Sunteți pe pagina 1din 1

Mașina de spălat cu complimente

Este un joc care îi ajută pe copii să-și exprime gândurile și emoțiile și care aduce starea
de bine și bucuria în clasă, spune Ioana Mafteiu, profesoară de engleză. Pe blogul
său ”Profesoara de joacă”, unde prezintă idei de jocuri pentru educatori, învățători sau
profesori de limbi străine, Ioana Mafteiu descrie cum se joacă ”Mașina de spălat cu
complimente” și ce înseamnă această provocare pentru copii.
Jocul poate fi organizat în aer liber sau în sala de clasă – în această perioadă, cu
respectarea regulilor impuse de pandemie, dar poate fi adaptat și la sistemul online.

Mașina de spălat cu complimente:


”Este dificil să citim gândurile colegilor/elevilor noștri. Vă propun un super joc prin care
puteți afla ce se află în mintea colegilor voștri, iar voi, dragi profesori… puteți aduce bucuria
prieteniei în sala de clasă.
Cum se joacă?

Mașina de spălat cu complimente este un joc de grup recomandat grupurilor de elevi care deja se cunosc
de mai mult timp.
Se așază elevii pe două linii, față în față, creându-se astfel un culoar de trecere prin mijloc. Pe rând va
trece fiecare copil prin acest culoar și se va opri la fiecare coleg. Vezi aranjarea din fotografie și
filmuleț.

Obiectivul jocului este să îl spălăm cu complimente pe colegul care trece prin mașina de spălat. Vom
spune lucruri pozitive, gânduri frumoase sau chiar aprecieri pe care nu le știau.

Urmăriți schimbarea stării elevului atunci când trece prin mașina de spălat.

Adresați la final simpla întrebare: Cum te simți după ce ai trecut prin mașina de spălat? Și veți simți
vibrația bucuriei pure.

De ce să preiei acest joc ?

Este un joc care ajută exprimarea gândurilor și emoțiilor pe care le avem față de ceilalți.
Încurajează exteriorizarea emoțiilor și comunicarea.
Este un exercițiu bun de cunoaștere a grupului de elevi.
Nu este un joc competitiv, obiectivul lui fiind aducerea stării de bine prin cunoașterea gândurilor celor din
jur.
Copiii își pot exprima liber ideile.

Se poate juca la orele online?

Da. Poate fi adaptat. Se alege un elev, se poate folosi funcția “spotlight video” pentru a fi văzută
fotografia acestuia de către toți colegii. Se stabilește o ordine de numire și pot începe cu
complimentele.”

S-ar putea să vă placă și