Interviu Jacques Schotte cu Leopold Szondi

Jacques Schotte îl intervievează pe Leopold Szondi pentru postul public de radio și televiziune
(BRT), pentru o emisiune în limba neerlandeză (interviu ce este încărcat pe Youtube în anul 2017 de
Robert Maebe)

**********

(Traducere 2020)

Schotte: Domnule Szondi,v-ați denumit domeniul de cercetare ”Analiza Destinului”. Această

analiză face desigur trimitere la psihanaliza lui Freud, însă pe de altă parte în centrul ei se află
conceptul de destin. Cum ați parafraza acum în opinia dumneavoastră acest concept al destinului?
Szondi: Da, deseori am fost întrebat cum ajunge un medic instruit în domeniul științelor naturii
să se ocupe de destin în locul medicinei. Pentru că destinul nu este totuși uu organ, el nu se poate
asculta, nu poate fi supus percuției medicale, nu poate fi sondat. Ce legătură are medicul, doctorul, cu
destinul? Însă eu eram de altă părere. În primul rând eu provin dintr-o familie, în care doisprezece frați
s-au căsătorit. Și am văzut că alegerea determină destinul. Și drept urmare m-am ocupat în principal cu
probleme legate de alegere, pentru a cerceta cu adevărat destinul. Astefel am ajuns la această definiție:
destinul reprezintă ansamblul tuturor posibilităților existenței, dintre care omul poate alege. Nu
întotdeauna ar putea alege. Important este ca destinul să nu fie pur și simplu unic, ci să conțină mai
multe forme de existență. Acesta a fost principiul fundamental al Analizei Destinului. Iar al doilea
principiu a fost faptul că putem alege. Destinul (Analiza Destinului) nu este așadar o știință
determinată, pentru că ea crede în libertatea voinței.
Schotte: Da, astfel ați accentuat deja că inclusiv descendența dumneavoastră personală a jucat
propiul rol în contextul întregii concepții. Însă, nu este adevărat că și lecturarea personajelor lui
Dostoievski au cristalizat aceste raționamente cu privire la posibilitățile multiple?
Szondi: Este adevărat. 1911 a fost anul în care am citit aproape toate operele lui Dostoievski.
Și apoi m-am întrebat, cum ajunge un scriitor să prezinte în un mod simplu și sincer criminal și sfinți ca
pe eroi de roman? Și atunci mi-am format propia teorie, anume că în Dostoievski însuși trebuie să existe
criminali și sfinți, pe care apoi Dostoievski i-a transpus către exterior în operele sale. Mai târziu a
apărut biografia lui Dostoievski, care a fost scrisă de un scriitor ruso-francez, cred că Troyat (Troyat,
1940).
Schotte: Troyat,da. (Henri Troyat, născut sub numele de Lev Aslanovitch Tarassow, a publicat
în 1940 biografia lui Dostoevski).
 Szondi: Da, nu-i așa? Iar acesta a spus într-adevăr că începând cu secolul al 17-lea în familia
lui au fost în principal criminali și sfinți. De exemplu, el a avut o strămătușă care și-a ucis soțul, iar
câțiva membri ai familiei Dostoievski au fost tâlhari și criminali. Însă au fost și sfinți, care au construit
biserici și au făcut alte fapte similare, iar aceștia apar în romanele lui. În Frații Karamazov întruchipați
de starețul Zosima sau de Alioșa pe de o parte și de Verjakov pe de altă parte. Pe atunci eram încă atât
de temerar încât am prezentat întreaga poveste odată, în cadrul unei întâlniri, ca pe o alegere a eroilor
de roman. Efectul a fost straniu, aproape ca astăzi față de Analiza Destinului. Au fost câteva persoane
pe care l-a entuziasmat această idee, însă majoritatea au fost împotriva ei și au spus că este o plăsmuire
diabolică a creierului. Cam acesta a fost și efectul când am scris ulterior Analiza Destinului. Aceasta a
fost de fapt experiența de la care am plecat. A doua experiență a fost după cinci ani în Viena, unde eram
medic militar, locotenent, într-un spital. Acolo am avut o afinitate față de o doamnă care era blondă, cu
descendență saxonă, creștină și profesoară de limbi străine. Și m-am îndrăgostit foarte tare. Și după
câteva săptămâni mă trezesc cu din vis, din somn, am visat. Și anume astfel ”Părinții mei vorbesc despre
fratele meu vitreg, despre cel mai mare frate, care era și el medic, care se afla tot în Viena și care s-a
îndrăgostit tot în Viena. Iar femeia era tot blondă, cu descendență saxonă și chiar profesoară de limbi
străine și creștină”. Acest lucru m-a șocat atât de tare, încât mi-am spus oare este posibil să repet
destinul fratelui meu, sunt o reproducere a fratelui meu? Ce am făcut? La ora șase m-am trezit, m-am
prezentat la raport și am plecat înapoi, m-am întors la regiment. De atunci nu am mai auzit nimic despre
această femeie.
