Lucrări practice IGIENĂ

Igiena aerului –
Poluanții cu acțiune iritantă
I. Metodele de determinare a poluanților sub formă de
particule iritante
II. Metodele de determinare a poluanților în stare gazoasă
 Lucrări practice

I. Metodele de determinare a poluanților

iritanți solizi (PM 10 și PM2.5)
 Concluziile pentru Europa privind poluarea atmosferică

Poluarea mediului poate fi locală, regională sau globală.

Evidenţiază:
§ existenţa unei POLUĂRI URBANE;
§ existenţa unei POLUĂRI REGIONALE - cu transportul poluanţilor la mare distanţă şi
consecinţe dramatice asupra solului şi suprafeţelor de apă (acidifierea,
contaminarea);
§ existenţa unei POLUĂRI GLOBALE ca rezultat al prezenţei poluanţilor care
alterează compoziţia, chimia şi dinamica aerului favorizând schimbările climatice şi
scăderea protecţia faţă de ultraviolete, conferită de ozonul stratosferic (“bun”).
Toate formele de poluare afectează negativ sănătatea umană şi
integritatea mediului!!!
 Gradul de nocivitate al particule iritante

Depinde de:
1. Dimensiunile lor și de structura chimică –
concomitența cu alți produși nocivi aflați în mediu în același timp

LEGEA LUI ARNDT-SCHULTZE:

”Unele substanțe, în doze mici, pot fi stimulante;
în doze medii, pot fi depresante; în doze mari, pot fi distructive.”

Organismul dispune de mijoace interne de metabolizare a unor

cantități mici de substanțe, care – dacă s-ar acumula – ar deveni agresive pentru
sănătate.
 Gradul de agresivitate al particulelor iritante
Depinde de:
1. Dimensiunile lor și de structura chimică –

Acțiunea nocivă depinde de prezența a 2 sau mai multe substanțe

care se pot influența reciproc prin:
§ sinergism – efectul nociv comun va fi mai mare dacât suma efectelor
individuale (ex. sinergismul dintre SO2 din aer și acidul fluorhidric),
§ antagonism - efectul nociv comun va fi mai mic dacât suma efectelor
individuale (ex. sinergismul dintre calciu și fluor),
§ anergism – când acțiunea nocivă nu este influențată de prezența altor
substanțe.
 Grupuri populaționale de risc la acțiunea pulberilor cu
acțiune iritantă
ü Patologia apare la GRUPURILE VULNERABILE – GRUPURI DE RISC, cu o sensibilitate crescută, de ex.: copiii (riscul
apariției acestor efecte este determinat de timpul de expunere și de tipul individual – configurația toracică a
copilului și tipul respirației), bătrâni, bolnavi cu astm, bolnavi cu BPOC, sportivi și persoane care fac exerciții în
aer liber.

ü La copii: fumatul pasiv – crește riscul respirator și cardiovascular.

Nivelul poluării cu pulberi iritante se reduce cât mai mult posibil prin diminuarea eliminărilor acestora în
atmosfera localităților și prin evitarea fumatului!
§ stare fiziologică,
§ alimentație,
§ activitate (efortul crescut determină o creștere a cantității de aer exirat).
 Gradul de nocivitate al particule iritante

Depinde de:
3. Condițiile de climă
–
§ temperatura și
umiditatea aerului,
§ radiațiile solare,
§ vânturile,
§ suprafețele de apă,
§ perdelele de arbori.
 Gradul de nocivitate al particule iritante

Depinde de:
3. Condițiile de climă
–
§ temperatura și
umiditatea aerului,
§ radiațiile solare,
§ vânturile,
§ suprafețele de apă,
§ perdelele de arbori.
 Efectele pulberilor asupra organismului

• În cazul particulelor iritante, sunt importante:

§ concentrația,
§ timpul de expunere,
§ diametrul particulelor (dimensiunea lor), cu efecte importante traheo-bronsice și
alveolare.
 Efectele pulberilor asupra organismului

§ După expunerea pe perioade scurte de timp => riscul de producere a

efectelor acute.

