Sunteți pe pagina 1din 4

ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr.

2/2013

EVOLUTIA COMERŢULUI ELECTRONIC ÎN ROMÂNIA

Gheorghe Adămuţe, student


Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
e-mail: gigel.adamute@yahoo.com
Rezumat:
Comerţul electronic a căpătat mărimi extraordinare în actuala perioadă, fiind din ce în ce tot mai solicitat
de către consumatori şi foarte important pentru comercianţi, date fiind tendinţele actuale. Este o formă modernă de
comerţ care nu implică investiţii mari, un magazin electronic presupunând un minim de capital financiar pentru
debut. Ne propunem în cadrul acestei lucrări să analizăm stadiul în care se găseşte comerţul electronic în România
şi să stabilim care sunt tendinţele viitoare.

Cuvinte cheie: comerţul, produse, electronic, piaţa

1. Introducere

De-a lungul timpului, schimbul de produse şi servicii a cunoscut mai multe forme. În economia naturală,
prima formă a schimbului a fost trocul, prin care producătorii îşi utilizau surplusul de producţie pentru a-şi satisface
celelalte nevoi de consum, odată cu adâncirea diviziunii muncii şi a apariţiei producţiei destinate schimbului, acesta
ia amploare. Comerţul propriu-zis ia naştere cu adevărat doar odată cu aparitia banilor si a clasei sociale a
negustorilor,cei care intermediaza trecerea bunurilor de la producători la consumatori şi a cunoscut o creştere
continuă,înregistrând mai multe forme dealungul timpului. Evoluţia pe care a avut-o ulterior societatea a permis
îmbunătăţirea continuă a formelor de comerţ.
Conceptul de comerţ electronic
Comerţul electronic reprezintă acea activitate de cumpărare/vânzare prin intermediul transmiterii de date
la distanţă, activitate specifică politicii expansive a marketingului companiilor comerciale. In România comerţul
electronic a aparut la sfârşitul anului 1999 cunoscând o creştere semnificativă în anul 2002, ajungând în prezent în
faza de maturitate. In prezent în România, se observă că majoritatea firmelor manifestă un interes deosebit în ceea
ce priveşte crearea şi înfiinţarea magazinelor virtuale. Firmele au înţeles că un magazin virtual este soluţia ideală
pentru maximizarea vânzărilor şi a calităţii serviciilor lor. Dorinţa firmelor de a deţine un magazin virtual a rezultat
ca urmare a extinderii infrastructurii de comunicaţii, scăderii preţului de acces la Internet, creşterii numărului de
posesori de calculatoare şi scăderea neîncrederii în comerţul electronic. Segmentele care funcţionează cel mai bine
in comertul electronic se refera la vânzări de PC-uri, echipamente hardware, cărţi şi servicii de turism on-line,
electrocasnice, echipamente sportive si de ce nu mai nou produse alimentare
Ca orice formă de comerţ si comerţului electronic prezintă anumite avantaje si dezavantaje. Dintre acestea
enunţăm:
- internet-ul, mediul prin care comerţul electronic se realizează, este omniprezent, accesibil şi ieftin;
- accesul la resursele oferite de comerţul electronic se poate face printr-o gamă largă de tehnologii
(calculatoare, PDA-uri, telefoane mobile, televiziune digitală, cabine telefonice);
- timpul dedicat cumpărăturilor este redus ;
- pot fi adaptate schemele de plăţi bazate pe card, deja existente;
- nu există limitări geografice;
- intermediarii pot fi eliminaţi din lanţul de aprovizionare;
- stocurile pot fi minimizate sau chiar eliminate prin procese de producţie „just-in-time”.
Singurul dezavantaj pe care îl regăsim este faptul ca spre deosebire de comerţul clasic în cazul comerţului
electronic cumpărătorii nu pot atinge/testa produsele.

2. Provocările şi ameninţările pieţei de comerţ electronic

Principala provocare a pieţei comerţului electronic este câştigarea încrederii clienţilor de a plăti online cu
cardul pentru produsele achiziţionate pe internet. Comerţul electronic presupune derularea online atât a comenzii,
cât si a plăţii. Din păcate în România, majoritatea cumpărăturilor realizate pe internet sunt în continuare plătite
ramburs din diverse motive, cum ar fi lipsa încrederii in magazinul online, în plata online sau obiceiul de a vedea
ceea ce plateşti.
Însă există metode de protecţie care reduc la minim riscul de fraudă în timpul unei tranzacţii online, cum ar
fi serviciul Verified by Visa, bazat pe standardul 3D Secure, în care consumatorii îşi pot înrola cardul inainte de a
face cumpărături pe internet. Acesta presupune stabilirea unei parole personale care va fi utilizată de fiecare dată