Schotte: Covalescența se încheiase.
Szondi: Da, asta este, acest vis m-a preocupat foarte tare în cadrul autoanalizei mele, pe care
am făcut-o ulterior într-un hotel de munte, unde am zăcut întins pe o canapea timp de patru pănă la șase
ore. Iar acest vis, adică egalitatea între destinele a doi frați,(de) care cu siguranță nu erau conștienți. Eu
nici nu mă născusem când s-a întâmplat povestea asta cu fratele meu. Se întâmplase cu treizei de ani
înaintea mea.
Schotte: Da, mi se pare foarte importantă și similitudinea cu Freud. Așadar, inclusiv
observarea proiilor vise, care apoi este continuată într-o autoanaliză, este esențială pentru dezvoltarea
întregii concepții.
Szondi: Da, da, este adevărat. Da!
Schotte: Iar pe de altă parte, a contribuit cu siguranță, exact ca în cazul lui Freud, și
experiența clinică. Adică experiențele clinice, din rândul pacienților tratați, raționamentele similare...
Szondi: Eu eram un medic foarte tânăr. Și a venit o femeie cu soțul ei la cabinetul meu, iar
femeia mi-a povestit că, dacă îi dă medicamente copilului, are ideia obsesivă că își otrăvește propiul
copil. Dacă îi dă dulciuri copilului, crede că otrăvește copilul. Dacă are oaspeți și le dă dulciuri, o
chinuie gândul că de fapt a otrăvit aceste persoane. Și apoi mă întreabă: “Spuneți și dumneavoastră, ați
mai văzut vreo femeie care să se preocupe de asemenea prostii?”. Și atunci i-am răspuns: “Uitați, de
mai mulți ani vine o femeie în vârstă la mine la consultații. Iar această femeie are aceleași idei
obsesive ca și dvs. Ea crede de exemplu, atunci când oamenii beau apă de la ea, că apa este otrăvită. Și
mai crede că, dacă oamenii cumpără cereale de la magazinul ei de cereale, ea va otrăvi tot satul.”
Bărbatul care stătea lângă femeie și care nu scosese niciun cuvânt până atunci mi-a răspuns: ”O cunosc
pe această femeie.” ”Cum așa?” ”această femeie este mama mea.” Apoi am văzut că familia aleasă de
este el și că ea se poate întoarce în descendenți. Însă exemplul meu cu acest vis îmi arată foarte clar că
se poate opune rezistență cu Eul împotriva acestei condiționări familiale a alegerii. Mai exact rezistența
de a nu alege. Apoi m-am întors la regiment.
Schotte: Da, cred că astfel ne-am făcut o imagine clară despre experiențele incipiente și
momentele motorii ale Analizei destinului. cum evoluează apoi lucrurile, întreaga disciplină ca direcție
efectivă de cercetare. Cred că mai întâi accentul se pune pe istoria familiei și apoi urmează așa-numitul
Test Szondi.
Szondi: Da. Multă lume crede că testul a fost înaintea Analizei Destinului. Și asta nu e
adevărat. Deja această experiențe arată că Analiza Destinului a apărut de fapt mai devreme decât
decât Testul (Szondi, 1947). Testul, istoria testului este foarte simplă. Pentru că a trebuit să stabilesc
condiâionalitatea, sau să zicem moștenirea sau partea de moștenire a aalegerii, a fost nevoie să fac
arbori genealogici. Iar acești arbori genealogici consumă foarte mult timp. Am făcut un arbore
genealogic împreună cu mulți medici, iar aceasta a durat mai mult de un an.
