ION

de Liviu Rebreanu

Publicat în 1920, Ion reprezintă primul roman al lui Liviu Rebreanu. Autorul este considerat cel mai mare realist
român. Rebreanu a pornit la o serie de întâmplări reale. Prima dintre ele a avut loc în timpul unei plimbări a autorului, când
acesta a văzut pe câmp un țăran îmbrăcat în haine de sărbătoare care a îngenuncheat și a sărutat pământul. Cea de a doua este
reprezentată de publicarea într-un ziar a unui articol despre un țăran foarte bogat care a fost forțat să își dea toată averea
pentru a o scăpa de rușine pe fiica lui, Rodovica care rămăses însărcinată fără să fie căsătorită. Cea de a treia întâmplare
reprezintă o discuție a lui Rebreanu cu un țăran de la țară, Ion al Glanetașului, un fecior isteț și vrednic, fără pământ care
vorbea cu atâta pasiune despre pământ încât autorul s-a gândit să împrumute numele lui pentru personajul principal.

Opera este un roman, o specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă, desfășurată pe mai multe
fire narative și pe mai multe planuri: unul fiind planul central – prezintă tablouri din viața țăranilor, accentuând pe Ion și altul
fiind planul intelectualilor – prezintă viața intelectualilor rurale: învățători: Herdelea, Zăgreanu; preoți: Belciug, George
Pintea; avocați: Grofșoru; notari: Stoessel. Personajele sunt numeroase cu personalități bine individualizați. Este un roman
interbelic, realist de tip obiectiv, tradițional, social. Este interbelic, romanul fiind publicat între cele două Războaie
Mondiale, este tradițional deoarece societatea prezentată este una rurală cu personaje specifice: țărani (familia Glanetașu),
cărciumarul Avrum, preotul Belciug cu mentalitate și comportament tipic țărănesc. Cronologia este respectată, evenimentele
sunt prezentate în ordinea lor de desfășurare. Apar motive tradiționale: motivul pământului și limbajul rural. Este obiectiv,
fiindcă accentul se pune pe obiect, naratorul este detașat, impersonal, omniscient și omniprezent. Aparține realismului,
pentru că prezintă în mod veridic, verosimil lumea satului ardelenesc, este o frescă socială, prezintă diferite clase sociale
(țăranul mijlocaș Ion, învățătorul Herdelea, preotul Belciug), descrierile sunt detaliate, finalul este închis. Apar toponime
existente în realitate: Pripas, Armadia; personaje tipice în situații tipice, ezitarea lui Ion între iubire și pământ. Se regăsesc
motive specifice realismului: averea, zestrea și familia.

Tema romanului o constituie pe prezentarea vieții rurale din Ardeal la începutul secolului al XX-lea, în care omul este
apreciat în funcție de avere, iar cele două teme specifice prezentate sunt: pământul și iubirea. Aceste două teme sunt bine
ilustrate prin 2 părți al operei: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii. Prezintă destinul unui țăran, lui Ion și al unei
colectivități, altfel spus lupta lui Ion cu pământul și iubirea. O primă secvență semnificativă este scena horei, în care sunt
prezentate personajele, diferite clase sociale, conflictul social, adică conflictul între bogați și săraci. Se precizeasă dansul,
tinerii dansatori, locuitorii satului: sătenii, țăranii și intelectualii. Rădăcina conflictului social se află la apariția lui Vasile
Baciu care este cea mai beat din sat. Vasile nu îl place pe Ion, astfel după ce se află că fiica lui, Ana era cu Ion, se înfurie și
încearcă să-l lovește pe Ion, îl umilește pe acesta în fața întregului sat, numindu-l „ sărăntoc și tâlhar”. Ion o vrea pe Ana,
fiindcă familia ei este bogată și au pământ, dănd-ul o oportunitate de a ieși din viața sărăciei. În felul acesta se conturează
lupta pentru pământ. Dragostea către Ana e numai un mit pentru Ion, tot ce contează este pământul. O altă secvență
semnificativă este scena nunții, în care Ana este deja însărcinată, astfel nu poate să dansează cu Ion, iar în locul Anei
dansează Florică. Ion o strânge pe Florică și îi șoptește că o iubește numai pe ea. Ion gândește să luă Florica și să fugă
amândoi în lume, iar imediat își dă seama că dacă ar decide așa, ar rămâne tot calic, astfel nu poate să rămână cu Florică, îl
trebuie pământul. Nu putea să înțelege cum a putut să fie cu o fată urâtă și uscată cu Ana, însă tot a ales pe ea pentru a
dobândi pământului, chiar dacă Florica era mult mai mult frumoasă și pofticioasă. Ana văzund privința lui Ion către mireasa
și-a dat seama că Ion nu a iubit-o adevărat niciodată și el a folosit-o pe ea numai ca unealtă pentru a obține averea. Această
secvență reprezintă tema pământului, dar și tema iubirii.

