Tema și viziunea despre lume în

romanul realist, obiectiv, balzacian

„Enigma Otiliei”
Autor. Operă.

George Călinescu se încadrează în seria personalităţilor româneşti de tip enciclopedic.

Este un spirit polivalent, critic şi istoric literar, biograf, eseist, romancier, poet,
dramaturg de la sfârşitul perioadei interbelice şii începutul perioadei contemporane.
El scrie volume de versuri: „Poezii”, „Laudă lucrurilor”, romane: „Cartea nunţii”,
„Enigma Otiliei”, „Bietul Ioanide”, „Scrinul negru”, piese de teatru: „Şun sau calea
netulburată. Mit mongol.”, „Ludovic al XIX-lea”, critică literară: „Istoria literaturii
române de la origini până-n prezent”, „Viaţa lui M. Eminescu”, „Opera lui Mihai
Eminescu” etc. Ca şi particularităţi ale prozei sale amintim: crearea personajelor
tipologice (expresii ale unor trăsături de caracter): avarul, îndrăgostitul, nebunul,
intelectualul, etc, adoptarea metodei balzaciene (tehnica detaliilor, utilizarea
descrierilor: arhitecturi, clădiri, vestiimentaţie etc.), aplecare spre monumental,
grandios, îmbinare de realism şi modernism (relativismul).

1.Încadrare

Romanul este o specie a genului epic, de mare întindere, cu mai multe personaje
principale, cu mai multe conflicte şi planuri narative. „Enigma Otiliei” este un roman
realist, obiectiv, balzacian. Este realist prin prezentarea veridică a evenimentelor, prin
precizarea indicilor temporali şi spaţiali, prin tehnica detaliului: „Într-o seară de la
începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele 10”, Felix Sima soseşte în Bucureşti.
Este un roman obiectiv prin utilizarea persoanei a III-a, prin prezenţa naratorului
obiectiv, omniscient, omniprezent, heterodiegetic. Perspectiva narativă este una
heterodiegetică în principal, cu viziunea „dindărăt” dar mai avem pasaje în care apare
naratorul homodiegetic, Felix Sima, în ipostaza de martor al evenimentelor. „Enigma
Otiliei” este şi un roman de factură balzaciană (după prozatorul realist francez Honoré
de Balzac) prin utilizarea unor motive literare specifice creatorului francez: motivul
moştenirii (averea lui Costache Giurgiuveanu), ideea paternităţii (Moş Costache/ Moş
Goriot), relaţiile familiale conflictuale şi degradate, tehnica detaliilor: “Într-o seară, de
la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele 10, […] în strada Antim, venind
dinspre strada Sfinţii Apostoli….”. Tot amănunţit sunt descrise şi fizionomiile, coafurile,
îmbrăcămintea, gesturile, interioarele şi exterioarele caselor şi străzile.

2.Temă. Apărut în 1938, romanul prezintă, în manieră realistă, viaţa burgheziei

bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, accentuând problematica familiei,
moştenirii şi pe cea a paternităţii. O secvență ce surprinde tema familiei este cea
inițială, cea a jocului de cărți, când Felix intră pentru prima oară în casa lui moș
Costache și întâlnește toate personajele, autorul folosind acest prilej pentru o
caracterizare inițială elementară a acestora. Tema moștenirii este firul roșu al
romanului, cuprinzând în jocul ei o mare parte din personaje (familia Tulea) și are ca
punct culminant secvența în care Stănică sustrage banii moșului de sub saltea,
provocându-i acestuia un șoc ce îl va ruina.

Viziunea despre lume a lui Călinescu este una realistă. Literatura este un
document al epocii, ea surprinde aspecte din viața cotidiană pe care încearcă
să o reflecte cât mai detaliat și mai nuanțat. Viziunea aceasta o depășește pe
cea a realismului clasic, pentru că  naratorul  obiectiv  evoluează într-un narator
–comentator, care, “în loc să înfăţişeze realitatea, o studiază pe probe de
laborator”( Nicolae Manolescu).

3.Elemente de structură

Titlul. Titlul iniţial a fost „Părinţii Otiliei” ilustrând motivul paternităţii, de factură

balzaciană. El a fost schimbat, enunţând o trăsătură importantă de caracter a eroinei.
Otilia este enigmatică iar taina ei este interpretată în mod diferit de fiecare dintre
personaje (relativizarea imaginii), ceea ce conferă romanului o notă de modernitate.

