În cei aproape 31 de ani de la evenimentele din decembrie 89 au tot avut loc

REFORME care nu au dus neapărat la creșterea calității învățământului românesc.

De ce? Pentru că aceste reforme nu prea au ținut cont de realitatea sistemului
românesc, de necesitățile lui, ci mai mult au încercat să copieze sisteme din afară.
Problema este că au copiat doar FORMA acestor reforme, iar FONDUL a rămas
același: nu s-au schimbat mentalitățile împământenite, investiții serioase s-au făcut
doar în unele școli, în mediul rural situația nu s-a schimbat prea mult. Din păcate
DISCUTĂM MULT DAR FACEM EXTREM DE PUȚIN, sau, de multe ori totul
rămâne la nivel de discuții. Ar trebui să găsim forța să ne construim PROPRIUL
CONCEPT în concordanță cu nevoile noastre, cu datele economice și sociale, cu
resursele umane și materiale de care dispunem.
Știm că în unele țări conceptul de curriculum național este inexistent.
Școlile primesc dreptul de a-și defini propriul curriculum, PROPRIA
IDENTITATE EDUCAȚIONALĂ. Dar, trebuie să admitem că în etapa actuală de
dezvoltare România are încă nevoie de un curriculum UNIC, în primul rând ptr că
nu avem comunități atât de bine structurate încât să fie capabile să-și definească o
identitate educațională. Sau, poate, ptr început o soluție ar fi să avem mai multe
variante de curriculum (minim, mediu, maxim) iar elevii și profesorii să decidă ce
variantă aleg.
Practic, ar trebui promovat un curriculum FLEXIBIL. La modul ideal fiecare
elev ar trebui să beneficieze de un traseu individual de învățare, să se țină cont de
înclinațiile și potențialul copilului. E foarte greu, dacă nu chiar imposibil să facem
acest lucru. Situația ar putea fi atenuată de această flexibilitate curriculară prin
realizarea, de exemplu, a unor module apropiate de înclinațiile elevilor.
Încă o problemă pe care ar trebui să o rezolvăm este legată de VOLUMUL
prea mare de informații. Ar trebui să punem mai mult accentul pe calitate, nu pe
cantitate. În acest fel am avea timp să ne cunoaștem mai bine elevii și să le știm
dorințele, să le oferim posibilitatea să investigheze, să exploreze, să cerceteze, să
încerce soluții alternative, să participe la propria formare. Totodată, consider că ar
trebui să avem mai multă deschidere spre educația nonformală, ca alternativă la
formal. Activitățile nonformale presupun o legătură permanentă între discipline
care să-i pună în dialog cu ei înșiși, cu ceilalți, cu natura, cu societatea.
O convingere a mea este aceea că schimbarea în educație trebuie să
pornească din fiecare școală și din fiecare clasă, nu se reduce la măsurile luate
„sus“, fiecare școală trebuie să fie pregătită mereu pentru schimbare, să se
reinventeze, să facă lucruri noi, pe principiul „fă rai din ce ai“, să încercăm să
schimbăm lucrurile cu ceea ce avem la dispoziție.
Școala trebuie dusă către modelul „școala ca o familie“, prin crearea unui mediu
prietenos în care să existe respect, încredere, protecție, înțelegere și susținere în momentele
dificile, empatie, echilibru, siguranță. Doar în aceste condiții societatea se va schimba și ea.
Educația este cea care poate da restartul real al României.