§ După expunerea timp de >24 de ore/o lună/un an => riscul de producere a

efectelor cronice.
 Efectele pulberilor asupra organismului

• În cazul particulelor iritante, sunt importante:

§ concentrația,
§ timpul de expunere,

§ diametrul particulelor (dimensiunea lor), cu efecte importante traheobronsice și

alveolare.
 Clasificarea pulberilor

• Particule cu diametrul între 100-10 µ

§ sedimentabile în aerul imobil

§ se depun pe suprafețe (sol, vegetație, ape, clădiri sau în interior)
§ nu difuzează în aer
§ nu sunt respirabile
§ sunt disconfortante
§ când sunt antrenate de curenții de aer se rețin în naso-faringe și trahee.
 Clasificarea pulberilor

• Particule cu dimensiuni intre 0,1 µ - 0,001µ

§ nu sedimentează în aer imobil

§ au mișcări de tip brownian și se deplasează prin ciocnire,
§ difuzează foarte mult
§ sunt respirabile și ajung până la nivelul alveolelor
§ în cea mai mare parte sunt eliminate cu aerul expirat
 Metodele de determinare a poluanților
sub formă de particule iritante solide

• Metoda GRAVIMETRICĂ:
§ prin cântărire – determinarea particulelor sedimentabile din aer
(ø > 10 microni)
§ prin aspirație – determinarea particulelor respirabile din aer
(Ø de 10 microni PM10 și mai mici PM2,5 - 0.1 microni)

• Metoda REFLECTOMETRICĂ:
§ determinarea particulelor respirabile din aer (ø < 0,1 microni) – metodă
folosită pentru determinarea cantității de particule de carbon nearse.
 Metoda GRAVIMETRICĂ
prin cântărire
Determinarea particulelor sedimentabile în aer
(Ø > 10 microni)
 Metoda GRAVIMETRICĂ - prin cântărire
Determinarea particulelor sedimentabile din aer (Ø > 10 microni)

§ Metoda gravimetrică constă în cântărirea prafului recoltat.

§ Exprimarea rezultatului se face în mg/m2 suprafaţă/unitatea de timp

§ Se bazează pe principiul depunerii particulelor sub acţiunea gravitaţiei

 Metoda GRAVIMETRICĂ - prin cântărire
Determinarea particulelor sedimentabile din aer (Ø > 10 microni)
Puncte de recoltare
§ Se amplasează un cilindru de sticlă (Ø = 20 cm și înălțime 30-40 cm) la locul de recoltare
a aerului - la diferite distanţe de sursa de impurificare, în direcţia vântului dominant.

§ Fixarea vasului la înălțimea aerului respirabil = 1,5-2 m înălţime

§ Se expune vasul timp de 30 de zile.

§ În vas se introduc 10-20 ml apă distilată, pentru ca particulele să fie mai bine reţinute,
sau o soluție slab alcoolică 25-30% (+NaCl iarna, pentru a preveni înghețarea apei).

§ Vasul se acoperă şi se aduce la laborator.

 Metoda GRAVIMETRICĂ - prin cântărire
Determinarea particulelor sedimentabile din aer (Ø > 10 microni)

În laborator:
§ Se antrenează conținutul sedimentat cu un jet de apă distilată (cantitate cunoscută).

§ Se decantează și se toarnă într-o capsulă de porțelan.

§ Se cântărește și se lasă să se evapore apa (care se evaporă prin fierbere – pe o baie

încălzită).

§ Se cântărește iar capsula și, prin diferență, se determină cantitatea de pulberi

sedimentate timp de o lună.
 Metoda GRAVIMETRICĂ - prin cântărire
Determinarea particulelor sedimentabile din aer (Ø > 10 microni)

Impactul generat de aceste particule nerespirabile este la nivel ecologic global

(particulele sedimentabile nu au risc respirator).

§ Particulele sedimentabile (Ø > 10 microni) NU sunt respirabile – sunt prea mari.

§ Particulele sedimentabile generează impregnarea factorilor de mediu, prin migrarea lor în

sol, în apă și în vegetație.