Titlul romanului este eponim, se referă la personajul principal. „Ion” este o prenume des întâlnit la români, este
exponentul al clasei sociale din care face parte. George Călinescu spunea astfel: „Toți flăcăii din sat sunt varietăți de Ion”.
Perspectiva narativă identificată în text este de tip obiectiv, narațiunea este la persoana a III-a, naratorul fiind detașat,
impersonal, omniscient și omniprezent. Timpul și spațiul sunt bine precizate: acțiunea se desfășoară în satul Pripas (Bistrița
Năsăud), în primul deceniu al secolului al XX-lea.

Incipitul și finalul sunt construite pe motivul drumului, romanul începe cu descrierea drumului, care intră în satul Pripas
și se încheie cu aceeași descriere, dar în sens invers, deci incipitul și finalul sunt simetrice. În incipit, prezentării drumului îi
este asociat un alt simbol: „o cruce ruginită cu un Hristos răsturnat” (se sugerează faptul că lumea în care urmează să intrăm
nu mai are nimic sfânt, este o lume lipsită de valori spirituale). Tot în incipit apare o someșană de grup, cea a horei, care
introduce personajele și conflictele între ele: scena horei de duminică. Scena finală a romanului este simetrică cu cea dintâi,
prezentând drumul care iese din sat. Acțiunea pe momentele subiectului începe cu expozițiunea care prezintă personajele
principale, timpul și spațiul, hora. Intriga prezentă umilirea lui Ion de către Vasile Baciu în fața întregului sat, astfel Ion vrea
să se răzbune. În desfășurarea acțiunii Ion o lasă însărcinată pe Ana, apoi se căsătorsec. Astfel Ion poate lua pământurile lui
Vasila Baciu. Se naște copilul, dar Ana se sinucide. Punctul culminant cuprinde uciderea lui Ion de către George Bulbuc cu
o sapă. În deznodământul George Bulbuc este arestat, pământul lui Vasile revine bisericii și romanul se termină cu
prezentarea drumului care iese din satul Pripas.

Conflictele în opera apar în două feluri: interior și exterior. Un prim conflict este de cel interior care este ezitarea lui Ion
între pământ și dragoste. În prima parte a romanului aflăm că în niște cazuri Ion începe să aleagă dragostea asupra averii, dar
gândul acesta nu ține până mult timp din cauza obsesiei lui de pământ, însă după dobândirea zestrei la partea a doua alege
iubirea. Al doilea conflict este de cel exterior între Ion și Vasile Baciu, motivul fiind pământul sau între Ion și Simion Lungu
pentru pământ. Romanul este structurat în două părți: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”, 13 capitole și două planuri
narative. Structura este circulară, incipitul și finalul fiind simetric. Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața
țăranilor (familia Pop) și viața intelectualilor (familia Herdelea). Prin tehnica înlănțuirii întâmplările sunt prezentate în
ordine cronologică.

Limbajul este ardelenesc, apar în text ardelenisme: solgăbirou, stilul este anticalofil. Rebreanu intenționează să ofere în
romanul său o imagine monografică a satului ardelenesc, surprinzând tipuri de personaje reprezentatitve pentru întreaga
ierarhie socială: țărani bogați (Vasile Baciu, George Bulbuc), țăranii lipsiți de pământ (Florica), țăranii săraci (Ion) și
intelectualitatea (Herdelea, Belciug). În aceeași intenție se înscrie și interesul pe care autorul îl acordă conturării condiției
femeii, apărând patru ipostaze diferite ale feminității: fata bogată, dar urâtă (Ana); fata săracă, dar frumoasă (Florică); tânăra
educată reprezentantă al mediului intelectualilor (Laura); femeia ajunsă la maturitate, înrăită de greutățile vieții (Zenobia).

