Sunteți pe pagina 1din 2

Titlul lucrării de licență: Rolul jocului didactic in succesul scolarilor de varsta mica

Concepte-cheie (explicate, pe scurt):


Varsta scolara mica-Aceasta perioada este apreciata ca fiind sfârsitul copilariei si un început
primar al pubertatii. Problemele acestei etape sunt legate de adaptarea scolara si de învatare.
Jocul didactic- În procesul cunoaşterii prin jocul didactic elevul devine participant activ în
rezolvarea unor probleme, aplicând ceea ce a dobândit deja în situaţii noi, diferite şi variate,
construind astfel o nouă cunoaştere şi, respectiv, o nouă experienţă de învăţare. În acest sens
jocul didactic devine o metodă constructivă de formare/dezvoltare intelectuală a personalităţii
elevului, care eficientizează procesul de cunoaştere ştiinţifică la treapta primară de
învăţământ.
Succesul - un rezultat al unei serii de experienţe ale elevilor în familii, în şcoală şi în afara
şcolii, alături de alţi elevi şi prieteni, cadre didactice şi alţi adulţi, ca atare el nu poate fi
înţeles ca ceva static, ci ca un fenomen în evoluţie şi care se compune din numeroase
interacţiuni sociale.

Titlul cercetării experimentale/ practic-aplicative:


Studierea rolului jocului didactic in studiul matematicii si stiintelor naturii la varsta scolara
mica.

Designul cercetării
Scopul cercetării
Scopul cercetării date este Studierea rolului jocului didactic in studiul matematicii si stiintelor
naturii.

Obiectivele generale ale cercetării


O1: cunoașterea nivelului inițial al dezvoltării capacitatii de analiza a școlarilor ca punct de
plecare pentru organizarea experimentului psihopedagogic;
O2: utilizarea jocului didactic în vederea stabilirii capacitatii de analiza la școlari;
O3: evaluarea contribuției jocurilor de dezvoltare a capacitatii de analiza la școlari;
O4: înregistrarea progreselor școlarilor în urma aplicării factorului de progres./determinarea
succesului-esecului scolarilor.
Ipoteza cercetării
Aplicarea sistematică a jocului didactic în studiul matematicii si stiintelor naturii la clasa a I-a
conduce la ameliorarea rezultatelor şcolare ale elevilor.

Variabila independentă: aplicarea sistematică a jocului didactic în studiul matematicii si


stiintelor naturii la clasa a I-a
Variabile dependente:
-nivelul rezultatelor şcolare ale elevilor
-motivatia
Variabilă moderator: genul biologic al elevilor

Eșantion de participanți
26 elevi, 1 clasa a I a

Prezentare sintetică a metodelor și instrumentelor de cercetare utilizate pentru


verificarea variabilelor dependente ale cercetării

Variabile Metode de cercetare Instrumente de Acțiunile de


dependente cercetare investigație
întreprinse
Motivatia Observatia Fisa de observatie Completarea fiselor
de observatie scolara

Ancheta Chestionarul Aplicarea unui


chestionar scurt de 10
intrebari pentru
identificarea gradului
de motivatie al
scolarului.
Rezultatul scolar -Evaluarea initiala
Experimentul Jocul didactic -Aplicarea
experimentului pe
baza de joc didactic
-Evaluarea finala

S-ar putea să vă placă și