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 42 ~
ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr. 2/2013

cand o plată online este efectuată. Astfel, chiar dacă deţinătorul îşi pierde cardul sau îi este furat, Verified by Visa
elimină posibilitatea ca acel card sa fie utilizat fără acordul posesorului.
În plus, în cazul plăţii cu cardul, cumpărătorul îşi poate recupera mai usor banii dacă produsele sau
serviciile nu au fost livrate, au fost livrate greşit sau pachetul este deteriorat. In trecut au existat situatii dificile in
cazul comercianţilor care au dat faliment, iar clienţii platitori cu cardul au recuperat cel mai rapid si usor banii, prin
simpla comunicare cu banca emitenta a cardului.
Piaţa de comerţ electronic este pe calea cea bună în condiţiile în care numărul de magazine online s-a
majorat rapid, metodele de securitate s-au imbunataţit, iar comportamentul romanilor continuă să se schimbe in
sensul ca aceştia işi folosesc tot mai des cardurile pentru plăti de valoare mai mică. De asemenea, există multe oferte
de carduri cu plata în rate şi pentru cumpăraturile online, aceasta făcand mai uşoară achiziţionarea de produse şi
servicii de valoare mai mare, precum electronice şi electrocasnice, călătorii etc.
De asemenea, în ultimul timp tot mai mulţi furnizori de utilităţi ofera consumatorilor posibilitatea de a plăti online,
ceea ce va contribui cu siguranţa la adoptarea mai uşoară a plătilor online de către posesorii de carduri. Nu in
ultimul rand, acceptarea plăţilor online cu cardul de către administraţiile centrale şi locale – taxe si impozite – se
poate traduce într-o simplificare a interacţiunii cetăţenilor cu statul şi într-un grad mai bun de colectare a acestora.
Increderea romanilor in securitatea internetului este foarte scăzută, de inţeles dacă tinem cont ca Romania
se află în top 10 tari din lume la infracţionalitate informatică, acest lucru avand repercursiuni şi comertului online.
Comerţul electronic în România
Volumul comerţului electronic cu plata online a înregistrat la nivelul anului 2012 o creştere de 24% faţă de
anul anterior, ajungând la valoarea de 158,9 milioane euro, conform datelor furnizate de Romcard. Prin platforma
ePayment a fost procesat un volum de 138,8 milioane de euro, lunile cu cele mai mari vânzări fiind mai, iunie şi
iulie când volumul tranzacţiilor s-a ridicat la aproape 14 milioane de euro lunar, se arata într-un comunicat de presa.
Creşterea realizată la nivelul anului 2012 a fost stimulata de o serie de campanii şi promoţii desfăşurate de
jucătorii din industrie. “Creşterea industriei este un fenomen natural, pe măsură ce industria evoluează şi atrage tot
mai mulţi cumpărători iar acest trend va continua şi în următorii ani. În 2012 însă, atât magazinele online, cât şi
procesatorii, băncile şi emitenţii de carduri au implementat campanii de încurajare a comerţului electronic, de
comunicare a beneficiilor plăţii online, cu accent pe securitate şi 3D Secure, precum şi campanii de tip discount.
Primele au oferit clarificări cu privire la mecanismele comerţului electronic, celelalte au oferit un impuls concret de
cumpărare.

Fig.1 Segmentele cu cea mai buna evoluţie in comertul electronic in 2012 [5]

Spre deosebire anii trecuţi, când doar anumite domenii înregistrau evoluţii spectaculoase, în anul 2012
creşterea s-a manifestat în aproape toate domeniile. “Dacă până de curând asistam la creşteri de 20-30-50% sau chiar
mai mari în industrii consacrate, precum turism sau telecomunicaţii, în 2012 s-au înregistrat evoluţii şi pe alte tipuri
de produse, cu utilizare recurentă, semn că are loc o diversificare semnificativă a coşului de cumpărături şi că
achiziţiile online devin o obişnuinţă”, arată Marin Mitroi, Director General Romcard.
Astfel, în 2012, s-au înregistrat creşteri mari la flori - 29,62%, jucării - 23,38%, cadouri -21,26%, produse
IT - 32%. Totodată, internetul se dovedeşte un canal foarte potrivit pentru organizaţiile non-profit, donaţiile online
înregistrând o creştere de aproape 26% în 2012 faţă de 2011.
Valoarea medie a coşului de cumpărături online a înregistrat, de asemenea, o evoluţie pozitivă, de la 58
euro în 2011 la 64 euro în 2012, conform datelor din sistemul ePayment. Cele mai mari valori medii / tranzacţie au
fost înregistrate în turism, software, segmentul IT&C şi cel al jucăriilor, cu 163, 126, 114 şi respectiv 81 de euro. La
polul opus se situează tranzacţiile pentru produse sau servicii în general mai ieftine cum ar fi cărţi, bilete la
spectacole, cupoane de reduceri sau plata de utilităţi al căror cost mediu se situează în jurul valorii de 30 euro.
La nivelul întregului an 2012, cele mai scumpe tranzacţii au fost realizate pentru achiziţia de bilete de avion
– 9700 euro, pachete turistice – 8800 euro şi produse software – 6000 euro. Majoritatea tranzacţiilor au fost
efectuate din România – 59.84%, dar şi din Italia – 14.71%, Spania – 5.82% sau Marea Britanie – 5%.