Și atunci mi-am spus, cum ar fi dacă în locul arborelui genealogic aș arăta oamenilor imagini
(fotografii) clinice și i-aș lăsa să aleagă.
Schotte: Aha.
Szondi: În mod surprinzător, mi-a reușit imediat. Ceea ce a durat foarte mult a fost alegerea
imaginilor. Al doilea lucru a fost descifrarea testului, adică ce înseamnă această alegere. Și astfel am
ajuns la concluzia că orice alegere de orice categorie descoperă atât caracteristici patologice, cât și
caracteristici sănătoase.
Schotte: Se poate da un exemplu anume care să ilustreze cum s-au făcut alegerile? Așadar cum
alegerea imaginii unui bolnav drept plăcută se află în legătură cu anumite caracteristici, inclusiv
sănătoase sau chiar caracteristici profesionale în cadrul unei familii?
Szondi: Un matematician extrem de nevrotic. Pe atunci era încă nevrotic, el și-a imaginat că
este cel mai mare matematician din lume. Avea douăzeci și unu de ani, a înțeles într-adevăr multă
matematică și era un bun matematician, însă nu era nici primul și nici cel mai mare. Iar acest bărbat a
ales drept plăcute șase sau cinci imagini de tipa paranoid. Nici măcar o imagine nu a considerat-o
antipatică de la paranoici. În schimb, trebuie spus că a respins imaginile catatonice și epileptice.
Apoi am făcut arborele genealogic și în realitate am descoperit persoane sever paranoice în
familia lui, pe care așadar le alesese în mod inconștient în cadrul testului. Ba chiar mai mult, am găsit un
psihiatru extrem de renumit în aceiași familie.
Schotte: Și astfel, se creează așadar o legătură între paranoic și megaloman, ceea ce știm.
Însă și anumite alegeri profesionale precum matematica sau psihiatria, în cazul în care acestea sunt
posibilitățile pozitive opuse acesti posibilități de tulburare de tip paranoid.
Szondi: Da, însă din nou, a fost vorba despre o muncă colosală, mă refer la crearea
”cercurilor” profesionale și stabilirea corelației între ”cercurile” profesionale și ”cercurile” de boală.
Astfel s-a demonstrat, că așa-numitele persoane care suferă de crize...
Schotte: Aha.
Szondi: De exemplu epilepticii.
Schotte: Precum Dostoievski.
Szondi: Precum Dostoievski, acestea sunt persoanele care au o relație exactă cu religia, sau
cum spun eu, morbus sacer – cum s-a numit epilepsia în trecut – are o relație extrem de intimă cu homo
sacer, așadar cu omul sfânt.
Foarte mulți preoți, multe călugărițe, provin din familii în care apar (există) persoane care
suferă de crize. Bineînțeles că nu întotdeauna epileptici, ei pot avea migrene, sau pot suferi de crize de
astm, inclusiv persoane bâlbâite – bâlbâitul aparține și el acestui ”cerc” de persoane care suferă de
crize. Astfel,
 Schotte: Aham.
Szondi: S-a văzut foarte clar, că strămoșii care suferă de crize, îl determină pe om în ceea ce
privește profesia, în sensul alegerii profesiilor sfinte, de călugăriță, călugăr, medic, deseori chirurg.
Schotte: Sau chiar judecător.
Szondi: Sau chiar judecător sau procuror.
Schotte: Oameni ai legii.
Szondi: Și pentru că, în realitate, criza este un act ucigător,
Schotte: Aham.
Szondi: ...spun că atitudinea ucigătoare poate fi schimbată cu o atitudine etică, morală,
religioasă înaltă. Iar în acest sens, polaritățile sunt prezente peste tot.
Schotte: Întotdeauna posibilități...
Szondi: patologice - pozitive
Schotte: și negative.
