii ale UR pentru confort între 35-65%

• UR < 20-25%: uscăciunea mucoaselor

• UR trebuie să fie cu atât mai mică cu cât temperatura este mai mare
(pentru a întreține starea de confort termic)
• UR > 70-75%: aerul este umed.
Aerul prea umed favorizează creșterea mucegaiurilor și acarienilor (în praful de casă).
 Microclimatul (ambianța termică)
Umiditatea aerului din încăperi

Metode de determinare a umidităţii relative (UR)

1. Metoda higrometrică
Ø se bazează pe proprietatea higroscopică a firului de păr degresat, de a-şi
modifica lungimea în raport cu variaţiile umidităţii aerului
Ø când aerul este umed firul de păr absoarbe apă şi se lungeşte şi invers
Ø în funcție de valoarea UR, alungirea firului de păr atinge 2,5% din lungimea sa
• aparate folosite:
Ø higrometrul – determinări momentane
Ø higrograful – înregistrări continue
 Microclimatul (ambianța termică)
Umiditatea aerului din încăperi

2. Metoda psihrometrică
Ø constă în evaporarea apei de pe un substrat, în funcţie de
umiditatea din aer
Ø aparatul se numeşte psihrometru cu aspiraţie, de tip Assman

• Principiu de funcţionare
Ø Se determină diferenţa dintre temperaturile a 2 termometre (cu
bulb uscat şi cu bulb umed) = > răcirea acestuia depinde de
umiditatea aerului
 1. Metode fizice
c) Viteza curenților de aer
 Microclimatul (ambianța termică)
Viteza curenților de aer din încăpere
Norme - pentru confort termic:

Ø Pentru curenţii de aer din interiorul încăperilor

tot timpul anului: H= 0,10-0,30 m/s
Ø În încăperi cu ferestre şi uşi închise:
H = 0,05-0,3m/s
Ø Pentru curenţii de aer din interiorul încăperilor
vara: H = maxim 0,5 m/s.
 Microclimatul (ambianța termică)
Viteza curenților de aer din încăpere

Norme igienico-sanitare ale mişcării aerului

Ø Curenţii de aer cu o temperatură inferioară celei corporale:
• favorizează pierderea de căldură din organism
• intensifică evaporarea apei tegumentelor
Ø Curenţii de aer cu o temperatură egală sau superioară
organismului:
• împiedică termoliza,
• solicită la maximum termoreglarea,
• duc la hipertermie.
 Microclimatul (ambianța termică)
Viteza curenților de aer din încăpere

Norme igienico-sanitare ale mişcării aerului

ØViteza curenţilor de aer depinde întotdeauna de temperatura şi

de umiditatea aerului

Ø În interiorul locuinţelor: viteza mică a aerului = o stare de confort

Ø Curenţii de aer atmosferic favorizează dispersia şi diluarea poluanţilor

Ø Lipsa curenţilor de aer favorizează stagnarea substanţelor nocive

 Măsurarea parametrilor care determină
microclimatul (ambianța termică)
viteza curenților de aer

• Viteza vântului se exprimă în m/s, m/min sau km/h

a) Anemometrele
Ø măsoară viteza curenţilor de aer > 0,35 m/s, din interiorul încăperilor
Ø 2 tipuri de anemometre: statice și dinamice

b) Catatermometrele
Ø măsoară viteza curenţilor de aer < 0,5 m/s, din interiorul încăperilor
 Măsurarea parametrilor care determină
microclimatul (ambianța termică)
viteza curenților de aer

a. metoda anemometrică
Ø anemometrul dinamic cu palete
Ø anemometrul dinamic cu cupe

anemometrul dinamic cu palete

üun număr de palete care se rotesc în jurul unui ax sub
influenţa mişcării aerului
ü rotaţia axului se transmite unui contor cu ace indicatoare
 Măsurarea parametrilor care determină
microclimatul (ambianța termică)
viteza curenților de aer

b) metoda catatermometrică

Ø determinarea curenţilor de aer de mică intensitate,

cu viteză mai mică de 0,5 m/s din încăperi
Ø bazată pe capacitatea de răcire a aerului sub
influenţa mişcării aerului, temperaturii şi umidităţii
sale
 1. Metode fizice
d) Temperatura radiantă
 Microclimatul (ambianța termică)
Temperatura radiantă
• Sursa de căldură pentru pământ o constituie radiaţiile solare
(complex de radiaţii electromagnetice), care cuprind:
Ø 59% radiaţii infraroşii
Ø 40% radiaţii luminoase
Ø 1% radiaţii ultraviolete