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 43 ~
ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr. 2/2013

Veniturile din comerţul electronic cu plata online cu cardul, în România, în 2012, au fost de 220 milioane
euro. Creşterea este de 38% comparat cu 2011, totalul fiind de 4,1 milioane de tranzacţii. PayU, fostul ePayment şi
actualmente parte din grupul Naspers, a gestionat tranzacţii de 176,4 milioane de euro. Valoarea medie a
tranzacţiilor a cunoscut o scădere de 8% la 53 de euro, comparat cu 2011. Dar creşterea înregistrată pe toate
segmentele de activitate ne arată o industrie tot mai puternică şi mai stabilă. Segmentele care au cunoscut cea mai
bună evoluţie raportat la numărul de tranzacţii, conform datelor PayU au fost fashion (+ 486%), donaţii (+111%),
servicii (+54%) şi flori (+51%).
Cumpărătorii sunt dispuşi să aloce bugete mai mari când vine vorba de pachete turistice şi bilete de avion
(809 RON), software (744 RON), IT&C (541 RON), jucării (340 RON), donaţii (334 RON) şi fashion (240 RON),
acestea fiind domeniile cu cel mai mare coş mediu de cumpărături. Valorile sunt medii.
Potrivit reprezentanţilor PayU, în 2014 piaţa va fi influenţată de trei factori principali: intrarea unor noi
jucători importanţi în industrie, consolidarea afacerilor comercianţilor activi atât ca urmare a îmbunătăţirii calităţii
serviciilor cât şi a campaniilor de marketing implementate, precum şi diversificarea metodelor de plată.

Fig. 2 Evoluţia e-commerce in 2012, in Romania [4]

Plata utilitaţilor este cel mai utilizat serviciu de comerţ electronic in Romania, 42,8% dintre cei care au
facut cumparaturi pe internet in ultimele şase luni platindu-şi online impozitele si facturile la telefonie, curent, gaze
ori cablu, potrivit unui studiu realizat in luna februarie a acestui an de catre compania de cercetare Daedalus
Millward Brown pe un eşantion de 600 de respondenţi.
Cifrele sunt similare cu cele din editia din octombrie 2011 a studiului Daedalus Millward Brown, cand
43,4% dintre românii cu acces la internet spuneau ca în ultimele şase luni şi-au platit utilitatile pe internet.
Locul al doilea este ocupat de produsele de imbracaminte/incalţaminte (38%), ulterior aflandu-se produsele
electronice (37%) şi cosmetice/parfumurile (34%).
Pe de altă parte, la fel ca şi în 2012, românii cumpara cel mai puţin de pe internet produsele alimentare
(7,2%), cele sportive (6,8%), muzica şi filme (6,3%).

Fig.3 Distribuţie Magazine Online în România 2012

De altfel, singura modificare semnificativă faţă de ediţia din 2011 este scăderea numărului celor care au
cumpărat bilete de avion. Astfel, dacă în februarie anul acesta, în jur de 10,4% dintre respondenti au afirmat ca şi-au
cumpărat online bilete de avion în ultimele şase luni, în octombrie 2012 procentul era de 18,6%.

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 44 ~
ECOSTUDENT - Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr. 2/2013

Studiul a fost realizat de catre Daedalus Millward Brown pentru ecomTIM, pe un eşantion reprezentativ de
600 de respondenti din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, care au acces la Internet. Interviurile
au fost realizate online, in perioada 02-08 februarie 2013, cu membrii panelului online Daedalus New Media.

3. Emag-cel mai important jucător pe piaţa comerţului electronic

Cuvântul „eMAG” provine din electronic si magazin.