Szondi: Cele pozitive sunt profesiile și cele negative sunt desigur bolile. Mulți psihiatri provin
din familii în care multe persoane sunt paranoice. În acest sens, cunosc doi profesori, psihiatri de
renume mondial, în cazul cărora, există în familie o serie întreagă de cazuri de schizofrenie, schizofrenie
paranoidă. Astfel că, aș putea spune că ceea ce se moștenește genetic este atmosfera în care se dorește să
se lucreze sau în care se poate lucra bine. Atmosfera, căutarea atmosferei sau să spunem spațiul
profesional, cu miros, cu zgomot, se caută întreaga ”punere în scenă”, de aceea psihiatrii se simt foarte
bine într-o instituție. În schim, cei care stau doi-trei ani într-o instituție după ce devin psihanaliști, si
pleacă în lume și nu doresc să știe nimic despre psihoze, aceștia nu sunt psihiatri adevărați. Aceștia sunt
psihanaliști. Ei sublimează în profesie probabil ceva total diferit.
Schotte: Cred că aici ajungem poate deja la principiul întregii configurații a testului. Așadar,
vedem că există o legătură între boli, boli psihice sau așa-numite boli mintale sau tulburări de dispoziție
pe de o parte, și posibilități pozitive ale unei înclinații către anumite profesii, pe de altă parte.
Szondi: Da.
Schotte: Și totodată ați spus deja, ați făcut trimiterea către psihanaliză. Atunci se poate spune
că, principiul psihanalizei constă și în faptul că în orice boală mintală, sau tulburare de dispoziție, sau
boală nervoasă există o anumită problemă ce ține de natura omului în general, și că acest principiu
revine în Analiza Destinului, însă este extins către întreaga psihiatrie.
Szondi: Este adevărat. În principal, atunci când se analizează sistemul meu pulsional.
Schotte: Da.
Szondi: Am preluat sută la sută psihanaliza lui Freud. Între cele două dorințe pe care le
accentuează Freud, mai exact dorința vieții sau dorința iubirii și dorința morții, eu am făcut numai două
nevoi instinctuale, sau așa cum am spus noi, un vector și două nevoi. Nevoia de a trăi și nevoia de a
ucide. Însă la noi, acestea sunt numai două din opt nevoi. Și apoi am luat în considerare în sitemul
pulsional încă șase nevoi cu titlul de nevoi instinctuale. Astfel, de exemplu, nevoia de a ucide, nevoia de
furie, ură, mânie și răzbunare, precum și nevoia de conțtiință. Sau ceea ce se vede și ceea ce se ascunde.
Sau a integra ceva în sine, așadar identificare, prin introiecție, dar a nega acel ceva. Apoi...
 Schotte: Proiecția
Szondi: Proiecția.
Schotte: De aici...
Szondi: Ceva transpus în afară. Și dublare. ”A fi totul” de exemplu. Și apoi strarea depresivă
și aderența anală depresivă. Și apoi, bineînțeles, cramponarea, atașamentul de cineva și detașarea. Două
câte două nevoi, provin parțial de la Freud, parțial de la Imre Hermann (Hermann, 1943). Ultimele
două au început deja la Hermann în Budapesta, mai exact sub formă de cramponare și a merge în
căutare.. Nu am pornit de la instinctul lui Hermann, așa-numitele insticte primare, ci de la psihiatrie. Am
spus că depresia vine atunci când nu se poate atașa, și se poate merge în căutare, pentru că s-a pierdut
obiectul. Iar cramponarea, pe care Hermann o accentuează atât de tare, este îndepărtată de copilul mic.
Această cramponare înseamnă a avea stabilitate. Iar opusuleste instabilitatea.
Schotte: Iar aceasta este în legătură cu bolile maniaco-depresive.
(urmează un rezumat, în neerlandeză, făcut de Schotte)
Szondi: Așadar, primul pas, a fost în realitate faptul că am transformat tablourile clinice
psihiatrice în imagini foto. Acest pas a fost determinant în legătură cu utilitatea testului. Mai târziu însă,
am văzut că prin acest test se paote explora semnificativ mai mult decât se poate facenumai printr-un
diagnostic psihiatric. Ba mai mult, am văzut că diagnosticul psihiatric este frecvent superflu. Omul
bolnav are mai multe diagnosticeși omul sănătos are mai multe hobby-uri pe care le-ar putea practica cu
titlui de profesie. Și de aici constatarea că omul nu are o soartă, așa cum se acceptă la modul general.