Compoziţie. Romanul este alcătuit din 20 de capitole, acţiunea desfăşurându-se pe

două planuri narative: unul urmăreşte problema moştenirii lui Costache Giurgiuveanu
iar celălalt destinul tânărului Felix Sima. În incipitul romanului sunt conturate bine
detaliile spaţiale şi temporale: într-o seară de iulie anul 1909, „cu puţin înainte de
orele 10”, Felix Sima, „un tânăr de vreo 18 ani, îmbrăcat în uniformă de licean” soseşte
pe strada Antim din Bucureşti. Aceasta este descrisă minuţios, prin prezentarea
amănuntelor arhitecturale din stiluri diferite, care o fac să pară „o caricatură în moloz
a unei străzi italice”. Ni se prezintă apoi, în mod detaliat exteriorul şi interiorul casei
lui Costache Giurgiuveanu, sugerând un anumit gust estetic: imitaţii ieftine, intenţia
de a impresiona prin grandoare, vechimea clădirii şi a lucrurilor, uşa de lemn umflat şi
descheiat etc. Proprietarul imobilului este un „omuleţ subţire şi puţin încovoiat” ce se
comportă bizar faţă de Felix, simulând uitarea: „nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc.”
Apoi Călinescu adună toate personajele în salonul lui Costache, prilej cu care Felix le
observă în detaliu iar cititorul este familiarizat cu ele. Astfel, averea lui Giurgiuveanu,
tutorele lui Felix, este vânată asiduu de clanul Tulea, alcătuit din următorii membrii:
Aglae, sora bătrânului, Simion, soţul ei senil, copiii Olimpia, Aurica şi Titi. La aceştia se
adaugă şi Stănică Raţiu, care, pe lângă planul de a obţine zestrea Olimpiei prin
căsătorie, aspiră şi la averea lui moş Costache. Acesta întruchipează tipul avarului dar
este umanizat de sentimente paterne pentru Otilia, a cărei înfiere o tot amână din
zgârcenie. Deşi clanul Tulea aştepta moartea bătrânului pentru a-şi însuşi moştenirea,
Stănică se dovedeşte mai abil , fură banii bătrânului, fapt care-i cauzează acestuia
moartea. Cel de-al doilea plan al romanului urmăreşte procesul de formare al
tânărului Felix, rămas orfan şi dat în grija tutorelui său. El doreşte să devină medic şi
urmează cursurile universitare. Se îndrăgosteşte de Otilia Mărculescu rivalizând cu
Leonida Pascalopol un moşier de viţă nobilă, generos, modest, plin de bunătate, bun
gust şi rafinament care dezvoltă pentru Otilia dragoste paternă împletită cu
prietenie. Finalul consemnează destinele personajelor: Otilia se căsătoreşte cu
Pascalopol în străinătate apoi divorţează şi devine nevasta unui conte. Felix ajunge
profesor universitar, medic de prestigiu, autor de tratate de medicină, bine căsătorit.
Mânat de amintiri, Felix revede casa lui moş Costache, înnegrită de vreme, nelocuită şi
curtea năpădită de scaieţi şi-i răsună limpede în urechi cuvintele bătrânului din prima
zi: „Aici nu stă nimeni.”

4.Statut personaje

Personaj realist şi modern, Otilia este o tânără de optsprezece ani, fata celei de-a
doua soţii a lui Costache Giurgiuveanu, femeie frumoasă şi bogată care murise de
supărare şi-i lăsase lui toată averea, împreună cu îndatorirea creşterii Otiliei, rămasă
de mică fără mamă. Costache iubeşte „fe-fe-tiţa” dar avariţia îl împiedică s-o înfieze
oficial şi astfel să-i asigure un viitor. Otilia Mărculescu este un personaj principal  şi
totodată un personaj eponim (care dă numele operei). Ea este tipul feminităţii
misterioase şi controversate, „eroina mea lirică” în viziunea autorului.

5. Trăsături personaje

În conturarea personajului, Călinescu utilizează tehnica modernă a reflectării,

imaginea ei fiind relativă, privită din mai multe unghiuri de vedere. Astfel că
personalitate ei este una ambiuguă şi enigmatică. Moş Costache o sorbea umilit din
ochi, iubind-o foarte mult pe „fe-fe-tiţa” lui, Pascalopol o admiră şi o consideră o
„fiinţă gingaşă”, „o ştrengăriţă”, „o artistă” sau „o floare rară”. Pentru Aglae însă, ea e
„o fată fără căpătâi”, „o dezmăţată”, „o stricată”, catalogări izvorâte din răutate şi
invidie. Tot admirativ o caracterizează şi Stănică Raţiu: „Nostimă fată, Otilia”,
„deşteaptă fată”, dar „şireată”. Aurica o urăşte şi o invidiază pentru că are succes la
bărbaţi. Otilia are capacitatea de a se autocaracteriza în mod lucid: „Sunt foarte
capricioasă, vreau să fiu liberă! Mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată … eu
sunt o zăpăcită…” Este deci o fire contrastantă cu alternanţe între teribile copilării
(aleargă desculţă prin iarbă) şi raţiune rece şi profunzime în gândire, între faptul că
este împrăştiaţă şi dezordonată dar totuşi înţelegătoare şi plină de tact în
comportamentul faţă de moş Costache şi faţă de răutăţile clanului Tulea. Otilia
întruchipează şi misterul sufletului feminin: tânără inteligentă, cu sensibilitate
artistică, cu atracţie către lux şi călătorii, fascinantă şi imprevizibilă, împrăştiată şi
visătoare, matură prin felul în care judecă relaţia cu Felix. Cei doi bărbaţi (Pascalopol
şi Felix) sunt tulburaţi şi ei de această complexitate.