Ion este personajul principal, un personaj complex, cu însușiri contradictori: viclenie și naivitate, gingășie și
brutalitate, insistență și cinism. Este personaj realist, tipic pentru o categorie socială – țăranul sărac, care dorește pământ.
George Călinescu consideră că Ion nu poate fi încadrat în tipologie deoarece el nu are de ales, iar societatea nu-i lasă altă
cale de a se îmbogăți. Din caracterizarea directă putem extrage câteva trăsături ale personajului, prin celorlalte personaje
observăm cum Ion este numit „sărăntoc și tâlhar”, iar învățătorul îl consideră cel mai bun elev al său, de aici rezultând o
oarecare inteligență. Naratorul ne mai spune că Ion „era iute și harnic, ca mă-sa, unde punea și Dumnezeu mila” și că
„Pământul i-a fost mai drag ca o mamă”, de aici rezultând atât hărnicia cât și lăcomia personajului. Din autocaracterizare
aflăm de Ion: „Dragostea nu-mi ajunge în viață, dragostea e doar adaosul”, rezultând din afirmația sa că el pune fericirea pe
un loc inferior. Caracterizarea indirectă este realizată prin mijloacele romanului tradițional: fapte, vorbe și gesturi. Astfel,
din scena sărutării pământului și din furatul unei bucăți de pământ din lotul vecinului Simion Lungu vedem până unde poate
ajunge dragostea sa pentru pământ și avere împreună cu lăcomia. Din scena nașterii rezultă o dezumanizare a personajului
întrucât acesta consideră că Ana și-a găsit nepotrivit momentul nașterii, acesta născând pe câmp, iar impulsivitatea sa este
rezultată prin violența pe care o manifesta față de soție, pe care o bătea frecvent. De la început, Ion este rupt de două forțe,
glasul pământului și glasul iubirii, căzând victimă acestor două patimi. Se stabilește o relație fundamentală între Ion și un
personaj simbolic, mai puternic decât el: pământul. Iubește pământul mai presus de orice, deși e un băiat isteț, silitor,
cuminte, renunță la școală pentru că îi este mai drag pământul, renunță la Florica, pe care o iubea, deoarece alege zestrea
Anei. Faptele sale sunt tot atâtea trepte ale dezumanizării. Pământul distruge omul în final, care nu întâmplător este ucis cu o
sapă. Setea pentru pământ este trăsătura dominantă a personalității sale. Pământul înseamnă pentru Ion demnitate, obiect al
muncii asupra căruia își exercită energia, hărnicia și priceperea. Era o fire dură, e hotărât, nimic nu poate să-l abată din
drumul său. Însușindu-și pământul pe căi necinstite, Ion nu putea să supraviețuiască, sfțrșitul lui fiind perfect motivat moral și
estetic. Personajul este drastic pedepsit de autor, întrucât el se face vinovat de dezintegrare morală, răspunzător de viața Anei
și a copilului lor.

Relația dintre Ion și Ana ilustrează condiția femeii la țară și prezintă faptul că familiile nu se întemeiază pe sentimente,
ci pe interese economice. Ion nu o iubește pe Ana, dar se căsătorește cu ea din dorința îmbogățirii. E violent cu ea constant și
au un copil împreună pe care Ion nu îl iubește. Viața lor reprezintă o garanție a proprietății asupra pământurilor lui Vasile
Baciu. Atitudinea lui Ion sugerează cinism, față de Ana e viclean, pentru el această iubire e un joc care va dobândi pământ
pentru el. Ana e un mijloc, o unealtă de îmbogățire. Deoarece o înșală cu Florica, femeia frumoasă, dar săracă, pe care el o
iubește, Ana ajunge să se sinucidă pentru a scăpa de durerea emoțională cauzate de el.