Pasul următor a fost că am împărțit nevoile în două tendințe, tendințe pozitive și tendințe negative. Astfel
că modul meu de gândire a devenit treptat dialectic.
Din dihotomii, din polarități trebuie creat un psincipiu terț, care este nou. Și aceasta este de
fapt Umanul.faptul că din dihotomii, din dialectică despre cum am construit omul, se face ceva nou.
Eram ca într-un tunel înăuntru. Și când am ieșit din acest tunel, am încercat să recunosc lume, să o
apreciez...și ce am văzut? Lumea, și asta s-a întâmplat dupa 63, 65 de ani, atunci am scris ultima carte, a
cincea carte despre analiza destinului, lumea era complet diferită. Femeile erau bărbați iar bărbații au
devenit femei. Ei poartă blănuri, părul lung, și așa mai departe. Însă nu este vorba despre asta. Acest
aspect, această inversiune este tolerabilă. Oribile erau războiele de peste tot. Luai un ziar în mână și
peste tot se vorbea despre război, război, război.
Și atunci mi-a venit în minte Cain. Dispoziția ucigașă a lui Cain. Atunci m-am preocupat mai
mult de Cain, mai ales am centralizat legendele despre Cain, în primul rând legendele iudaice, apoi
legendele siriene, legendele persane, apoi și legendele grecești si latine, pe care le-am citit. (Legendele
evreilor, a se vedea L.Szondi, Cain structura răului p.48, p. 173 – centralizate de Bin Gorion
Berdcyzewsky Micha Joseph), apoi legendele siriene – scrierea siriană provenind din secolul al 5-lea
sau al 6-lea ”Peștera comorii” (Sirul, 1927) – a se vedea L.Szondi, Structura răului, Huber 1969 p.24
și următoarea).
Și atunci s-a dovedit că Cain era un geniu. De exemplu, el a descoperit capitalismul. Ceea ce,
la acel moment, a fost o performanță foarte mare, prin faptul că a construit garduri și în acest mod a
accentuat faptul că, ”Acesta este al meu”. Și similar, în același mod, a determinat de fapt multe (alte)
gânduri similare. Bineînțeles și gânduri criminale.
Schotte: Și cum vine apoi diferența față de Moise? Moise era și el tot un Cain.
Szondi: Și apoi, când Cain (Szondi, 1969) era terminat, sau când mai lucram încă la Cain, am
văzut întotdeauna că de fapt atitudinea ”cainiană” se află în Moise la fel de mult ca în Cain. Se poate
spune că, instinctul primar din toți oamenii, așadar inclusiv din Moise, ca om, a fost Cain. De aceea l-a
ucis pe el acel supraveghetor care bătuse un evreu. Mai exact, s-ar putea spune că știa că îl va ucide.
Mai precis, în textul Bibliei, se spune că mai întâi a privit către dreapta și către dreapta – adică mai întâi
trebuie să privesc către dreapta și apoi către stânga – pentru a vedea dacă nu e nimeni acolo, după care
a ucis. Și apoi a îngropat cadavrul în nisip. După care, cțnd a auzit că se știe că a omorât pe cineva, a
fugit la Median. Există o legendă minunată despre Moise. Se pare că Ietro, rabinul șef al
Medianitienilor, l-a aruncat pe Moise într-o groapă. Iar Sefora l-a hrănit pe Moise în acest timp, însă
în secret. Iar după zece ani ea merge la tatăl ei și spune că ar trebui să se verifice ce se întâmplă cu acest
străin, care s-a refugiat aici. Ce s-a întâmplat cu el?
