Agricultorul

PRIMA EDIȚIE
 Cultura florii
soarelui și uleiului
vegetal
PAG. 1
• Floarea soarelui este nativă în America Centrala și de
Nord și răspândită pe tot globul în special pentru
obținerea uleiului. Republica Moldova ocupă locul 15 în
ceea ce privește exportul de semințe de fl oarea-
soarelui, iar exportul de ulei se situează pe locul doi în
lista mărfurilor comercializate. Creșterea majoritară a
firii soarelui este în zona de sud fiind în mare parte a
teren plat, acoperit cu sol cernoziomic, o cantitate
foarte mare de temperatură activă 3100 - 3300 c˚, cu
puține precipitații anuale 340-370mm.
• Prin industrializare se obține, în primul rând, uleiul,
iar în urma acestui proces rămân șroturile, utilizate în
hrana animalelor. De asemenea, pălăriile rămase în
urma treierării și turtele de calitate inferioară rămase în
urma extragerii uleiului se folosesc ca furaje pentru
animale. Turtele de calitate superioară se folosesc
pentru prepararea halvalei. Pentru că floarea-soarelui
este o plantă cu mult polen, cultura este folosită și
pentru producerea mierii de albină. Din cojile
semințelor se fabrică carbonat de potasiu, furfurol, dar
și drojdie furajeră, plăci fibro-lemnoase, alcool etilic,
bioxid de carbon lichid și lignină.Importanța culturii de
floarea-soarelui
• Importanța culturii de floarea-soarelui este dată de
utilizarea ei largă în alimentația omului, dar și în hrana
animalelor, având inclusiv utilizări industriale și
energetice.
• Uleiurile extrase din plante sunt cunoscute
sub denumirea generică de uleiuri vegetale și
pot fi utilizate atât în scopuri alimentare, cât și
în cosmetică, industrie, dermatologie,
aromaterapie.
• Uleiurile vegetale le poți folosi ca atare,
crude, în felurite salate, dar și la prepararea
termică a
• mâncărurilor – coacerea, fierberea și
prăjirea alimentelor. Ele intră și în compoziția
unor alimente procesate, precum sosurile
pentru salată, margarina, maioneza, biscuiții și
altele.
 PAG.2
Cultura sfeclei de zahăr
și industria de zahăr
• Rotaţia culturii are un rol deosebit de
important pentru sporirea producţiei de
sfeclă de zahăr. De asemenea se cultivă sporit
în zona de sud. Sfecla de zahăr este bine să se
cultive după cerealele păioase, în special
după grâu şi orz de toamnă. Se poate cultiva
cu succes după leguminoase anuale, cartof
de vară şi in de ulei, după care terenul se
poate pregăti devreme şi în bune condiţii.
• Sfecla de zahar se cultiva pentru
radacini,din care prin prelucrare se obtine ca
produs principal, zaharul, iar ca produse
secundare, melasa si borhotul, folosite in
furajarea animalelor si pentru obtinera
alcoolului etilic. Industria de zahăr are o
importanță economică în Republica Moldova.
 PAG.3
Industria porumbului
• Porumbul este o cereală originară din America Centrală cultivată azi
în multe regiuni ale lumii ca plantă alimentară, industrială și furajeră,
reprezintă alături de grâu, 80% din producția de cereale. Porumbul
aparține familiei Poaceae. Are tulpina înaltă și groasă, neramificată,
care se numește popular „cocean”, cu frunze lungi și ascuțite la vârf,
aspre. Pe aceeași plantă se găsesc flori feminine și flori masculine pe
aceeași tulpină. Florile masculine se găsesc în vârful tulpinii.
Inflorescența este sub forma unui spic sau panicul. Florile feminine se
găsesc la subsuoara frunzelor.
• Deși unele varietăți de porumb pot crește până la 7 metri în
înălțime, porumbul comercial este cultivat la o înălțime maximă de 2,5
metri. Porumbul dulce este de obicei mai scurt decât varietățile de
porumb de câmp.

Istorie

• În spațiul românesc, a fost menționat pentru prima dată pe la

sfârșitul secolului al XVII-lea. În Țara Românească este menționată
cultivarea lui în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino (1678-1688), iar
în Moldova, sub domnia lui Duca-Vodă (1693-1695). În Transilvania a
început să fie cultivat începând cu secolul al XVIII-lea100 g de porumb
fiert – 97 kcal. Conține 74% amidon. Magneziul, care este prezent în
cantități mari în porumb completează într-un mod excelent lipsa
acestui element datorată bolilor legate de îmbătrânirea
organismului.Boabele de porumb sunt utilizate în industria amidonului,
a spirtului, glucozei și dextrinei. Germenii sunt utilizați pentru
extragerea uleiului, utilizat în alimentația dietetică. Randamente de
extracție: 100 kg boabe – 77 kg mălai sau 63 kg amidon sau 71 kg
glucoză sau 44 litri alcool sau 50–60 kg izomeroză. Porumbul este
utilizat în hrana animalelor ca nutreț concentrat (boabe), porumb masă
verde (însilozat), tulpini (coceni) în amestec cu uree și melasă, însilozați
(nutreț suculent). Particularități fitotehnice: rezistență bună la secetă și
căldură, număr relativ redus de boli și dăunători, adaptabilitate la
condiții diferite de climă, fiind prășitoare, lasă terenul curat de buruieni,
constituie o bună premergătoare pentru multe plante, valorifică bine
îngrășămintele organice și minerale, reacționează foarte puternic la
irigații, coeficient de înmulțire foarte mare, importantă plantă meliferă
și medicinală, prin cantitatea mare de polen pe care o produce.
Industria
cartofului
PAG.4
Cartoful (Solanum tuberosum) este o plantă erbacee din
familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini
subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau
alungită. Planta este cultivată pentru acești tuberculi care sunt
comestibili, bogați în amidon, motiv pentru care sunt folosiți în
alimentație, dar și ca furaj.
Cartofii sunt originari din America de Sud, din regiunea
Munților Anzi. În perioada precolumbiană, în zonele aflate azi
în Chile, Peru, Ecuador și Columbia, se cultivau circa 200 de
specii de cartof. După orez, grâu și porumb, cartofii reprezintă
a patra sursă de energie alimentară.
Cartofii sunt cultivați în peste 120 de țări și sunt consumați
zilnic de peste un miliard de oameni. În anul 2007, recolta
totală de cartofi a fost de 300 de milioane de tone.
Cartoful a fost descoperit în Peru, de către spanioli, cam pe la
1530 și introdus, puțin după aceea, în Spania și în Italia.
Originar din Chiloè, arhipelag al Pacificului, la sud de Chile,
Patata incașilor a fost importată în Spania și în țările din sudul
Europei către 1540. Patruzeci de ani mai târziu, amiralul englez
Raleigh o introduce în Insulele Britanice și în Țările de Jos. În
vremea aceea, cartoful trecea drept toxic pentru om, riscând
să-i dea lepra, și nu servea decât la hrănirea vitelor.
Un farmacist al armatelor franceze, prizonier în Germania, îl
descoperă la fiecare masă în gamela lui. Întors în Franța, în
1763 „spițerul Armatelor”, Antoine-Augustin Parmentier, se
încumetă să facă tot posibilul ca leguma să fie adoptată în
Franța, încercând să găsească un leac al foametei. Însă, o
violentă opoziție se declanșează și, în anumite provincii, se
interzice cultivarea „plantei dăunătoare”. Parmentier a izbutit,
totuși, să-i convingă pe Franklin, pe Lavoisier și pe rege, care își
împodobește butoniera cu flori de cartofi.