§ În anumite condiții (ex. aciditate crescută a solului), favorizează o migrare crescută a

particulelor din sol în apă/vegetație.
Metoda RECOLTĂRII PULBERILOR PRIN
ASPIRAȚIE
Determinarea particulelor respirabile din aer
(Ø < de 10 microni PM10 și mai mici PM2,5)
 Metoda prin aspirație
Determinarea particulelor respirabile din aer
(ø < 10 microni sau mai mici)

Aspirația aerului se face cu:

§ o pompă (dizpozitiv cu ajutorul căruia aspirăm aerul),

§ un debitmetru (cu ajutorul căruia măsurăm volumul de aer expirat),

§ un filtru (dispozitiv care reține pulberile).

Dispozitivul de aspirație serveşte la determinarea emisiei de particule ÎN SUSPENSIE
din aerul înconjurător.
 Metoda recoltării prin aspirație
Determinarea particulelor respirabile din aer
(ø < 10 microni sau mai mici)

§ Principiul de funcţionare a aparatului este:

aerul este aspirat în aparat cu ajutorul unei pompe de aspirație a cărei
debit maxim este de 3 m³/h.
§ Gura de aspiraţie a aparatului este prevăzută cu un dispozitiv în interiorul
căruia se găseşte filtrul.
§ Acest dispozitiv permite doar trecerea particulelor sub un anumit
diametru.
 Metoda recoltării prin aspirație
determinarea particulelor respirabile din aer
(Ø < 10 microni sau mai mici)
§ Înaintea începerii măsurătorilor, aparatul trebuie pregătit:
se alege fracţiunea PM pe care dorim să o determinăm: PM2.5 sau PM10

§ Aparatul începe determinarea fracţiunii PM (alese) din aerul ambiant

imediat după terminarea programării.

§ Pe ecranul aparatului vor fi afişate:

Ø timpul scurs de la începerea măsurătorii;
Ø debitul aspirat de pompă;
Ø debitul programului de aspiraţie al pompei.
§ Aparatul se opreşte automat după timpul programat iniţial.
 Metoda recoltării - prin aspirație
Determinarea particulelor respirabile din aer
(Ø < 10 microni sau mai mici)
§ Particulele reţinute pe filtru pot fi analizate:
- determinăm valoarea concentraţiei acestora,
- determinând compoziția acestora - prin analize fizico-chimice de laborator.

§ Se recoltează probele
Ø pe o perioadă scurtă (30 de minute)
sau
Ø 24 de ore din 24
(acest tip de monitorizare se face de către agențiile de mediu).
 Metoda GRAVIMETRICĂ - prin aspirație
Determinarea particulelor respirabile din aer
(Ø < 10 microni sau mai mici)

üValorile limită stabilite prin legea nr 104/2011 pentru pulberile în suspensie (PM10 și PM2,5)
Puberi în susensie PM10
• Concentrația maximă admisă este de 50 µgr/m³ aer/lună
(valoarea limită zilnică pentru protecția sănătății umane)
• Concentrația medie anuală este de 40 µgr/m³ aer/an
(valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane)
Puberi în susensie PM2,5
• Concentrația maximă admisă este de 25 µgr/m³ aer/lună
(valoarea țintă anuală pentru protecția sănătății umane)
• Concentrația medie anuală este de 20 µgr/m³ aer/an
(valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane care trebuie atinsă până la 01.01.2020)
Imp!
 Metoda REFLECTOMETRICĂ
Determinarea particulelor respirabile din aer
(Ø < de 10 microni PM10 și mai mici PM2,5)
 Metoda REFLECTOMETRICĂ

• Particulele de carbon ce rezultă din fumat, fum, funingine pot

absorbi pe suprafața lor gaze iritante sau cancerigene cum ar fi
hidrocarburi policiclice aromatice (HPA) de tip benzoapiren (risc
cancerigen, în expunerea pe termen lung).
 Metoda REFLECTOMETRICĂ

METODA REFLECTOMETRICĂ servește pentru măsurarea particulelor de carbon

nearse sau incomplet arse.