Iar ei merg acolo și ascultă cântece întru lauda lui Dumnezeu. Acolo începe de fapt
transformarea atitudiini criminale într-o atitudine religioasă. Iar această atitudine religioasă nu l-a
înfrânt pe Cain. Se știe din Biblie că Moise i-a deceimat pe iudei în deșert, se știe că odată a luat viața a
250 de oameni, ba chiar a mai multor oameni. Așadar, Cain, a rămas în moise. însă el a ucis pentru a
apăra Împărăția lui Dumnezeu. Așadar el a ucis de fapt pentru a proteja religia, pentru a-l proteja pe
Dumnezeu.și aceasta este bineînțeles Cain, care s-a transformat într-un Moise.
Schotte: Și care aduce apoi legea împotriva crimei.
Szondi: Și astfel, s-a născut gândul, că legeile sunt aduse de cei care doresc să încalce sau au
încălcat legile. Un exemplu clasic că omul nu are un destin. Un criminal poate fi transformat într-un om
atât de religios precum Moise.
Schotte: Așadar, în oricare dintre noi se află un Cain și un posibil Moise (Szondi, 1973a,
1973b), să spunem așa. Se pot da exemple similare și din alte domenii. Nu din domeniul etic-moral, ci de
exemplu din domeniul sexual sau din domeniul psihozei?
Szondi: Bun, din domeniul sexual am văzut un caz interesant, foarte ciudat, în care a fost vorba
despre o transformare similară, dar în direcție negativă. Am avut la tratament un detectiv de moravuri,
care a fost cel mai bun detectiv de acest gen cunoscut din Budapesta. Însă odată a fost slab și a acceptat
bani pentru a nu-l aresta pe cel vizat. Și ce s-a intâmplat? A fost demis din funcția de detectiv. Și după
câteva săptămâni a devenit paranoic în stadiu sever. Bineînțeles, din punctul de vedere al Analizei
Destinului, aceasta înseamnă că a fost ditotdeauna paranoic. Însă el a putut să-și manifeste
particularitatea paranoiei, mai exact să meargă pe urme și să-și manifeste propia sexualitate morbidă în
cadrul profesiei de detectiv de moravuri, iar în momentul în care nu i s-a mai permis acest lucru, el a
regresat până s-a transformat într-un paranoic.
Schotte: Da. Poate un al treilea exemplu, ne-am putea prezenta cel mai bine pe noi înșine.
Așadar, orice om are anumite probleme, pe care le procesează pozitiv, inclusiv psihiatrul.
Szondi: Așadar, cel mai bun exemplu în acest context este tocmai un bărbat foarte important,
un psihiatru cunoscut pe plan european din Zurich. El a fost directorul unei instituții la un moment în
care sora lui zăcea la pat cu catatonie gravă.
Un alt exemplu l-am trăit eu însumi. Am avut un prieten foarte bun, care era medic primar într-
o clinică de psihiatrie. Timp de douăzeci de ani a fost medic primar. Apoi a deveni psihanalist. Și, în timp
ce era psihanalist, a apărut brusc la cabinetul meu spunându-mi: ”Mie mi-e teamă că voi înnebuni.”
Atunci l-am calmat și a plecat. Însă, în aceiași instituție, fratele lui murise fiind schizofrenic. Mama lui
era și ea paranoică. Al doilea soț al mammei era și el paranoic. Din păcate, el însuși a devenit
schizofrenic la vârsta de peste șaptezeci de ani și a murit fiind schizofrenic. Cu toate că a fost unul dintre
cei mai buni psihiatri din Ungaria.
Schotte: Da, poate că tocmai acest factor i-a conferit capacitatea de a efectua propia cercetare
în domeniu.
 Szondi: Cu sigutanță. Cercetarea înlocuiește boala.
Schotte: Astfel, ajungem de fapt din nou la tema generală, cu care am început. De la alegere și
destin, respeciv constrângere și libertate în Analiza Destinului. Cum am putea reformula aceasta către
final?
Szondi: Da, am primit multe critici în acest domeniu. Inițial mi s-a spus că sunt mai rău decât
Calvin, mai strict și mai determinat. Asta s-a scris, oamenii au crezut că sunt de părere că numai
strămoșii latenți sunt în stare să dirijeze alegerea.
Schotte: Și întotdeauna spre direcția proastă.