S-a lansat în 2001 ca un magazin online de sisteme de calcul şi produse de birotică cu o gamă redusă de
produse. Dezvoltarea permanentă a dus la mărirea gamei de produse ofertată, dublarea competenţelor de consultanţă
şi implementarea de soluţii complexe. Triplarea afacerii an după an a atras şi mărirea accelarată a echipei şi
schimbarea sediului de patru ori în cinci ani.
eMAG se numără printre deschizătorii pieţei de comerţ electronic din România. Calitatea serviciilor oferite
şi orientarea către client au propulsat eMAG în poziţia de lider pe piaţa vănzărilor online. Cu o echipă de
aproximativ 250 de angajaţi, eMAG are un portofoliu în care se regăsesc atât produse şi soluţii IT şi de comunicaţii,
cât şi echipamente electronice high-end.
Prin activitatea pe care o desfăşoară, eMAG susţine dezvoltarea forţei de muncă din România, oferind mai
multe locuri de muncă de înaltă specializare, într-o industrie în plină evoluţie. Compania contribuie la formarea de
specialişti în domenii asociate comerţului online, de la programare, project management, până la marketing,
comunicare şi vânzări, arii în care posibilităţile de specializare în învăţământul românesc sunt limitate.
eMAG şi-a început activitatea în anul 2001 ca un magazin online de sisteme de calcul şi produse de
birotică. În anul 2009, 51% din acţiunile companiei au fost cumpărate de Asesoft. În anul 2008, eMAG avea
aproximativ 1.250.000 de vizite lunar, şi deţinea o cotă de piaţă de 70% din comerţul online din România. În
octombrie 2009, compania avea 700.000 de vizitatori unici pe lună. eMag deţine şi 6 showroom-uri, în Bucuresti,
Iaşi, Ploiesti, Cluj-Napoca şi Constanta.
În aprilie 2009, Asesoft Distribution a preluat pachetul majoritar de 51% al eMAG, pentru o sumă de sub
10 milioane de euro.
eMAG.ro a înregistrat in anul 2012 o cifră de afaceri de 145 de milioane de euro, sub estimarile companiei
de 150 de milioane de euro. Pentru anul 2013, oficialii companiei estimează o crestere a veniturilor, până la 180
milioane de euro.
Cu o cota de piaţa de 70% in comerţul online din România, eMAG este cel mai mare magazin din Sud
Estul Europei dupa cifra de afaceri: în 2010, vânzările eMAG au fost de 12 ori mai mari decat toate vanzarile online
din Bulgaria.
1,3 milioane de comenzi a înregistrat eMAG în anul 2012, de peste 300 de ori mai mult decât în urmă cu 10
ani. Dacă în 2002, către magazinul online eMAG au fost plasate 4.300 de comenzi, numarul acestora s-au majorat
exponenţial, inregistrându-se 42.000 in 2005, pentru că numarul acestora să crească la 370.000 in 2008 şi la 1,3
milioane anul acesta. eMAG este deţinuta de grupul Naspers, unul dintre cei mai mari jucători globali din online,
care a preluat la sfârşitul lunii iulie 70% din actiunile eMAG.ro. Iulian Stanciu are 21,6% din acţiuni, iar Radu
Apostolescu 8,4%.
Compania eMAG operează şapte showroom-uri în România: Bucureşti, Iaşi, Ploieşti, Cluj, Timişoara,
Constanţa, Craiova şi Brasov.

4. Creştere importantă pentru comerţul electronic cu plata online in 2012

Comerţul electronic cu plata online prin Romcard, principalul payment gateway din Romania, a crescut in
2012 cu 38% fată de anul 2011, ajungând la valoarea de 220 de milioane euro şi un numar de 4,1 milioane de
tranzactii. Dintre acestea, în sistemul PayU au fost inregistrate tranzacţii în valoare de 176,4 milioane euro.
Anul 2012 a fost anul în care comerţul electronic şi-a mărit ritmul de creştere. Dacă în 2009 volumul
plăţilor online a crescut cu 75% faţă de anul anterior, în 2011 creşterea a fost de 24%, aceeaşi tendinţă
manifestându-se si la nivelul numărului de tranzacţii. În 2012 însă, fată de 2011, comerţul electronic a cunoscut o
evoluţie mai bună, de 38% raportat la valoarea totala şi 51% raportat la numarul tranzacţiilor. În ceea ce priveste
valoarea medie a tranzacţiilor, aceasta a cunoscut o scadere de 8% de la 58 euro la 53 de euro, conform Romcard.
“Dinamica tranzacţiilor in 2012 a fost interesantă. Scăderea valorii cosului mediu se datorează în primul
rând creşterii cu 60% a numărului de tranzacţii în lei, care au, în mod normal, o valoare mai mică. Acest lucru
dovedeşte, în primul rand, o gamă largă a ofertei de produse şi o evolutie pozitivă cu privire la majoritatea
segmentelor de piaţă. În acelaşi timp a crescut gradul de adopţie a metodelor online de plată în rândul
consumatorilor. Observăm aceasta tendinţă mentinându-se şi în cursul acestui an, la finalul căruia se estimează sa
ajungă la un volum de 286 milioane de euro, corespunzător unui număr de peste 5 milioane de tranzacţii”.

Editura „ACADEMICA BRÂNCUŞI” Târgu Jiu, ISSN 2343 –7936, ISSN-L 2343 –7936

~ 45 ~

S-ar putea să vă placă și