Cismasu Theodora-Alexandra

Grupa 54
Arhitectura Comparata

MODERNISMUL POSTBELIC SI STILUL NATIONAL

-Teatrul de opera si balet din Bucuresti-

Data fiind tema aleasa, prin aceasta lucrare as dori sa urmaresc momentul in care am putut distinge , in
Romania, o noua abordare arhitecturala a modernistilor perioadei interbelice odata cu instaurarea noului regim
politic si cum se incadreaza aceasta in contextul Europei Centrale si de Est, din punct de vedere ideologic.
In cadrul constituit de perioada imediat urmatoare celui de-al Doilea Razboi Mondial, al Romaniei ce se
afla sub dominatie sovietica ca si efect al impartirii sferelor de influenta, se dorea inceperea unei noi etape, ca si
in cazul multor altor state din Europa Centrala si de Est.
Doresc sa vorbesc de perioada imediat urmatoare celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand se cauta o
noua arhitectura care sa fie specifica regimului instaurat in Romania si care sa nege modernitatea Europei de
Vest, asa cum s-a preluat ea ca si ideologie si practica in timpul perioadei interbelice. Se cauta arhitectura care
putea sa exemplifice cat mai bine noile convingeri, prin care statul era pus deasupra tuturor, indemnand la
nationalism, deci la traditia prin care un stat se defineste. Perioada 1952-1956 poate fi considerata una dintre
cele mai importante pentru identificarea stilului national, marcata de evenimentul mortii lui Iosif Vissarionovici
Stalin,, o perioada tranzitorie al stilului arhitectural pe care modernistii perioadei interbelice l-au promovat si
dorintele unei arhitecturi care sa contrazica modernismul, fiind vorba de cautarea identitatii noului stat aflat sub
tutela sovietica. Romania se va afla intr o cautare de redobandire a traditiei, aceasta din urma facand parte din
viata oamenilor si noua arhitectura trebuia sa exemplifice acest lucru.
As dori sa punctez studiul de caz ales, cel al cladirii Operei Nationale prin expunerea cadrului in care
se gasea aceasta si conformarea pe care o are datorita diferitelor exigente ale regimului dar si ale arhitectului.
Sub diferite pretexte, precum cel al trecerii razboiului si pacea intre popoare, se organizau Festivalurile
Internationale ale Tineretului, un bun prilej de socializare in randul tinerilor, ascunzand de fapt in spate, dorinta
de expunere a ideilor promovate sub o forma culturala, evident, specifica culturii locului unde se
organiza.Festivalul International al Tineretului ce avea sa fie gazduit in Bucuresti in anul 1953, deci trebuiau sa
existe cladiri care sa se preteze asteptarilor marelui stat sovietic. Se pune accentual pe dublul caracter al
cladirilor: caracterul social si cel reprezentativ. Dintre acestea face parte si Teatrul de operetta si balet, acum
numita Opera Nationala Bucuresti, Arhitectii acestei opera de arhitectura sunt Octav Doicescu si Paraschiva
Iubu. Octav Doicescu, contemporan cu Horia Creanga si Marcel Iancu, se reprezinta printr-o arhitectura
modernista specifica perioadei interbelice, mai apoi, proieceaza, odata cu ocuparea sovietica sub stitul
realismului socialist. Preia limbajul clasicilor precum Palladio, dar ca acest lucru sa aiba cu adevarat o
semnificatie, esenta clasicismului si puterea pe care o are ea, trebuie inteleasa, dar mai ales adaptata noilor
cerinte.
 Astfel, in acest context, cladirea Operei Nationale, preia un caracter demonstrativ, si as vrea sa vorbesc
despre cum se afla sub ideea de „ridicare” a nivelului cultural si de trai al oamenilor muncii si ca si plastica
arhitecturala si concept poate fi incadrata in mai multe modele specifice postmodernismului perioadei , denumit
si „clasicism modern” , facandu-se simtita rigoarea, monumentalul, plastica inspirata din arhitectura casica si
totodata arhitectura traditionala romaneasca , interioarele fiind perfect incadrate in motivul decoratiilor ce
demostreaza bogatia si puterea, cu un substrat ideologic de propagare a regimului comunist in acea perioada.
Observam uniformizarea arhitecturii ca rezultat al dominatiei sovietice.
In final, as vrea sa compar cladirea studiului cu mai multe exemple din statele sovietice si sa intaresc
aceasta idee de „globalizare" a statelor aflate sub dominatie sovietica si cat de rapid a fost asimilat acest lucru
in arhitectura in perioada imediata de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.
In concluzie vreau sa expun faptul ca aceastei perioade ii apartine caracterul de reprezentare si demonstrativ
substanta arhitecturii fiind schimbata in ochii oamenilor, pastrand din limbajul modernismului, dar si un nou
limbaj specific unor arhitecti in cautarea radacinilor clasice.