Szondi: Și întotdeauna spre direcția proastă. Da. Și apoi au venit exemplele în care s-a arătat
că nu este așa. Că se poate alege și binele de la strămoși. Vă povestesc un astfel de exemplu. În urmă cu
aproximativ cinsprezece ani am analizat un bărbat care era comerciant en gros de fructe în Germania.el
a trebuit să plece din Germania pentru că avea foarte multe procese. Din cauza faptului că a considerat
câteva încărcături, câteva vagoane încărcate cu fructe drept necorespunzătoare și de fapt nu fuseseră
așa. De aceea a vaut rocese și a trebuit să plece în Elveția, dar a vrut să meargă în America. Iar acest
bărbat avea o nevroză extrem de ciudată. Mai exact o angină pectorală falsă. Cu această angină
pectorală s-a plimbat timp de nouă ani de la un cardiolog la altu. Oamenii nu au găsit absolut nimic.
Însă noaptea el continua să aibă aceste...
Schotte: Crize...
Szondi: Să aibă crize. Până când un cardiolog din Elveția i-a spus: ”Acestea sunt crize false
de angină pectorală. Megeți la o analiză (psihoterapeutică).” Și astfel a ajuns la mine. Timp de aproape
cinci luni..sau patru luni l-am analizat, fără să știu dacă este vorba de o psudo-angină pectorală sau
despre angină pectorală adevărată. Și apoi a urmat un vis. Vis care a fosy foarte interesant. Visul
ilustrează o convorbire telefonică. Cineva îl sună și îi spune: ”Ce s-a întâmplat cu cadavrul plutitor?”.
Atunci el întreabă: ”Cine ești?” Iar el nu răspunde. ”Care cadavru plutitor?”. El nu răspunde. Însă eu
am reținut sintagma cadavru plutitor și am expus-o de unsprezece ori. Am făcut acest lucru cu așa-zisa
metodă ”lovitura de ciocan”, o abatere de la asocierea liberă a lui Freud.
Repet acelașă cuvânt , de mai multe ori și foarte rapid. Cadavru plutitor, cadavru plutitor. Și,
când eram la a opta repetare, el spune: ”Domnule doctor, domnule doctor, mi-e rău.” Atunci am adus o
găleată, apă. Și am asociat mai departe: ”Cadavru plutitor, cadavru plutitor.”... Și brusc văd că acest
bărbat începe să dea din picioare precum o pisică în apă și gâlgâie. Și aceasta era de fapt angina lui
pectorală, ce numea el angină pectorală. Acest dat din picioare teribil și înnecarea. Sentimentul că se
înneacă. Atunci am văzut că într-adevăr este pseudo-angină pectorală. Am continuat asocierea. Apoi la
final ajunge la constatatarea că acum știe în ce constă pseudo-angina lui (pectorală). El însuși își dă
seama și, povestește că a avut aceste crize pentru că la vârsta de patru ani a fost dus de mama lui la un
pastor, iar acolo pastorul l-a preluat și mama lui a plecat imediat. Iar el s-a plimbat trist, singur prin
grădină. Și acolo vede o pisică. Și prinde pisica și o pune într-un vehicul mic. Și ce face pisica? Sare
afară. De trei ori a făcut la fel pisica. Iar el a fost atât de furios, încât a prins pisica și-a aruncat-o într-
un butoi. Pisica iese și dă din picioare și gâlgâie. Mai trebuie să spun că butoiul a fost golit după o
săptămână, iar în apă se afla cadavrul plutitor. Iar visul pe care l-am povestit, că a fost sunat la telefon,
unde a fost întrebarea:”Care este treaba cu cadavrul plutitor?” a început cu faptul că mama a ieșit din
baie și el o vede pe aceasta că ieșind din apă. După care el a spus: ”Acum știu că nu am vrut să omor
pisica, am vrut s-o înec pe mama.” Aspectul interesant este că după o oră, după această oră, bărbatul
și-a recăpătat starea de sănatate optimă. Niciodată nu a mai avut aceste crize de pseudo-angină
pectorală nocturne. Însă pentru că i-a fost caracterul, am continuat analiza pentru câteva luni. Și atunci
a avut vise, că a fost împreună cu doi unchi, care erau medici renumiți. Iar după patru luni mă întrebă:
”Ce ar fi dacă aș putea să mă fac medic?”. Atunci eu am răspuns: ”Puteți face asta, însă mai întâi
trebuie să dati examenul de bacalaureat.”. bărbatul avea în acel moment 38 de ani. Și atunci a dat
examenulu de bacalaureat , apoi a plecat din America în Innsbruck și a studiat medicina acolo timp de
șapte ani. Apoi a devenit psihanalist într-un spital iezuit, iar astăzi a devenit un foarte bun psihanalist.