• Cantitatea şi proporţia radiaţiilor variază în funcţie de

grosimea stratului de aer străbătut şi de puritatea atmosferei
 Microclimatul (ambianța termică)
Temperatura radiantă
Radiaţiile infraroşii
Ø acţionează asupra organismului prin senzaţia de căldură
Ø sursele care radiază un spectru larg de radiaţii infraroşii:
soarele, rezistenţele electrice pentru încălzit, lămpile cu filamente,
cuptoarele, corpurile calde
• unitatea de măsură pentru căldură este caloria = cantitatea de
căldură care ridică temperatura unui cm³ de apă distilată cu un
centigrad (de la 19°C la 20°C)
Ø măsurarea radiaţiilor infraroşii se face cu ACTINOMETRUL/PIRANOMETRUL
 Măsurarea parametrilor care determină
microclimatul (ambianța termică)
temperatura radiantă

Senzaţiile de căldură în funcţie de intensitatea radiaţiilor infraroşii:

cal/cm2/min
Slabă, suportată nelimitat 0,4 - 0,8

Moderată, suportabilă 3-5 minute 0,8 - 1,5

Medie, suportabilă 40-60 secunde 1,5 - 2,3

Însemnată, suportabilă 20-30 secunde 2,3 – 3,0

2. Metode fiziologice
 Microclimatul (ambianța termică)
Metode fiziologice
Metodele fiziologice:
• sunt metode obiective și se adresează organismului, cercetând reacțiile
acestuia în raport cu ambianța termică dată (sunt metode influențate de
variația ambianței).
• se determină :
Ø temperatura centrală,
Ø temperatura cutanată,
Ø modificările aparatului cardiovascular (pulsul, TA),
Ø modificările aparatului respirator,
Ø modificările metabolismului,
Ø nivelul procesului sudoral și reactivitatea neuropsihică.
2. Metode fiziologice
a) Temperatura centrală
 Microclimatul (ambianța termică)
Temperatura centrală

• Este un indicator important prin caracterul constanței,

în cadrul fenomenului de homeotermie.
• Este influențată de ciclul bioritmului și de felul activității.
• Scade în jurul orelor 5-6 a.m. și crește în jurul orelor 5-6 p.m.
• Poate varia în limitele zecimilor de °C față de temperatura de 37°C
• Zonele unde se poate estima temperatura centrală: sublingual,
intrarectal (la copii), timpanic - în conductul auditiv (la adult).
2. Metode fiziologice
b) Temperatura cutanată
 Microclimatul (ambianța termică)
Temperatura cutanată

• Poate fi folosită ca element de diagnostic în unele afecțiuni.

• Temperatura organismului uman nu este constantă (mari diferențe
între diferite zone).
• Valori și caracteristici pentru diferite regiuni ale corpului:
Ø centrală – frunte: 32-33 °C
Ø periferic – la extremități: haluce 25-26 °C
• Cele 7-8 °C dintre cele 2 zone formează gradientul termic.
Ø axilă: 36,5 °C.
=> Calculăm o temperatură cutanată medie care variază între 33-34 °C
 Măsurarea parametrilor care determină
microclimatul (ambianța termică)
temperatura cutanată

Ø În condiții de confort termic: o variație fiziologică de 1-2 °C

între temperatura centrală și temperatura periferică:
temperatura centrală > temperatura periferică

Ø În condițiile suprasolicitării funcțiilor de termoreglare:

temperatura periferică > temperatura centrală

• Zonele cutanate simetrice au temperatură egală = simetrie termică

(are un mare interes pentru clinician în diagnosticul diferențial).
2. Metode fiziologice
c) Pulsul
 Microclimatul (ambianța termică)
Pulsul

Ø Frecvența pulsului este un indicator valoros privind acțiunea directă a

microclimatului asupra organismului uman.
ØFrecvența pulsului variază cu temperatura
ØVariațiile microclimatului => creșteri ale T organismului cu 1°C =>
creșterea pulsului cu 33 bătăi/minut.
Ø Dacă T centrală crește => Tahicardia => Pierdere de căldură periferică
Ø Până la 28-29°C, frecvența pulsului nu se modifică esențial
2. Metode fiziologice
d) Valoarea TA
 Microclimatul (ambianța termică)
Valoarea TA

În expunerea organismului la o ambianță termică rece:

Þ vasoconstricție periferică
Þ scade pierderea de căldură
Þ crește rezistența vasculară periferică (RVP)
Þ crește TA
 Microclimatul (ambianța termică)
Valoarea TA
• În expunerea organismului la o ambianță termică caldă:

ØVasodilatație periferică,
ØCreșterea frecvenței pulsului,
ØScăderea valorii TA.
 Microclimatul (ambianța termică)
Modificări în expunerea la microclimatul cald
• În expunerea organismului la o ambianță termică caldă apare:
ØVasodilatație periferică
ØTranspirație accentuată,
ØCreșterea temperaturii cutanate și apoi a temperaturii centrale,
ØCreșterea frecvenței și amplitudinii respiratorii precum și a consumului de oxigen,
ØCreșterea frecvenței pulsului, scăderea TA,
ØCreșterea concentrației sângelui și a vâscozității acestuia,
ØPierderea de apă și de electroliți și în special de NaCl,
ØReducerea cantității de urină eliminată cu apariția albuminuriei, cilindri și chiar hematii în
urină,
ØScăderea secrețiilor digestive și a acidității gastrice cu apariția unor fenomene dispeptice,
ØScăderea capacității de concentrare, a atenției, somnolență și adinamie.
 Microclimatul (ambianța termică)
Modificări în expunerea la microclimatul cald
În expunere prelungită la microclimat cald poate apare:
ØȘocul termic,
ØColaps termic,
Ø Dezechilibru hidro-salin caracterizat prin apariția senzației de sete,
oboseală prematură, cefalee, vărsături, contracții tonico-clonice ale
mușchilor striați mai întâi la nivelul membrelor și apoi generalizate
sub formă de tetanie.
ØTemperatura corpului poate fi ușor sau deloc crescută.
Microclimatul (ambianța termică)
Modificări în expunerea la microclimatul rece
În expunerea organismului la o ambianță termică rece apare:
• Vasoconstricție periferică,
• Contracții musculare și tremurături,
• Hipotermie,
• Scăderea temperaturii cutanate și ulterior a temperaturii centrale,
• Scăderea frecvenței și amplitudinii respiratorii cu menținerea unui consum
crescut de oxigen,
• Creșterea frecvenței pulsului și a TA,
• Creșterea cantității de urină și a frecvenței micțiunilor,
• Creșterea concentrației sângelui și reducerea cantității de lichide circulante.
Microclimatul (ambianța termică)
Modificări în expunerea la microclimatul rece
• Expunerea de lungă durată la microclimatul rece duce la apariția de
tulburări locale și tulburări generale.
• Tulburările locale sunt reprezentate de :
ØDegerături,
ØNevralgii, nevrite,
ØDureri articulare și musculare,
ØPareze și paralizii( cel mai frecvent apare paralizia de n. facial și n.
trigemen),
ØApariția de faringite, faringo-amigdalite, amigdalite, cistite, anexite, etc.
• Tulburările generale sunt reprezentate de scăderea generală a rezistenței
organismului cu apariția unor boli „a frigore’ cum sunt pneumonia, nefrita,
reumatismul poliarticular acut.
 2. Metode fiziologice
e) Reactivitatea neuro-psihică
 Microclimatul (ambianța termică)
Reactivitatea neuro-psihică

Influența ambianței termice asupra organismului poate fi det. și prin

măsurarea reactivității neuro-psihice:
Ø atenția,
Ø capacitatea de memorare,
Ø timpii de reacție pe lângă aprecierea senzației termice
(foarte cald, cald, bine termic, răcoare, rece).
2. Metode fiziologice
f) Procesul sudoral
 Microclimatul (ambianța termică)
Procesul sudoral
Determinarea intensității procesului sudoral aduce date importante
de fiziologie a adaptării în diferite condiții de microclimat.
ØLa o T aerului < 25°C, persoanele aflate în repaus nu transpiră.

În aceste condiții de mediu: este „perspiratio insensibilis” – evid.

prin măsurarea conductibilității electrice a pielii sau cu o metodă
colorimetrică (cu ajutorul diferiților reactivi), care puși pe tegument
vin în contact cu sudorația și dau modificări zonale de culoare.
 Măsurarea parametrilor care determină
Microclimatul (ambianța termică)
Procesul sudoral

Măsurăm procesul sudoral în expunerea organismului la

1. o ambianță termică crescută prin:
§ metode termoelectrice – rezistența electrică a pielii care crește
atunci când evaporarea este foarte intensă.
2. o ambianță termică excesiv crescută (cu pierderi masive de apă
sau la variațiile majore de temperatură):
§ metoda ponderală = măsurarea greutății și evaluarea pierderii de
apă - cantitatea de apă pierdută de către organismul pus în condiții
de stress termic.
 Măsurarea parametrilor care determină
microclimatul (ambianța termică)

De reținut!
Aprecierea microclimatului în funcție de valoarea indicatorior
fiziologici nu este tocmai perfectă.

Deși sunt utilizați aceeași indicatori în aceeași ambianță termică,

rezutatele nu sunt aceleași.
3. Metode psiho-fiziologice
Temperatura efectiv corectată TEC 0

• Este un indicator psiho-fiziologic de măsurare a senzației termice a

organismului, în condiții diferite de microclimat.
• Organismul pus în condiții diferite de microclimat poate avea aceeași
senzație termică.
• Temperatura efectivă sau echivalentă este o metodă obiectivă de
apreciere a senzației de confort termic a organismului. Se măsoară
parametri fizici ai aerului (temperatură, umiditate, viteza curenților de
aer, temperatura radiantă a încăperii) și din nomograme se obține
valoarea de confort termic. Se exprimă în grade de temperatură
efectivă/echivalentă - TEC0.
Temperatura efectiv corectată TEC 0

• Zona de confort termic stabilită pentru adult, sănătos, normal

îmbrăcat, sedentar este cuprinsă între:
Ø17-21 0TEC cu un optim de 19 0TEC iarna și
Ø19-23 0TEC cu un optim de 21 0TEC vara.
MULȚUMESC!