ü Expunerea la REFLECTOMETRU (sursă de lumină) evidențiază particulele nearse sau

particulele incomplet arse, care reflectă lumina invers proporțional cu înnegrirea.

ü Intensitatea luminii reflectată de puberile recoltate pe hârtie este invers proporțională cu

gradul de înnegrire a filtrului utilizat.

ü Cu cât gradul de înnegrire a filtrului este mai mare, cu atât indicele de reflexie a luminii
este mai mic și concentrația particulelor arse este mai crescută.
 Lucrări practice

II. Metodele de determinare a

poluanților în stare gazoasă
 II. Poluanții în stare gazoasă

§ Gazele iritante sunt substanțe chimice din atmosferă, care rezultă din diferite
procese naturale sau artificiale și care acționează asupra organismului determinând
tulburarea funcțiilor și structurilor respiratorii.

§ Unele dintre aceste gaze iritante sunt solubile/insolubile în apă și acționează asupra

Ø căilor respiratorii superioare (dioxidul de sulf (SO2)– gaz solubil),

Ø căilor respiratorii inferioare (oxizii de azot – NOx, ozonul și oxidanții fotochimici –

gaze insolubile în apă).
 II. Poluanții în stare gazoasă
Dioxidul de sulf – SO2

Dioxidul de sulf (SO2) este un gaz iritant.

• Este un gaz solubil în apă.
• Se găsește ca atare în aer, ca aerosoli acizi sau adsorbit pe suprafața particulelor.
• Principalele surse:
v erupțiile vulcanice,
v combustii,
v industria textilă,
v industria farmaceutică,
v prelucrarea minereurilor și diferite procese chimice.
vSO2 este considerat indicator al poluării urbane . Face parte integrantă a
smogului de iarnă!!!
 1. Metoda COLORIMETRICĂ –
Determinarea dioxidului de sulf (SO2) din aer
 1. Metoda COLORIMETRICĂ –
Determinarea dioxidului de sulf (SO2) din aer

• Principiul metodei:

§ Dioxidul de sulf (SO2) reacționează cu tetracloromercuriat de sodiu

Þ un ion complex: dicloro-sulfito-mercuriat.
§ Dicloro-sulfito-mercuriat + aldehida formică + pararozanilina*
Þ un complex colorat roșu violet
- de intensitate proporțională cu concentrația de S02.
 1. Metoda COLORIMETRICĂ –
Determinarea dioxidului de sulf (SO2) din aer

• Reactivi:
§ soluție etalon pentru SO2 preparată din sulfit de sodiu Na2SO3
(1 ml corespunde la 10 µg SO2)

§ soluție absorbantă (preparată din clorură de mercur - HgCl2 și

clorură de sodiu - NaCl)

§ soluție de pararozanilină 0,004%

§ soluție de formaldehidă 0,4%

 1. Metoda COLORIMETRICĂ –
Determinarea dioxidului de sulf (SO2) din aer
Recoltarea probelor de aer și modul de lucru

§ Aerul de analizat

Ø se aspiră (sistem cu o pompă și un debitmetru) și

Ø se barbotează într-o soluție absorbantă (10 ml),
Ø printr-un recipient de sticlă = TONOMETRU
(reținerea compusului gazos se face prin barbotarea probei aer într-o soluție
absorbantă, care conține o substanță activă ce absoarbe gazul).
§ Conținutul absorbitorului este trecut printr-un tub colorimetric (Px).
 1. Metoda COLORIMETRICĂ –
Determinarea dioxidului de sulf (SO2) din aer
Recoltarea probelor de aer și modul de lucru

§ Se formeză un compus stabil care se reține în probă:

§ Dioxidul de sulf (SO2) reacționează cu tetracloromercuriat de sodiu

Þ un ion complex: dicloro-sulfito-mercuriat.
§ Dicloro-sulfito-mercuriat + aldehida formică + pararozanilina*
Þ un complex colorat roșu violet
- de intensitate proporțională cu concentrația de S02.
 1. Metoda COLORIMETRICĂ –
Determinarea dioxidului de sulf (SO2) din aer