Schotte: De unde se poate conchide, în mod clar, că Analiza Destinului nu este chiar atât de
deterministă, ci poate avea efect eliberator în cadrul terapiei.
Szondi: Analiza Destinului are acest avantaj, anume că poate face vizibile posibilitățile,
posibilitățile de existență ale persoanei. Iar dacă îmi văd posibilitățile de existență, atunci pot spune:
”Acum poți alege!”. Și abia atunci urmează totul, cu toate că alegerea este liberă, însă posibilitatea este
limitată. Nu pot alege o posibilitate, care pe linie stămoșească nu se află înlăuntrul meu.
Schotte: Acolo există așadar asocierea dintre libertate și limitare necesară.
Szondi: Și (limitare) necesară. Da. Și de aceea este corect ceea ce spune un mare filozof:
”anume, că libertatea este necesitatea înțeleasă.”(filozoful fiind Hegel). Analiza Destinului conferă
oamenilor înțelegerea, această necesitate înțeleasă.
Schotte: Dacă privim retrospectiv parcursul acestei Analize a Destinului, atunci se întâmpină
multă rezistență. Cu toate acestea, cum se întâmplă de fapt că, exact ca în cazul Psihanalizei, și Analiza
Destinului să se confrunte cu atât de multă rezistență?
Szondi: O sursă a rezistenței este tocmai narcisismul. Oamenii nu se pot împăca cu faptul că
strămășii bolnavi le dirijează acțiunile alese. Însă nu doar cei bolnavi. Acest exemplu, al omului-pisică, a
demonstrat că tocmai strămoșii sănătoși i-au dirijat alegerea. Oamenii nu-și pot învinge narcisismul. Ei
doresc o libertate totală. Iar așa ceva nu există. Libertatea înseamnă, potrivit acestui filozof (Hegel),
tocmai necesitatea înțeleasă, anume că trebuie să-mi impun propiile limite referitor la cât de liber sunt.
Iar aceste limite sunt tocmai strămoșii care lipsesc unei persoane. Pe aceia nu-i poți alege.
Schotte: Și cum vă poziționați, acum, la sfârșitul unei vieți de cercetător, față de cercetare?
Cercetatea a fost, să spunem așa, în cele din urmă...propia dumneavoastră soartă, prelucrarea pozitivă a
sorții dvs.
Szondi: Este adevărat. Asta este adevărat. Aș dori să răspund printr-o frază. Hölderlin* a spus
următoarele: ”Noi suntem nimic. Ceea ce căutăm este totul. Și cine vrea cu adevărat să cerceteze,
acela nu are voie să fie narcisist, ci trebuie să pună în prim plan obiectul pe care îl caută. Pentru că
ceea ce cauți este totul.”
**********

Hermann, I. (1943). L'Instinct filial. Paris: Denoël.

Sirul, S. E. (1927). Peștera comorii - Me`ârath Gazzê. London etc.: Religious tract society.
Szondi, L. (1947). Experimentelle Triebdiagnostik : tiefenpsychologische Diagnostik im Dienste der
Psychopathologie, Kriminal- und Berufspsychologie, Charakterologie und Pädagogik. Bern: H.
Huber.
Szondi, L. (1969). Kain, Gestalten des Bösen. Bern Stuttgart: Wien Huber.
Szondi, L. (1973a). Moses. Bern: H. Huber.
Szondi, L. (1973b). Moses; Antwort auf Kain. Bern,: H. Huber.
Troyat, H. (1940). Dostoïevski. Paris: Hachette.
*Friedrich Hölderlin (20.03.1770 – 07.06.1843) – poet german, unul din principalii
reprezentanți ai romantismului în literatura europeană.