§ Scara colorimetrică pentru determinarea SO2 – se realizează cu soluția etalon

(din care vom folosi volume diferite + indicatorul de pH):
Nr. eprubetă 1 2 3 4 5 6 Proba

Soluție etalon, ml 0 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 Px

(proba)
Soluție absorbantă, ml 10 9,5 9,0 8,5 8,0 7,5 -
Soluție de pararozanilină, ml 1 1 1 1 1 1 1
Soluție de formaldehidă, ml 1 1 1 1 1 1 1
Concentrația de SO2 0 5 10 15 20 25 ?
 1. Metoda COLORIMETRICĂ –
Determinarea dioxidului de sulf (SO2) din aer

§ Se omogenizează fiecare tub și se lasă în repaus să reacționeze 20 de minute.

§ Intensitatea colorației probei se citește la SPECTROFOTOMETRU - lungimea

de undă de 552 nm!!!

§ Cu valorile extincțiilor obținute pentru etalonare se trasează O CURBĂ.

 II. Metode de determinare a poluanților în stare gazoasă
1. Metoda COLORIMETRICĂ –
Determinarea dioxidului de sulf (SO2) din aer

• Norma - Valorile limită stabilite prin Legea nr. 104/2011 pentru dioxidul de sulf (SO2):

Concentrația maximă admisă (CMA)/24 ore = 350 µg SO2/m³ aer

(valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane)
Concentrația medie anuală = 125 µg SO2/m³ aer
(valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane)
Prag de alertă = 500 µg SO2/m³ aer
(măsurat timp de 3 ore consecutiv, în punte reprezentative pentru calitatea aerului, pentru o
suprafață de cel puțin 100 km² sau pentru o întreagă zonă sau aglomerare)
 2. Metodă colorimetrică
Determinarea oxizilor de azot (NOx)
 II. Metodă colorimetrică
2. Determinarea oxizilor de azot (NOx)

§ Oxizii de azot (NOx)

Ø sunt insolubili în apă
Øajung în concentrații crescute la nivel alveolar
Øoxizii de azot intră în compoziția smogului de vară.
 II. Metodă colorimetrică
2. Determinarea oxizilor de azot (NOx)

§ Monoxid de azot (NO) rezultă din combustii, trafic, fumat.

§ Dioxid de azot (NO2) este un poluant secundar, care rezultă prin oxidare în
prezența luminii sau direct prin combustii la temperaturi foarte mari în
termocentrale sau în interior prin folosirea sobelor cu gaz.

§ Este un compus al smogului fotochimic.

 II. Metodă colorimetrică
2. Determinarea oxizilor de azot (NOx)

§ Recoltarea probei de aer se face prin aspirație.

§ Principiul: oxizii de azot (NOx), în prezența naftil-etilen-diamină,

se colorează în roz-roșu
 II. Metodă colorimetrică
2. Determinarea oxizilor de azot (NOx)

Scala colorimetrică:

§ Se folosesc doar soluția etalon și soluția absorbantă (care are în compoziția sa și

indicatorul de culoare).

§ La concentrații crescute de oxizi de azot (în timpul verii) => compușii de bază
din structura altor poluanți iritanți.

§ Se efectuează o scală colorimetrică cu o soluție etalon.

§ Se compară proba cu scala și se determină concentrațiile.

 Poluanții în stare gazoasă

LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011

Oxizi de azot - NOx
Prag de alertă 400 µg/m³ - măsurat timp de 3 ore consecutive, în puncte reprezentative
pentru calitatea aerului pentru o suprafața de cel puțin 100 km² sau pentru
o întreaga zonă sau aglomerare, oricare dintre acestea este mai mică.

Valori limită 200 µg/m³ NO2 - valoarea limită orară pentru protecția sănătăţii umane

40 µg/m³ NO2 - valoarea limită anuală pentru protecția sănătăţii umane

Nivel critic 30 µg/m³ NOx - nivelul critic anual pentru protecția vegetației
Lucrări practice

MULȚUMESC!